DICTIONAR DE ETNOLOGIE SI ANTROPOLOGIE - LITERA I

_{DICTIONAR DE ETNOLOGIE SI ANTROPOLOGIE - LITERA I}

IMBRACAMINTE

Redusa la un toc penian sau formata, la tarancile unguroaice, din cincisprezece piese, dintre care sase sorturi suprapuse, imbracamintea este un fapt universal. In ciuda marii varietfiti de'forme si materiale, criteriile tinind de partea de corp acoperita si de structura nu permit decit o clasificare intr-un numar limitat de tipuri. Diferentierilor stabilite de catre A. Leroi-Gourhan (1945) intre imbracamintea drapata, imbracaminte dreapta formata din dreptunghiuri cusute si imbracamintea taiata dupa linia corpului, H. Balfet (1981) le adauga categoria hainelor intocmite prin fabricarea materialului.

Varietatea vesmintelor (variante ale aceluiasi tip sau tipuri diferite) purtate intr-un ansamblu cultural dat este de mai multe grade. O variabilitate regionala permite grupurilor vecine sa se diferentieze unele de celelalte, prin folosirea unui anume detaliu vestimentar. Aceasta a facut uneori ca imbracamintea fiecarui grup sa fie privita ca o uniforms a acestuia, ceea ce nu concorda deloc cu realitatea, variabilitatea individuals fiind adesea important si avind chiar o amplitudine superioara variabilitatii regionale. Necesitatile functional ale adaptarii la mediu fac ca una si aceeasi piesa sa primeasca valente diferite. Unor circumstante sociale diferite li se asociaza ansambluri vesti-mentare in totalitate sau doar partial diferite, prezentind un numar variabil de piese si de combinatii: costume de toata ziua, costume de sarbatoare, de ceremonie etc. Folosirea imbracamintei ca semnificant care permite transmiterea informatiilor celor mai diverse (virsta, statutul de fata sau de femeie casatorita, vaduvie etc'.) conduce si ea la o diferentiere important*!.

Forma luata de semnificantii vestimentari se intemeiaza fie pe o analogie, in functie de asociatiile de idei proprii fiecarei culturi, fie pe o omologie, atunci cind numarul 'de broderii sau de panglici este proportional cu rangul social sau cu starea materiala. Observind grosimea catifelei rochiei de bal a tinerelor din regiunea Pont-lAbe, tinerii puteau sa invite la dans doar pe domnisoarele de acelasi rang cu ei; alegerea pe care fiecare comunitate o face in legatura cu categoriile transpuse prin intermediul imbracamintei constituie un indice al valorilor si al organizarii sale sociale. Diversele moduri in care se poarta una si aceeasi piesa vestimentara reprezinta de asemenea un tip frecvent de semnificant, in special'in cazul imbracamintei drapate. Purtarea pe dos a anumitor haine indica adeseori doliul, insa poate reprezenta si o simpla protectie contra uzurii sau poate fi asociata cu unele practici magice.

In diacronie, variatiile, atunci cind se desfasoara cu rapiditate, iau forma feno-menelor de moda. Doar putine grupuri reusesc sa o evite, moda marcind costumatia populara atunci cind ameliorarea nivelului de trai a permis, in secolul al XIX-lea, achizitionarea de noi materiale. Moda isi are originile in variabilitatea individuala, selectind creatia care va stabili noua norma, inainte de a fi, la rindul ei, inlocuita de o alta; ea se afla adesea la originea variabilitatii regionale, fiecare grup nuantind o anumita trasatura a unui costum care altadata nu era cu nimic iesit din comun :in ciuda aparentei lor diversitati, cele o mie doua sute de variante de coafura feminina

bretona pot fi reunite intr-un tip unic, alcatuit din aceleasi elemente, dintre care unele au fost atrofiate, iar altele hipertrofiate (Creston, 1978).'

Sistemul vestimentar al unui grup dat poate fi definit ca un ansamblu de piese si reguli de combinare (dintre care unele sint imperative, iar altele facultative). Modifi-carea sistemelor vestimentare este una din consecintele cele mai vizibile ale acultu-ratiei; in timpul perioadei de tranzitie care preceda abandonarea totala a imbracamintei traditionale, saracirea ansamblului de piese vestimentare si introducerea altora noi antreneaza aparitia de noi reguli de compozitie.

Y. DELAPORTE

. BALFET H., 1981, .Construction de vetements par fabrication du materiau", in de Fontanes M., Delaporte Y. (ed.), Vetement et societes, t. I, Actes des Journees de rencontre des 2 et 3 mars 1979, Musee de l'Homme, Paris. - BARTHES R., 1957, "Histoire et sociologie du vetement: quelques observations methodologiques", in Annales ESC, 3: 430-441. -BOGATYREV P., 1971, The Functions of Folk Costume in Moravian Slovakia, Mouton, Haga -Paris. - CORDWELL J.M., SCHWARZ A. (ed.), 1979, The Fabrics of Culture. The Anthropology of Clothing and Adornment, Mouton, Haga - Paris - New York. - CRESTON R.-Y, 1978, Le costume breton, Tchou, Paris. - DELAPORTE Y, 1980, "Le signe vestimentaire", in L'Homme, XX (3): 109-142. 1984 (coord.), L'Ethnographie, 92-93-94: Vetement et societes, 2. - GANDOULOU J.-D., 1984, Entre Paris et Bacongo, Centre de Creation Industrielle -Centre Georges Pompidou, Paris. - LEROI-GOURHAN A., 1945, Evolution et techniques. Milieu et techniques, Albin Michel, Paris. - ROACH M.E., BUBOLZ-EICHER J. (ed.), 1965, Dress, Adornment and the Social Order, J. Wiley & Sons, New York - Londra - Sidney.

