EVOLUTIA ORGANIZATIILOR DE ARTA SI MANAGEMENTUL ACESTORA

EVOLUTIA ORGANIZATIILOR DE ARTA SI MANAGEMENTUL ACESTORA

Scurt istoric

Pe parcursul ultimilor 200 de ani, artistul manager a fost persoana care a creat si aranjat intalnirile artistilor cu publicul. Efortul de creatie, conducerea si abilitatea de a organiza grupurile de oameni in jurul unui scop comun, constituiau fundamentele actului managerial in domeniul artistic. Rolul traditional al artistului manager, a fost impartit in diverse joburi care sa colaboreze intre ele si sa raspunda cererilor tot mai complexe ale actului conducerii, fara ca aceasta sa insemne crearea unor bariere intre cele doua functii, fiecare dintre ele continuand sa se dezvolte separat si sa interactioneze in favoarea rezultatului final.

Principalul rezultat al transformarilor politice si sociale din ultimii 100 de ani l-a constituit edificarea unor institutii desemnate sa asigure sprijinul si recunoasterea artistului si operei sale. In majoritatea lumii artele interpretative fac parte dintr-un sistem de sprijin al statului, operate de manageri cu un vast aparat administrativ, in aceasta categorie fiind incluse centrele pentru arte vizuale si interpretative respectiv opera, dansul, teatrul, muzica ca si muzeele de arta, istorie si stiinta ca parti componente ale comunitatii.

Cresterea complexitatii societatii industrializate a grabit trecerea de la artistul-manager ca principal element de organizare si prezentare a artei. Multe din noile institutii incep sa fie organizate dupa modelul companiilor de afaceri cu scop lucrativ, iar separarea rolului artistului de cel al managerului, cu responsabilitati precise pentru fiecare, variaza de la o forma de arta la alta.

Antichitatea. Primele exemple de coordonare a manifestarilor interpretative pot fi considerate adunarile publice asociate cu cele religioase a caror conducere era asigurata, , de catre preoti. Valoarea acestor evenimente era sporita de "ornamentarea" lor cu costumatie teatrala, decoruri, muzica ,coregrafie. Aceste evenimente constituiau mai degraba o forma de control si de modelare a unei culturi, decat o expresie a efortului de creatie a unui popor. Totusi aceste manifestari publice de scena au oferit primele modele de organizare la scara larga a viitoarelor intruniri publice.

Inceputurile festivalurilor sponsorizate de stat se situeaza in Grecia anilor 534 I.H. Aceste festivaluri cereau priceperea manageriala prin prisma celor patru functii,( previziunea, organizarea, coordonarea sau comanda si controlul) chiar mai mult decat azi. In mod obisnuit un magistrat, numit archon eponymus, asigura supravegherea productiei festivalurilor de teatru sponsorizate la Atena. Sprijinul financiar provenea de la cetatenii bogati (choregoi), iar facilitatile erau furnizate de catre oras. Autorul piesei functiona ca regizor si avea control artistic total asupra spectacolului.

In Roma antica se produceau de asemenea festivaluri artistice care faceau parte dintr-o serie de manifestari publice pe parcursul anului. Magistratii orasului erau responsabili cu prezentarea si coordonarea spectacolului. Managerii (domini ) actionau ca producatori, aducand piesa si pe interpreti la festival. Acesti manageri timpurii aranjau toate elementele necesare productiei cu finantele furnizate de catre magistrati. Si daca ne gandim ca se organizau peste 100 de zile de manifestari anual, asa cum ne indica cercetarile de istorie a teatrului, ne inchipuim volumul imens de activitate manageriala necesara pentru coordonarea acestor evenimente.

Odata cu declinul Romei antice, a inceput si disparitia festivalurilor sponsorizate de stat. Tranzitia in epoca intunecata, a lasat societatea fara o literatura dramatica care sa genereze opere pentru spectacole. Disparitia finantarii organizate si a facilitatilor, a facut imposibila sustinerea unei comunitati artistice. Grupurile de actori au trebuit sa ia drumul pribegiei in turnee pentru a se putea intretine. Managementul era asigurat de catre o persoana din grup, iar micile festivaluri locale au constituit principalele surse de supravietuire. Pe ansamblu istoria nu semnaleaza o activitate artistica semnificativa in Europa in aceasta perioada.

