FAMILIA - STRUCTURA SOCIALA PURTATOARE A UNOR FUNCTII EDUCATIONALE SPECIFICE

FAMILIA - STRUCTURA SOCIALA PURTATOARE A UNOR FUNCTII EDUCATIONALE SPECIFICE

In devenirea umana interrelatia dinamica si complexa a celor trei factori: ereditate, mediu, educatie presupune firesc raportarea la cadrul familial. Dincolo de ereditatea filogenetica, familia este aceea care transmite copilului, prin cod genetic, specificitatea ce tine de genotip; ea este primul mediu social si primul cadru "fizic' cu care ia contact copilul si, in acelasi timp, exercita primele influente educative si cele mai constante in timp. De aceea, acordarea unui spatiu in economia pedagogiei prescolare si scolare mici familiei, se impune, chiar daca existenta unei pedagogii particulare legate de modul de realizare a educatiei in familie face ca dimensiunile tratarii sa nu fie, in mod necesar, deosebite. Abordarea se doreste a fi o punte catre sublinierea necesitatii conlucrarii dintre familie si institutiile scolare in scopul cresterii eficientei actului educational. De la nastere copilul traieste si se dezvolta in interiorul familiei. Definirea acesteia de catre Claude Lvi- Strauss scoate in evidenta faptul ca, din punt de vedere social, ea este un grup care are la baza constituirii sale actul casatoriei; structura sa fundamentala este reprezentata de catre dioda adulta: sot-sotie la care se adauga minorii nascuti in acest cadru. Pe membrii acestui grup ii unesc drepturi si obligatii morale, juridice, economice si sociale; cei doi adulti se ocupa de cresterea si educarea copiilor, carora le asigura nu numai existenta materiala ci, mai ales, le creeaza un climat afectiv si moral propice unei dezvoltari armonioase. Ei au aspiratii dar si obligatii comune, iar pe masura ce cresc copiii invata sa-si cunoasca si sa isi respecte propriile obligatii , in paralel construindu-si propriile aspiratii.

Familia este un sistem complex , complexitate ce creste pe masura ce numarul membrilor acesteia este mai mare. Intre membrii familiei se constituie relatii extrem de nuantate care se influenteaza reciproc: relatia mama - copil, raportata la fiecare dintre copii, influenteaza celelalte relatii mama- copil: relatia tata - copil - copii si mama - tata. Relatiile sunt in toate cazurile biunivoce si ele, dincolo de fluctuatii de conjunctura, manifesta o anume constanta. Interactiunea dintre parinti este primul model de relatie sociala existent pentru copil. Ea, in forma sa fizica si verbala este modificata calitativ si cantitativ in prezenta copilului. Ambii membri ai diodei adulte, apartin simultan si altor grupuri sociale (familiile de provenienta in care ei insisi au statut de "copii', pe care uneori nu stiu sa-l depaseasca in favoarea statutului de adult parinte in propria familie, grupul profesional). De multe ori stresul acumulat in contextul actiunii in raport cu acest "alt statut' se rasfrange asupra relatiilor din familie. Tensiuni manifeste sau "ascunse' isi pun amprenta asupra relatiei sot-sotie si radiaza in forme diferite asupra relatiilor mama-copil-copii si, respectiv, tata-copil-copii. In interiorul familiei uneori intervin direct alte doua cupluri de adulti, aflate in relatii sociale netensionate sau cordiale si, in consecinta, nu intotdeauna cu o actiune convergenta din punct de vedere afectiv si educativ; este vorba de cele doua cupluri de bunici: materni si paterni. In general bunicii au tendinta de a fi ingaduitori cu nepotii, de a "da sfaturi reclamand indelungata experienta' potrivita sau nu in noile contexte, fapt care poate determina fie conflicte deschise, fie, si mai grav, conflicte ascunse. Copiii, carora le convine atitudinea permisiva a bunicilor, sunt primii care speculeaza situatia, din pacate nu in folos propriu real.

