VALOAREA LIMBAJULUI IN EDUCATIA INTELECTUALA, ESTETICA SI MORALA A ELEVILOR

VALOAREA LIMBAJULUI IN EDUCATIA INTELECTUALA,   ESTETICA SI MORALA A ELEVILOR

Ca membru al societatii, orice om este implicat intr-o serie nesfarsita de relatii materiale si spirituale cu alti membri ai diverselor colectivitati in care isi desfasoara activitatea. In aceste raporturi el se foloseste de limbaj ca mijloc de comunicare intre oameni.

Definind limba ca mijloc de comunicare intre oameni, trebuie avut in vedere ca exista si alte mijloace de comunicare - gesturi, semnale luminoase sau de alte feluri - dar toate acestea au o aplicare limitata si, pe alta parte sunt create pe baza limbii, fiind intelese numai prin referire la limba, care este mijlocul unic de formulare a gandirii.

Atat facultatea de a gandi cat si viata sociala ca atare, sunt trasaturi definitorii ale omului intre alte fiinte, de unde rezulta ca limbajul insusi este o conditie esentiala a existentei umane.

La nastere, copilul isi exprima dorintele intr-o forma redusa, prin plans, ca apoi primele cuvinte invatate sa ii permita transmiterea mult mai clara a dorintelor sale. El se naste cu capacitatea virtuala de a dobandi limbajul. Limba nu se transmite genetic. Noul nascut nu inventeaza limba, ci isi insuseste limba colectivitatii in care se dezvolta. Pe masura ce avanseaza in auzirea limbajului, el isi formeaza insasi capacitatea de a gandi, ajungand sa formuleze idei mai complicate, sa-si exprime sentimentele si sa intre in relatii cu mai multi oameni adulti si copii din familie, din vecinatatea locuintei, de la gradinita sau de la scoala.

Din primul an al vietii si pana la moartea individului, limbajul mijloceste toate raporturile prin care se realizeaza integrarea omului in viata sociala. Programul societatii este legat de nivelul intercomunicarii umane. Tot ceea ce s-a descoperit a creat si produce omenirea pentru realizarea trebuintelor materiale si spirituale se inregistreaza condensat in codul limbii.

Noua generatie nu porneste de la zero actul cuceririi adevarurilor. Ea isi insuseste de la generatiile precedente atat instrumentele comunicarii verbale, cat si pe stocul cultural, stiintific, tehnic, artistic, creat de generatiile anterioare, si condensat in codul limbii.

Limba fiecarui popor are un imens arsenal al posibilitatilor de comunicare. Fiecare generatie si fiecare persoana preia din acest stoc al limbii o anumita parte si a utilizarii in cultura, stiinta, tehnica, in productii estetice si in interrelatii umane.

Odata cu invatarea limbii, copilul preia in experienta proprie, experienta adultilor si a inaintasilor, isi sporeste cunoasterea, se implica in reflectarea stiintifica, in cultura mediului social respectiv, isi amplifica atat posibilitatea de receptare a codului verbal cat si pe cele de transmitere, de comunicare a propriilor sentimente.

Gradul de stapanire si de folosire a limbii reprezinta o trasatura definitorie a nivelului cultural si stiintific al fiecarui popor. Pentru fiecare cetatean, indiferent de varsta si de profesie, capacitatea de stapanire si de utilizare a mijloacelor verbale de comunicare desemneaza o trasatura definitorie a pregatirii cultural-stiintifice a personalitatii.

Scoala are un rol fundamental in educatia limbajului, in cultivarea exprimarii orale si scrise ale elevilor si adolescentilor. Ea constientizeaza modul de functionare al limbii invatate empiric anterior, sistematizarea cunostintelor existente le corecteaza, le imbogateste si le marcheaza, le ofera deschiderea spre insusirea codului limbii scrise, a limbii literare si diverselor stiluri functionale.

Sarcina imbogatirii si perfectionarii limbajului la elevi este majora, constanta si cu toate ca ea apartine in primul rand obiectului de invatamant numit Limba romana, apartine tuturor obiectelor de invatamant, chiar si celor care prin continut si forma, par departate de aceste preocupari. Sfera limbajului propriu fiecarui elev rezulta din cumulul sferelor limbajelor asimilate din fiecare stiinta, la fiecare obiect de invatamant, in toate treptele scolarizarii si ale vietii.

Oricat de eficienta ar fi educatia lingvistica in scoala, cultivarea propriei exprimari nu se poate opri aici. De aceea scoala trebuie sa formeze mai ales o anumita atitudine fata de limba, sa puna bazele educatiei si autoeducatiei lingvistice ulterioare permanente.

Problema predarii si invatarii limbii si literaturii romane in scoala, ramane mereu in actualitate, ca tema care merita sa fie dezbatuta si aprofundata.

Scolii - in mod special obiectului Limba romana - ii revine insa cele mai mari obligatii in legatura cu utilizarea corespunzatoare a limbii, ca formarea si dezvoltarea deprinderilor de exprimare a gandurilor, ideilor si sentimentelor in mod corect, logic, coerent.

Mijloacele didactice pentru cunoasterea si imbogatirea limbii in scoli, stim cu totii ca sunt citirea, compozitiile, conversatia, dictarile, copierea, ordonarea ideilor pe fundalul unei gramatici aproape imperceptibile  din punct de vedere al intelegerii copiilor.

Pornind de la aceste idei, institutorul este dator sa inscrie, ca o permanenta a activitatii sale urmatoarele sarcini obligatorii pe care elevii sa le transforme in deprinderi; vorbirea si intelegerea limbii romane; exprimarea scrisa in limba romana, prin cunoasterea vocabularului, gramaticii, ortografiei si chiar nuantarea stilistica si sintactica, mergand pana la realizarea de catre elevi a unor fete literare pe care, mai tarziu, sunt obligate a le elabora.

Insusirea temeinica a limbii romane literare, trezirea interesului pentru cunoasterea si intrebuintarea ei adecvata, nu este numai o sarcina didactica, ci si o datorie cetateneasca, patriotica.