SEGMENTARITATEA

SEGMENTARITATEA

Am amintit mai sus fisiunea si dezmembrarea grupurilor de rudenie. Acest proces de segmentare, ar corespunde, dupa unii autori, insasi organizarii segmentare a comunitatilor traditionale, organizare responsabila de solidaritatea "comunitara" sau "mecanica" a acestora.

Termenul de "societate segmentara" a fost introdus in secolul al XIX-lea de catre . Durkheim, in lucrarea sa De la division de travail social (1893) pentru a desemna organizarile tribale "formate prin repetarea unor agregate similare, analoage cu inelele viermelui inelat". Notiunea era consonanta distinctiei realizate de el intre solidaritatea "mecanica" a societatilor traditionale si cea "organica", corespunzatoare unei diviziuni a muncii si unei structuri sociale alcatuite din elemente diferentiate si ierarhizate. Durkheim intelegea aceasta organizare segmentara ca fondata pe similitudinea sentimentelor, credintelor si ideilor in fiecare dintre aceste "segmente". Fidela unei viziuni evolutioniste, teoria sa sustinea ca organizarea segmentara este o prelungire a hoardei si precede societatile cu solidaritate organica.

Alti evolutionisti, ca H. Maine sau L. H. Morgan vor propune viziuni asemanatoare, in care societatile tribale sunt opuse celor politice, din moment ce ordinea tribala era asigurata de rudenie, iar societatile "politice" presupunea existenta statului.

Prin asocierea dintre propunerea lui Durkheim si teoria grupurilor de filiatie (asa-numitele descent groups) propusa de Morgan, antropologia britanica este prima care trece la analiza societatilor segmentare.

W. H. R. Rivers a propus ideea ca unifiliatia transmite intr-un mod privilegiat calitatea de membru al unui grup si permite definirea de o maniera exclusiva a acestuia.

Dupa A. R. Radcliffe-Brown, aceasta calitate de membru provine din aspectul moral (jural) al filiatiei, in timp ce omogenitatea grupurilor de unifiliatie (neamurile) se bazeaza pe transmiterea drepturilor si datoriilor impartasite ale membrilor sai. Aceasta face ca neamul, asa cum am vazut mai sus, sa fie o persoana morala colectiva (corporate group).

1. MODELUL SEGMENTAR DE DESCENDENTA LINIARA

Cele mai coerenta viziune privind organizarea sociala segmentara va fi elaborata de catre E. E. Evans-Pritchard, in studiile sale relative la populatia Nuer din Sudan. Lui i se vor adauga studiile lui M. Fortes despre populatia africana tallensi si cele ale lui P. Bohannan despre populatia Tiv, de asemenea africana.

Desi accepta distinctia dintre societatile statale si cele lipsite de o astfel de organizare, Evans-Pritchard va extinde studiul politicului si asupra societatilor fara o putere centralizata, cum era cea a Nuerilor. Desi lipsita de institutii politice centralizate, societatea Nuer isi asigura ordinea, dupa antropologul britanic, prin sistemul sau de descendenta liniara.

In lucrarea sa The Nuer (1940), Evans-Pritchard descrie gruparile politico-teritoriale (triburi, sectiuni) a caror organizare se bazeaza pe sistemul de descendenta liniara si pe cel genealogic. El distinge cu claritate relatiile de consangvinitate "care il leaga pe un individ de alte persoane sau unitati sociale particulare si care leaga sistemul segmentar de grupurile permanente cu ascendenta uniliniara".

Pe scurt, organizarea teritoriala a nuerilor este asigurata de organizarea familiala, prin intermediul neamurilor aristocratice. Echilibrul politic este asigurat de jocul de opozitii si complementaritate in care sunt implicate diversele segmente de descendenta liniara, in functie de distanta genealogica dintre ele. Pe aceasta cale "tendinta catre stratificare si opozitie este echilibrata de o tendinta in sensul fuzionarii grupurilor. In acelasi timp in care grupurile tind sa se fragmenteze in parti opuse, aceste parti confruntate cu alte grupuri, tind sa fuzioneze."

