Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


Strategii aplicate in predarea orelor de istoria artelor

Arta cultura

+ Font mai mare | - Font mai mic



STRATEGII APLICATE IN PREDAREA ORELOR DE ISTORIA ARTELOR

Strategiile didactice reprezinta un grup de doua sau mai multe metode si procedee integrate intr-o structura operationala, angajata la nivelul activitatii de predare – invatare – evaluare, pentru realizarea obiectivelor pedagogice generale, specifice si concrete ale acesteia la parametrii de calitate superioara.



Metoda didactica reprezinta o actiune care vizeaza eficientizarea invatarii      in termenii unor rezultate imediate evidente la nivelul unei anumite activitati de predare – invatare – evaluare, in timp ce strategia didactica reprezinta un model de actiune cu valoare normativa, angajata pe termen scurt, mediu si lung care integreaza in structura sa de functionare pedagogica metodele, stilurile educationale, resursele de optimizare a activitatii cu implicarea subiectivitatii creatoare a profesorului.

Strategia didactica preia in general numele metodei de baza ce urmareste fie comunicarea activa, cunoasterea euristica a fenomenelor studiate care stimuleaza capacitatea elevului de sesizare, rezolvare, creare de probleme, creativitatea reactiva si proactiva a profesorului, dar si, prin el, a elevului. Elaborarea strategiilor didactice valorifica doua cai de actiune

- o cale de actiune teoretica, dezvoltata prin integrarea mai multor procedee si metode intr-o “metoda de baza”, cu extrapolarea calitatilor acesteia la nivelul unei noi structuri care asigura cresterea functionalitatii pedagogice a activitatii de predare – invatare – evaluare, pe termen scurt, mediu si lung;

- o cale de actiune practica, bazata pe stilul educational al profesorului care asigura optimizarea noii structuri create, valorificand normele prescriptive ale acesteia, dar si propriile sale resurse de inovatie didactica: (mijloacele didactice: manualul,albume de arta,planse didactice,videoproiector (proiectarea de imagini si prezentare power-point). Prin utilizarea mijloacelor si a resurselor didactice moderne, invatarea este activa, imediata, si de ce nu, mult mai distractiva, ceea ce deja este o schimbare radicala fata de pedagogia traditionala. Desigur toate aceste oportunitati si potentialul educational vor ridica noi si complexe probleme specialistilor in metodica istoriei dar mai ales profesorilor:

- elaborarea unui nou model educational;

- noi metode de lucru;

- pregatirea profesorilor si elevilor pentru utilizarea noilor instrumente .

Activitatea de prospectare pedagogica, necesara pentru focalizarea strategiei didactice in jurul unei “metode de baza” implica elaborarea unor tipologii de actiune representative, bazata pe o structura functionala globala, integrala si deschisa (pe termen lung), echivalenta cu organizarea unei inlantuiri de situatii de invatare prin parcurgerea carora elevul isi insuseste material de invatat .

Interpretarea strategiilor ca modele de actiune exemplara permite elaborarea unei taxonomii care inglobeaza categoriile principale de metode integrate intr-o structura operationala unitara. O asemenea taxonomie are in vedere actiunea predominanta in cadrul activitatii de predare – invatare - evaluare[2]

strategia didactica bazata prioritar pe actiunea de comunicare

strategia didactica bazata prioritar pe actiunea de cercetare

strategia didactica bazata prioritar pe actiunea practica

strategia didactica bazata prioritar pe actiunea de programare speciala (de exemplu instruirea asistata de calculator)

Strategiile didactice care au ca obiectiv prioritar exprimarea personalitatii elevului

strategia jocului didactic

strategia lucrarilor practice

strategia asaltului de idei

strategia dezbaterii problematizate

Strategiile didactice care au ca obiectiv prioritar stapanirea materiei, in termini de cunostinte si de capacitati

strategia conversatiei euristice

strategia prelegerii problematizate

strategia cercetarii experimentale

strategia algoritmizarii

Strategiile didactice care au ca obiectiv prioritar transferal functional al cunostintelor si capacitatilor dobandite

strategia problematizarii

strategia modelarii.

Analiza strategiei din perspectiva psihologica implica alegerea unei suite de actiuni care duce mai bine si mai repede la atingerea scopului, a obiectivului [3]propus.

