Metode cantitative in studiul continuturilor culturale

Analiza cantitativa a continutului comunicarii

Dezvoltarea tehnicii sociologice de analiza continutului a coincide cu proiectul de studiere, in anii '40, a propagandei si comunicarii ("Cine comunica, ce, cui si cu ce efect?", daca ar fi sa citam eseul lui Harold Lasswell 'Describing the Contents of Communication', in Lasswell et al. (eds.), Propaganda, Communication and public Opinion, 1946). Bernard Berelson (1952) o defineste drept o "tehnica de cercetare in vederea descrierii obiective, sistematice si cantitative a continutului manifest al comunicarii".

Aceasta definitie, fara indoiala partiala, reprezinta paradigma cantitativa a analizei continutului. Ea se bazeaza pe cateva presupuneri teoretice. Trei dintre ele enumera si Berelson in studiul citat:

1. se pot face inferente (adica interpretari) valide asupra relatiei dintre intentie si continut si intre continut si efect.

2. studiul continutului manifest al comunicarii are sens. Cu alte cuvinte, sensul vehiculat prin comunicare este identic, atat pentru emitator, cat si pentru receptor si analistul comunicarii.

3. descrierea cantitativa a continutului comunicarii are sens. Cu alte cuvinte, frecventa de aparitie a anumitor caracteristici ale continutului este ea insasi un factor important in procesul de comunicare.[1]

Rafinari ale metodei analizei continutului: Abraham Moles si sociodinamica culturii

Vom prezenta in cele ce urmeaza dezvoltari ale metodologiei cantitative de analiza a continutului.

Asa cum spuneam in introducere, nu exista metodologie dezbarata de bagajul de presupuneri si de teorii care a stat la baza elaborarii ei; aceste presupozitii vor fi explicitate si in cazul metodologiei sociodinamicii culturii, domeniu conturat de Abraham Moles in principal in lucrarea sa Sociodinamica Culturii (1967, trad. rom. 1974).

Abraham Moles, director pentru o perioada al Institutului de Psihologie Sociala al Universitatii din Strasbourg, a fost implicat in cateva proiecte de cercetare a domeniului comunicarii de masa, fiind o lunga perioada de timp, intre 1947 si 1963, colaborator stiintific la ORTF. Alaturi de Sociodinamica Culturii, i s-au tradus in romaneste si alte doua carti: Psihologia Kitchului, Meridiane, 1980, si Arta si ordinator, Meriane, 1984.

Sociodinamica culturii, spune autorul chiar in debutul cartii sale, "are ca obiect cultura asa cum se manifesta ea in viata cotidiana" . Abraham Moles tinde in introducere sa preia mai degraba definitia antropologica a culturii, reluata de Edgar Morin "un corp complex de norme, simboluri, mituri si imagini, ce patrunde in intimitatea individului, ii structureaza instinctele, ii orienteaza emotiile" .

Accentul nu cade pe studiul culturii de masa[4] doar ca o simpla varianta a culturii in general; dimpotriva, potrivit conceptiei sale, nu mai putem concepe altfel cultura decat ca pe un fenomen de masa. Aceasta pentru ca:

1. Configuratia sociatatii contemporane face ca cultura sa nu mai poate fi gandita in termenii culturii umaniste, aparuta in secolele secolele XVII-XVIII, si care presupunea o ierarhie intre concepte, unele din acestea fiind investite cu titlul de concepte-cheie. Educatia primita in liceu - epoca a invatamantului umanist prin excelenta - conteaza prea putin in viata reala, iar individului conceptele cheie "i se impun pe o cale foarte diferita de cea a educatiei rationale, carteziene, avand un grad ridicat de coerenta"[5]

2. In acord cu aceasta viziune, se poate renunta la distinctia cultura de elita/cultura de masa, spune el, intrucat mass-media intervine in difuzarea culturii de oricare natura ar fi ea.

