Cultura si civilizatia Bizantina

Etapele istorice

Civilizatia si cultura bizantina s-au constituit ca o ,,sinteza a tuturor elementelor politice, religioase, intelectuale ale lumii antice in declin: traditie latina, elenism, crestinism, cultura orientala . De-a lungul unei perioade de peste 11 secole, in timp ce Occidentul traia o epoca de faramitare, Imperiul bizantin si-a creat o monarhie absoluta si o administratie puternic centralizata, a conservat traditiile clasice (cultura dreapta si dreptul roman) carora le-a integrat elemente orientale, si si-a extins actiunea civilizatoare si culturala in tarile europei sud-estice si rasaritene.

In prima perioada a istoriei sale (330-610) caracterul civilizatiei si culturii bizantine este prevalent latin. In primele sale secole istoria Bizantului este de fapt istoria jumatatii rasaritene a Imperiului roman. In anul 330 Constantin cel Mare inaugurase noua capitala a Imperiului, mutata pe malul Bosforului caruia in cinstea imparatului fondator i se va spune Constantinopol, dar al carui nume oficial era Noua Roma.

In succesiunea lor cronologica, evnimentele cele mai importante pe plan politic si militar au fost: primirea gotilor (332) si a vizigotilor (382) ca federati; invaziile persane in Siria si Mesopotamia (337-363) ; aparitia la granite a hunilor (cca 375) ; domnia lui Arcadius ca imparat al Imperiului de Rasarit (395); construirea zidului lui Theodosiud ll care va apara capitala dinspre uscat (413). Dupa caderea Imperiului roman de Apus (476) imparatii bizantini raman singurii sai succesori legitimi.

Cu anul 518 incepe epoca lui Iustinian a carui lunga domnie (527-565) a insemnat perioada de apogeu a imperiului atat pe plan economic cat mai ales cultural, politic si militar. Generalii sai, Belizarie si Narses recuceresc teritoriile pierdute din Occident - din nordul africii de la Vandali (534), din Italia de la Ostrogoti (555), din Spania de la Vizigoti (554), realizand pentru ultima oara (desi pentru scurt timp) unitatea mediteraneana a Imperiului roman. Aceste razboaie insa au necesitat sacrificii umane, financiare si militare imense, epuizand catastrofal resursele si forta Bizantului.

In domeniul culturii si al vietii religioase s-au inregistrat de asemenea fapte si opere care vor conferi un profil original noii culturi a Bizantului. In anul 381 crestinismul este proclamat prin edict imperial, religie oficiala de stat, iar 10 ani mai tarziu toate cultele pagane din imperiu au fost interzise.

In 452 se fondeaza Universitatea din Constantinopol, cu 31 de catedre, in care limba greaca are acum preeminenta asupra celei latine. In 438 cei doi imparati romani (din Constantinopol si din Ravenna) promulga si publica codul Theodosian. La Constantinopol se publica monumentalul Corpus Juris Civilis, cuprinzand Codul lui Iustinian, Institutele, Pandectele si Novellele (529-565)

A doua perioada a istoriei Bizantine (610-1081) este epoca clasica a acestei civilizatii care-si castiga acum pe deplin un caracter grecesc, incluzand importante contributii orientale, un caracter original propriu-zis ,,Bizantin''. Aceasta perioada incepe cu domnia lui Herakleios (610-641). In cele 5 secole care au urmat, au avut loc tranformari profunde in toate domeniile vietii statului.

Acum se pun si se consolideaza bazele statului Bizantin medieval cu accentuate tendinte de dezvoltare in sens feudal. In aceste secole, pe plan politico-militar Imperiul trece la o politica expansionista indreptata in special spre regiunea Balcanilor, si la recucerirea Siriei, Armeniei si Mesopotamiei. Spre sfarsitul acestei perioade (1025-1081) Imperiul trece printr-o grava criza. Luptele pentru domnie aduc pe tron imparati care se dovedesc foarte slabi, uzurparile se tin lant, taranimea libera este ruinata iar statul inceteaza de a mai fi o putere mondiala.

Ultima perioada de aproape 4 secole (1081-1453), a insemnat o epoca de declin, progresiv si general.

