Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


DICTIONAR DE ETNOLOGIE SI ANTROPOLOGIE - LITERA L

Arta cultura



+ Font mai mare | - Font mai mic



DICTIONAR DE ETNOLOGIE SI ANTROPOLOGIE - LITERA L

LEACH Edmund Roland

Antropolog britanic nSscut in 1910 la Sidmouth (Anglia), Edmund Roland Leach s-a remarcat prin cercetSrile sale etnografice din Birmania si Sri Lanka si prin contributii insemnate la dezbaterile teoretice ale disciplinei. Dupa ce si-a fScut o formatie in inginerie la Cambridge si a petrecut un numar de ani in Extremul Orient, Leach a studiat antropologia la London School of Economics cu B. Malinowski. Din 1947 pina in 1953 a predat antropologia aici, apoi din 1953 pina in 1978 la Cambridge, unde a exercitat si functia de Provost, in perioada 1966-1979, la King's College. A decedat la 6ianuarie 1989.'



In timpul unui scurt sejur in Kurdistan, in 1938, Leach si-a adunat materialul necesar pentru prima sa carte: Social and Economic Organisation of the Rawaduz Kurds (1940). Va intreprinde apoi o alta cercetare de teren la kasinii din Birmania, dar desfasurarea acesteia este perturbata de cel de-al doilea razboi mondial, cind este chemat sa serveasca in armata birmaneza. In lucrarea scrisa in urma acestei cercetari, Political Systems of Highland Burma (1954), Leach critica functionalismul lui A.RRadcliffe--Brown, dominant pe atunci in antropologia britanica. El contests modelul de societate ca sistem integrat tinzind spre un echilibru si insists asupra dinamismelor, contra-dictiilor si diferentelor dintre norma ideals si practicile efective. DupS o sedere in Sri Lanka in 1954, publics Pul Eliya : A Village in Ceylon (1961), lucrare ce se'plaseazS tot in contra opiniei general impSrtSsite pe atunci: Leach sustine cS faptul numit de antropologi "structura parentala" nu este "decit un mod de a vorbi despre raporturile de proprietate" (1961: 305) si se face avocatul explicatiei comportamentelor sociale ca fapt de adaptare ecologics, mai degrabS decit ca supunere fatS de un sistem de norme.

Leach nu se multumeste numai sS critice intelegerea functionalists a societStii. El pune in discutie chiar si metodologia uzitatS de antropologie. Intr-o conferintS intitulatS .Rethinking Anthropology" (1959) - titlu semnificativ, identic cu acela al unei culegeri de eseuri din 1961 - el subliniazS limitele demersului taxonomic si comparatist si sustine cercetarea legilor generale; criticS etnocentrismul categoriilor analitice ale antropologilor si preconizeazS folosirea unor simboluri si modele formale.

Leach consacrS numeroase articole (partial reunite, in versiune francezS, in L'unite de l'homme [1980]) si o carte, Culture and Communication (1976), studiului categoriilor culturale indigene si formelor de expresie "rituale" (intelese intr-un sens foarte larg), preluind numeroase exemple din Biblie. Interesul sSu pentru aceste fenomene simbolice si pentru modelele formale, aplicate in special terminologiilor de rudenie, il apropie pe Leach de structuralismul lui C. Levi-Strauss, cSruia ii consacrS si o carte (1970). Totusi, el isi dezvoltS un stil propriu de analizS structural, privilegiind opozitiile ternare in defavoarea celor binare. DenuntS drept "metafizic5" modalitatea lui Levi-Strauss de a face apel la spiritul uman pentru a explica regularitStile structural. El, dimpotrivS, cautS sS explice aceste regularitSti mai mult prin efectul cumulat al strategiilor anta-gonice ale actorilor sociali.


in intreaga sa opera, dar mai ales in Social Anthropology, Leach se declara impotriva unei interpretari realiste, sustinind interpretarea instrumentalist a conceptelor si modelelor antropologiei, fie ele functionaliste sau structuraliste. El se opune astfel tuturor ortodoxiilor, tuturor rigiditatilor intelectuale, nu numai in antropologie, ci si in viziunea sa asupra lumii asa cum o aflam exprimata intr-o serie de conferinte radio-fonice foarte controversate,"A Runaway World?" (1967).

D. SPERBER

► 1940, Social and Economic Organisation of the Rawanduz Kurds, Athlone Press, Londra. 1954, Political Systems of Highland Burma. A Study of Kachin Social Structure, Bell & Sons, Londra (trad. fr. Les systemes politiques des hautes terres de Birmanie, Maspero, Paris, 1972). 1961a, Rethinking Anthropology, Athlone Press, Londra (trad. fr. Critique de l'anthro-pologie, PUF, Paris, 1968). 1961b, Pul Eliya: A Village in Ceylon. A Study of Land Tenure and Kinship, Cambridge University Press, Cambridge. 1967, A Runaway World ? The Reith Lectures 1967, British Broadcasting Corporation, Londra. 1970, Claude Levi-Strauss, Fontana, Londra (trad fr Levi-Strauss Seghers Paris 1970) 1976 Culture and Communication Cambridge University Press, Cambridge. , 1980, L'unite de l'homme et autres essais, Gallimard , Paris. 1982, Social Anthropology, Fontana, Londra.

. KUPER Adam, 1983, Anthropology and Anthropologists: The Modern British School, Routledge & Kegan Paul, Londra. - Special Issue: Sir Edmund Leach, Cambridge Anthropology, 13 (3), 1989-1990.

LEENHARDT Maurice

Nascut la Montauban in 1878, intr-o familie protestanta, Maurice Leenhardt a studiat la Facultatea de Teologie Protestanta din Montauban unde tatal sau, pastorul si geologul Franz Leenhardt, initiase un curs de stiinte fizice si naturale pe care il preda el insusi. In 1901 va sustine o'teza despre Le mouvement et'hiopien au sud de lAfrique de 1896 a 1899 ; el incearca sa inteleaga aici etiopianismul "din interior", demonstrind ca acesta este o miscare de revendicare sociala, generata de reactiile legitime ale africanilor impotriva represiunii si a discriminarii rasiale. Devenit misionar in cadrul Societe des Missions Evangeliques din Paris, Leenhardt este trimis in Noua Caledonie, unde va sta din 1902 pina in 1926. Luind apararea canacilor impotriva abuzurilor coloniale si incurajind bisericile locale autonome, el anticipa practic teologia eliberarii. Lucreaza intensiv la traducerea Bibliei si ajunge sa inteleaga, astfel, convertirea religi-oasa ca inventare politics si istorica a unui crestinism'indigen, capabil de a transcende traditia melaneziana fara sa o aboleasca. incepind cu 1926, dupa o cariera de misionar pe cit de reusita, pe atit de framintata, Leenhardt se dedica intru totul etnologiei. Multumita sprijinului lui Levy-Bruhl si M. Mauss, obtine un post la Ecole Pratique des Hautes Etudes (unde ii va succeda lui M. Mauss, in 1941, la catedra de "religii ale popoarelor necivilizate"), preda la Ecole des Langues Orientales si i se incredinteaza responsabilitatea departamentului Oceaniei de la Musee de l'Homme. Promotor si director al Institut Francais de l'Oceanie, in 1947, va reveni de doua ori in Melanezia pentru a intreprinde aici cercetari extensive. Moare la Paris in 1954. Leenhardt s-a distins in antropologia franceza dintre cele doua razboaie mondiale printr-o munca de teren de o profunzime si de o intensitate cu totul deosebite.

in afara celor patru volume consacrate etnografiei si etnolingvisticii din valea Houailou din Noua Caledonie, Leenhardt a mai scris doua'opere de sinteza, Gens de la Grande Terre (1937) si Do Kamo (1947). Ansamblul lucrarilor sale se caracterizeaza printr-o preocupare sustinuta fata de problemele de traducere, printr-o sensibilitate fata de contextul impe'rialist si printr-o atentie deosebita acordata expresivitatii culturale, modificarilor acesteia, notiunii de "persoana" si problemei autenticitatii. Etnografia lui Leenhardt se asociaza cu o pledoarie constants pentru dialog, pentru schimbul cultural si pentru reformarea sistemului colonial.



Contributia cea mai originala a lui Leenhardt consta desigur in conceptia sa fenomenologica asupra mitului. In opinia lui, mitul nu rezida atit intr-o insiruire de istorii sau fabule, cit in manifestarea unei angajari afective in relatiile si prezentele concrete ale unui "peisaj socio-mitic". Pentru Leenhardt, spatiul are o'densitate pe care nici o harta nu o poate sugera; aceasta se suprapune realitatilor culturale, sociale, ecologice si cosmologice. Acest spatiu complex care orienteaza, constituie persoana canaca nu poate fi observat de un subiect centrat, inzestrat cu perceptie. In fapt, persoana "traieste" o serie discontinua de "timpi" socio-mitici. "Mitul trait", evidentiat de Leenhardt in cazul canacilor, va provoca o rediscutare a conceptiilor lui Levy-Bruhl despre mentalitatea primitiva, precum si a celor occidental referitoare la individ si la corp.

J. CLIFFORD

► 1902 (1976), Le mouvement ethiopien au Sud de l'Afrique, de 1896 a 1899, Academie des Sciences d'Outre-Mer, Paris. 1922, "Notes sur la traduction du Nouveau Testament en langue primitive", in Revue d'histoire et de philosophie religieuse, mai-iunie : 193-218. 1930, Notes d'ethnologie neo-caledonienne Institut d'Ethnologie Paris 1932 Documents neo-caledoniens Institut d'Ethnologie, Paris. 1937 (1952), Gens de la Grande Terre, Gallimard, Paris. 1947, Do kamo: personne et mythe dans le monde melanesien, Gallimard, Paris.

. CLIFFORD J., 1982, Person and Myth: Maurice Leenhardt in the Melanesian World, University of California Press, Berkeley (trad. fr. Personne et mythe: Maurice Leenhardt en Nouvelle Caledonie, Jean-Michel Place, Paris, 1987). - DOUSSET-LEENHARDT R., 1977, "Maurice Leenhardt", in L'Homme, 17 (1): 105-115. - GUIART J., 1977, "Maurice Leenhardt inconnu: l'homme d'action", in Objets et Mondes, II: 75-85.

LEIRIS Michel

Scriitor si etnolog francez, Michel Leiris s-a nascut la Paris in anul 1901. In 1924 adera la miscarea suprarealista, de care se desprinde, totusi, in 1929. Colaboreaza la revista Documents, animata de G. Bataille, urmeaza cursurile lui M. Mauss de la Institut d'Ethnologie al Universitatii din Paris pentru ca mai tirziu, din 1931, cu sprijinul lui G.H. Riviere, sa participe la misiunea Dakar-Djibouti (1931-1933) condusa de M. Griaule, experienta decisiva pentru optiunea lui in favoarea unei cariere de etnolog. In 1934 ii este incredintata responsabilitatea departamentului Africii negre din Musee d'Ethnographie de la Trocadero : aici va lucra la reorganizarea muzeului care, in 1947, devine Musee de l'Homme. Diplomat al Ecole Nationale de Langues Orientales si al Ecole Pratique des Hautes Etudes (Sectiunea a V-a) in 1937, Leiris intra la Centre National de Recherches Scientifiques in 1943. Aici isi va incheia cariera ca director de cercetari, dupa ce efectuase citeva misiuni etnografice in Africa neagra (1945) si in Antilele franceze (1948, 1952). Michel Leiris moare la Saint-Hilaire, in apropiere de Paris, la 30 septembrie 1990.

