DICTIONAR DE ETNOLOGIE SI ANTROPOLOGIE - LITERA J

DICTIONAR DE ETNOLOGIE SI ANTROPOLOGIE - LITERA J

JAPONIA

1. Antropologia japonezd

Istoria antropologiei japoneze se caracterizeaza prin opozitia teoretica dintre sustinatorii specificitatii japoneze si aparatorii unui comparativism de provenienta universalist--occidentala. Coexistenta acestor tendinte se manifesta prin recursul'la doi termeni omonimi si apropiati semantic (minzoku/gaku): "studiul obiceiurilor populare" si "etno-logia". Dupa Yanagita Kunio (1875-1962), principalul fondator al disciplinei in Japonia, prima tema, perceputa initial ca traducere a englezescului folklore, si-a construit sensul treptat, pornind de la expresia frantuzeasca traditions populaires, inainte de a dobindi, ca germanul Volkskunde, o conotatie nationala (Yanagita, 1934). In privinta celui de-al doilea termen, din motive de comoditate,' dar si pentru a afirma modernismul metodelor folosite, specialistii japonezi tind astazi sa-l substituie cu neologismul bunka jinrui-gaku "antropologie culturala".

Caracterul insular al tarii, care in trecut o autoriza sa se inchida in sine, atunci cind se confrunta cu o serie de culturi straine mai avansate, explica desigur importanta acordata mostenirii lasate de curentul nationalist premodern, dar si rapiditatea cu care au fost adoptate teoriile straine, dupa Restauratia de la Meiji (1868). Personalitati marcante si-au concentrat eforturile pentru a realiza o sinteza, asa cum a facut Tsuboi Shogoro (1863-1913): influentat de teoriile evolutioniste, el va fonda in anul 1884 o societate de antropologie, Jinrui gakkai, menita sa studieze originea si evolutia obice-iurilor tuturor raselor. La fel, Yanagita, care lansa in 1925, impreuna cu Oka Masao, Aruga Kizaemon si Ishida Mikinosuke (Aruga, I. Ishida), revista Minzoku (Etnologia). Dar, sub efectul conjugat al dezvoltarii etnologiei in regiunile colonizate si al reviri-mentului nationalismului care va antrena renasterea interesului fata de specificul nipon, tentativele lor vor esua in simple polemici'teoretice. In vreme ce Oka Masao si Ishida Eiichiro, ambii fosti studenti de-ai lui Wilhelm Schmidt, erau preocupati de difuzionism, Yanagita isi'definea disciplina ca fiind studiul particularitatilor istoriei nationale care se nasc din modul de reflectare a credintelor si sentimentelor unui popor. Din numeroasele societati savante, efemere si rivale, au luat fiinta, pe de o parte, Kyodo seikatsu kenkyu-jo (Centrul de Studii asupra Vietii Locale), creat in 1934 de Yanagita si in cadrul caruia se va publica incepind cu anul urmator revista Minkan densho (Traditii populare) si, pe de alta parte, Nihon minzoku-gakkai (Societatea Japoneza de Etnologie), unde se reunesc, din 1935, cercetatorii interesati, in general, de teoriile occidental. Aceasta sciziune se va adinci dupa sfirsitul razboiului, cind Yanagita incepe sa caute in studiul etnografic al Japoniei un mod de a raspunde la indoielile stirnite de infringere, si aceasta in timp ce Societatea Japoneza de Etnologie invita specialisti americani sa prezinte noile tendinte din antropologie. Interesul pentru gindirea occi-dentala se va accentua la sfirsitul anilor '50 : principalele teorii, patternuri ale culturii, scoala numita "Culture and personality", functionalismul, etnopsihiatria, structura-lismul si antropologia cognitiva vor influenta'succesiv cercetarile japoneze. Tot in aceasta epoca au fost reluate si cercetarile in strainatate.

in prezent, chiar daca fostele colonii, Sud-Estul asiatic (T. Mabuchi) si nordul Pacificului, Coreea si, de citiva ani, China au ramas teritoriile predilecte, s-au efectuat cercetari si in Africa (J. Kawada, M. Yamaguchi), unde au fost initiate programe vaste, mai ales de catre Universitatea din Tokio, apoi de catre Ministerul Educatiei; studii s-au facut inclusiv in America de Nord, mai ales cu referire la rezidentii de origine japoneza (H. Nakamaki).