Cultura individuala si cultura colectiva

"Cultura, in sens pragmatic, este aspectul intelectual al mediului artificial pe care omul l-a creat in decursul activitatii sale sociale"

Exista, spune Moles, o cultura individuala si o cultura sociala. Cultura individuala este sinonimul "mobilarii creierului". Ea provine din ambianta sociala, in urma proceselor de educatie si impregnare. Aceasta din urma, proces mai important din punct de vedere cantitativ sau al eficientei decat educatia, se face prin bombardarea subiectului cu stimuli-mesaje, prin intermediul mijloacelor de comunicare in masa.

Culturile sociale sunt acelea ale subansamblurilor umanitatii carora le apartine individul. Specifica societatii contemporane este asa-numita "cultura mozaicata", care rezulta dintr-un conglomerat aleator de elemente disparate, a caror selectie se face prin intermediul mass media. Pe baza evenimentelor pe care le valorizeaza in mod diferit prin cultura lor personala, indivizii produc alte mesaje al caror ansamblu compune fluxul mijloacelor de comunicare in masa. Prin analiza statistica a acestora se compune tabloul socio-cultural al unei societati. "Acest proces, afirma Moles, este recent si funciarmente diferit de cel al civilizatiilor anterioare"

Sociologul francez foloseste cultura si in sensul largit, de mediu, desemnand ceea ce rezulta din activitatea creatorilor care se leaga, prin modalitatile de creatie, de "anturajul" lor. Intre cultura si mediul ei purtator exista o interactiune permanenta, care este si obiectul studiului sociodinamic al culturii.

Ciclul socio-cultural si mass-media

In continuare, Moles face distinctia dintre micromediul si macromediul cultural. In timp ce primul ar desemna "o portiune neglijabila, de ordinul unei miimi, de exemplu, a ansamblului de indivizi, putand fi inglobat in notiunea de "clasa sociala"" , prin macromediu se desemneaza societatea in intregul ei. Impreuna cu mass-media si grupul creatorilor, acestea alcatuiesc elementele de baza ale ciclului socio-cultural.

Mass-media, desi fac parte din tabloul socio-cultural, au o tabla de valori si obiective diferite de acelea care au contribuit la formarea acestuia. Ele opereaza o selectie a mesajelor culturale pe alte criterii decat cele ale importantei lor reale. Prin urmare, introduc un factor diferit de cel constitutiv al culturii umaniste, procedand printr-o esantionare aleatoare sau in functie de accesibilitate. Grupurile sociale, la randul lor, introduc si ele distorsiuni ale mesajului cultural. Aceste elemente concura la formarea culturii mozaicate, specifice societatii contemporane. Pentru studiul acestui tip de cultura sunt necesare:

1. O orientare metodologica care se incadreaza structuralismul sistemist

2. Dezvoltarea unei tehnici generalizate de analiza a continutului.

Modele ale comunicarii

Modelul generic al comunicarii in teoria informatiei, propus in 1949 de Shannon si Weawer, se poate rezuma cu ajutorul schemei urmatoare:

Acest model poate fi rezumat in cateva cuvinte: Sursa decide ce mesaj sa transmita, prin intermediul transmitatorului, mesajul este trimis pe un canal receptorului.

De exemplu, in comunicarea telefonica avem:

Sursa: persoana care vorbeste la telefon

Canalul: firul de telefon

Semnalul: curentul electric

Emitatorul si receptorul:       aparatele telefonice.

In schimb, intr-o conversatie, structura comunicarii este alta:

Sursa: coardele vocale ale interlocutorilor

Canalul: aerul

Semnalul: undele sonore

Emitatorul: gura

Receptorul: urechea

Autorii identifica trei nivele ale problemei in studiul comunicarii

A. (probl. tehnica) Cu cata acuratete pot fi tranmise simbolurile comunicarii ?

B. (probl. semantica) Cum anume transporta simbolurile transmise sensurile dorite ?

C. (problema efectivitatii) Cum afecteaza in mod efectiv comportamentul in modul dorit ?

Nivelul A este cel mai simplu de inteles. Pentru intelegerea lui a fost emis modelul Shannon-Weaver. Totusi, nivelele sunt interrelationate, si analiza modelului A. are implicatii si asupra celorlalte modele.