Strategiile pedagogice pot fi valorificate si la nivel de

strategii de abordare,

strategii de lucru,

strategii de perspectiva

strategii de ameliorare a rezultatelor finale

strategii de adaptare la schimbare[4]

Identificarea strategiilor didactice optime ramane o problema deschisa la nivelul cercetarilor pedagogice angajate in contextul politicilor educationale reformatoare. Din perspectiva curriculara integrarea lor reprezinta premisa unei proiectari pedagogice eficiente in procesul de predare – invatare – evaluare.

Conform metodologiei didactice generale, elevilor li se ofera posibilitatea de a utiliza toate tipurile de probe si surse istorice, de a se implica in activitati de investigare. Metodele formative utilizate pentru realizarea obiectivelor fac ca faptele, legitatile, evenimentele si interpretarile istorice sa fie cat mai aproape de realitate. Optiunea profesorului pentru o metoda sau alta constituie o decizie de mare complexitate. Alegerea unei anumite metode se face in functie de obiective, de continutul procesului instructiv, de particularitatile de varsta si cele individuale ale elevului, de experienta si competenta didactica a profesorului. Pentru elev metodele participativ - active utilizate constituie o cale mai eficienta de acces spre cunoasterea adevarului istoric, a culturii si comportamentelor umane, un mod de a cerceta si descoperi lucruri noi. Astfel elevii capata noi deprinderi intelectuale si capacitati cognitive, atitudini, sentimente si comportamente.

O clasificare a metodelor de invatamant se poate realiza daca se tine seama de stransele conexiuni dintre componentele procesului didactic care au ca punct focal instruirea si formarea elevului. Aceasta clasificare a metodelor de invatamant se poate face pe baza utilizarii a doua criterii:

In functie de obiectivele operationale si de continutul invatarii, metodele de predare - invatare se clasifica in:

a)     Metode informative, potrivite pentru a atinge continuturi de acelasi fel, cai prin care elevul dobandeste o cantitate de informatii in scopul reconstituirii faptelor, fenomenelor;

b)     Metode formative potrivite pentru a realiza obiective formative si de a invata temeinic continuturi adecvate, cai prin care se explica cauzal, functional si axiologic faptele, valorificandu-se pe deplin valentele lor educativ - formative.

In functie de psihologia celui care invata (obiectivele si continutul invatarii pun elevul in situatii psihologice diferite de participare) metodele pot fi:

a)     metode participative (active), axate pe activitatea elevului, solicitandu-i intens gandirea, imaginatia, capacitatea de comunicare, ori de cate ori obiectivele si continutul sunt formative;

b)     metode neparticipative (pasiva), centrate pe activitatea profesorului si care stimuleaza preponderent doar capacitatea de memorare a elevului, de “ascultare”.

Caracteristici

Formative

Informative

Participative

Invatarea prin actiune

Invatarea prin cercetare

Invatarea prin descoperire



Invatarea prin proiecte

Experimentul

Studiul de caz

Jocul de rol

Simularile

Problematizarea

Brainstorming-ul

Inventica

Prelegerea dezbatere

Observatia

Excursia

Vizita

Conversatia

Demonstratia

Dialogul

Comparatia

Neparticipative

Exercitiul instruirea programata

Algoritmizarea

Prelegerea ( magistrala)

Explicatia

Povestirea

Desigur, fiecare obiect de invatamant utilizeaza cu precadere anumite metode, iar pe altele mai putin sau de loc. O parte dintre ele putem folosi si in predarea – invatarea istoriei artelor. In avangarda se situeaza cele participativ – formative. Metode de invatamint sunt eficiente in masura in care contribuie la formarea spiritului critic la elevi, gindirii creatoare, aptitudinilor, atitudinilor exploratoare etc. O metoda este activa si eficienta daca il “invata” pe elev “cum sa faca, cum sa actioneze, cum sa decida, nu numai cum sa reproduca, sa se conformeze si sa fixeze niste percepte”. Metoda este activa atunci cind elevii participa la elaborarea conceptelor sau notiunilor fie prin activitate intelectuala, fie prin imbinarea activitatii intelectuale cu ce fizica, ultima fiind un suport al primei. Elevul invata mai bine daca este angajat cu toata persoana sa intr-o actiune. El retine 10% din ceea ce citeste, 20% din ceea ce aude, 30% din ceea ce vede, 50-65% din ceea ce vede si aude in acelasi timp, 80% din ceea ce spune, 90% din ceea ce spune facind un lucru la care reflecta si il priveste. Cat de folositoare sunt, in acest sens, participarea elevilor la sapaturile arheologilor , angajarea lor in adunarea izvoarelor istorice, elaborarea unor referate referitoare la istoria localitatii natale, vizitarea expozitiilor, muzeelor etc. Nu exista o clasificare unanim acceptata a metodelor de invatamint. Numarul mare de criterii ce pot fi luate in seama a dus la diferite clasificari ale metodelor de invatamint, problema raminind inca deschisa preocuparilor pedagogice si practicii contemporane.