In fine, in ultimii ani, folcloristii si antropologii din cadrul institutiilor de cercetare mai importante, cum ar fi Muzeul National de Etnologie fondat in 1974, au reusit sa depaseasca pozitiile care ii situau in tabere opuse, mai mult teoretic decit practic,' ceea ce va'deste un amestec de durata al genurilor si ideilor.

L. CAILLET

. ITO Mikiharu, YONEYAMA Shunchoku (ed.), 1988, Bunka jinruigaku he no apurochi (Introducere in antropologia culturala), Minerva shobo, Kyoto. - KOSCHMANN J.V., OIWA Keibo, YAMASHITA Shinji (ed.), 1985, International Perspectives on Yanagita Kunio and Japanese Folklore Studies, Cornell University, Ithaca. - MIYATA Noboru, YAMAJI Kozo, FUKUDA Ajio, YAMAMOTO Kesao, KOMATSU Kazuhiko (ed.), 1980, Minzoku-gaku bunken kaidai (Comentarii asupra documentelor etnologice), Meicho shuppan, Tokio. - MORSE R.A., 1974, Research for Japan's National Character and Distinctiveness: Yanagita Kunio (1875-1962) and the Folklore Movement, Princeton, Princeton University (PHD, Department of History). -Nihon Minzoku Gakkai, 1986, Nihon no minzoku-gaku, 1964-1983 (Etnologia japoneza), Kobundo, Tokio. - OMACHI Tokuzo, OKA Masao, SAKURADA Shotoku, SEKI Keigo, MINAKAMI Kokei (ed.), 1960, Nihon minzoku-gaku taikei (Panorama studiilor de folclor in Japonia), 2 vol., Heibonsha, Tokio. - SEGAWA Kiyoko, UEMURA Meiseki, 1979, Nihon minzoku-gaku no essensu - Nihon minzoku-gaku no seiritsu to tenbb (Esenta studierii folclo-rului in Japonia - Formarea si perspectivele studierii folclorului in Japonia), Perican-sha, Kyoto. - SIEFFERT R., 1952, "Les etudes ethnographiques au Japon", in Bulletin de la Maison Franco-Japonaise, serie noua, t. XI, Tokio : 9-110. - WAKAMORI Taro, 1953, Nihon minzoku-gaku (Studierea folclorului in Japonia), Kobundo, Tokio. - YANAGITA Kunio, 1934, "Minkan densho-ron" (Teoria traditiilor populare), in Yanagita Kunio-shu (Culegere a ope-relor lui Yanagita Kunio) XXV, Chikuma Shobo, Tokio.

2. Cercetdrile asupra Japoniei

Studiile de folclor si etnologie sint desemnate in japoneza prin doi termeni omofoni, pronuntati min-zoku-gaku : intr-un caz caracterul pentru zoku are sensul de "obicei", in celalalt de "familie", "trib" sau "rasa". in prima rubrica sint clasate majoritatea studiilor consacrate culturii populare si traditiilor sociale indigene.