Bruiajul (zgomotul) este orice semnal receptionat care nu aprtine sursei, sau orice face ca semnalul transmis initial sa fie mai greu de decodificat cu acuratete. Shannon si Weawer disting doua tipuri de bruiaj:

a)      tehnic. De exemplu, distorsiunea generata de paraiturile de pe firul telefonic.

b)      Semantic, insemnand orice distorsiune a sensului aparuta in procesul de comunicare, care nu este intentionata de sursa care care afecteaza receptia mesajului la destinatie.

Pentru solutionarea teoretica a acestei probleme a fost necesara introducerea a doua noi verigi in model: emitatorul si receptorul semnatic

Rolul informatiei in comunicare

Informatia denota cantitatea bruta de originalitate a comunicarii. Ea variaza invers proportional cu redundanta (adica gradul de predictibilitate, de uniformitate a comunicarii). Sa luam de pilda o sursa care emite mesaje constand in litelele mici ale alfabetului (26 la numar). Exista mai multe posibilitati:

1. ca sursa sa emita un mesaj perfect uniform (de exemplu numai semnale constand in litera a). Informatia in acest caz este nula (H = 0), pentru ca litera urmatoare nu ne mai aduce nimc nou; deci redundanta este maxima (R = 1).

2. Sursa sa emita semnale constand in litere alese la intamplare. In acest caz, informatia transmisa este maxima (H = 1), intrucat in orice moment, fiecare din litere are probabilitate identica de a aparea. Redundanta unei asemenea comunicari este zero, intrucat nu putem in nici un caz prezice care litera va urma in succesiune.

Dar, in acest caz, mesajul este perfect neinteligibil, caci pentru a ne intelege avem nevoie de o anumita redundanta in comunicare. O prima forma de introducere a redundantei in comunicare este codul. In cazul nostru, avem de-a face cu regularitati lexicale (un vocabular) si gramaticale (o gramatica). Regularitatile, deci redundanta, sunt caracteristice oricarei comunicari, daca ea se vrea inteligibila.

Orice cod restrange alegerea arbitrara a semnelor care alcatuiesc repertoriul comunicarii. Regulile lui fac ca aparitia semnelor in mesaj sa fie intr-un grad mai predictibile. Sa luam, de pilda, cazul comunicarii cu ajutorul alfabetului. Daca emitatorul a transmis deja cuvintele a-l-f-a-b-e-t-i-z-a-r, putem prezice, folosindu-ne de un dictionar, ca va urma litera e.

Asadar, nu trebuie confundata informatia pe care o ofera o comunicare cu semnificatia acesteia. Un mesaj care ofera un mare grad de informatie poate fi in cel mai inalt grad nesemnificativ, pentru ca putem foarte bine sa nu intelegem ce spune. Pentru a fi inteligibil, orice mesaj trebuie sa aiba un anumit coeficeint de autocorelatie.

Functiile redundantei

Paradoxal, redundanta, adica elementul "inutil" al oricarui mesaj, are o sumedenie de functii sociale:

Ea ajuta comunicarii practice prin surmontarea dificultatilor tehnice generate de zgomotul (bruiajul) de pe canal. Sa luam, de pilda, practica silabisirii (B de la Barbu, etc.), ca si cea a utilizarii unor nume generice pentru fiecare litera in telefonie sau comunicarea radio (Kilo pentru k, Charlie pentru c, etc)

Redundanta este corelata cu audienta. Astfel, cu cat audienta comunicarii este mai restransa si mai omogena, cu-atat redundanta este mai redusa. Dimpotriva, un mesaj cu redundanta mare se adreseaza unuui public larg si neomogen.