Astfel, un clan A, divizat in doua linii de descendenta principale B si C, fiecare subdivizata in liniile D si E, respectiv F si G. Linia D formeaza un grup in raport cu E, tot asa cum F formeaza un grup in raport cu G. Daca, insa, D intra in conflict cu G, atunci D si E fuzioneaza in linia de descendenta superioara, pentru a se opune lui G si F, si ele reunite in linia superioara C. Functionarea acestui mecanism segmentar este bine reprodusa de un proverb arab: "Eu impotriva fratilor mei; fratii mei si cu mine impotriva varului meu; verii mei, fratii mei si cu mine impotriva lumii".

Astfel, grupurile politice Nuer formeaza, cum a remarcat Evans-Pritchard, "o anarhie ordonata", care rastoarna proverbul "divide pentru a conduce", in favoarea lui "divide pentru a nu fi condus" (J. Favret). Grupurile politice Nuer sunt astfel dinamice, relative si conjuncturale. Ele nu exista ca atare, ci numai prin relatiile care se stabilesc intre ele. E. Evans-Pritchard nota: "una dintre caracteristicile cele mai importante ale grupurilor locale si, in fapt, ale tuturor grupurilor sociale ale nuerilor este relativitatea lor structurala". Mecanismele de repetate fisiune si fuziune asigura un echilibru politic permanent, o ordine egalitara si impiedica aparitia unei puteri centralizate stabile, iar sistemul segmentar interzice acumularea puterii in mainile unei singure persoane.

Intr-o prima etapa, modelul de ascendenta segmentara parea sa explice organizarea politica a societatilor lipsite de stat. Unii autori au mers mai departe decat Evans-Pritchard - care sublinia relativitatea structurala a relatiilor dintre grupuri si subgrupuri -, pentru a sublinia caracterul substantial al acestor grupuri. M. Fortes introduce termenul de filiatie complementara in incercarea de a descrie o evolutie care subordona celelalte relatii de rudenie (considerate reziduale) modului de unifiliatie dominant. Modelul segmentar a ajuns treptat sa explice si organizarea economica: ascendenta asigura transmiterea drepturilor de proprietate colectiva si permite chiar sa se invoce organizarea unui "mod de productie bazat pe ascendenta".

Alti autori au cautat sa revina la teza lui Pritchard privind relativitatea structurala a relatiilor politice dintre grupuri. De exemplu, E. Gellner preia modelului Nuer pentru explicarea regimului politic al unor societati tribale berbere din Atlasul african. Aici, jocul politic al solidaritatilor si conflictelor reproduce ordinea segmentara, dar lasa loc arbitrajului din partea grupurilor religioase si politice, fara a afecta caracterul fundamental "egalitar" al acestor societati. Puterea de arbitraj de care dispun familiile religioase (marabutice) limiteaza riscurile de anarhie, dar autoritatea lor pune in pericol organizarea segmentara, din moment ce doar aceasta o sustine.

In unele situatii, o parte a segmentelor rezultate in urma fisiunilor se aseaza la periferia societatii; mai mult, asa cum observa M. Sahlins, organizarea bazata de ascendenta segmentara poate sa stea la baza unei expansiuni de prada (predatory expansion).

2. LIMITELE "MODELULUI AFRICAN"

Modelul segmentar de descendenta liniara a devenit obiectul unor critici importante, in majoritatea situatiilor bazate pe masura larga in care el ignora fenomenele puterii si ierarhiei.

La sfarsitul anilor '50, J. Middleton si D. Tait, in incercarea de a clasifica societatile acefale (fara stat) au contestat aplicabilitatea universala a "modelului african", amintind existenta "triburilor" cu seferie, dintre care unele se demonstrasera capabile sa se orienteze catre o putere centralizata, cum este cazul societatii tribale maure, organizata, la inceputul secolului al XVIII-lea, in emirate razboinice. In acest caz, ca si in altele, noua forma de putere rezulta din suprematia pe care o detinea segmentul de descendenta liniara considerat mai apropiat de stramosul fondator asupra celorlalte grupuri din trib.

R. Jamous, in urma studiile efectuate asupra populatiei iqar'iyen din Riful oriental, a propus o completare a modelului egalitar cu unul ierarhic. In opinia sa, cele doua sisteme nu se exclud reciproc, ci se completeaza. Astfel autoritatea provizorie (viagera) a "celor mari", persoane onorabile care pot detine autoritatea asupra unor grupuri de agnati, este preluata, la moartea lor, de mecanismele segmentare traditionale. La randul lor, autoritatea sfintilor, dobandita prin binecuvantarea divina (baraka) ramane in mod necesar limitata, pentru ca acestia nu pot recurge la violenta fara a-si nega propriul statut.