Metodele de invatamant specifice predarii – invatarii istoriei artelor nu sunt in sine nici noi, nici vechi, nici bune, nici rele, nici eficiente nici ineficiente. Metoda cea mai buna, aprecia “Nicolaie Iorga are valoarea pe care o da omul care o intrebuinteaza, ea nu are o valoare generala, democratica”, prin care orice minte omeneasca ajunge a nimeri pe acelasi la aceeasi siguranta in tinta. Iar valoarea omului care intrebuinteaza metoda atarna desigur si de o anumita intelegenta, care nu e apanajul oricui, dar atarna si de mijloacele pe care i le pune la indemana numai cultura generala multilaterala, dind trei virtuti fara care nici stiinta in cel mai inalt sens al cuvintului nu se poate. Aceste trei virtuti sunt: orizont, disciplina si omenie. Profesorul trebuie sa aiba competente de specialist in domeniul istoriei artelor si competente psihopedagogice.

Viitorii profesori trebuie sa aiba permanent in vedere urmatoarele directii principale in domeniul perfectionarii metodelor de invatamint:

a)       Sa cunoasca temeinic fundamentele teoretice ale metodelor de invatamint si modalitatile de folosire practica a acestora in procesul predarii – invatarii in scoala, pe baza celor mai curente lucrari de specialitate, de metodica si psihopedagogie;

b)       Sa aleaga adecvat metodele de predare –invatare a disciplinei pe care o preda

c)       Sa evite folosirea abuziva a formelor expunerei

d)       Sa accentueze tendinta formativ-educativa a metodelor de invatamint

e)       Sa elaboreze strategii didactice eficiente.

Faptele istorice sunt complexe si au un caracter de unicat. In locul cunoscutelor reguli:

Sa pornim de la ceea este apropiat spre ceea ce este mai indepartat

De la simplu la complex

De la cunoscut la necunoscut in predarea – invatarea istoriei este o singura cale: de la inteles spre ceea ce este neinteles.

Spre deosebire de alte discipline scolare, istoria opereaza cu informatii, cu adevaruri care nu pot fi supuse unei verificari directe din partea elevilor si care sunt foarte complexe, sintetizand o experienta bogata si indelungata de cunoastere si de viata a omenirei. Ele pot fi pe baza reconstituirii si explicarii, doar evocate, folosindu-se diferite metode de invatamant, in cele mai multe cazuri nu izolat si in forma pura, ci in variante metodologice compozite, ”prin defuzarea permanenta a unor trasaturi si articularea a doua sau mai multe metode, rezultand combinatii inedite

Acum voi incerca sa caracterizez principalele metode formative folosite in practica mea de profesor la lectiile de istoria artelor.

Problematizarea

In functie de cine formuleaza, rezolva si verifica rezolvarea intrebarii-problema ,distingem doua modalitati de folosire a problematizarii :

Predarea problematizata;

Invatarea problematizarii.

Predarea problematizata

Predarea–invatarea unitatii metodice ofera ocazia de a-i antrena pe elevi sa problematizeze noile notiuni. Problematizarea joaca un rol hotarator in invatarea istoriei artelor la nivelul reflectiei, elevul participand activ in dobandirea si aplicarea creatoare a cunostintelor. Problematizarea este metoda de tip euristic care consta in crearea si rezolvarea unor situatii problematice (intrebari problema) cu scopul de a activiza gandirea si de a dezvolta creativitatea elevilor. Urmarind realizarea unor obiective formative, indeosebi, elevul este angajat in cautarea unor raspunsuri variate, care implica originalitate, flexibilitate, elaborare. Folosind aceasta metoda provoc in gandirea elevilor situatii conflictuale o contradictie neasteptata, o tensiune, o incertitudine – numite situatii problematice care activizeaza la cel mai inalt grad capacitatile psihice ale elevilor, in gasirea solutiilor rezolvarii lor. In acelasi timp elevii dobandesc idei noi, necunoscute pana atunci, dar care au fost prevazute si stabilite de profesor in obiectivele operationale ale lectiei, este exersata creativitatea, unele calitati ale gandirii cum ar fi caracterul sau divergent, flexibilitatea etc.