In telenovele, de pilda, sunt adaugate intentionat elemente repetitive (autocorelative) scenariului acestor productii, in scopul de a asigura o inteligibilitate maxima din partea unui public foarte larg. Aceste elemente pot fi verbale (repetitia anumitor elemente in dialog) sau non-verbale (prim-planurile lungi, motivele muzicale, s.a.m.d.)

Dar redundanta apare chiar si in genurile artistice (din cultura de elita sau cea de masa). Intr-o analiza asupra povestilor de dragoste din filmul hollywoodian, sociologul G. Gerbner, distinge o mare constanta a intrigii, care se rezuma la urmatorii pasi:

Baiatul intalneste fata

Baiatul si fata se indragostesc reciproc

Baiatul pierde fata

Baiatul regaseste fata

Baiatul si fata traiesc fericiti (se casatoresc).

Fiecare din aceste elemente are intrigii are cateva variante standard. De exemplu, baiatul pierde fata pentru ca aceasta se supara pe el/este rapita/pleaca intr-o lunga calatorie etc[9].

De fapt, spune Moles in Sociodinamica culturii, diferentele in cultura individuala pot fi analizate pornind de la diversele ponderi pe care le au diferitele atribute fata de un cuvant inductor. Pentru a intelege mai bine, sa luam ca exemplu cuvantul "sarbi". Putem enumera o seama de atribute pe care le-au capatat membrii acestui popor in situatia Razboiului din Kosovo: patrioti, nationalisti, ii urasc pe albanezi, victime ale occidentului, comunisti, etc. Totalitatea acestor caracteristici, atribuite in discursul mijloacelor de comunicare in masa, alcatuieste constelatia atributelor acestui cuvant (numit cuvant inductor). Atributele sunt ierarhizate, si este rolul comunicarii de a determina situarea unui atribut printre cele mai apropiate (adica cele mai frecvent invocate de individ). Presupunerea de la care pleaca orice analiza de tip cantitativ este ca frecventa, teoretic masurabila, a atributelor unui cuvant inductor, asa cum apare in mass-media, determina si dispunerea atributelor pe ecranul individual de cunostinte.

Este fara indoiala un model simplist (toate modelele cantitative de studiu al culturii sufera de un behaviorism congenital), desi, asa cum s-a demonstrat, functioneaza bine in cazul neimplicarii afective sau cognitive a individului (cazul asa-numitelor stereotipii). O ilustrare deosebita a acestui principiu o ofera, in in plan ironic, Gustave Flaubert, cu al sau Dictionar de idei de-a gata, care-si propune nici mai mult nici mai putin decat sa ofere pe tava cititorilor sai idei care sa poata fi lesne memorate si reproduse in conversatii, scutindu-i astfel de efortul de a-si mai forma o "cultura generala".

Redundanta are o mare importanta in comunicarea fatica, adica in acea componenta a comunicarii care nu contine nici o informatie (sau in orice caz cuprinde o informatie minima), dar foloseste canalele de comunicare pentru a le mentine deschise.

Comunicarea fatica se desfasoara cu ajutorul unor formule inalt standardizate (ca in cazul salutului, reglilor de politete), complet redundante, dar a caror absenta (refuzul de a saluta pe cineva, de pilda) este plina de semnificatii.

Comunicarea fatica este fundamentala pentru reafirmarea solidaritatii, a coeziunii sociale. Stilul (vestimentar, dar si literar si muzical) este un puternic element de reafirmare a apartenentei la o anumita comunitate, grup sau subcultura. De asemenea si continuturile culturale (textele muzicale, de pidla), au o functie similara.

Nivelul de abstractizare

Am vazut ca exista o relatie semnificativa intre redundanta si inteligibilitate. O sumedenie de cercetari desfasurate in cadrul paradigmei lingvistice de studiu al culturii au luat in considerare aceasta relatie. Mai precis s-a incercat sa se raspunda la urmatoarele probleme: ce face un cuvant sa fie mai folosit decat altele ? Ce face un mesaj mai inteligibil decat altul ?

