Casa Regala a Frantei(CAPETIENI/ ORLEANS)

8. Casa Regala a Frantei

(CAPETIENI/ ORLEANS)

Incepand din anul 200 (cu aproximatie) triburile vest-germanice, situate in nordul Imperiului Roman, incep sa se unifice; initial doar Usipiten, Tecteren, Sugamren si Bructeren, care au fost numiti si "cei curajosi" sau "franci". In sursele romane acestia sunt mentionati pentru prima oara in anul 250, cu ocazia incursiunile de prada, pe care le faceau in Provincia Galia. In timpul migrarii popoarelor teritoriul socotit ca apartinand francilor era alcatuit din: Bavaria de nord, Wrttemberg de nord, sudul Thuringiei, Hessen, Nord-Baden, Renania-Palatinat, nordul Alsaciei, Lorena, Saarland, Luxemburg, regiunea Rinului partea Belgiei unde se vorbeste germana, Limburg, Olanda, Seeland, Brabant si Flandra. Centrul regiunii ocupate de franci este, incepand din sec. V, Klnul.

In anul 420 printul Pharamond traverseaza Rinul spre vest si desparte francii in doua tabere: francii de est (francii de pe Rin) si Salfrancii in vest. Izvoarele arheologice atesta faptul ca francii ar fi fost acceptati pasnic in Galia romana unde s-au asezat ca laeti (aliati fara "civitas", adica fara cetatenie romana).

In timpul Merovingienilor, francii devin o putere militara, gratie lui Clovis I (cca 500 e.n.), care ii invinge pe alamanii (popor germanic) din Galia de Nord si pe gotii de vest, ajungand pana la Muntii Pirinei. Acesta este socotit intemeietorul monarhiei franceze, fiind primul dintre Ludovici. Fiii lui Clovis I continua politica de expansiune, alipind regatului franc: Burgundia, Turingia si regiuni ce apartin astazi Germaniei de vest, statelor Benelux si Frantei. Clotaire I (498-561), fiul cel mai tanar al lui Clovis uneste regatul franc, care va fi impartit mai tarziu intre fii sai in Austrasia si Neustria, faramitand Francia, dupa obiceiul germanic.

O perioada de ascensiune a imperiului franc incepe in timpul lui Pepin cel Scurt, prin care s-a instaurat la putere o familie noua, cu mult mai ambitioasa: Carolingienii. Numele le este dat dupa Chalemagne - Carol cel Mare, fiul lui Peppin, cel mai ilustru dintre ei. In timpul domniei sale a cucerit Italia si a fost incoronat Imperator Augustus de papa Leon al III-lea pe 25 decembrie 800, intr-o incercare de a reinvia Imperiul Roman de Apus. Este vazut de multi istorici ca fiind parintele fondator atat al Frantei, cat si al Germaniei, si chiar parintele Europei. A fost primul conducator al unui imperiu in Europa occidentala de la prabusirea Imperiului Roman, luptand concomitent pe mai multe fronturi (cu saxonii in 772, cu longobarzii in 774, cu maurii in 778) pentru a mentine granitele Imperiului Franc si pentru a pastra noua ordine creata de crestinism (francii trecusera la crestinism de putin timp, pe vremea lui Pepin).

Dupa moartea lui Carol cel Mare, nepotii ii dezmembreaza mostenirea, impartinand intre ei teritoriile Franciei. Aceasta impartire va fi continutata prin Tratatul de la Verdun (843), care duce mai tarziu la formarea statelor Franta si Germania, Franta revenindu-i lui Carol II cel Plesuv. Regatul franc este din nou unit sub regele Carol al III-lea (cel Gras) (882-887), dupa care regiunile vor ramane separate. Ideea unirii a celor patru parti ale regatului franc a aparut din nou in timpul cruciadelor (1000-1111), dar n-a mai fost realizata.

Carolingienii, incapabili sa apere tara de invaziile normanzilor si lipsiti de energie cedeaza treptat puterea contilor de Paris. Astfel ca, in anul 987, conducerea este preluata de Capetieni, prin Hugo Capet, incoronat rege al Frantei de catre pairii sai. Acestia aduc modificari substantiale in istoria Frantei: extind domeniul regal, instituie transmiterea ereditara a coroanei, intaresc autoritatea regala si elimina tendinta de feudalizare a statului.

Descendentii lui Hugo Capet consolideaza in mod progresiv statul regal francez, incepand cu finele sec. al X-lea, fiind intemeietorii dinastiilor: Capet, Valois si Bourbon. Capetienii au condus Franta pana in anul 1792, cand Revolutia Franceza pune bazele Republicii.

Prestigiul international al Frantei a crescut spre sfarsitul secolului al XII-lea si pe parcursul secolului al XIII-lea, antingand un apogeu in perioada cruciadelor, sub regele Ludovic cel Sfant. In perioada regelui Filip II August regatul Frantei isi intinde autoritatea pe intreg teritoriul dintre Pirinei si Canalul Manecii.

Razboiul de o suta de ani purtat impotriva Dinastiei Plantagenet, ce controla tronul Angliei, a umbrit imaginea Frantei pe plan international. Aparitia miraculoasa a Ioanei d'Arc a condus la alungarea englezilor dincolo de granitele tarii si la restaurarea autoritatii legitime a lui Carol VII. Conflictul dintre cele doua puteri a luat sfarsit catre finele secolului al XV-lea cu victoria dinastiei Valois si a dus la consolidarea autoritatii regale care a devenit incontestabila in secolele urmatoare.