In 1204 Constantinopolul este pentru prima oara in decursul indelungatei sale istorii cucerit si jefuit cumplit de crestinii cruciadei a IV a. Astfel ia fiinta imperiul latin al Constantinopolului, iar Baudouin, conte de Flandra este ales si inconorat ca imparat.

In secolele care au urmat cuceririi din 1204 agonia imperiului a fost agravata de razboaie civile de pauperizare a populatiei in profitul aristocratiei funciare, de ocuparea majoritatii posesiunilor din Peninsula Balcanica de catre Serbia, de pierderea Asiei Mici in fata otomanilor precum si de grava criza economica provocata de controlul exercitat de republicile marinare italiene.

Aceasta perioada de declin a istoriei si civilizatiei bizantine a cunoscut insa momente de prestigioasa afirmare pe plan cultural. Astfel elganta si rafinata curte a Comnenilor era si un stralucit centru al vietii intelectuale si artistice, iar faima scolilor superioare constantinopolitane atragea studenti si eruditi din cele mai indepartate tari ale Apusului.

Se dezvolta in proportii considerabile pictura murala, a frescei, iar in domeniul istoriografiei se scriu interesante opere precum Alexiada Anei Comnena.

Inre personalitatile mari ale timpului se numara filozoful neoplatonician Georgios Gemistos Plethon (cca 1360-1452) sau cardinalul roman Bessarion (1395-1472) figuri care au jucat un rol deosebit in fundamentarea umanismului italian.

Organizarea politica

Imperiul bizantin s-a mentinut timp de 11 secole aproape numai gratie virtutiilor constitutiei sale imperiale si ale administratiei sale. Derivate din institutiile latine, institutiile bizantine au evoluat adaptandu-se mereu unor noi conditii. Bizantul a sustinut totdeauna ideea misiunii sale providentiale: Inperiul este o emanatie a vointei divine, iar imparatul este alesul lui Dumnezeu, intrucat are un caracter divin.

Religia crestina a fost componenta fundamentala a Imperiului roman de Rasarit. Inca din secolul lll Aurelian adusese in Siria idealul oriental al unei monarhii sacre si instituise un fel de monoteism solar, religia lui Sol invictus, drept cult oficial al imperiului. Tot in acest secol Diocletian -care a dus pana la ultimele consecinte principiul absolutismului monarhic- cultul imperial facuse din imparat un personaj sacru, adorat dupa riturile curtilor orientale.

Incoronarea imparatului era forma religioasa prin care se consfintea autoritatea sa de loctiitor pe pamant al lui Dumnezeu. Ca imperator roman, el ramane legislator si comandant suprem al armatei; ca basileu, el este -aemenea monarhilor orientali- autocrat; iar in calitatea sa de sef al unui imperiu crestin, el este reprezentantul lui Dumnezeu, isapostolos (titlu cu care a fost investit Constantin de Conciliu din Niceea), adica in rang egal cu

apostolii. Juristii bizantini au recunoscut autoritatea absoluta a vointei imparatului. In comformitate cu aceasta doctrina, orice jignire adusa impartului era considerata un sacrilegiu; iar o razvratire asupra autoritatii era pedepsita cu excomunicarea.

Organizarea administrativa

Statul bizanin se deosebea fata de celelalte state medievale prin puternica sa centralizare administrativa, fiind singurul stat centralizat si singurul pana in secolul Xlll.

Administratia depindea direct de imparat -la fel ca justitia, finantele, armata si Biserica. Toti functionarii statului ii erau subordonati,intreaga activitate a imperiului era propulsata de Palatul Sacru. Inaltii functionari civili si militari erau distinsi de imparat cu titluri onorifice (care implicau si anumite privilegii), pe langa cele ale respectivelor lor functii si precedandu-le. In unele cazuri titlurile acordate nu comportau si sarcini efective.

Functiile erau retribuite cu salarii anuale si cu cadouri din partea basileului, la anumite ocazii. Indatorirea principala a oricarui functionar era sa execute hotararile imparatului, sau sa vegheze ca acestea sa fie executate. In Palatul Sacru imparatul incredintase guvernarea imperiului unor inalti functionari -un fel de ministrii, in frunte cu cei patru logotheti.

