STRUCTURA SI TRASATURILE CULTURII

STRUCTURA SI TRASATURILE CULTURII

Daca definirea exhaustiva a culturii intampina probleme, definitiile de mai sus ne-au dat posibilitatea de a identifica empiric cele mai importante trasaturi generale ale culturii: universalitatea si transmisibilitatea culturii.

Orice grup social este caracterizat de o anumita cultura. Desi ideea pare evidenta, nu lipsesc prejudecatile care imagineaza existenta unui om aflat in afara culturii, acel "om natural" al Luminilor. Insa identitatea dintre fiinta umana si cultura este definitorie, ca si dependenta individului de acest cadru: slab inzestrat ereditar pentru supravietuire in afara culturii - dupa cum demonstreaza studiile privind "copii salbatici"- individul lipsit de suportul cultural nu se poate ridica nici macar la eficienta instinctiva a animalului si rareori poate supravietui.

Mai mult, ca aspect definitoriu al naturii umane, inscrierea fireasca a fiecarui om intr-o anumita cultura face chiar ca necesitatile biologice sa fie "traduse" in termenii conventiei culturale. Astfel, necesitati fiziologice elementare, ca foamea, nu numai ca sunt satisfacute diferentiat, in functie de normele unei culturi, dar insasi perceperea si chiar capacitatea de a-i rezista depind de factori pur culturali.

Antropologia s-a concentrat cu deosebire catre una din caracteristicile deosebite ale culturii, transmisibilitatea sa. Asa au aparut termeni ca "traditie culturala", "obicei", "mostenire culturala". Comportamentele culturale sunt dobandite, invatate, iar caracteristicile fiziologice, ereditare - multa vreme predispuse catre exagerari rasiste - afecteaza prea putin acest fenomen de educare, numit de antropologia enculturatie: nu exista un determinism genetic al culturilor, iar antropologia fizica de astazi contesta chiar si valabilitatea termenului de "rasa".

Nici alte tipuri de determinism nu pot constitui explicatii ale diferentelor culturale. Cel mai bun exemplu este cel ecologic. Intr-adevar, daca nu se poate contesta ca o cultura este, printre altele, si o forma de adaptare la mediul natural, aceasta nu inseamna ca ea este strict prefigurata de circumstantele sale ecologice de existenta. Infinita varietate de culturi nu face decat sa evidentieze caracterul arbitrar al raspunsurilor culturale, mediate simbolic. Astfel, asa cum observa M. Sahlins, "Cultura nu este numai natura exprimata sub alta forma. Mai degraba invers: actiunea naturii se dezvolta in termenii culturii, adica sub forma care nu mai este a sa, ci realizata ca semnificatie" (1980).

Revenind la caracterul transmisibil al culturii, trebui subliniat ca "invatarea" unei culturii presupune un proces de naturalizare: anumite moduri de gandire si actiuni, in fond arbitrare sunt asimilate ca naturale si firesti. Asa se explica de ce faptele culturale sunt intimizate, interiorizate si actioneaza deseori la nivel inconstient. Actorii sociali isi insusesc norme care le preexista si care le constrang si normeaza actiunea. In majoritatea situatiilor, ei nu sunt constienti de faptul ca toate categoriile in care gandesc zi de zi sunt categorii ale propriei culturi, straine alteia.

Cu toate acestea, este de-a dreptul eronata ideea ca indivizii sunt obiectul pasiv al unor programe culturale: culturile nu exista in afara practicilor cotidiene, regulile au valoare de ghid, respectat mai mult sau mai putin fidel. O cultura este un spatiu al posibilitatilor, in care fiecare individ isi poate inscrie optiunea. Organizarea sa seamana cu cea a unui joc, adica este caracterizata de reguli, prescriptii si norme, insa, ca si jocul, viitorul ei nu este intru-totul previzibil.

Pentru a continua analiza noastra, vom considera cultura, simplu, drept un mod de viata al unui grup uman determinat, care cuprinde atat aspectele materiale, cat si cele non-materiale. Cultura este, astfel, alcatuita atat din modele de comportament, cat si din produsele lor, fie ele materiale sau nu.

Antropologia a propus diverse criterii pentru a determina continutul culturii, din punct de vedere analitic. De exemplu, Leslie White a promovat ideea ca o cultura reprezinta un sistem, o structura constituita din trei subsisteme (ideologia, tehnologia, realitate sociala). Nu departe se afla propunerea lui J. Huxley, care imparte cultura in trei tipuri de componente: mentifacts (fapte mentale), artifacts (creatii materiale) si sociofacts (fapte sociale).

In majoritatea situatiilor, incercarile de a analiza cultura au preferat aceasta viziune sistemica si, in consecinta, cultura s-a vazut divizata in domenii ca ideologia (cuprinzand credintele, elementele de cunoastere, caile de comunicare), orizontul tehnologic (tehnicile si creatiile materiale necesare supravietuirii) si, respectiv, subsistemul social, identificat in institutiile sociale (incluzand toate tipurile de asociere, de la rudenie la asociatiile economice, religioase, militare etc.). Trebuie precizat ca aceste model tripartit al culturii este deseori ancorat intr-o viziune adaptativa asupra culturii, privita asemenea unui sistem biologic. Aceasta imagine, desi are importante avantaje metodologice, scapa din vedere prezenta permanenta, in cadrul culturilor, a unor elemente non-adaptative mostenite, sau a unor comportamente a caror logica sociala nu este ghidata de necesitatile supravietuirii, ca sa nu mai amintim distanta dintre actiunea individuala a agentului social si ceea ce antropologul considera, in teorie, a fi "obiectivele" culturii. In orice caz, antropologia privilegiaza, in general, viziunea asupra culturii ca ansamblu integrat.