2.Invatarea problematizata

Invatarea problematizata este atunci cand elevul sesizeaza situatia – problema, elevul participa activ la stabilirea ipotezelor si la rezolvarea problemei prin efort intelectual independent si verifica solutiile obtinute. In armarea elevilor cu acest mod de lucru impune a se realiza urmatoarele momente principale:

A)     formarea capacitatii elevilor de a sesiza si de a formula corect intrebarea - problema;

B)      stabilirea ipotezelor de lucru si stabilirea mecanismului rezolvarii problemei;

C)      verificarea rezolvarii.

Atunci cand reuseste sa strabata singur elevul acest traseu, se poate vorbi de o deplina libertate intelectuala a elevului. Succesul invatarii problematizate poate fi asigurat numai in masura in care profesorul i-a familiarizat pe elevi cu metoda problematizarii, i-a deprins cu depistarea si recunoasterea lipsurilor existente in informatiile cu care opereaza, i-a obisnuit sa sesizeze si sa formuleze intrebari - problema, i-a inarmat cu tehnici de cercetare a surselor istorice.

A)     Selectez cu grija materialul conflictual pe care il dau elevilor, cerandu-le sa enunte problema ce rezulta .

B) Rezolvarea problemei: sa cunoasca dezvoltarea ulterioara a artei antice, pe fondul social-politic al civilizatiilor

-sa cunoasca principalele trasaturi ale artei predate, sa le diferentieze de altele ;

- sa incadreze corect in timp si spatiu monumentele si operele de arta specifice stilului invatat ;

sa recunoasca pe plansele date elementele principale ale artei descrise ;



sa explice una din trasaturile arhitecturii(sistemul ogival,zidurile,ferestrele)

- sa aiba capacitatea de a exprima si formula pareri proprii in legatura cu subiectul -prezentat

C).Verificarea rezolvarii se face prin concluzionarea si cunoasterea rolului si importanta artei in societatea antica.

In aplicarea problematizarii se are in vedere trei aspecte generale: cum profesorul pune problema, cum conduce discutia pentru a clarifica esentialul, cum sunt desprinse concluziile.

Activitatea profesorului si a elevilor intr-o secventa de instruire prin problematizare:

Activitatea profesorului

Activitatea elevului

Descrie situatia-problema

Studiaza problema data

Ofera informatii suplimentare

Consulta profesorul

Studiaza surse teoretice

Studiaza surse metodologice

Ofera indrumari privind informatiile obtinute

Analizeaza materialul faptic

Sintetizeaza materialul faptic

Descopera corelatii / legitati

Elaboreaza variante de rezolvare

Confrunta / compara diferite variante

Aleg solutia optima


Invatarea prin descoperire.

O alta metoda participativ-activa pe care o folosesc la lectiile de istoria artei este invatarea      prin descoperire.

Aparuta ca o reactie impotriva excesului folosirii metodelor verbale, invatarea prin descoperire este o metoda specifica istoriei artelor. Ea se bazeaza pe investigarea proprie a elevului cu scopul de a dobandi prin activitate indepententa dirijata cunostinte noi din diferite surse de informatii si de a invata abilitati, deprinderi, priceperi, capacitati.

Elevului i se cade munca, profesorului conducerea. In virtutea acestei reguli sa dam intotdeauna in mana copilului uneltele, ca sa simta ca el trebuie sa lucreze si sa se convinga ca nimic nu este imposibil, inacesibil, greu; indata ii vei face activ, ager, dornic. Pus in contact direct cu izvoarele istorice, cu manualul, cu diverse surse de informatie elevul descopera faptele, fenomenele, procesele istorice, pe cat posibil prin fortele sale personale.

