STOMATITA PAPULOASA A BOVINELOR

Stomatita papuloasa a bovinelor

(Bovine Papular Stomatitis - engl.)

Stomatita papuloasa a bovinelor (SPB) este o boala infectioasa benigna a bovinelor, caracterizata prin prezenta de leziuni proliferative, erozive sau ulcerative la nivelul cavitatii bucale.

Este foarte raspandita in Europa, si in general in toata lumea, inclusiv in tara noastra, dar fara sa i se acorde prea mare atentie datorita benignitatii sale, nefiind cauzatoare de pierderi economice evidente. De cele mai multe ori trece chiar neobservata, animalele afectate prezentand o stare generala normala. Se apreciaza, totusi, ca leziunile bucale pot fi porti de intrare pentru alti germeni patogeni, stand astfel, indirect, la originea unor pierderi economice cauzate in final de anumiti germeni oportunisti. SPB mai este importanta si din cauza confuziilor pe care le poate genera cu alte boli similare. Pe de alta parte, SPB are si o oarecare importanta sanitara, omul fiind receptiv.

Etiologie

Natura virala a agentului etiologic al SPB a fost stabilita inca din 1906 de catre Ostertag si Bugge, incadrarea sa alaturi de virusurile variolice fiind facuta in 1940, de Schaaf si col.

Incadrarea taxonomica actuala a agentului etiologic al SPB, conform clasificarii acceptata de ICTV (72) este in fam. Poxviridae, subfam. Chordopoxvirinae, genul Parapoxvirus, specia Bovine papular stomatitis virus.

Morfologic are aspectul caracteristic parapoxvirusurilor, fiind foarte asemanator cu agentii etiologici ai ectimei contagioase si ai pseudovariolei bovinelor, aceste trei virusuri fiind si foarte strans inrudite antigenic.

Este un virus epiteliotrop, cultivabil pe culturi celulare testiculare de vitel, pe care produce efect citopatic. In celulele infectate se produc incluzii intracitoplasmatice cu aspect caracteristic: eozinofile la centru si bazofile la periferie. Nu este cultivabil pe embrioni de gaina sau pe culturi de fibroblaste de embrioni.

Caractere epidemiologice

Sunt receptive exclusiv bovinele, in mod deosebit tineretul taurin in varsta de 2 saptamani - 2 ani. In efectivele mai mari de taurine imbraca un caracter endemic trenant sau stationar. Infectia se transmite in cadrul efectivului prin contact direct, prin intermediul tetinelor sau al ingrijitorilor si, probabil, prin intermediul apei si furajelor contaminate, animalele bolnave fiind eliminatoare de virus, in special odata cu saliva contaminata.

Tabloul clinic

De regula exista o stare de subfebrilitate, care apare dupa 2-4 zile de incubatie, dar fara ca aceasta sa afecteze starea generala a animalelor, astfel ca infectia trece de obicei neobservata, cu toate ca, la un examen atent al cavitatii bucale se pot observa pe buze si suprafata ventrala a limbii mici zone hiperemice, conturate, la nivelul carora dupa 1-2 zile apar mici noduli, de culoare galben-cenusie pana la bruna, cu dimensiuni de 1-2 mm, din care se dezvolta papule, cu diametrul de 1-2 cm sau mai mari, proeminente.

Papulele sunt inconjurate de o zona hiperemica, in timp ce centrul sufera un proces de necroza, se exfoliaza si se acopera cu o membrana de fibrina care, prin indepartare, lasa leziuni cu aspect ulcerativ (26).

Pe toata durata de evolutie a eruptiei animalele afectate pot prezenta sau nu hipersalivatie si o oarecare diminuare a apetitului sau numai a consumului, din cauza jenei in prehensiune si masticatie produsa de leziunile bucale (26).

Vindecarea se produce de la sine in 2-4 saptamani daca nu survin complicatii, datorate infectiilor secundare cu germeni nosocomiali. In unele cazuri durata bolii se prelungeste, totusi, la cateva saptamani sau chiar luni (60).

Foarte rar leziunile se localizeaza peribucal sau la nivelul mucoasei nazale.

Dupa unii autori, citati de Vasiu (60) leziunile s-ar putea localiza si pe mameloane, esofag sau rumen.

Histologic se pot evidentia: hiperplazia celulelor mucoasei sau epidermei, cu degenerari hidropice, infiltratii histiocitare si incluzii caracteristice intracitoplasmatice in celulele degenerate (60).

