Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


APARITIA STATULUI

Arta cultura

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
MODERNITATEA CENTRAL EUROPENA SI KITSCH-UL
Folclorul Romanesc - Textile si tesaturi, Costume Populare
Arhitectura in Grecia. Templul
CULOAREA - CLASIFICAREA CULORILOR
CUM SE DISTRAU ROMANII ACUM UN VEAC
DICTIONAR DE ETNOLOGIE SI ANTROPOLOGIE – LITERA A
Descoperiri stiintifice si realizari tehnice ale poporului chinez
INSTALATII SI TEHNICI DE ARDERE
ASPECTE ISTORICE SI CULTURALE – IASI
AMFORELE


APARITIA STATULUI

Precedata de reflectiile filozofilor antici (Platon, Aristotel), aceasta problema a capatat consistenta incepand cu secolul al XVII-lea, cand avocatul olandez H. Grotius face in premiera apel la notiunea de contract social. Dupa Grotius, starea de societate a fost posibila prin intermediul a doua contracte: primul presupunea asocierea dintre indivizi, natural inzestrati cu vointa si socialitate, al doilea era unul de supunere in fata unei instante suverane. Consideratiile lui Grotius sunt completate de J. Hobbes si J. Locke, care emit propriile versiuni ale contractului social.




Epoca Luminilor aduce noi elemente teoriei contractului social, in particular prin opera lui J.- J. Rousseau. Ganditorul francez era mai putin predispus sa aplaude meritele aparitiei statului: statul era mai putin rezultatul dorintei oamenilor de a trai in societate, cat al unei succesiuni de accidente (regruparea familiilor, diviziunea muncii, proprietatea); el era totodata o creatie nedreapta, din moment ce accentua inegalitatile dintre oameni, deja importante in starea lor naturala. Rousseau folosea teoria contractului sociale pentru a critica abuzurile de care se facea responsabil reprezentantul prin excelenta al statului, monarhia.

Antropologii vor fi interesanti, inca din zorii disciplinei, de problema originii statului. Este cazul evolutionistilor H. Maine si L. Morgan. Maine, inspirat de sursele antice, face distinctia intre societatile vechi, structurate pe seama familiei si cele moderne, statale, organizate pe seama individului. Daca primele sisteme sociale sunt unificate de legaturi “statutare”, articulate pe consangvinitate, cea de-a doua forma de organizare era reprezentata, in opinia lui, de relatii de tip contractual, bazate pe relatiile de contiguitate teritoriala. Desi Maine realiza o dihotomie clara intre cele doua tipuri de organizare, este limpede ca, spre deosebire de filozofi, care postulau existenta unei stari naturale, pre si a-sociale, el afirma doar existenta a doua tipuri diferite de societate. In lati termeni, si societatile arhaice, pre-statale, sunt caracterizate de relatii cu caracter politic: statutara sau contractuala, legatura dintre membrii societatii era in mod necesar politica.

Morgan va pastra diferentierea propusa de Maine, cu deosebirea ca plaseaza aparitia statutului in completarea aparitiei proprietatii si teritorialitatii. Altfel spus, el crede ca ordinea permisa de sistemul rudeniei nu este compatibila cu ordinea politica, acceptata de Morgan doar in cazul societatilor statale moderne. Din acest motiv, Morgan orienteaza cercetarea antropologica spre cercetarea structurilor de rudenie si spre neglijarea diversitatii sistemelor politice.

La inceputul secolului XX, unul dintre elevii lui F. Boas, R. Lowie reia problematica aparitiei statutului, dintr-o perspectiva diferita in raport cu inaintatii evolutionisti. Criticand tezele acestora, Lowie neaga existenta unei diferentieri de natura intre societatile intemeiate pe principiul rudeniei si cele unificate de principiul teritorialitatii. Mai mult, el nu accepta ideea ca legatura politica este una originara, cum credea Maine, dar considera ca statul este o notiune centrala, universala, prezent in germene in toate societatile. Una dintre formele, foarte diverse, pe care le putea imbraca acest germene era asocierea intre indivizi (in sanul unor clase de varsta, in societati secrete sau grupuri rituale), fara ca legatura de rudenie sa mai reprezinte principiul acestei asocieri, considerate de Lowie forme de tranzitie catre institutiile de tip statal.

Prin consideratiile lui Lowie, frontiera care parea ca desparte cele doua tipuri de societati, arhaice si moderne, se vedea compromisa. Noua problema care apare acum este daca notiunea de stat poate fi aplicata acelor forme de organizare politica centralizate si ierarhizate, nu rareori prezente printre societatile arhaice, din moment ce acestea erau la fel de diferite intre ele pe cat erau de deosebite de statele occidentale. O contributie importanta aduce, in aceasta privinta, S. F. Nadel, care postuleaza ca notiunea de stat trebuie sa satisfaca trei criterii: sa fie o forma de organizare politica corespunzatoare unei unitati politice intemeiate pe suveranitate teritoriala, sa dispuna de un aparat guvernamental centralizat, care detine monopolul violentei legitime si sa aiba in fruntea acestui aparat un grup deosebit, prin formatie, recrutare si statut de restul populatiei. Definitia oferita de Nadel statutului era similara celei propuse, inaintea sa, de sociologul M. Weber, conform caruia statul era o comunitate umana care, in limitele unui teritoriu bine determinat, exercita monopolul “violentei legitime”.