DEZBATERILE

Aceasta si alte metode contribuie la includerea elevului in actiune, prin transformarea lui in subiect al propriei deveniri, dispun de un bogat potential in procesul de formare a orientarilor axiologice ale personalitatii, dezvoltarii gandirii divergente si flexibile.

Dezbaterile contribuie la crearea unui sistem de autoorganizare si activizare a personalitatii adolescentului, il invata pe elev sa rezolve sarcini atat cu caracter social, cat si personal, fiind stimulat sa caute diferite solutii in dependenta de orientarile preconizate. Cercetarile au aratat ca metode dezbaterilor este foarte efectiva pentru dezvoltarea capacitatilor de exprimare, fie in limba materna sau in limba straina, contribuind la formularea si expunerea unor ganduri clare, concise si coerente, precum si la dezvoltarea capacitatilor retorice. Aceasta metoda promoveaza curajul, siguranta de sine si increderea in fortele proprii, intelegerea si toleranta fata de puncte de vedere diferite, capacitatea de a lucra in echipa, de a reprezenta o cauza comuna, capacitatea de a asculta si urmari critic un mesaj.

Folosind metoda dezbaterilor, tinerii se pregatesc pentru a actiona independent, asi asuma raspunderi personale, a adopta decizii mature etc.

Abordarea oricaror tematici prin prisma dezbaterilor ii ajuta pe tineri sa perceapa o problema intr-un mod mult mai deschis si flexibil, contribuind in mod eficient la depasirea timiditatii sau impulsivitatii excesive si la afirmarea rationalitatii luciditatii si respectului reciproc.

Metoda dezbaterilor este necesara in interactiunea umana, tinzand spre un inalt grad de cooperare, unde individul trebuie sa aiba o mare putere de convingere si competenta deosebita. Aceasta metoda este un cadru destinat discutiei structurale, folosind un sir de tehnici variate. Doi oameni sau doua echipe isi expun argumentele pentru a incerca sa convinga publicul asupra punctului sau de vedere si asupra competentei lor traite.

In cadrul dezbaterilor o importanta deosebita o are momentul de creare a echipelor si cel de alegere a subiectului de discutie. In functie de forma si continutul subiectului, se pot distinge mai multe tipuri de dezbatere:

problematice - contradictorii

comparativa - proverbiale

valorizatoare - umoristice

Experienta acumulata(nu foarte multa) confirma ca nu se recomanda atacarea unor subiecte de mare implicare ideologica sau emotionala, mai ales la inceputul crearii echipei, deoarece se stie ca adolescentilor le este caracteristica o sensibilitate deosebita. Echipele bine inchegate au o distributie stabila a rolurilor, conform aptitudinii si posibilitatilor fiecarui vorbitor in parte. De regula, adolescentii implicati in dezbatere nu au nevoie de prea mult timp pentru pregatirea subiectului si a documentarii, le vine usor sa intocmeasca un sistem de argumente pro si contra. Cu toate acestea, concurentii trebuie sa fie pregatiti pentru abordari neasteptate si sa reactioneze la argumentele adversarului.

Discursul echipelor incepe cu stabilirea parametrilor unei runde definind cuvinte - cheie si criteriul. Un criteriu trebuie sa fie disponibil, concret, relevant si asteptat. Apoi se va accentua si se va determina directia sau scopul cazului.

Unul din punctele forte in pregatirea dezbaterilor este alcatui-rea logica a argumentelor, care este nu altceva decat unitatea elementara a comunicarii prin care sustinem o afirmatie, este un instrument de baza al convingerii si claritatii unei afirmatii. Argumentul este urmat de un suport care este un adevar demon-strat, o evidenta sau o convingere.

Tipul de argumentare se alege in functie de afirmatia ce trebuie sa fie sustinuta, de nivelul de cunoastere a celui ce argumenteaza, de strategia adoptata pentru convingerea adversarului. Important este faptul ca argumentele sa fie legate direct de criteriu sau scop.

Cel mai cunoscut gen de argumente este ce de tip cauzal, deoarece omul este deprins sa analizeze si sa ia o anumita atitudine fata de cauzele si efectele unui fenomen sau proces. Dar exista si argumentari de tip logic - deductiv (prin folosirea unor silogisme corecte din punct de vedere logic), precum si argumentarea de tip inductiv (cand pornim de la un set de fapte si adevaruri, observatie si experimente si operam cu un anumit grad de generalizare a lor) si analitic (cand abordam problema comparativ sau similara cu alta) etc.

