PEISAJELE SI CARELE CU BOI ALE LUI GRIGORESCU

PEISAJELE SI CARELE CU BOI ALE LUI GRIGORESCU

Peisajul la romani inainte de Grigorescu

Peisajul promovat ca o modalitate integrala de exprimare a frumosului artistic       se datoreaza Scolii de la Barbizon din care a a facut parte in tinerete si Grigorescu. Preocuparile de a picta peisaje erau sporadice, se cadea intr-o redare in factura fotografica, lipsita de reverberatie emotionala si mesaj. Pentru a intelege revolutia pe care a dus-o Grigorescu in arta peisajului putem lua in considerare rolul modest jucat de peisaj in arta romaneasca.Theodor Aman incearca peisaje in spirit realist, desi nu depaseste limitele unui decorativism searbad. Elvetianul Henrik Trenk, stabilit pe meleagurile romanesti, se dovedeste mai consecvent in tratarea peisajului: "Peisaj cu casa taraneasca", "Peisaj de cimpie cu cumpana", "Oltul la carlige" ca si "Targul Mosilor", "Sacagiul", "Sibiul". Se poate stabili o relatie intre viziunea reportericeasca a lui Carol Popp de Szathmary si tenta descriptiva a peisajului lui Trenk. Prin redescoperirea peisagistilor olandezi si in operele barbizonistilor s-a determinat o noua atitudine fata de peisaj.

Dupa cum marturiseste Vlahuta, Grigorescu era initial preocupat sa faca studii de copaci la Fontainebleau, incearcand sa se confrunta cu natura ca totalitate.

Grigorescu a descoperit un vast laborator cromatic si de forme in care poate lamuri misterul firului de iarba si freamatul vietii. Credinta sa e ca natura e cel mai limpede si bogat izvor din care trebuie sa isi traga seva si trairea sufleteasca un artist adevarat. Il fascina arta tanara si libera, sa descifreze cu proria-i sensibilitate misterul naturii revarsate si eterne, dand curs, adesea, propiei fantezii in redarea formelor.

Studiaza natura in toate formele ei de viata, isi ordoneaza impresiile cu sinceritate si rigoare, cauta sa inteleaga simfonica difuza si rasfrangere a luminii solare, reda in panzele sale jocul infinit de subtil dintre clar si obscur, nu intotdeauna fiind multumit de intuitia, perceptia si sensibilitatea sa.In panzele de la inceputul carierii, Grigorescu este perseverent si chiar pedant, dar incepe sa-si castige treptat libertatea de a lucra organizand meticulos impresiile sale colorate.

In fata naturii din Bretania, tandretea si prospetimea sufletului artistului vibreaza penelul acestuia, incat acesta evoca cu nostalgie, dar si cu bucurie, farmecul trairii vesnice a oceanului vegetal.

Influente la inceputul peisagisticii lui Grigorescu

Traieste emulatia creatoare a scoliifranceze, isi desavarseste formatia picturala prin prolificarea experientei unor artisti ca Millet, Courbet, Corot si Theodore Rousseau.
A inteles ca natura trebuie pictata cu culorile sufletului, ca nu poate sa ramana la coloratia fizica, reala a plantelor, dupa cum marturiseste chiar el : Cand am vazut intaia oara copacii albastri ai lui Rousseau, m-a prins mirarea. Multi stiu ca noaptea este albastra, dar cati stiu ca cerul e verde?.

Intoarcerea in tara

Reintors in tara, valorifica itinireariul sau pictural francez, imbinand cu continuitate de preocupari tematice si viziune coloristica, cu o tandra si subtila noutate in portretizarea oamenilor, animalelor, si in redarea prospetimii infinite a naturii.

In unele panze se vede influenta lui Corot din Lago di Nemi din Italia cu cenusiul argintat si modelajul plat, cu efectele de lumina ale atmosferei italienesti. Acelasi ton sur il intalnim in panza intitulata Casa Preotesei. Printr-un simplu raport de cenusiu si de lumina, Grigorescu fixeaza misterul noptilor de vara cu luna. Arbori stufosi cu bolta lor de frunze, poteci taranci tinere pe care le aseaza intr-un cot langa izvor, sau rezemate de cate un copac privesc nedumerite in zare. Figurile sunt de la noi si gatala e a femeilor noastre, culoarea sentimentala apartine unei alte tari. Ce intereseaza este insa prezentarea artistica a lui Grigorescu venind in contact cu subiectul romanesc, unul nou. Toata tehnica pe care a deprins-o, toata spontaneitatea lui nu-i sunt de ajuns.

