Henry James 1843-1916

Henry James

1843-1916

în Rai algebra, sigur, nu va fi,

Nici date, nume de-nvatat intens,

Ci doar cântari la harpe aurii
Si pagini de citit din Henry James.

Anonim, citat din Edward Stone, Batalia si cartile: câteva trasaturi ale lui Henry James. Traducere de Passionaria Stoicescu

în admirabila realizare a lui Henry James, romanul a atins un nivel de rafinament ca instrument al adevarului într-un mod inimaginabil în momentul în care se nastea scriitorul. Romanele lui DICKENS [42] si TOLSTOI [53], în celebra sintagma prin care le-a caracterizat si respins James - „niste monstri dezlânati si fara noima', gasesc la James o formulare si un grad de sofisticare ce confera romanului o complexitate psihologica si morala si o expresivitate formala suprema. Exigent în abordarea sa, James lanseaza o provocare cititorilor sai, obligându-i sa ajunga la nivelul sau de sensibilitate, caci numai în felul acesta cunosc placerea de a vedea lumea în varianta sa cea mai complexa si mai nuantata. Nici un alt scriitor nu a jucat un rol atât de important în ridicarea romanului la rangul de arta sau în stabilirea statutului romancierului ca artist. American prin nastere, James a fost prin temperament un cetatean al lumii care si-a însusit lectiile maestrilor sai - BALZAC [35], Turgheniev si FLAUBERT [51] - si a adus romanul european în albia principala a beletristicii engleze. Acceptînd rolul de observator clinic al vietii împrumutat de la naturalisti, James si-a turnat observatiile în structuri tot mai complicate, în ritmuri în proza largite, si expresivitatea sa psihologica si simbolica a anticipat curentul principal al beletristicii moderne care a modelat scrierile lui JOSEPH CONRAD [64], D.H. LAWRENCE [80], Ford Madox Ford, Edith Wharton, JAMES JOYCE [76], VIRGINIA WOOLF [77], WILLIAM FAULKNER [86] si altii. Putini dintre cei care l-au urmat pe Henry James au fost capabili sa ignore realizarile tehnice sau standardele impuse de acesta în literatura beletristica.

Ereditatea si educatia s-au reunit în cazul lui Henry James pentru a determina inevitabilitatea carierei sale. Tatal lui era un filozof înstarit si

teolog Swendenborg, prieten cu Ralph Waldo Emerson si Thomas Carlyle, care le-a asigurat lui Henry si fratelui acestuia, William, viitorul filozof, accesul la valorile culturii si civilizatiei. A contribuit, de asemenea, la crearea bazelor dezradacinarii ambilor sai fii. Nascut la New York, James a fost dus în strainatate înainte de a începe sa vorbeasca, apoi a participat la un fel de experiment educational la Geneva, Londra, Paris si Boulogne. în America, familia James îsi împartea timpul între New York, Albany si Newport. Singura perioada de educatie formala pentru James a reprezentat-o înmatricularea lui la vârsta de nouasprezece ani la Facultatea de Drept de la Harvard. împiedicat sa participe la Razboiul Civil american din cauza unui accident, a optat pentru o cariera de scriitor, publicând povestiri, schite si recenzii critice pâna în 1869, când a plecat în Europa unde avea sa locuiasca pâna la sfârsitul vietii, cu exceptia unor vizite ocazionale în America. Desi si-a stabilit domiciliul în Anglia, Parisul si Italia au însemnat foarte mult pentru evolutia sa: la Paris i-a cunoscut pe Turgheniev si pe Flaubert, de la care a învatat arta romanului; Italia este importanta pentru coloratura emotionala si localizarea multora dintre povestirile si romanele lui. James, care nu s-a casatorit niciodata, si-a sacrificat viata intima pe altarul exigentelor artei sale si si-a propus sa-si prezinte viziunea despre forma si ordine din cartile sale ca o alternativa la haosul vietii.

îndelungata cariera a lui James poate fi împartita în mai multe faze. Prima culmineaza cu capodopera sa Portretul unei doamne (1881). Celelalte carti importante ale lui din perioada timpurie sunt Roderick Hudson (1876), Americanul (1877) si Daisy Miller (1879). Toate abordeaza tema lui predilecta, aceea a confruntarii dintre americani si influenta subtila si adesea corupatoare a societatii si conventiilor europene. Pentru James, viata americana este prea neformata, fara trecut si precedent si lipsita de acele linii clare ale culturii si ierarhiei europene esentiale pentru romancierul interesat de drama intrinseca a comportamentelor. Juxtapunând vitalitatea si seriozitatea morala neformata a americanilor lui cu Europa, în care protagonistii se maturizeaza în urma contactului cu conventiile europene, James a ajuns la sursa ideala pentru explorarea morala a valorilor personale si sociale. Opera sa timpurie este alcatuita din comedii de moravuri reusite care i-au adus romancierului un mare succes de public. Dar avea sa-si piarda treptat popularitatea pe masura ce si-a dezvoltat o tehnica mai rafinata si tot mai complexa de redare a dramelor morale care îl fascinau.