Originala prin forma ei, specifica unui scriitor si poet preocupat de explorarea tuturor resurselor limbajului sau chiar ale limbajelor (1948), opera etnologica a lui Leiris este deosebita si ca fond si obiect. Publicarea, in 1934, a volumului intitulat Afrique fantome (1988) va conferi o dimensiune existentiala si reflexiva etnologiei franceze. Problema de a constitui printr-un subiect alte subiecte, ca obiecte de cunoastere, va fi abordata in felul in care se punea, nu fara umor, chestiunea anchetei de teren in situatia coloniala. Aceasta problema, intelectuala si morala totodata, a conditiilor de inteligibilitate a faptelor sociale si culturale - mergind in paralel cu reflectiile facute la College de Sociologie pe care il fondase impreuna cu G. Bataille, R. Caillois si altii, in 1937 - se manifesta concret prin studierea cultelor de posesiune de tip zar si voodoo, a caror analiza o reinnoieste subliniind "aspectele lor teatrale" (1958, 1980), dar si prin preocu-parile sale pentru 'contactele culturale (1955), problema rasiala (1951) si statutul estetic al artei africane. In 1967 va elabora un studiu important in acest sens, in colaborare cu Jacqueline Delange. De asemenea, opera sa se manifesta si prin ideea de etnologie


"angajata", dezvoltata in "L'ethnographe devant le colonialisme" (1950), unde cercetatorul este reprezentat ca un "avocat natural" al populatiilor pe care le studiaza. Opera lui Leiris, unica in antropologia franceza, conjuga doufi activitati, care reprezinta pentru el cele doua fatete ale unei cercetari antropologice in sensul deplin al cuvintului: "sporirea cunoasterii omului, atit pe calea subiectiva a autobiografiei si a experientei poetice, cit si pe calea mai putin personala a studiului etnografic".

J. JAMIN

► 1934, L'Afrique fantome, Gallimard, Paris. 1948, La langue secrete des Dogon de Sanga (Soudan francais), Institut d'Ethnologie, Paris. 1951, Race et civilisation, UNESCO, Paris. 1955, Contacts de civilisation en Martinique et en Guadeloupe, Gallimard - UNESCO, Paris. 1958, La possession et ses aspects theatraux chez les Ethiopiens de Gondar, Plon, Paris. 1969, Cinq etudes d'ethnologie, Paris, Denoel - Gonthier. 1967 (coaut. Delange J.), Afrique noire: La creation plastique, Gallimard, Paris.

. BOYER A-M., 1974, Michel Leiris, Editions Universitaires, Paris. - PRICE S., JAMIN J., 1988, "Entretien avec Michel Leiris", in Gradhiva, 4: 29-56.

LEROI-GOURHAN Andre

Etnolog si istoric francez, nascut in 1911 si mort in 1986 la Paris, Andre Leroi-Gourhan a contribuit substantial la dezvoltarea a trei discipline: antropologia fizica (homini-zarea), etnologia (tehnologia, estetica) si preistoria (metode de efectuare a sapaturilor, arta rupestra, structuri ale habitatului, evolutia societatilor).

Autodidact, diplomat in limbile rusa (1931) si chineza (1932) al Ecole des Langues Orientales, va participa si el la transformarea fostului Musee d'Ethnographie de la Trocadero in Musee de l'Homme. In 1937 pleaca intr-o misiune in Japonia, de unde isi va aduce, in 1939, materiale pentru teza de doctorat in litere (1945), avind ca subiect arheologia din Pacificul de nord. Ulterior este numit profesor de etnologie la Facultatea de Litere din Lyon, apoi director adjunct la Musee de l'Homme, unde va fonda Centre de Formation a la Recherche Ethnologique. Doctoratul in stiinte si-l sustine la 1954, in parte pentru a sublinia propria convingere intima conform careia, dacfi faptele sociale sint totale, atunci si omul este "total", faber si sapiens, producator de bunuri materiale si creator de limbaj'simbolic in acelasi timp. Din 1956 este profesor de etnologie generala si de preistorie la Facultatea de Litere din Paris, iar in 1968 este ales la catedra de preistorie de la College de France.

Convingerea referitoare la caracterul total al operelor omului reprezinta firul conductor al tuturor lucrarilor lui Leroi-Gourhan. In teza de doctorat in stiinte, el avanseaza ipoteza ca eliberarea miinii, prin folosirea uneltelor rudimentare, a permis o transfor-mare anatomica a muschilor gitului si craniului, care a sporit astfel capacitatea craniana. De aici a urmat o dezvoltare a 'creierului si, ca urmare, a capacitatii omului de a simboliza. Refuzul de a decupa realitatea in elemente specializate pentru uzul spe-cialistilor, preocuparea constanta de a-si sprijini analiza pe un numar cit mai mare de observatii concrete si minutioase si de'a proceda mereu la clasificarea acestora dupa criteriile lor interne si nu dupa gr'ile subiective il situeaza pe Leroi-Gourhan in linia naturalistilor din secolul al XIX-lea.

In domeniul tehnicilor, el este fondatorul principalului curent actual din tehnologia culturala. Pornind de la ideea ca ceea ce il distinge pe om de celelalte animale este aptitudinea sa de a manipula concret mediul inconjurator, Leroi-Gourhan noteaza ca prima inventie important a omului a avut loc atunci cind acesta a reusit sa combine precizia unei presiuni fixe (cutitul care taie cu finete) cu forta unei presiuni lansate (toporul care reteaza un bustean gros), intr-o miscare de presiune fixa cu percutie (dalta si ciocanul sculptorului). Conform principiului sau de a inseria intotdeauna fenomenele dupa caracterele lor interne, el clasifica tehnicile de fabricatie dupa natura


materialelor de prelucrat: solide, stabile, fibroase, semiplastice, plastice, suple si fluide. Comportamentele tehnice devenite posibile prin intermediul mijloacelor (presiuni, lovituri) si al procedeelor (tehnicile de fabricatie) conduc la tehnici de achizitie si consum, constituind ultima treapta a clasificarii'generale.

Doua dintre elementele problematicii sale : lantul operator si notiunea de " tendinta" si de "fapt", nu doar ca ii ghideaza analiza asupra mijloacelor, procedeelor si obiectelor, dar clarifica si reflectia sa asupra unor notiuni cum ar fi acelea de "mediu tehnic", "stil etnic", "devenire umana". Notiunile de "tendinta" si de "fapt" promit fructuoase cercetari viitoare. Ele conduc la o clasificare a obiectelor in acelasi timp morfologica si dinamica, istorica si geografica. Fundamentele acesteia se afla la loc de cinste si in stabilirea taxonomiilor: criteriile merg de la general la particular, nici un obiect nu poate sa apartina mai multor categorii. Exemplul clasic este acela al propulsorului. Tendinta de "a mari forta aruncarii" isi afla expresia concreta in trepte de fapte ierarhizate, pornind de la o prima treapta, unde obiectele sint impartite in trei grupe: bat cilindric (Europa preistorica, Melanezia, Peru), planseta ovala (Australia), scindurica sub-rectangulara (America), pina la o a cincea treapta', unde am putea afla o planseta ingusta sub-rectangulara curbata, cu amprentele adinci ale unor degete (Alaska centrala si septentrionala, secolul al XIX-lea). Tendinta traverseaza mediul natural, tehnic si social pentru a deveni o serie de fapte si dobindeste particularitati definitorii pentru stilul specific unui anumit grup social.'

Leroi-Gourhan este un novator si in domeniul preistoriei. Mai intii in privinta metodelor sapaturilor si in analiza rezultatelor. El inlocuieste vechea metoda de a da la o parte inca de la inceput tot ceea ce pare nesemnificativ cu grija de a pastra pina si cel mai marunt vestigiu, oricare ar fi natura acestuia, si de a raporta minutios relatia lui spatiala cu alte vestigii printr-un decapaj orizontal, respectind integritatea straturilor succesive. Aplicarea unor asemenea metode i-a permis lui Leroi-Gourhan si scolii sale sa reconstituie viata cotidiana a vinatorilor preistorici pina la detalii legate de activita-tile menajere din jurul focului de tabara. Pentru domeniul artei preistorice, el a realizat ceea ce, pentru domeniul miturilor, a reusit C. Levi-Strauss: l-a ordonat printr-o analiza a structurilor profunde. Arta preistorica a cavernelor nu este o colectie eteroclita de gravuri si de picturi analizabile numai prin comparatia estetica cu canoanele artei moderne,' ci o ordonare structural a unor teme precise'.

Lucrarile si cercetarile lui Leroi-Gourhan nu se situeaza asadar la intersectia mai multor discipline, ci reprezinta mai degraba integrarea in unul si acelasi cimp de investigatie a unor cercetari, metode si perspective provenite din discipline foarte diverse. Inainte de a fi etnologica sau preistorica, contributia sa la antropologie reprezinta in primul rind un aport metodologic care deschide perspective unitare asupra activitatilor omenesti. Filosofia perceptibila in studiile sale de paleontologie, estetica, tehnologie, preistorie, epistemologie, etnologie generala releva faptul ca Leroi-Gourhan plasa omul si devenirea acestuia in centrul tuturor preocuparilor sale stiintifice.

R. CRESSWELL

► 1936, La civilisation du renne, Gallimard, Paris. 1943-1945, L'homme et la matiere; t. I, Evolution et technique; t. II, Milieu et techniques, Albin Michel, Paris. 1946, Archeologie du Pacifique Nord, Institut d'Ethnologie, Paris. 1964-1965, Le geste et la parole ; t. I, Technique et langage ; t. II, La memoire et les rythmes, Albin Michel, Paris. 1972, Fouilles de Pincevent. Essai d'analyse ethnographique d'un habitat magdalenien, Editions du CNRS, Paris. 1982, Les racines du monde. Entretiens avec Claude-Henri Rocquet, Belfont, Paris. 1983, Mecanique vivante. Le crane des vertebres du poisson a l'homme, Fayard, Paris. 1983, Au fil du temps. Ethnologie et prehistoire (1935-1970), Fayard, Paris.

LEVIRAT -> Cdsdtorie


LEVI-STRAUSS Claude

Antropolog francez, Claude Levi-Strauss s-a nascut la Bruxelles, pe 28 noiembrie 1908. Dupa efectuarea studiilor secundare si superioare la Paris (licenta in drept, agrege in filosofie in 1931), a functionat ca profesor de filosofie la liceul din Mont-de-Marsan, apoi la cel din Laon (1932-1934). Membru al misiunii universitare din Brazilia si profesor la Universitatea din Sao Paulo, din 1935 pina in 1938, a efectuat mai multe'cercetari de etnografie in Mato Grosso si Amazonia. Mobilizat in 1939, Levi-Strauss va reusi dupa armistitiul din 1940 sa paraseasca Franta cu destinatia Statele Unite. Aici va p'reda la New Yo'rk, la New School for Social Research si la Free School for Higher Studies. Ulterior devine consilier cultural pe linga ambasada Frantei in Statele Unite, post pe care l-a ocupat in perioada 1945-1948. La intoarcerea in Franta i se acorda titlul de doctor in litere, dupa ce in 1948 isi sustinuse teza Les structures elementaires de la parente (teza complementara : La vie familiale et sociale des Indiens Nambikwara). In 1949 este numit director adjunct la Musee de l'Homme si, tot din acelasi an, devine director de studii la Ecole Pratique des Hautes Etudes (Sectiunea a V-a), catedra de religii comparate ale popoarelor fara scriere. In perioada 1959-1982 este profesor la College de France, catedra de antropologie sociala, de unde se va si pensiona. Pina in 1982 se ocupase si de coordonarea unui Laboratoire d'Anthropologie Sociale pe care il fondase in 1960. In 1973 a fost ales membru al Academiei Franceze.

