Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


Tehnici de executie in arhitectura si arta

Arta cultura

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
STRATIGRAFIA OPEREI DE ARTA
Margaret Rose, printesa de Marea Britanie si Irlanda de Nord si Peter Townsend
IMITATII LOCALE DE TERRA SIGILLATA
Ornamentica mobilierului pictat
LIANTUL IN PICTURA DE SEVALET
Istoria teatrului romanesc
Casa secolului XX
Text piesa BACHANTELE
Rolul sasilor in evolutia mobilierului pictat din Transilvania si elementele specifice ale acestuia
CUPTOARELE TRONCONICE


Seminarul 1




A.   Materiale

Cele mai importante materiale utilizate de romani in realizarea operelor de arta si de arhitectura au fost: lemnul, diferite tipuri de roci, lutul, nisipul, coloranti minerali si organici, metalele sau aliajele (metalele pretioase, mai ales in toreutica dar si decoratia mobilierului, statuilor, fatadelor, acoperisurilor, bronzul- arta portretistica si statuara, dar si, sub forma de folii, pentru placarea suprafetelor, decoratia altor artefacte; elementele de asamblare din metale folosite in constructii, fixarea mozaicurilor, placarea unor suprafete contra umiditatii- de exemplu, plumbul).

Folosit initial pe scara mare, lemnul constituia principalul material la realizarea structurilor edificiilor (fie ele private, fie publice) si ale acoperisurilor, la fundatiile construite in solurile mlastinoase, la terasamentul drumurilor si uneori la realizarea podurilor. Cu timpul, utilizarea lui se restrange la partea superioara a cladirilor (etajele superioare si acoperisurile, de ex. Roma, Ostia dar si Pompei, Delos; in zonele gallo-britanice vilele de la tara folosesc din plin acest material); la anumite tipuri de fundatii si terasamente, la realizarea cofrajelor, dar continua sa fie principalul material al constructiilor temporare: tribune amenajate cu prilejul unor procese juridice in forul republican, al unor festivitati sau al unor spectacole de teatru si circ si in domeniul funerar. Totodata lemnul este folosit pentru realizarea schelelor in celelalte tipuri de constructii (v. si Vitruvius, II, IX-X). Arta statuara din lemn este putin pastrata si, deci, putin reprezentativa. Se presupune ca figurile din lemn erau oricum acoperite de straturi de gips sau folii metalice. Cele mai des utilizate sunt rasinoasele dar si arborii de esenta tare: stejarul, fagul. Mobilierul era fabricat din lemn de nuc, frasin sau abanos.

Diferite tipuri de roci apar ca materie prima in constructii dar si in artele minore (pietrele pretioase si semipretioase). In domeniul constructiilor rocile dure si calcaroase (travertinul- mai ales cel din jurul Romei, marmura- din carierele italice: Luna, Carrare, sau extraitalice) sau cele vulcanice (tuful vulcanic din zona central-sudica a Italiei) sunt utilizate pentru fundatii, ziduri, pilastri, bolti, placarea suprafetelor (pavimentale si murale). Incepand cu epoca lui Augustus se constata predilectia pentru ornamentarea suprafetelor cu placaje, deseori policrome. Alaturi de marmura peninsulara se foloseste cea greceasca sau microasiatica, urmate de cea africana (Tunisia-Simithus). Comercializarea acestui material de constructie costisitor devine apanaj imperial. Pentru umplutura sau ca material de compozitie romanii apeleaza la balastru (amestec de pietris si nisip).

Lutul nears (chirpicul, obtinut din amestec de lut, paie tocate balegar) sau ars folosea la fabricarea caramizilor si a tiglelor (intotdeauna din lut ars). Daca primele se intalnesc la constructia si fatuirea cladirilor, tiglele (tegulae, cea mai des intalnita forma fiind cea dreptunghiulara cu marginile lungi rasfrante si coltari de prindere pe latii acoperisului) sunt din abundenta utilizate pentru acoperisuri si paviment (Vitruvius, II, III). Pentru constructia peretilor din camerele de baie se foloseau tigle speciale cu patru coltari (picioruse) numite tegulae mammatae care, prinse vertical pe perete, permiteau circulatia aerului cald prin ingustul spatiu creat de departarea tiglei fata de perete din cauza celor patru protuberante.

