CORPUL SI PSIHICUL ACTORULUI

CORPUL SI PSIHICUL ACTORULUI

"Corpurile noastre pot fi sau

cei mai buni prieteni, sau cei mai rai dusmani."

Este un lucru cunoscut ca corpul si psihicul omenesc se influenteaza reciproc si se afla intr-o constanta interactiune. Un corp, fie ca are o hiperdezvoltare musculara, fie ca e nedezvoltat, poate tulbura cu usurinta activitatea mintii, poate toci sentimentele sau poate slabi vointa. Deoarece orice domeniu si profesiune ne produce deprinderi, boli sau accidente profesionale caracteristice, care ii afecteaza inevitabil pe muncitorii sau profesionistii respectivi, numai rareori putem stabili un echilibru intre fizic si psihic. Dar actorul, care trebuie sa-si considere corpul ca pe un instrument pentru experimentarea unor idei creatoare pe scena, trebuie sa tinda catre realizarea unei armonii complete intre psihic si fizic. Exista anumiti actori care isi simt profund rolurile, le pot intelege cu cea mai mare limpezime, dar care nu pot exprima, nici produce, in fata publicului aceasta bogatie, cu mijloace proprii. Acele idei si emotii minunate sunt oarecum incatusate inauntrul corpurilor lor nedezvoltate. Procesul de repetitie si jocul propriu-zis este pentru ei o lupta penibila impotriva propriei lor "carni prea solide", dupa cum spune Hamlet. Dar oamenii nu trebuie sa se descurajeze. Orice actor sufera, intr-o masura mai mare sau mai mica, de o anumita rezistenta a corpului sau. Pentru a invinge aceasta, este nevoie de exercitii fizice, dar ele trebuie sa fie bazate pe principii diferite de acelea care sut folosite in majoritatea scolilor de arta dramatica. Gimnastica, dansul, scrima, acrobatia, gimnastica artistica pentru fete, luptele sunt, fara indoiala, bune si folositoare prin ele insele, dar corpul unui actor trebuie supus unei dezvoltari speciale, in conformitate cu cerintele specifice ale profesiunii sale.

Care sunt aceste cerinte?

In primul rand, mai ales, extrema sensibilitate a corpului fata de impulsurile psihice creatoare. Aceasta nu poate fi obtinuta prin exercitii strict fizice. Psihicul insusi trebuie sa ia parte la aceasta dezvoltare. Corpul unui actor trebuie sa absoarba insusirile psihice, trebuie sa fie plin si patruns de ele, in asa fel incat ele sa-l transforme treptat intr-o membrana sensibila, intr-un fel de receptor si conveior al imaginilor, sentimentelor si impulsurilor voluntare cele mai subtile.

Incepand cu ultima treime a secolului al XIX-lea, a inceput sa predomine cu o putere tot mai mare o conceptie materialista despre lume, atat in afara artei, cat si in stiinta si in viata de toate zilele. Prin urmare, numai lucrurile care sunt palpabile si numai ceea ce are aparenta exterioara a fenomenelor vietii pare sa fie in stare sa atraga atentia unui artist. Sub influenta conceptiilor materialiste, actorul modern este tentat, in permanenta si fara sa fie neaparata nevoie, de practica primejdioasa de a elimina elementele psihologice din arta sa si de a supraestima semnificatia celor fizice. Astfel, cu cat se cufunda el mai mult in acest mediu neartistic, cu atat corpul lui devine mai putin animat, tot mai superficial, mai greoi, mai rigid si, in cazuri extreme, semana chiar cu un automat al epocii lui mecaniciste. Banalitatea devine un substitut comod al originalitatii. Actorul incepe sa recurga la tot felul de trucuri si clisee teatrale si acumuleaza curand o serie de deprinderi de joc specifice si un manierism corporal. Dar nu este vorba cat de bune sau rele par sa fie acestea, ele nu fac decat sa tina locul sentimentelor si emotiilor artistice reale, adevaratei dispozitii creatoare pe scena. Mai mult, sub puterea hipnotica a materialismului modern, actorii sunt inclinati chiar sa neglijeze limita care trebuie sa separe viata cotidiana de viata scenica. Ei se forteaza sa aduca pe scena viata asa cum este ea si in felul acesta devin mai curand niste fotografi obisnuiti decat artisti. Ei au inclinatia primejdioasa de a uita ca adevarata sarcina a unui artist creator nu este de a crea pur si simplu aparenta exterioara a vietii, ci de a interpreta viata sub toate aspectele ei si in toata profunzimea ei, de a arata ce este in spatele fenomenelor vietii, de a-l lasa pe spectator sa priveasca dincolo de fatetele si sensurile vietii. Caci nu este, oare, artist - actor, in adevaratul sens al cuvantului, acea fiinta care este inzestrata cu putinta de a vedea si de a trai lucruri care sunt obscure pentru o persoana obisnuita? Si nu e oare menirea lui adevarata, instinctul lui binecuvantat, de a oferi spectatorului, ca un fel de revelatie, propriile sale impresii asupra lucrurilor, asa cum le vede si le simte el? Dar cum poate el sa faca aceasta daca corpul lui este incatusat si limitat in expresivitatea sa de puterea unor influente neartistice, necreatoare? Atata timp cat corpul si vocea sa sunt singurele instrumente fizice pe care se poate conta, nu trebuie oare sa le apre de constrangerile care sunt ostile si delatorii pentru profesiunea sa? Gandirea rece, analitica, materialista, tinde sa inabuse tendinta catre inspiratie. Pentru a contracara aceasta interventie distrugatoare, actorul trebuie sa-si asume sistematic sarcina de a-si hrani corpul cu alte impulsuri decat acele care il duc catre un mod pur materialist de traire si gandire. Corpul actorului poate avea pentru el o valoare optima numai cand este sustinut de un torent neintrerupt de impulsuri artistice; numai atunci corpul lui poate fi cel mai rafinat, sensibil si receptiv fata de subtilitatile care constituie viata interioara a unui artist creator, caci corpul actorului trebuie sa fie modelat si recreat din interior.