Structura administrativa de baza a Imperiului de-alungul intregului Ev Mediu a fost regimul themelor. Themele (circunscriptii militare) au fost create in secolul al Vll a de imparatul Herakleios si urmasii sai pentru a apara anumite provincii impotriva persilor, arabilor si bulgarilor.

Armata

Atentia acordata organizarii militare este confirmata de numeroase tratate de teactica si de strategie aparute im Bizant. In primele 3 secole ale Inperiului armata era compusa din trupe de frontiera, recrutate din randurile populatiei locale; din trupe mobile de voluntari si de tarani liberi, din trupe formate din barbarii aliati; din corpuri expeditionare si soldatii garzii palatului, formand un efectiv de aproximativ de 550.000 in secolul al V iar in secolul al Vl - lea intre 15-30.000 de soldati.

Imperiul Bizantin nu avea o forta navala permanenta. Tipul de nava de razboi era dromonul cu un singur rand de vasle, iar varietatea o reprezenta liburna - o nava de recunoastere usoara si rapida. Flota era formata din 500 de nave de transport si numai 92 de dromoane. Spre sfarsitul secolului 11 flota bizantina isi pierde suprematia in Mediterana in fata fortelor navale ale normanzilor si republicilor marinare italiene. Mai tarziu se mai fac eforturi sporadice de reconstituire a marinei militare der cu rezultate neinsemnate. In 1390, in apele Mediteranei orientale, apare prima flota otomana de razboi. In 1453, la asediul Constantinopolului participa o escadrila de 350 de corabii turcesti. Escadrila imperiului se compunea din 5 corabii din care 4 erau ale genovezilor.

Dreptul si justitia

In imperiul Bizantin sursa dreptului era imparatul. El era judecatorul suprem iar judecatorii pronuntau sentintele in numele sau. In aceasta calitate el judeca in cadrul consiliului suprem si emitea rescripte, hotarari sau raspunsuri la consultatiile solicitate de judecatori sau de cetatenii statului.

Avocatii si notarii, in numar limitat erau constituiti in corporatii din randul caruia se recrutau judecatorii. Pentru judecarea unor anumite cauze, mai dificile, imparatul constituia tribunale speciale.

Tribunalul imperial compus din inaltii demnitari, judeca in prima instanta cazurile de inalta tradare si continua sa ramana inalta curte de apel pentru tot imperiul.

Societatea bizantina

In primul mare stat crestin din lume ordinea sociala se considera ca este stabilita de Dumnezeu si nici biserica nu credea ca aceasta ordine ar

trebui modificata, desi sustinea ca toti oamenii sunt egali in fata lui Dumnezeu.

In lumea bizantina, spre deosebire de Europa apuseana cadrul social era mai mobil, accesul la tron era deschis oricui iar la demnitatile si la functiile cele mai inalte din stat se putea ajunge prin merite individuale, nu neaparat pe baza originii. In secolul X, aristocratia ajunsese foarte bogata si puternica, intretinand si trupe de soldati pe cheltuiala lor. In secolele urmatoare paralel cu procesul de feudalizare a statului pozitia ei se consolideaza si mai mult. O pozitie importanta in societatea bizantina o detineau eunucii. Medicii, liberii profesionisti, invatatorii si profesorii, clericii, notarii, avocatii, arhitectii formau o categorie sociala intermediara. O pozitie mai sigura o aveau mesterii si mestesugarii. Orasenii s-au constituit in comunitati urbane , cu un consiliu, uneori si o militie proprie si cu o adunare generala in care se discutau problemele economice si de aparare militara ale orasului. Ultima categorie sociala era cea a sclavilor care proveneau din randurile prizonierilor de razboi, ale familiilor de sclavi, ale copiilor abandonati ale debitorilor insolvabili sau cumparati din targurile de sclavi arovizionate de pirati. In secolul Xll Alexios l si Manuel l elibereaza toti sclavii din Constantinopol, masura dictata si de momentul critic -atat din punct de vedere economic cat si al necesitatilor militare - cand statul avea mai mare nevoie de contribuabili si soldati.

