M. WEBER

M. WEBER

-raspuns la problema lui Marx-

v    Proleme epistemologice in sociologie

Ce este sociologia

Sociologia este o stiinta comprehensiva si explicativa; intelegere prin interpretare activitatea societatii.

Sursa weberiana este DILTITEY - separarea metodelor stiintelor naturii de cele ale stiintelor gandirii. Specificul celor din urma este confruntarea cu fiinte inzestrate de constiinta care actioneaza in functie de valori, credinte, reprezentari si care nu se marginesc sa reactioneze la stimulii mediului inconjurator.

Stiintele umane trebuie sa adopte metoda comprehensiva- reconstruirea sensului pe care indivizii il atribuie activitatii lor.

Aplicand metoda [.], sociologul nu mai considera fenomenele sociale ca o expresie a cauzelor exterioare ce actioneaza asupra oamenilor.

Actiunea sociala este produsul deciziilor pe care indivizii le iau si dau ei insisi sens actiunii lor.

Weber sustine ca stiintele umane "au pornit la drum" din considerente practice, din nevoia de a evalua masurile economice, politice ale statului; ele nu au reusit sa faca o separare de principiu intre cunoasterea a ceea ce este si cunoasterea a ceea ce ar trebui sa fie. Aceasta distinctie are un anumit suport normativ in planul cunoasterii.

o        Considerarea legilor economice ca fiind dictate de legi naturale imuabile - idealul ar coincide cu fiintarea (ce este).

o        Plasarea legilor sub imperativul unui principiu de dezvoltare [.] - idealul ar coincide cu existenta in devenirea sa inevitabila.

Weber apreciaza ca, concomitent cu trezirea simtului istoric s-a impus in stiinta noastra o combinatie formata din evolutionism etic si un relativism istoric. Aceasta combinatie urmarea sa elibereze normele etice de caracterul lor formal pentru ca, prin includerea valorilor culturale in domeniul eticuli sa-i stabileasca acesteia continutul si astfel sa inalte pe baze empirice economia politica la demnitatea unei stiinte etice (Marx solicita stiintei sa fie morala).

Am avea pretentia ca fiecare stiinta sa se preteze standardelor morale; nu am avea dreptul sa cunoastem si sa actionam daca nu indeplinim moralitatea. Putem considera moralitatea ca un proiet uman moral?

Istorie - civilizatia este proiectul unor incercari si erori.

Weber conchide ca nici o stiinta empirica nu trebuie sa stabileasca norme (sa existe cerinte morale) pe baza carora sa se poata indeplini retete de aplicare practica. Progresul in cunoastere s-a datorat libertatii. Ideea de stiinta eticaar duce la aplicarea asupra idealurilor culturale a pecetei eticului. Weber respinge acest punct de vedere.

Stiinta empirica nu poate solicita nimanui ce trebuie sa faca, ci numai ce poate sa faca, ce vrea sa faca. Ea nu va putea solicita oamenilor cum sa traiasca sau sa invete societatea cum trebuie sa se organizeze (critica la adresa lui Durkheim). Nici o stiinta nu va putea invata cunoasterea care este viitorul sau. (critica la adresa lui Marx).

"Nici o stiinta nu poate invata umanitatea care este viitorul sau".

Orice ideal se fundamenteaza pe judecati de valoare-sunt apreciative, personale, subiective, distingandu-se de judecatile de refeinta-raportate la valori. Judecata de valoare are in centrul ei libertatea individului pentru anumite valori. Pentru o judecata raportata la valori, libertatea pare ca un subiect in jurul caruia exista o disputa, adica tb. sa identificam sensul interesului pt. care oamenii traiesc, dar tb. sa ne debarasam de propiul nostru interes. Savantul pentru a elabora obiectul studiului sau este obligat sa faca o alegere; trebuie sa produca o selectare a faptelor si punerea in forma a conceptelor print-o procedura de tipul: raportare la valori.