Numele lui Claude Levi-Strauss este indisociabil de ceea ce s-a numit, ulterior, antropologie structural. Inca din unul din primele sale articole, "L'analyse structural en linguistique et en anthropologie", el formuleaza cu claritate principle fundamental ale structuralismului. Asa cum se indica si in titlu, Levi-Strauss se inspira din lingvis-tica lui F de Saussure si R. Jakobson - cu acesta din urma se cunoscuse la New York, in timpul razboiului: studierea nu a fenomenelor constiente, ci a infrastructurii lor inconstiente; recunoasterea, cu privire la elementele unui sistem, nu a sensului de entitati independente, ci a valorii lor de pozitie, dependenta de relatiile care le unesc si le opun, si luarea acestora ca baza pentru analiza ; sustinerea faptului ca aceste relatii nu au valoare decit in cadrul unui sistem de corelatii, ale carui reguli trebuie degajate. Dar exista inca o influenta - din partea lui Mauss -, conjugata fara dificultate cu precedenta, pe care Levi-Strauss nu a uitat niciodata sa o sublinieze. De fapt si el trage aceleasi concluzii atunci cind, in a sa Introduction a l'oeuvre de Marcel Mauss", atribuie antropologiei menirea de a cerceta "structurile mentale inconstiente, posibil de atins prin intermediul institutiilor si, chiar mai bine, prin limbaj", structuri ce lamuresc varietatea si aparenta dezordine de forme ale acestora.

Era chiar obiectivul pe care si-l fixase autorul cartii Structures elementaires de la parente, in finalul careia scria: ,',Astfel, am putut constata ca reguli in aparenta com-plicate si arbitrare puteau fi reduse la un numar mult mai mic: nu exista decit trei structuri de rudenie posibile; aceste trei structuri se construiesc cu ajutorul a doua forme de schimb; iar aceste doua forme de schimb depind, la rindul lor, de un singur caracter diferential, mai precis de caracterul armonic sau dizarmonic al sistemului luat in considerare". Toate dau seama de locul central al schimbului matrimonial, care pe de o parte implica interdictia incestului, asigurind versantul pozitiv al acestuia, si pe de alta parte fundamenteaza inrudirea prin alianta. In plus, structurile in discutie trimit la realitati mentale universale : nevoia de regula ca regula, notiunea de "reciprocitate", caracterul simbolic al darului.

O problema raminea totusi in suspensie: aceste structuri sint intr-adevar primare sau nu fac "decit sa introduca in mintea umana anumite cerinte ale vietii sociale obiectivate in institutii?" (Le cru et le cuit). Ar putea fi vorba despre o logica, daca putem sa zicem asa, externa? Cele patru volume publicate sub titlul Mythologiques (1964, 1966, 1968, 1971) au recuzat aceasta ipoteza functionalista, demonstrind ca in mitologie, care, spre deosebire de inrudire, "nu are o functiune practica evidenta [],


nu se afla in contact direct cu o realitate diferita", operatiunile spiritului sint, in mod fundamental, de acelasi ordin. Chiar daca sistemele sint'traite efectiv in viata sociala sau, ca miturile, sint doar gindite intr-un mod aparent spontan si arbitrar, aceasta nu inseamna ca ele nu se desfasoara in sinul acelorasi "incinte", posibil de calificat, pe buna dreptate, ca "mentale". In realitate, aparute ceva mai devreme (1962), Le totemisme aujourd'hui si La pensee sauvage ofereau deja raspunsul, de vreme ce gindirea, departe de a manifesta o mentalitate prelogica, asa cum sustinuse Levy-Bruhl, caracteristica numai populatiilor numite salbatice, este prezenta in'fiecare dintre noi, domesticita de diversele noastre culturi.

Problema consta de fapt in a afla daca nu cumva metoda structural era valabila numai pentru structurile de rudenie si inca nu pentru toate, ci doar pentru cele asa-zise, dupa Levi-Strauss, "elementare", care nu sint universale si nici macar caracteristice pentru toate societatile numite, in mod traditional, traditionale. Reexaminarea tote-mismului a aratat cum anume se aplica metoda aceasta cu atita succes la sistemele simbolice cu ajutorul carora spiritul omenesc isi structureaza reprezentarile lumii. Analiza miturilor a relevat, pe de alta parte, faptul ca metoda era valabila si pentru alte sisteme decit cele inchise (sistemele de inrudire), adica pentru sistemele deschise sau, cel putin, cu o inchidere nedecelabila initial si a caror interpretare nu se poate dezvolta decit ca un fel de "nebuloasa", fara a fi capabila sa ofere "pretutindeni imaginea unei structuri stabile si bine determinate" (Le cru et le cuit).

Revenind, in cursurile sale de la College de France dintre 1976 si 1982 (Paroles donnees), la problemele de rudenie, Levi-Strauss nu s-a mai interesat'de sistemele de alianta preferential si de filiatie uniliniara, referitor la care prezentase in 1949 teoria structurilor elementare ; acum era preocupat de societatile cu o unitate de baza intrunind "fie cognati si agnati, fie cognati si uterini"; el va numi aceasta unitate "casa", reluind un termen folosit mai intii in si pentru evul mediu european. Astfel, s-a dovedit ca structuralismul nu este nici pe departe dezarmat in incercarea de a studia "un tip de institutie care transcende categoriile traditionale ale teoriei etnografice, integrind descen-denta si rezidenta, exogamia si endogamia, filiatia si alianta, dreptul patern si dreptul matern" si in cea de a analiza strategiile matrimoniale complexe exploatind'simultan sau succesiv principii "in alte conditii mutual exclusive". Care este cea mai buna alianta? Este bine sa-ti cauti o sotie in vecini sau cit mai departe? Iata intrebari care intemeiaza destule mituri. Iar "salbaticii" nu sint singurii care si le-au pus: in cea de a V-a Conferinta "Marc Bloch" (1983), Levi-Strauss cauta exemple la Blanche de Castilia, la Saint-Simon si in lumea rurala, precum si in Japonia, Africa, Polinezia, Madagascar, pentru a conchide ca "intre societatile considerate complexe si cele pe nedrept numite primitive sau arhaice, distanta este mult mai mica decit s-ar putea crede".

Prin urmare, criticile referitoare la faptul ca Levi-Strauss considers societatile studiate ca fiind imobile, in vreme ce ele sint diferite de la o epoca la alta, nu'au fundament. In realitate, aceste critici isi au sursa intr-o interpretare inexacta, pe care el a incercat zadarnic sa o previna. Este semnificativ ca in 1949 publica, in Revue de metaphysique et de morale, un articol intitulat "Histoire et ethnologie" - avind acelasi titlu cu al Conferintei "Marc Bloch" desfasurate 30 de ani mai tirziu. In articolul din 1949 el sublinia ca' deosebirea dintre cele doua discipline tine in mod specific de complementaritatea lor: "istoria isi organizeaza datele in raport cu expresiile consti-ente, etnologia in functie de constructele inconstiente ale vietii sociale". In conferinta din 1983, complementaritatea este afirmata la fel, dar pe alt plan. Antropologia si istoria se pot sprijini reciproc, atunci cind istoricul isi intinde cimpul de studii asupra moravurilor, credintelor si a tot ceea ce se orinduieste sub vocabula vaga de mentalitate" a unei societati date, dintr-o epoca data, si atunci cind antropologul intelege ca trecutul societatilor considerate complexe permite sporirea "numarului de experiente sociale disponibile pentru mai buna cunoastere a omului".

Evident, in cursul inaugural tinut la catedra de antropologie sociala de la College de France, din ianuarie 1960, Levi-Strauss opunea societatile "reci" - care aleg sa-si ignore


dimensiunea istorica si au constituit multa vreme obiectul preferential de studiu al etnologilor - societatilor "calde" - care, dimpotriva, isi valorizeaza istoria si au fost preferate pentru studiu de catre istorici. Totusi, aceasta contradictie nu vizeaza isto-ricitatea unora sau a altora, ci atitudinea fiecareia cu privire la trecutul specific. Societatile "reci" nu-si neaga trecutul, ele si-ar dori mai degraba repetarea lui, reluarea unei istorii petrecute cindva, incredintate fiind ca aceasta le-ar explica o data pentru totdeauna prezentul. Cit despre societatile "calde", nici ele nu-si pot nega intru totul "raceala"; istoria valorizata in acest caz trebuie sa le fie proprie, adica sa manifeste o anumita permanenta ca un garant al identitatii lor. De unde paradoxul - sau nece-sitatea - ca grupurile cele mai preocupate de istoricitatea lor se vad pe sine si unele pe altele prin intermediul unor stereotipii. Prin urmare, structuralismul nu discuta istoria, ci ideea pe care oamenii si-o fac adeseori despre ea: ideea ca istoria ar presupune obligatoriu schimbarea, pentru ca schimbarea ar fi intotdeauna continua. Totusi, daca, dupa cum se pare, natura nu se dezvolta in salturi, istoria da impresia unui compor-tament diferit. Cercetatorul poate fi interesat, desigur, chiar de momentul saltului sau de intervalul dintre doua salturi succesive. Dar nu tocmai din asa ceva este alcatuita, istoria in cea mai mare parte a ei? Timpul in care se succeda stari diferite ale societatii este la fel de discontinuu ca si spatiul unde se invecineaza si adeseori se ignora societati diferite, dar contemporane.'Asadar conteaza mai putin faptul ca distanta - pentru etnolog ea pare a fi conditia cercetarii, de vreme ce obiectul ei este "celalalt", asa cum este el - este temporala sau spatiala. Atunci prin ce se deosebesc, intre ele, antropologia si istoria? Istoricul incearca sa depaseasca discontinuitatea ordonind-o, pentru a stabili genealogii, de la o stare sociala la alta; antropologul cauta sa profite de discontinuitate, pentru a descoperi intre societatile distincte - fara a se preocupa daca acestea tin sau nu de acelasi arbore genealogic'- omologii care sa ateste realitatea unui fond comun intregului ansamblu al omenirii si sa lase loc sperantei ca descoperirea "unei retele de constringeri fundamental si comune", altfel spus baza unei "logici originare", este posibila. Cercetarea fondului comun nu sterge asadar diferentele urmarite de etnolog, deoarece numai realitatea acestora permite relevarea omologiilor mentionate mai sus. O asemenea intreprindere pare a elimina subiectivitatea sau, cel putin, a o pune intre paranteze. Orice subiect, orice individ nu este decit "locul unei gindiri anonime". Totodata, in fiecare dintre aceste locuri se concentreaza o singularitate care este in acelasi timp conditia si produsul a ceea ce se manifesta aici: Tristes tropiques - adunind la un loc insemnari de calatorie, reflectii antropologice si filosofice, analize etnografice, autobiografie intelectuala, pe scurt un roman al comprehensiunii - aduce o dovada in acest sens, pe cit de personala, pe atit de admirabila. "Problema etnologiei este, in ultima instanta, o problems de comunicare" (Introduction a l'oeuvre de M. Mauss"). Comunicare intre subiecti deci, intre "melanezianul de pe cutare insula", cum zicea Mauss, si cel care il priveste, il asculta si il interpreteaza. Subiectul nu este ignorat, dar - daca nu se cade in'solipsism, negare a antropologiei - avem de a face in mod necesar cu o pluralitate ; in absenta acesteia, problema comunicarii nu s-ar putea pune, iar reteaua constituita, mai mult sau mai putin temporar, prin intersectarea elementelor ei le este determinants. Structuralismul, asa cum il gindeste Levi-Strauss, a ramas mereu consecvent siesi: relatiile conteaza, nu termenii.

