DICTIONAR DE ETNOLOGIE SI ANTROPOLOGIE - LITERA B

DICTIONAR DE ETNOLOGIE SI ANTROPOLOGIE - LITERA B

BALANDIER Georges

Deschiderea politologiei in fata aporturilor unei etnologii la a carei eliberare de arhaism a contribuit, construirea unei sociologii dinamice a modernitatii care demasca toate jocurile puterii si obliga la interpretarea factorilor de dezordine in orice sistem social, iata tot atitea' obiective realizate de Georges Balandier, nascut la Ailleviliers (Haute-Saone) in 1920. Dupa studii de filosofie si etnologie la Paris, el cerceteaza, din Senegal pina in Congo, mutatiile intervenite in Africa dupa razboi. In 1955, Balandier isi sustine doctoratul si publica Sociologie actuelle de l'Afrique noire si Sociologie des Brazzavilles noires, lucr&ri care reevalueaza studiile africaniste. Solicitat de Institut d'Etudes Politiques din Paris, el va tine primele cursuri din Franta asupra dezvoMrii si, impreuna cu A. Sauvy, va introduce termenul de "lumea a treia". La Ecole Pratique des Hautes Etudes (Sectiunea a VI-a), va crea un departament de sociologie a Africii negre si va fonda Centre d'Etudes Africaines. Ales profesor la Sorbona in 1962, el va inaugura aici prima catedra de sociologie africana si, simultan, va continua sa tinfi conferinte, pina in 1966, la Ecole Normale Superieure. La ORSTOM, la CNRS si la universitate, el nu va inceta sa largeasca domeniul investigatiilor sale, construind o opera care va marca o intreaga generatie de etnologi.

Fiind primul africanist care a realizat o conceptualizare a situatiei coloniale, observind dezechilibrele aparute in relatia colonizat - colonizator, Balandier va scoate in evidenta in Anthropologie politique (1967) tema majora a complicitatii puterii cu sacrul. Prin antropologia "societatilor ffirfi stat" pot fi puse in evidenta atit bazele, cit si procesele si functiile puterii. In Sens et puissance (1971), el elaboreaza o dinamic'a sociala legata de sociologia mutatiilor si a dezvoMrii. Daca intreg sistemul social este instabil si inedit si daca el lasfi sa coabiteze incertitudinea, ordinea si dezordinea, trebuie sesizate sc'himbarile prin intermediul revelatorilor de dereglare: contestatii, conflicte si crize ; este ceea ce Balandier face in Anthropo-logiques (1974), propunind o investigare critica a modernitatii occidentale.

C. RIVIERE

► 1955, Sociologie actuelle de l'Afrique noire, PUF, Paris. 1955, Sociologie des Brazzavilles noires, Armand Colin, Paris. 1957, Afrique ambigue, Plon, Paris. 1967, Anthropologie politique, PUF, Paris. 1971, Sens et puissance. Les dynamiques sociales, PUF, Paris. 1974, Anthropo-logiques, PUF, Paris. 1977, Histoire d'autres, Stock, Paris. 1980, Le pouvoir sur scenes, Balland, Paris. 1985, Le detour, Fayard, Paris. 1988, Le desordre, Fayard, Paris.

BALCANI

Regiunea Balcanilor poate fi definitfi in doua moduri. Primul apeleaza la criterii geografice si considera Peninsula Balcanica stricto sensu : traversata de lantul muntilor Balcani, ea se intinde de la Grecia continentala pina la Cimpia Dunarii si la partea meridional a Carpatilor. Al doilea mod de definire se sprijina pe criterii de ordin

cultural si izoleaza o Europa de Sud-Est care cuprinde Peninsula Balcanica asa cum este ea delimitate de geografi, Grecia insulara, Romania si Iugoslavia.

Unul dintre principalele substraturi vechi ale popularii Balcanilor e reprezentat de triburile iliro-trace (numite dace in nordul Dunarii), de origine indo-europeana. Colo-nizarea romana s-a dezvoltat plecind din Grecia si, daca Grecia si civilizatia greco--romana au pastrat limba si civilizatia greaca din perioada elenistica', celelalte populatii integrate Imperiului, cu exceptia al'banezilor, au fost romanizate. Patrunderea slavilor de sud a adus cu sine o slavizare progresiva a majoritatii populatiilor balcanice, careia i-au scapat romanii, albanezii si grecii, care i-au asimilat pe nou-veniti. Bizantul i-a urmat Romei ca stat imperial si a dominat in regiune pina in secolul al'XV-lea, cind a fost inlocuit de Imperiul otoman.

In urma acestui amestec de populatii, a rezultat o foarte mare diversitate culturala: in primul rind, o diversitate etnica, populatiilor deja citate adaugindu-li-se, in epoci si contexte diferite, turci, tatari, germani, maghiari, cerchezi, tigani si evrei de origine sefarda; in al doilea rind, o diversitate religioasa, ortodoxia, care'e preponderenta, coexistind cu catolicismul, dominant in regiunile asupra carora se exercita influenta tarilor occidental, cu iudaismul si islamismul (puternic implantat in Albania, Hertegovina si Bosnia). Dincolo de diferenta religioasa, o opozitie mai larg culturala corespunde frontierei care separa Imperiul austro-ungar de Imperiul otoman, asa cum se poate constata in domeniile socio-economic, arhitectural, artistic etc.

Diversitatea balcanica este intarita si de faptul ca populatiile socotite omogene in traditia studiilor istorice, chiar etnologi'ce, au drept cadru al identitatii colective sub-ansambluri sociale si teritoriale. Pot fi citate aici diferitele grupuri romanice care s-au mentinut la sudul Dunarii; cunoscute, in general, sub numele de vlahi sau valahi (nume care ii include si pe romanii din nordul Dunarii), aceste populatii sint numite, incepind din secolul al XIX-lea, aromani (ei insisi numindu-se armani). Balcanii for-meaza o zona a carei extrema complexitate etnica' nu este comparabila in Europa decit cu cea a Caucazului.

Legatura etnica nu este in mod necesar determinant pentru intelegerea particulari-tatii modurilor de viata. Astfel, romanii din Cimpia Dunarii si bulgarii din nord au, si unii si altii, o neta constiinta a apartenentei lor etnice, desi impartasesc acelasi mod de viata'; slovenii, desi s'int slavi, au un mod de viata apropiat de cel al vecinilor lor austrieci. Am putea cita numeroase exemple care pun in evidenta cuvintul greu pe care-l are de spus istoria in formarea entitatilor culturale de astaz'i. Mai ales incepind din secolul al XIX-lea, apartenenta etnica' este pusa in evidenta pentru a sustine pretentiile de independents. Revendicarile se exprima, in acest caz, prin cercetari si publicatii stiintifice, prin l'iteratura sau prin organizarea unor muzee "etnografice". '

O destu'l de intinsa zona a Balcanilor a pastrat pina in secolul al XIX-lea o organizare sociala de tip tribal. Ea cuprinde Muntenegrul, nordul Albaniei si o mare parte a Macedoniei, unde coabiteaza grupuri romanice, slave, albaneze sau mixte. Pastorii care practica cresterea nomada a animalelor sau transhumanta strabat aceste tari. Dintre acestia, cei mai cunoscuti sint aromanii, saracaceanii (de limba greaca), yurucii (de limba turca). In nordul Albaniei, impartirile segmentare specifice fiecarui sistem tribal sint extrem de accentuate ; in cadrul triburilor slave sau slavo-albaneze din Muntenegru s-a diferentiat, in timpul secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea, o forma arhaica de stat. In societatile fara organizare de tip tribal, unitatea traditionala cea mai larga este "tara"; asa stau lucrurile in Romania, unde unitatea teritoriala numita tara (din latinescul terra) este o confederatie de sate. Satele pastreaza un caracter arhaic, fiind aproape intotdeauna conduse de o adunare alcatuita din batrini. Grupul domestic compus din mai multe cupluri casatorite s-a mentinut pina la mijlocul secolului al XX-lea la albanezi si la slavii de sud si chiar si astazi pot fi intilnite unele grupuri domestice care depasesc o suta de persoane, de exemplu la albanezii din Iugoslavia. Grupul domestic bazat pe existenta unui singur cuplu casatorit cu copii necasatoriti este predominant in Grecia si in Romania. Legaturile de pseudo-rudenie joaca un rol foarte important in codarea

relatiilor dintre persoane si dintre grupuri: nasia (cu modalitati de transmitere a rolului de nas), fratia de singe, de lapte sau de botez, coreferinta la aceeasi zi, aceeasi saptamina sau chiar la aceeasi luna de nastere, consangvinitatea fictiva. '

P.-H. STAHL

. BOUE A., 1840, La Turquie d'Europe, Arthus Bertrand, Paris. - BEUERMANN A., 1967, Fernweide Wirtschaft in Sudosteuropa. Ein Beitrag zur Kulturgeographie des bstlichen Mittelmeergebietes, Georg Westermann Verlag, Munchen. - CVIJIC J., 1918, La Peninsule balkanique Geographie humaine, Librairie Armand Colin, Paris. - CABEJ E., 1966, "Albanische Volkskunde", in Sud-Ost Forschungen, XXV, Munchen: 333-387. - DURHAM M.E., 1928, Some Tribal Origins, Laws and Customs, Unwin Brothers, Londra. - ERLICH V., 1966, Family in Transition. A Study of 300 Yugoslaw Villages, Princeton University Press, Princeton. - HAMMEL E.A., 1968, Alternative Social Structures and Ritual Relations in the Balkans, Prentice Hall, Englewood Cliffs, New Jersey. - HASLUCK M., 1954, The Unwritten Law in Albania, Cambridge University Press, Cambridge. - KRAUSS F.S., 1885, Sitte und Brauch der Sudslaven. Nach heimischen, gedruckten und ungedruckten Quellen, Alfred Holder, Viena. - SCHNEEWEIS E., 1961, Serbocroatische Volkskunde. Volksglaube und Volksbrauch, Walter de Gruyter, Berlin. - SICARD E., 1943, La zadruga sud-slave dans l'evolution du groupe domestique, Ophrys, Paris. - STAHL H.H., 1939, Nerej. Un village d'une region archaique, 3 vol., Institutul de Stiinte Sociale din Romania, Bucuresti. - STAHL, P.-H., 1986, Household, Village and Village Confederation in South-Eastern Europe, Columbia University Press, New York. - VALENTINI G., 1956, Il diritto delle comunita nella tradizione giuridica albanese, Valecchi Editore, Florenta. - VACARELSKI C, 1969, Bulgarische Volkskunde, Walter de Gruyter, Berlin. - VUIA R.,' 1937, Le village roumain de Transylvanie et du Banat, Bucuresti. - WACE A.I.B., TOMPSON M.S., 1913, The Nomads of the Balkans. An Account of Live and Customs among the Vlachs of Northern Pindus, Methuen, Londra.