Selectarea este necesara pentru ca suntem incapabili sa avem informatiile necesare; fie sunt prea multe, fie nu exista. In cazul stiintelor stiintelor umane nu putem folosi sisteme ipotetico-deductive ca in cazul stiintelor exacte, ci un sistem de interpretari. Orice elaborare stiintifica incepe printr-o justificare subiectiva; se pune problema: "care este validitatea rezultatelor in acest context?"

Weber considera ca propozitiile istorice si sociologice se raporteaza asupra faptelor observabile si vizeaza sa atinga o realitate diferita: conduita oamenilor-in semnificatia pe care o dau autorii insisi (semnificatia traita).

sens al stiintelor umane: comprehensiunea sensului

sens al stiintelor umane: stiinta cauzala: pentru ca analiza cauzala este una din procedurile ce garanteaza validitatea universala a rezultatelor stiintei.

Cercetarea cauzala are 2 directii:

cauzalitate istorica:determina circumstantelor unice ce au provocat un anumit eveniment.

cauzalitate sociologica: cauta sa stabileasca relatiile dintre 2 fenomene (fenomenul A determina inevitabil fenomenul B).

Pentru a realiza demersul trebuie:

sa construim individualitatea istorica: sa determinam cu precizie caracteristicile evenimentelor.

sa analizam fenomenul istoric prin natura complexa a elementelor sale (nu se stabileste o relatie cauzala la nivel de totalitati, ci la nivel de evenimente istorice si date anterioare).

daca se considera decat  o consecinta singulara trebuie sa presupunem ca unul dintre elementele anterioare s-a produs diferit.

sa comparam devenirea teoretica ireala astfel obtinuta, plecand de la ipoteza modificarii unuia dintre antecedente, cu evolutia reala - pt. a conchide ca elementul modificat prin gandire, a fost una dintre cauzele caracterului individual istoric retinut in punctul de plecare al anchetei.

sa comparam ceea ce ar trebui sa se intample cu ceea ce s-a intamplat in mod real.

Schema presupune cunoasterea a ceea ce niciodata nu se va sti cu certitudine - cunoasterea irealizabila; e criticata in punctul ca nu se stie cu precizie ce s-ar fi intamplat

Ceea ce a fost trecutul nostru a fost viitorul altor oameni; daca viitorul este nedeterminat, atunci si trecutul este nedeterminat-nu avem nici o explicatie in istorie.

Analiza cauzal istorica: distingem care au fost la un moment dat circumstantele generale, eficacitatea unui accident sau rolul unei persoane.

Pentru ca indivizii si accidentele au un rol in istorie, directia devenirii nu este fixata dinainte; o analiza istorica a trecutului fixeaza responsabilitatea asumata de anumiti oameni in momentul cand o decizie a fost luata; istoria s-a orientat intr-o directie sau alta. Prin acest demers, Weber salveaza rolul omului politic. Intrucat viitorul este incert si pentru ca oamenii pot sa-l forteze, politica este o activitate nobila a umanitatii.

Se pune intrebarea: "cum este posibila o derulare ireala teoretica a istoriei?"

Raspunsul: nu este necesar a reconstrui in detaliu ceea ce s-a intamplat ; este suficient ca plecand de la realitatea istorica sa determinam daca un anumit antecedent ar fi fost altul sau nu s-ar fi intamplat, atunci alementul pe care ar fi trebuit sa-l explicam ar fi fost altul. E posibilsa gasim mijlocul de a face probabila o alta evolutie a fenomenului.

Analiza istoric-cauzala va fi cu atat mai riguroasa cu cat istoricul va dispune de mai multe propozitii generale ce permit fie a construi evolutiile ireale, fie de a preciza probabilitatea unui anumit eveniment in functie de un anumit antecedent.

Weber identifica o relatie intre cauza istorica si cea sociologica, ambele infatisandu-se sub forma de probabilitate, sansa; sunt partiale, nu globale (un fapt al realitatii influenteaza alt fapt al realitatii).