J. POUILLON

► 1948, La vie familiale et sociale des Indiens Nambikwara, Societe de Americanistes, Paris. 1949, Les structures elementaires de la parente, PUF, Paris. 1952, Race et histoire, UNESCO, Paris. 1955, Tristes tropiques, Plon, Paris. 1958, Anthropologie structurale, Plon, Paris. 1962a, Le totemisme aujourd'hui, PUF, Paris; 1962b, La pensee sauvage, Plon, Paris. 1964, Mythologiques; t. I, Le cru et le cuit, Plon, Paris. 1966, Mythologiques; t. II, Du miel aux cendres, Plon, Paris. 1968, Mythologiques; t. III, L'origine des manieres de table, Plon, Paris. 1971, Mythologiques; t. IV, L'homme nu, Plon, Paris. 1973, Anthropologie structurale deux, Plon, Paris. 1975, La voie des masques, 2 vol., Albert Skira, Geneva (reeditata si adaugita, Plon, Paris, 1979). 1983a, Le regard eloigne, Plon, Paris. 1983b,


"Histoire et ethnologie", in Annales: Economie, societe, civilisations, 38 (6): 1217-1231. 1984, Paroles donnees, Plon, Paris. 1985, La potiere jalouse, Plon, Paris. 1989, Des symboles et leurs doubles, Plon, Paris. 1991, Histoire de Lynx, Plon, Paris. 1977 (Levi-Strauss C, ed.), L'identite. Seminaire interdisciplinaire dirigepar Claude Levi-Strauss, Professeur au College de France, 1975-1976, Grasset, Paris. 1988 (coaut. Eribon D.), De pres et de loin, Odile Jacob, Paris.

. CHARBONNIER G., 1961, Entretiens avec Claude Levi-Strauss, Plon - Julliard, Paris. 1979, Claude Levi-Strauss, Textes de et sur Claude Levi-Strauss reunis par Raymond Bellour et Catherine Clement, Gallimard, Paris. - BACKES-CLEMENT C, 1970, Claude Levi-Strauss ou la structure et le malheur, Seghers, Paris. - HENAFF M., 1991, Claude Levi-Strauss, Belfont, Paris. - LAPOINTE F.H., LAPOINTE C.C., 1977, Claude Levi-Strauss and His Critics: An International Bibliography of Criticism (1950-1976) Followed by a Bibliography of the Writings of Claude Levi-Strauss, Garland Publishing, New York - Londra. - LEACH E., 1970, Claude Levi-Strauss, Fontana, Londra (trad. fr. Levi-Strauss, Seghers, Paris, 1970). - PACE D., 1983, Claude Levi-Strauss: The Bearer of Ashes, Routledge & Kegan Paul, Londra. - POUILLON J., 1956, "L'oeuvre de Claude Levi-Strauss", in Les temps moderns, 126. - SPERBER D., 1982, "Claude Levi-Strauss aujourd'hui", in Le savoir des anthropologues, Hermann, Paris: 87-128. - SIMONIS Y., 1968, Claude Levi-Strauss ou la passion de l'inceste. Introduction au structuralisme, Aubier-Montaigne, Paris.

LEVY-BRUHL Lucien

Filosof si sociolog francez, Lucien Levy-Bruhl s-a nascut la Paris in 1857. Fost elev la Ecole Normale Superieure, agrege in filosofie si doctor in litere din 1884, Levy-Bruhl a predat "istoria ideilor politice din Germania" la Ecole Libre des Sciences Politiques, inainte de a fi numit, in 1908, profesor la Sorbona, unde ii succeda lui E. Boutroux la catedra de istoria filosofiei moderne. In 1917 este ales membru la Academie des Sciences Morales et Politiques ; in acelasi an devine si director la Revue philosophique. Sustinator al lui Dreyfus inca din primul moment (a fost citat ca martor al apararii), simpatizant socialist si colaborator la ziarul L'Humanite (scrie printre altele si o biografie a lui Jean Jaures), autor renumit o data cu publicarea in 1922 a volumului La mentalite primitive, datorita notorietatii sale si angajamentului politic va reusi sa obtina, in decembrie 1925, din partea lui E. Dalandier, aprobarea de a crea Institutul de Etnologie al Universitatii din Paris, menit sa formeze "etnologisti" profesionisti; el va incredinta secretariatul acestui institut lui Marcel Mauss si lui Paul Rivet. Moare in 1939 la Paris, lasind in urma lui numeroase insemnari in manuscris, care vor fi publicate in 1949 prin grija lui Maurice Leenhardt; aici, el propunea o revizuire a tezelor care ii asigurasera renumele.

Cu toate ca astazi este neglijata, daca nu chiar desconsiderata, opera lui Levy-Bruhl a exercitat o oarecare influenta asupra orientarilor din etnologia franceza, mai ales prin faptul ca a stabilit una dintre sarcinile acesteia, anume studierea si explicarea modurilor de gindire specifice societatilor asa-zis primitive. Numeroasele dezbateri, comentarii si controverse stirnite de opera lui au contribuit la impunerea cercetarii etnologice si au condus la reformularea, pornind de la gindirea "primitivilor", a proble-mei univer'salului, sensului si adevarului. Levy-Bruhl s-a straduit sa demonstreze originalitatea si coerenta gindirii "primitivilor". Respingerea operei sale de catre antro-pologii americani (Lowie), germani (Schmidt, Thurnwald) sau britanici a fost deplinsa de catre E.E. Evans-Pritchard, care, chiar daca ii critica tezele, le recunoaste importanta si caracterul novator, prin faptul ca Levy-Bruhl atragea atentia cercetatorilor de teren asupra unor probleme mult timp neglijate. In acelasi timp, Levy-Bruhl se bucura de un real credit pe linga filosofi (Bergson, Husserl), istorici (Febvre, Metzger) si chiar scriitori si poeti precum Tristan Tzara sau Blaise Cendrars; acestia s-au referit la el explicit pentru a justifica incercarea de innoire a limbajului poetic, valoarea pe care o acordau visului si raportarea la ratiunea occidentals.

De la Les fonctions mentales dans les societes inferieures (1910) pina la L'experience mystique et les symboles chez les primitifs (1937), Levy-Bruhl a consacrat nu mai putin


de sase volume studiului mentalitatii primitive, caracterizata ca mistica in privinta continutului reprezentarilor sale si ca prelogicd pentru legaturile stabilite intre acestea, adica insensibila fata de contradictii si imposibilitate. Neglijind doctrina lui Durkheim si opunindu-se teoriei sociologice a cunoasterii elaborata de acesta, Levy-Bruhl considera ca aparitia gindirii logice - caracteristica pentru mentalitatea moderna - rezulta dintr-o revolts a spiritului individual impotriva spiritului de grup. Cu tot aportul gindirii lui R. Hertz, al criticilor lui M. Mauss si M. Leenhradt, Levy-Bruhl a sustinut multa vreme ideea ca mentalitatea primitiva opereaza conform unei legi a participarii generalizate, care o obiectiveaza si o diferentiaza specific de mentalitatea civilizata, asumindu-si astfel riscul de a formula un fel de evolutionism intelectual si de a ramine, dupa cum'spunea Levi-Strauss, in cadrele "iluziei'arhaice". Publicarea postuma a insemnarilor sale va scoate la iveala faptul ca el era constient de limitele si de pericolele propriei teorii, pina in punctul de a o repune in discutie. Abandonind notiunea de "prelogica" si opozitia sociologics dintre mentalitatea primitiva si mentalitatea civilizata, pe care o va polariza - prezenta, cu intensitate variabila, in intreaga societate si gindire umana -, Levy-Bruhl nu numai ca invita etnologul sa iasa din propriile sale categorii pentru a le intelege pe cele specifice altora - ceea ce el insusi nu reusise sa faca-, dar i le si semnaleaza ca obiect de studiu.

J. JAMIN

► 1903, La morale et la science des moeurs, Alcan, Paris. 1910, Les fonctions mentales dans les societes inferieures, Alcan, Paris. 1916, Jean Jaures, Rieder, Paris. 1922, La mentalite primitive, Alcan, Paris. 1927, L'ame primitive, Alcan, Paris. 1931, Le surnaturel et la nature dans la mentalite primitive, Alcan, Paris. 1935, La mythologie primitive, Alcan, Paris. 1937, L'experience mystique et les symboles chez les primitifs, Alcan, Paris. 1949, Les carnets de Lucien Levy-Bruhl, ed. de M. Leenhardt, PUF, Paris.

. BLACHERE J.-C, 1981, Le modele negre. Aspects litteraires du mythe primitiviste au XXe siecle chez Apollinaire, Cendrars, Tzara, Nouvelles Editions Africaines, Dakar. - BLONDEL C, 1926, La mentalite primitive, Stock, Paris. - CAZENEUVE J., 1961, La mentalite archaique, Armand Colin, Paris. 1963, Levy-Bruhl, PUF, Paris. - DAVY G., 1950 (1931), Sociologues d'hier et d'aujourd'hui, PUF, Paris. - LEVI-STRAUSS C, 1947, "La Sociologie francaise", in G. Gurvitch si W. Moore (ed.), La sociologie au XXe siecle, PUF, Paris. - MAUSS M., 1969 (1939), "Lucien Levy-Bruhl", in (Euvres, t. III, Editions de Minuit, Paris: 560-565.

LIENHARDT Godfrey

intreaga cariera universitara a lui Godfrey Lienhardt, nascut in 1921 la Bradford (Yorkshire), s-a desfasurat la Universitatea din Oxford, unde, incepind cu 1972, ocupa postul de reader in antropologie sociala dupa ce, din 1949, fusese lecturer in sociologie africana. Lienhardt a publicat mai multe studii referitoare la organizarea sociala si la gindirea populatiilor din Africa de Est, dar lucrarea sa principals rSmine Divinity and Experience. Consacrat religiei dinka, popor de pSstori din sudul actualului Sudan, studiul analizeazS rezultatele anchetei de teren efectuate intre 1947 si 1950. DacS in cele afirmate se pot intrezSri vagi influente durkheimiene, mai ales acolo unde autorul descrie maniera de transcendere treptatS a individualitStilor prin ritualul sacrificial dinka, finetea analizei si prudenta epistemologicS a autorului i-au permis sS afirme pozitii mai nuantate si mai convingStoare decit cele ale predecesorilor sSi francezi. Mai mult decit o simplS analizS de ritualuri si de reprezentSri dinka, lucrarea reuseste sS propunS o teorie a sacrificiului care suportS comparatia cu tezele lui Hocart si Mauss. Ea prezintS totodatS si intuitii profunde cu referire'la statutul discursului'accesibil unui cercetStor in privinta continutului de credinte pe care, in principiu, el nu le impSrtSseste. Acolo unde ii este imposibil sS se pronunte asupra credintelor populatiei studiate, este legitim sa le rezume cel putin partial (dar nu total, asa cum propune Durkheim), ca "experiente" descriptibile si, pinS la un punct, acceptabile. Pozitia,


constienta de limitele discursului despre religii, reprezinta totodata o punere in gardaimpotriva unui relativism excesiv, de vreme ce autorizeaza intilnirea dintre observator si observat.

D. CASAJUS

► 1958, "The Western Dinka", in J. Middleton, D. Tait (ed.), Tribes without Rulers. Studies in African Segmentary Systems, Routledge & Kegan Paul, Londra. 1961, Divinity and Experience. The Religion of the Dinka, Clarendon Press, Oxford. 1964, Social Anthropology, Oxford University Press, Londra. 1975, "Getting Your Own Back : Themes in Nilotic Myth", in J.H.M. Beattie, R.G. Lienhardt (ed.), Studies in Social Anthropology. Essays in Memory of E.E. Evans-Pritchard by His Former Oxford Colleagues, Clarendon Press, Oxford: 213-237. 1985, "Self: Public, Private. Some African Representations", in M. Carrithers, S. Collins, S. Lukes (ed.), The Category of the Person. Anthropology, Philosophy, History, Cambridge University Press, Cambridge.