Alte culturi si-au dezvoltat forme indigene de muzica, dans, si teatru, in China, India, Bizant, rolul managerului fiind acelasi el trebuind sa aplice functiile conducerii in cadrul unor evenimente artistice asemanatoare.

Evul Mediu. Biserica a fost cel mai mare producator al multor spectacole interpretative in Evul Mediu. Realizarea dramelor liturgice, care au servit chiar ca forma de educatie religioasa isi are obarsia in structura manageriala a bisericii. Pe masura ce aceasta forma de drama s-a dezvoltat de catre comunitati, sustinute si de mediul general economic, incepe extinderea ei in exterior devenind o forma de spectacol public, de mare amploare, folosindu-se scene montate sau platforme mobile, pana la festivaluri. Dramele neliturgicale precum si variatele forme de spectacole populare, cum ar fi jongleriile si pantomima, au reprezentat formele de renastere a artei interpretative.

Prin secolul XIV, biserica incepe sa aiba un control din ce in ce mai slab asupra artelor interpretative. Sistemul de patronaj si sponsorizare al breslelor de comert, duce la extinderea rolului managerului-realizator. In secolele XV si XVI productiile complexe cereau o organizare tot mai atenta, pentru a putea manipula distributii de actori de sute de persoane, de efecte speciale complexe, de sume considerabile de bani care nu puteau fi lasati in voia sortii .In acelasi timp regizorul (sau managerul de scena, sau maestrul de ceremonii sau realizatorul) incepea sa sporeasca in importanta. Adesea pozitia sa era oferita unui membru al breslei, alteori era angajat pe contract un maestru de ceremonii pe mai multi ani, platit cu salariu, iar el procura actorii, se ocupa de repetitii si de aspectele organizatorice ale fazelor de productie.

Renasterea. Procesul dezvoltarii artelor a fost spectaculos in perioada Renasterii. Evolutia mediului social, politic, economic si cultural a suferit schimbari care si-au pus amprenta asupra gradului de perceptie a indivizilor, asupra lumii inconjuratoare. In secolele XV,XVI, a inceput inflorirea teatrului neoclasic, se naste opera si baletul iar rolul artei manageriale capata o noua dimensiune.

In teatru, expansiunea literaturii a fost acompaniata de constructia unor spatii de desfasurare a spectacolelor adecvate; aceasta a dus la dezvoltarea unor meserii legate de arta performantei scenice (lumini, efecte speciale, costume). Iar coordonarea unor complexe de productie tot mai sofisticate, a contribuit la perfectionarea multora din rolurile traditionale ale managementului din spatele scenei.

Spre sfarsitul secolului XVI, se naste opera in Italia din intermezzi, o forma de divertisment muzical care se intercala intre piesele de teatru de cinci acte. In 1594, a avut loc premiera primei opere, Dafne, punand bazele noii forme de arta.

Din dansul de curte al secolului XIII-XIV, se va naste viitorul balet, prin sistematizarea miscarilor si a stilurilor. Primul balet, intitulat Ballet Comique de la Reine, s-a tinut in 1581 la curtea lui Henry III-lea al Frantei., acesta implicand ca si opera specializarea tehnicilor de productie si management.

Intocmai ca si astazi, procurarea resurselor financiare a constituit principala preocupare a artistului manager. Sprijinul bisericii, patronajul regal si forma de finantare cu actiuni au reprezentat principalele forme de finantare. Actiunile vandute populatiei au furnizat sumele necesare platii salariilor si a cheltuielilor de productie. Iar functia conducerii se extinde si la distributia profiturilor catre actionari.

O problema continua pentru manageri si artisti a constituit-o cenzura. De-a lungul istoriei artele interpretative si vizuale au fost supuse unor forme variate de control, fie din partea bisericii fie a statului. Alegerea pieselor, accesul la spatiile pentru reprezentare, uneori chiar alegerea interpretilor, au constituit subiectul unor severe constrangeri. Managerul de arta este adesea plasat in mijlocul bataliei intre un artist in cautarea unei forme de expresie si un stat sau grup de influenta (economic, financiar, religios) cu intentia de a-I suprima munca.