BANDA -¥ Vinatori-culegatori. Steward (J.H.)

BASTIAN Adolf

Adolf Bastian (nascut la Bremen in 1826, mort la Trinidad, in Antile, in 1905) a fost cu siguranta unul dintre cei mai mari calatori si scriitorul cel mai prolific din istoria antropologiei. Dupa studii de drept, stiinte naturale si medicina, a facut prima sa calatorie ca medic de marina si a vizitat, intre 1851 si' 1859, Australia, Peru, Mexic, California, precum si numeroase tari din Asia si Africa.' Dupa intoarcerea sa, a publicat Ein Besuch in San Salvador si, in anul urmator, Der Mensch in der Geschichte (3 volume). Din 1861 pina in 1866, a calatorit in Extremul Orient si a studiat budismul. De acum inainte, viata sa va fi punctata de calatorii in aproape toate colturile lumii. In 1868 a fost numit conservator la Berlin, unde va intemeia, in 1886, Konigliches Museum fur Volkerkunde, care va deveni unul dintre cele mai mari muzee etnografice din lume si un centru important al formarii etnologice. A creat, impreuna cu Virchow, Berliner Gesellschaft fur Anthropologie, Ethnologie und Urgeschichte si a fost numit coeditor al jurnalului societatii, Zeitschrift fur Ethnologie. De asemenea,'a luat parte la activitati care vizau asigurarea unui fundament institutional stiintific pentru expansiunea colo-niala germana. Bibliografia lui Bastian num'ara mai mult de o suta de carti si mai multe sute de articole. Viziunea sa teoretica, ce presupune unitatea psihica a omenirii, il situeaza in afara tendintelor epocii: evolutionismul uniliniar si difuzionismul. "Ideile elementare" innascute, care s-ar afla la originea tuturor culturilor omenesti, ar fi suportat o serie de modificari in functie de conditiile de mediu, creind astfel provincii geografice. Apoi, la un nivel superior, contactele dintre civilizatii ar fi dus la dezvoltari istorice si culturale specifice, cu elaborarea unor Volkergedanken. Sarcina etnologiei, care este, in mod esential, o etnopsihologie, ar fi aceea de a degaja ideile elementare din masa variatiilor culturale particulare. Pentru a-si ilustra demersul, Bastian a recurs la traditia orala, dar mai ales la colectarea obiectelor etnografice in care se presupune

ca s-ar exprima conceptiile celor care le-au elaborat. Amenintate in insasi existenta lor prin propagarea unei culturi occidentale colonizatoare, aceste idei ar putea 'fi reconstruite, in momentul in care vor fi disparut, pornindu-se de la colectiile de obiecte materiale care vor forma atunci, in analogie cu corpusurile de texte de care dispun filologii, un fond indispensabil de documente despre societatile fara scriere. In urma esecului unei expeditii germane in Loango, Bastian a fost tot mai criticat pentru lipsa sa de rigoare metodologica si pentru stilul prolix, adesea monoton si confuz, al lucrarilor sale.

R. HASTEROK

► 1868, Das Bestandige in den Menschenrassen und die Spilweite ihrer Veranderlichkeit. Prolegomena zu einer Ethnologie der Culturvblker, Dietrich Reimer, Berlin. 1874, Die deutsche Expedition an der Loango-Kuste, nebst alteren Nachrichten iiber die zu erforschenden Lander, H. Costenoble, Jena. 1878-1889, Die Culturlander des alten America, 3 vol., Weidmannsche Buchhandlung, Berlin. 1881, Die heilige Sage der Polynesier. Kosmogonie und Theogonie, FA. Brockhaus, Leipzig. 1881, Der Vblkergedanke im Aufbau einer Wissenschaft vom Menschen und seine Begrundung auf ethnologische Sammlungen, F. Dummlers, Berlin. 1887, Die Welt in ihren Spiegelungen und dem Wandel des Vblkergedankens, Mittler und Sohn, Berlin.

. FIEDERMUTZ-LAUN A., 1970, Der kulturhistorische Gedanke bei Adolf Bastian, Franz Steiner, Wiesbaden. - KOEPPING K.-P., 1983, Adolf Bastian and the Psychic Unity of Mankind: The Foundation of Anthropology in Nineteenth Century Germany, University of Queensland Press, St. Lucia - Londra - New York. - STEINEN K. von den, 1905, "Gedacht-nisrede auf Adolf Bastian", in Zeitschrift fiir Ethnologie, 37 : 236-249.

BASTIDE Roger

Sociolog si etnolog francez, Roger Bastide s-a nascut in 1898 intr-o familie protestanta din Nimes. Dupa obtinerea in 1924 a titlului de agrege in filosofie, el preda la liceu si publica doua eseuri 'de sociologie religioasa pina in 1938, cind pleaca in Brazilia, unde este numit profesor de sociologie la Universitatea din Sao Paulo, post pe care il va ocupa pina in 1953. In cursul acestor ani ii va intilni pe C. Levi-Strauss, F. Braudel, C. Moraze, G. Gurvitch si M. Herskovits. Se va initia in psihanaliza si va descoperi opera lui F. Boas; interesindu-se indeaproape de societatea braziliana'sub toate aspectele sale, va efectua cercetari in domenii carora opera sa le-a ramas fidela: etnologie religioasa, fenomene de aculturatie si psihiatrie sociala. Dupa intoarcerea sa la Paris, va fi numit director de studii la Ecole Pratique des Hautes Etudes (Sectiunea a VI-a). Seminarul sau va deveni un loc privilegiat pentru intilnirea si formarea tinerilor intelectuali din lumea a treia. In 1957, Bastide isi sustine teza de doctorat in litere la Sorbona si in 1959 este numit profesor de etnologie si sociologie religioasa la aceeasi universitate, trecind apoi la catedra de etnologie generala, pe care o va imparti cu A. Leroi-Gourhan. Din 1962 pina la moartea sa, survenita la Paris in 1974, va fi unul dintre responsabilii revistei L'Annee Sociologique. Studierea religiilor afro-braziliene, mai ales candomble din Bahia, si, in general, analiza religiilor africane din Brazilia, marcate de variatii in spatiu si timp, l-au facut pe Bastide sa le considere nu doar niste ramasite sau niste fenomene reziduale, ci fapte de aculturatie si de remaniere a valorilor culturale, ap'arute intr-o situatie de inegalitate sociala' si'rasiala pe care o denunta. Bastide este unul dintre primii etnologi care a vazut in transa altceva decit o manifestare patologica: un mijloc de vindecare cathartica printre atitea altele, supus respectarii unui cod precis. Asemenea lucrarilor lui A. Metraux despre voodoo-ul haitian si lucra-rilor lui P. Verger si M. Herskovits despre Brazilia si Dahomey (actualul Benin), opera lui Bastide despre'"intrepatrunderea civilizatiilor" constituie un ansamblu de o extra-ordinara bogatie.

Bastide ocupa in antropologia franceza un loc aparte, datorat dimensiunii etice a operei sale, combinate cu un anume eclectism si cu o deschidere de spirit pe care a manifestat-o prin pozitia sa stiintifica, prin cursurile sale, prin interesul sau pentru

literatura, precum si "prin dragostea pentru sacru si mai putin pentru biserici". Astfel, el a organizat in 1959 (actele vor fi publicate in 1962) la Paris un colocviu despre notiunea de "structura", care a confirmat ruptura dintre sociologia lui G. Gurvitch si structuralism. Intuitiile si reflectiile sale despre complexitatea raporturilor dintre observator si obser-vat, dintre inconstient si societate intilnesc gindirea lui G. Devereux, caruia i-a prefatat in 1970 lucrarea'Essais d'etnopsychiatrie generale. Catre sfirsitul vietii sale, la Centre de Psychiatrie Sociale si Laboratoire de Sociologie de la Connaissance', a condus lucrari de antropologie aplicata si a primit studenti si cercetatori din toate tarile lumii.

A. DELUZ

► 1931, Les problemes de la vie mystique, Armand Colin, Paris. 1950, Sociologie et psychanalyse, PUF, Paris. 1958, Le candomble de Bahia, rite nagb, Mouton, Paris - Haga. 1960, Les religions africaines au Bresil, PUF, Paris. 1962 (Bastide ed.), Sens et usages du terme structure dans les sciences humaines et sociales, Mouton, Paris - Haga. 1965, Sociologie des maladies mentales, Flammarion, Paris. 1967, Les Ameriques noires: les civilisations africaines dans le Nouveau Monde Payot Paris 1970 Le prochain et le lointain Cujas Paris. 1971, Anthropologie appliquee, Payot, Paris. 1972, Le reve, la transe et la folie, Flammarion, Paris. 1974 (Bastide ed.), La femme de couleur en Amerique latine, Anthropos,

Paris 1974 (coaut F Morin F Raveau) Les Haitiens en France Mouton Paris Haga

1975, . Le sacre sauvage et autres essais, Payot, Paris.

. MORIN F, 1975, "Roger Bastide ou l'anthropologie des gouffres", in Archives de sciences sociales des religions, 40 : 99-106.

BATESON Gregory

Nascut in 1904 la Cambridge intr-o familie care, de mai multe generatii, a studiat la St. John's College, Gregory Bateson (1904-1980) a facut la inceput studii de zoologie, pentru a se consacra apoi antropologiei sociale sub indrumarea lui A.C. Haddon, B. Malinowski si A.R. Radcliffe-Brown. Trimis in Noua Guinee in 1927, se initiaza indelung in munca de teren la populatiile sulka si baining din New Britain. Citiva ani mai tirziu, la populatia iatmul din Sepikul Mijlociu (unde ii va intini pe R. Fortune si M. Mead), va intreprinde cercetari asupra simbolismului ritual care vor duce la lucra'rea sa capitala, Naven (1936). In aceasta lucrare, Bateson combina analiza unui ritual de travestire cu o reflectie critica asupra explicarii faptelor socio-culturale. Depasind paradigma functionalista, Bateson imbogateste interpretarea sociologica a ritualului prin studierea aspectelor sale logice si afective,'referindu-se la ceea ce el numeste eidos-ul si ethos-ul culturii iatmul. Descrierea relatiilor dinamice (dintre barbati si femei, dintre consangvini si afini etc.) reprezentate in ritual il conduce la formularea notiunii de "schismogeneza". Aceasta, conceputa ca "un proces de diferentiere [] rezultind in urma unui ansamblu de interactiuni cumulative ale indivizilor",'ii pune la dispozitie un punct de plecare pentru studierea circuitelor de comunicare, subiect pe care il'va dezvolta mai tirziu, cind va participa in Statele Unite la colocviile Macy (1942-1953).