La randul sau, J. A. Barnes a subliniat fluiditatea compozitiei grupurilor sociale in Noua Guinee. Acestea cuprind deopotriva agnati si non-agnati, iar organizarea fisiunilor si fuziunilor are loc in jurul unor Big Men care controleaza schimburile economice si simbolice. Societatea din noua Guinee are asadar accentuate trasaturi cognatice, iar unifiliatia nu reprezinta decat o ideologie, care actioneaza numai in circumstante precise. Alte studii au aratat ca nu exista, deseori, nici o relatie intre modul de unifiliatie si compozitia grupurilor sociale. Astfel, H. W. Scheffler si D. M. Schneider au aratat ca aceste grupuri trebuie distinse de categoriile de filiatie, fiind deschise unor multiple combinatii si interpretari.

Un alt mare defect al modelului segmentar "african" era reprezentat de asimilarea fortata intre segmentaritate si teoria filiatiei unice. Intr-adevar, conform acestei teorii, sustinute indeosebi de M. Fortes, doar descendenta uniliniara permite aparitia acelor corporate groups, grupuri sociale unite prin ascendenta comuna. Pe masura ce "teoria aliantei" a capatat consistenta, unifiliatia a incetat sa mai fie considerata drept unica legatura in masura sa defineasca grupurile sociale si relatiile dintre ele. Studiile lui E. Leach asupra populatia kachin din Birmania au aratat existenta unei reguli de casatorie preferentiala unilaterala care leaga grupurile locale de filiatie.

Unii autori, ca M. G. Smith, au mers pana acolo pana la a afirma ca modelul bazat pe descendenta segmentara este un simplu "mit indigen", fara legatura cu structura reala a societatii, teza foarte apropiata de cea conform careia descendenta segmentara ar fi o "ideologie" (Leach), sau o "structura sociala in rezerva" (P. Salzman). La randul lor, R. Murphy si L. Kasdan, au aratat ca, in unele societati arabe, anumite forme de casatorie endogamica creeaza unitati cognatice, care se leaga de stramosul comun atat prin femei, cat si prin barbati. Astfel ca regula filiatiei unice trebuie distinsa de ideologia filiatiei unice.

Spre exemplu, studiile lui P. Bonte si E. Conte asupra societatii tribale arabe, au aratat coexistenta modelului segmentar si cel ierarhic, insa contesta complementaritatea lor, asa cum era aceasta sustinuta de R. Jamous. Principiul egalitar, sustinut de ordinea genealogica segmentara, este completat de modelul ierarhic, bazat indeosebi pe alianta. Indivizii care intra in cadrul tribului prin afiliatie, desi se considera membrii cu drepturi depline, sunt permanent apasati de amintirea originii lor straine, iar modelul egalitar sustinut ideologic de reprezentantii tribului nu poate ascunde realitatea ca alianta produce ierarhie.

E. Leach a continuat prin a sublinia ca existenta concreta a grupurilor sociale este rezultatul unor alegeri individuale, doar in plan secund determinate de inrudire sau unifiliatie, iar L. Holy a remarcat ca modelul ascendentei uniliniare nu tine cont de categoriile si reprezentarile indigene, in care sunt intotdeauna prezente inegalitati si ierarhii ale puterii.

In urma valului de critici, a reiesit tot mai limpede ca notiunea de "societate segmentara", desi nu cu totul lipsita de realitate, trebuie inteleasa ca o conventie, in mod necesar lipsita de incarcatura sa evolutionista initiala. Multe societati traditionale sunt organizate conform unui model de ascendenta segmentara, fara aceasta sa decida logica aliantelor sau a conflictelor dintre grupuri. Sistemele de alianta (matrimoniala, politica) pot sa determine statuturi diferite si sa sustina structuri politice complexe. In plus, organizarea segmentara, "egalitara" din anumite puncte de vedere, este pe deplin compatibila cu importante inegalitati sociale si politice.