"Nu exista o determinatie unilaterala a ansamblului social printr-un element, fie el economic, politic sau religios". Nici un element actual nu poate asigura determinatiile sociale viitoare.

Stiintele realitatii sunt stiinte in masura in care sunt capabile de a stabili propozitiile generale, chiar daca vizeaza singularul.

Este nevoie de a construi tipul ideal.

Sociologia este, dupa Weber, stiinta interesata in intelegerea interpretativa a actiunii sociale si in explicarea cauzala a cursului, actiunii si a consecintelor.

Intelesul este vazut sub 2 aspecte:

intelesul existent intr-un caz concret (media intelesurilor atribuite la o pluralitate de actori): sociologia

intelesul definitla un tip pur teoretic: dreptul, etica, estetica.

Multe din experientele lumii nu pot fi intelese daca o persoana nu le-a trait in mod direct. Receptarea experientei reprezinta un factor important pt. o intelegere cu acuratete, dar nu o preconditie absoluta pt. interpretarea ei. O intelegere rationala se produce cand avem de-a face cu propozitii logice, matematice. Pe de alta parte, cu cat difera valorile ce stau la baza actiunii de propiile noastre valori, cu atat mai dificila va fi intelegerea. Ar fi necesar, deci, sa tratam toate elementele irationale afectiv determinate ale comportamentului ca factor de deviere de la un tip pur conceptual de actiune rationala. Numai in acest mod putem sa evaluam semnificatia, factorii emotionali in realizarea respectivei devieri.

Notiunea de tip ideal - pt. a arata cum functioneaza intelesul istoric; are valente legate decunoastre si de intelegere a devenirii.

Weber recunoaste ca nu toate actiunile umane sunt definite prin sens: omul nu adapteaza mereu mijloacele la scop; ascunde anumite circumstante.

Intelegerea poate fi de 2 feluri:

direct observabila a intelesului subiect a unui act - analiza expresiilor verbale;

explicativa: cand ne referim la motive pe care actorul le ataseaza actiunilor.

Contextele in care intelesul implica sirprinderea interpretativa pot fi:

inteles intentionat pt. o actiune concret individuala (abordari istorice).

o medie, aproximatie la intelesuri intentionate actualmente.

inteles corespondent la un tip pur ideal formulat stiintific al unui fenomen comun.

Fie vedem intelesul in raport cu o actiune concreta a persoanei, fie motivatia acesteia, fie construim tipul ideal.

Daca sociologia se ocupa cu formularea de concepte tip side uniformitati generalizate ale faptelor empirice, istoria se ocupa de analiza cauzala si explicarea actiunilor individuale a structurilor si persoanelor ce poseda anumite semnificatii culturale.

Conceptelor soiologice le lipseste un continut concret. Acest dezavantaj poate fi compensat printr-o mai mare precizie conceptuala.

Investigatia sociologica incearca sa surprinda si fenomene irationale (actiuni profetice, mistice, afective) prin constructia tipului ideal. Pentru a pune in valoare elementele de irationalitate, trebuie sa elaboram tipuri ideale care implica un inalt grad de integrare logica.

Constructia tipului ne-ar permite sa identificam care este cursul actiunii daca eaar fi pur rationala si care este rolul celorlalti factori care concureaza la realizarea actiunii.

Cu cat constiinta de tip ideal este mai precisa, cu cat mai abstract este acest tip ideal, cu atat este el mai capabil sa-si realizeze functiile in formularea terminologiei (clasificari, ipoteze), cu atat mai generoase ar fi explicatiile cauzale asupra devierilor observate.

Tip ideal nu este o ipoteza, o expunere a realului, ci o idee - se obtine printr-o analiza a unor puncte de vedereoferite pentru a construi o imagine mintala omogena.

O asemenea reprezentare nu poate fi gasita prin mijloace empirice pentru ca puritatea conceptuala nu se afla in faptul concret; cercetarea istorica are rolul de a determina in fiecare caz cat de mult se apropie sau se indeparteaza realitatea de acest tip ideal.