Dupa o misiune in Bali impreuna cu M. Mead (1936-1938), in cursul careia va experimenta fotografia si filmul cinematografic ca instrumente de analiza a comporta-mentului, Bateson este angajat la Veteran's Hospital din Palo Alto (California), unde s-a consacrat observarii familiilor de schizofrenici. Demersul sau, inspirat atit de antropologie, cit si de cibernetica, i-a permis sa vada patologia mentala ca fiind rezultatul unei disfunctionalitati a sistemului de comunicare familiala. Din aceasta perspectiva, patologia nu'mai este cantonata in domeniul individual, ci devine o proprietate a interactiunii familiale in ansamblul sau. In particular, ea apare ca produs al unei double bind, definita ca o contradictie imposibil de depasit intre un mesaj si cadrul care ofera regulile pentru interpretarea sa. In cursul anilor '60, Bateson va aplica aceste idei in domeniul comunicarii animale, mai ales in cazul delfinilor.

Bateson a reunit esentialul textelor sale ulterioare lui Naven in Steps to an Ecology of Mind (1972). Ultimele sale doua carti (1979, 1987) fac un bilant teoretic al itinerarului

sau intelectual si propun o noua viziune asupra structurii si evolutiei lumii vii, bazata pe analiza proceselor de diferentiere si de comunicare. ' Bateson a murit in 1980 la Zen Center din San Francisco.

M. HOUSEMAN, C. SEVERI

► 1936, Naven: A Survey of the Problems Suggested by a Composite Picture of the Culture of a New Guinea Tribe Drawn from Three Points of View Cambridge University Press Cambridge (trad. fr. La ceremonie du Naven, Editions de Minuit, Paris, 1971). 1942 (coaut M. Mead), Balinese Character: A Photographic Analysis, New York Academy of Sciences, New York. 1951 (coaut. J. Rouesch), Communication: The Social Matrix of Psychiatry, Norton, New York. 1972, Steps to an Ecology of Mind, Chandler Press, San Francisco (trad. fr. Vers une ecologie de l'esprit, 2 vol., Le Seuil, Paris, 1981). 1979, Mind and Nature: A Necessary Unity, Dutton, New York (trad. fr. Esprit et nature, Le Seuil, Paris, 1984). 1987 (coaut. M.C. Bateson), Angels Fear. Towards an Epistemology of the Sacred, Macmillan, New York.

. BATESON M.C. et al., 1971, About Bateson, E.P Dutton, New York. - BATESON M.C, 1984, With a Daughter's Eye. A Memoir of Margaret Mead and Gregory Bateson, William Morrow, New York (trad. fr. Regards sur mes parents. Une evocation de Margaret Mead et Gregory Bateson, Le Seuil, Paris, 1989). - LIPSET D., 1980, Gregory Bateson. The Legacy of a Scientist, Beacon Press, Boston. - HOUSEMAN M., SEVERI C, 1986, "Lecture de Bateson anthropologue", prefata la G. Bateson, La ceremonie du Naven, Le Livre de Poche, Paris.

BELGIA. Antropologia belgiana

Primii antropologi belgieni si-au facut cercetarile aproape in exclusivitate in cadrul domeniului colonial belgian din Africa Centrala, alcatuit din Congo (devenit Zair) si protectoratele (foste colonii germane) Ruanda (Rwanda) si Urundi (Burundi). Incepind din 1920, studii voluminoase (Vansina, 1966) au fost realizate de etnografi autodidacti, ale caror lucrari erau legate de actiunea lor administrativ sau misionara. Acestora le'-a urmat o a doua generatie, compusa din etnologi profesionisti care s-au dedicat unor studii monografice de etnoistorie sau de antropologie de inspiratie anglo-saxona. Printre altele, unii cercetatori au lucrat pentru Institut pour la Recherche Scientifique en Afrique Centrale (IRSAC) fie in Congo, in medii kuba (Vansina, 1978), lega si nyaga (Biebuyck, 1973), libinza (P. Van Leynseele), luba (J. Theuws), shi (J. Cuypers), yaka (E. Roosens), yombe (A. Doutreloux), fie in Ruanda, precum J. Maquet, M. d'Hertefeld si A. Coupez, specialist in limba kinya-rwanda (d'Hertefeld si Coupez, 1964). J. Vansina a lucrat la populatiile tio din Congo-Brazzaville, iar L. de Heusch s-a facut cunoscut prin analiza structuralists a miturilor si riturilor bantu tinind de regalitate (de Heusch, 1972), precum si prin lucrarile sale 'despre sacrificiu (1986), voodoo-ul haitian si tigani. Din 1930, revista Aequatoria a fost alimentata de lucrarile lui G. Hulstaert despre cultura Mongo. Alte reviste s-au nascut si au disparut: Congo (1920-1940), Kongo-Overzee (1934-1959), Zaire (1947-1961), precum si Cultures et developpement (1969-1985). Institut Royal Colonial Belge, transformat in Academie Royale des Sciences d'Outre-Mer, a publicat numeroase studii, mai ales despre Africa Centrala. La fel s-a intimplat si cu Musee du Congo, fondat la Tervuren in 1897 si devenit in 1960 Musee Royal de l'Afrique Centrale, care adaposteste importante colectii etnografice, arhive si un departament de cercetare. Incepind din'1955, muzeul editeaza revista Congo-Tervuren, devenita din 1961 Africa-Tervuren. Si in Anvers exista un muzeu de etnografie ale carui colectii sint africane. In timp ce in muzeele si in centrele mentionate mai sus activitatea de cercetare se dezvolta (IRSAC a devenit un institut zairez in 1973), nici un departament universitar belgian nu s-a dedicat in intregime predarii antropologiei. Universite Libre din Bruxelles elibereaza diplome de lingvistica si civilizatie africana, punind la dispozitia studentilor cursuri de antropologie si de arta africana; L. de Heusch anima aici un Centre d'Anthropologie Culturelle. Universitatea din Gand elibereaza diplome de istorie si de filologie africana, precum si de "arta etnica"; ea coordoneaza cercetari in domeniul limbilor, al sistemelor cosmologice si al artelor africane. Katholicke Universiteit te

Leuven (Louvain) a inchis in 1964 Institut Africaniste pe care il patrona si a creat, in 1972, Centre d'Anthropologie Sociale et Culturelle, care ofera cursantilor diplome. Universitatea Catolica din Louvain cuprinde un laborator de antropologie, al carui program de lucru este axat pe "cercetarea-actiune" si care se afla la originea unor publicatii interdisciplinare. Sa mai amintim ca la Louvain exista un curs si se desfasoara cercetari consacrate literaturii si artei africane (Faik-Nzuji Madiya, F. Neyt). '

Din pricina insuficientei dezvoltari a institutiilor de cercetare in domeniul antro-pologiei, numerosi antropologi belgieni se indreapta catre stiintele sociale care se ocupa de problemele dezvoltarii. Totusi, de aproximativ cincispreze'ce ani, a aparut o noua generatie de antropologi (Pinxten, 1984), ale caror lucrari se caracterizeaza printr-o diversi-ficare a terenurilor studiate si a abordarilor. J.-P. Colleyn, D. Jonckers si P. Jespers lucreaza la populatiile minyanka din Mali; R. Devisch studiaza cultele terapeutice la populatia yaka din Zair si sustine si alte cercetari in aceasta tara, unde mai lucreaza si D. Vangroenweghe (ekonda), W. de Mahieu (komo), G. De Plaen si E. Corin (yanzi); V. Neckenbrouck studiaza schimbarile socio-religioase la populatia kikuyu din Kenya ; la Namur, M. Singleton conduce cercetari de antropologie aplicata intreprinse in mai multe tari africane. Crearea recenta a Institutului African, cu vocatie nationala, cores-punde'dorintei de a dezvolta relatiile dintre institutiile de cercetare africaniste din Belgia si din'strainatate. In afara Africii, sa notam cercetarile asupra Americii de Nord (E. Roosens, 1986: huroni; R. Pinxten, 1983: navajo) si de Sud (J. Malengrau: for-matiunile sociale din zona andina a statului Peru; G. Pauwels : aymara; G. Verswijver: indienii mekragnoti din Brazilia), a Indiei de sud (R. Deliege), a Rifului marocan (M.-F Cammaert) si a Siciliei (J. Leman, 1987). R. Devisch a lucrat in domeniul medicinei familiale in Belgia, iar M. Mesnil a studiat folclorul valon. Publicata la Gand de catre Pinxten, revista Cultural Dynamics arata noua infatisare a antropologiei belgiene.

R. DEVISCH

. BIEBUYCK D., 1973, Lega Culture : Art, Initiation, and Moral Philosophy among a Central African People, University of California Press, Berkeley. - DEVISCH R., 1984, Se recreer femme. Manipulation semantique d'une situation d'infecondite chez les Yaka du Zaire, Dietrich Reimer, Berlin. - HERTEFELT M. d', COUPEZ A., 1964, La royaute sacree de l'Ancien Rwanda. Texte, traduction et commentaire de son rituel, Musee Royal de l'Afrique Centrale, Tervuren. - HEUSCH L. de, 1972, Le roi ivre ou l'origine de l'Etat, Gallimard, Paris. 1986, Le sacrifice dans les religions africaines, Gallimard, Paris. - LEMAN J., 1987, From Challenging Culture to Challenged Culture, The Sicilian Cultural Code and the Socio-Cultural Praxis of Sicilian Immigrants, Universitaire Pres, Louvain. - MAHIEU W. DE, 1985, Qui a obstrue la cascade ? Analyse semantique du rituel de circoncision chez les Komo du Zaire, Editions de la Maison des Sciences de l'Homme - Cambridge University Press, Paris - Cambridge. -PINXTEN R. et al., 1983, Anthropology of Space: Explorations into the Natural Philosophy and Semantics of the Navajo, University of Pennsylvania Press, Philadelphia. - PINXTEN R. (ed.), 1984, New Perspectives in Belgian Anthropology or the Postcolonial Awakening, Herodot, Gottingen. - PLAEN G. DE, 1974, Les structures d'autorite des Bayanzi, Editions Universitaires, Paris. - ROOSENS E., 1986, Micronationalisme: Een anthropologie van het etnische reveil, Acco, Louvain - Amersfoort. - VANSINA J., 1966, Introduction a l'ethnographie du Congo, Editions Universitaires du Congo - CRISP, Kinshasa - Bruxelles. 1978, The Children of Woot: A History of the Kuba Peoples, University of Wisconsin Press, Madison.