Sentimentul nesfarsitului, al toropelii si al atmosferei molcome din picturile sale inspirate de Campia Baraganului (ca si cele ale lui Luchian mai tarziu), se va pastra atat ca atmosfera, cat si ca tehnica a tusei si coloritului, in peisajele sale de maturitate inspirate de campiile si luncile Moldovei. Pictura ne reda o vara cu inflexiuni verzi si nori mici albi, pe malul Siretului. Precum in peisajele dedicate Baraganului, si in tabloul nostru petele tin loc de forma si figuri luate in parte se disloca.

In 1887, ofera publicului o viziune personala de reflexie asupra naturii si oamenilor in care sintetizase tot ceea ce vibrase in sufletul sau din trairea experientei franceze si romanesti.

In preocuparile sale de a-si desavarsi vocatia peisajului, strabate Romania vechiului regat, pentru a descoperi oaze noi de frumos natural, ipostaze muzicale ale naturii nebanuite. Artistul iscodeste locurile in cautarea celor mai sugestive motive picturale, simtindu-se atras de plaiurile intracarpatice cu unduiri gracile, insinuante. Fire dispusa spre contemplatie si reverie, ochiul artistului refuza accidentul de relief. Viziunea sa este, preponderent, apolinica. In armonie si echilibru salasluieste frumosul. Datoria creatorului e sa-l descopere in imediata lui vecinatate, in natura.

Moldova ca mediu spiritual formativ pentru Grigorescu

Preocuparea lui Grigorescu de a picta peisaje a devenit o framantare permanenta cu uimitoare desfasurari creatoare in urma calatoriilor intreprinse in Moldova. Aici a descoperit marea frumusete a spatiilor carpatine si a plaiului romanesc monoton asternut pana in luncile raurilor. In viziunea sa peisajul apare ca mod de aprofundare a sufletului romanesc. Spatiul mioritic al Moldovei a determinat geneza multora dintre operele artistului, printre care capodopera sa religioasa de amploare : pictarea manastirii de la Agapia.

Kogalniceanu a redactat notita: "Tablourile care orneaza acea zidire, prin bogatia compozitiei, adevarul si vivacitatea coloritului lor, formeaza pentru Moldova o adevarata galerie de pictura, care va atrage intotdeauna admiratia romanilor si stima strainului cunoscator care ar calatori prin acele indepartate locuri,,.

In perioada in care a locuit la Bacau a realizat o creatie foarte variata: peisaje, portrete, icoane. Se poate vorbi de perioada bacauana - in care el exprima in intreaga lui sensibilitate sufletul moldovenesc si comunicarea acestuia cu natura. In zilele insorite, pictorul iesea la peisaj, langa Podul de la Letea, pe Bistrita, Din tuse scurte, rapide contura formele si crea atmosfera. Motivul ales tinea de banal: o cireada de vite odihnindu-se. Dar ce expresivitate a obtinut pictorul prin gradarea atenta a tonurilor si prin vibratia generala a materiei. In Pe malul Siretului pictorul se concentreaza indeosebi asupra planului median. Daca in rest tusele sunt suculente, intinse dintr-o singura atingere de penel, aici cu citeva gesturi scurte creeaza formele pe verticala intr-un contrapunct armonic. Cerul e putin valorat tocmai spre a ingadui formelor dezvoltarea lor autonoma. O anume suavitate a peisajului se descifreaza din aerul cumva sarbatoresc al imaginii. Impresie provine si din cromatismul in tonuri calde, neconventionale. Tabloul Pe malul Siretului prezinta multe afinitati de atmosfera si tuse cu pictura studiata de noi "Care cu boi, Intoarcerea de la targ". In ambele tablouri apare un plan median, Siretul, apa care uneste lunca inverzita cu cerul. In ambele, "cerul e putin valorat" si se observa acea "suavitate a peisajului". Daca intr-unul "imaginea are un aer sarbatoresc", in cel examinat de noi atmosfera este usor tainica, dar binecuvantata de lumina, constituind un fel de preanuntare a imaginii sarbatoresti. Pe drumul colbuit din pictura studiata, singura forma verticala, cu functie contrapunctica si de organizare si de unificare a spatiului, este chiar "carul cu boi". Intalnim si in aceasta pictura acele "tonuri calde", neconventionale "si delicate". Pana spre sfarsitul vietii Grigorescu a ramas adanc legat de Moldova unde revenea pentru a-si primeni fortele spirituale si inspiratia. La Agapia il purtau farmecul locurilor si amintirile tineretii. Aici, poetul Vlahuta, prieten credincios, avea o casuta in vecinatatea asezarii. Zilele insorite ale verii isi filtrau indelung lumina in cetina brazilor rasfirand-o spre pamant in ghirlande de beteala. Preumblarile prin codri, cu popasuri la stinile din munte, erau si prilej de a lega vorba cu oamenii locului. Odata, in muntii Agapiei, pe unde trecuse candva si Calistrat Hogas, in timpul unui dejun pe iarba, s-a apropiat de ei un cioban tinar ducand o cofa cu apa rece de la izvor. Pictorul l-a poftit sa guste din bucatele intinse pe stergarul inflorat, dar tinarul a refuzat. La insistenta lui Grigorescu marturiseste ca se aflau in postul Sfintei Maria si ca era pacat a minca de dulce. In tonul ciobanului a simtit o mustrare. Locurile ii evocau anii tineretii, o reusita incontestabila : Agapia, si apoi pitorescul privelistilor de pe Bistrita si Siret.