Perioada intre sec. XVII si XIX. In tarile Europene, artele au continuat dezvoltarea si inflorirea. Scriitori de piese, regizori, compozitori, muzicieni, dansatori, cantareti au continuat sa-si desfasoare activitatea in companii sau institutii. In Franta, companiile de teatru, opera, balet au fost organizate in facilitati statale, iar angajatii au primit salarii si pensii. In Germania se infiinteaza un teatru de stat in 1767, care va deveni fundatia pentru o retea nationala de institutii de arta. In Anglia comunitatea de arta era de asemenea prospera. Legea Educatiei din 1870 si actul guvernamental local din 1888 au ajutat la aparitia muzeelor si dezvoltarea artelor interpretative. Primul Consiliu de Arta se creeaza in 1945. In perioada sec.XVII-XIX, in special pe continent formarea structurilor de management si a sistemelor de operare a teatrelor de stat a intarit rolul managerului de arta.

In SUA prezentarile teatrale erau facute de grupurile ambulante, de-a lungul tarii, iar toata averea lor era constituita din recuzita de spectacol. Extinderea retelei de cai ferate a ajutat si teatrul ambulant, grupurile constituindu-se si desfiintandu-se cu aceeasi repeziciune. Structurile manageriale erau dominate de producatori si agentii teatrali care aranjau turneele. Controlul multe teatre intra in cele din urma in mainile acestor agenti, controlati de o structura de tip monopol numit The Syndicate .Ulterior acesta e inlocuit de un alt grup de proprietari de teatre din familia Shubert, care au creat o dinastie de management prezenta si azi.

Spre deosebire de teatrele instabile, companiile de opera si orchestrele simfonice si-au stabilit un loc mult mai constant in marile metropole. Astfel cu sprijin financiar se infiinteaza primele orchestre simfonice la New York (1842) si Boston (1881), precum si Metropolitan Opera in 1883. In ceea ce priveste dansul, era adesea inclus in spectacolele teatrale fara a se constitui ca parte a artei scenice de sine statator decat in secolul urmator.

Secolul XX. Rolul managementului a cunoscut o crestere continua paralel cu dezvoltarea artelor. In pofida celor doua razboaie, institutiile europene de arta s-au dezvoltat in retele nationale asigurand multe locuri de munca si beneficiind de suport din partea guvernelor.

Cea mai mare revolutie a constituit-o insa aparitia in Europa si SUA a noii tehnologii de radio si film, care a schimbat semnificativ tiparul audientei reprezentatiilor scenice. Incepe un declin al teatrelor in SUA prin 1920, revirimentul aparand abia odata cu aparitia teatrelor pe Broadway si a celor regionale prin 1950.

Dezvoltarea artelor in ultimii 30 de ani a creat premisele unei cresteri considerabile pentru functiile de conducere, la toate nivelele si in toate disciplinele. Paradoxal, managerii de arta nu sunt clar identificati ca meserie distincta nici in industria americana de divertisment care numara peste 1,5 mil. de angajati.

O lucrare care ofera informatii substantiale asupra managerului in arta, este cartea lui Paul Di Maggio Managerii in arta, scrisa in 1987, care cu limitele ei constituie singura analiza aproape exhaustiva, asupra acestei meserii. Din concluziile studiului reiese ca, managerii in arta fac parte din categoria sociala upper middle class, care fie au absolvit studiile in domeniul in care conduc, fie sunt absolventi de istorie engleza sau de limbi straine, putini avand studii de management; ca majoritatea il reprezentau barbatii la posturile de varf, femeile fiind mai mult in asociatiile de arta publice; la intrebarea cum au invatat sa-si faca meseria, marea majoritate au afirmat ca au deprins conducerea in cursul activitatii si doar 20% in urma unor cursuri de administrare a artei.

Supravietuirea financiara este tot mai acerba, iar organizatiile culturale si de arta se confrunta cu un proces continuu de adaptare la schimbarile petrecute in mediul cultural.

II. MANAGEMENTUL IN ARTA

Managerii si organizatia.