BENEDICT Ruth Fulton

Antropolog provenit dintr-o familie americana baptista de origine rurala, Ruth Fulton s-a nascut la New York in 1887 si a murit tot aici, in 1948 ; a fost sotia biochimistului Stanley Benedict. Dupa ce a facut studii de literatura la Vassar College si dupa un ocol prin Europa, R. Benedict a studiat antropologia la New School for Social Research din New York intre 1919 si 1922, fiind eleva lui A. Goldenweiser si E.C. Parsons. In perioada 1922-1923, devine asistenta lui F Boas la Barnard College si', sub influenta lui R. Lowie, se ocupa de cercetarea viziunilor la indienii din Cimpii; in 1924 intra la Universitatea

Columbia. In 1922, la indemnul lui A. Kroeber, cunoaste o prima experienta de teren la populatia serrano din sudul Californiei. Mai tirziu, face anchete in rindul populatiilor pima si pueblos din Sud-Vest (1935), insa munca sa e grav afectata de o surditate in crestere ; va dirija lucrari despre apasii din sud-vest (1930) si despre populatia blackfoot din nordul Cimpiilor (1938).

Inscriindu-si inca de la inceput reflectia in curentul culturalist marcat de influenta psihanalizei americane, R. Benedict propune, in Patterns of Culture (1934), o tipologie a culturilor care se sprijina pe categorii preluate din psihopatologie si pe distinctia facuta de Nietzsche in Nasterea tragediei intre caracterul apolinic si carac'terul dionisiac. Lucrarea, un studiu comparat al populatiilor pueblos dobu (Noua Guinee) si kwakiutl (Coasta de nord-vest), ramine una dintre lucrarile clasice ale antropologiei culturale americane, desi i s-a reprosat reductionismul psihologic. In perioada Marii Recesiuni, R. Benedict a facut parte din rindul acelor sociologi care si-au pus intrebari in legatura cu propria societate si au dezbatut posibilitatea unei antropologii care sa se ocupe de problemele sociale contemporane. Intrarea Statelor Unite in razboi impotriva Germaniei a gasit-o de partea celor care, precum M. Mead sau G. Bateson, s-au angajat in lupta pentru apararea idealurilor democratice ale Occidentului impotriva totalitarismului.

Dupa razboi, R. Benedict a intreprins calatorii de studiu in Europa (Germania, Olanda, Romania) si in Asia (Japonia si Thailanda); a publicat in 1946 o analiza a culturii japoneze sub titlul The Chrisanthemum and the Sword. In aceasta ultima perioada a vietii sale, ea i-a atribuit antropologiei un rol capital in punerea in practica a noilor relatii dintre natiuni, bazate pe intercomprehensiunea culturilor. R. Benedict a creat in 1928 revista Journal of American Folklore (care isi inceteaza aparitia in 1939). Prietena sa, M. Mead (1966) a reunit principalele eseuri, amintiri, pagini de jurnal, corespondenta cu Boas, Sapir sau cu ea insasi ale acestei figuri "magnetice" (Bohannan, Glazer, '1988), alcatuind si o selectie a poemelor sale, scrise sub pseu-donimul Anne Singleton.

M. IZARD

► 1931, Tales from the Cochiti Indians, Smithsonian Institution, Washington. 1934, Patterns of Culture, Houghton Mifflin, Boston - New York (trad. fr. Echantillons de civilisations, Gallimard, Paris, 1950). 1935, Zuni Mythology, Columbia University Press, New York. 1940, Race: Science and Politics, Modern Age Books, New York. 1946, The Chrysanthemum and the Sword, Patterns of Japanese culture, Houghton Mifflin, Boston - New York (trad. fr. Le chrysantheme et le sabre, Picquier, Paris, 1987).

. CAFFREY M.M., 1989, Ruth Benedict. Stranger in This Land, University of Texas Press, Austin. - HANDLER R., 1986, "Vigorous Male and Aspiring Female : Poetry, Personality and Culture in Edward Sapir and Ruth Benedict", in G.W. Stocking Jr. (ed.), Malinowski, Rivers, Benedict and Others. Essays on Culture and Personality, University of Wisconsin Press, Madison : 127-155. - MEAD M., 1959, An Anthropologist at Work. Writings of Ruth Benedict, Houghton Mifflin, Boston - New York. 1974, Ruth Benedict, Columbia University Press, New York - Londra.

BIG MAN

Bigpela Man este un personaj central in anumite triburi din Noua Guinee (melpa, enga, suai). Pentru M. Sahlins (1963), el reprezinta imaginea tipica a puterii in Melanezia, putere meritata in raport cu puterea mostenita a sefului polinezian provenit din aristo-cratia tribala si concentrind in persoana si in familia sa functii religioase, militare si economice esentiale. Devine Big Man cel care isi dovedeste capacitatile de a produce sau de a stringe bogatii (porci, scoici, pene de pasarea paradisului etc.) pentru a le redistribui cu o generozitate calculata in schimburi ceremoniale in care indivizii si grupurile intra in competitie sau pentru a le pune la dispozitia clanului sau tribului in circumstante care necesitfi o cooperare supralocala si arbitraje complexe (razboi, pace, cult). Aceste functii cer bune capacitati oratorice si multa abilitate pentru a putea

convinge zeci de barbati si de femei sa urmeze un Big Man in actiunile sale si sa contribuie la acestea cu o'parte din munca si averea lor. Totusi, puterea sa ramine precara, pentru ca, trebuind sa dea mereu mai mult, la un moment dat nu mai reuseste sa o faca. Atunci, partizanii sai se alatura altor Big Men. Departe de a reprezenta figura centrala a puterii in Melanezia in general, Big Man nu apare decit in contexte bine delimitate, acolo unde sotiile trebuie cumparate si unde razboiul si schimburile ca semn al competitiei coexista. In acest fel, putem sa'intelegem de ce Big Men au devenit adesea noii imbogatiti ai economiei coloniale si postcoloniale. In schimb, acolo unde inrudirea se bazeaza'pe schimbul direct al surorilor si unde nu exista schimburi in competitie, puterea apartine Marilor Barbati care o mostenesc (Maestri ai initierii, Mari Samani) sau o merit'a (Mari Razboinici, Mari Vinator'i). Sa fie oare vorba, in cazul societatilor cu Big Men, cu Great Men (baruya), cu ranguri (massim), cu sefi (mekeo, Trobriand), de apartenenta la acelasi cimp de transformari structurale?

M. GODELIER

. BROWN P., 1987, "New Men and Big Men: Emerging Social Stratification in the Third World, a Case Study from the New Guinea Highlands", in Ethnology, XXVI (2): 87-106. -CHOWNING A., 1979, Leadership in Melanesia", in Journal of Pacific History, XIV (1): 66-83. - GODELIER M., 1982, La production des Grands Hommes, Fayard, Paris. -SAHLINS M.D., 1963, "Poor Man, Rich Man, Big Man, Chief: Political Types in Melanesia and Polynesia", in Comparative Studies in Society and History, 5 : 285-303. - STRATHERN A., 1979, Ongka. A Self Account by a New Guinea Big Man, Duckworth, Londra.

BIOLOGICA (ANTROPOLOGIE ~) 1. Domeniul antropologiei biologice

Antropologia biologica, avind ca obiect variatia biologica a fiintei umane, atit in dezvoltarea sa evolutiva, cit si in expresia sa istorica si contemporana, isi are originea in studiile naturalistilor din secolul al XVIII-lea (Linne, Buffon). Ea a luat fiinta mai intii in Franta, sub impulsul lui Broca (1860), care definea antropologia ca jstoria naturala a omului". Pina in 1945, antropologia "fizica" va ramine fidela acestei conceptii, concentrindu-si majoritatea eforturilor pentru acumularea unei cunoasteri empirice asupra diversitatii prezente, pentru a putea sa faca legatura intre cunostintele furnizate de aceasta si datele oferite de oamenii-fosile. In acest demers, interpretarea tipologica familiara paleontologilor este aplicata si variatiei actuale, ca e vorba de date biometrice sau, incepind din anii 1930-1935, de caractere sangvine. Din acest moment, tipologiile nu mai pot sa slujeasca, in tentativele succesive de clasificare a raselor, decit la stabilirea unei coerente evolutive in cadrul furnicarului variatiei umane. La inceputul celui de-al doilea razboi mondial a devenit tot mai clar ca studierea la om a cauzelor si mecanismelor variatiei, ale carei fundamente teoretice au fost puse de neo-darwinism si de genetica populatiilor, nu poate fi continuata printr-o extindere a abordarii tipo-logice. Aceasta constatare si dezvoltarea in timpul ostilitatilor, mai ales in Statele Unite, a unei antropologii "a mediului inconjurator", destinata surprinderii nevoilor si limitelor organismului uman plasat intr-un mediu agresiv, sint elementele care vor da o noua orientare disciplinei in perioada de dupa razboi. Aceasta reinnoire se prezinta in consecinta ca o resurectie a unui curent prezent in Statele Unite inca de la Boas si care concepea abordarea biologica a omului ca o components, printre atitea altele, a unei antropologii lato sensu. Aceasta antropologie de acum "biologica" preia din celelalte domenii ale biologiei noi concepte, noi cunostinte si noi tehnici. In plus, ea retine din aportul stiintelor sociale parametrii care definesc sau controleaza frecvent manifestarea trasaturilor biologice. Parasindu-si in acest fel conditia de simpla stiinta naturala, antropologia biologica se va plasa la granita dintre biologic si social. Una dintre primele sarcini care ii vor fi incredintate va fi aceea de a stabili o viziune stiintifica asupra problemei raselor umane. Conferintele organizate de UNESCO (mai ales cele din 1951

si 1964) vor permite stabilirea valorii si a limitelor de aplicare la om a conceptului de Irasa", punind capat dezbaterilor in legatura cu acest subiect care au avut loc in cadrul disciplinei. E adevarat ca scopul antropologiei biologice are putine puncte comune cu acela al antropologiei fizice din trecut. Marea intreprindere a'anilor '50 si '60 va fi incercarea de a recunoaste, in analiza populatiilor umane, interventia mecanismelor genetice ale evolutiei care au fost deja identificate pentru alte specii. In acest scop, s-a pus accent pe'studierea micilor comunitati umane inchise, izolate, "laboratoare naturale" cu o populatie redusa ca numar si'caracteristici sociale foarte nete, care trebuie sa ofere observatorului un efectiv biologic restrins a carui studiere exhaustiva ii va permite sa regasesca "in mod natural" modelele evolutive ale teoriei genetice. Necesitatea de a rafina cunostintele referitoare la raporturile dintre biologia fiintelor umane si factorii de mediu va da nastere unui numar mare de lucrari, care vor conduce la crearea unei ecologii umane; aceasta se va indeparta progresiv de cercetarea proceselor evolutive, pentru a studia perceperea si analiza echilibrelor complexe care il leaga pe omul biologic de celelalte componente ale ecosistemului sau. In acest domeniu, Programul Biologic International, care, intre 1962 si 1974, va coordona cercetarile efectuate simultan de echipe din mai mult de patruzeci de tari, va juca un rol capital. Pornind de la aceste doua mari orientari tematice ale antropologiei biologice, ilustrate in anii 1975-1980 de o impresionanta imbogatire conceptual, factuala si tehnica, au fost definite orientarile viitoare ale disciplinei. In afara de aparitia unor noi specializari inerente oricarui progres stiintific, cel mai important rezultat al cercetarilor din aceasta perioada este acela de a fi'demonstrat ca modelele geneticii populatiilor nu sint potrivite pentru studierea omului, in acest caz parind a fi adesea preponderente determinis-mele extrabiologice.