Gipsul se intrebuinta la tencuire si ca suport pentru pictura murala, in spatiul domestic chiar unele finisaje se realizau din gips. Sticla se alatura bucatilor de piatra in mozaicuri sau pentru a spori efectul decorativ al pavimentelor si peretilor, fiind, deopotriva, materie prima in domeniul ceramicii, toreuticii. Nisipul este un ingredient nelipsit din materialul de constructie. E preferat nisipul de cariera celui de prund si acesta din urma celui de pe plajele marine, din pricina substantelor alcaline care afectau trainicia constructiei dupa uscare (Vitruvius, II, IV).

B. Tehnici de executie in arhitectura si arta

Tehnici de zidarie. Bolta. Ordinele arhitectonice

Desi romanii au folosit si simpla imbinare a blocurilor de piatra cioplite regulat, au preluat si tipul de zid grecesc numit emplecton (alcatuit din doua paramente legate intre ele din loc in loc cu ajutorul unor blocuri dispuse in cruce, golul dintre paramente fiind umplut cu pamant bine batatorit). Romanii insisi au inventat asa-numitul zid quadratum (un opus quadratum se obtine din imbinarea, cu ajutorul unor piese metalice-crampoane de fier prinse de piatra prin intermediul plumbului topit, a unor blocuri de piatra rectangulare care puteau avea aceeasi inaltime- isodomon sau cu inaltimi diferite-pseudoisodomon). Tehnica in opus quadratum se intalneste pe scara larga in perioada republicana si imperiala (de ex. Constructiile din Forul roman republican, teatrul lui Marcellus din Roma). Din secolul al II-lea a. Chr., se introduc noi tehnici de constructie prin inventarea mortarului-un amestec nou de apa, var si nisp (Vitruvius, II, V-VI; VII, I). Apoi, din veacul I a. Chr, din mixtura varului, cu apa, nisip si o cenusa de tip vulcanic (praful de Puteoli sau pozzolana) a rezultat o compozitie similara betonului care a permis introducerea curbelor tridimensionale in arhitectura, fiind folosit, in locul lemnului, si la boltiri iar, in domeniul constructiei de ziduri apare asa-numitul opus caementicium. Acest nou tip de zid, care necesita o imbracare exterioara- parament- din ratiuni estetice si pentru a-i spori rezistenta la intemperii, a cunoscut mai multe variante (Vitruvius, II, VIII): a. opus incertum (invelisul este din piatra sparta neregulat si prinsa direct in mortar- din sec al II-lea a. Chr.); b. opus reticulatum (cu paramentul in forma de retea alcatuit din blocuri romboidale egale prinse intr-un miez de zidarie de tip incertum-din sec. I a. Chr pana in sec al II-lea p. Chr.); c. opus testaceum sau latericium (unde blocurile de piatra din parament sunt inlocuite cu caramizi arse); d. opus mixtum (cu alternanta dinstre randuri de piatra dispuse in tehnica reticulatum cu randuri de caramida din testaceum-din veacul al III-lea p. Chr.); e. opus spicatum –in spice (se utilizeaza la pardoseli prin asezarea in spic –parchetarea- caramizilor).

Fig.1 Tipuri de zidarie

Bolta. Spre deosebire de lumea orientala care nu a folosit-o deloc, de lumea egeo-miceniana si greaca care au utilizat-o in forme modeste, lumea romana cunoaste bolta ca element arhitectural matur, foarte probabil preluat din mediul etrusc. Initial de dimensiuni mici, intalnita deasupra canalelor, a cisternelor si coridoarelor, bolta va fi perfectionata cunoscand mai multe tipuri: a.bolta in forma de leagan (camera) sprijinita de doua ziduri laterale cu varianta sa extinsa bolta semicirculara; b.bolta dubla din alaturarea a doua bolti simple, c.bolta sub forma de cupola (tholos).

Ordine arhitectonice cunoscute in lumea romana sunt, in principal, preluate de la etrusci (ordinul toscan) si de la eleni (ordinele: doric, mai rar utilizat de romani, ionic si corintic) si folosite de catre romani intr-un amestec compozitional in spirit eclectic. Marturiile lasate de edificiile publice si private pun in evidenta acest caracterul combinat al ordinelor tectonice. Criteriile care determina un ordin tin de coloana (alcatuita din tamburi la greci, din blocuri la romani), mai exact de trei elemente componente ale ei: baza (spira), fusul (scapus) si capitelul (capitulum). Deasupra coloanei se aseaza un ansamblu alcatuit din arhitrava, friza si cornisa. Fiecare ordin are un canon al proportiilor care-i dau specificitate si care ia in calcul diametrul de jos al coloanei.