Cele patru functii ale managementului - previziunea (sau planificarea), organizarea, comanda (conducerea sau coordonarea denumite in literatura romaneasca de management - antrenare) si controlul stau la baza relatiilor dintre artist si manager, in efortul de rezolvare a problemelor organizatiei.

Managerul ca functie responsabila cu organizarea activitatii umane si a resurselor materiale are ca obiectiv principal salvarea organizatiei si indeplinirea obiectivelor acesteia. In acest sens, un regizor, un director de scena, un sef electrician, sau un custode de muzeu sunt cu totii manageri, chiar daca fisa postului difera ca sarcini, dar responsabilitatea in indeplinirea ordinelor ramane aceeasi. Priceperea de a conduce, presupune coordonarea activitatii altora, in vederea indeplinirii sarcinilor, sau cum se va vedea in managementul modern, arta de a stii cum sa-i pui pe altii la treaba pentru a obtine scopul dorit.

Managerii lucreaza intr-o organizatie, care poate fi definita ca o colectivitate sau grup de persoane care muncesc impreuna, in baza unei diviziuni a muncii, urmarind realizarea unui scop comun. Oricat de marete sunt scopurile acestor grupari artistice, ele nu se vor realiza efectiv decat de catre managerii si artistii angajati pentru a duce la bun sfarsit misiunea lor.

Produsul unei organizatii de arta poate fi un spectacol de interpretare sau o manifestare artistica. Factorii de mediu inconjurator care vor influenta o organizatie vor fi de natura economica, politica, culturala, demografica si tehnologica, iar supravietuirea ei depinde de capacitatea de adaptare la acesti factori. Managerii vor trebui sa-si foloseasca toata priceperea pentru a utiliza potentialul de specialisti de care dispun, pentru a stapani factorii de mediu care prezinta mereu noi oportunitati si amenintari.

Niveluri de management si tipuri de manageri

Se cunosc in mod obisnuit urmatoarele niveluri de conducere:

Nivelul operational care se ocupa cu activitatea de zi cu zi. Decorurile trebuiesc construite, programul de repetitii trebuie respectat, paza unui muzeu trebuie asigurata, corespondenta trebuie expediata iar casele de bilete trebuie sa faca incasari. Nivelul operational este in centrul realizarii obiectivelor fara de care activitatea ar inceta ;

Nivelul managerial denumit si managementul de mijloc (middle-management) deoarece el coordoneaza activitatile aflate intre nivelurile operational si strategic. De exemplu comitetul director si directorul artistic vor cere directorului de productie sa evalueze impactul unui turneu suplimentar asupra programului companiei. Daca planul se dovedeste fezabil, el va trebui sa coordoneze programul, materialele si personalul necesar. Acest nivel functioneaza de obicei in cicluri de plan de unu-doi ani in organizatie.

Nivelul strategic care urmareste activitatea organizatiei la nivel global, cu atentia racordata pe ajustarea si adaptarea ei la schimbarile factorilor de mediu, care afecteaza viitorul organizatiei. Misiunea, scopurile si obiectivele se intind pe trei-cinci ani, in plus managerii strategici au responsabilitatea prefigurarii viitorului pe 10-15 ani. Din aceasta categorie fac parte directorul artistic, managing directorul, directorul de marketing, directorul general sau general managerul. Ei prezinta comitetului director si consiliului de administratie planurile pe termen lung, acestia din urma ca organe colective de conducere, hotarand soarta organizatiei, misiunea si obiectivele ei.

TIPURI DE MANAGERI

Mediul artistic a dezvoltat cateva tipuri, unicat am putea spune de manageri apti a face organizatia sa functioneze. Aceste categorii se gasesc in diferite combinatii in organizatii de arta depinzand de scopul si obiectivele acesteia. Fiecare forma de arta prezinta forme specializate de titluri de functii si responsabilitati.

Primul tip de manager este line managerul. El este responsabil direct pentru realizarea produsului sau serviciului ( ex maistrul de platou care supravegheaza ridicarea unui dcor).

Staff managerul care in virtutea specialitatilor in meserie , de regula de natura tehnica supravegheaza activitatea line managerului (ex directorul tehnic sau managerul de productie)

el avand responsabilitatea supravegherii tuturor departamentelor de productie dintr-o organizatie artistica, respectiv scena, luminile, recuzita, sunetul.