Chiar daca are citiva precursori, Yanagita Kunio (1873-1962) simbolizeaza inceputurile studiilor de folclor din Japonia. Functionar, iar apoi jurnalist, influentat mai cu seama de Frazer si de Gomme, el va fonda in anul 1935 Societatea Japoneza de Folclor. Opera sa imensa,' pe care el intentiona sa o aseze in prelungirea "studiilor nationale pre-moderne" (Kokugaku), este in intregime rezultatul proiectului de a demonstra unitatea si unicitatea culturii japoneze. Acest punct de vedere particularist va fi de altfel evident si la multi dintre urmasii sai. Scrierile lui Yanagita, la fel ca si dictionarul de folclor sau glosarele si culegerile de povesti redactate sub coordonarea sa reprezinta si astazi o sursa esentiala de date pentru'cercetatori. Dintre apropiatii sai, Orikuchi Shinobu, el insusi auto'r al unei opere considerabile, a urmat o directie mai filologica si mai literara, in vreme ce Yanagi Muneyoshi a dezvoltat studiul artelor' populare (mingei), un domeniu neglijat de Yanagita. Numele lui Seki Teigo este legat de analiza povestilor si a legendelor. Paralel cu cercetarile unor sociologi precum Suzuki Eitaro, care a aparat notiunea de "sat natural" (shinzenson), studierea organizarii sociale rurale si a siste-mului domestic (ie) a fost intreprinsa cu rigoare de catre Aruga Kizaemon. Preocuparile acestuia din urma s-au concentrat mai ales in directia problemelor legate de adminis-trarea pamintului si de ierarhia din cadrul grupurilo'r de case desemnate prin termenul generic dozoku (Aruga, 1943). Aceasta perspectiva, care privilegiaza factorii economici,

regasindu-se indeosebi la Nakane Chie (1967), o contrabalanseaza pe cea specifica altor autori, cum ar fi Kitano Seiichi (1976) sau Gamo Masao care, dimpotriva, pun accentul pe de o parte pe filiatia patriliniara si clasele de virsta, iar pe de alta parte pe structurile de intrajutorare egalitare care sint prezente in societatea rurala. Cultul stramosilor, organizarea sanctuarelor, ritualurile taranesti constituie un domeniu de cercetare nu mai putin bogat decit acela al familiei. Vom mentiona numele lui Hori Ichiro (1953-1955), Higo Kazuo (1941) si Wakamori Taro: cel dintii pentru opera sa de referinta asupra istoriei credintelor populare, al doilea pentru analiza detaliata a grupurilor parohiale si ultimul pentru incercarile sale de sinteza. In pofida caracterului relativ marginal, samanismul a gasit de asemenea specialisti de prim rang care sa-l studieze; dintre acestia se distinge figura lui Sakurai Tokutaro. In fine, din punct de vedere geografic, populatia ainu din insula Hokkaido, in nord, si insulele Ryukyu, in sud, percepute uneori ca un adevarat muzeu al culturii japoneze, formeaza doua domenii de cercetare specifice.

Daca interesul occidentalilor pentru morala si societatea japoneza este deja vechi, impactul scrierilor acestora asupra Japoniei ramine totusi dificil de apreciat. Desigur, paradoxal este faptul ca lucrarea lui R. Benedict din 1946, de inspiratie culturalista si redactata in timpul razboiului, pornind de la documente concrete, este cea care a suscitat cele mai multe comentarii. Unii autori s-au preocupat in mod direct, cel putin prin una dintre lucrarile lor, de curentul folclorist; este cazul lui R.M. Dorson, specialist in literatura orala, al lui C. Blacker, preocupat de noile religii si de samanism sau al lui C.Ouwehand (1946), cu remarcabila sa analiza, influentata de'structuralismul lui C. Levi-Strauss, a reprezentarilor pestelui-pisica, animal seismogen. Prima monografie a unui sat japonez a fost alcatuita de un elev pe care l-a avut A.R. Radcliffe-Brown la Chicago, J.F. Embree (1939). Tabloul vietii rurale prezentat aici a fost imbogatit dupa razboi prin multe alte anchete de teren, cum ar fi cele realizate de J.B. Cornell, R.J. Smith, E. Norbeck, de echipa lui R.K. Beardsley, J.W. Hall, R.E. Ward sau de R.P. Dore intr-un cartier din Tokio. Smith (1974) este de altfel autorul unui studiu remarcabil asupra practicilor contemporane legate de cultul stramosilor. Perspectiva antropologica a fost si ea aplicata in studiul relatiilor din intreprindere (Rohlen, 1974).