LIMBA

Limbile sint o expresie a facultatii limbajului, proprie speciei umane. Cu ajutorul simbolurilor vocale, membrii unui grup se exprima, comunica si actioneaza. Un ansam-blu finit de elemente fonetice lipsite de sens constituie un alt ansamblu, deschis, de elemente semnificative. Cele doua sisteme definesc impreuna semne arbitrare, relative la lumea exterioara, si formeaza cu ajutorul lor un substitut autonom al acesteia. In unele puncte din lumea sonora astfel structural, limbile creeaza motivatii fonetice si/ sau semantice : onomatopee, instrumente poetice. La primul nivel de articulatie, fiecare limba cuprinde unitati de rang fonetic opuse si discrete; lingvistica structurala com-pune, pornind de la trasaturi distinctive, fonemul, degajat din fluxul sonor cu variatiuni infinite datorita pertinentei sale intr-o schema simplificata a functiei de comunicare; gramatica generativa defineste o matrice universala de trasaturi fonetice de unde alimenteaza fiecare limba. La al doilea nivel de articulatie, limba organizeaza ansamblul deschis de unitati semnificative, pe care traditia limbilor clasice il disociaza in doua subansambluri: un inventar restrins de morfeme - libere (particule, conjunctii etc.) sau legate (afixe, prefixe etc.) - si un inventar inepuizabil, lexemele, divizat in subclase dupa criteriile ierarhiei si/sau constructiei semantice (animat/inanimat etc.). Gramatica, ars obligatoria dupaJakobson, impune trecerea prin categoriile sale combinatorii, morfologice si sintactice (genuri, moduri, relatii predicative), specifice fiecarei limbi. Generativistii considers gramatica drept competenta necesara pentru producerea de enunturi noi, in afara oricarei memorizari sau experiente prealabile. In analiza unei limbi, toate teoriile privilegiaza cite un aspect particular': ordinea cuvintelor (distribu-tionalismul), substituirile paradigmatice si combinatiile sintagmatice (structuralismul), ambiguitatile sau anomaliile si disocierea organizarii frazei intr-o structura profunda si una superficiala (gramatica generativa), rolurile actantilor (teoria cazurilor), sino-nimii sintactice (semantica generativa), reprezentarea fenomenologica (teoria catas-trofelor aplicata in lingvistica). Filosofii si logicienii, reflectnd asupra limbajului si apoi asupra limbilor si utilizarii curente a acestora, furnizeaza metode partiale : neopozi-tivismul logic (Carnap, Quine) sau filosofia analitica (Wittgenstein, Austin). Frontiera mobila dintre grameme si lexeme, nespecializarea conceptelor in relatia acestora cu partile discursului, cu toate afinitatile sau tendintele, lipsa de corespondenta dintre semnificatia enunturilor si cea a unitatilor de sens (presupozitie, ierarhizare, context discursiv)'obliga la alegerea in prealabil pentru analiza a unei teorii a semnului si a functionarii limbii.

Contributia biologicului si natura dispozitivului cognitiv fac obiectul unui dezacord intre teoriile constructioniste ale lui Piaget si generativismul lui Chomsky: neurologia mecanismelor cerebrale ale comunicarii si cercetarile asupra memoriei au repercusiuni asupra conceptiei limbii. De exemplu, limba (langue) este conceputa de Saussure ca obiect al disciplinei lingvistice, in contrast cu vorbirea (parole), materie a acesteia.


Chomsky transforms aceasta dihotomie, iar codul-limba saussurian, bogatie statica depusa in memorie, devine proces generativ; competena are ca nucleu capacitatea gramaticala, in vreme ce proiectiile sale, fonetica si semantics, pot fi percepute prin performare. Diversitatea limbilor urca probabil pina la primii Homo sapiens. In Les langues du monde, Meillet, Cohen si colaboratorii lor au inventariat si descris toate limbile cunoscute. Numarul de limbi astfel retinute depinde de rigurozitatea clasamentului care s-a putut stabili: clasamentul genetic se bazeaza pe descoperirea, prin comparatie, a corespondentelor regulate - criterii istorice, metoda inductivS, reconstructie a limbi-lor-mama cum'ar fi proto-indo-europeana; clasamentul tipologic combina structuri si procedee: concepte exprimate, tehnici prevalente, grad de sinteza; clasamentul geo-grafic subliniaza faptele insolite, ca de exemplu aparitia unor trasaturi fonetice sau gramaticale identice in limbi diferite si fara contact intre ele. Clasamentul semantic preconizat de Benveniste, adevarata rasturnare a vechii situatii, abandoneaza ideea ca limbajul nu exists decit prin intermediul manifestarilor sale. Formele gramaticale indica raspunsul la problemele semantice pe care fiecare limba trebuie sa le rezolve: "Studiind aceste forme, selectia, gruparea, organizarea lor proprie, putem induce natura si forma problemei intralingvistice la care ele raspund" (Benveniste, 1966, 1:117). Este ceea ce vrea sa afle etnologul atunci cind urmareste sa inteleaga diferenta dintre limbi si modul de clasificare a limbilor izolate. Limbile evolueazS continuu: difuzarea, dife-rentierea, presiunile si rezistentele dau nastere unor limbi vehiculare, bi- ori multi-lingvismului, sau provoacS disparitia altora. Modificarile interne, perceptibile mai cu seama in lexic, au contribuit la formarea ideii ca se poate vorbi despre o corespondents intre starea limbii si starea culturii, pina la aparitia unei orientari cauzale. Aceasta rezulta dintr-o interpretare ingusta a ipotezei Sapir - Whorf, nuantata de Sapir prin negarea existentei unei corelatii directe intre un tip cultural si o structura lingvisticS anume. Problema fascinanta a asemanarii discutate, exprimata de W. Von Humboldt atunci cind descria legatura directs in care nici limba, nici cultura nu-si pot revendica vreo independents, sau de Nietzche, atunci cind evoca "straniul aer de familie al tuturor sistemelor de gindire hinduse, grecesti si germane", nu poate fi tratata decit prin analizarea repetata, la niveluri din ce in ce mai abstracte, a semnificatiei gramaticale, in paralel cu efectuarea unor cercetari cum ar fi aceea a lui Dumezil asupra gindirii rituale sau a lui Benveniste asupra institutiilor indo-europene. Avind printre functiile lor si transmiterea culturii, limbile si culturile corespondente se influenteaza reciproc si devin semne ale unei cunoasteri impartasite ; ele constituie uneori chiar identitatea principals a grupului. Adeseori se intimplSca limba sS nu fie singurul mijloc utilizat pentru comunicarea experientelor: gesturile, obiectele, elementele de ezoterism, ritua-lurile formeaza sisteme conexe. O parte din sens deriva din forta sa de actiune, "atunci cind a spune inseamna a face", aspect care duce limba in sfera pragmaticii.

A. MONOD-BECQUELIN

. AUSTIN J.L., 1962, How to Do Things with Words, Oxford University Press, Londra (trad. fr. Quand dire c'est faire, Le Seuil, Paris, 1970). - BENVENISTE E., 1966, Problemes de linguistique generale, Gallimard, Paris. - Centre Royaumont pour une Science de l'Homme, 1979, Theories du langage, theories de l'apprentissage; le debat entre Jean Piaget et Noam Chomsky, Le Seuil, Paris. - DUCROT C, 1984, Le dire et le dit, Editions de Minuit, Paris. -DUCROT O., TODOROV T, 1972, Dictionnaire encyclopedique des sciences du langage, Le Seuil, Paris. - DUMEZIL G., 1968, Mythe et epopee: l'ideologie des trois fonctions dans les epopees des peuples indo-europeens, Gallimard, Paris. - FRANCOIS F., 1980, Linguistique, PUF, Paris. - HAGEGE C, 1986, L'homme de paroles, Fayard, Paris. - JAKOBSON R., 1973, Questions de poetique, Le Seuil, Paris; 1976, Six lecons sur le son et le sens, Editions de Minuit, Paris. - KRISTEVA J., 1981, Le langage, cet inconnu. Une initiation a la linguistique, Le Seuil, Paris. - MEILLET A., M. COHEN (ed.), 1924, Les langues du monde, Ed. par D.G. Mandelbaum, Paris. - SAPIR E., 1985 (ed. I: 1949), Selected Writings in Language, Culture and Personality, University of California Press, Berkeley (trad. fr. Linguistique, Editions de Minuit, Paris, 1968). - SAUSURRE F de, 1955, Cours de linguistique generale, Payot, Paris.


LINGVISTICA SI ANTROPOLOGIE

Influenta lingvisticii structural asupra antropologiei de la mijlocul secolului al XX-lea a facut sa se dea uitarii faptul ca, in secolul al XIX-lea, studiile asupra limbajului se inspirau din stiintele naturale, dominante pe atunci datorita lui Darwin. Gramatica comparata, co'dificata de A. Schleicher in 1861, trebuia sa fie pentru genealogia limbilor ceea ce fusese anatomia comparata pentru evolutia speciilor. Limba era un organism viu, care se cerea descris pentru a i se explica originea, dezvoltarea si moartea. In epoca, evolutionismul impregna conceptul de "limba-mama" din lingvistica si cel de "matri-arhat" din antropologie. O prima modificare se va face simtita incepind cu 1870, o data cu interesul manifestat fata de limbile vii si fata de dialectologie: acum se descopera comunitatea de locutori si, din entitate organica, limba devine o institutie sociala, iar elementele ei trebuie analizate ca substante independente. Lingvistii se vor plasa de aici inainte in mod firesc sub patronajul sociologiei si al antropologiei.

Schimbarea radicala i se datoreaza lui F. de Saussure. Afirmind ca limba este un sistem de relatii interdependente - explicabil fara a fi necesar recursul la date extra-lingvistice - cu elemente valorizate prin raporturi mutuale, Saussure construieste un obiect dotat cu o coerenta interna si cu autonomie externa. Lingvistica, fondata astfel ca stiinta, este eliberata de stiintele conexe: sociologie, etnologie, psihologie, fiziologie. Acum, lingvistica si antropologia se raporteaza la modelul stiintelor fizice: "Nu se poate ca fonologia sa nu joace, pentru stiintele sociale, acelasi rol novator ca si fizica nucleara, de exemplu, pentru ansamblul stiintelor exacte", scrie Levi-Strauss in 1945 (1958: 39), inainte de a deschide analizei structurale domeniul relatiilor de rudenie. Chiar in lingvistica, succesorii lui Saussure vor aplica aceasta analiza la toate sectoarele limbajului susceptibile de a tine de ea : fonologia (Troubetzkoy, Jakobson), sintaxa (Hjelmslev, Martinet), semantica formala (Hjelmslev, Greimas, Pottier), schimbarile sistemelor lingvistice (Martinet, Haudricourt, Benveniste), patologia limbajului (Jakobson) etc.

Dar structuralismul, considerind limba in primul rind un cod, un produs al spiritului uman, si mai putin o productie a locutorilor, amina studiul cuvintului, al sensului construit in situatia discursiva. Ceea ce in Europa nu insemna decit o delimitare operatorie si "provizorie", dupa Saussure, devine dogma in Statele Unite: distribu-tionalismul lui Bloomfield exclude in mod radical din lingvistica problema sensului si o deschide pe aceea a raporturilor dintre limba si societate. "Daca aceasta metoda se generalizeaza, scria Benveniste (1966: 1-12), ma tem ca lingvistica nu va ajunge niciodata din urma celelalte stiinte ale omului si ale culturii." Cit despre gramatica generativa a lui N. Chomsky, aceasta se opune structuralismului in esenta, considerind limba ca pe un ansamblu de reguli de producere a frazei. Pozitia teoretica apropie lingvistica mai mult de psihologie (mai ales prin conceptele de "competenta" si de "performanta") decit de antropologie.