Constructia "tip ideal" este logica, este un instrument, un scop in sine care trebuie sa puna in valoare continutul conceptului si relatiile cauzale ale fenomenului.

Despre stiinta

Stiinta este un proces de rationalizare, specific societatilor occidentale. Weber sustine ca in alte culturi nu exista un proces similar al unei intelegeri rationale a modului in care functioneaza societatea; aparitia stiintei in occident are legatura cu procesul de rationalizare a vietii sociale. Stiinta este o actiune rationala orientata spre un scop - adevarul.

Stiinta are 2 caracteristici:

obiectivitatea: definita prin validitatea stiintifica pt. toti care cauta acest tip de adevar; savantul nu proiecteaza propiile valori de judecata.

incompletitudinea: stiinta este "stiinta in devenire"; modificarea societatii inseamna si modificarea sistemului de valori. Societatea pune noi intrebari potrivit sistemului de valori.

Unele stiinte sunt condamnate sa ramana pururi tinere (in aceasta categorie incadrandu-se si sociologia)- reconstruirea in permanenta a conceptelor.

Dupa Weber, construirea conceptelor depinde de modul de a pune problema - evolutia civilizatiei, continutul acesteia- viziune critica a conceptelor.

Stiintele umane difera de cele naturale prin 3 caracteristici: sunt comprehensive, istorice, se raporteaza la cultura.

Daca in stiintele naturii trebuie sa ne explicam fenomenele prin propozitii confirmate prin experienta pt. a le intelege (intelegera este mediata de concepte si relatii) in stiintele umane noi suntem capabili de a da socoteala de fenomene singulare fara a trece prin intermediul propozitiilor generale.

Weber sustine ca exista o legatura intre inteligibilitatea intrinseca a legaturilor umane si orientarea istorica a stiintelor umane; acest singular pe care il studiem are o valoare istorica.

Sociologia si stintele istorice se ocupa de fenomene singulare, acest lucru apropiindu-le. Stiintele umane se ocupa de institutiile publice, analiza regimurilor politice, se raporteaza la orizontuturile culturale ale respectivei societati. Toate creatiile umane sunt creatoare si purtatoare de valori, inclusiv cele care fac obiectul cercetarii stiintifice.

Despre actiunea sociala

Actiunea sociala se defineste prin orientarea catre ceilalti, indiferent daca aceste orientari au in vedere prezentul, trecutul sau viitorul.

Prin actiune orientata se intelege actiune cu scop.

Actiunea sociala ne se identifica cu actiunea realizata de mai multe persoane; actiunea maselor in contextul in care indivizii actioneaza similar intr-o situatie, nu este actiune sociala. Acest aspect il diferentiaza pe Weber de Gustav le Bon. De asemenea, actiunea de imitatie propusa de G. Tarde nu este o actiune social.

Exista 4 tipuri de actiuni:

actiune rationala prin raportare la scop: este determinata de asteptarile fata de de comportamentul obiectelor si alte fiinte din mediu. Asteptarile sunt utilizate drep conditii si mijloace pentru atingerea scopurilor calculate si urmarite rational (le internalizezi, le incadrezi intr-o schema).

actiune rationala prin raportare la valoare:este definita printr-o incredere in valoare de dragul ei-nu are legatura cu sansele de succes. Oamenii isi pun in practica convingerile a ceea ce le apare o cerinta legata de datorie, onoare, estetic, loialitate; este vorba de o schema a importantei cauzei indiferent de cat costa ea.

actiunea traditionala determinata de obisnuinta.

actiunea afectiva: se distinge de actiunea orientata catre valoare printr-o clara formulare autoconstienta a valorilor ultime ce guverneaza actiunea si prin planificarea consistenta a cursului actiunii fata de aceste valori. Ceea ce este specific celor 2 tipuri de actiuni - se definesc prin ele insele nu printr-un element exterior sau prin rezultat.