P. BEILLEVAIRE

. ARUGA K, 1943, Nihon kazoku seido to kosaku seido (Sistemul familial si sistemul de concesionare a paminturilor in Japonia), Kawade shobo, Tokio. - BENEDICT R., 1946, The Chrysanthemum and the Sword, Houghton Mifflin, Boston (trad. fr. Le chrysantheme et le sabre, Picquier, Paris, 1987). - EMBREE J.F., 1939, Suye Mura: A Japanese Village, University of Chicago Press, Chicago. - HIGO K., 1941, Miyaza no kenkyu (Cercetari asupra organizatiilor parohiale), Kobundo shobo, Tokio. - HORI I., 1953-1955, Wagakuni no minkan shinko shi no kenkyu (Cercetari asupra istoriei credintelor populare din tara noastra), 2 vol., Sogensha, Tokio. - KITANO S., 1976, Ie to dozoku no kiso riron (Teoria elemental a casei si a grupurilor de case dozoku), Miraisha, Tokio. - NAKANE C, 1967, Kinship and Economic Organization in Rural Japan, Athlone Press, Londra. - OUWEHAND C, 1964, Namazu-e and their Themes, E.J. Brill, Leiden. - ROHLEN T.P., 1974, For Harmony and Strength: Japanese White-Collar Organization in Anthropological Perspective, University of California Press, Berkeley. - SMITH R.J., 1974, Ancestor Worship in Contemporary Japan, Stanford University Press, Stanford.

JOSSELIN DE JONG Jan Petrus Benjamin de

Antropolog si lingvist olandez, Jan Petrus Benjamin de Josselin de Jong s-a nascut in 1886 la Leiden; a decedat in 1964 la Zeist. Elev al lui C.C. Uhlenbeck, specialist in lingvistica comparata, convins ca lingvistica este inseparabila de antropologie si de arheologie, Josselin de Jong se orienteaza inspre studiul limbilor algonkine; el va efectua doua misiuni de teren in America de Nord, in 1910 si 1911, la indienii blackfoot din Montana si respectiv la ojibwa din Minnesota; in 1913 sustine la Leiden o teza de

etnolingvistica comparata asupra distinctiei dintre "animat" si "inanimat" in limbile indo-germanice si algonkine. In 1910 devine conservator la'departamentul Africii, Americii si Australiei de la Muzeul National de Etnologie din Leiden, unde isi va desfasura intreaga cariera academica; el va ocupa acest post pina in 1935. In 1922 obtine un post de profesor de etnologie generala la Universitatea din Leiden, avind ca obiectiv pregatirea functionarilor coloniali. In acea vreme, predarea antropologiei era inca domi-nata de evolutionism; indepartindu-se de aceasta traditie, Josselin de Jong, in cursul sau inaugural, se va referi la F. Boas si R.H. Lowie; la indemnul lui Rassers, conservator la departamentul Indoneziei al Muzeului din Leiden, el aprofundeaza operele lui E. Durkheim si M. Mauss: urmind exemplul colegului sau, se va dedica apoi conceperii unei perspective holistice asupra culturilor, conform careia manifestarile diverse ale uneia si aceleiasi culturi tin de punerea in aplicare a unor principii structural de baza.

Intre 1933 si 1935 isi sustin tezele primii elevi ai lui Josselin de Jong (Van Woouden, Held, Van Baal, Locher'etc.).'in 1935, el devenise profesor titular la catedra de etnologie indoneziana si isi abandonase functia de conservator. Locher a evocat doctrina deprinsa alaturi de Van Wouden intre anii 1927 si 1928, la cursurile acestuia despre rudenie in care se utilizeaza notiunea de "structura". Urmindu-si elevii, Josselin de Jong se ocupa de Indonezia. in 1932 va efectua o cercetare de teren in Indonezia orientala, in insulele Kisar, Moa, Babar, Wetar si Buru, vreme de mai bine de un an; fidel dublei sale formatii, va face opera de lingvist si de etnolog in acelasi timp.