Economia agrara

In secolul al Vlll -lea, dupa ce in primele secole ale imperiului dominase sistemul colonatului, au avut loc schimbari profunde, astfel marea proprieate funciara este acum in declin, cultivarea pamaturilor cu ajutorul sclavilor sau colonilor de asemenea, in timp ce preponderenta devine mica proprietate a taranilor liberi. Reforma administrativa care a dus la infiintarea themelor nu a facut decat sa sporeasca numarul acestor tarani. In ultimele secole ale imperiului aspectul unui sat bizantin era foarte complex. Densiteatea populatiei rurale depindea de regiuni dar in general era foarte mica (intre 10 si 30 de familii). Unealta agricola fundamentala era plugul arhaic de lemn tras de boi.

Mestesugurile si comertul

Spre deosebire de occident, unde perioada migratiilor a fost catastrofala pentru viata urbana, in imperiul bizantin marile orase au

continuat sa aiba o viata infloritoare, cu o activitate artizanala si comerciala intensa. In fruntea lor se situa Constantinopolul.

Aici activitatea artizanala cea mai importanta era consacrata articolelor de lux: matasii si veselei de aur sau argint, obiectelor emailate sau sculptate in fildes.

Ca toti ceilalti mestesugari si negustori si cei care lucrau in aceasta ramura erau incadrati in numeroase corporatii specializate: torcatorii, tesatorii, vopsitorii, creatorii de modele, negustorii de matase bruta, cei de tesatura finisata, cei de matase siriana, cei de vesmite de matase s.a.m.d.

Din toate acestea, principalele articole pe care le importa Bizantul ramaneau matasea, fildesul, pietrele pretioase, blanurile si mirodeniile. In schimb bizantul exporta in tarile de Rasarit tesaturi de in si de bumbac, coloranti, sacaz, pietricele colorate cu oxizi metalici si cu aplicatii de foi de argint sau de aur pentru mozaicuri. In general, volumul exportului era sub nivelul cererilor dar Bizantul realiza venituri considerabile din taxele impuse comertului de tranzit.

O alta sursa importanta de venituri provenea de la caravanele si navele straine (deoarece bizantinii preferau sa nu se serveasca din propriile lor nave comerciale).

Incepand din secolul XI obiectele care prevalau in exportul bizantin de pana atunci, nu mai sunt articole de lux, ci mai degraba bunurile de consum (cerealele). Produsele exportate erau mai ales vandute prin intermediul agentiilor comerciale.

La baza operatiilor comerciale cu alte tari statea solidus aureus, moneda de aur curat, de 4,48gr.

Constantinopolul

Orasul care timp de un mileniu i-a uimit pe vizitatorii straini prin bogatia lui, grandoarea constructiilor, prin luxul bogatilor sai cetateni si prin fastul exorbitant al curtii imperiale.

Pe tarmul rasaritean al Bosforului, intr-un golf stramt numit Cornul de Aur, care in portul sau natural putea adaposti un numar oricat de mare de corabii, se inalta un promotoriu. Aici, colonistii megarieni fondasera in secolul VII i.e.n. un oras numit Byzantion. Intuind imediat excelenta pozitie strategica a promontoriului, Constantin cel Mare il va fortifica, construind

un zid de aparare, lung de 3 Km. Constantinopolul nu a putut fi cucerit timp de 8 secole.

Orasul se intindea pe o suprafata neobisnuit de mare- de aproximativ 13 Km², cu un perimetru de 15 Km. In timpul lui Iustinian se pare ca populatia sa depaseste cifra de un milion de locuitori. Mai tarziu, epidemiile, foametea si distrugerile cruciatilor (in 1204) au facut ca populatia sa scada considerabil.

Impresionante erau si constructiile destinate alimentarii cu apa ale orasusui. In secolul IV fusese construit un mare apeduct. In apropierea lui au fost amenajate uriase rezervoare de apa; unul dintre ele avea o suprafata de 25.000 m². Criza de spatiu a impus insa- chiar incepand din secolul V- construirea mai multor cisterne subterane, ale caror bolti erau sustinute de sute de coloane de piatra.

Educatia, cultura, arta si viata religioasa

Constantinopolul era in sfarsit si marele centru de cultura al timpului- si nu numai al Bizantului. Viata intelectuala pulsa puternic in jurul Universitatii- fondata in secolul V si reorganizata in secolul IX-, la care veneau sa studieze tineri din toate regiunile Imperiului, precum si din alte tari.