Weber considera ca cu cat valoarea spre care actiunea este orientata, este ridicata la statutul de valoare absolute, cu atat este mai irationala actiunea. Cu cat o persoanana e devotata unei valori absolute, cu atat ea este mai indiferenta fata de consecintele actiunii.

Evaluarea mijloacelor in raport cu scopul;

Analiza scopului in raport cu consecintele secundare;

Importanta relativa a unor scopuri posibil diferite;

Intre actiunea orientata catre scop si cea orientata catre valoare, diferenta se micsoreaza in cazul actiunii definite prin utilitatea marginala; cand avem de-a face cu un actor care ia propriile dorinte drept scopuri - le aranjeaza potrivit unei scale - orienteaza actiunea in funtie de aceasta scala.

v   Notiunea de relatie sociala

Exprima o pluralitate de comportamente in sensul ca, actiunea unui actor este orientata spre celalalt actor, fiind o actiune cu sens. Aceasta definitie se aplica si in cazul statului-doar actiunea statului asupra indivizilor si nu si invers.

Relatiile sociale pot fi asimetrice - asteptarile nu sunt echivalente; sunt nota dominanta a ratiunilor sociale.

Semnificatia subiectiva a unei relatii sociale se poate schimba; se poate trece de la o relatie bazata pe solidaritate la una bazata pe conflict de interes. Acest lucru este caracteristic relatiilor de tip scop si celor de tip valoare.

Exista 3 tipuri de orientari ale actiunii:

uzaj=actiunea se petrece regulat

obicei=actiunea este de lunga durata

interes de sine=cand comportamentul autorului este orientat spre scop (instrumental).

Uzajul include si moda; baza acesteia este calitatea de a fi nou, in contrast cu obiceiul-se distinge de conventie si lege, pentru ca este o actiune in afara oricarei sanctiuni externe.

Conformarea in obicei nu este ceruta in mod explicit. Este posibila trecerea de la obicei la lege, dar in mod gradual.

Weber sustine ca multe dintre uniformitatile din cadrul actiunii sociale nu sunt determinate de orientarea la o norma valida-nici nu rezida pe obicei, ci deriva din faptul ca tipul de actiune sociala, cel mai bine adaptat intereselor normale ale actorilor, asa cum sunt ei constienti de ele, se gaseste in natura (actiuni economice care se desfasoara pe piata). Cu cat mai strict rationala este actiunea de acest tip, cu atat oamenii tind sa reactioneze similar in aceeasi situatie.

Schema genereaza uniformitatile in comportament: actiunile clare vor fi recompensate, iar ceilalti vor adopta aceasta "ordine sociala spontana"=regularitati sociale. "Efectul mainii tremurande"-societatea este un produs spontan, ci nu un proiect.prin aceasta idee Weber se detaseaza de Marx care trata societatea ca un produs uman.

Capacitatea umana de a schimba societatea este redusa de Weber la ideea de societate deschisa. Apar uniformitatile in atitudinile si actiunile oamenilor sunt mai stabile decat in cazul unui sistem de norme si indatoriri. Pentru a schimba societatea trebuie sa schimbi rationalitatea actiunii. Orientarea actiunii in termenii interesului de sine poate conduce la rezuiltate similare celor induse de ordinea normative. Weber identifica in acest caz, fenomenul de rationalizare - substituirea acceptarii negandite a obiceiului cu adaptarea deliberata la situatii in termenii interesului des sine.

O orientare spre interesul de sine pote duce la neglijarea interesului fata de ceilalti-oamenii isi afecteaza propriile interese. Schimbarea weberiana este sa poti inlocui obiceiul cu actiunea rationala care sa produca o uniformitate.

v   Notiunea de ordine legitimata

Validitatea unei ordini legitimate inseamna mai mult decat o simpla uniformitate a actiunii sociale-comportamentul uman este definit de ceea ce Weber numeste maxime determinabile=existenta unor elemente de obligatie sau exemplaritate.