E. CROGNIER

2. Biologicul si socialul

Dupa un lung ocol care i-a condus de la o viziune naturalista a culturii la un punct de vedere nou asupra naturii, antropologii biologi se apropie astazi de etnologi. Genetica populatiilor stricto sensu a descoperit repede limitele inerente modelelor sale, intrucit acestea cer, pentru ca aplicarea lor sa fie posibila, indeplinirea unor conditii ce se indeparteaza foarte mult de realitatea complexa a societatilor omenesti, care,in acest sens, sint niste obiecte genetice "nepotrivite". Putem merge chiar mai'departe si, in loc sa incercam'sa "purificam" situatia asa cum face experimentatorul, sa ne folosim de ceea ce pare sa o perturbe. Organizarea regulilor si practicilor efective ale aliantei, conditiile de stabilire a compartimentarilor intre subgrupurile sociale, procesele cognitive utilizate in alegerea partenerului, gestiunea mediului si a resurselor sale prin intermediul tehnologiei si a organizarii sociale, iata tot atitea'contexte care actioneaza direct asupra structurii'populatiilor biologice umane si care conditioneaza modul de redistribuire a caracterelor ereditare. Astfel, cultura nu este in avans fata de biologic, ba chiar se afla in urma unei parti importante a actiunii mecanismelor' biologice ale evolutiei si ale diversificarii speciei, precum si a acelo'r mecanisme care mentin, dincolo de diversitatea sa, unitatea sa fundamentals. Se ajunge in acest caz la a vedea in cultura un regizor care modeleaza partea biologica a omului si utilizeaza legile geneticii plecind de la propriile sale reguli.

Aceasta abordare da o alta dimensiune unei antropologii care, desi ramine biologica, nu mai este, totusi, o istorie naturala a omului, ci una in care biologicul si socialul dezvolta intre ele raporturi dialectice. Biologii investigheaza faptele sociale inainte de interpretarea datelor lor: definirea si structura populatiilor, procesele istorice ale varia-tiei lor sociale, realizarea practica si notarea simbolica a comportamentelor inaintea resurselor de mediu. Astfel s-a conturat o ecologie umana pornindu-se de la problemele antropologiei biologice, domeniu in care se regasesc cercetatori veniti atit dinspre stiintele sociale, cit si dinspre biologie.

Aceasta deplasare a interesului cercetarii antropo-biologice nu se limiteaza la problematica referitoare la structura populatiilor, nici la cea care permite edificarea unei ecologii umane. Faptele biologice au si o dimensiune cognitiva. Ce relatii se stabilesc intre perceperea fenotipurilor intr-o societate data si modul in care se creeaza raportu-rile sociale dintre indivizii care detin aceste fenotipuri? In anumite societati, marcate de eterogenitatea trasaturilor fizice aflate, din motive istorice, intr-o puternica legatura cu pozitia ocupata in societate de catre cei care le detin, trasaturile fizice devin indicatori de statut si apartin ansamblului semantic pe baza caruia se organizeaza relatiile dintre grupuri, mai ales cele etnice. Din punctul de vedere al biologului, aceste fapte au si o alta dimensiune in afara celei pur sociale. Afirmindu-se ca parte biologica a antro-pologiei generale, antropologia biologica contribuie la construirea echilibrata a unei imagini a omului care sa tina cont de faptul ca acesta "este in natura, insa [] nu apartine intru totul naturii" (Dubos). Aceasta nu trebuie sa ne faca sa uitam problemele aparute la orizontul noilor cercetari. Caci daca actiunea socialului este cea care mode-leaza lumea vie, acest lucru se intimpla pornind de la un material care i se ofera socialului si care ii fixeaza acestuia anumite reguli. Ce fel de constringeri determina caile alese'de om in cultura si in societate? Marile intrebari ale lui Levi-Strauss se apropie aici de demersurile specialistilor in etnologie. Intrebarile sociobiologiei pun antropologiei biologice o problems care anunta trecerea la un alt moment al dialecticii natura - cultura, insa aceasta intoarcere spre "natura" omului ne conduce la ideea ca ruptura dintre natura si cultura sau dintre biologic si social tine mai mult de o etapa a istoriei gindirii decit de realitatea lumii.

J. BENOIST

. COMAS J., 1976, Manual de antropologia fisica, Universidad Nacional Autonoma de Mexico, Ciudad de Mexico. - COON C.S., 1965, The Living Races of Man, Alfred Knopf, New York. - FEREMBACH D., SUZANNE C, CHAMLA M.C. (ed.), 1986, L'homme: son evolution, sa diversite. Manuel d'anthropologie physique, CNRS, Doin, Paris. - HIERNAUX J. (ed.), 1980, La diversite biologique humaine, Masson, Presses Universitaires de Montreal, Paris -Montreal. - JACQUARD A. (ed.), 1976, L'isolat, espoirs et limites, INED, Paris. - Le racisme devant la science, 1960, UNESCO, Paris. - MORIN E., PIATELLI-PALMARINI M. (ed.), 1974, L'unite de l'homme. Invariants biologiques et universaux culturels, Le Seuil, Paris. -MEIER R.J., MOTTEN C, ABDEL-HAMEED F. (ed.), 1978, Evolutionary Models and Studies in Human Diversity, Mouton, Paris - Haga. - STOCKING G.W. Jr. (ed.), 1988, Bones, Bodies, Behavior. Essays on Biological Anthropology, University of Wisconsin Press, Madison.

► Rasa. Sociobiologie

BOALA

Termenul "boala" trimite la cel putin trei semnificatii diferite, susceptibile de a-l interesa pe antropolog: eveniment concret afectind un individ anume, entitate taxo-nomica inclusa intr-un nomenclator, notiune generala si abstracta a unei stari opuse celei de sanatate.

In multe dintre societatile fara scriere, conceptul general si abstract de "boala" nu apare chiar atit de clar, pentru ca este cuprins in categoriile mai vaste ale raului, nenorocirii, dezordinii etc. Si chiar daca prezenta acestei notiuni este atestata, adeseori se poate constata recurgerea la interpretari conform carora boala este perceputa ca oricare alt eveniment nefast dintre cele cu efect asupra relatiilor sociale. Asa cum boala este o modalitate a nenorocirii, sanatatea este, simetric, un aspect al ordinii armonioase ce regleaza raporturile spatiale si temporale ale individului cu lumea si cu semenii.

La fel ca nasterea si moartea, boala este inainte de orice altceva un eveniment social impus de conditia biologica a omului. Dar, spre deosebire de nastere si de moarte, boala este un eveniment mai mult sau mai putin reversibil si recurent pe parcursul aceleiasi existente. Asemenea mortii tragice, boala loveste in general intr-o maniera perceputa ca inopinata si selectiva, aceste caractere necesitind o analiza cu neputinta de limitat la

un simplu mecanism patologic. Datorita inradacinarii sale in corpul suferindului si pentru ca ameninta atit integritatea si perenitatea persoanei, cit si pe cele ale corpului social, boala este'un eveniment ce are particularitatea de a mobiliza o incarcatura afectiva puternica si de a activa procese sociale adeseori complexe (Auge, 1984; Zempleni, 1985). Prin frecventa lor, episoadele de boala constituie asadar, intr-o societate data, ocazii privilegiate de comunicare, de interactiune si, adeseori, de mobilizare economica. Astfel, se pare ca putem stabili o paralela intre evenimentul biosocial care este boala, dupa exemplul nasterii si al mortii, si formele simbolizate si colective ale evenimentului, mai ales initierea (Auge, 1984).'Deci nu este de mirare ca boala s-a impus observatiei antropologilor inca de timpuriu in dezvoltarea disciplinei lor.

Totusi, abia cu W.H. Rivers (1924), urmat mai ales de E.H. Ackerknecht (1942), boala si medicina in societatile traditionale au devenit obiecte de studiu. Curentul s-a dezvoltat considerabil, mai ales in Statele Unite, incepind cu 1960, sub titulatura de "antropologie medicala", cultivind colaborarea dintre stiintele sociale si cele biomedicale si extinzindu-si problematica asupra societatilor industrializate (Loudon, 1976; Retel--Laurentin, 1983 si 1987). Unii autori, francezi mai ales, au insistat asupra faptului ca demersul specific'antropologiei socio-culturale ar impune mai degraba trecerea bolii decit a medicinei in rindul obiectelor sale empirice (Sindzingre, Zempleni, 1982 ; Auge, 1986). Lovindu-se de caracterul prea ambiguu si masiv al termenului de "boala" in acceptia curenta, antropologia medicala a fost nevoita sa se doteze cu o terminologie tehnica specifica, permittnd discutarea diferitelor dimensiuni ale evenimentului (Young, 1982 ; Kleinman, 1980 ; Hahn, 1984).

Boala este, inainte de toate, expresia si constientizarea individuala a unei alterari psiho-somatice traite ca fiind neplacuta si avind valente care diminueaza capacitatile individului. Pragul de perceptie si pertinenta diferentiala a simptomelor sint mult influentate nu doar de mediul cultural, ci si de biografia individului si de istoricul grupului. inca de la inceput, faptul de "a fi bolnav", adica trairea subiectivfi personala a maladiei numita conventional illness in antropologia medicala, are o dimensiune sociala.

Prima etapa a unei boli ca fenomen social este comunicarea acestei stari de fapt altora, prin cuvint si printr-un comportament adeseori omologat cultural. Subiectul accede astfel la rolul social de bolnav, numit conventional sickness si caracterizat prin recunoasterea incapacitatii sale involuntare de a-si indeplini functiile sociale obisnuite. Acest rol are implicatii foarte diverse, in functie de cultura si de contextul particular: activarea solidaritatilor, marginalizare, integrarea in noi structuri sociale (spital, manas-tire ctitorita de familie, confrerie religioasa), accesul la un nou statut (terapeut, saman) sau la moduri de expresie legitime numai in contextul bolii (posesiune institutionalizata).