In perioada secolelor IX-XIV, scolile constantinopolitane erau celebre in toata Europa si influenta lor binefacatoare s-a facut simtita atat asupra culturii arabe, cat si a culturii occidentale.

Capitala primului imperiu crestin avea, evident, si o foarte intensa viata religioasa, reflectata si in monumentele orasului.

Un cruciat fancez ne informeaza ca in 1204 existau in Constantinopol nu mai putin de 500 de biserici. In timpul lui Constantin se construisera numeroase biserici de tip bazilical; dar cel mai tarziu au adoptat multe alte forme- de cruce greaca, in plan poligonal, de bazilici cu cupola, etc.

Casele bizantine imitau la inceput somptuoasele case romane. In curand insa, apar si locuintele de tip oriental case cu 2-3 etaje, fatade cu portice.

Bizantinii luau 3 mese pe zi, cea de pranz fiind cea mai copioasa. In casele instarite, se gaseau fete de masa, servetele, boluri cu apa pentru spalat pe maini inainte de masa. Mancarurile erau in general foarte picante, pregatite cu tot felul de condimente in cantitati mari.

Imbracamintea era in Bizant mult mai putin costisitoare decat capitolul alimentatie; si era atat de rezistenta, incat nu arareori se transmitea de la o generatie la alta.

Biserica bizantina isi avea regimul sau organizatoric, independent de al statului, cu toate ca de la inceput, organizarea sa a fost modelata dupa cea a Imperiului. Patriarhatul din Constantinopol era condus de un colegiu de ierarhi (Sinod), prezidat de patriarh.

Viata religioasa a Bizantului a fost agitata de lupta contra curentelor eretice- dintre care principalele au fost arianismul, nestorianismul si monofizismul, erezia paulicienilor si cea a bogomolilor.

In Bizant, pregatirea intelectuala a laicilor, era mult mai apreciata si mai raspandita decat in Occident. In primul rand pentru ca putea asigura chiar si celor de origine modesta o cariera frumoasa si functiile cele mai inalte in stat si in ierarhia ecleziastica.

Activitatea stiintifica s-a desfasurat in Bizant in conditii organizatorice (scoli, biblioteci, copieri de manuscrise etc), incomparabil mai bune , radical diferite de conditiile haotice din Occidentul Evului mediu timpuriu, unde singurul loc de conservare erau manastirile.

Faptul ca profesorii de filozofie ai Universitatii imperiale erau laici, iar nu proveniti- ca in Universitatile din Occident- dintr-o ambianta monarhala a favorizat cultivarea traditiilor filozofice ale antichitatii grecesti.

Inceputurile artei bizantine- preceda in evolutia ei si pregatita de asa numita (arta paleocrestina), - si totodata afirmarea ei in forme impunatoare, originale si caracteristice, se situeaza in secolul VI, in timpul domniei lui Iustinian, caruia i se datoreaza si difuziunea ei in toate provinciile Imperiului.

Pana la cucerirea latinilor, Constantinopolul a ramas capitala nediscutabila a civilizatiei europene. Timp de 11 secole, Constantinopolul a fost centrul lumii luminate.

Primul mare imperiu- spre deosebire de cel al lui Alexandru Macedon si de Imperiul roman- a creat, intr-o sinteza originala si de lunga durata, o civilizatie si o cultura constituite din elemente europene, greco-latine clasice si elemente imprumutate din traditiile Orientului Apropiat- incepand de la o data cand in Occidentul secolului al V-lea, invaziile barbare au dus la o ruptura totala cu civilizatia si cultura romana, Bizantul a pastrat si cultivat timp de un mileniu traditiile culturii grecesti si dreptul roman (adaptandu-l la noile conditii si integrandu-i elemente de tip antic grec precum si cutume orientale) si si-a creat structuri politice, administrative, diplomatice si militare eficiente. In Bizant s-au pastrat timp de 1000 de ani "notiunea de stat si de drept public, orasele si clasele urbane, tehnicile diverselor mestesuguri, artele si stiintele, si chiar invatamantul de stat. La inceputul secolului al X-lea, Bizantul aparea ca singurul stat civilizat al crestinatatii, singurul care facea figura de stat modern".