Reactia la aceasta intoarcere a lingvisticii americane spre forme (Bloomfield) sau spre reguli (Chomsky) se va traduce in Statele Unite prin dezvoltarea unei noi discipline, "antropologia lingvistica", cum a numit-o D. Hymes (1964) care, pe urmele lui F. Boas si E. Sapir si ale ipotezei Sapir - Whorf, pune urmatoarele intrebari: poate o limba sa influenteze gindirea ? Un mod de expresie particular poate modifica viziunea unui popor asupra lumii? De aici vor aparea numeroase lucrari, preocupate de investigarea in vocabulare bine definite (termeni de rudenie, vocabulare ale culorilor, botanicii sau zoologiei) a unei organizari taxonomice sau de efectuarea unei analize componentiale in vederea decelarii structurilor. Paralel se dezvolta, tot in Statele Unite, sociolingvistica (Labov), studiu al conditionarilor sociale ale variatiei limbilor, urmind o traditie de cercetare consolidate in'Franta inca de la A. Meillet si M. Cohen. In acelasi'timp, lingvistica "pura" isi schimba perspectivele concentrindu-se, de la Benveniste incoace, pe subiectii vorbito'ri si pe strategiile lor discursive si ocupindu-se de problema proce-sului de construire a sensului. Aceasta lingvistica a enuntarii prezinta destule analogii


cu antropologia cognitiva, care studiaza strategiile aplicate de subiecti pentru a construi reprezentarile identitatii, institutiilor si cunoasterii lor.

Pe linga aceasta convergent a unui model aplicat la doua discipline distincte, lingvistii si antropologii se strfiduiesc sa construiasca ansamblul relatiilor existente intre practicile de limba si practicile culturale in obiectul unei discipline proprii, etno-lingvistica. Inca eterogena, aceasta acopera demersuri diferite:

-     lingvistica "exotica" imprumuta metodele sale din etnografie, dar fara a se inte-resa a priori de faptele de cultura; totusi, pornind de la anchetele lor lingvistice, Boas si mai apoi Sapir vor afirma importanta legaturii dintre limba si cultura, contribuind astfel la dezbaterea asupra relativismului cultural;

-     semantica, inteleasa fie ca explicare a ordinii traite sau a ratiunilor neintentionale ale sensului (G. Calame-Griaule, H. Claudot, M.-P. Ferry), fie ca efect al sensului produs printr-o situatie discursiva; punctele de plecare sint foarte diverse : lexico-grafia, analiza discursului, literatura orala, taxonomiile (Berlin si Kay, Tornay pentru numele de culori, de exemplu);

-     studiul raporturilor dintre structura limbii si structura sociala (N. Marr, Haudricourt, Benveniste), al locului limbilor in'cadrul culturilor (M. Houis), al reprezentarilor pe care si le fac locutorii cu referire la propria lor limba (Journal des Africanistes, 1987).'

Este dificil de prevazut daca aceasta fuziune, care promite cercetari la granita dintre lingvistica si antropologie, va duce la simpla delimitare a unui teritoriu suplimentar in stiintele umane sau chiar la depasirea principiului de separare dintre cele doua discipline, relevind actiunea functiei simbolice.

Y. MONINO

. ALVAREZ-PEREYRE F. (ed.), 1981, Ethnolinguistique. Contributions theoriques et metho-dologiques, SELAF, Paris. - BENVENISTE E., 1966, Problemes de linguistique generale, 2 vol., Gallimard, Paris. - BERLIN B., KAY P., 1969, Basic Color Terms: Their Universality and Evolution, University of California Press, Berkeley - Los Angeles. - CALAME-GRIAULE G., 1965, Ethnologie et langage. La parole chez les Dogon, Gallimard, Paris. - CALAME--GRIAULE G. (ed.), 1977, Langage et cultures africaines. Essais d'ethnolinguistique, Maspero, Paris. - HAUDRICOURT A.G., 1968, "Linguistique et ethnologie", in J. Poirier (ed.), Ethnologie generale, Gallimard, Paris. - HYMES D. (ed.), 1964, Language in Culture and Society, Harper & Row, New York. - Journal des Africanistes, 1987, nr. 57: Les voix de la parole. -LEVI-STRAUSS C, 1958, Anthropologie structurale, Plon, Paris. - POTTIER B. (ed.), 1970, L'ethnolinguistique", in Langages, nr. 18. - THOMAS J.M.C. (ed.), 1985, "Linguistique, ethnologie, ethnolingistique (la pratique de l'anthropologie aujourd'hui)", in Actes du colloque CNRS organise par lAFA, Sevres, 1981, SELAF, Paris. - TORNAY S. (ed.), 1978, Voir et nommer les couleurs, Laboratoire d'Ethnologie et de Sociologie Comparative, Nanterre.

LINTON Ralph

Antropolog american, Ralph Linton s-a nascut in anul 1893 intr-o familie de quakeri din Philadelphia, tatal sau fiind proprietarul unei importante afaceri comerciale. Dupa studiile urmate la Quaker High School, intra la Swarthmore College, unde inclinatiile sale il fac sa se indrepte inspre literatura, istorie si stiintele naturii. Pasionat de arheologie, Linton participa intre 1912 si 1915 la sapaturile din sud-vestul Statelor Unite, Guatemala si New Jersey, scotind la lumina zilei un sit din arhaicul oriental, in apropiere de Haddonfield. Incadrat in corpul expeditionar american, participa la luptele din Franta si se imbolnaveste in urma unei inhalari de gaze.

In jurul anului 1920 isi incepe adevarata cariera stiintifica. Sosit ca arheolog in Insulele Marchize (unde amenajeaza mormintul lui Gauguin)', va pleca de aici ca etnolog. in 1922 lucreaza la Field Museum of Natural History din Chicago. Dupa o misiune in Madagascar (1925-1927), intra la Universitatea Wisconsin, unde va exercita o influenta importanta asupra studentilor sai, printre care se afla si C. Kluckhohn. Teoretician


atasat conceptiei unitare a unei antropologii pe care o dorea "culturala", Linton recepteaza cu scepticism succesul doctrinei lui Radcliffe-Brown din Chicago si critica atit functionalismul, cit si emergenta, in Statele Unite, a unei antropologii sociale, pe care el o 'considera a fi reductionists. Opera sa principals, The Study of Man (1936), va apSrea putin inainte ca el sS paraseasca Madison, Wisconsin, pentru Universitatea Columbia, New York (1937), unde curind va primi directiunea departamentului de antropologie : de aici inainte va fi recunoscut ca una dintre'figurile centrale ale curen-tului antropologic numit "Culture and personality".

1938 este anul de inceput al colaborarii dintre Linton si A. Kardiner, mai cu seama in cadrul seminarului animat de acesta din urma, unde isi gasesc punctul de plecare lucrari precum The Psychological Frontiers of Society, redactata de Kardiner, Linton, C. Du Bois si J. West si The Cultural Background of Personality, avindu-l ca autor pe Linton. Ambele vor aparea in 1945. In 1946 Linton este solicitat la Yale; suferind de mai multi ani de o maladie cardiaca, el moare la New Haven in 1953, lasind neterminat manuscrisul lucrarii The Tree of Culture, incheiata si publicata (1955) de Adelin Linton, careia ii datoram o carte despre sotul ei, scrisa impreuna cu C. Wagley (1971); G. Devereux a publicat cel de-al doilea text postum al lui Linton (1956).

M. IZARD

► 1936, The Study of Man. An Introduction, Appleton Century, New York (trad. fr. De l'homme Editions de Minuit Paris 1968) 1945 The Cultural Background of Personality Appleton Century, New York. 1955, The . Tree of Culture (editat de A. Linton), Alfred A. Knopf, New York. 1956, Culture and Mental Disorders (editat de G. Devereux), Charles C. Thomas, Springfield - LINTON R. (ed.), 1940, Acculturation in Seven American Indian Tribes, Appleton Century New York. 1945, The Science of Man in the World Crisis, Columbia University Press, New York. 1949, Most of the World: the Peoples of Africa and the East Today, Columbia University Press, New York. 1949 (coaut. A. Linton), We Gather Together, the Story of Thanksgiving, Henry Schuman, New York. 1951, The Lore of Birthdays, Henry Schuman, New York.

. LINTON A., WAGLEY C, 1971, Ralph Linton, Columbia University Press, New York. -KARDINER A. et al, 1945, The Psychological Frontier of Society, Columbia University Press, New York.

LITERATURA ORALA

Expresia "literatura orala", multa vreme contestata pentru ambiguitatea si contradictia in termeni pe care le manifests, este acceptatS astSzi, si pe bunS dreptate, dacS nu ne impiedicSm de ideea de "scriere" si dacS definim aceastS literaturS printr-o anumitS cSutare a formei, a utilizSrii limbii - fapte conferind textului transmis pe cale oralS o valoare esteticS recunoscutS de utilizatori. Autorii anglo-saxoni ii prefers termenul de folklore; in Franta, acest termen a dobindit deja o coloratura arhaizantS si se poate spune cS, de altfel, el acoperS un cimp mult mai larg. In civilizatiile europene si orientale, literaturile orale si scrise coexists de multS vreme; in alte'pSrti, textele au fost transmise numai pe cale oralS; chiar dacS scrierea era mai putin ignoratS in trecutul Africii decit am fi noi tentati sS o credem, ea a fost suportul unei literaturi mai degrabS savante (de exemplu poezia religioasS islamicS in limba fulfuldS sau in limba hausS, transcrisS in caractere arabe). Transmiterea literaturii in cadrul civilizatiilor orale presupune o conceptie a vorbirii (parole) care porneste de la reprezentarea lumii si a persoanei umane si care explicS respectul fata de acestea ; asemenea conceptii sint bine cunoscute acum in privinta Africii.

Literatura orala este partea traditiei formulata intr-un cod propriu fiecarei societati si fiecarei limbi, in functie de un fond cultural anume. Ea vehiculeaza atit istoria grupului, cit si credintele, reprezentarile simbolice, modelele culturale sau viziunea asupra lumii naturale specifice acestuia. Puternic impregnata de valorile caracteristice ale societatii, istoria orala serveste adeseori drept baza pentru invatamintul traditional. Dar specificitatea nu exclude universalitatea: prezentind intr-o forma simbolica probleme


comune tuturor societatilor omenesti (explicarea lumii, relatiile dintre membrii grupului familial etc.), literatura orala se preteaza comparativismului. A fost remarcata deja permanenta exceptionala si larga raspindire a miturilor si a basmelor; acestea au permis stabilirea unui index international (Aarne-Thompson, 1928) sau national (Delarue-Teneze, 1957-1958).

Formularea codificata a fondurilor culturale este determinata de genuri; fiecare gen respecta regulile determinante ale modului de enuntare (debit, ritm, modulatie a vocii) si ale structurii (forma dialogata a ghicitorilor, alternanta in basm sau in epopee a partilor narate cu cele cintate, formule de debut si de final'in cazul povestilor). Fiecare cultura prezinta genuri proprii, care nu corespund decit arareori categoriilor occidental. Asa se face ca limitele dintre mit si basm sint neclare, mai cu seama in situatiile cind mitul nu mai face obiectul unei credinte ; limbile africane tonale permit forme poetice si ghicitori in cazul carora structura tonala este determinanta; antroponimele, mai ales cele onorifice, pot fi incadrate si ele in categoria genurilor poetice. In societatile moderne, indeosebi in cele urbane, genurile traditionale au disparut sau sint pe cale de disparitie, dar asistam la dezvoltarea altora (povestea hazlie) sau la renasterea unora mai vechi sub o alta forma (fenomenul "noilor povestitori" din Franta). '

Procedeele stilistice orale sint o functie a limbii. Distinctia dintre proza si poezie se cere nuantata aici, pentru ca avem de-a face cu genuri intermediare. In general, genurile narative urmaresc claritatea, expresivitatea, vivacitatea, dramatismul (dialogurile); poezia pune accent pe ritm, imagine, expresie enigmatica, jocuri de sonoritate ; adeseori se asociaza cu muzica. Cele doua niveluri coexista in anumite genuri (epopee, cintec medieval epic). Stilul oral mai depinde si de personalitatea transmitatorului. Talentul unui povestitor, al unui cintaret, al unui bard va fi judecat dupa maniera acestuia de a utiliza resursele corpului si vocii sale (gesturi, mimica, teatralizare), pe linga cele ale limbii. In plus, se apreciaza intinderea repertoriului unui povestitor si capacitatea acestuia de a memora, care ii permite sa redea texte uneori foarte lungi, fara alte variatiuni decit cele stilistice. Literatura orala urmareste permanenta, stabilitatea, fidelitatea; nu este menita sa inventeze, ci sa reproduca. Preocuparea pentru permanenta merge totusi mina in mina cu o variabilitate de fapt, explicata prin mutatiile istorice si sociale, dar si printr-o relativa creatie individual, cantonata in general in domeniul formei: se brodeaza pe baza unor teme cunoscute, cu imagini si formule extrase dintr-un fond comun. Totusi, variabilitatea poate afecta uneori si sensul (pentru poezie: Finnegan, 1977 ; pentru genurile narative : Le conte, pourquoi ? comment ?, 1985).