A doua faza din creatia lui James este marcata de experimente si încercari nereusite de a dobândi succesul ca dramaturg. Experienta l-a condus la împlinirea creatoare al carei rezultat au fost Documentele Aspern (1888), Turnul avarului (1898) si cele trei mari romane Aripile porumbelului (1902), Ambasadorii (9Q3) si Bolul de aur (1904). în aceste trei carti caracteristicile romanului lui James apar extrem de pregnant. Pentru a crea o iluzie cât mai convingatoare de roman care spune adevarul,

James elimina punctul de vedere omniscient si omniprezent al autorului si filtreaza povestirea prin constiinta unuia sau câtorva dintre personajele sale. Desi aparent în romanele lui James se întîmpla foarte putine lucruri, caci ele sunt lipsite de cele mai multe artificii curente ale intrigii, actiunea dramatica se produce în vorbire si în gesturile pe care cititorul, initiat în nuante prin intermediul constiintei narative care observa, le detecteaza treptat cu mare claritate. Revelatoare este drama morala subtila care opune notiunile contradictorii ale lumii posibilitatilor umane asezându-le fata în fata. Ambasadorii ilustreaza probabil cel mai bine realizarea temei caracteristice si tehnica formala a lui James, în aceasta povestire, Lambert Strether este trimis la Paris sa-l recupereze pe fiul expatriat al unei vaduve din New England îngrijorata la gândul ca odrasla ei se va lasa corupta. Intentionând sa-l smulga de sub influenta europeana, Strether avea sa fie el însusi eliberat prin contactul cu o lume mai bogata si mai cultivata, astfel ca va lua locul fiului ratacitor, iar sensul anterior al vietii lui se va schimba în mod irevocabil. Modificarea perceptiei lui Strether este descrisa în mod stralucit din punctul lui de vedere, iar cititorul ajunge sa-i împartaseasca viziunea. James îsi mentine o pozitie centrala în confruntarea americanilor cu Europa. Dar în romanele lui de mai târziu se va produce, o deplasare de accent spre o morala fundamentala si o explorare psihologica,! precum si sociala.

Ultima faza de creatie a lui James include o calatorie în America,^ pentru prima data dupa douazeci de ani, iar impresiile produse de aceasta vor face obiectul lucrarii Scena americana (1907). James a mai scris si câteva volume de memorii, introduceri critice la propriile lucrari si doua romane experimentale ramase neterminate, Turnul de fildes si Sentimentul trecutului. La sfârsitul vietii, James devenise un maestru necontestat al literaturii beletristice, desi nu foarte citit, a carui adevarata apoteoza literara avea sa se produca însa abia dupa moartea sa. Recunoscut pentru integritatea si tenacitatea sa în planul creatiei artistice, James a fost criticat pentru ca „a scris tot mai mult si mai mult despre tot mai putin si mai putin', si a exclus în mare masura viata si experienta umana din romanele sale. în viziunea acestor autori, James este prea detasat, prea rafinat ca sa se ocupe de viata în mod direct, oferind în schimb perfectiunea rece a formelor sale si a bunului-gust în locul unui adevarat apetit artistic. E. M. Forster exprima acest punct de vedere remarcând faptul ca „multi cititori nu se simt subjugati de James, desi înteleg ceea ce spune (dificultatea lui a fost mult exagerata) si sunt în masura sa-i aprecieze efectele. Nu pot accepta premisa lui, potrivit careia cea mai mare parte a vietii umane trebuie sa dispara înainte ca el sa fie în stare sa ne dea un roman'. Ezra Pound ne ofera însa o interpretare opusa: „Când a murit, am simtit cu totii ca nu mai este nimeni caruia sa-i punem întrebari. Pâna atunci traisem cu convingerea ca exista cineva care stie sa raspunda.'