De indata ce incepem sa exersam suntem uimiti vazand cat de mult si cat de avid poate absorbi corpul omenesc, in special acela al actorului, tot felul de valori psihice, si poate reactiona la ele. De aceea, pentru dezvoltarea actorului trebuie gasite si aplicate exercitii psihologice speciale. Primele noua exercitii sunt indicate pentru a satisface aceasta cerinta.

Aceasta ne duce la definirea celei de-a doua cerinte care este bogatia psihicului insusi. Un corp sensibil si un psihic bogat nuantat sunt reciproc complementare si creaza acea armonie atat de necesara pentru atingerea scopului profesional al actorului. Veti obtine aceasta prin largirea continua a cercurilor intereselor voastre. Incercati sa traiti sau sa va apropiati psihologic unor persoane din alte epoci, citind piese istorice, nuvele istorice sau chiar carti de istorie. In timpul acesta incercati sa patrundeti in gandirea lor fara a impune punctul vostru de vedere modern, conceptiile voastre morale, principiile sociale sau orice este de natura personala. Incercati sa-i intelegeti prin modul lor de viata si prin imprejurarile vietii lor. Respingeti notiunea dogmatica si gresita ca personalitatea umana nu se schimba niciodata, ramanand aceeasi in toate epocile. (Am auzit candva un actor de seama spunand ca "Hamlet a fost o marioneta, exact ca mine'). In aceasta clipa el si-a tradat acea lene interioara care l-a inpiedicat sa patrunda mai intim in personalitatea lui Hamlet si lipsa lui de interes fata de tot ce se afla dincolo de limitele propriei sale psihologii.

In mod similar incercati sa patrundeti in psihologia unor anumite popoare, incercati sa definiti caracterele lor specifice, trasaturile lor psihologice, interesele lor, arta lor. Lamuriti principalele deosebiri dintre aceste popoare.

Mai departe, cautati sa patrundeti in psihologia personajelor din jurul vostru. Fata de cele de care simtiti o antipatie, incercati sa le gasiti unele insusiri bune, pozitive, pe care nu le-ati observat inainte. Faceti icercarea de a trai cele ce traiesc ele, intrebati-va de ce ele sunt si actioneaza asa si nu altfel. Ramaneti obiectivi si va veti largi incomensurabil propria voastra psihologie. Toate aceste trairi impuse, datorita propriei lor ponderi, vor patrunde treptat si in fiinta voastra si va vor face mai sensibili, mai nobili, mai flexibili. Si astfel capacitatea voastra de a patrunde in viata interioara a personajelor va fi mai ascutita. Veti incepe prin a descoperi acel fond inepuizabil de originalitate, inventivitate si ingenuitate pe care il veti putea darui ca actori. Veti fi in stare sa depistati in toate personajele voastre acele trasaturi fixe dar fugitive pe care nimeni afara de voi, actorii, nu le poate vedea si, in consecinta, dezvalui spectatorilor vostri. Si daca, in plus, la sugestiile de mai sus, veti dobandi deprinderea de a suprima orice criticism inutil in viata sau in munca voastra profesionala, veti grabi considerabil dezvoltarea voastra.