a.Ordinul toscan sau etrusc, considerat de Vitruvius ca un corespondent al doricului elen, are, spre deosebire de acesta o baza pe care se sprijina fusul coloanei iar abacul capitelului, asemanator cu cel doric, este totusi decorat cu astragale (funii ornamentale alcatuita din alternata unor perle ovoidale vazute din fata si din profil), inele. Acest ordin se intalneste la parterul teatrelor si amfiteatrelor romane.

b.Ordinul doric, conceput dupa statura barbatului, nu are baza, coloana (cu diametrul mai mare in partea de jos) se sprijina direct pe podeaua edificiului-stereobat. Fusul ei format dintr-o succesiune de tamburi, are intre 16 si 24 de caneluri verticale iar capitelul se compune din echin -un trunchi de con cu baza mare in sus- peste care se suprapune abacul simplu (o lespede patrata). Deasupra capitelului, cu rol de grinda, se aseaza arhitrava, un singur bloc, iar peste aceasta se suprapune friza. In ordinul doric friza este o alternanta de metope (spatii destinate decorurilor figurative) si triglife (caracterizate prin trei santuri verticale). Sub triglife se scultau asa-numitele guttae- picaturi, forme geometrice in relief. Streasina sau cornisa este mult iesita in afara planului dat de coloane si era decorata pe margine cu antefixe (avand rol de burlane). La colturile acoperisurilor erau asezate acroterele, sferturi de sfera. Frontonul este triunghiul din fata si din spatele edificiului, format din cele doua pante ale acoperisului acoperit cu reliefuri a caror tematica depinde de natura si destinatia constructiei.

c.Ordinul ionic, inspirat de zveltetea feminina, are coloana prevazuta cu baza (alcatuita la randul ei din plinta si discuri concave (scotii) sau convexe (toruri) -doua forme principale sunt cunoscute: cu o scotie intre 2 toruri sau un tor intre 2 scotii), fusul mai subtire avand un numar de 20-54 de caneluri mai adanci decat la ordinul doric si capitelul al carui echin prezinta motive vegetale si o dubla voluta.Abacul are de asemenea motive vegetale. Arhitrava acestui ordin se realizeaza din trei blocuri suprapuse iar friza este un spatiul orizontal continuu, propice pentru reliefuri narative. Cornisa este asemanatoare cu cea dorica dar este decorata cu denticuli, astragale sau motive florale. Acest ordin are antefixe si acrotere.

d. Ordinul corinthic, cel mai utilizat in lumea romana, este o varianta modificata a ordinului ionic, capitelul corintic avand echinul de forma unui trunchi de con rasturnat decorat cu motive foliale asezate in doua etaje. Abacul are patru colturi sub care se rasucesc patru volute,insotite de reliefuri figurative animaliere sau antropomorfe din sec al III-lea p. Chr.; intre volute sunt decorate rozete. Mixtura dintre ordinul ionic si cel corintic da nastere, in primul secol imperial, la asa numitul stil compozit (de ex. Arcul lui Titus) iar o alta caracteristica a arhitecturii romane imperiale este alungirea capitelurilor, mai ales a celor corintice.

Caracteristic pentru arhitectura romana este valorificarea maxima a pilastrilor ca elemente decorative, nu doar ca structuri de sustinere mecanica a cladirilor. Pilastrul este un stap de profil patrulater prevazut cu caneluri, incastrat in perete si cu capitel decorat.

Fig. 2. Ordinele grecesti: legenda: 1-timpan; 2-friza; 3-triglifa; 4-metopa; 5-regula; 6-guttae; 8-arhitrava; 7-capitel; 9-abac; 10-echin; 11.fusul coloanei cu nervuri; 13-stilobat; 14-baza coloanei ionice



Fig. 3 Coloane dorice

Fig. 4 Coloana ionica

Fig. 5 Coloana corintica-capitel

Fig. 6 Ordinul toscan

2. Tehnici de decor: paviment, mozaic, pictura.

Pavimentul reprezinta partea superioara finisata, alcatuita din straturi, a unei podele care se realiza din materiale rezistente: teracota, piatra, caramida. Taiate in forme regulate acestea realizau un decor modest prin simpla lor dispunere. Ulterior, la finele republicii si inceputul imperiului, se trece la un repertoriu cromatic larg, realizandu-se decoruri geometrice sau figurative-opus sectile. In epoca imperiala tehnica acestui opus sectile se aplica si peretilor sau chiar plafoanelor (sec al IV-lea-Basilica lui Iunius Bassus de la Roma.