Agentii transmitatori pot fi profesionisti (povestitorii arabi sau grioti si genealogistii africani, cintaretii epici turci etc.) sau amatori (bunicile sint povestitoare cam peste tot; la tuaregi, barbatii, femeile si chiar copiii improvizeaza versuri etc.). Statutul social (preot, saman, demnitar al unei societati "secrete") determina dreptul la declamarea anumitor texte religioase sau initiatice. Functia sociala si simbolica a literaturii orale apare, acolo unde inca este vie, printre regulile de emitere.'Acestea se pot referi la timpul enuntarii (noaptea pentru fictiuni, ziua pentru textele considerate ca fiind veridice), la loc (interiorul sau exteriorul casei/satului, daca participantii sint sau nu sint casatoriti), la parteneri (schimb exclus intre anumite categorii de'rudenie, virsta sau sex),'la repertoriu (masculin, feminin, pentru copii, specializat) (Calame-Griaule, 1965).

Interesul pentru literatura orala (mai ales pentru basm si cintec) s-a dezvoltat la sfirsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea in Europa (pentru un istoric al disciplinei, vezi Cocchiara, 1952). Marile antologii realizate atunci in Franta sint opera unor etnologi (Sebillot, Saintyves, Van Gennep) sau a unor eruditi locali. Scoala istorico-geografica scandinava (Aarne), cu a sa tipologie a basmelor, i-a marcat considerabil pe "folcloristii" preocupati de Europa, care s-au interesat de istoria, izvoa-rele si raspindirea textelor. Scoala formalist rusa, care a readus in actualitate logica structurilor narative, a fost descoperita in Occident in 1958, prin traducerea americana a lui Propp (editia in limba rusa, 1928); influenta lui este si astazi importanta. Structu-ralismul s-a interesat de mituri, de sistemele de opozitii inconstiente care le sustin, de


transformarile temelor (Levi-Strauss, 1964-1971). Dintre lucrarile de la care se reclama astazi cercetatorii pentru analiza narativa, trebuie sa le mai citam pe cele ale semioticienilor (Greimas) si ale lui Dumezil (1968-1971). In ultimii 20 de ani s-au efectuat cercetari de teren pe toate continentele; etnolingvistii considers textele orale un cimp privilegiat de manifestari lingvistice dintr-un context cultural si social. Dintre numeroasele publicatii (pentru Africa : Gorog, 1981), putem cita colectiile specializate : "Les litteratures populaires de toutes les nations" si "Classiques africains" (Paris); "The Oxford Library of African Literature" ; "Memoires d'homme" (Quebec) etc., precum si revistele consacrate literaturii orale: Cahiers de litterature orale (Franta), Fabula (Germania), Journal of American Folklore (Statele Unite) etc. Insa cercetarea mai trebuie intensificata inca, daca se doreste salvarea unui patrimoniu pe cale de disparitie in numeroase tari.

G. CALAME-GRIAULE

. AARNE A., THOMPSON S. (1928), 1961, The Types of the Folk-Tale. A Classification and Bibliography, Academia Scientiarum Fennica, Helsinki. - CALAME-GRIAULE G., Ethnologie et langage. La parole chez des Dogon, Gallimard, Paris. - COCCHIARA G., 1952, Storia del Folklore in Europa, Boringhieri, Torino. - DELARUE P., TENEZE M.-L., 1957-1985, Le conte populaire francais, Catalogue raisonne des versions de France et des pays de langue francaise d'outre-mer, t. I, Erasme, Paris, 1957; t. II, Maisonneuve - Larose, Paris, 1964; t. III, Maisonneuve - Larose, Paris, 1976; t. IV, Maisonneuve - Larose, Paris, 1985. - DUMEZIL G., 1968-1971, Mythe et epopee, Gallimard, Paris; t. I, L'ideologie des trois fonctions dans les epopees des peuples indo-europeens ; t. II, Types epiques indo-europeens: un heros, un sorcier, un roi, 1971. - FINNEGAN R., 1977, Oral Poetry, Its Nature, Significance and Social Context, Cambridge University Press, Cambridge. - GOROG V., 1981, Litterature orale dAfrique noire, Bibliographie analytique, Maisonneuve - Larose, Paris. - "Le conte, pourquoi? comment? - "Folktales, Why and How?", 1984, Actes des Journees d'etudes en litterature orale Analyse des contes problemes de methode (Paris 23-26 mars 1982) Editions du CNRS, Paris. - LEVI-STRAUSS, 1964, Mythologiques, Plon, Paris ; t. I, Le cru et le cuit; t. II, Du miel aux cendres; t. III, L'origine des manieres de table; t. IV, L'homme nu. - PROPP V, 1958, "Morphology of the Folktale", part III, International Journal of American Linguistics, 24 (4); 1970, Morphologie du conte, Le Seuil, Paris (ed. in limba rusa, 1928).

LOCUINTA

Micro-mediu construit sau amenajat ca adapost pentru oameni (si eventual si pentru adapostirea animalelor, a recoltelor etc.), locuinta trebuie deosebita de habitat, ca mod de repartizare a unitatilor de rezidenta pe un anumit teritoriu. Fara indoiala ca locuinta ofera, prin diversitatea formelor, tipurilor si materialelor de constructie specifice, unele indicii cu privire la constringerile si facilitate mediului in care este construita; totusi, am gresi daca am vedea in toate acestea o simpla expresie a determinismelor geografice si a nevoii universale de protectie, care ar prezenta pretutindeni aceleasi exigente referitoare la confort. Tipurile de locuinta pot fi foarte diferite, chiar si in zone clima-terice si de relief similare, in cazul unor populatii aflate la acelasi nivel tehnic sau, dimpotriva, pot fi asemanatoare in ecosisteme foarte diversificate : vezi cazul grupurilor ona din Tara de Foc, care utilizeaza doar niste paravane pentru a se proteja de vint, sau exemplul casei japoneze, constructie foarte usoara si raspindita pina in zonele siberiene. Tehnica de consum, mai putin subordonata constringerilor materiale si functional decit tehnicile de productie sau de achizitie, locuinta apare, in fapt, ca rezultat al unei pluralitati de factori (pedologici, climaterici, istorici, economici, sociali, simbolici etc.), ordonati si ierarhizati de fiecare societate in parte, dupa modalitati proprii. Astfel, o constructie poate fi considerata ca fiind sinteza formala a mai multor alegeri succesive intre posibilitati diverse, factorii naturali aparind adeseori in analiza ca restrictivi, mai degraba decit ca determinanti (Rapoport, 1972); de asemenea, restrictive sint mijloacele tehnice si economice de care dispune o societate pentru a-si edifica mediul ideal dorit. Scopul unui studiu etnologic al casei este acela de a releva acest joc complex de criterii,


exigente, limite ce interfereaza in producerea si ocuparea unui spatiu construit. In orice caz, trebuie luate in considerare urmatoarele aspecte:

1) Modul selectiv in care arhitecturile vernaculare rdspund la inconvenientele mediului inconjurator (excese climaterice, insecte etc.). In masura in care aceste societati nu dispun de mijloacele tehnice necesare pentru realizarea unui micro-mediu perfect autonom, constructia trece printr-un proces de evaluare a inconvenientelor de remediat cu prioritate. Peretii si acoperisurile din pamint (chirpici, valatuci, caramizi arse) prezinta, de exemplu, calitati excelente in privinta izolarii termice, dar si inconvenientul de a fi foarte fragile. De altfel, cautarea unei locuinte optime nu este subordonata doar unor consideratii de ordin practic; la stabilirea locului de construcie - neplacut sau atractiv -, a orientarii si formei cladirilor, precum si la alegerea materialelor se va tine seama, in proportii variabile, de constringerile climaterice (vezi peretii in absida specifici fermelor normande sau cabanelor din Camargue, conceputi astfel'incit sa constituie un obstacol cit mai mic in calea vintului), de scara sociala (folosirea cu ostentatie, in cazul unor societati aflate in faza de tranzitie, a unor materiale moderne, chiar daca nu foarte potrivite in ambient) sau de ratiuni de ordin simbolic (orientarea casei japoneze in functie de o axa ideala nord-vest/sud-est).

2)Modalitatile tehnice utilizate cu precadere pentru rezolvarea problemelor fundamentale legate de stabilitatea constructiei (repartizarea fortelor verticale si orizontale exercitate de componentele superioare ale cladirii - acoperis din piatra sau din foaie de cort - pe elementele de rezistenta - ziduri sau pari). Solutiile adoptate sint sugestive pentru gradul de evolutie tehnica: de exemplu, in problema sustinerii greutatii unui acoperis, alegerea unei modalitati de repartizare a presiunii in mod egal pe peretii unei incinte sau pe niste stilpi centrali pe care este asezata coama sarpantei. Aceste procedee de constructie depind mecanic de sistemul tehnic in care se integreaza: confectionarea sarpantelor metalice, bunaoara, nu s-a putut dezvolta decit ca urmare a unor modificari profunde in domeniul tehnicilor siderurgice, care nu au fost posibile decit dupa inven-tarea masinii cu abur. Aceste procedee sint legate functional si de alte sectoare ale activitatii tehnice: astfel, locuintele pastorilor nomazi sint in general mobile, usor de demontat si de transportat. Cu exceptia celor mai simple forme (paravane, colibe), locuinta este rezultatul unui lant operator foarte complex, comportind un numar mare de etape (fundatii si temelii, schelarie, osatura, acoperis etc.) si necesitind recurgerea la mai multe ustensile, materiale, cunostinte si priceperi aflate, in societatile lipsite de arhitecti, la nivelul unei cunoasteri logice a calitatilor sensibile (aprecierea materialelor din och'i, ascultat, pipait). Intrajutorarea si cooperarea intervin in diferitele stadii ale constructiei, pentru realizarea anumitor'sarcini, simbolizind formele dominante de solidaritate (familiala, de rudenie, de vecinatate, rurala etc.), variabile in functie de societate. Dupa tipul de constructie, locuinta poate fi avuta in vedere pentru adaugiri succesive (case virtual evolutive comportind, de exemplu, pereti fara deschizaturi la care se pot atasa ulterior alte cladiri) sau, dimpotriva, poate forma o unitate definitiva si neextensibila (colibe circulare, case prevazute cu balcoane si deschizaturi pe toate laturile). Avem de-a face aici cu formule tehnice si conceptii despre casa radical diferite.

3) Pozitia locuintei si a dependintelor acesteia in cadrul sistemului de productie.
Natura, volumul, dotarile cladirilor specializate (pentru cresterea animalelor, conser-
varea si transformarea recoltelor, activitati productive etc.)'dau seama in mod direct
despre importanta relativa a activitatilor de productie; pozitia acestor cladiri (lipite
sau nu de casa), statutul lor (privat sau comun) reflecta influenta, mai mult sau mai
putin importanta, a structurilor comunitare (locuinte de tip microcosmos, reunind
ansamblul echipamentelor necesare productiei sau asezari comportind cladiri de folo-
sinta comuna, cum ar fi hambarele colective in Africa de Nord, de exemplu). Spatiu
amenajat, cu proportii variabile, pentru rezidenta si lucru, locuinta este in acelasi timp
instrument de productie si spatiu de consum al'bunurilor produse.