A treia cerinta este completa subordonare a corpului si a psihicului de catre actor. Actorul care vrea sa devina propriul lui stapan si al mestesugului sau va exclude elementul "accidental" din profesiunea sa si va crea o baza solida pentru talentul sau. Numai o dominare completa a corpului si a psihicului sau ii va da increderea in sine, libertatea si armonia necesara pentru activitatea sa creatoare. Caci in viata cotidiana, moderna, noi nu facem uz suficient sau adecvat de corpul nostru si, ca urmare, majoritatea muschilor nostri devine flasca, inflexibila si insensibila. Muschii trebuie reactivati si intariti. Intreaga metoda sugerata in aceasta carte ne conduce catre satisfacerea acestei cerinte. Si acum sa pornim la munca practica si sa facem exercitiile. Evitati sa le executati mecanic si cautati intotdeauna sa aveti in minte scopul final.

EXERCITIUL I

Faceti o serie de miscari largi dar simple, utilizand maximul de spatiu din jurul vostru; atrageti in ele tot corpul. Faceti miscari cu destula forta dar fara constrangerea inutila a muschilor. Destindeti-va complet, intinzand mainile si picioarele mult departate. Ramaneti cateva momente in aceasta pozitie extinsa. Imaginati-va ca deveniti din ce in ce mai larg si mai mare. Reveniti la pozitia initiala. Repetati aceeasi miscare de mai multe ori. Tineti minte scopul exercitiului spunandu-va: "Imi trezesc muschii adormiti ai corpului, sunt pe cale de a-i reinviora si utiliza'.

Acum, inchideti-va, incrucisati-va bratele pe piept, punand mainile pe umeri. Ingenunchiati pe unul sau pe amandoi genunchii, aplecand capul foarte adanc. Imaginati-va ca deveniti tot mai mic si mai mic, infasurandu-va, stringindu-va de parca ati vrea sa dispareti inauntrul vostru si ca spatiul din jurul vostru se strimtoreaza. Un alt grup de muschi va fi trezit prin aceasta miscare de contractie. Reveniti la pozitia in picioare, apoi repeziti tot corpul inainte pe un picior, intinzand inainte unul sau ambele picioare, apoi repeziti tot corpul inainte, miscare de intindere a bratului lateral, la dreapta si la stinga, folosind cit mai mult spatiu in jurul vostru. Faceti o miscare asemanatoare cu lovitura fierarului cu ciocanul pe nicovala. Faceti diferite miscari largi, pline, bine conturate, de parca ati arunca ceva deasupra capului, sau l-ati trage, 1-ati impinge, l-ati aranca de colo pina colo. Faceti miscarile complet, cu suficienta forta si intr-un ritm moderat. Evitati miscarile dansante. Nu va retineti respiratia in timpul miscarilor. Nu va grabiti. Faceti pauza dupa fiecare miscare.

EXERCITIUL II     

Dupa ce ati invatat, cu ajutorul miscarilor pregatitoare, sa executati miscarile simple, largi si libere, continuati sa le faceti intr-un alt mod. Imaginati-va ca in pieptul vostru se afla un centru de la care pornesc impulsurile prezente pentru toate miscarile voastre. Ginditi-va la acest centru imaginar ca la o noua sursa de activitate si forta launtrica in corpul vostru. Trimiteti aceasta forta in capul, bratele, miinile, torsul si picioarele voastre. Lasati senzatia de forta, armonie si buna stare sa patrunda in tot corpul. Avreti grija ca nici umerii, coatele, incheieturile, salele, genunchii sa nu impiedice curgerea acestei energii de la centrul imaginar si lasati-o sa treaca liber. Tineti minte ca articulatiile nu va sunt date pentru a va face corpul rigid ci, dimpotriva, pentru a va da putinta sa va utilizati cu cea mai mare libertate si flexibilitate.