Raspunsul la prima intrebare a condus la o adevarata revolutie sociologica in cadtrul lingvisticii. Daca pana atunci se credea ca viata cuvintelor este determinata de reguli economice (ea exprimand raportul dintre tendinta de diversificare pe care societatea o pretinde individului si tendinta acestuia catre cel mai mic efort), cercetarile intreprinse de Zipf, Yule sau Flesh, au pus in evidenta faptul ca folosirea cuvintelor este determinata de conformarea individului la mediul social.

Descoperirea lingvistului Rudolf Flesh potrivita careia rangul unui cuvant (inteles ca pozitia pe o scara pornind de la cele mai folosite cuvinte si ajungand la cele mai putin folosite), creste regulat o data cu lungimea acestuia, sintetizata in formula

l ~ r

a condus la enuntarea unei legi empirice relativa la relatia dintre lungimea cuvintelor si inteligibilitatea acestora.

Astfel, a fost introdusa notiunea de lizibilitate, care desemneaza "grad(ul) de dificultate pentru un cititor spre a intelege un text si a se convinge de valoarea celor citite" . Flesh introduce doi indicatori ai lizibilitatii:

1. facilitatea lecturii, exprimata printr-un indice, care, pentru limba engleza, se calculeaza dupa formula:

R.E. = 206,835 - 1,015 sl - 0,846 wl

unde sl = lungimea medie a frazelor, iar wl = lungimea medie a cuvintelor

Acest indice (Flesch Reading Ease Score), evalueaza textul pe o scara de 100 de puncte.

Un alt indice folosit este si punctajul Flesch-Kincaid de nivel gimnazial (Flesch-Kincaid Grade Level score), care evalueaza un text comparativ cu nivelul gimnazial american. De exemplu, un punctaj de 8.0 inseamna ca un absolvent a 8 clase va intelege documentul. Indicii de acest gen sunt calculati si de editoarele de texte disponibile (de exemplu Microsoft Word calculeaza ambii indici).

2. interesul uman, o evaluare a "personalitatii dramatice" a textului, dupa formula:

HI = 3,635 pw + 0,313 ps,

Unde: pw = numarul de cuvinte personale; ps = numarul de fraze "personale"[11]

O metoda de analiza a continutului cultural

Drept urmare, Moles propune o analiza a dimensiunilor culturii individuale pe trei dimensiuni:

1. Importanta cantitativa obiectiva (lungimea mesajului)

2. Gradul de abstractie (sau de inteligibilitate).

3. Nivelul de profunzime al structurii mentale.

Prima scala este scala de marime cantitativa folosita in analizele clasice asupra continulului. Invocarea celorlalte dimensiuni urmeaza conceptiei potrivit careia frecventa de aparitie a unui element dintr-un mesaj este, asa cum afirma Berelson, una din caracteristicile semnificativele ale acestuia, dar nu si singura.

Prin urmare, un mesaj va fi analizat si in functie de gradul sau de inteligibilitate, masurat, asa cum am prezentat mai sus, cu ajutorul indicelui de lizibilitate al lui Flesh. In lucrarea citata, Moles da treptele acestei scari

redundanta peste 99 % (afise, sloganuri)

foarte concret factori si obiective clare, numerosi subiecti umani in sensul lui Flesh

Concret, insa fictiv, fara silogisme, rationamente intuitive.

Rationament elementar foarte diluat, articole de fond care permit o lectura imediata

Caracter stiintific si elementar: solicita intreruperi si reveniri

Abstractie fizica, recurs la Universale, stiinte teoretice fara matematici, lectura posibila in fragmente izolate.

Abstractie matematica, logica si filosofie pura.

Cea de-a treia scala tine de distanta fata de individ, ea curpinzand urmatoarele trepte:

Implica o reactie imediata si concreta a individului (ex greva, mobilizare).

