Pneumoenterita cu adenovirus bovin

(Pneumoenteritis - engl., Adenovirusbedingte respiratorisch-enterale, Erkrankung des Kalbes - germ.)

Este o boala infectocontagioasa produsa de adenovirusuri bovine incadrate in genul Atadenovirus, manifestata clinic prin febra bifazica, insotita de tulburari respiratorii si digestive, iar morfopatologic prin leziuni de bronhopneumonie si enterita catarala.

Istoric

Boala este cunoscuta inca de la mijlocul secolului al XX-lea fiind descrisa initial in America (Muranyi 1951), apoi in tarile Europei (fiind mai bine studiata in Ungaria, de Bartha si col., unde se aprecia ca, aceasta infectie este raspunzatoare de 50% din virozele respiratorii ale viteilor) si in Australia (47, 54). La noi in tara primele studii in vederea diagnosticarii bolii au fost efectuate de Coman, in 1971. Desi boala a cunoscut o larga raspandire in toate tarile lumii, se pare ca, in ultimul timp, a mai pierdut din importanta, fapt dedus din aceea ca marile firme producatoare de vaccinuri pentru virozele entero-pulmonare ale tineretului taurin, nu mai includ, intotdeauna, acest antigen in compozitia vaccinurilor comerciale.

Etiologie

In producerea bolii sunt incriminate doua specii de adenovirus bovin: Bovin adenovirus D (serotipurile 4, 5, 6 si 8) si Bovin adenovirus E (serotipul 7) ambele sunt incadrate in genul Atadenovirus. Se considera ca numai serotipurile de adenovirus bovin apartinatoare acestui gen sunt raspunzatoare de pneumoenterita viteilor, deoarece experimental reproducerea bolii s-a putut realiza numai cu aceste serotipuri si nu cu cele din genul Mastadenovirus.

Adenovirusurile bovine incadrate in genul Atadenovirus se caracterizeaza prin aceea ca poseda un antigen specific de gen si ca se cultiva numai pe culturi testiculare de vitel, pe care produc efect citopatic dupa 7-12 zile, de la inoculare. Efectul citopatic consta in fenomene de rotunjire celulara, condensari citoplasmatice si aparitia de incluzii intranucleare multiple.

Caracteristicile morfologice ale adenovirusurilor bovine incadrate in genul Atadenovirus sunt similare adenovirusurilor bovine incadrate in genul Mastadenovirus.

Caractere epidemiologice

Atunci cand boala apare ca focar primar, sunt receptive toate bovinele, indiferent de varsta. In focarele vechi de boala mai sunt receptivi doar viteii in varsta de 1-4 luni, receptivitatea maxima avand-o viteii de 6-8 saptamani.

Sursele primare de infectie sunt animalele bolnave care in perioadele febrile ale bolii elimina virusul prin toate secretiile si excretiile organismului. Dupa trecerea prin boala viteii vindecati raman purtatori si eliminatori de virus prin urina pana la 10 saptamani, uneori chiar mai mult (54).

Sursele secundare de infectie sunt furajele, apa, asternutul, adaposturile, padocurile si pasunile contaminate. Ele pot avea un rol important in transmiterea bolii, deoarece virusul este rezistent la actiunea factorilor fizico-chimici din mediul extern.

Caile de infectie sunt calea respiratorie si digestiva, viteii contaminandu-se fie prin contactul direct cu animalele bolnave sau eliminatoare de virus, fie indirect, prin intermediul surselor secundare.

In declansarea bolii un rol important il au factorii favorizanti (reprezentati de supraaglomerarea din adaposturi, microclimatul necorespunzator, alimentatia deficitara etc.), care contribuie si la cresterea pierderilor economice datorate acestei boli. Dat fiind rolul crescut al factorilor favorizanti in declansarea bolii, pneumoenterita poate imbraca un caracter sezonier, avand incidenta crescuta in sezoanele reci si umede, cand interventia factorilor favorizanti este mai accentuata (5).

Odata declansata boala intr-o colectivitate de bovine, aceasta se raspandeste cu repeziciune, difuzibilitatea fiind ridicata, astfel ca, intr-o perioada scurta de timp, toate animalele trec prin boala. Viteii nascuti ulterior, din mame care au trecut prin boala, sunt protejati de anticorpii colostrali, pe parcursul primelor 3-4 saptamani de viata. Trecerea prin boala este urmata de starea de portaj, fapt care face ca in pneumoenterita boala sa aiba tendinta de permanentizare, astfel ca, in timp, vor exprima clinic boala numai viteii avand varsta de 6-8 saptamani, care nu mai beneficiaza de imunitatea maternala, sau viteii nou-introdusi in efectiv, proveniti din ferme indemne.

Raspandirea geografica, in timp, a serotipurilor      de adenovirus bovin, sufera modificari. In Ungaria, initial a dominat serotipul 4, care a fost inlocuit apoi de serotipul 5 si 8. In Austria, initial s-a izolat serotipul 7, care ulterior a fost inlocuit de serotipul 6 (88).