O ordine construita pe interes este mai putin stabila decat una construita pe obisnuinta, care la randul ei este una mai putin stabila decat una legitimata.

Exista sensuri diferite pe care indivizii le acordanotiunii de ordine; este posibil ca o persoana sa acorde sensuri contradictorii notiunii de ordine, pt ca este posibil ca oricarei ordini sa-i fie contrapusa o alta ordine.

Exemplu: cazul infractorului=tata exceptional/fura; o persoana care incalca ordinea, de fapt o si recunoaste. Infractorul este coparticipant in actul de sanctiune; sistemul juridic tine cont de aceasta realitate; i se acorda asistenta psihologica, este vatamator si parte vatamata.

Tipuri de ordine legitimata: "conventia si legea":

-legitimarea unei ordini poate fi garantata in 2 feluri:

a)      subiectiv

o        legimarea afectiva rezultata dintr-o capitulare emotionala (nazismul are radacini psihologica Fromm).

o        ratiune orientata spre valoare-credinta in validitatea absoluta a ordinii ca fiind expresia unor valori ultime (etic, estetic)-un anumit tip de fundamentalism (ex: noi suntem buni, ei sunt rai). Comunismul a venit peschema aceasta-este lipsit de etica ca unii sa castiga mult, iar altii mai putin.

o        de natura religioasa-idea de salvare prin expunere la ordine (munca, ca salvare).

b)      se construieste pe asteptari definite prin notiuni de interes; acceptam ordinea social pt ca ne reprezinta interesele-modernitate.

Tocqueville: "in democratie nu se poate produce revolutie"; democratie-bogat si daca ar fi o revolutie; multi s-ar impotrivi pt ca ar pierde.

Marx: revolutia in contextul unor mari dezvoltari social-economice (Anglia)

Lenin: "daca societatea este bogata vor fi putini care ar vor dori schimbare"; revolutia apare in veriga slaba a capitalsmului.

O ordine poate fi denumita:

conventionala= atata timp cat validitatea este garantata in mod extern deprobabilitatea ca devenirea de norma va genera intr-o reactie de dezaprobare. Sanctiunea nu este urmarita de un staff (aparat), iar incalcarea poate duce la un boicot general din partea celorlalti membrii ai societatii.

legala=daca devierea atrage de la sine sanctiune fizica pt obtinerea supunerii sau razbunarii valorii; se caracterizeaza prin existenta unui staff, boicotul fiind mai redus.

v     Despre oras

In categoria fenomenelor ce exprima o dominatie nelegitima, apare in afara regulilor sociale ale dominatiei legitime.

Este o asezare relativ inchisa si nu insumare de locuinte separate.

Se caracterizeaza prin absenta unei recunoasteri interpersonale; socialitatea nu se defineste prin . cum este cea la nivel de grup.

Presupune o viata comuna economica-comert, meserie.

Orasul=piata de schimb regulat de marfuri; ca sa existe o piata, trebuie sa existe un hinterland (un spatiu de dincolo, inconjurator) care sa sustina. Piata satisface atat pe cei din oras, cat si pe cei cu care se face schimbul, comertul.

Nobilii isi faceau castelele pe drumuri, la poalele acestuia dezvoltandu-se orasele (impozite pt cei care fac comert asigurandu-le securitatea).

Burghez-cei care deserveau orasul, castelul.

Orasele princiare: sa fie echipat cu fortificatii; sa aiba piata; sa dispuna de propria curte legislativa9lege autonoma).; sa existe o structura asociativa in oras; sa existe autonomie partiala si autocefala.

Weber sustine ca orasul-comunitate nu exista in Asia: nu gasim autonomie. Orasele din Arad sparg dominatia: nu avem boieri si serbi, ci comercianti, targoveti.

In India, orasul-sedii regale: structura de casta impiedica mecanismul de fortificare sociala; nu se obtine structura asociativa.

Mecca - apartineau unor familii; traiaudin comert, proprietarii de pamant, se ocupau cu comertul de sclavi.