Dupa izbucnirea primului razboi mondial, datorita asaltului asupra susceptibilitatii pe care îl prefigurasera cartile lui, James, cu un an înainte de a muri, în semn de solidaritate fata de efortul britanic de razboi si exasperat din cauza refuzului Americii de a se alatura Aliatilor, a devenit cetatean englez. De-a lungul unei cariere remarcabile, Henry James impresioneaza atât prin cantitatea, cât si prin calitatea realizarilor sale, remarcându-se în egala masura ca practician si ca teoretician al romanului.

fî

771

departeaza de conventiile teatrale. Mm Julie, subintitulata „Tragedie naturalista', o lucrarea edificatoare în privinta modurilor în care tragedia interioara poate fi scoasa la iveala în pofida respingerii naturaliste a vointei individuale si a conceptului de „personaj lipsit de caracter', care nu se încadreaza în tiparele personajelor simplificate optând pentru ambiguitate si complexitate, a devenit una dintre cele mai importante mosteniri ale teatrului modern. „Eu nu cred în personajele de scena ca atare', declara Strindberg, „iar sumarele judecati de valoare ale autorilor - acest om este prost, acesta brutal, acesta gelos, acesta zgârcit s.a.m.d. - ar trebui contestate de catre naturalisti care cunosc complexitatea sufletului omenesc si îsi dau seama ca viciul are si un revers foarte asemanator cu virtutea.' Multitudinea de identitati si fragmentarea lor au pregatit terenul pentru trecerea de la naturalism la expresionism si implicit la folosirea unor metode mai poetice si mai simbolice, în esenta lor, toate piesele de teatru ale lui Strindberg, indiferent ca sunt realiste sau antirealiste, încearca sa ilustreze conflictele esentiale ale vietii si cautarea motivelor universale.

în ultimul deceniu al secolului al XlX-lea, Strindberg a plecat la Paris, unde a continuat sa caute transcendenta în alchimie si spiritism. Paranoic, victima unor halucinatii violente, ce impuneau spitalizarea lui periodica, Strindberg a îndurat asa-numita „criza a infernului' care consta în îndoiala cu privire la propria persoana si sentimentul de vinovatie urmat de n remarcabila izbucnire de creativitate materializata în douazeci $1 noua de piese de teatru, romane, poezii si eseuri critice, în aceste piese, Strindberg a trecut dincolo de naturalismul lui timpuriu si cronicile istorice pentru a redefini forma dramatica, subliniata în prologul sau la O piesa de vis (1902): „Scriitorul a încercat sa imite forma dezlânata, dar aparent logica a unui vis. Se poate întâmpla orice; totul este posibil si probabil. Timpul si spatiul nu exista Personajele sunt despicate, dublate, multiplicate; se evaporeaza si se condenseaza, sunt difuze si concentrate. Dar exista o singura constiinta care le tine pe toate sub control - cea a visatorului'. Experimentele expresioniste ale lui Strindberg din O piesa de vis, Sonata stafiilor (1907) si alte lucrari mai târzii înlocuiesc timpul si spatiul teatral conventional cu imagini simbolice si modele de repetare în jurul conflictelor universale care deschid drama catre formele experimentale ulterioare din teatrul absurdului si din teatrul cruzimii.

Remarcabila evolutie artistica a lui Strindberg marcheaza limitele majore ale dramei moderne, derivate din autoanaliza si observarea conditiilor apasatoare ale vietii moderne. Asa cum a observat Otto Reinert:

Motivele dramatice recurente ale lui Strindberg definesc situatia umana fara a o explica: ambiguitatile vinovatiei infantile, incerti­tudinea identitatii, sexul ca atractie reciproca fatala dintre doua specii ostile ale caror lupte sunt îr/tretinute de o forta nechibzuita a vietii,

224

figuri de vampiri care îi secatuiesc pe altii de vitalitate, corvoada fara de sfârsit a muncilor casnice, dezgustul fata de atingerea fizica, eterna

, revenire la aceleasi griji si frustrari, miturile ispasirii pacatelor personale si colective. A descoperit arhetipurile în bucatarie, în ratatii

, din propria familie si în conturile inconsistente din banca. A renuntat la sabloanele traditionale de actiune, pentru ca asemenea modele presupun legi stabile si o cauzalitate continua. Scrie despre suflete care se sfarâma sub presiuni venite de undeva din afara, din haosul sumbru. Nu exista o intriga cu suspans, ci o izbucnire de dialoguri în care oamenii se catehizeaza unii pe altii în cuvinte cu rezonanta metafizica în locul intensitatii dramatice palpabile din cele mai bune piese ale lui.

Putini alti dramaturgi au observat viata cu asemenea ambiguitate ori si-au înfatisat descoperirile în atât de multe si diferite modalitati artistice sub aspectul semnificatiei si al expresiei.