Perioada de dupa 1890 n-a mai adus in creatia lui Grigorescu schimbari de viziune plastica ori de mijloace de expresie. Pictand acelasi peisaj, in aceeasi dispozitie sufleteasca, artistul realiza totusi altfel. Moldova redata in peisajele lui Grigorescu este mereu apolinica, senina, egala cu ea insasi si discret tacuta. Afara de episoadele de razboi si de tipurile semite din Moldova nu avem in opera lui Grigorescu nicio impresie trista, nu gasim nicio diformitate, nu intalnim nicio exagerare. Uitatura adanca a Mocanului si ceilalti ciobani mai ursuzi dispar, le ia locul ciobanul tinerel cu gluga pe dupa gat, care se uita nepasator cum trec norii, sau celalalt, cu mainile petrecute amandoua peste ciomagul cumpanit pe umeri si pe care il vezi de departe cum coboara cu oile. Altii se duc cu turma dupa ei pana ii ineaca departarile. iar ciobanul cu tovarasul nedespartit, cainele griv de langa el, desi scaldat in lumina, sta ingandurat, caci din valcea s-au schimbat vanturile si vine vremea rea.

Emotia pe care o incercam in fata peisajului cu malul Siretului nu este totusi apolinica, vara pictata aici pare usor trista, atmosfera este chiar de trecere dintre apolinic inspre dionisiac intrucat monotonia si resemnarea vietii rurale (vesnicul car cu boi care strabate drumurile care par san u duca nicaieri), presupun de la sine un inceput de tristete. Exista peisaje triste, mohorate, uneori nostalgice in opera lui Grigorescu, spre sfarsitul vietii: infatisand un amurg intunecat in care vantul directioneaza crengile copacilor in paralel o carare ce se pierde in intunecime pe care se grabeste cu ganduri incetosate o pastorita manand oile . Grigorescu era un prea mare artist pentru a picta numai tablouri ce sa destinda privirea in factura "pe un picior de plai , pe o gura de rai". Pictura cercetata de noi, in care tacerea capata expresii coloristice de la verdele inchis al luncii pana la albul norilor nemiscati, predispune spre spleen daca nu vrem s-o consideram chiar o opera de evocare a nesfarsitului naturii cerului si apei, a singuratatii carului cu boi care, in acest peisaj, aproape ca nu permite privitorului sa constate daca se misca sau a intepenit pe cararea colbuita, ca intreaga natura.

Creand o astfel de atmosfera artistul isi manifesta singularitatea sensibilitatii sale, a meditatiei sale pe malul Siretului. Aceasta trecere de la apolinic la dionisiac da o mare fragezime compozitiei care devine un izvor de dor. Ne aflam in fata unei picturi ce marturiseste mai mult sufletul poetic al artistului.