Cursul inaugural din 1935 vadeste starea avansata a conceptiei teoretice la care ajunsese Josselin de Jong cu privire la structurile de rudenie. Inspirindu-se din lucrarile lui A.R. Radcliffe-Brown asupra societatilor australiene, Josselin de Jong propune acceptarea Indoneziei ca un cimp de studiu comparativ. El defineste pentru aceasta un "nucleu structural" al culturilor indoneziene, constituit din casatoria asimetrica, filiatia dubla, dualismul socio-cosmic si modul de asimilare a influentelor culturale si religioase.

Pionier al scolii structuraliste olandeze, Josselin de Jong'ia cunostinta, dupa razboi, prin intermediul lui Locher, de opera fondatoare a structuralismului lui Levi-Strauss, Les structures elementaires de la parente (1949). Lucrarea va face obiectul analizelor din seminariile sale : articolul "Levi-Strauss's Theory of Kinship and Marriage", publicat in 1952, ramine una dintre cele mai concise si mai clare expuneri ale conceptiilor lui Levi-Strauss. La Leiden, Josselin de Jong va continua sa formeze antropologi, specialisti in probleme indoneziene (P.E. de Josselin de Jong, Scharer), dar si in problemele altor regiuni ale lumii: Noua Guinee (Pouwer), Surinam (Van Lier), Peru (Zuidema).

S. PAUWELS

► 1928, "The Natchez Social System", in Proceedings of the Twenty-third International Congress of Americanists, New York: 533-562. 1935, De Maleische archipel als ethnologisch studieveld, J. Ginsberg, Leiden (reed. si trad. engl. "The Malay Archipelago as a Field of Ethnological Study", in Structural Anthropology in the Netherlands, Foris Publications, 1983). 1937, Studies in Indonesian Culture; t. I, Oirata, a Timorese Settlement on Kisar, Verhandelingen Kononklijke Nederlandsche Akademie van Wetenshappen. 1947, Studies in Indonesian Culture; t. II, The Community of Erai (Wetar), Verhandelingen Kononklijke Nederlandsche Akademie van Wetenshappen. 1952, "Levi-Strauss: Theory on Kinship and Marriage", in Meededelingen Rijksmuseum voor Volenkunde, 10, Leiden (reed. in vol. Structural Anthropology in the Netherlands, Foris Publications, 1983). 1987, Wetan Fieldnotes. Some Eastern Indonesian Texts with Linguistic Notes and Vocabulary, Providence, Foris Publications, Dordrecht.

. 1965, Van Baal, "J. Jan Petrus Benjamin De Josselin de Jong", in Bijdragen tot de Land -Taal - en Volkenkunde, 121: 293-302. - 1989, "De Josselin de Jong PE. and Vermeulen H.F Cultural Anthropology at Leiden University: from Encyclopedism to Structuralism", in E.J. Willem Otterspeer (ed.), Studies in the History of Leiden University. Leiden Oriental Connections 1850-1940, Brill - University Press Leiden, Leiden.

JUMATATE -> Alianta. Amazonia. Australia 1 - Societatile australiene. California (Indienii din ~). Organizare dualista