Inchipuiti-va ca bratele si picioarele voastre porneau de la acel centru din pieptul vostru si nu de la umeri sau solduri; incercati sa executati o serie de miscari naturale: ridicati si coboriti bratele, indoiti-le in diferite directii, mergeti, sedeti, ridicati-va, miscati diferite obiecte, puneti-va pardesiul, palaria etc. Aveti grija ca toate miscarile pe care le faceti sa fie comandate realmente de acea forta care izvoraste din centrul imaginar ce se afla in pieptul vostru. In timp ce faceti aceste exercitii, tineti minte un alt principiu important, lasati forta care izvoraste din centrul imaginar din piept si va conduce in spatiu sa perceapa miscarea insasi: adica mai intii emiteti impulsul pentru miscare, iar apoi, o clipa mai tirziu, executati miscarea. In timp ce mergeti inainte, in laturi sau inapoi, lasati chiar centrul sa iasa afara ca si cum ar fi fost corpul chiar in piept, citiva centimetri in directia miscarii. Lasati-va corpul sa urmeze centrul. Aceasta va face ca mersul si fiecare miscare a voastra sa fie lina, gratioasa, artistica, la fel de placuta de privit ca si de executat. Dupa ce miscarea a fost executata, nu intrerupeti brusc curentul generat de centru, ci lasati-l sa curga si sa radieze catva timp dincolo de limitele corpului vostru si in spatiul din jur. Aceasta forta trebuie nu numai sa preceada fiecare din miscarile voastre, dar sa le si urmeze, asa incat senzatia de libertate sa fie sprijinita de aceasta forta, punand astfel un element psihologic la dispozitia voastra. Treptat, veti trai din ce in ce mai mult acest sentiment puternic, care poate fi numit prezenta actorului in scena. In timp ce va veti afla in fata publicului, nu veti fi niciodata stapiniti de constiinta de sine, nu veti suferi niciodata de trac sau de lipsa de incredere ca artist.

Centrul imaginar din pieptul vostru va va da de asemenea senzatia ca tot corpul se apropie aievea de tipul "ideal" al corpului omenesc. Ca un muzician care poate canta numai pe un instrument bine acordat, la fel veti avea si voi sentimentul ca corpul vostru 'ideal' va va face sa fiti in stare de a-l folosi la maximum, de a-i da tot felul de trasaturi caracteristice, cerute de rolul asupra caruia lucrati. Asadar, continuati aceste exercitii pana cand veti simti ca acel centru puternic din pieptul vostru este o parte naturala a fiintei voastre si nu mai cere o atentie sau o concentrare speciala. Centrul imaginar serveste de asemenea si altor scopuri care vor fi discutate mai departe.

EXERCITIUL III

Ca si mai inainte, faceti miscari puternice, largi, cu tot corpul. Dar acum spuneti-va: "Ca un sculptor, eu modelez spatiul din jurul meu. Eu las forme. Apar cizelate in miscarile corpului meu".

Creati forme clare si definite. Pentru a putea face aceasta, ganditi-va la inceputul si sfarsitul fiecarei miscari pe care o faceti. Si iarasi spuneti-va: "Acum incep miscarea ce creaza o forma", si dupa indeplinirea ei: "Acum am terminat-o; forma e aici". Odata cu aceasta, imaginati-va si simtiti-va corpul ca o forma in miscare. Repetati fiecare miscare de mai multe ori, pana cand devine libera si placuta de executat. Eforturile voastre vor semana cu lucrul unui desenator, care trage o data si inca o data aceeasi linie, nazuind catre o forma mai buna, mai clara si mai expresiva. Dar pentru a nu pierde caracterul modelator al miscarii voastre, imaginati-va aerul din jurul vostru ca pe un mediu care va opune o rezistenta. De acemenea, executati aceleasi miscari intr-un ritm diferit. Apoi incercati sa reproduceti aceste miscari, folosind diferitele parti ale corpului vostru. Modelati aerul din jurul vostru numai cu umerii si omoplatii, apoi cu spatele, cu coatele, cu genunchii, cu fruntea, mainile, degetele etc. In toate aceste miscari pastrati senzatia de putere si energie interioara, care strabate din afara prin corpul vostru. Evitati tensiunea musculara de prisos. De dragul simplitatii, executati miscarile de modelare mai intai fara imaginarea centrului din pieptul vostru, iar apoi imaginati-va acest centru.

Acum, ca si in exercitiul precedent, reveniti la miscarile simple si firesti si la treburile zilnice, folosind centrul cu pastrarea si combinarea senzatiilor de energie, forta modelatoare si forma.

Cand veniti in contact cu anumite obiecte, cautati sa introduceti energia voastra in ele, umplandu-le de forta voastra. Aceasta va va dezvolta capacitatea de a manui obiectele (recuzita de scena) cu cea mai mare usurinta si abilitate. De asemenea, incercati sa extindeti aceasta forta asupra partenerilor vostri (chiar la oarecare distanta). Acesta va deveni unul din mijloacele cele mai simple pentru a stabili contacte adevarate si forme pe scena, ceea ce este o parte importanta a tehnicii, de care ne vom ocupa mai tarziu.