Tehnica si cromatica peisajului la Grigorescu

Fata de analiza tehnicii si cromaticii peisajului grigorescian, cu latul cutitului, prin juxtapuneri mentinute in gama catifelata a unor griuri colorate, evoca spatii nesfirsite, plamadite din misterul departarilor. Alteori, in centrul unui prim-plan dens, material, implanteaza figura purtatoare de sens plastic. Grigorescu nu s-a limitat la o formula, fiecare tablou ii punea alte si alte probleme. Artistul ne ofera despre el insusi o imagine proteica. Optimismul sau funciar l-a determinat, in covarsitoarea majoritate a operei, sa surprinda tocmai aceasta insusire a poporului nostru. Nimeni altul n-a mai descifrat cu atita intelegere pofta de viata a romanului, sufletul lui deschis si bland, frumusetea tineretii si harnicia oamenilor. Deseori, prin excesive reluari, aceste teme au pierdut treptat din caldura sentimentului in favoarea pozei conveniente, decorative. Formele traiesc aievea in pinzele pictorului. .

Inzestrat cu inepuizabile resurse de colorist, pictorul a ignorat uneori linia. Contururile insa traiesc prin juxtapunerea maselor cromatice dispuse deseori in tuse viguroase, decise, cu pensula ori cutitul de paleta. Contrastele de ton care coabiteaza in spatiul acelorasi tablouri cu contrastul de tenta. In timpul manierei albe, aceste din urma contraste sint mai evidente, desi totul pare invaluit intr-un gri uniform, egalizator. ,,Trebuie sa schitam tabloul asa cum ar arata subiectul pe timp noros, fara soare, fara umbre distincte' notase pictorul francez Delacroix in Jurnal si Grigorescu nu este departe de un asemenea mod de lucru. In plus, la el circulatia materiei cromatice, juxtapusa ori suprapusa, se realizeaza prin imprumutarea reflexelor de la o tusa la alta, de la un obiect la altul. Delimitarea planurilor, intotdeauna decisa, chiar si atunci cind perspectiva liniara este ignorata, se realizeaza prin modul de dispunere a tuselor si a valorilor. Culorile reci confera intotdeauna profunzime. Rareori pictorul pulverizeaza forma. Chiar si atunci cind nu-l intereseaza, formele au totusi compactitate. Resursele desenatorului, ii confereau acea spontaneitate si precizie ce-l fac sa atace direct peisajul ori portretul. Seductiile pitorescului nu l-au ocolit. Era un fel de confort spiritual, un refugiu solitar intr-o lume pe care cu siguranta o dorea mai buna. In pictura examinta de noi observam aproape toate elementele tehnicii de executie si artei cromatice, asa cum au fost stabilite mai sus. Cele trei regiuni ale peisajului (lunca, apa si cer) constituie "juxtapunerea maselor cromatice dispuse deseori in tuse viguroase". Intalnim si in aceasta pictura in corelari armonioase "contrastele de ton care coabiteaza in spatiul acelorasi tablouri cu contrastul de tenta". Artistul stiind ca, de fiecare data, "culorile reci confera intotdeauna profunzime", intalnim in peisaj o vara definita prin culori mai mult reci si sobre in care impulsul luminos este domolit, o vara care ne determina o "raceala" a sentimentului si un inceput de melancolie. "Formele au totusi compactitate" si in acest tablou : cele trei registre si regiuni ale naturii, sunt definite riguros, fiecare fiind compacta, echivalent cu o zona coloristica bine definita. "Carul cu boi", cu impletituri acoperitoare este el insusi "compact" si foarte bine definit: el se proiecteaza aproape vertical pe cele trei registre orizontale. Din acest tablou lipsesc "seductiile pitorescului", ceea ce inseamna ca este o opera de plina maturitate infaptuita intr-un moment sufletesc de insingurare.