JURIDICA (ANTROPOLOGIE

H.J.S. Maine a jucat un rol central in constituirea antropologiei juridice, abordind dreptul nu doar ca pe un sistem normativ cu un cimp de aplicatie specific, ci si in dimensiunea acestuia de instanta explicativa a evolutiei sociale. Astfel, Maine a utilizat natura dreptului (asa cum apare aceasta in corpusuri juridice din epoci si proveniente diferite) ca pe un criteriu fundamental al devenirii societatilor, pornind de la o stare initiala comuna tuturor grupurilor umane. La origine, acestea ar fi fost constituite din familii patriarhale izolate, in cadrul carora s-ar fi exercitat un drept care isi afla continutul in caracteristicile morfologice ale grupului, dominat de autoritatea ascenden-tului masculin mai virstnic. In cadrul tribului sau al gruparilor de familii patriarhale, dreptul, determinat exclusiv de consangvinitate, ar fi fost unicul fundament al legaturii politice; impartirea teritoriului nu ar fi jucat aici nici un rol. Evolutia spre un drept bazat pe ideea de contract este, pentru Maine, indiciul unei emancipari a individului care se dovedeste capabil de a contracta prin schimb de consimtaminte, fara sa angajeze pozitia sa statutara sau grupul in ansamblul acestuia, si apt de a crea legaturi juridice stabile, fara vreun raport cu singele sau cu alianta. Dintr-o perspectiva evolutionista, trecerea de la "statut la contract" releva asadar geneza statului unei societati si trans-formarea ei progresiva.

Formata dupa acest model evolutionist, conceperea statului ca putere eliberatoare (mostenire a Revolutiei), orizont ideal al societatii tribale si conotind ca pozitiv din punct de vedere juridic esentialul virtutilor sale, va oferi cadrul de referinta ideologic administratorilor coloniali care aveau sarcina de a descoperi codurile indigene, pentru a le inlocui sau a le modifica. Este cazul lui R. Maunier de exemplu, fondator al celui dintii departament de etnologie juridica (1930) si al primei reviste consacrate subiec-tului (1931); tot el a elaborat si primele chestionare de "folclor juridic". Cu privire la Algeria, unde se afla in exercitiul functiunii, Maunier pune problema dimensiunii juridice a contractului dintre colonizatori si colonizati in termenii urmatori: cum se realizeaza comunicarea dintre doua grupuri, de rude, pe de o parte, si de cetateni, pe de alta parte? El formuleaza astfel problema esentiala a relatiei dintre drept si stat. Obiectivul principal al etnologiei juridice consta in analizarea raportului de identitate stabilit intre drept, lege, stat si ordinea sociala. Cu alte cuvinte, se punea problema de a arata ca exista popoare care nu cunosc organizarea statala, dar se supun unei ordini sociale, iar in comportamentele colective prezinta regularitati, o anumita ordine si uniformitate ce vor face obiectul noii discipline. In cadrul antropologiei juridice coexists doua conceptii referitoare la drept: una identifica dreptul cu suportul coeziunii sociale, cealalta cauta sa defineasca juridicitatea in termeni mai specifici, in raport cu cate-goriile antropologiei politice.

M. Mauss este cel dintii care va inscrie dreptul in cimpul antropologiei. O data cu notiunea de "fapt social total", dreptul este inclus in "social" ca unul dintre elementele constitutive ale acestuia, fara ca specificul sau formal sau scris sa apara ca un atribut determinant sau, cu atit mai putin, necesar. El vede astfel in contract o modalitate de alianta. Aceasta conceptie il conduce la o hipertrofiere a functiei dreptului in societatile primitive, acesta fiind descris aici in primul rind ca obligatie. In consecinta, Mauss (1926-1927) ii va descrie pe primitivi ca fiind prinsi fara incetare in ciclurile prestatiilor si contraprestatiilor, altfel spus ca fiind supusi unei obligatii considerate de ei drept un imperativ moral categoric.

La rindul sau, B. Malinowski identifica sistematic Juridicitatea" cu controlul social. El va consacra o lucrare critica dreptului primitiv sau, mai exact, principiilor si mijloa-celor utilizate in vederea asigurarii unei stari de coeziune sociala. In Crime and Custom in Savage Society (1926), Malinowski se ridica impotriva hiperlegalismului atribuit societatilor primitive si exprima dubii cu referire la caracterul automat al supunerii fata de drept care ar'rezulta de aici. Coeziunea sociala nu este pentru Malinowski produsul unui raport de obedienta timorata a unor oameni fata de altii si nu ar putea fi

inaltata la rang de categorie morala sau psihologica. Este o categorie sociologica. Pentru el, dreptul (law) tine de o configuratie de prestatii de tot felul, iar caracterul sau coercitiv isi afla originea in obligatia structural de reciprocitate, aceasta din urma fiind necesara pentru satisfacerea nevoilor comunitatii.