Patogeneza

Patruns in organism pe cale respiratorie sau digestiva, virusul se multiplica la poarta de intrare, trece in sange producand viremie, fiind astfel vehiculat in tot organismul, dupa care se localizeaza in celulele epiteliale ale mucoasei aparatului digestiv si/sau respirator, dar si in rinichi, de unde virusul se elimina cu intermitenta pe durata a cel putin 10 saptamani.

Tabloul clinic

Dupa o perioada de incubatie de 7 zile boala poate sa se exprime fie printr-o forma clinic manifesta, fie ca infectie asimptomatica.

Forma clinic manifesta are evolutie acuta, parcurgand doua faze. In prima faza se constata febra, abatere, inapetenta, jetaj, conjunctivita seromucoasa, uneori diaree si tulburari respiratorii (dispnee, tuse umeda, dureroasa), boala terminandu-se prin vindecare in decurs de o saptamana.

La o parte din animalele aparent vindecate, dupa 2-3 saptamani apare al doilea puseu febril (febra bifazica) insotit de inrautatirea starii generale si aparitia tulburarilor respiratorii, manifestate prin semne de bronhopneumonie cu tuse uscata si dureroasa. Se mai poate constata: hipersecretie lacrimala care duce la aglutinarea perilor de pe fata, situati decliv unghiului nazal al ochiului; respiratie dispneica cu cianoza mucoaselor; enterita manifestata prin diaree si meteorism; inrosirea tegumentului botului. Durata semnelor clinice dupa declansarea celui de-al doilea puseu febril (in a doua faza a bolii) este de 10-20 de zile, finalul bolii fiind fie sacrificarea de necesitate, in 50% din cazuri, fie moartea a 10% din animalele care au trecut in faza a doua a bolii (54).

La bovine a mai fost descris sindromul vitelului slabit ("weak calf syndrome"), raspandit in statele Idaho si Montana din SUA, in a carui etiologie a fost incriminat serotipul 5 de adenovirus bovin. Sindromul este caracterizat prin nasterea de vitei foarte slabi, adinamici, cu poliartrita si diaree. La examenul necropsic acestia prezinta hemoragii subcutane, mai ales in regiunea articulara si prezenta de sange sau fibrina in lichidul sinovial, din care virusul poate fi izolat. Finalul sindromului este moartea in 80% din cazurile netratate. Prin infectii experimentale pe cale intravenoasa cu serotipul 5 de adenovirus bovin (izolat de la un vitel cu aceasta afectiune) a putut fi reprodus sindromul, la 9 vitei privati de colostru, ceea ce denota implicarea acestui serotip viral in etiologia sindromul vitelului slabit (19).

Tabloul morfopatologic

La examenul necropsic, dupa primul puseu febril, in pulmon se observa focare de atelectazie sau emfizem, pana la marimea unui bob de mazare. Mucoasa intestinului subtire este edematiata sau congestionata.

Dupa al doilea puseu febril, leziunile pulmonare se accentueaza, la necropsie se constata focare de hepatizatie, atelectazie si emfizem, precum si pneumonie cataralpurulenta sau crupala. Limfonodurile mediastinale sunt edematiate.

Histopatologic se constata bronsiolita proliferativa cu necroze epiteliale si colaps alveolar. Celulele epiteliului bronsic si celulele din limfonodurile mediastinale pot prezenta incluzii intranucleare. In intestin leziunile sunt de enterita catarala, pana la enterita necrotica, fiind mai grave in jurul placilor Peyer din ileon. In endoteliul vascular al portiunii de intestin afectate pot fi prezente incluzii intranucleare, la fel si in limfonodurile mezenterice.

Diagnostic

Etiologic, boala este greu de suspicionat doar pe baza datelor epidemiologice, clinice si morfopatologice. Pledeaza pentru pneumoenterita cu adenovirus varsta tanara (1-4 luni) si semnele clinice (in special febra bifazica).

Confirmarea diagnosticului se face prin examen de laborator. Ca probe pentru examenul de laborator se trimit, in functie de metoda de diagnostic folosita, de la animalele vii, fie fecale, fie secretii ale mucoaselor capului, pentru examenul virusologic, fie probe de sange, pentru examenul serologic. De la animalele moarte sau sacrificate de necesitate se recolteaza probe din organele cu leziuni si se expediaza ambalate corespunzator, pentru efectuarea examenului virusologic si histopatologic.

Examenul virusologic presupune izolarea si identificarea virusului. Izolarea diverselor serotipuri de adenovirus bovin se face, din materialul patologic trimis laboratorului, prin insamantarea acestuia pe culturi celulare renale bovine sau pe culturi celulare testiculare de origine bovina. Identificarea virusurilor izolate se face dupa cateva pasaje "oarbe" pe culturi celulare, in baza efectului citopatic si prin evidentierea incluziilor intranucleare multiple.