Tema carului cu boi si mitologia boului la Grigorescu

De cate ori intalnim peisaje de Grigorescu in care apare un car de boi, de fiecare data incercam o emotie noua si misterioasa, fiindca acestea au fiecare o formula artistica inedita si adancesc misterul rabdarii nesfarsite cu care artistul a abordat aceasta tema. Este si cazul carului cu boi din tabloul studiat de noi care face parte din marea familie a "carelor cu boi" din peisajele lui Grigorescu, si totusi este foarte insolit, estompat aproape de existenta formelor uriase si linistite ale naturii, si totusi foarte pregnant in miscatoarea sa nemiscare sau in nemiscatoarea sa miscare. Carele cu boi nu sunt numai simboluri ale vietii la tara, ale muncii cotidiene, ale greului poverilor si nesfarsitului ostenelilor, ci si simboluri ale rotirii infinite a timpului si anotimpurilor naturii, ale legaturii sufletesti dintre om, animal si natura, ale dainuirii finite umane si animalului ce par integrate naturii. In pictura examinata, carul cu boi este perfect integrat formal si coloristic naturii, este atat de natural in mijlocul naturii, pe maulul Siretului, incat el aproape devine o umbra colorata ce se voaleaza.

Maretia, prolificitatea si limitele maestrului carelor cu boi

Pictura face parte din vartejul de productie in serie si reluari si de aceea este nu numai insolita, dar si mai valoroasa. Reia in zeci de variante acelasi motiv - cum ar fi carele cu boi, taranca in peisaj, ciobanasi. Dupa citeva schite luate in fata modelului renunta ulterior la acesta, schimband doar ordinea personajelor si, uneori, cadrul. In alte imprejurari retine doar citeva elemente caracteristice ale figurii ce urmeaza a fi plasata intr-o ambianta anume, restul fiind pura plasmuire. Spontaneitatea schitei, bucuria intaiului tablou definitiv, se diminuau de la un tablou la altul. Fantezia era inlocuita de memorie. Doar capetele personajelor sunt ceva mai atent pictate. In rest "non-finitul' devine aproape o regula. Tulburarile de vedere, il obligau sa renunte la orice intentie de detaliu. Formele atit de decis conturate altadata se lungesc excesiv, se dematerializeaza. Daca in unele tablouri ale lui Grigorescu apare "maniera " si "non-finitul", in peisajul de pe maulu Siretului se intuieste trans-finitul, contopirea prin mijloacele emotionale ale peisajului, a sufletului privitorului cu infinitul atotchemator si tainic al naturii; apar in acelasi timp dezinvoltura si meditatia intr-o stare de voalata religiozitate pe malul eternei curgeri.

Ca orice geniu, el nu era desavarsit in tot ce realiza, unele tablouri infatisand un cer sau o campia anodine, frizand cu anodinul. Altele idealizau falsa stare paradisiaca a taranului roman, dar si in aceste opere geniul stralucea: o conturare armonioasa, sau un joc duios si stralucitor de culori salva tabloul. De cate ori intalnim o pictura de Grigorescu ne aflam in fata unei comori care a invins vitregiile timpului si a traversat cenzura imanenta a artistului de vreme ce lucrarea pleca sa calatoreasca in lume. Nicolae Iorga gaseste in arta maestrului urmatoarele calitati definitorii: adevarul ca o identitate intre marimea sufletului sau curat si marimea curata a naturii, poezia sfioasa, nevinovata. A treia calitate a picturii lui Grigorescu decurge, dupa Iorga, tocmai din faptul ca este foarte fecund, adica bogat in sensul ca " batrinetea ii era la fel de harnica ca si anii tineretii". Pictura cu malul Siretului nu poate nu fi incadrata intr-o tehnica fixa sau intr-o maniera cromatica a artistului. Am putea spune ca acest tablou prezinta o paleta coloristica unica, fiind ireductibil sau non-asimilabil in raport cu orice alt peisaj al pictorului, dar fiind perfect in coordonatele stilului acestui artist. Si in aceasta pictura, in care exista o puternica "unitate de factura", constatam cum "culoarea defineste forma si tot ea determina planul". Gama de verde din aceasta pictura si umbrele presimtite vin dintr-un tot si invaluie intr-un tot marile regiuni ale naturii, fuzioneaza planurile intr-o indefinibila, dar mult simtita armonie. Similitudinile esentiale ale peisajului infatisand maulul Siretului si carul cu boi, cu alte numeroase opera cu aceeasi tematica ale lui Grigorescu, ne conduc la concluzia fireasca ca ne aflam in fata unei opere de maturitate, a unui imn in surdina inchinat frumusetilor pamantului, apei si cerului in Moldova cu care artistul si-a contopit sufletul, a unui imn de devotiune fata de natura si vesnicia ei, asa cum poate fi intalnit numai in unele capodopere cu caracter de peisaj ale acestui artist.