Sistemul de argumentare se construieste in urmatoarea logica:

subiectul dezbaterii;

argumentul major, urmat de motiv, explicatie, suport si concluzii necesare.

Constructia contraargumentului se bazeaza, de asemenea, pe motiv, explicatie, suport, impact si concluzie.

Pentru a clarifica unele pozitii, vorbitorii folosesc metoda intrebarilor fulger, conducandu-i pe oponenti spre raspunsuri necesare pentru a intari argumentele.

Astfel, factorii cei mai importanti ai succesului in dezbatere sunt puterea de convingere, informatia si timpul, bazati pe trei principii forte:

a fi sincer

a respecta pe altii si

ideile lor.

In timpul dezbaterilor elevii insasi sunt pusi in situatia de a accentua asupra unor greseli pe care le-au observat la adversar: folosirea incorecta a statisticii, generalizarii gresite, cuvinte uzate, prejudecati si stereotipuri, atac la persoana etc.

Dezbaterile sunt o arta in masura in care o comunicare este eficienta, exprima claritate si putere de convingere.

Brainstormingul sau “Asaltul de idei”.

Metoda a fost elaborata de Alexander Osbarn in 1953.

Orice persoana ar putea participa, organiza si nu in ultima instanta acumula informatii generale la nivelul sau – toate acestea in raport direct cu brainstormingul.

Dar pentru inceput sa trecem in revista sirul sinonimic al notiunii de brainstorming: stare de excitare a mintii, framantare de minte, turbulenta, explozie, extaz, furtuna in creier.

Apoi sa trecem la campul semantic, multidimensional al aceleeasi definitii.

Brainstormingul este o tehnica de conferinta prin care un grup incearca o solutie pentru o problema specifica, colecdand toate ideile emise spontan de la participantii acestui grup.



Brainstormingul este un proces organizat pentru obtinerea numarului maxim de idei referitoare la un anumit domeniu de interes; este o tehnica ce dezvolta abilitatea de a genera idei noi; este o metoda simpla si eficienta de a genera idei noi stimuland gandirea divergenta sau creativa.

Brainstormingul asociaza liber diverse idei pentru formarea ideilor si conceptelor noi.

Intr-o sesiune de brainstorming participantul poate fi implicat in trei roluri: liderul, secretarul sau membrul unui grup.

Liderului i se cere sa fie un bun ascultator si organizator. El trebuie sa pregateasca o anumita problema ori un anumit subiect pentru sesiunea de brainstorming, astfel incat sa-i ajute pe membrii grupului sa-si adune fortele intelectuale in vederea solutionarii problemei. Pe parcurs, liderul va tine cont de respectarea regulilor si orchestrarea generala a grupului.

Regulile de baza ale brainstormingului:

Toate ideile sunt binevenite. Nu exista raspunsuri gresite. Nu se permite judecarea niciunei idei.

Fiti creativi in contributiile voastre. Deschiderea spre idei noi si originale este foarte importanta. Toate pozitiile si punctele de vedere sunt acceptate.

Incercati sa contribuiti cu idei de claritate intr-un timp limitat.

Preluati si dezvoltati ideile colegilor.

Secretarul trebuie sa scrie fiecare ideie clar, citet si vizibil pentru toti. Uneori liderul ar putea cumula functiile secretarului.

Membrii grupului. Numarul acestora nu va fi mai mic de 5 si mai mare de 10. Un grup ideal constituie 6-7 elevi. Este foarte util ca o echipa sa aiba si experti care cunosc problema respectiva.

Fiecare elev primeste cate un card marcat cu o litera si un numar. De exemplu daca in clasa sunt 30 elevi se impart 6 carduri de A1, sase carduri de A2, sase carduri de A3, sase carduri de A4, sase carduri de A5. Apoi participantii sunt rugati sa se grupeze conform literelor, in 5 echipe a cate 6 membri.

Grupelor vor fi distribuite roluri diferite din punct de vedere al generalizarii de idei vizavi de problema pe care o au de solutionat cu totii.

Simularea.

Simularea mai este denumita si joc de rol, joc simulat sau dramatizare didactica.

