Istoria unei arte - Ceramica antica

Istoria unei arte - Ceramica antica

Nici una dintre antichitatile ce starnesc astazi pasiunea colectionarilor nu are o istorie atat de indelungata precum ceramica. De la primele recipiente modelate manual ale Mesopotamiei, la frumusetea clasica a vaselor grecesti, de la incomparabila finete a portelanului chinezesc la excesele secolului XIX si exuberanta Art Deco, vreo zece milenii de productie ceramica la scara planetara ne stau inainte. Pentru a putea prezenta de o maniera coerenta o asemenea istorie, a trebuit, deci, sa o impart in episoade, cu 'va urma'!

Data de nastere a acestei arte nu ne este cunoscuta, asa cum nu stim nici cum a ajuns omul sa aiba ideea de a modela recipiente din lut si a le arde in foc pentru a le face rezistente la apa. Ceea ce stim insa este ca, desi lutul fusese utilizat cu mult inainte in scopuri 'arhitecturale' (la constructia si intarirea adaposturilor) sau magico-rituale (realizarea de figurine nearse utilizate in cadrul unor ceremonii), istoria ceramicii incepe in Neolitic, cu prima piesa din lut arsa intentionat. Ce a urmat a fost una dintre cele mai pasionante aventuri ale umanitatii

Primii pasi

Aparitia ceramicii coincide in mod semnificativ cu sedentarizarea oamenilor, caci ea presupune accesul, cel putin sezonier, la rezerve de lut, si s-a nascut din nevoia de a depozita stocul de hrana si lichide obtinut prin cultivarea plantelor si cresterea animalelor.


Diversele culturi preistorice si apoi cele istorice dezvoltate in Orientul Apropiat si Mijlociu au fost cele care au marcat primii pasi, la inceput timizi, in constituirea unor tehnici de productie si decorare a ceramicii, ce aveau sa fie transmise si rafinate timp de milenii.

In Mesopotamia mileniului VII i.H., cultura Proto-Hassuna producea vase construite manual din suluri lungi de lut roscat, suprapuse in spirala si arse la temperaturi joase. Mai apoi, in mileniile VI-IV, cultura Samara incepe sa-si picteze vasele cu ornamente brun-roscate inspirate din tesaturi si inventeaza marca de olar, simptom al aparitiei comertului, cultura Halaf acorda mai multa importanta pregatirii lutului, iar cultura Ubaid introduce o prima versiune a rotii olarului si ridica temperatura de ardere la 1.050-1.200 Centigrade.

In Egipt, perioada predinastica si cea dinastica timpurie (Regatul Vechi) sunt cele care aduc cele mai multe si mai diverse inovatii in ceramica: culturile nubiana si Fayum, ceramica de Badarian, Naqada (I si II) si de Meidum se fac toate remarcate printr-un vocabular decorativ propriu, prin vasele cu pereti foarte subtiri si rezistenti, datorita unei laborioase 'preparari' a lutului, si prin simplitatea rafinata a formelor utilizate. Aici, roata olarului patrunde abia pe la 2.400 i.H. si continua sa convietuiasca multa vreme cu ceramica modelata manual.


Dar cea mai spectaculoasa inventie autohtona a fost cu siguranta faianta, cunoscuta drept 'pasta egipteana', obtinuta dintr-un amestec de praf de cuart cu natron sau carbonat de potasiu, prin arderea caruia, pe suprafata obiectului, se formeaza un fel de glazura vitroasa. Prin adaugarea de cupru in amestec, acesta capata o frumoasa nuanta de turcoaz, iar manganul il facea purpuriu. Din acest material au continuat sa se produca, de-a lungul intregii istorii a acestei civilizatii, mici obiecte modelate manual sau presate in mulaje (flacoane, amulete, margele, figurine, insertii pentru alte obiecte), constituind una dintre marcile sale distinctive.

Perioadele istorice ulterioare (Regatul Mijlociu, cel Nou si Epoca tarzie) aduc mai putine inovatii in ceea ce priveste sistemul decorativ, foarte traditionalist, dar au meritul de a fi crescut simtitor calitatea produselor, gratie imbunatatirilor aduse rotii olarului si receptivitatii aratate pentru formele si tehnicile ceramice ale culturilor straine cu care egiptenii vin acum in contact prin comert sau cucerire. In perioada ptolemaica apare chiar o productie de ceramica neagra lucioasa ce o imita pe cea greaca, iar faianta autohtona capata o nuanta caracteristica, de albastru inchis.

Apogeul european

Ca eleganta a formei si rafinament al ornamentatiei, e lucru stiut, ceramica greceasca nu a fost niciodata depasita, iar in Europa nu avea sa se mai produca ceva comparabil calitativ decat dupa aproape doua milenii.

Nu avem documente care sa ateste procedeele tehnice folosite de greci, dar stim ca produsele lor de ceramica sunt predominant rosii sau negre, datorita oxizilor de fier prezenti in solul Greciei, care dau lutului aceste culori, ca pentru a obtine o materie prima foarte fina au inceput sa adauge lutului diverse substante, precum carbonatul de potasiu, si ca arderea se facea in trei etape, temperatura maxima fiind numai de 950 Centigrade. Ne putem imagina de cata pricepere si migala era nevoie pentru a realiza obiecte in rosu si negru, proces complicat pus la punct in secolele VI-IV i.H.


Ceea ce a facut insa gloria acestui tip de ceramica nu au fost nici tehnica, nici forma, ci decorul, la realizarea caruia lucrau artisti specializati, precum faimosul Zeuxis. Pornind de la celebrele vase cretane de Kamares, la stilul geometric si ajungand la cel clasic, acest decor a cunoscut numeroase faze de dezvoltare si o imensa diversitate de subiecte: figuri umane, scene rituale sau mitologice, plante, animale si motive decorative (meandrul, palmeta, ovele si sagitele etc.). Fie ele stilizate sau naturaliste, toate erau insa de o eleganta grafica desavarsita.

In secolul V i.H., in plina perioada clasica, ceramica greceasca patrunde in Italia, unde incepe sa fie, destul de stangaci, imitata de etrusci. Apoi, romanii preiau tehnicile olarilor greci si, o data cu constituirea Imperiului, le raspandesc in tot bazinul Mediteranei, reusind sa creeze o interesanta sinteza prin asimilarea motivelor si tehnicilor de decorare ale popoarelor cucerite.

Se stie ca geniul roman s-a manifestat predominant in domenii practice, precum dreptul, administratia si ingineria, mai degraba decat in arta, pe care preferau sa o lase in grija grecilor. Totusi trebuie remarcata si o inventie a lor, originala, in acest domeniu: 'terra sigillata', un tip de ceramica acoperita cu un smalt rosu si decorata cu motive in relief.

Boluri pictate apartinand culturii mesopotamiene de Samarra (6.300-6000 i.H);

Vas si tripod din ceramica gri cu lustru metalic, nord-vestul Iranului;

Bol egiptean din ceramica rosie de Meidum (Regatul Vechi, pe la 2.600 i.H);

Vas ritual 'de vin din Egiptul de Jos pentru doamna Nodjmet' (Dinastia XVIII, Regatul Nou);

Fragment de figurina a zeului Bes in nuanta de albastru inchis, specifica faiantei ptolemaice (332-30 i.H);

Vas micenian cu caracatita descoperit la Ialysos, in Rhodos (1.400-1.300 i.H);

Urcior antic cu decor geometric, reprezentand o scena funerara (730-720 i.H);

8. Krater etrusc cu figuri rosii pe fond negru, reprezentand o scena mitologica (pe la 250 i.H);

Krater roman de la Arezzo, tip terra sigillata, decorat cu alegoriile anotimpurilor si semnat 'Cb. Ateius'.

de Gabriela Popescu, istoric de arta

Material realizat cu sprijinul acordat de Libraria Noi.