Cheltuiti-va forta cu darnicie. Este inepuizabila si cu cat dati mai mult, cu atat se va acumula mai mult in voi.

Incheiati acest exercitiu, ca si exercitiile 4, 5 si 6, cu incercarea de a va antrena mainile si degetele separat. Faceti o serie oarecare de miscari naturale: luati, miscati, puneti jos, atingeti si mutati diferite obiecte mari si mici. Aveti grija ca mainile si degetele dumneavoastra sa posede aceeasi forta modelatoare, incat si ele sa creeze forme cu fiecare miscare.

Nu e nevoie sa se exagereze miscarea si nu trebuie sa va descurajati daca la inceput ea poate sa para putin stangace si exagerata. Mana si degetele unui actor pot sa fie foarte expresive pe scena, daca sunt bine dezvoltate, sensibile si folosite cu economie. Dupa ce ati dobandit o tehnica suficienta acestor miscari de modelare si ati simtit o placere excutandu-le, in continuare, spuneti-va : 'Orice miscare pe care o fac este o mica opera de arta, eu o fac ca un artist, corpul meu este un instrument fin pentru a produce miscari modelatoare si pentru a crea forme. Prin inermediul corpului meu sunt in stare sa-i dezvolt spectatorului forta si concentratia mea launtrica.' Lasati aceasta idee sa patrunda adanc in fiinta voastra. Acest exercitiu va va face intotdeauna capabili de a crea forme pentru orice sarcina pe care o aveti pe scena. Va veti dezvolta un gust pentru forma si veti fi artistic nesatisfacuti de orice miscare vaga si nedefinita sau de gesturile, vorbirea, ideile, sentimentele si impulsurile voluntare, amorfe, cand va veti ciocni de ele la voi insiva sau la ceilalti, in timpul muncii voastre profesionale. Veti intelege si va veti convinge de lipsa de precizie si de forma ce nu-si are locul in arta.

EXERCITIUL IV (Plutire)

Repetati miscarile largi, din exercitiul precedent, folosind tot corpul, apoi treceti la miscarile naturale simple, si, in sfarsit, exersati numai cu mainile si cu degetele. Dar acum treziti in voi o alta idee: 'Miscarile mele plutesc in spatiu, continuandu-se lin si frumos una cu alta.' Ca si in exercitiul precedent, toate miscarile trebuie sa fie simple si bine conturate; lasati-le sa scada si sa creasca asa ca niste valuri mari. Ca mai inainte, evitati incordarea musculara, de prisos, dar pe de alta parte, nu lasati miscarile sa devina slabe, vagi, nedeterminate sau difuze. In acest exercitiu, imaginati aerul din jurul vostru ca pe o intindere de apa care va sustine si deasupra careia miscarile voastre trec usor. Schimbati ritmul, faceti pauze din cand in cand. Considerati-va miscarile ca niste mici opere de arta ca in toate exercitiile indicate in acest capitol. O senzatie de calm, echilibru si caldura psohologica va fi rasplata voastra. Pastrati aceste senzatii si lasati-le sa va umple intreaga fiinta.

EXERCITIUL V (Zbor)

Daca ati privit vreodata pasari in zbor, veti intelege deindata ideea miscarilor care urmeaza. Imaginati-va intreaga fiinta zburand prin spatiu. Ca si la exercitiile precedente, miscarile voastre trebuie sa se confunde unele intr-altele, fara a deveni insa difuze. In acest exercitiu, energia , energia fizica si miscarile voastre pot sa creasca sau sa descreasca, dupa dorinta, dar nu trebuie niciodata sa dispara complet. Psihologic vorbind, trebuie sa va mentineti intotdeauna energia. Puteti reveni in exterior la o pozitie statica, dar in interior trebuie sa continuati sa simtiti ca va inaltati la cer. Imaginati-va aerul din jurul vostru ca pe un mediu care va inspira miscari de zbor. Dorinta voastra trebuie sa fie de a invinge greutatea corpului vostru, de a invinge legea gravitatiei. In timp ce va miscati, schimbati ritmul. O senzatie de usurinta placuta si de bunastare va va umple intreaga fiinta. Incepeti acest exercitiu tot prin miscari largi. Apoi treceti la gesturi naturale. In timp ce executati miscarile obisnuite trebuie sa pastrati neaparat exactitatea si simplitatea lor.