Asezarile asociative se desprind; exista asociatii de clanuri si de ocupatii, dar nu reiese ca ar exista asociatii de oraseni, chiar in orase foarte mari .

Diferenta cea mai mare dintre orasul occidental si cel asiatic este statutul acordat persoanei-oras legal.

Burghezii orasului occidental au fost angajati in politici de autonomie in raport cu principele; desi exista acorduri intre nobili si oras acestea au fost incalcate pt ca refugiatii sa nu aiba drepturi in oras.

Honoratiores - nobilimea urbana creata prin sistemul de alegeri libere, egalitate in drepturi; functii publice-consiler.

Weber: nobilimea urbana nu a fost recunoscuta de cea regala. In adunari, nobilii oraseni nu stateau alaturi de cei feudali, ci langa breslasi.

Nobililor urbani li se neaga dreptul la turnire-intareste notiunea de cetatenie.

Dezvoltarea orasului occidental a fost marcata de:

nivelarea juridica a diferentelor de status: egali in fata legii.

diferentierea interna a straturilor sociale.

v   Relatii comunitare/asociative.

v   Relatii deschise/inchise.

v   Conceptul de religie la Weber.

Relatiile comunitare/ asociative

O relatie sociala este comunitara daca pe baza sentimentului subiectiv (care poate fi de natura afectiv/traditional) se defineste apartenenta.

Relatia asociativa se bazeaza pe orientarea actiiunii sociale definita de interese motivate rational indiferent daca baza judecatii reprezinta valori absolute sa ratiuni de utilitate.

In relatiile sociale definim relatii pe baza de valori sau utilitare.

Relatia rezida pe credinta rationala a increderii-in sentimentul obligatiei sau pe asteptarile rationale ca cealata parte se va ridica la nivelul ei.

Relatiile asociative:

o        schimb rational de piata libera-bazat pe interse opuse, dar complementare.

o        asociere pur voluntara-bazata pe incredere de sine; centrata pe promovarea intereselor specifice economice, noneconomice a membrilor.

o        asociare voluntara-bazata pe interesele de sine, prin aderenta la un set comun de valori absolute (ex. sectele- elementu emotional serveste drept scop ).

Weber afirma ca exista o intrepatrundere intre realtiile comunitare si cele asociative. Relatiile de comuniune pot avea orientare spre utilitate. Tipul comunitar de relatii este cea mai radicala antiteza a conflictului; acest lucru nu exclude coercitia ca fapt comun in cele mai intime relatii de comuniune (cand una dintre parti este am,i slaba decat cealalta); relatiile asociative pot consta in compromisuri.

Simpla existenta a unor calitati comune, a unei situatii, moduri de comportament comune nu implica automat relatii de tip comunitate. Ca sa existe comuniune trebuie sa existe un sentiment care conduce la o orientare mutuala a comportamentului. Pe baza sentimentului sec creaza o orientare unul catre celalat, decat orientarea spre  mediu; atata timp cat apare sentimentul de apartenenta putem vorbi de relatii de comuniune. Orientarea spre regulile limbii comune este o conditie a comunicarii, dar nu un continut al relatiilor sociale.

Relatii deschise/inchise

O relatie poate fi considerata deschisa daca nu se impiedica participarea unei persoane care doreste.

O relatie poate fi considerata daca participarea este exclusa, limitata, supusa unor anumite conditii.

O relatie fie inchisa, fie deschisa poate fi:

o        traditionala

o        afectiva

o        rationala - valori/utilitate

Daca participanntii unui grup se asteapta ca admiterea altor membrii conduce la imbunatatirea situatiei lor in termeni de securitate/satisfactie atunci vor tine relatia deschisa. Intr-o relatie deschisa se mentin avantajele partilor sub forma unor drepturi de proprietate care pot fi mostenite. Fie ca vorbim de o relatie comunitara, fie de una asociativa, putem asista la un mecanism de trecere de la o faza de expansiune la exclusivitate (relatii deschise - relatii inchise; ex. breslele).