Managerul functional are raspunderea asupra unei singure arii din organizatie. De ex production managerul intr-o companie teatrala supravegheaza departamentele de productie indeplinind astfel ambele functii si de staff si de functional manager. Sau directorul artistic care raspunde de calitatea artistica a interpretilor si repertoriul acestora este functional manager.

General managerii sunt functii care acopera o arie vasta de atributii, ca de ex productia, marketingul, procurarea de fonduri, administrarea organizatiei.

Un alt titlu intalnit adesea este de administrator. Ca acceptie generala, functia acestuia acopera paleta unui director general de regula ca si acesta el avand sarcina si fiind responsabil pentru aplicarea in practica si implementarea obiectivelor si politicilor definite de altii.

ELEMENTE COMUNE INTR-O ORGANIZATIE.

Orice organizatie prezinta forme de diviziune a muncii, de ierarhie a autoritatii, o structura informala si o cultura organizationala.

Diviziunea muncii in mod obisnuit se adapteaza functiilor organizatiei. O companie de dans, va avea aspecte ale diviziunii muncii care vor diferi de cele aplicabile unei opere sau a unei echipe de filmare, pentru simplul motiv ca procedeele si tehnicile necesare realizarii performantei artistice sunt si ele diferite (ne referim aici in special la formele de angajare, pe contract sau pe durata nedeterminata).

Ierarhia autoritatii are menirea intr-o organizatie de-a asigura orientarea eforturilor creatoare ale membrilor acesteia spre telul comun. O forma tipica de ierarhie implica un sistem vertical de raportare, comunicare si supervizare. In functie de marimea si complexitatea organizatiei pot sa existe mai multe niveluri, in ierarhizarea functiilor, cu un numar corespunzator de posturi de conducere, ierarhia devenind formala.

Structura informala exista in orice organizatie. Nici o organigrama sau plan de intocmire a atributiilor functiilor nu poate tine cont de toate modalitatile sub care angajatii actioneaza in activitatea lor pentru a-si indeplini sarcinile. Ei pot gasi mereu noi forme de asociere, noi combinatii cu care unele organizatii se acomodeaza in timp ce altele devin haotice. Organizatiile de arta au tendinta manifestarii unei atitudini mai rigide, obisnuinta ca si traditionalul - tinzand sa devina o norma de comportament in detrimentul inovatiei, fapt care impune o atentie sporita din partea managerilor asupra structurilor formale si informale.

Cultura organizationala. Organizatiile nu sunt entitati neutre ci constituie microcosmosuri ale societatii. Colectivitatile de indivizi cu obiceiuri, credinte, ritualuri, valori, constituie ceea ce se numeste cultura organizationala (sau a corporatiei) care determina criterii de valoare a parametrilor organizatiei, cum ar fi calitatea si cantitatea muncii depuse. Daca de exemplu un conducator va aprecia efortul depus de un colectiv in genul afirmatiei echipa noastra de constructii dcor se afla aici pentru a face ca lucrurile sa functioneze, iar munca lor va fi apreciata si recompensata, aceasta denota o gandire pozitiva ce se va transmite angajatilor, si se va rasfrange in final si asupra culturii organizationale. In timp ce o apreciere negativa de genul aceasta echipa incearca intotdeauna sa evite munca, ei nu sunt de incredere semnaleaza o cultura bazata pe suspiciune si contradictii.

Adeseori, mai ales in domeniul artei, directorul - fondator al companiei poate imprima o cultura puternica dupa modelul valoric al unei singure persoane, a carei plecare insa poate lasa organizatia in deriva.

Orice organizatie de arta indiferent de marime este o combinatie de credinte, atitudini, comportamente (a se vedea ca model o echipa de filmare) ale indivizilor care o compun. Intru-cat acestia constituie principalul factor de productie la realizarea produsului, organizatia poate fi supusa unor influente si schimbari neasteptate in functie de ei, la care se adauga si interactiunea factorilor externi, ai mediului inconjurator.

ORGANIZATIA CA SISTEM DESCHIS

Economic, Politic, Cultural, Demografic, Tehnologic