EXERCITIUL VI (Radiatie)

Incepeti acest exercitiu ca intotdeauna cu miscari largi din exercitiile permanente. Treceti apoi la miscarile simple, naturale, indicate mai jos. Ridicati bratul, coborati-l, intindeti-l, inainte, lateral, mergeti in jurul camerei. Culcati-va, sedeti, ridicati-va in picioare etc. dar in prealabil si in permanenta trimiteti razele corpului vostru in spatiul din jur, in directia pe care o faceti si chiar dupa ce miscarile s-au incheiat. Va veti intreba, poate, cum puteti continua, de pilda, sa stati jos, dupa ce ati stat cu adevarat jos? Raspunsul este simplu. Daca va revedeti in memorie stand jos, obositi si sleiti. E drept ca corpul vostru a luat fiziceste ultima pozitie, dar psihologic continuati sa 'stati jos' deoarece realizati ca stati jos. Veti topi aceasta radiatie in sensul placerii ce o resimtiti de pe urma relaxarii. Acelasi lucru cu ridicarea in picioare , in timp ce va imaginati ca sunteti obosti, sleiti: Corpul vostru opune rezistenta si cu mult inainte de a va scula cu adevarat in picioare, o veti face in forul vostru launtric, radiati senzatia 'ridicarii in picioare'. Dar aceasta nu inseamna ca trebuie sa va jucati sau sa pretindeti ca sunteti obositi in timpul acestei exemplificari. Aceasta nu este decat o ilustrare a ceea ce poate sa se intample intr-o anumita imprejurare reala din viata. In acest exercitiu, aceasta trebuie sa se faca cu orice miscare care duce la o pozitie fiziceste, statica. Radiatia trebuie sa se preceada si sa urmeze toate miscarile voastre radiale.

In timp ce radiati, cautati intr-un fel sa iesiti din limitele propriului vostru corp. Trimiteti-va razele in diferite directii la inceput in tot corpul apoi in diferitele parti ale corpului: in brate, degete, maini, palme, frunte, piept, spate. Puteti folosi sau nu centrul din pieptul vostru ca un izvor general, al relatiilor. Umpleti tot spatiul din jur cu aceste radiatii. De fapt este acelasi proces ca si emiterea in afara a fortei voastre, dar de o calitate mult mai usoara.

De asemenea fiti atenti la diferentele subtile dintre miscarile de zbor si de radiatie, pana practica le face lesne de deosebit. Imaginati-va ca aerul din jur e plin de lumina. Nu trebuie sa va lasati tulburati de indoieli daca radiati cu adevarat, sau va imaginati numai. Daca va imaginati sincer si cu convingere ca trimiteti in afara raze, imaginatia va va aduce treptat si sigur procesul real si adevarat al radiatiei. Rezultatul acestui exercitiu va fi o senzatie de existenta si semnificatie reala a forului vostru launtric. Deseori actorii nu sunt constienti sau nu observa aceasta bogatie din interiorul lor, si in timp ce joaca, se bazeaza prea mult pe mijloacele lor exterioare de expresie. Utilizarea lor excesiva arata in mod evident ca unii actori uita sau ignora ca personajele pe care le portretizeaza au suflete vii si ca aceste suflete pot fi dezvaluite convingator printr-o radiatie puternica. Intr-adevar nu exista nimic in domeniul psihicului nostru care sa nu poata fi radiat astfel. Alte senzatii pe care le veti trai vor fi libertatea, fericirea si caldura launtrica. Toate aceste sentimente va vor inunda toata fiinta, facand-o tot mai vie, sensibila si receptiva. (Comentarii suplimentare asupra radiatiei pot fi gasite la sfarsitul acestui capitol.)

EXERCITIUL VII

Cand v-ati familiarizat definitiv cu aceste patru feluri de miscari, (modelare, plutire, zbor si radiatie) si sunteti in stare sa le executati cu usurinta, incercati sa le reproduceti numai in imaginatie. Repetati aceasta pana cand veti putea realiza fara efort duplicatul acelorasi senzatii psihice si fizice pe care le-ati trait cand v-ati miscat in realitate.

In orice opera de arta adevarata si mare, gasim totdeauna patru calitati pe care artistul le-a pus in creatia sa: Indemanarea, Forma, Frumosul, Unitatea. Aceste patru calitati trebuie sa si le dezvolte actorul: trebuie sa-si stapaneasca corpul si vorbirea, deoarece sunt singurele instrumente la dispozitia actorului pe scena. Corpul sau trebuie sa devina o opera de arta in sine, trebuie sa dobandeasca aceste patru calitati, sa le asimileze launtric.