Intr-o maniera la fel de imperativa ca si recunoasterea ei sociala, caracterul per-nicios, inopinat si aparent selectiv al bolii pretinde celui afectat, asistat de anturajul sau si de eventuali specialisti, sa caute o explicatie si sa recurga la o actiune eficace. Este'vorba despre un proces dinamic, nu neaparat coerent in toate etapele sale, care se deruleaza pe parcursul unui itinerar terapeutic susceptibil de a prezenta devieri bruste sau de a se diversifica. Nivelul explicatiei cautate si retinute, alaturi de extensia sociala a itinerarului terapeutic depind de gradul de angoasa stirnit de boala. Angoasa este, desigur, legata de insasi natura simptomelor si de evolutia lor; ea mai depinde si de pozitia sociala a persoanei afectate (statut, apartenenta ) si este amplificata de situatia evenimentiala a bolii, de vreme ce aceasta se inscrie in ceea ce este perceput ca fiind "un lant de nenorociri" (Epelboin, 1983). Pentru bolnav si pentru anturajul sau, dar si pentru majoritatea specialistilor traditionali care intervin in cercetarea terapeutica, diagnosticul - adica aplicarea modelelor explicative la manifestarile morbide singulare cu scopul de a vedea in ele efectele unei entitati nosologice (numita conventional disease in antropologia medicala) sau ale altor entitati cauzale - trebuie sa raspunda mai putin nevoii de a sti, cit cautarii unui sens. Or, efectele sensului induse de interpretare nu depind de adevarul ei, ci de pertinenta acestuia intr-o situatie evenimentiala singulars si de coerenta sa in legatura cu trairea subiectiva a maladiei si cu 'reprezentarile

raportului cu ceilalti si cu lumea (Zempleni, 1985). Explicarea evenimentului boala, structurata esential de legaturile cauzale, vizeaza, in plus, patru intrebari: 1) Despre ce entitate nosologica este vorba?; 2) Care este mecanismul acesteia?; 3) Care ii este cauza?; 4) De ce afecteaza o persoana anume la un moment dat? (Sindzingre, 1985). Aceste intrebari nu apar in mod necesar impreuna, in acelasi moment sau intr-o ordine determinata, iar raspunsurile oferite ulterior nu intretin obligatoriu relatii fixe. De altfel, in multe societati, aceste patru intrebari "diagnostice" si indicatiile terapeutice rezultate din raspunsuri nu tin toate de aceleasi calificari. Primele doua tin mai degraba de domeniul cunoasterii comune practicienilor traditionali sau biomedicali, iar ultima ii vizeaza cu precadere pe ghicitori, pe mediumi sau pe preoti, in timp ce a treia incumba oricaruia dintre aceste cimpuri de competent. In plus, intrebarile stirnesc tipuri de raspunsuri care, dincolo de marea varietate de formulari posibile, ofera bolnavului si anturajului sau un potential de sens care creste, daca se urmeaza ordinea de mai sus. in multe societati, dincolo de pragul angoasei, cercetarea terapeutica este orientata adeseori mai putin spre mecanismul bolii decit spre cauze, mai ales spre acelea care dau seama de singularitatea cazurilor individuale si sint mai degraba revelate prin tehnici divinatorii si extatice decit deduse pornind de la simptome: actiunea vatamatoare a unei fiinte inzestrate cu intentionalitate (stramos, divinitate, vrajitor), responsabili-tatea persoanelor sau evenimentelor determinate '(transgresarea regulilor sociale sau religioase, contaminare) in activarea agentului patogen.

F. MEYER

. ACKERKNECHT E.H., 1942, .Problems of Primitive Medicine", in Bulletin of the History of Medicine, XI: 503-521. 1942, .Primitive Medicine and Culture Pattern", ibid., XII: 545-574. - AUGE M., 1984, "Ordre biologique, ordre social: la maladie, forme elementaire de l'evenement", in M. Auge si C. Herzlich, Le sens du mal, Editions des Archives Contemporaines, Paris: 35-91. 1986, "L'anthropologie de la maladie", in L'Homme, 97-98 : Anthropologie: etat des lieux: 77-88. - EPELBOIN A., 1983, "Editorial", in Bulletin d'ethnomedecine, 25 : 3-4. - HAHN R.A., 1984, Rethinking Illness and Disease", in E.V. Daniel, J.F. Pugh (ed.), South Asian Systems of Healing, Brill, Leiden. - KLEINMAN A., 1980, Patients and Healers in the Context of Culture, University of California Press, Berkeley. - LOUDON J.B. (ed.), 1976, Social Anthropology and Medicine, Academic Press, Londra. - RETEL-LAURENTIN A. (ed.), 1983, Une anthropologie medicale en France ?, Editions du CNRS, Paris. 1987, Etiologie et perception de la maladie dans les societes modernes et traditionelles, L'Harmattan, Paris. -RIVERS W.H.R., 1924, Medicine, Magic and Religion, Paul Kegan, Londra. - SINDZINGRE N., 1985, ..Tradition et biomedecine", in Sciences sociales et sante, III (3/4): Anthropologie, societes et sante : 9-26. - SINDZINGRE N., ZEMPLENI A., 1985, "Anthropologie de la maladie", in Bulletin d'Ethnomedecine, 15 : 3-22. - YOUNG A., 1982, "The Anthropologies of Illness and Sickness", in Annual Review of Anthropology, 11: 257-285. - ZEMPLENI A., 1985, "La maladie et ses causes", in L'Ethnographie: 96-97; "Causes, origines et agents de la maladie chez les peuples sans ecriture", in L'Ethnographie : 13-44.

BOAS Franz

Nascut la Minden (Westfalia) in 1858, Franz Boas a studiat matematica si fizica in diverse universitati germane. Dupa ce si-a sustinut teza de doctorat despre variatiile culorii apei (1881),' interesat de geografie si curios sa vada lumea, el a plecat in nordul Canadei, unde planuia sa studieze influenta mediului asupra modului de viata si a gindirii indigenilor. In 1883-1884, a parcurs Baffin Island si a trait alaturi de eschimosi, convingindu-se printre ei ca istoria, limba si cultura joaca un rol mai important decit conditiile naturale.

La intoarcerea in Germania, a fost numit docent la Universitatea din Berlin. A cunoscut opera lui F. Ratzel si a lucrat la Museum fur Volkerkunde pe linga A. Bastian. Un grup de indieni bella coola, adus la Berlin in 1885, i-a trezit interesul pentru culturile de pe Coasta de nord-vest, unde a ajuns in 1886, cu mijloace puse la dispozitie de muzeu. Primirea care i-a fost facuta la New York dupa aceasta prima expeditie

(urmata de multe altele intre 1888 si 1931) l-a indemnat pe Boas sa se stabileasca in Statele Unite si sa dobindeasca cetatenia americana. A predat la Clark University, a colaborat la partea etnografica a Expozitiei universale de la Chicago (1892), apoi la organizarea American Museum of Natural History de la New York. Universitatea Columbia ii incredinteaza in 1896 un curs de antropologie fizica si in 1899 devine profesor de antropologie.

Cariera sa universitara care nu avea sa se mai intrerupa nu l-a impiedicat pe Boas sa exercite si functia de conservator la American Museum of Natural History. A conceput si a amenajat galeriile etnografice, a elaborat programul stiintific al Jesup North Pacific Expedition; a parasit muzeul in 1905. Pina la iesirea sa la pensie in 1937, a format, practic, intreaga etnologie americana, ai carei cei mai ilustri reprezentanti au fost, intr-un moment sau altul, elevii sai. In 1912, Boas a contribuit la intemeierea in Mexic a Scolii Internationale de Arheologie si de Etnologie; lui i se datoreaza prima strati-grafie a culturilor din valea Mexicului. Intre 1919 si 1922 a lucrat la indienii pueblos. Boas a murit la New York in 1942.

Editor a numeroase lucrari, animator al unor proiecte colective, Boas este autorul unei opere imense (bibliografia apud Kroeber, 1943), care acopera toate domeniile antropologiei.

Antropologie fizica. Prima publicatie a lui Boas dateaza din 1888, iar ultima din 1941. Interesul sau pentru problemele antropologiei fizice nu a scazut niciodata. In primele sale studii, el a incercat sa demonstreze ca ritmul de crestere al copiilor depinde nu de factorii ereditari, ci de conditiile exterioare. Mai apoi a studiat in acelasi spirit diferentele fizice dintre grupurile de amerindieni si fecunditatea diferentiala a indienilor de rasa presupusa pura, respectiv metisata; intre 1908 si 1910 si-a extins ancheta la descendentii imigrantilor. Impotriva antropologiei traditionale, Boas a stabi-lit ca tipurile pretins rasiale nu sint stabile si ca un caracter socotit imuabil, asemenea indicelui cefalic, se transforms in functie de modul de viata.

In mod mai general, Boas a demonstrat imposibilitatea definirii unui "tip biologic" sau "rasial" prin intermediul unei medii. In acest domeniu, la fel ca si in toate celelalte, Boas refuza clasificarile arbitrare si speculatiile pseudo-istorice. Pentru el, cercetarile trebuie realizate pe o baza empirica si descriptiva. Pentru fiecare caz in parte, e necesar sa aflam ce s-a intimplat cu adevarat in conditii de izolare geografica sau de contact, de consangvinitate sau de metisaj, toate acestea trebuind a fi determinate cu precizie. Boas ajunge astfel la o critica radicala a notiunii de "rasa" si a opozitiei "primitiv" - "civilizat".

Lingvistica. Cind Boas si-a adunat intr-un volum articolele pe care le considera cele mai semnificative, el a intitulat aceasta culegere Race, Language and Culture (1940), dorind sa indice prin aceasta faptul ca limba si cultura joaca un rol tot atit de important in diferentele dintre popoare ca si ereditatea biologica. Boas a fost unul dintre primii care au inteles ca stapinirea limbii este un mijloc esential al anchetei etnologice si ca fiecare limba poseda o structura proprie care trebuie degajata fara a fi introdusa in tiparul fabricat dupa modelul limbilor indo-europene. Lui i se datoreaza o duzina de gramatici ale unor limbi putin cunoscute sau chiar niciodata studiate.

A tradus mii de pagini de texte indigene culese de el insusi, de elevii sai sau de colaboratorii indieni pe care ii formase potrivit metodelor sale. De la Boas provine esentialul a ceea ce stim despre limbile din nord-vestul Americii de Nord, de la popu-latiile chinook din valea fluviului Columbia pina la populatiile kwakiutl si tsimshian din Columbia Britanica, si tot el a inceput studierea lingvistica a indienilor pueblos. Boas a fost si un precursor, subliniind rolul care revine, in producerea limbajului, activitatii inconstiente a spiritului. Studierea limbii aparea astfel ca o paradigma pentru studierea tuturor celorlalte sisteme simbolice ale caror principii de organizare scapa, in mod obisnuit, constiintei subiectilor care vorbesc sau gindesc.

Etnologie. Dupa exemplul lui L. White (1963), a devenit ceva obisnuit sa i se reproseze lui Boas lipsa spiritului de sistem, antipatia pentru generalizari si simtul critic hiper-trofiat. Insa opera sa titanica merita sa fie tratata cu mai mult respect, cu atit mai mult cu cit criticile ignora originalitatea si fecunditatea unei gindiri care, in momentul apogeului sau, statea la baza intregii antropologii americane.