INTREPRINDERE (ANTROPOLOGIA ~II)

Autorii americani situeaza originile antropologiei intreprinderii in anii '30. Aceasta s-ar situa in prelungirea teoriei relatiilor umane (Mayo, 1933). Primele cercetari au fost efectuate din perspectiva unei antropologii aplicate, in timpul Marii Recesiuni eco-nomice, iar mai apoi in vremea celui de-al doilea razboi mondial. Puternic marcate de teoria functionalists, acestea priveau intreprinderea ca pe o unitate izolabila, aflata "in echilibru" (Holzberg, Giovannini, 1981). Studii mai recente au luat in calcul si contextul istoric, social si politic al intreprinderii, fara a pune totusi problema specificitatii unei abordari antropologice. Pot fi incluse aici si analizele muncii industrial in societatile lumii a treia, in Africa mai ales (Gutkind, Cohen, Copans, 1978). O alta perspectiva a fost definita in Franta (R. Linhart, Bernoux, Motte, Saglio), intr-un context ideologic si politic foarte precis'(1968), de angajament politic al unor sociologi si de deschidere intelectuala inspre uzina, reabilitind din punct de vedere cultural lo'cul de munca si subliniind ireductibilitatea muncii individual la categoriile "economice". Se insist* asupra importantei cunostintelor practice informale in privinta bunului mers al intreprinderii (D. Linhart)', dar si asupra organizarii reale a muncii prin raportare la organizarea prescrisa. Mai recent, antropologia industrial a devenit autonoma in raport cu sociologia industrial si sociologia muncii, acestea urmarind in schimb sa-si completeze metodele, folosindu-se de abordarea antropologica (P. Bouvier). Intreprinderea este conceputa de acum incolo ca un "teren" in sensul antropologic al termenului, iar cercetarile se straduiesc sa ofere o imagine a viziunii actorilor. In ochii muncitorilor japonezi, relatiile interpersonal in interiorul "grupului de lucru" constituie una din conditiile productiei, fapt care demonstreaza importanta dimensiunii sociale si culturale a muncii industrial (Sugita, 1987).

Studiul practicilor ritualizate in cadrul intreprinderii permite identificarea modali-tatilor de reapropriere individual si colectiva a muncii (Gerome, 1984). Lucrarile consacrate santierului naval de la Port-de-Bouc exploreaza dimensiunile simbolice ale unei memorii a muncitorilor ce depaseste locul de munca, ajungind sa identifice intreprinderea cu orasul (Cornu, 1984). Functie simbolica in chestiune contribuie la modelarea imaginii conditiei muncitoresti, dar' si la transformarea acesteia.

intreprinderea este analizata in mediul ei. La Annonay, in perioada interbelica, viata locala si clivajele politice coincid nu atit cu opozitia dintre patroni si muncitori, cit cu cea dintre reprezentantii unor sectoare economice distincte (Ganne, 1984). Studiile comparative evidentiaza dimensiunea culturala a intreprinderii. Formele de aplanare a conflictelor influenteaza modul de gestiune si deci rezultatele intreprinderii (P. d'Iribarne). Reprezentarile 'care, in Japonia, au dus la prevalenta organizarii globale asupra organizarii pe locuri de munca au dus la transformarea sistemului taylorian (K. Sugita). Antropologia industrial isi propune sa realizeze o etnografie a organizarii, studiind functionarea lor concreta, logicile implicite care sustin activitatea indivizilor si a grupurilor, pe de o parte, logicile explicite operate de catre'sistemele de gestiune, pe de alta parte, si decalajele si conflictele intre acestea (Berry).

Aceste studii sint promitatoare, in ciuda numarului mic de monografii si a absentei materialelor comparative. Ele pun probleme metodologice delicate, ca de exemplu statutul observarii participative, si chiar probleme etice cind este vorba de raspindirea si restituirea rezultatelor cercetarilor (G. Allhabe). Aplicarea perspectivei antropologice in cultura noastra si la categoriile (cele de munca in special) care o ordoneaza suscita in sflrsit intrebari majore asupra naturii cunoasterii antropologice bazate pina in prezent pe distanta culturala.

K. SUGITA

. BOUVIER P., 1983, "Pour une anthropologie de la quotidiennete du travail", in Cahiers internationaux de sociologie, 74: 133-142. - CORNU R., 1984, "Je suis une legende ou la production d'un chantier symbolique", in Ethnologie franqaise, 14, 2: 151-160. - GEROME N., 1984 Les rituels contemporains des travailleurs de l'aeronatique" in Ethnologie francaise 14, 2:' 177-205. - GUTKIND P.C.W., COHEN R., COPANS J. (ed.), 1978, African Labor History, Sage Publications, Beverly Hills - Londra. - HOLZBERG C, GIOVANNINI M.J., 1981, "Anthropology and Industry: Reappraisal and New Directions", in Annual Review of Anthropology, 10 : 317-360. - MAYO E., 1933, The Human Problems of an Industrial Civilization, Macmillan, New York. - SUGITA K., 1987, "Un poste ou un pote? L'enquete dans l'entreprise" in J. Gutwirth si C. Petonnet (ed.), Chemins de la ville: Enquetes ethnologiques, Editions du Comite des Travaux Historiques et Scientifiques, Paris.