Mai intai sa ne ocupam de indemanare. In jocul unui actor, miscarile greoaie si o vorbire inflexibila sunt in stare sa deprime si chiar sa indeparteze publicul. Stangacia la un artist e o forta necreatoare. Pe scena ea poate exista numai ca tema, dar niciodata ca maniera de joc. Pe scena 'Lejeriatea miscarii este aceea care mai mult decat orice il face pe artist' - spunea Edward Eggleston. Cu alte cuvinte, personajul vostru, pe scena, poate fi greoi, neindemanatic in miscari, poate sa articuleze prost, dar voi insiva ca artisti trebuie sa folositi intotdeauna lejeritatea si indemanarea cu mijloace de expresie. Chiar si stangacia insasi trebuie reprodusa cu lejeritate si indemanare.

Niciodata nu trebuie sa confundati insusirile personajului cu ale voastre proprii ca artisti, daca vreti sa invatati sa deosebiti ceea ce jucati, (tema, personajul) de felul cum o faceti (modul , maniera de joc). Indemanarea va relaxeaza corpul si spiritul, de aceea ea este sora cu umorul. Unii actori de comedie recurg la mijloace greoaie de expresie umoristica, ca de pilda: roseata violenta a fetei, contorsionarea trupului si fortarea corzilor vocale, si totusi, in sala, rasul intarzie sa apara. Alti actori comici folosesc aceleasi mijloace greoaie, dar cu indemanare si finete si obtin un mare succes. Un exemplu si mai stralucit este un clovn bun, care cade intr-un mod greoi, dar cu atata gratie si indemanare artistica, incat nu va puteti retine rasul. Dar ultimele si cele mai bune exemple sunt maniera usoara si indemanateca alaturi de grotescul greoi al lui Charlie Chaplin sau al unui clovn ca Grock. Calitatea indemanarii se obtine prin exercitii ca miscari de zbor sau radiatie, care va sunt deja cunoscute.

De o importanta similara este notiunea FORMA. Puteti fi chemati sa jucati pe scena un personaj pe care autorul l-a conceput ca pe un tip slab, dezordonat sau poate ca trebuie sa interpretati un tip haotic, turbulent, fara simt al formei, cu o vorbire neclara, ba chiar gangava. Dar un astfel de personaj trebuie considerat numai tematic, ca ceea ce trebuie sa faceti. Dar, cum veti juca ca actori aceasta depinde numai de cat de complet si de perfect va este simtul formei. Tendinta catre claritatea formei este vizibila chiar si in lucrurile neterminate, si in scheciurile marilor maestri. A crea cu ajutorul unor forme clar conturate este o maiestrie pe care artistii din toate ramurile pot si trebuie s-o dezvolte in cel mai inalt grad.

Exercitiile cu miscari de modelare ii pot servi cel mai bine pe actori in nazuinta lor catre dobandirea spatiului FORMEI.

In ceea ce priveste frumosul, s-a spus in repetate randuri ca acesta este rezultatul conglomerarii mai multor elemente psiho-fizice. Acesta este un adevar neindoielnic. Dar actorul care ataca exercitiile pentru frumos nu trebuie sa caute sa traiasca frumosul in mod analitic sau substituitiv, ci mai curand spontan si intuitiv. Intelegerea frumosului ca o confluenta a mai multor elemente il va aduce pe actor la confuzie si va genera multe greseli de antrenament.

Inainte ca actorul sa inceapa sa exerseze pentru a-si forma simtul frumosului, trebuie sa se gandeasca el insusi ca avand parti rele si bune. Indrazneala este o virtute, lipsa de gandire, bravura fara rost, sunt o latura negativa. Daca prudenta este o insusire pozitiva, teama oarba este un lucru negativ.

Acelasi lucru se poate spune si despre frumos. Adevarata frumusete isi are originea inauntrul fiintei umane, in timp ce falsa frumusete este in exteriorul ei. 'Etalarea' este latura negativa a frumusetii, la fel sentimentalismul, dulcegaria, autoadoratia, si alte desertaciuni asemanatoare. Actorul care isi dezvolta simtul frumosului numai pentru a se admira pe sine obtine un lucru superficial, o pojghita subtire. Scopul lui este de a dobandi acest simt numai pentru arta sa. Daca este capabil sa elimine egoismul din simtul sau pentru frumos, atunci este in afara de orice pericol. Daca va veti intreba: 'Cum pot sa redau situatiile urate si personajele respingatoare, daca creatia mea trebuie sa fie frumoasa? Aceasta frumusete nu-mi va rapi oare expresivitatea?'. In principiu raspunsul ramane acelasi ca si la distinctiadintre ce? si cum?, dintre tema si modul de expresie, dintre personaj sau situatie si artistul cu un simt al frumosului bine dezvoltat si cu un gust fin. Uratenia exprimata pe scena cu mijloace inestetice irita nervii publicului. Efectul unui asemenea spectacol este mai curand fiziologic decat psihologic. Influenta inaltatoare a artei ramane paralizanta in asemenea cazuri. Dar o tema, un personaj sau o situatie neplacuta prezentata estetic pastreaza puterea de a inalta si de a inspira publicul. Frumusetea cu care este redata o astfel de tema transforma uratenia intr-un caz particular, in ideea ei. Pe langa elementul particular, aici mai apare si prototipul si, in acelasi moment, el face apel la mintea si la spiritul spectatorului in loc sa-i irite nervii.