Antropologii americani si englezi au reactionat far'a intirziere la aceasta absorbtie a notiunii de "drept" in aceea de "control social", chiar de "organizare sociala" in sensul cel' mai larg. Radcliffe-Brown (1932) recomanda ca nu orice sistem de norme sa fie asimilat cu dreptul si propune ca acest cuvint sa nu fie utilizat decit in cazurile precise unde este prezent un aparat susceptibil de a determina respectarea dreptului, la nevoie chiar prin forta.

M. Gluckman (1956), revendicind mostenirea culturala a lui Maine, se dedica stu-dierii conflictelor si, mai precis, a problemelor aparute in societatile care dispun de o instanta specializata in rezolvarea lor judiciara. Pe aceasta cale, el ajunge sa descrie functionarea procedurii si formarea jurisprudenei la populatia barotse din Africa de Sud. Aceasta analiza a marcat un moment important in evolutia studiilor: mergea impotriva reprezentarilor spontane, in etnologie, ale supunerii automate fata de regula, negind existenta negocierilor si a unei posibile disjunctii intre normele juridice si consens, dar reluind in acelasi timp distinctia analitica intre societati centralizate (la barotse) si segmentare (la nueri). Cu referire la acestea din urma, Gluckman aduce un raspuns functionalist la problema coeziunii sociale, privita din perspectiva echilibrului supraindividual. Pentru el, ca si pentru ceilalti etnologi anglo-saxoni, conflictele sfirsesc prin a genera noi ordini. Desigur, prescriptiile cutumei divizeaza, dar ele duc la crearea unor noi tipuri de solidaritate si genereaza bazele diferentiate ale unei noi coeziuni. Aceasta conceptie a conflictului ca instanta regulatoare, descifrabila pentru observator, dar inaccesibila constiintei indigene, va'fi criticata mai ales de antropologii de peste Atlantic. P. Bohannan (1957), in cartea sa despre populatia tiv (Nigeria), ii reproseaza lui Gluckman faptul de a fi legat prea mult categoriile juridice occidental de realitatea barotse si propune ca metoda ideala pentru etnolog separarea descrierii sistemelor juridice indigene de comentariile analitice susceptibile a fi produse cu referire la acestea.

In Franta, P. Bourdieu s-a preocupat si el de pertinenta categoriilor juridice occi-dentale aplicate in descrierea societatilor exotice. Dar, in opera sa, critica Juridismului" depaseste cu mult domeniul strict al dreptului pentru a se adresa metodei antropologiei, de vreme ce aceasta incearca sa dea seama de practici, in cadrul inrudirii de exemplu, prin intermediul existentei postulate a sistemelor de reguli comparabile sub anumite raporturi cu regulile juridice in functiune in propriul nostru tip de societate. Aceasta critica, bazata pe o conceptie ce vizeaza statutul regulii, mai ales la Wittgenstein, il conduce la elaborarea unei'teorii a practicii ca atare (Bourdieu, 1972).

R. Verdier publica in revista Droit et culture lucrari orientate in doua directii: descrierea minutioasa a continutului semantic al realitatilor juridice si infrajuridice indigene si analizarea reprezentarilor dreptului sau a sistemelor prescriptive dintr-o perspectiva culturalista si, totodata, realista a dreptului. In ambele cazuri, se pune problema de a degaja relatiile dintre fenomenele juridice si sociale din cadrul unor culturi particulare.