Mozaicul roman, aparut din lumea elenistica inca de la finele sec al II a. Chr si inceputul sec I a.Chr. (Plinius, N.H., 36,189), ca tehnica alternativa de finisaj, este unul pavimentar, initial, apoi, unul parietal incluzand si decorarea coloanelor, a boltilor, a fantinilor, zidurilor, aleilor din gradini. Tehnicile de executie in aceasta arta decorativa sunt preluate de la greci (de altfel, mesterii greci sunt deopotriva intalniti alaturi de cei romani) si constau in plasarea directa, de regula, in patul de beton si in retea a unor conuri de ceramica sau piatra (tesserae, de forme diferite, regulate), a unor bucati de sticla, sticla colorata sau plachete de metal, departate (spatiile dintre elemente se numesc interstitii). De asemenea, paralel cu tehnica policroma se dezvolta tehnica bicroma in alb si negru. O serie de mozaicuri au un motiv central, emblema (care tinde sa dispara sau va fi mai rar folosit dupa veacul al III-lea p. Chr.), de multe ori realizat in atelier pe panouri speciale, apoi „montat pe pardoseala, dupa cum o dovedesc tipurile de ciment diferite descoperite arheologic.

Cercetarea moderna opereaza cu o anume tipologie a mozaicurilor bazata mai ales pe atelierele de executie diferentiindu-le pe zone: Siria cu centrele de la Antiohia si Apameea, Vestul Asiei Mici, Alexandria-Cirenaica, Africa de nord cu Tripolitania, Tunisia, Algeria inclusiv prelungirile din Sicilia, Roma, Italia centrala, sudul Galliei si Valea Ronului, Zona renano-dunareana. Circulatia artistilor in cadrul imperiului, atunci cand satisfaceau o comanda, prilejuia si circulatia de motive compozitionale.

Initial insertiile de tesserae nu urmareau un anume motiv compozitional- este vorba despre mozaicul de inceput in care pietrele de diverse culori erau incadrate de un chenar simplu-lithostraton. Dar gustul pentru estetica duce la schimbarea atitudinii fata de campul de lucru al unui mozaicar (care, uneori, isi lasa semnatura pe opera sa- Dioscorides din Samos, Sosos din Pergam). Fie ca se apeleaza la bicromie (alb-negru), fie la policromie, un mozaic devine un produs artistic de factura „picturala” in care tematica prezentata este bine incadrata intr-un chenar care foloseste cel mai adesea motivele ornamentale grecesti: meandre, braul grecesc, forme geometrice sau florale. Cat priveste tematica, aceasta variaza de la motive geometrice, iluzii optice la motive naturaliste, antropomorfe valorizandu-se mitologia greaca, legenda lui Aeneas, viata cotidiana romana (privata sau publica: spectacolele de circ, vanatorile, scene de teatru), preocuparile educative si filozofice, scene istorice. Cand decoratiile cu tematica geometrica, naturalista sau antropomorfa folosesc asa-numitele tesserae mozaicul se numeste tesselatum, mozaicul cu linii verticale si orizontale in retele poarta numele de opus regulatum, cel care apeleaza la motive serpuitoare din bucati policrome -vermiculatum, decorul cu lapilli (mici bucati de piatra introduse in patul moale de amestec) cracterizeaza opus signinum, decoratia complexa cu fragmente de diferite forme si dimensiuni creaza opus sectile. Unele dintre aceste tehnici (ca opus sectile, de exemplu) depasesc spatiul orizontal al pardoselii si urca pe cel parietal. De altfel mozaicul mural-musiuum- ramane cea mai raspandita forma de mozaic in perioada Antichitatii tarzii (atingand apogeul in epoca bizantina).

Fig. Mozaic de la Praeneste, cca 100 a. Chr., peisaj nilotic

Fig . Detaliu, Mozaic policrom, Praeneste, cca 100. a. Chr.

Fig. “Cei sapte intelepti”, mozaic de la Torre Annunziata, langa Pompei, cca 100 a. Chr.. Muzeul din Neapole

Fig. Villa Hadriani, Tivoli, sec II p. Chr.

Fig. Mozaic policrom, Villa Desenzano, sec al IV-lea p. Chr., tema alexandrina a pescuitului

Fig. Mozaic policrom, Villa Desenzano, sec al IV-lea p. Chr.,

Fig. Mozaic Ostia, sec IV p. Chr., Bachus si Ariadna



Fig. Friza din bucati de marmura colorata, Ostia, sec III-IV p. Chr., opus sectile, descoperita in 1969

Fig. Villa Law Ham, langa Taunton, Somerset, Britannia, mij.sec IV, descoperita in 1963

Fig. Mozaic din Cartagina, Viata la tara, sec III-IV.

Fig. Leptis Magna, Mozaic compozit, scene din viata cotidiana.

Pictura lumii romane este puternic inspirata din mediul etrusc, elen si elenistic, atat prin tehnici de executie cat si prin tematica si stil. Desi cuprinde mai multe domenii: pictura de sevalet pe suport acoperit cu gips, fresca, pictura encaustica- decoratia unor panouri de lemn cu culori dizolvate in ceara, pictura romana a ramas celebra prin marturiile ce ni s-au pastrat in domeniul picturii murale (de ex.: picturile murale de la Pompei sau Herculanaeum, Stabiae, villa Hadriana, casa din Roma de pe Via dei Cerchi, la care se adauga pictura funerara din mormintele de pe Via Latina sau de la Ostia-unde decoratia liniara este preferata scenelor realiste impinse spre bolta).

Perioada de apogeu a picturii murale poate fi considerata epoca cuprinsa intre finele republicii si epoca antonina. Din sursele scrise (Vitruvius, VII, VII-XIV; Plinius cel Batran, NH.,XXXV) si din cercetarile asupra picturilor murale de la Pompei si Herculanaeum, in principal, dar si din analizele efectuate asupra frescelor funerare din mormintele etrusce, s-au tras concluzii importante privind modalitatea concreta de realizare a picturilor murale. Una dintre tehnicile foarte des folosite este aceea a varului saponificat care presupune o pregatire atenta si in prealalbil a suprafetei de pictat prin aplicarea unor straturi succesive: primul este de mai gros de var si nisip apoi cel de-al doilea, mai subtire, din var si calcit care se aplica abia dupa uscarea completa a primului strat. Dupa uscarea si a celui de-al doilea straat se intinde o pojghita subtire de amestec apos de var, sapun, ceara si creta. Apoi peretele sufera o netezire mecanica si o lustruire cu o carpa aspra. Pe aceasta tencuiala se aplica culorile (amestec de coloranti organici sau anorganici cu ceara si var apos) incepandu-se de sus in jos, pe de o parte si, pe de alta parte, executandu-se mai intai fondurile ( de catre lucratori) apoi scenele in sine (de catre artisti).

Analiza picturilor murale de la Pompei a dus, initial, la identificarea a patru faze cronologice corespunzatoare a patru „stiluri picturale” (A. Mau, 1882). Teoria clasica a lui Mau sustinea ca primul stil –numit si stilul cu incrustatii-consta in impartirea peretelui in trei parti, cu punerea in evidenta a corniselor, a iesiturilor stilpilor si a plintelor. Sub influente mediteraneene estice (acest stil apare la Delos, Panticapaion), peretele orb are doar un efect cromatic (ex. peimul peristil in „casa cu faun”; atrium-ul casei lui Sallustiu, casa „centaurului”). Cronologic aceast stil este anterior cuceririi romane a Pompeiului, adica pana la inceputul sec I a. Chr. Cel de-al doilea stil, cel arhitectural, pastreaza impartirea tripla a peretelui dar pe zidul neted culoarea ofera iluzia perspectivei, a adancimii, sub influenta elenistica si se utilizeaza din perioada razboiului cu aliatii pana in epoca lui Augustus Acest stil este atestat si la Roma (casa grifonilor de pe Palatin, casa Liviei) dar a ramas celebru prin realizarile din Pompei (Villa Misterelor) Oplontis (Villa Poppaeei) sau Herculanaeum. Al treilea stil, numit si stilul ornamental, de la Augustus la Claudius, prezinta intruziuni egiptene: este vorba despre un naturalism, mai degraba plat decat de profunzime, in care, pe peretele orb, decoratiuni vegetale, animaliere se imbina cu panouri variate pe un fond alb sau rosu (casa cu bratari de aur, Pompei). Ultimii ani de existenta a Pompeiului de la domnia lui Nero pana la eruptia Vezuviului din anul 79 p. Chr. revin la peisajele de profunzime, deschise, luminoase, imbinandu-se decoratia naruralista cu compozitia spatiala in ceea ce s.a numit stilul scenografic. Acum perspectivele si tonalitatile apeleaza la medalioane, poleiri cu aur, candelabre (casa Vettilor, casa lui Pinarius, Pompei, Domus Aurea-Roma). Dupa anul 79 p. Chr., aceste stiluri nu mai pot fi aplicate la ansamblul picturii murale pe care o intalnim in Villa Hadriani sau mormintele de pe Via Latina caracterizata fiind de o persitenta a culorilor calde (galben, crem).

Acestei teorii i-au fost aduse, inca din secolul trecut, numeroase critici (A. Maiuri, 1953; G-Ch. Piccard, 1962; C. L. Ragghianti, 1963; R. Etienne, 1966) chiar conceptul de stil fiind supus reinterpretarii. Cele mai numeroase discutii s-au purtat in legatura cu cronologia acestor „stiluri”, astazi neacceptata. Cu toate acestea impartirea pe „stiluri” este inca utilizata in textele de specialitate ca repere conceptual metodologice .

Pictura murala romana depaseste granita sec II-III P. Chr dar capata semnificatia unui panou plin de mesaj, fara preocuparea de punere in valoare a peretelui ca pana atunci. Cat priveste repertoriul tematic acesta este extrem de consistent: de la decoratiuni geometrice, la motive animaliere, florale antropomorfe, scene mitologice, cotidiene, istorice, naturaliste (de altfel peisajul este ridicat la rangul de principiu estetic de catre pictura romana), elemente de arhitectura.

Fig. Pictura pe lemn, tehnica encaustica, „Cei doi frati”, sec II p. Chr., Oaza Fayum, Egipt, Muzeul din Cairo

Fig. Portret de fata, Fayum, Egipt, sec. II p. Chr Staatliche Museum, Berlin

Fig. Domus Livia, Roma, sec I p. Chr., pictura murala, peretele nordic al camerei cu gradina (Ad Gallinas Albas- Locul gainilor albe),

Fig. Pictura murala, Stabiae, sec I p. Chr., Muz. Neapole

Fig. Gradina cu fantani, pictura murala, Oplontis, sec I p. Chr.



Fig. “Casa cu bratari de aur,” camera 32, detaliu pictura naturista, cca 40-62 p. Chr., Pompei

Bibliografie selectiva:

Vitruvius, De arhitectura, tr. G. M. Cantacuzino, Tr. Costa , gr. Ionescu, Buc., 1964

Plinius, Enciclopedia cunostiintelor din Antichitate, ed. Ioana Costa, Iasi, 2004, mai ales vol al VI-lea, cartile 35-36.

Barzu, Ligia, Arheologie generala, Buc., 1985.

Bianchi-Bandinelli, R., Rome The late Empire, tr.engl P. Green, Londra, 1971

Bloch, R., Cousin, J., Roma si destinul ei, 2 vol., tr. B si D Slusanski, Buc., 1985.

Brillant, R., Arta romana de la republica la Constantin, tr. M Gramatopol, Buc., 1979.

Etienne, R., Viata cotidiana la Pompei, Buc., 1970.

Tudor D., Arheologia romana, Buc., 1976.

Wallace-Hadrill, A., Houses and Society in Pompeii and Herculaneum, 1994.

Ward Perkins, J.B., Pompeii AD 79: Essays and Catalogue, 1978.

Wheeler M, Roman Art and Arhitecture, 1964.

Teme:

1.Pornind de la informatiile lui Vitruvius, De arhitectura, cartea a II-a, analizati principalele tehnici de zidarie prezente in imaginile.

Fig. Amfiteatrul de la Carsulae, sec I p. Chr.

Fig. , Casa Iubirii si a sufletului”, Ostia, sec IV p. Chr.

Fig. Vila Poppeei Sabina, Oplontis, sec I p.Chr.

Fig. Villa Poppeei Sabina, Oplontis, sec I p. Chr.

Fig. Macellum, Pompei

Fig. Baile Afroditei Sosander, Baiae, sec I p. Chr.

Analizati doua dintre mozaicurile prezentate (sau la alegere, alte doua)

Analizati „stilul” si tematica urmatoarelor imagini. Gasiti cate o alta reprezentare pentru fiecare exemplu dat.

Fig. Casa lui Cicero, Pompei, „stilul I”mozaic c_0.tmp

Fig. Villa Misterelor, Pompei, sec I p. Chr.- „al doilea stil”

Casa cu bratari de aur, Pompei, „al III-lea stil”

Fig. Casa Caprioarei, Herculanaeum, sec I p. Chr.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 5795
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site