O buna ilustrare pentru cuvintele acestea pot fi cuvintele regelui Lear care isi blesteama fiicele ingramadind imprecatii peste imprecatii. Luate separat, ele nu apartin desigur domeniului frumosului, dar luate in context, fiecare dintre ele creaza impresia unui fragment foarte frumos al piesei.

Aici vedem geniul lui Shakespeare de a folosi mijloace frumoase pentru a trata o tema extrem de neplacuta. Acest exemplu clasic ne spune el insusi mai mult decat oricare cuvinte sensul si uzurile frumusetii histrionice. Cu aceasta explicatie in minte putem porni la executarea exercitiilor simple pentru formarea simtului frumosului.

EXERCITIUL VIII

Incepeti prin a observa diferite feluri de frumusete in fiintele umane (cu exceptia senzualitatii, ca negativa), in arta si in natura, oricat de obscure si insignifiante ar putea fi trasaturile frumoase in toate acestea, apoi intrebati-va: "De ce ma frapeaza ceva frumos?" Din cauza formei? Armoniei? Sinceritatii? Simplitatii? Originalitatii? Ingenuitatii? Abnegatiei? Maiestriei? Ca urmare a unui proces indelungat si constant de observatie va veti da seama ca un adevarat simt al frumosului si un fin simt artistic se inradacneaza in voi. Veti simti ca mintea si corpul vostru au acumulat frumosul si ca v-ati ascutit capacitatea de a-l detecta pretutindeni. Aceasta devine un fel de deprindere la voi. Acum sunteti pregatiti pentru a porni la urmatorul exercitiu.

Incepeti mai intai cu miscari simple, cautand sa le executati cu
acea frumusete care izvoraste din voi, pana cand intreaga voastra fiinta este patrunsa de ea si incepe sa simta o satisfactie estetica. Nu faceti exercitiul in fata oglinzii, aceasta va va crea tendinta de a limita frumosul doar la calitate de suprafata in timp ce scopul este de a-l face sa patrunda adanc in fiinta voastra. Evitati miscarile dansante. Dupa aceea miscati-va cu centrul imaginar din pieptul vostru. Treceti prin toate cele      patru forme de miscare: modelare, zbor, plutire, radiatie. Spuneti cateva cuvinte. Apoi faceti miscari si treburi obisnuite. Si chiar in viata voastra cotidiana evitati miscari si vorbe urate. Rezistati tentatiei de a aparea frumosi.

Si acum despre ultima din cele patru calitati indispensbile in arta actorului: UNITATEA.

Actorul care isi joaca rolul ca pe o serie de momente separate si fara legatura intre fiecare intrare si iesire, fara sa tina seama de ce a facut in scenele sale precedente sau de ceea ce trebuie sa faca in scenele urmatoare, nu-si va intelege niciodata rolul ca pe un tot unitar. Neputinta sau nereusita de a raporta rolul la un tot unitar il poate face lipsit de armonie si de neinteles pentru spectator. Pe de alta parte, daca la inceput, chiar de la prima intrare, va veti vedea deja jucand (sau repetand) ultimele voastre scene, si invers, tinand minte primele scene, cand jucati (sau repetati) veti putea avea o viziune mai clara a intregului rol, in toate detaliile sale, de parca l-ati privit in      perspectiva, de la inaltime. Aceasta capacitate de a considera detaliile unui rol ca un intreg bine inchegat va va permite, pe viitor, sa jucati fiecare dintre aceste detalii ca mici entitati, care se contopesc armonic intr-o unitate surprinzatoare. Ce calitati noi va castiga jocul vostru datorita acestui simt al unitatii? Veti accentua intuitiv esentialul din personajul vostru datorita acestui simt si veti urma linia principala a evenimentelor tinand astfel treaza atentia publicului. Jocul va va deveni mai puternic.