Arta bizantina - Pictura

Arta bizantina

Introducere

In veacul nostru, cercetari stiintifice privind originile si caracteristicile artei crestine intreprinse cu metoda si rara staruinta au dus la descoperiri de exceptionala insemnatate. Aceste cercetari au lamurit, in chip neasteptat, probleme complexe si, indeosebi, unele caractere ale artei medievale rasaritene. Invatatii rusi au studiat temeinic, n cadrul arhitecturii si istoriei, picturile murale, icoanele si manuscrisele cu minimaturi , oprer de arta din sec. XI-XVII, lucrari de mare interes in Crimeea, Gruzia, Iviria si Armenia Mica. Monumentele tarilor romane, Serbiei si Bulgariei au solicitat, la randul lor, atentia istoricilor de arta oferind din Grecia, de la Mistra bizantina de pe Taiget, unde s-au <<luminat>> picturi murale din sec. XIII, XIV si XV, operatiile de <curatire>>, numite si <<restaurari>>, s-au intins pretutindeni in tarile citate. Igor Grabar, pictor-tehnician si istoric de seama al artei ruse, a izbutit sa scoata la iveala decoruri monumentale stravechi si picturi de valoare ascunse de refaceri si restaurari din doua sau mai multe epoci. N. Okunev si lati colaboratori ai maesrului, ajutati de invatati si atristi sarbi, au desfacut din intunericul vremii zugravelile a numeroase biserici din Serbia veche. Au aparut apoi decorurile murale in Romania si Bulgaria.

Numarul monumentelor pictate ale lumii de traditie ori inraurire bizantina a crescut in proportii neasteptate. Decoruri deja cunopscute au fost prezentate cu adevarata lor fata, cea originala, altele, scoase la lumina, s-au impus prin insusiri alese de arta, si prin interesul lor istoric. Am cunoscuut altfel Staraia Ladoga, Neredita, Sf. Dumitru din Vladimir, Sf. Sofia din Kiev, catedrala de la Volotovo, ansambluri murale din sec. XI-XIV, care vadesc un suflu original de inspiratie realista in cadrul si limitele geniului bizantin. Ne-au uimit , mai ales, unele realizari in spirit realist si tehnica <<impresionanta>>, descoperindu-se Renasterea bizantina, fenomen anterior Renasterii italiene. Am aflat Capadocia cu numeroasele ei biserici rupestre, impodobita cu picturi adand diferentiate de cele bizantine. La Constantinopol, dupa punerea in valoare a mozaicurilor din Sf. Irina si Kahrie-Djami, s-au limpezit , sub conducerea lui Wittemore, problemele legate de decorul basilicii Sf. Sofia a lui Justinian. Iconografiea a ajutat pe cercetatori sapuna in lumina gandirea artei rasaritene, izvoarele acesteia si infatisarile pe care le-a dobandit, in cursul secolelor, in diferite tari. Colectii cuprinzand fotografii, desene si descrieri au fost ordonate in Uniunea Sovietica, unde s-au concentrat rezultatele cercetatorilor unor invatati in frunte cu N. Kondakov , Ainalov, Igor Grabar, Grekov si Lazarev. Institutul kondakovian a desfasurat, la randul lui, o bogataactivitate la Praga. la Sorbona si Hautes Etudes, in Pairs, Charles Diehl si Gabriel Millet au imbogatit, unui numar de bizantinisti straini, pretioasa documentatie privitoare la intregul domenui rasaritean. Rezultatele complexe si fericite ale activitatii stiintifice au definit un concept mai limpede al artei bizantine, alaturi de descopririr de o importanta capitala.

Pictura

Pna la sfarsitul secolului XVII, sub numele de arta bizantina se intelegea arta crestina a Rsaritului. Pentru a-i lamuri fiinta si caracterul cercetatorii si-au pus numeroase probeme. Cea dintai priveste domeniul si aria ei de expansiune. Acestea inglobau Constantinopolul si regiunile mediteraneene, Italia bizantina, Egiptul si nordul Africii, Asia Mica, Siria, Armenia, Georgia, Rusia, Balcanii(Tracia, Serbia, Bulgaria) si tarile romane. Evolutia ei era cuprinsa intre vremea intemeierii Constantinopolului, capitala imperiului roman (sec.IV si sec. XVI). Pentru Balcani si tarile romane se ajungea pana in sec. XVIII, ori primele decenii ale celui urmator. Problema originilor, cea mai discutata, lega inceputurile artei bizantine de Roma si Constantinopol.

<<Nici vremea nici locul nu n-au nici un efect asupra artei grecesti(bizantine), in sec. XVIII-lea pictorul din Moreea continua si copiaza pe venetienii din sec. X-lea si pe pictorul atonit din sec. V-lea sau al VI-lea. Costumul personajelor este peste tot acelasi in toata vremea, nu numai ca forma , ci si in ce priveste desenul, culoarea si chiar numarul si importanta cutelorNu se poate inchpui o exactitate mai traditionala si o mai puternica tiranie a trecutuluiIn Grecia(la Bizant), artistul este robul teologului; opera lui, pe care o vor copia urmasii, e copia pictorilor care l-au precedat. Artistul bizantin este legat de traditie asa cum e animalul rob al instinctului>> M. Didron, Manuel d'iconographie cbretienne, Introduction.