De notat ca imunitatea postinfectiaosa este de scurta durata, din care cauza, dupa un timp, animalele trecute prin boala se pot reimbolnavi (28).

Diagnostic

De cele mai multe ori, diagnosticul SPB se bazeaza exclusiv pe aspectul clinic si caracterele epidemiologice ale bolii.

Diagnosticul diferential ar trebui sa aiba in vedere:

stomatita pseudoaftoasa, care este foarte asemanatoare cu SPB, practic nedeosebita clinic de SPB, despre care Rosenberger, in editia din 1970 a "bolilor bovinelor" spunea ca, de fapt, este una si aceeasi boala cu SPB;

febra aftoasa, mult mai contagiosa si mai grava, cu prezenta de afte cu 3 localizari caracteristice, care afecteaza mai multe specii;

pesta bovina, boala epidemica majora, cu tulburari generale grave;

febra catarala maligna, sporadica, foarte grava, cu manifestari multiple;

stomatita veziculoasa, intalnita si la alte specii, cu eruptie veziculoasa localizata intra- si extrabucal;

rinotraheita infectioasa, cu localizari frecvente ale leziunilor pe mucoasa nazala si cu tulburari respiratorii;

stomatita ulceroasa (descrisa de Prichard si col. in 1958), insuficient caracterizata etiologic, asemanatoare clinic cu SPB dar de regula prezentand leziuni cu evolutie mai grava;

stomatita eroziva din Romania, descrisa de Jivoin si col. in anul 1961 in partea de vest a Romaniei (28) se aseamana mult, atat cu stomatita papuloasa, cat si cu stomatita ulceroasa si stomatita eroziva descrisa anterior in Africa de Sud, identificarea cu vreuna dintre acestea fiind incerta deoarece autorul nu a putut efectua studii virusologice conclusive. De altfel, Jivoin si col. enumera stomatita papuloasa si stomatita ulceroasa printre bolile de care stomatita eroziva ar trebui diferentiata.

Cu toate acestea, unii autori pun semnul egal intre stomatita papuloasa si stomatita eroziva descrisa de Jivoin, bazandu-se numai pe asemanarile clinice si epidemiologice.

Principalele caractere ale stomatitei erozive, descrisa de Jivoin si col. (22) sunt: contagiozitate ridicata, cuprinzand 17-100% din viteii unui efectiv, in rastimp de 2-16 zile, receptivitatea maxima a viteilor si tineretului pana la varsta de 3 ani, specificitatea pentru bovine, etiologia probabil virala, prezenta de leziuni necrotico-erozive, cu diametrul de 1-2 cm, avand aspect circular sau semicircular, pe mucoasa bucala, bot si buze, dar nu pe suprafata dorsala a limbii.

Evolutia este benigna si vindecarea survine spontan in aproape toate cazurile, fara a fi necesara interventia terapeutica si, de multe ori, fara ca crescatorul sa fi sesizat prezenta infectiei in efectiv. De multe ori SPB a fost descoperita numai cu ocazia examenelor clinice de rutina pentru depistarea precoce a febrei aftoase.

Diagnosticul cert de stomatita papuloasa se poate pune izoland virusul pe culturi celulare si identificandu-l cu ajutorul unui ser specific prin seroneutralizare, sau recunoscandu-l prin microscopie electronica, in saliva sau in preparate efectuate din fragmente biopsice prelevate de la nivelul leziunilor.

Examenul histopatologic, pentru evidentierea caracterului leziunilor (degenerarea balonizanta) si a incluziilor intracitoplasmatice specifice, ca si infectia experimentala la vitei, pot de asemenea sa furnizeze informatii importante pentru confirmarea diagnosticului.

Prognosticul este favorabil in toate cazurile necomplicate.

Tratament

In general, tratamentul nu este necesar, boala vindecandu-se spontan in 4-7 zile, in majoritatea cazurilor (36). Pe durata evolutiei focarului este bine sa se administreze numai furaje care nu implica lezionare mucoasei bucale. In cazurile cu leziuni bucale mai severe se recomanda spalaturi bucale cu solutii antiseptice, iar in localizarile bucale externe, unguente cu antiseptice.

Profilaxie si combatere

Examenul clinic al animalelor nou-achizitionate este util pentru prevenirea introducerii bolii intr-un efectiv indemn. Au fost preparate si utilizate, in alte tari, si vaccinuri - vii, atenuate, eficiente din punct de vedere medical, dar utilizarea lor in practica este problematica din punct de vedere economic.