Examenul serologic urmareste evidentierea anticorpilor postinfectiosi in dinamica, pe probe de seruri perechi, recoltate la interval de doua saptamani, de la animalele trecute prin boala in urma cu cel mai mult de doua saptamani (54). Deoarece bovinele pot prezenta anticorpi colostrali reziduali, pentru diagnosticul serologic al bolii este necesara demonstrarea existentei unei infectii recente, fapt ce face ca titrul anticorpilor la a doua recoltare sa fie semnificativ crescut fata de titrul de la prima proba recoltata. Se confirma evolutia bolii in efectivul de animale, daca cresterile sunt de cel putin 4 ori. Pentru supravegherea epidemiologica de grup a efectivelor se recomanda efectuarea de teste serologice la 5-10% din animale. Ca metode pentru examenul serologic se folosesc seroprecipitarea in gel de agar si seroneutralizarea. Testul de seroneutralizare este folosit pentru precizarea serotipului de virus izolat, nu in diagnosticul de rutina.

In diagnosticul bolii mai poate fi folosit si testul imunoenzimatic, pentru detectarea anticorpilor. Ambele teste (seroprecipitarea in gel de agar si testul imunoenzimatic) au avantajul expeditivitatii, dar sunt folosite numai pentru precizarea genului viral (serogrupului) si nu a serotipului de virus, pentru aceasta fiind necesar testul de seroneutralizare.

Cea mai eficienta metoda de diagnostic este imunofluorescenta, cu ser conjugat polivalent, efectuata in scopul evidentierii antigenului viral direct in celulele infectate, prezente in aspiratul de lavaj bronhioalveolar (15).

Se va face diagnostic diferential fata de celelalte viroze enteropulmonare ale tineretului taurin.

Prognosticul vital in general este favorabil, dar cel economic este rezervat, datorita sacrificarilor de necesitate, pe de o parte, iar pe de alta parte, datorita faptului ca viteii trecuti prin boala pot sa ramana in urma cu dezvoltarea. Daca intervin complicatii bacteriene, prognosticul vital devine grav, viteii sfarsind prin moarte sau sacrificare de necesitate.

Profilaxie

Prevenirea aparitiei bolii se face prin respectarea masurilor generale de profilaxie, care vizeaza in principal evitarea introducerii bolii in ferma, respectarea tehnologiilor de crestere pentru tineretul taurin, precum si evitarea factorilor de stres.

Profilaxia specifica consta in imunizarea viteilor, fie cu vaccinuri polivalente inactivate (in prezent nu se mai comercializeaza pe piata), fie cu vaccinuri vii atenuate, mono- sau, preferabil, polivalente.

Vaccinurile inactivate antiadenovirus bovin, folosite pana nu de mult, au avantajul ca pot fi utilizate inca din prima saptamana de viata a vitelului, imunitatea activa care se instaleaza in urma administrarii lor neinterferand cu anticorpii colostrali, iar la indivizii vaccinati, daca apare boala, vor face forme curabile (45)

In focarele vechi de boala se vaccineaza, cu un vaccin viu, vacile aflate in ultimele doua luni de gestatie, iar viteii proveniti din mame imunizate vor fi vaccinati, tot cu vaccinul viu, la varsta de 3 si 10 saptamani.

Pentru vaccinare se poate folosi vaccinul viu Imuresp-RAP, (Pfizer), care contine virusul rinotraheitei infectioase bovine (tulpina RLB-106 t.s.), adenovirusul bovin tipul 3 (tulpina Eunice t.s.) si virusul parainfluentei bovine tipul 3 (tulpina RLB 103 t.s.). Vaccinul este preparat prin cultivarea tulpinilor virale mutante pe o linie celulara stabila bovina. Se comercializeaza liofilizat. Tulpinile ce constituie acest vaccin sunt mutante de temperatura specifica, care sunt prin aceasta restrictionate in multiplicarea lor numai la tractusul respirator anterior. Ca rezultat, vaccinul prezinta caracteristici de siguranta remarcabile, chiar si la vacile gestante si confera o protectie buna cu ajutorul interferonului, a anticorpilor locali si a celor serici. Administrarea acestui vaccin se face intranazal, in doza de 2 ml, intr-o singura nara, la viteii in varsta de peste 3 luni. Viteii cu varsta de pana la 3 luni vor fi vaccinati de doua ori (la varsta de 3 si 10 saptamani). Vaccinul poate fi administrat la vaci gestante si la animale deja expuse infectiei de teren. Se recomanda revaccinarea anuala (94).

Au fost produse si vaccinuri care contin numai hexonele purificate (proteina capsidala) ale adenovirusului bovin serotipul 3, si care inoculate la iepure si vitel produc titruri inalte de anticorpi seroneutralizanti (91).

Combatere

Daca boala a aparut, se vor lua masuri pentru redresarea factorilor de microclimat si se va imbunatati alimentatia.

Cazurile clinice vor fi tratate individual. Viteilor bolnavi li se poate administra fie ser, fie sange integral recoltate de la vitei sanatosi trecuti prin boala, cu cel putin doua saptamani in urma, desi rezultatele terapeutice nu sunt intotdeauna satisfacatoare. Se recomanda tratament simptomatic asociat cu chimioterapice sau antibiotice, pentru prevenirea complicatiilor bacteriene secundare.

La animalele sanatoase din efectivele in care s-a diagnosticat boala se poate incerca imunizarea activa cu vaccinul viu atenuat.