Format in spiritul stiintelor fizice si naturale, Boas a fost in primul rind un obser-vator minutios al tuturor aspectelor vietii indigene. Totusi, descrierea a ceea ce el numea "creatiile culturale" ale unui popor nu reprezinta decit un prim pas, pentru ca ele trebuie sa fie si intelese. Boas a recuzat cele doua mari scoli de gindire din vremea sa, evolutionismul si difuzionismul, pentru ca, spre deosebire de prima scoala, el nu crede ca recurenta uneltelor sau a obiceiurilor in spatii si perioade indepartate ar putea sa rezulte in urma actiunii, peste tot identice, a legilor universale ale spiritului omenesc, iar in raport cu cea de a doua scoala, respinge reconstructiile pseudo-istorice. Mai modest, el incearca sa reconstituie contactele demonstrable sau plauzibile pentru perioade recente si arii limitate.

Alaturi de cauzele istorice, Boas cauta sa determine si procesele psihice care au permis fiecarui popor sa realizeze o sinteza originala. Fieca're cultura are un stil care se exprima prin intermediul unor categorii gramaticale si prin arta si care poate fi definit printr-un anumit tip de echilibru intre obiceiuri, credinte si teme mitice, chiar daca acestea nu au fost elaborate in acel spatiu si au fost imprumutate de la popoare vecine.

In sfirsit, motorul secret a ceea ce constituie pentru Boas "geniul propriu" al unui popor se bazeaza, in ultima instanta, pe experientele individuale. Ancheta etnologica are ca scop ultim cunoasterea si intelegerea vietii individului asa cum este modelata ea de catre viata sociala, precum si a modului in care societatea insasi se modifica sub actiunea indivizilor care o compun.

' Aceasta logica interna a gindirii lui Boas (de a carei explicare s-a ingrijit prea putin) ne permite sa regasim numeroasele nuante ale antropologiei americane asa cum s-a dezvoltat ea in prima jumatate a acestui secol, de la eruditia scrupuloasa a lui J.R. Swanton si empirismul critic al lui R. Lowie, pina la cautarea de catre R. Benedict a unui model (pattern) distinct, in functie de care s-ar configura fiecare cultura, sau la interesul aratat de M. Mead raporturilor dintre cultura si personalitate, fara sa uitam nici eforturile lui A. Kroeber de a conserva in opera sa unitatea acestor diferite idei.

C. LEVI-STRAUSS

► 1888, "The Central Eskimo", in Sixth Annual Report, Bureau of American Ethnology 1884-1885, Smithsonian Institution, Washington DC: 399-669 (reed. 1964, cu o introducere de H.B. Collins, University of Nebraska, Lincoln, 1964). 1895, Indianische Sagen von der Nord-Pacifisischen Kuste Amerikas, A. Asher, Berlin. 1897, "The Social Organization and the Secret Societies of the Kwakiutl Indians", in Report of the US National Museum for 1895, Washington: 311-738. 1911 (Boas ed.), Handbook of American Indian Languages, Smithsonian Institution, Bureau of American Ethnology, Washington DC. 1916, Tsimshian Mythology, Smithsonian Institution, Bureau of American Ethnology, Washington DC, 31^st Annual report, 1909-1910. 1927, Primitive Art, ser. B., t. VIII, Institutet for Sammenlignende Kulturforskning, Oslo. 1938, The Mind of Primitive Man, Macmillan, New York. 1940, Race, Language and Culture, Macmillan, New York. 1945, Race and Democratic Society, J.J. Austin, New York. 1966, Kwakiutl Ethnography, University of Chicago Press - H. Codere, Chicago.

. GOLDSCHMIDT W. (ed.), 1959, The Anthropology of Franz Boas, Memoir no 89 of the American Anthropological Association, t. LXI, no 5, part 2. - HERSKOVITS M.J., 1953, Franz Boas: The Science of Man in the Making, Charles Scribner's Sons, New York. -JAKOBSON R., 1944, "Franz Boas' Approach to Language", in International Journal of American Linguistics, 10 (4): 188-195. - KROEBER A.L. et al, 1943, Franz Boas 1858-1942, Memoir no 61 of the American Anthropological Association, t. XLV, 2; 1956, "The Place of Boas in Anthropology", in American Anthropologist, 58, 1: 151-159. - LOWIE R.H., 1944, "Franz Boas", in Journal of American Folklore, 57, 1: 59-64. 1947, "Franz Boas, 1858-1942", in Biographical Memoir, National Academy of Sciences, 24 : 303-322. 1956, "Boas Once More",

in American Anthropologist, 58, 1: 159-163. - STOCKING G.W. Jr., 1968, Race, Culture and Evolution, The Free Press, New York. - WHITE L.A., 1963, The Ethnography and Ethnology of Franz Boas, Bulletin 6, Texas Memorial Museum, University of Texas Press.

BOGORAZ Vladimir Germanovici

Antropolog sovietic, Vladimir Germanovici Bogoraz s-a nascut in 1865 in Volinia (actualul Ovruh, Ucraina) si a murit in 1936 aproape de Rostov pe Don. De origine evreiasca, el s-a convertit foarte devreme la religia ortodoxa. Fiind student la Sankt Petersburg, a participat, inca de la virsta de 17 ani, la activitatea revolutionara. Arestat in 1886, a fost exilat in Iakutia (nord-estul Siberiei), in regiunea Kolima, unde si-a descoperit o dubla vocatie, de antropolog si scriitor. A condus anchete lingvistice si etno-grafice asupra populatiei ciukci impreuna cu un alt proscris, V. Jockelson (1855-1937), care va deveni specialist in studierea koriacilor si iukaghirilor.

Membru al miscarii populiste "Narodnaia Volia" (Vointa poporului), Bogoraz nu a vrut sa separe activitatea sa politica de munca sa stiintifica, pe care o considers o components a luptei sale impotriva tarismului. Gratie interventiei unor personaje influente de la Academia de Stiinte, i s-a incredintat, in perioada 1895-1897, o misiune stiintifica oficiala. In perioada 1900-1901, Bogoraz si Jockelson, urmati la scurt timp de L. Sternberg (1861-1927), ale carui lucrari vor fi consacrate giliacilor, vor participa la Jesup North Pacific Expedition, intreprinsa de F. Boas sub auspiciile American Museum of Natural History. In conditii foarte dificile (foametea si bolile domneau in stare ende-mica), Bogoraz va face anchete la ciukcii din regiunea Anadir, pe cind sotia sa va colecta din bazele de la Marinski si Markovo obiecte etnografice pentru American Museum. Cu sprijinul lui Boas, Bogoraz a obtinut un post de conservator la American Museum, pe care il va ocupa intre 1901 si 1904. Aflat la New York, va incepe redactarea principalelor sale doua lucrari: The Chuckchee (1904-1909) si The Chuckchee Mythology (1910).

Dupa intoarcerea la Sankt Petersburg, petrecuta la sfirsitul anului 1904, Bogoraz, prins in activitatea politica, lasa pe al doilea plan munca sa stiintifica; arestat, apoi eliberat in 1905, se autoexileaza in Finlanda, revenind in cele din urma la Sankt Petersburg.

Dupa revolutia din 1917, Bogoraz a fost numit profesor la Universitatea din Leningrad si conservator la Muzeul de Antropologie si Etnografie, unde mai lucrase. In perioada 1922-1923, Comisariatul Poporului pentru Educatie ii incredinteaza conducerea unui vast program de anchete etnografice la care sint asociati optzeci de studenti. In 1925, Bogoraz devine directorul Institutului Popoarelor din Nord, organism insarcinat cu punerea in practica a dezvoltarii economice a populatiilor autohtone din Siberia si cu favorizarea asimilarii lor. Bogoraz si Sternberg au responsabilitatea unui recensamint al populatiilor indigene, datele demografice fiind completate cu informatii de ordin economic,'social si cultural. Rezultatele acestor investigatii vor servi ca baza pentru reorientarea politicii guvernamentale, care se va reflecta mai ales in crearea unor regiuni autonome pentru ciukci si koriaci, in deschiderea unor scoli, a unor centre culturale si a unor colhozuri pentru cresterea animalelor (reni si animale pentru blana). Bogoraz va publica pentru ciukci diferite lucrari pedagogice: dictionare, gramatici, culegeri de texte istorice si etnografice. Va scoate, de asemenea, scrieri literare, printre care si un roman despre'viata ciukcilor, aparut sub pseudonimul N.A. sau V.G. Tan.

Impreuna cu Jockelson (care in 1922 va parasi Uniunea Sovietica, plecind in Statele Unite) si cu Sternberg, Bogoraz este unul dintre pionierii antropologiei ruse si, in cadrul Scolii de la Leningrad, unul dintre fondatorii antropologiei sovietice. In Jesup Expedition, a colectat impreuna cu sotia sa mai mult de 5.000 de obiecte etnografice si un mare numar de specimene arheologice, a cules in jur de 450 de texte (mituri, legende, cintece, incantatii samanice etc.), a efectuat inregistrari sonore. Tot lui i se datoreaza si masuratorile antropometrice pe 800 de subiecti si pe mulaje faciale. Opera sa scrisa este consacrata in special analizei religiei samanice a ciukcilor, careia dorea sa-i

surprinda toate aspectele: functional, ritual, spiritual, curativ etc. Spre deosebire de Sternberg, Bogoraz nu a aratat niciodata atasament fata de materialismul istoric. Catre sfirsitul vietii sale, in lucrari ramase inedite, a dezvoltat o teorie a diferentierii cultu-rilor care acorda un loc important determinarilor externe legate de mostenirea biologica si de mediul inconjurator natural.