Aceasta acceptiune a statului ca “forta” era consonanta, in cazul lui Nadel, cu interpretarea acordata originii fenomenului statal: el era rezultatul razboiului. Teza bazelor razboinice ale statului era deja veche: in prima jumatate de secolului al XIX-lea, H. Spencer, fondatorul evolutionismului sociologic, afirmase deja ca formarea statului a fost permisa de aparitia unor federatii razboinice, care au absorbit comunitatile mai mici. Astfel, diferentierea functiilor sociale, constituirea unor armate permanente si a institutiilor ierarhizate au creat conditii pentru aparitia unor societati complexe, concretizate in structuri de tip statal. La fel, Nadel aduce exemplul regatului african nupé, numit de el “Bizantul negru”, fondat de cuceritori straini. Suprapunerea unui grup etnic mai puternic asupra altora parea a explica, de altfel, si aparitia altor regate din Africa subtropicala (ankolé, mossi, abron). Desi antropologii au evidentiat si actiunea altor factori, activitatea razboinica ramanea, in ultima instanta, responsabila de aparitia acestor unitati politice. Insa teza originii razboinice a statului a fost contestata pe seama unei alte realitati: popoarele cuceritoare dispuneau deja, in momentul actiunii lor, de o organizarea statala, de unde si avantajul militar pe care l-au exploatat.

Din moment ce statutul parea a preexista razboiului, apareau necesare alte teorii, care, de altfel, nu lipseau. Este cazul celor care incearca sa explice statul prin intermediul dinamicii interne a societatii. Ca si in cazul tezei originii razboinice a statului, partizanii dinamismului intern isi au precursori in secolul al XIX-lea. Unul dintre acesti inaintasi este Engels care, in Originea familiei, a proprietatii private si a statului, considera ca aparitia statului a fost conditionata de accentuarea diviziunii muncii, de crearea unui surplus productiv si de aparitia monedei si sclaviei. Acestea aspecte de natura sociala si economica au stimulat aparitia unor contradictii si conflicte sociale, care au impus aparitia unei instante represive, de natura sa asigure statu-quo-ul.

Ideea conditionarilor economice si sociale cunoaste un succes deosebit in mediile neo-evolutioniste. L. White, de exemplu, considera si el statul ca un instrument de dominatie aflat in mana unor elite; cu toate acestea, pentru White rolul acestei elite era si cel de coordonare a sistemelor si subsistemelor culturale aparute in urma revolutiei agricole. In aceeasi directie, sunt demne de amintit si alte teorii ecologice si functionale, cum sunt cele promovate de adeptii materialismului ecologic american. J. Steward, de exemplu, promotorul acestei tendinte, crede ca, cel putin in ceea ce priveste unele areale de civilizatie (Peru, Egipt, Mesopotamia, China si America Centrala), controlul resurselor de apa a fost extrem de important, iar organizarea sistemelor de irigatie a reprezentat baza unor organizari statale birocratice. Teza sa avea sa fie sustinuta ulterior si de K. Wittfogel. Merita amintit ca acelasi tip de interpretare ecologica a fost propus de catre arheologul G. Childe, cu privire la aparitia primelor formatiuni statale egiptene si mesopotamiene.



Alti autori au acceptat mai putin reductionismul ecologic, pastrand totusi interesul pentru cauzele de natura economica. Astfel, unii antropologi, ca Y. Person, J. Goody sau S. Amin, leaga aparitia statului de comertul la mare distanta. Multe societati africane stau marturie pentru existenta unei legaturi mutuale intre stat si comert. Comertul a oferit fie resurse suplimentare pentru intarirea statului - in conditiile unei agriculturi neproductive -, fie a provocat dezagregarea structurilor politice anterioare si a determinat aparitia statului, singurul in masura sa ofere siguranta activitatilor comerciale. Cu toate acestea, alti antropologi au nuantat teza comerciala, pe motiv ca statul nu a controlat intotdeauna comertul, asa cum acesta nu a asteptat aparitia statului pentru a-si face aparitia. Unii autori, ca E. Terray, tind mai degraba sa evidentieze rolul pe care comertul l-a avut in aparitia sclavajului si a relatiilor de productie intemeiate pe acesta. Necesar reproducerii efectului de dominatie, deci a statului, acest produs al comertului nu era, insa, si responsabil de aparitia statului ca atare. In cele din urma, dupa cum constata Terray, aparitia statutului este un fenomen complex, care nu poate beneficia de explicatii monocauzale: ecologia, economia, razboiul si, de ce nu, hazardul si-au jucat, de fiecare data, rolul lor.

O problema spinoasa, care umbreste toate modelele propuse, continua sa fie reprezentata de modalitatile proprii prin care majoritatea societatilor arhaice refuza ierarhizarea puterii si aparitia unor inegalitati. Cl. Lévi-Strauss nu face decat sa resusciteze teza contractualista, atunci cand constata cum, la indienii nambikwara din Brazilia, seful nu dispune, in realitate, decat de o putere temporara, efemera, coplesita de obligatii, cu foarte putine drepturi; mai mult, fara acordul membrilor comunitatii, mandatul sefilor nambikwara nu se poate exercita, iar ceata constituita in jurul lui se destrama.

Alti antropologi, ca P. Clastres, merg si mai departe in aceasta directie. El considera ca sistemul sefiei la amerindieni este intr-adevar, articulat pe inegalitate, insa una care ii dezavantajeaza pe sefi, nu pe dominati. Sefii amerindieni ii apar ca lipsiti de orice autoritate reala sau de putere de coercitie, ca si cum societatea, constienta de natura coercitiva a puterii politice, ar poseda un mecanism de control, care o tine departe de stat si de polarizarea de orice fel a autoritatii. Teza lui Clastres, desi complica teribil problematica aparitiei statului ca urmare a dinamismului societatii, are meritul de a fi atras atentia asupra complexitatii si variabilitatii formelor de actiune politica. Caci, daca antropologii au demonstrat ca statul nu este caracteristic numai societatilor moderne, Clastres a aratat ca politica nu are nevoie de cadre statale pentru a se manifesta ca atare.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 963
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site