Cititorul este implicat direct (exemplu: scaderea francului sub un prag de perceptie)

Individul isi poate permite sa ignore aceasta informatie; se intereseaza de ea fara sa simta ca-l priveste

Implicatii indepartate sau pe termen lung, modificari in ambianta.

Itemul este legat de intrebara care privesc individul, intr-un fel enuntabil

Il priveste intr-un mod vag pe individ, fara ca el sa poata defini prin ce.

Nici o implicatie: lucrurile se petrec pe alta planeta.

Probleme ale aplicarii analizei continutului la fenomenele culturale

Analiza continutului, metoda specific cantitativa de analiza a fenomenelor culturale, a fost supusa unor critici din multe directii. In manualele de metodologie, aceste obiectii au fost categorisite in functie de componentele comunicarii. Voi incerca sa prezint un rezumat al argumentelor pe criteriul orientarii epistemologice de la care au plecat.

1. (argumentul epistemologic calitativist) Analiza continutului, prin procedurile de esantionare si de clasificare la care apeleaza, interzice accesul la specificitatea si unicitatea fenomenului cultural, pentru ca nu apeleaza decat la date care pot fi simplificate in categorii. Adeseori sunt lasate la o parte elementele non-verbale, non-figurationale, etc.

2. (argumentul fenomenologic) Nu se pot face interpretari asupra relatiei dintre intentie si continutul unui fenomen cultural, ca si intre continut si efectele lui, fara a se lua in considerare procedurile care tin de simtul comun in conformitate cu care ajunge sa fie formulat. Cultura este o practica de construire a sensurilor, iar fara un demers interpretativ cercetatorul nu poate avea garantia ca accede la sensurile comune autorului si cititorului, fara de care nu poate exista o perceptie a actului cultural.

3. (argumentul sociologic). In afara sensurilor comune, exista si o sumedenie de sensuri divergente intre autor si cititor. Receptorul mesajului cultural ii poate da sensuri diferite, depinzand de situatia concreta in care se afla. Numai cercetarea contextului social poate arunca lumina asupra acestui proces.

4. (argumentul semiotic) Descrierea cantitativa a continutului comunicarii este lipsita de sens. Simplul apel la frecventa de aparitie a anumitor caracteristici ale continutului - indiferent de cate caracteristici sunt luate in considerare - nu poate spune foarte multe asupra sensului acestui document, care se construieste din interior, conform unor reguli atat calitative cat si structurale. Ca sa formulam in termeni structuralisti ideea, nu gandirea determina exprimarea in cadrul unuia sau altuia din limbaje (parole), ci limba, inteleasa ca un ansamblu determinant (langue), contureaza sensurile la care acces autorul pentru a le putea apoi exprima.

5. (argumentul poststructuralist) Existenta unui sens unic sau al unui sistem de sensuri la care sa se raporteze atat "autorul", cat si cititorul si analistul este o imposibilitate epistemologica, orice pretentie de acest gen fiind o mistificare menita a masca relatiile de dominatie prezente in limbaj. Autorul este mort: textul nu-i apartine lui, ci are o existenta contextuala, fiind reflectarea anumit discurs. Pe langa asta, cititorul il poate interpreta in orice mod doreste.

Aceste ca aceste cinci argumente sunt dispuse intr-un mod oarecum ierarhic: daca primul dintre ele mai da o sansa analizei de continut, ultimul respinge orice pretentie epistemologica a metodei. Clasele de argumente nu sunt nici comprehensive si nici independente, dar au avantajul ca prezinta problematica de gen in contextul confruntarilor dintre diferitele curente de idei din stiintele sociale contemporane.

Nu voi insista asupra primului argument, tratat pe larg in manualele de metodologie. In schimb voi trata pe larg celelalte abordari in capitolele ulterioare, prezentand de fiecare data metodologii alternative.