Antropologia juridica s-a aplecat si asupra realitatii franceze pornind de la dezbate-rea, lansata de Bourdieu, referitoare la caracterul Juridic" al regulii in diverse aplicatii ale dreptului, cutumei, obiceiurilor locale, mai cu seama prin studierea legaturilor dintre sistemele de transmitere a bunurilor, de alianta si de rudenie, economice in general.

In anii '80, mai cu seama in Statele Unite, a ap'arut in antropologia juridica tendinta de respingere a tezelor functionaliste pina atunci dominante. C. Geertz, preocupat sa evidentieze constructiile culturale din care au aparut, pe ici, pe colo, sub forme idiosin-crasice', "sensibilitatile legale" (1986) si pornind de la justitie, emite ipoteza ca dreptul este un mod de a gindi realul si, in opozitie cu punctul de vedere formalist, il identifics cu stiinta locala si cu realul. In fine, in prelungirea scolii etnometodologice, cercetarile din Statele Unite se orienteaza spre descrierea meto'dica a situatiilor in care conduitele

individuale sau colective sint legitimate in raport cu diferite reguli (apartinind sau nu dreptului). Dezbaterea ii opune astfel pe cei care definesc legea din perspectiva regulilor, celor ce o abordeaza ca pe un proces (Nader, 1969; Falk-Moore, 1978; Gulliver, 1986; Pospisil, 1958, 1971). Si iata ca am ajuns astfel, din nou, la vechea problema a distinctiei latine dintre jus fi lex.

E. CLAVERIE

. BOHANNAN P., 1957, Justice and Judgement among the Tiv, Oxford University Press, Londra. - BOURDIEU P., 1972, Esquisse d'une theorie de la pratique, Paris - Geneva, Droz ; 1980, Le sens pratique, Editions de Minuit, Paris. - DURKHEIM E. (1893), 1957, De la division du travail social, PUF, Paris. - FALK MOORE S., 1978, Law as Process, an Anthropological Approach, Routledge & Kegan Paul, Londra. - FAVRET J., 1968, .Relations de dependances et manifestation de la violence en Kabylie", in L'Homme, VIII, 4: 18-44. -GEERTZ C, 1983, Local Knowledge, Basic Books, Inc., New York (trad. fr. Savoir local, savoir global, PUF, Paris, 1986). - GLUCKMAN M., 1955, The Ideas in Barotse Jurisprudence, Yale University Press, New Haven - Londra; 1956, Custom and Conflict in Africa, Oxford, Blackwell. - GULLIVER PH., 1963, Social Control in African Society, Routledge & Kegan Paul, Londra. - MAINE S.H. (1861), 1931, Ancient Law. Its Connection with the Early History of Society and Its Relation to Modern Ideas, Oxford University Press, Londra. 1866, Dissertations on Early Law and Cultures, Arno Press, New York. - MALINOWSKI B., 1926, Crime and Custom in Savage Society, Routledge & Kegan Paul, Londra (trad. fr. Trois essais sur la vie sociale des primitifs, Payot, Paris, 1969). - MAUNIER R. (ed.), 1931, Etudes de sociologie et d'ethnologie juridiques, t. I, Domat-Monchretien, Paris; 1932, Loi fran , aise et coutumes indigenes en Algerie Domat-Monchretien Paris - MAUSS M (1926-1927) 1966 "Essai sur le don. Forme et raison de l'echange dans , les societes archaiques", in Sociologie et anthropologie, PUF, Paris. 1967, Manuel d'ethnographie, Payot, Paris. - NADER L. (ed.), 1965, "The Anthropological Study of Law", in American Anthropologist, 67 (6) 2; 1969, Law in Culture and Society, Aldine, Chicago. - POSPISIL L., 1958, Kapauku Papuans and Their Law, Yale University Press, New Haven. 1971, Anthropology of Law, Harper & Row, New York. - RADCLIFFE-BROWN A.R., 1933, .Primitive Law", in Encyclopaedia of the Social Sciences, t. IX.