INSTALATII SI TEHNICI DE ARDERE

INSTALATII SI TEHNICI DE ARDERE

Cuptoarele de ceramica reprezinta un element de cea mai mare importanta in scopul stabilirii vechimii ceramicii. Pe teritoriul tari noastre apar doua categorii de cuptoare cu geneze diferite in timp si spatiu, si anume cuptoarele troconice si cuptoarele semisferoidale-ovoidale. Primele isi au geneza in cultura cucuteniana, adica pe pamantul tari noastre celelalte in Orientul departat.

Cuptoarele evoluate, cu reverberatie, caracterizate prin prezenta unui gratar ce separa vatra de incaperile in care sunt asezate vasele pentru ars, se cunosc inca din neolitic(cultura cucuteni ). Aceaste cuptoare de forma tronconica, aveau axul perpendicular, pe directia gurii de foc si erau sapate direct in pamant, gratarul ca si stalpul cilindric sau peretele despartitor fiind realizati din lutul crutat, adica fara nici un adaos din afara. Tocmai acest tip reprezinta forma cea mai evoluata a cuptoarelor de ceramica realizate pana in present. Cu timpul a fost raspandit de greci, celti si romani in intreaga Europa. Importanta capitala a acestui tip de cuptor in evolutia artei ceramice europene ar impune introducerea in literature de specialitate, arheologica si etnografica, pentru desemnarea lui, a termenului''cuptor cucutenian'', abandonandu-se denumirea incerta folosita pana acum, de cuptor roman sau celt.

Trebuie sa subliniem ca cuptorul tronconic cu gratar de acest tip se deosebeste de cel folosit in Orientul apropiat la babilonieni si egipteni.

Cuptoarele de tip semisferoidal-ovoidal erau cunoscute intr-o perioada departata de cultura chineza. Ele se deosebesc ca forma atat de cuptoarele din oriental apropiat(Babilon si Egipt)cat si de cele cucuteniene. Prin aceasta cuptorul cucutenian se izoleaza ca o forma tipica pentru tara noastra.

Cuptoarele actuale din tara noastra se dezvolta in mod exclusive pe linia acestor doua categorii amintite mai sus-cuptoarele cucuteniene si cuptoarele semisferoidale-ovoidale.

Ne vom ocupa in continuare de aceste doua categorii, incercand sa stabilim pentru fiecare tipologia actuala, de cea mai mare importanta pentru intelegerea evolutiei cuptoarelor de ceramica avand in vedere ca in cadrul fiecarei categorii se intalnesc forme de la cele mai simple la cele mai complexe, incat se poate citi insasi evolutia lor in timp.

CERAMICA LUCRATA LA ROATA

Ceramica dacica lucrata la roata din provincia romana Dacia, este mai greu de separat de ceramica provincial romana. Dificultatea creste pentru ceramica descoperita in asezari si este mai atenuata cand este vorba de ceramica aflata in necropole, unde traditia se pastreaza mai multa vreme. Posibilitatea de a separa ceramica cu vadite elemente dacice lucrata la roata de aceea provincial romana, ne-o ofera intrucatva materialele din necropola de la Locusteni. Descoperirea unui cuptor de ars oale( cercetari personale) ne indreptateste sa avem certitudinea ca la Locusteni esista un centru ceramic care producea atat pentru asezarea de aici cat si pentru cele din imprejurimi. Materialul ceramic descoperit in cuptor este lucrat in exclusivitate la roata si este tot in exclusivitate de culoare cenusie. Putem deci sa presupunem ca cea mai mare parte a vaselor cenusii ( daca nu in totalitatea lor), descoperite in necropola de la Locusteni, au fost lucrate aici. Cu toate acestea multe dintre formele vaselor cenusii din necropola nu pot fi departajate de ceramica provincial romana lucrata in aceeasi maniera cu ceramica descoperita nu numai in asezari rurale ci si in centre urbane.

Ceramica lucrata la roata este de doua categorii: din pasta zgrunturoasa, care de cele mai multe ori are culoarea caramizie, si din pasta fina cenusie. Aceasta din urma categorie este cea mai numeroasa.

CERAMICA LUCRATA CU MANA

Ceramica de acest tip continua traditia Latene-ului getodacic. Asemanarea este asa de mare incat de multe ori este greu de deosebit un vas din secolul II era noastra de altul din secolul I inaintea erei noastre.

Vasele lucrate cu mana sunt modelate din pasta grosolana care contine mult nisip , ceea ce o face friabila si din aceasta cauza numeroase vase nu pot fi recuperate.

Un mic numar de vase au o pasta amestecata cu pietricele. In general vasele sunt arse inegal, de culoare caramizie sau uneori galbuie.

Principalele forme de vase lucrate cu mana sunt ceasca dacica si oala-borcan.