Cresterea numarului de membrii este asociata imbunatatirii securitatii, a pozitiei de putere, in timp ce limitarea participarii exprima protejarea pozitiei monopliste.

Relatiile deschise/inchise se amnifesta si la nivel de limbaj. O relatie poate fi inchisa la exterior, dar deschisa in interior: nu primesc membrii, dar in cadrul ei exista competitie.

Principalele motive pentru mentinerea unei relatii de tip inchis:

a)      mentinerea calitatii combinarii cu interese in prestigiu (faci parte dintr-un grup select) si oportunitati ce deriva din profit, reputatie (ex. breslele de meserii, ordinele monahice).

b)      Contractarea avantajelor in relatiile cu nevoile de consum (ex. satul, monopolul).

c)      Insuficienta in crestyere a oportunitatilor de achizitie.

Religia

" In ce masura comportamentul economic al diviziunii sociale a avut in spate o conceptie religioasa?"

Consecinta logica in afirmatia lui Weber: conduitele umane nu se dovedesc inteligibile decat la raportarea la conceptele generale pe care o au oamenii asupra existentei.

Protestantismul exclude misticismul. (capacitatea omului de a avea o relatie directa cu Dumnezeu).

In esenta, viziunea antimistica este antiritualista, implica recunoastwerea unei ordini naturale pe care stiinta ar putea sa o exploateze.

Weber vorbeste de fenomenul de desfermecare=fenomen de artionalizare a vietii sociale. Cu cat societatea este mai rationala, cu atat suntem mai condamnati la alienare si prin urmare, ceea ce ar trebui mai presus de toate salvator ar fi drepturile omului=avem sansa de a avea o existenta autentica.

In fata mecanismului generalizat al desfermecarii trebuie sa-i acordam omului drepturile sale la o relatie pur interioara; viata omului sta in decizia sa. Intrucat nu exista arbitru sau judecator, o singura atitudine este conforma identitatii: alegerea solitara a fiecaruia in fata constiintei sale. Omul trebuie sa aiba o constructie interioara potrivita cu provocarile lumii exterioare.

Prin munca omul incearca sa se salveze - derivatia sociala a unei ontologii care salveaza individualismul; distinctia dintre interes si idee apare ca golita de sens; interesul nu poate fi rupt de perceptia individului - definit intr-un sens cultural mai larg. Interesul este definit intr-o relatie de simbolizare.

Exista 2 tipuri de rationalisme:

Ø      rationalismul chinezesc - oamenii traiesc potrivit unei reprezentari a unei ordini cosmice; stilul de viata este dinainte fixat; scopul este atingerea starii de fericire sau echilibru. Nu exista nici o ratiune de a o modifica. Ritualismul conduce la problema identitatii.

Ø      rationalismul indian - s-a produs in cadrul unei religii ritualiste=transmigratia sufletului=forma de compensare a limitelor sociale mpuse de caste (mobilitatea sociala se realiza spiritual). Lumea indiana este si ea o lume vrajita.

Schimbarea sociala are o legatura cu ruperea de ritualism; acesta a putut fi salvat doar de profetism: desparte sacrul de profan, lucrul de charisma, sparge conservatorismul si ritualismul, deschizand calea fiecarui camp de realitate - incompatibilitate intre valori.

Diviziunea muncii conduce la contradictii profunde intre sistemele de valori, intre stiinta si religie.

"Stiinta fugareste sacrul din universul ei strict si ne-a lasat un cosmos utilizabil, dar golit de sens" (Weber)

unei cunoasteri demonstrate, dar nedesavarsite i se opune o cunoastere nedemonstrata, dar care ofera raspuns la chestiunile esentiale. Weber anticipeaza ideea unei lumi nefragmentate. Se pune urmatoarea intrebare: "daca exista un Dumnezeu unic cum este posibil raul?"

Aceasta problema a naturii lumii este sursa dezvoltarii religiilor.