4) Simbolizarea organizarii sociale prin intermediul modalitatilor de ocupare a cladirii. Repartizarea caselor reprezinta, la scara unei asezari, traducerea spatiala a raporturilor sociale dominante: raporturi de rudenie (satele circulare ale indienilor bororo din America de Sud, impartite in doua jumatati matriliniare, fiecare dintre acestea fiind subdivizata in grupuri de colibe in care locuiesc membrii aceluiasi clan etc.); raporturi intre straturi, caste sau clase (locuintele grupurilor dominante sint amplasate central, iar cele ale grupurilor subordonate sint amplasate periferic); distinctii intre sexe si clase de virsta, simbolizate in multe societati prin existenta unor cladiri colective rezervate exclusiv barbatilor sau tinerilor (coliba mare la canaci, "sanctuarul barba-tilor", baitemannageo bororo, casele tinerilor celibatari in diverse societati asiatice si oceaniene). Forma, organizarea interna a unei unitati de locuit depinde, printre altele, de functia pe care o are structura grupului domestic care sta aici: camere sau etaje repartizate in functie de generatie (in cazul unei familii-matca, de exemplu), incapere mare comuna unde se intrunesc, la masa, toti membrii familiei extinse (comunitatile taisibles din centrul Frantei, zadruga de la slavii de sud), incinte cu o morfologie foarte diferita, in functie de numarul de sotii ale unui cap de familie (vezi, pentru Camerun, Beguin et. al., 1952). Simbolizind unitatea de apartenenta sociala, casa este prin exce-lenta "locul" unde se afla ilustrate mecanismele de alianta si de filiatie: prin intermediul "alegerii" locuintei, prin intermediul regulilor si strategiilor care guverneaza transmi-terea acesteia; in fine, locuinta si dependintele ei sint, prin suprafata si forma lor, indicii sau semne ale statutului socio-economic al celor care o locuiesc (case de stapini, durate in piatra cioplita si cu deschizaturi repartizate simetric in lumea rurala fran-tuzeasca, hambare mari, decorate cu igname apartinind celor aflati in fruntea satelor si a districtelor la melanezienii din insulele Trobriand etc.).

5) Modalitdtile de a concepe si locui spatiul domestic, ca expresii ale etosului unei societati. Fiecare cultura are un mod anume de a aborda categoriile public/privat, interior/exterior, inchis/deschis; uneori prevaleaza o conceptie "celulara" a casei si atunci majoritatea activitatilor se vor desfasura in spatii comune; alteori prevaleaza o conceptie "unitara", fiecare familie dispunind de un cadru propriu, complet construit (Cresswell, 1976); uneori intimitatea este protejata cu strasnicie de eventualele priviri, prin ziduri exterioare oarbe (lumea islamica), alteori este doar sugerata, printr-o anu-mita atitudine (indienii yagua din Amazonia se izoleaza de viata colectiva intorcindu-se cu spatele la casa mare comuna); locuinta poate fi impartita in camere precis speciali-zate sau, dimpotriva, poate forma o unitate polivalenta. Aceste modalitati de adminis-trare a spatiului contribuie la o viziune ideala asupra confortului, care integreaza, in proportii variind dupa societati, umbra sau lumina, proaspatul sau uscatul, apropierea sau indepartarea dintre indivizi, un mobilier fix sau unul redus la minim.

6) Legaturile simbolice pe care le fac societatile intre cadrul construit si ansamblul credintelor si reprezentarilor lor. Sint legaturi manifestate prin practicile rituale care inaugureaza constructia (sacrificiu, consacrarea limitelor), asigurindu-i protectia (talis-mane fixate la deschizaturi pentru indepartarea influentelor malefice), dar mai cu seama prin reteaua de relatii stabilite intre cosmologie,'mitologie, viziunea asupra lumii si configuratia cladirilo'r : corespondenta dintre forma locuintei si schemele simbo-lice ideale (orasul imperial Lunda din Africa Centrala, in forma de broasca testoasa -animal mitic; asezarile indienilor pawnee din America de Nord, reproducind pozitiile stelelor de pe ce'r etc.); atribuirea de valori contrastive partilor casei: de sus si de jos, din stinga si din dreapta, din fata si din spate (locuinta kabila din Africa de Nord, unde josul se opune susului, dupa'cum intunericul se opune luminii, umedul uscatului, natura culturii etc.). In numeroase societati, casa este conceputa dupa imaginea cos-mosului sau a unui corp mitic: cortul tuareg de forma sferica, dupa imaginea pamin-tului si a boltii ceresti; locuintele fali (in nordul Camerunului), unde stilpul central, menit sa uneasca cerul si pamintul, este asociat simbolic cu penisul barbatului si cu crocodilul mitic.


7) Regulile estetice care modeleazd ansamblul arhitectural: proportii remarcabil echilibrate, repartitie simetrica sau asimetrica a deschizaturilor, valorizare a mate-rialului brut sau a suprafetelor, armonia culorilor, decoratii etc., formulele retinute vor conferi casei o tonalitate stilistica singulars.

"Comprimat de civilizatie", simbol major al apartenentei etnice sau regionale (pina la a deveni emblematica pentru anumite populatii: i'rochezii se autodefineau ca "popor al caselor lungi"), locuinta constituie o tema centrala a analizei etnologice si un cimp de interventie deosebit de sensibil in programele de dezvoltare sau de antropologie aplicata. '

C. BROMBERGER

► 1977, L'architecture rurale franqaise, (22 vol. prevazute), Berger - Levrault, Paris. -BEGUIN J.P. et al., 1952, L'habitat du Cameroun, Editions de ORSTOM - Editions de l'Union Francaise, Paris. - BERQUE A., 1982, Vivre l'espace au Japon, PUF, Paris. -BOURDIEU P., 1972, "La maison Kabyle ou le monde renverse", in Esquisse d'une theorie de la pratique, Droz, Geneva - Paris. - 1981, Cahiers nepalais, L'homme et la maison en Himalaya, Editions du CNRS, Paris. - CRESSWELL R., 1976, Techniques et Culture. Les bases d'un programme de travail", in Techniques et Culture, 1: 7-59. - DEFFONTAINES P., 1972, L'homme et sa maison, Gallimard, Paris. - LEBEUF J.P, 1961, L'habitation des Fali, montagnards du Cameroun septentrional, Hachette, Paris. - PAUL-LEVY F., SEGAUD M., 1983, Anthropologie de l'espace, Centre Georges Pompidou, Paris. - RAPOPORT A., 1972, Pour une anthropologie de la maison, Dunod, Paris.

LOWIE Robert Harry

Antropolog american nascut la Viena in 1883, din tata maghiar si mama germana, Lowie ajunge in Statele Unite la 1893 impreuna cu familia si se instaleaza la New York. in 1904, studiaza antropologia la Universitatea Columbia, unde il frecventeaza cu precadere pe Franz Boas; in 1908 isi sustine teza de doctorat (Ph.D.) consacrata mito-logiei comparate. Lowie si-a oferit de foarte timpuriu serviciile lui Clark Wissler, de la American Museum of Natural History (New York). Astfel va avea prilejul primei sale experiente de teren, in 1906, la indienii shoshone (Marele Bazin), alaturi de care va lucra din nou, citiva ani mai tirziu. In 1907 intreprinde primele sale cercetari la indienii crow (indieni din Cimpii). Numele sau este legat in mod deosebit de aceste studii. In principal, cercetarile sale de teren se dezvolta intre anii 1910 si 1916. Intre 1907 si 1917 lucreaza la American Museum ; in 1917 este numit profesor de antropologie la Berkeley (California), unde va preda pina in 1950. Cariera sa didactica se incheie la Universitatea Harvard in 1955; moare in 1957, la Berkeley.

Considerat ca unul dintre corifeii antropologiei americane, Lowie a ocupat functii importante: a fost redactor-sef la American Anthropologist din 1924 pina in 1934, presedinte al American Folklore Society (1916-1917), American Ethnological Society (1920-1921) si American Anthropological Association (1935-1936); a fost ales membru al National Academy of Sciences in 1931. In timpul celui de-al doilea razboi mon-dial, Lowie a consacrat un curs Germaniei si Europei Centrale; intre 1950 si 1951 a calatorit in Europa, pentru a studia la fata locului incidenta razboiului asupra per-sonalitatii germane.

Opera lui Lowie este considerabie si sint foarte putine domeniile antropologiei pe care sa nu le fi abordat, interesul sau indreptindu-se in principal asupra faptelor de organizare sociala si politica. Vom retine in special doua mari titluri: Primitive Society (1920) si An Introduction to Cultural Anthropology (1934), completate de Social Organization (1948), History of Ethnological Theory (1937), lucrarile sale despre indienii din Cimpii (1935, 1942) si doua carti despre Germania (1945 si 1954). In 1960, Cora Du Bois a reunit mai bine de 30 dintre textele lui Lowie publicate intre 1911 si 1957. Lowie s-a ferit mereu de aura de teoretician; el lucreaza in respect fata de faptele etnografice, mentinindu-se, in privinta interpretarii lor, la distanta egala de functionalismul lui


Radcliffe-Brown si de istoricismul lui Kroeber; in prefata la traducerea in limba franceza (1934) a tratatului sau de antropologie culturala, isi descrie demersul folosind termenul "eclectic". Critic fata de Morgan, Lowie accepta ideea de evolutie, dar nu si pe aceea de finalism evolutionist; refuza excesele difuzionismului, dar acorda o important majora faptelor de repartitie geografica si de imprumut. Preocupat sa fundamenteze riguros comparatia dintre sistemele socio-culturale, Lowie a fost "unul dintre primii antropologi americani care au incercat sa defineasca notiuni precum cea de etnie (ethnic unit) sau de trasatura etnica". Il regasim la inceputurile metodei comparative, cu corelarea trasaturilor pe care o va dezvolta ulterior Murdock, dar pe care el insusi nu a aplicat-o niciodata. Recunoscind ca recurenta anumitor trasaturi de organizare sociala este independent de istorie si nu contrazice posibilitatea dezvoltarii separate a culturilor, Lowie a putut fi considerat un precursor al structuralismului, in timp ce interesul sau pentru faptele de limba si pentru psihologie (non-freudiana) ii inscrie opera in curentul cultural american. '

MARION ABELES

► 1920, Primitive Society, Liveright, New York (trad. fr. Traite de sociologie primitive, Payot, Paris, 1935). 1927, The Origin of the State, Harcourt Brace & Co., New York. 1934, An Introduction to Cultural Anthropology, Farrar, New York (trad. fr. Manuel d'anthropologie culturelle, Payot, Paris, 1936). 1935, The Crow Indians, Farrar & Rinehart, New York. 1937, The History of Ethnological Theory, Holt, Rinehart & Winston, New York (trad. fr. Histoire de l'ethnologie classique des origines a la Deuxieme Guerre mondiale, Payot, Paris, 1971). 1942, Studies in Plains Folklore, University of California Press, Berkeley. 1945, The German People: A Social Portrait to 1914, Farrar, New York. 1948, Social Organization, Holt, New York. 1954, Toward Understanding Germany, University of Chicago Press, Chicago. 1959, Robert H. Lowie, Ethnologist: A Personal Record, University of California Press, Berkeley.

. MURPHY R.F, 1972, Robert H. Lowie, Columbia University Press, New York - Londra. -DUBOIS C. (ed.), 1960, Selected Papers in Anthropology, University of California Press, Berkeley.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1940
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved