Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


ISTORIE SI ETNOGRAFIE, DE LA ANTICHITATE LA EPOCA LUMINILOR

Arta cultura

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Filosofia artei la Imm. Kant
DESIGNUL CU UN SINGUR SUBIECT
Casa Regala a Suediei (BERNADOTTE)
Cultura si globalizare
LIANTUL IN PICTURA DE SEVALET
Ornamentica mobilierului pictat
Jean-Baptiste Régnault (1754-1829)
Scoli si curente in studiul culturii (2)
CERAMICA TERRA SIGILLATA
DE LA ACULTURATIE LA TEORIA DEPENDENTELOR CULTURALE


ISTORIE SI ETNOGRAFIE, DE LA ANTICHITATE LA EPOCA LUMINILOR

Antropologia moderna a fost precedata de un lung traseu istoric, in care preocuparile sale de astazi vor fi intrucatva pregatite de studiul alteritatii culturale, in sensul cel mai larg. Aparitia antropologiei a fost pregatita de o indelunga curiozitate fata de oameni in general si, mai ales, fata de oameni in particular. Consideratiile sporadice ale filozofilor, istoricilor, geografilor sau ale simplilor calatori, desi nu presupun o acumulare continua si coerenta de cunostinte, ne permit semnalarea unor momente semnificative in istoria disciplinei.




Ca in multe alte domenii, Grecia antica participa indirect si la geneza antropologiei. Primul studiu care vorbeste despre “ceilalti” este Odiseea: aventurile lui Ulise nu sunt numai proiectii ale imaginarului grec, ci ofera si o imagine a ceea ce insemna sa fii grec in raport cu “ceilalti”.

La randul lor, in secolul al VI-lea i.Ch., atat Herodot, in Istorii, cat si Hecateu din Milet, in lucrarea sa Periegesa, vor fi interesati de alteritatea grec/barbar, iar aceasta opozitie binara, etnocentrica, se va dovedi perena. Sistemul de clasificare a popoarelor pe care le mentioneaza Herodot - cateva zeci - este fundamental etnocentric: echilibrul cultural apartine grecilor. In opera lui, primele modele de contrast intre popoare sunt insa deja inchegate: “bunul salbatic” si “inteleptul oriental” apar de timpuriu, pentru a reinvia in perioada iluminista. A fi grec devine rapid o problema culturala, si nu una politica.

Filozoful Aristotel, in cadrul teoriei sale asupra cetatii grecesti, ofera si el un tablou, de data aceasta al structurilor sociale, izoland totodata si relatiile fundamentale ale familiei, in Politica.

Perioada elenistica si romana presupune si ea observatii asupra alteritatii, firesc legate de contactul tot mai intens si mai larg dintre diferitele populatii, asa cum a fost acesta inaugurat de epopeea orientala a lui Alexandru cel Mare. In perioada elenistica, Diodor din Sicilia, Posidoniu si Polibiu pot fi indeosebi remarcati pentru observatiile etnografice pe care le realizeaza.

Celebru va ramane, in acest sens, si Caesar si al sau De bello gallico. Cu toate acestea, etnografia epocii este dictata de interesele administrative si politice ale cuceritorilor, statut de care nu se vor indeparta nici productiile istoriografice medievale, fie ele bizantine, chinezesti sau musulmane.

Abia Renasterea va aduce o contributie esentiala in catalizarea studiilor cu caracter etnografic. Veacurile renascentiste coincid cu descoperirea unei lumi noi, America, dar si cu redescoperirea unui trecut, antichitatea. Europa si chiar Pamantul inceteaza a mai fi centrul Universului, iar astronomia, stiintele naturale in genere, ca si etnografia noului continent, vor ridica omului Renasterii interogatii nebanuite de antecesorul sau medieval.

Descoperirea Americii - tot mai bine descrisa de cuceritori, colonisti si misionari - va ridica europenilor problema validitatii metodelor lor de cunoastere. Nedumeriti in privinta statutului indigenilor americani, misionarii si colonistii europeni incep sa se intrebe daca se mai poate vorbi de aceeasi umanitate si de aceeasi creatiune. Statutul moral si drepturile politice ale indigenilor vor ridica problema existentei unei umanitati „ne-umane”. Aparitia noilor populatii pune acut sub semnul intrebarii paradigma medievala crestina, pentru ca acceptarea noilor populatii in proiectul creationist presupunea ca ele nu pot fi sclavizate. Oricum, primele modele utilizate pentru intelegerea comportamentului indienilor din America va fi teoria psihologica asupra sclaviei naturale, propusa de Aristotel.      Cu toate ca scrupulele morale nu-i vor impiedica pe europeni sa-i trateze astfel pe africani sau pe americani, bazele unei indelungate dezbateri filozofice si etice de proportii erau puse. Literatura de calatorie si diferitele situatii ridicate de colonizare vor institui comparatismul, iar problemele ridicate de statutul indigenilor vor conduce treptat la elaborarea unei “filozofii antropologice” critice si relativiste, careia ii stau marturie Scrierile lui Bartolomeo de Las Casas, ale iezuitului José de Acosta si Eseurile lui Montaigne (1580). Europenii incep acum sa schiteze in tonuri edenice realitatile Lumii Noi, iar mitul „bunului salbatic” se vede revigorat, pe fondul criticii institutiilor vechiului continent.

Pe acest fundal, curiozitatea europenilor descopera noi coordonate teoretice. Astfel apare problema a ceea ce mai tarziu se va numi antropologie: cea a variatiilor institutionale istorice sau regionale. De altfel, in secolul al XVI-lea apare si termenul, venetianul Galazzo Capello fiind primul care il va folosi. Cartea sa, Anthropologia (1533) incerca sa conjuge cercetarea fizica a omului cu cea morala.

Veacul Luminilor aduce cu sine un proiect antropologic explicit si, intr-o masura sau alta, el sta la baza tuturor traditiilor antropologice regionale. In acest veac, universalitatea umanista a privirii europene capata conotatiile contradictorii ale evolutionismului: salbaticul, recunoscut ca o extrema forma de alteritate, ca „Celalalt”, este acceptat, impreuna insa cu necesitatea de a-l civiliza, eventual prin forta. Pe masura ce societatea si institutiile sale devin obiect de reflectie si critica, sunt tot mai frecvent invocate datele comparative ce rasar din corpusul etnografic al Lumii Noi si din cel al istoriei antice. J. B. Lafitau (1724) compara in aceasta epoca institutiile “americanilor” cu cele antice. Este epoca in care salbaticia isi schimba statutul si devine primitivitate, adica un punct de plecare al unei serii de forme sociale si culturale ordonate in timp. Ca multe dintre „istoriile rationale” ale Luminilor, intentia lui Lafitau era de a demonstra caracterul universal si originar al monoteismului, si, ca si ele, teza sa deschide acum perspective pentru aparitia primelor teorii evolutioniste.



Spre deosebire de populara paradigma a degenerescentei culturale, pentru iluministi, societatea se afla intr-un continuu progres, rezultat al exercitarii deliberate a facultatii rationale a oamenilor. Nu numai societatea, dar si omul, pot fi ameliorati prin educatie. In acest context, popularitatea de care se bucura mitul „bunului salbatic” nu trebuie supralicitata. Foarte putini europeni i se alatura lui Rousseau, pentru a idealiza populatiile din afara Lumii Vechi si, in general, primi etnologi sunt niste eruditi care compileaza, in cabinetele lor, informatiile aduse de calatori. Dimpotriva, acestia din urma, purtatori ai civilizatiei europene, par mai degraba atrasi de caracterizarea in termeni duri a societatile arhaice: „bunul salbatic” este contrapus permanent „barbarului” sau „indigenului rebel”.

In aceeasi epoca, in Germania, Schlüzer, Herder si Meiners folosesc “metoda lui Linné pentru tratarea istoriei particulare”, introducand pentru prima data termenul de ethnographisch pentru studiul culturii.

Cu toate aceste progrese, ideile iluministe se concentrau adanc doar asupra umanitatii europene, iar secolul iluminist practica, in linii generale, o antropologie axata pe critica religiilor revelate. Ele nu respecta deocamdata individualitatea per se a societatilor extra-europene, ci le folosesc pe acestea ca factori ilustrativi idealizati, utili in critica institutiilor europene. Geneza antropologiei stiintifice era insa pregatita.

Incepand cu secolul XIX, “istoria naturala a omului”, “antropologia”, se va concentra definitiv asupra variatiei speciei umane, urmarind cunoasterea pozitiva a omului, sub aspect fizic, intelectual si moral. Natura anterioara a acestei cercetari, pana acum speculativa si sintetica, va deveni empirica si comparativa. Un grup de savanti din epoca Consulatului, supranumiti “ideologi” - termen nu lipsit de ironie in anturajul napoleonian -, vor concepe un proiect al stiintei totalizante si pozitive asupra omului. Alaturi de acest proiect, vor fi propuse si primele metode. In 1799, sub egida lor, este inaugurata asa-numita “Société des Observateurs de l’Homme”, prezidata de naturalistul Jauffret. Primul ghid de ancheta din istoria antropologiei, privind direct “popoarele salbatice”, va fi elaborat, in acelasi context, de J. M. de Gérando, in 1800. “Ideologii” doreau analiza legilor naturale ale intelectului, culegerea si tratarea faptelor analitic si matematic si eliminarea tuturor explicatiilor de tip transcedental. Cum ii interesa “nasterea ideilor”, era de dorit ca acest studiu sa aiba loc acolo unde existau conditii de observare a acestei geneze: popoarele antice sau salbatice, mediul defavorizatilor. Aceste zone dispuneau de o autoritate cel putin logica pentru teza lor. De Gérando chiar recomanda celor interesati de studiu “sa devenim unul dintre ei”, invatandu-le limba. Cadrele conceptuale si chiar metodologice ale cunoasterii antropologice sunt acum fixate.

Prin Th. Jefferson, John Stuart Mill, Th. Brown, “ideologii” vor ajunge sa influenteze si alte scoli (britanica, americana). Treptat, dezbaterea se va concentra asupra fundamentelor culturale ale diversitatii umane, si implicit, pe studiul raselor. Ia astfel nastere etnologia. Vor fi infiintate societati etnologice la Paris (1839), New York (1842), Londra (1843).

Etnografia, de obicei alimentata de informatii secundare, incepe sa ofere materia prima pentru reflectii sistematice, sintetice asupra omului. La inceput, acestea apartin filozofilor (Kant, Hegel), pentru a capata treptat, pe parcursul secolului al XIX-lea, un caracter istoric si sociologic, prin operele lui K. Marx, H. Spencer, M. Weber, È. Durkheim si M. Mauss.

Intr-o prima etapa, clasificarea rasiala devine tema favorita, ca si discutiile pe tema monogenism versus poligenism si criteriile acestei clasificari. Comparatismul din anatomie (Blumenbach) ofera idei privind eventuala evolutie monogenica. La randul lor, Linné si Buffon concep omul ca pe o parte a sistemului naturii. Antropologia fizica devine o disciplina riguroasa, diferentele morale si culturale fiind treptat puse pe aceste baze somatice. Rasismul va fi, prin urmare, opera unor antropologi.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 998
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site