Simularea este modalitatea de predare invatare prin intermediul unor actiuni roluri sau mijloace tehnice analoge – dupa caz, realitate la o scara redusa, in conditii asemanatoare sau care le imita pe cele originale.

Interpretand rolul unor arhitecti elevii vor intelege mai bine si isi vor dezvolta capacitatile ompatice, gandirea critica, elocventa si puterea de decizie.

Grupele singure isi aleg la dorinta cate o piesa teatrala a autorilor din Grecia Antica. Elevii fiecarui grup isi impart rolurile de sine statator. Intervin in grupuri pentru a acorda ajutor (daca se solicita).

Dupa ce piesele sunt jucate se pot discuta urmatoarele aspecte:

Cum s-au simtit elevii in rolurile respective.

De ce au tratat in modul respectiv situatia sau personajul.

Ce au invatat din experienta traita etc.

Spectatorii vor spune ce au simtit in diferite momente ale piesei si cum ar fi jucat ei diversele situatii.

Avantaje

Elevii invata sa actioneze intr-o anumita problema prin improvizarea unei situatii bine structurate care sa reflecte fapte si situatii de realitate.

Studiul de caz.

Studiul de caz este o modalitate de a analiza o situatie specifica particulara, reala sau ipotetica modelata sau simulata care exista sau poate sa apara de orice natura denumita caz in vederea studierii sau rezolvarii lui, in raport cu nevoile inlaturarii unor neajunsuri sau a modernizarii proceselor asigurand luarea unei decizii optime in domeniul repsectiv.

Metoda studiului de caz ca metoda de invatare are un pronuntat caracter activ – participativ, formativ contribuind la antrenarea si dezvoltarea capacitatilor intelectuale oferind elevilor solutii de rezolvare elevate si eficiente a unor probleme sau situatii–probleme teoretice si practice.

Etapele unui studiu de caz:

Sesizarea situatiei cazului (intelegerea situatiei)

Stabilirea variantelor de solutionare

Luarea hotararii

Sustinerea hotararii

prezentarea cazului

procurarea informatiilor necesare

sistematizarea

analiza situatiei de fapt

descoperirea cauzelor si legitatilor acestuia

elaburarea nucleului probabil (a problemei esentiale)

realizarea unei confruntari a variantelor

compararea valorilor variantelor

precizarea unei ierarhii a variantelor

luarea hotararii

intrebarile adresate profesorului

documentare in teren

studierea surselor scrise


Modelarea

O alta metoda participativ-activa folosita in cadrul lectiilor de istorie este modelarea.

Modelarea reprezinta modalitatea de studiu a unor obiecte, fenomene, procese etc. Prin intermediul unor copii materiale si ideale ale acestora, denumite modele, capabile sa evidentieze (reproduca) caracteristicile esentiale ale realitatii studiate sau sa ofere informatii despre acestea.

Modelarea este o metoda cu caracter activ –participativ, formativ si euristic, dinamizand antrenarea si dezvoltarea capacitatilor intelectuale ,creatoare si prin aceasta sporind calitatea si eficienta predarii – invatarii.

Exista patru tipuri de modele:

a)     materiale (obiectuale) ,ele pot fi relativ similare cu cele originale-modele de tablouri, etc.

b)     modele iconice (sub forma de imagini, scheme, grafice etc.): fotografiile, desenul reprezentat prin scheme, schite etc.

c)     modele ideale-exprimate prin concepte, idei, teorii etc.

d)     modelele cibernetice-specifice sistemelor dinamice perfective.

In activitatea practica nu se utilizeaza metode pur informative sau absolut formative. Elemente din fiecare categorie sunt cuprinse in orice metoda de invatamint. Accentul principal in utilizarea metodelor trebuie sa fie pus in functie de odiectivele urmatoare (daca urmarim obiective formative utilizam preponderent metode formativ-participative). Ele trebuie alese adecvat si in concordanta cu obiectivele invatarii cu psihologia si particularitatile de virsta si individuale ale elevilor, cu calitatile profesorului, cu stilul lui de predare.



Dictionar de Pedagogie, Editura Academiei, 1979, p. 425

Cristea, Sorin, Dictionar de pedagogie, Editura Litera International, Chisinau – Bucuresti, 2000, p. 116 - 139

ibidem, p.52

Dictionar de psihologie, coordonator Schiopu, Ursula, 1997, p. 668






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1509
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site