M. MAUZE

► 1900, Materiallpo izuceniiu ciukotskogo iazlka i folk-lora, sobrannle v kollmskoi okrughe (Materials for the Study of the Chukchee Language and Folklore, collected in the Kolyma District), Petersburgskaia Akademia, Sankt Petersburg. 1901, "The Chukchi of Northeastern Asia", in American Anthropologist, 3: 80-108. 1902, "Folklore of Northeastern Asia, as Compared with That of Northwestern America", in American Anthropologist, 4: 577-683. 1904, "Idees religieuses des Tchouktchis", in Bulletins et Memoire, Societe d'Anthropologie de Paris 5 : 341-354 1904-1909 The Chukchee" in Jesup North Pacific Expedition 7 si Memoir, American Museum of Natural History, 11 (1-3), Stechert - Brill, Leiden - New York. 1910, "K psihologhii samanstva u narodov severovostocinoi Azii" (On the Psychology of Shamanism among the People of Northeastern Asia), in Etnograficeskoe obozrenie 1-2 : 1-36. 1913, "Chukchee Mythology", in Jesup North Pacific Expedition Publications, 8 si Memoir, American Museum of Natural History, 12, part 1, Stechert - Brill, Leiden - New York. 1913, "The Eskimo of Siberia", in Jesup North Pacific Expedition, 8 si Memoir, American Museum of Natural History, Stechert - Brill, Leiden - New York. 1917,' "Koryak Texts", in American Ethnological Society Publications, 7, Leiden. 1918, "Tales of the Yukaghir, Lamut and Russianized Natives of Eastern Siberia", in Anthropological Papers, American Museum of Natural History, 20, New York. 1922, "Chukchee", in F. Boas (ed.), Handbook of American Indian Languages, Smithsonian Institution, Bureau of American Ethnology, Washington DC, 40 : 631-903. 1925, "Ideas of Space and Time in the Conception of Primitive Religion", in American Anthropologist, 27: 205-266. 1927, "Drevnie pereseleniia narodov v severnoi Evrazii i v Amerike" (Ancient Ethnic Migrations in Northern Eurasia and America), in Sbornik, 6: 38-62. 1928, "Chukchee Tales", in Journal of American Folklore, 41: 297-452. 1929, "Elements of the Culture of the Circumpolar Zone", in American Anthropologist, 31 (4): 579-601. 1937, Luoravetlansko-russkii (ciukotsko-russkii) slovar (Dictionar ciukci-rus), t. VI, Institut Narodov Severa, Naucino-Issledovatelskaia Assotiatiia, Trudi polinvistike.

BOSE Nirmal Kumar

Antropolog indian originar din Bengal, Nirmal Kumar Bose (1901-1972) a capatat o formatie de geograf la Universitatea din Calcutta, inainte de a se indrepta catre antro-pologie cu prilejul actiunilor umanitare in care s-a angajat (1917, 1921). Influentat de F. Boas si de neodifuzionistii americani (A. Kroeber, C. Wissler), Bose se va inspira din metodele de ancheta ale 'lui B. Malinowski, insa va critica respingerea istoriei si a comparatismului proprie functionalismului. Nationalist, apropiat al lui Gandhi, al carui secretar a fost in timpul sederilor acestuia in Bengal intre 1946 si 1947, Bose a jucat un rol de prim-plan in dezvoltarea antropologiei indiene, fara a separa activitatea sa stiintifica de un angajament public care consta in reflectia asupra problemelor Indiei contemporane. El a fost editorul revistei Man in India din 1951 pina la moartea sa si s-a ocupat de elaborarea Anthropological Survey of India intre 1959 si 1964. In perioada 1967-1969, la cererea guvernului federal, a lucrat la un plan care urmarea insertia societatilor "tribale" in comunitatea indiana.

Opera lui Bose este considerabie: treizeci de carti si mai multe sute de articole. In 1929, in Cultural Anthropology, Bose a pus jaloanele studierii societatii indiene, plecind de la analiza distributional a trasaturilor culturale regionale. In acest fel, a inceput sa dezvolte una dintre temele sale majore, reluate mai ales in The Structure of Hindu Society (1949), cea a articularii dintre diversitatea sociala si pluralismul cultural care se afla la baza culturii hinduse. Cartea sa din 1949 a retinut atentia lui Kroeber, C. Kluckhohn si R. Redfield. Bose a fost preocupat de problema integrarii nationale si de cea a relatiei dintre aspiratia la respectarea valorilor traditionale hinduse si

dezvoltarea economica si sociala in cadrul statului democratic contemporan. Studiind sistemul castelor (1936-1951), Bose a evidentiat capacitatile acestuia de a se adapta la dezvoltare. El s-a opus tezei sustinute de Srinivas si Ghurye, potrivit careia moder-nizarea favorizeaza o intarire a sistemului. Castele sint concepute ca sisteme sociale productive, care le asigura membrilor lor libertatea de initiativa si siguranta intr-un context socio-economic necompetitiv; aceasta aranjare a vietii colective nu exclude nici posibilitatea reformei sociale si nici pe aceea a realizarii spirituale a persoanei (1954, 1959). Societatea indiana dispune de mijloacele necesare pentru a-si construi viitorul fara sa-si nege trecutul si pentru a gindi comunitatea nationala'fara sa aboleasca individualismul idealului ascetic.

J.-C. GALEY

► 1929, Cultural Anthropology and Other Essays, Asia Publishing House, Bombay - New York. 1932, Canons of Orissan Architecture, Chatterjee, Calcutta. 1949, The Structure of Hindu Society, Orient Longman, Delhi. 1953, My Days with Gandhi, Orient Longman, Bombay. 1967, Culture and Society in India, Asia Publishing House, Bombay - New York. 1967, Problems of National Integration, Institute of Advanced Studies, Simla. 1969, The Problem of Indian Nationalism, Allied Publishers, Bombay - New York. 1970, Gandhism and Modern India, Government Press, Gauhati. 1971, Tribal Life in India, National Book Trust, New Delhi. 1972, Anthropology and Some Indian Problems, Institute of Social Research and Applied Anthropology, Calcutta. 1973, Some Indian Tribes, National Book Trust, New Delhi.

. BETEILLE A., 1975, "N.K. Bose", in International Encyclopaedia of Social Sciences, 18, Macmillan, Londra. - SARASWATI B.N., 1970, "The Anthropology of Nirmal Kumar Bose", in Journal of the Indian Anthropological Society, 5 (1-2). 1986, Nirmal Kumar Bose, Scholar Wanderer, National Book Trust, New Delhi.

BUCATARIE

Bucataria este inteleasa, in general, ca un ansamblu de procese prin care produsele din mediul inconjurator (obtinute prin vinatoare, pescuit, agricultural, cresterea animalelor, schimb sau comert) sint transformate in alimente asimilabile de catre om.

Pentru antropologie, orice proces material este socializat si uzeaza de reprezentari. Reflectind conditiile istorice si economice, precum si valorile sociale si culturale, proce-sele culinare nu'sint nici identice si nici omoloage'de la o societate la alta. Cultivarea plantelor, schimbarile tehnice si economice suprima sau simplifica sarcinile culinare: decorticarea si macinarea grauntelor fac parte, adesea, din bucataria domestica. Fiecare societate selecteaza si defineste in felul sau operatiile culinare, asa cum o arata, de exemplu, diversitatea lexicala'si semantica a termenilor legati de fierbere sau de taiere. Oricare ar fi varietatea continutului lor empiric, operatiile culinare sint un spatiu al relatiilor dintre tehnici, raporturi sociale si reprezentari. Selectia alimentelor, fie ca e vorba de o stabilire a resurselor comestibile sau de un efect al interdictiilor (permanente sau temporare, impuse tuturor sau doar citorva), se bazeaza pe clasificari care tin de o ordonare a lumii, de o cosmologie care leaga persoana, societatea si universul si ii asigura omului un anumit loc si un anumit mod de comportare.

Operatiile de preparare, coacere si combinare a alimentelor sint supuse unor reguli de compatibilitate interna si de adecvare la un context spatial, temporal, social si ritual. Nu se maninca orice', oriunde, oricind si cu oricine. Orice bucatarie implica o dietetica, un corpus de cunostinte si de precepte in care hrana mediaza raporturile omului cu lumea printr-o serie de'corelatii intre anotimpuri si climate, paminturi, boli, trupuri si temperamente umane, indivizi si grupuri sociale.'

Toate elementele activitatii culinare - alimentele (inclusiv condimentele), modurile de preparare si de fierbere '(ustensile, metode), felurile de mincare (culori, arome, texturi), ritmul si compozitia meselor, convivii si modul in care se maninca - fac obiectul unei alegeri. Ele sint ordonate, situate in raporturi de apropriere sau de excludere si se

constituie in adevarate coduri. Prin locul care ii este atribuit, fiecare element pertinent al bucatariei si al mesei este plin de sens si capata valoare de semn.

Aceste clasificari, reguli si coduri reprezinta cunostinte organizate, explicite sau implicite, care cuprind tehnici si comportamente. Bucata'ria tine de un complex de reprezentari, de cunostinte si de'practici care o pun in aplicare si o transmit.

Pluralitatea faptelor care trebuie luate in considerare ne conduce la concluzia ca putem vorbi despre "sisteme culinare", pentru a insista asupra interdependentei ele-mentelor sale constitutive si asupra faptului ca ansamblul lor este structurat. In totalitatea sa, precum si in fiecare dintre elementele sale, sistemul culinar este semni-ficant si a putut fi definit ca "un limbaj in care fiecare societate isi codeaza mesajele care ii permit sa semnifice cel putin o parte din ceea ce este ea" (Levi-Strauss, 1967: 276). Vehicul al valorilor esentiale ale unei societati, bucataria este si unul dintre fundamentele identitatii si alteritatii, afirmate simultan in situatii de opozitie, de respingere, de interactiune sau de imprumut.

M.-C. MAHIAS

. BAHLOUL J., 1983, Le culte de la table dressee. Rites et traditions de la table juive algerienne, A.M. Metaile, Paris. - CHANG K.C. (ed.), 1977, Food in Chinese Culture. Anthropological and Historical Perspectives, Yale University Press, Londra. - DOUGLAS M., 1979, "Les structures du culinaire", in Communications, 31: 145-170. - FISCHLER Cl., 1985, "Alimentation, cuisine et identite : l'identification des aliments et l'identite du mangeur", in Identite alimentaire et alterite culturelle, Recherches et Travaux de l'Institut d'Ethnologie, Neuchatel, 6 : 171-192. - GOODY J., 1982, Cooking, Cuisine and Class. A Study in Comparative Sociology, Cambridge University Press, Cambridge (trad. fr. Cuisines, cuisine et classes, Centre Georges Pompidou, Paris, 1984). - HUBERT A., 1985, L'alimentation dans un village Yao de Thailande du Nord. De l'au-dela au cuisine,, Editions du CNRS, Paris. - KHARE R.S., 1976, The Hindu Hearth and Home, Vikas Publishing House, New Delhi. - "La cuisine: vocabulaire, activites, representations" in Asie du Sud-Est et Monde Insulindien (ASEMI),

1978,IX, (3-4). - LEVI-STRAUSS C, 1964-1971, Mythologiques, 4 vol., Plon, Paris; t. I, Le cru et le cuit, 1964; t. II, Du miel aux cendres, 1967 ; t. III, L'origine des manieres de table, 1968 ; t. IV, L'homme nu, 1971. - MAHIAS M.-C, 1985, Delivrance et convivialite. Le systeme culinaire des Jaina, Editions de la Maison des Sciences de l'Homme, Paris. - VERDIER Y,

1979,Facons de dire, facons de faire. La laveuse, la couturiere, la cuisiniere, Gallimard, Paris.