Cunostintele de pictura bizantina au fost stanjenite, de lunga vreme si pana azi, din pricina numarului mic de ansambluri pastrate. Trecerea vremii, iconoclasmul, imprejurari istorice etc. au adus disparitia unui imens numar de monumente. Cele pstrate, de valoare inegala, rareori crutate de innoiri si restaurari , reprezinta, in al doilea rand, in chip firesc, lucrul unui mare numar de artisti. Pentru anume secol sau regiune , posedam monumente de primul ordin; pentru alt secol sau regiune, nu ni se ofera decat creatiile unor pictori mediocrii. Nu intalnim apoi decat un numar redus de picturi profane, ceea ce ne lipseste de creatiile picturii istorice si ale artei civile intime, ale picturii numite <<de gen>>.

Temeiurile si caracterele principale ale picturii bizantine apar clar. Distingem trasaturi desprinse din subiecte biblice, liturghii si scrierile <<sfintilor parinti>>; din istoriografia religiaosa, literaturi apocrife, ingaduite de bisrerica, din imnografia si elocinta religioasa, in primul rand. Studiul naturii si observatia realitatii sint vadite in operele de pictura din epocile de inflorire. Exemplul antichitatii clasice formeaza,in al treilea rand, un perpetuu corectiv.

Icoanele

Icoanele bizantine si orientale portative, zugravite in encaustica(termen generic pentru a numi procedeele care folosesc ceara), mozaic, tempera ori similifresca sunt in numar mare. Au disparut din pricina insasi a conditiei lor(transportul din loc in loc le ruineaza; preparatia si proplasmosul inrauresc aderenta si calitatea tonurilor). Alte imprejurari istorice au contribuit , mai puternic inca, la imputinarea lor. Venerate, icoanele erau oferite in dar cu diferite prilejuri, si puratte in calatorii si la razboi. Mesterii au folosit, nu arareori, materiale pretioase pentru executia si impodobirea lor, placi de aur cizelat, smalturi fine, filigrane de aur si argint, si pietre pretioase. Aceasta a dus, in multe cazuri, la distrugerea icoanelor fiindca au fost ascunse, in vremuri de zbucium, in unghere umede si intunecate sau au fost desfacute pentru a li se valorifica aurul, argintul sau pietrele. Dintr-o masa impozanta de icoane, datate din primele secole ale erei noastre si evul mediu, se pastreaza putine opere de valoare artistica exceptionala. Cele mai multe sunt opere de atelier, de ordin <<industrial>>, ori datorite mesterilor dotati cu abilitate si cunostinte tehnice.

La origine, aflam doua categorii si doua izvoare. Cea dintai priveste istoria. Numeroase icoane au au de obarsie realitatea; portretul de traditie egipteana. Cea dea doua se sprijina pe conceptia greceasca a concretizarii unei idei. In legatura cu aceasta, icoana a devenit, la Bizant si in Orient, o dovada a dogmei, o concretizare a ideologiei si a legendelor crestine. Dea-a lungul istoriei , in cuprinsul evului mediu si cu deosebire in sec. XIV si in cele urmatoare, aceste temeiuri au fost armonizate in sinteze interesante, ori subordonate si complicate sub aspecte greu de analizat.

Icoane vechi bizantine si orientale, pierdute de multa vreme, se pastreaza in pictura murala a unor monumente din sec. VI, VII, VIII si IX, din care s-au inspirat mesterii sau care au fost copiate de decoratorii murali. Le aflam in biserica SF. Dumitru din Salonic(sec. VI-VII), la ravenna si Roma(portretul Sf. Abbracyr din Santa Maria Antiqua). Altele traiesc in replicile tarzii, sub aspecte mai mult sau mai putin modificate. Cele mai frumoase icoane, ce le cunoastem astazi, dateaza din sec. XI si XII.

Domeniul si izvorul de inspiratie au fost puse la indemana artistilor de o disciplina purtand numele de iconografie.

Iconografia este o disciplina complexa. Foloseste metodde de cercetare si o rigoare care pot fi comparate cu aelea impuse de studiile filologiei comparate. Pretinde eruditie si tact anume, care apara pe cercetator de obsrevatiile inutile, asemuiri nepotrivite si concluzii eronate. Ininteles larg , iconografie inseamna stiinta imaginilor.

Bibliografie

• Iconografia artei bizantine si a picturii feudale romanesti, I.D.Stefanescu, editura Meridiane, Bucurasti, 1973
• Istoria arte, Xavier Barral i Altet, editura Meridiane, Bucuresti 2002
• Istoria artei, Alexandru Naum, editura Paideia, Bucuresti, 2000
• Iconoclasmul bizantin, Andre Grabar, editura Meridiane, Bucuresti 1991
• O istorie a artei, E.H.Gombrich, editura Meridiane, Bucuresti, 1975