Interactiunea dintre copii este in mare masura determinata de relatiile fiecaruia dintre adulti cu fiecare dintre copii. in cazul diferentelor semnificative de varsta intre minori, celui mai mare i se poate induce ostilitatea fata de cel mic, in conditiile in care el se simte neglijat afectiv si antrenat in postura de "dadaca' raspunzatoare de "tot si de toate' atunci cand parintii nu au timp de mezin. Ostilitatea poate lua forme ascunse, dar se poate manifesta si deschis sau chiar violent. Parintii si bunicii sunt primii responsabili de o asemenea situatie. Cel mai mic, daca se simte rasfatat de adulti, profita si el si poate deveni un "mic tiran' pentru fratele sau sora mai mare. Este deosebit de importanta aceasta constelatie de relatii socio-afective pentru ca ea are o influenta extrem de mare asupra evolutiei psihologice a copiilor. Ea face obiectul unor studii speciale, in contextul de fata ne intereseaza cateva aspecte legate de rolul familiei in evolutia copilului prescolar si a scolarului mic.

Aflat la o varsta despre care se spune ca este de maxima importanta pentru dezvoltarea personalitatii, pentru calitatea acesteia, "varsta celor sapte ani de acasa'! copilul sufera o dubla influenta din partea familiei:

• pe de o parte aceasta se constituie ca o structura educationala nonformala care, desi in calitate de unitate sociala de baza nu are atributii prioritare educationale, face. totusi. in mod explicit educatie. De la parinti se invata primele norme morale, primele cantece si primele poezii, primele valori estetice;
• invatarea nu se realizeaza insa, numai datorita influentei educativ nonformale a familiei ci si prin valentele educationale informate ale aceluiasi prim cadru social. Mama si tata spun copilului cum si cand sa salute "frumos', dar ei nu respecta normele formulate chiar in prezenta copilului; ei cer copilului (adesea prea de timpuriu, cand acesta nici nu intelege semnificatia termenului) sa nu minta, dar se mint cu nonsalanta reciproc sau comploteaza spre a minti pe altcineva, de fata cu copilul. Cand ceea ce familia cere in plan educational si exemplul concret oferit nu concorda, intre calitatea familiei de mediu educational nonformal si, respectiv, aceea de cadru educational informai se naste o contradictie care poate avea efecte negative in dezvoltarea copilului.

Familia este cadrul in care copilul invata sa iubeasca, pentru ca este cadrul in care el insusi este maximal iubit. Copiii care nu se bucura de familii normal constituite (cu ambii soti in viata, traind impreuna intr-o atmosfera calda , calma si stimulativa) au probleme, mai mici sau mai mari, atat in planul evolutiei afective cat si in cel al integrarii sociale. Familiile dezorganizate sunt un context nefericit care poate determina ca cel mic sa evolueze spre statutul de "copil problema'. Nu credem, insa, ca dezorganizarea, in sine, reprezinta cauza unei asemenea situatii; importante sunt cauzele dezorganizarii si calitatea umana, personalitatea celui care ingrijeste de copil. Exista copii problema in familii "organizate' (adica soti "nedivortati'); credem ca daca se redefineste termenul de "familie dezorganizata' cu renuntarea la conotatiile social-formale (casatoriti- divortati) si se vorbeste despre familia organizata in care "1+1=2 iar cea dezorganizata in care 1+1=1+1' atunci poate ca, intr-adevar, dezorganizarea de acest tip, singuratatea in doi, sau printre mai multi, poate duce la evolutia copilului catre cazul de "problema'. Se pot aduce in prim-plan alte cateva aspecte foarte importante legare de mediul educativ:

parintii "controlori intruzivi" (C. Andr si F. Lelord, 1999/2003, p.208) care nu ofera libertatea de alegere copilului si decid ei pentru copil "pentru binele lui". Este una dintre cauzele dependentei parentale care mai apoi se poate deveni usor dependenta conjugala. Ar fi de dorit ca un copil sa poata lua hotarari de indata ce el poate face acest lucru;

parintii distanti care se ocupa mai mult de ei-insisi decat de copil, de unde si necesitatea copilului de a atrage atentia, de a se pune in valoare, de a le arata meritele proprii, pentru a fi in cele din urma demn de interesul lor;

parintii care prezinta ei-insisi o stima de sine scazuta, transmitand modelul parental prin imitatie;

parintii alcoolici ofera o imagine vulnerabila, chiar de degradare fizica si / sau mentala care poate fragiliza stima de sine a copilului;

parintii abuzivi verbal sanctioneaza prin remarci devalorizante punctele sensibile si greselile copiilor lor. Parintii pot face abuz de puterea lor (abuzul din dragoste) bruscand si dispretuind eforturile copilului: Nu poti face nimic ca lumea?. Abuzul poate include durerea fizica - dar rana cea mai adanca, rana care dureaza, este cea emotionala. Copilul este incurajat sa creada: Nu sunt bun de nimic!" (W. Anderson, 1997, p. 153). Luarea in ras a copilului, criticarea lui (nu a comportamentului gresit/inadecvat) pentru nimicuri, faptul de a-l da exemplu altor copii dauneaza integrarii, pot sa produca inchiderea in sine, timiditate si un grav sentiment de inferioritate. Nu le demonstrezi copiilor micimea lor, lipsa lor de cunostinte si neputinta, ci trebuie sa le deschizi calea spre un antrenament curajos, sa nu le retezi interesul pe care-l arata pentru un lucru, sa nu le smulgi totul din mana, sa le arati intotdeauna ca numai inceputul este greu, sa nu intri in panica in fata unei situatii periculoase, ci sa dovedesti spirit de prevedere si o justificata protectie" (A. Adler, 1933/1995, p. 160);

parintii abuzivi fizic, incapabili de a-si controla pulsiunile agresive fata de copii lor cultiva un mediu familial periculos si imprevizibil in care copilul nu se simte in siguranta si poate dezvolta o slaba autovalorizare ("Parintii mei nu-mi ofereau protectie pentru ca nu meritam!").

Copiii au nevoie de securitate afectiva, de caldura si calmul caminului parintesc pentru a se implini din punct de vedere afectiv, intelectual, moral si social. In societatea contemporana faptul ca ambii membri ai familiei sunt ocupati profesional determina "singuratatea' copilului pe o anume secventa a zilei. El este lasat fie in grija bunicilor care, asa cum spuneam, uneori pot gresi cu cele mai bune intentii, fie in grija altor persoane adulte sau sunt inscrisi la gradinite. Sigur ca optam pentru ultima formula, intrucat gradinita este un cadru educativ formal, cu reale valente educationale. Copilul aici se confrunta cu primii covarstnici cu statut egal. Este o prima oglinda obiectiva in care trebuie sa se priveasca si la care trebuie sa ia aminte inclusiv parintii. Din pacate, familiile apeleaza la gradinita mai mult cu intentii de "asistenta sociala' neintelegand rostul adevarat al acestei institutii pentru evolutia propriului copil. Uneori nici institutia prescolara nu-si ia in serios rolul, ea insasi mentinandu-se in cadrul lejer al simplei "asistente sociale' fata de copii. Cu toate acestea rolul ei poate fi imens si familia trebuie sa-l cunoasca si sa-si uneasca eforturile cu educatorii din gradinita in beneficiul celor mici.

Familiei i se adauga si influenta altor medii sociale cum ar fi strada, grupul de joaca, contextul natural al existentei. Acestea au influente asupra modului in care copilul se joaca, asupra surselor din care isi extrage comportamentul imitativ, asupra sistemului de valori pe care, treptat, copilul si-l fundamenteaza.