Conceptul de partid politic in gindirea politologica romaneasca

conceptul de partid politic este o problema esentiala pentru explicarea proceselor politice si tendintelor in evolutia societatii. Gindirea politologica romaneasca ofera suficiente exemple de cristalizare a conceptului de partid politic, determinind gradul de constientizare si de aplicare a postulatelor teoretice la realitatile politice. preocupari in definirea partidului politic au existat, in cadrul gindirii politologice romanesti interbelice si postbelice, in lucrarile lui Petre Negulescu, Dimitrie Gusti, M. Manoilescu sau, mai recent, la Ovidiu Trasnea si Virgil Magureanu.

Cunoscutul sociolog dimitrie Gusti, in studiul sau Partidul politic. sociologia unui sistem al partidului politic, definind conceptul de partid politic, critica pozitia unora dintre politologii timpului sau, care suprasolicitau factorul structural, organizatoric. Astfel, D. Gusti vede in partidul politic un indoit produs ideologic si economic al unei stari sociale intr-un moment istoric dat . Autorul studiului mentionat arata ca partidele politice ocupa un loc important in cadrul regimului politic al societatii, reprezentind structuri particularizate de exprimare a intereselor unor grupuri, formatiuni sociale si politice, avind un rol semnificativ in reglarea sistemului social. Definitiile consacrate atesta ca partidele politice sint structuri organizatorice, constituite din grupuri de oameni care se asociaza in vederea realizarii unor obiective comune.

Cerinta primordiala a libertatii de actiune politica a unui partid este recunoasterea sa prealabila, ca persoana juridica, de catre o instanta judecatoreasca, cu conditia ca atit programul sau, cit si statutul, precum si doctrina, sa cuprinda principii si obiective care sa nu vina in contradictie cu principiile democratice din constitutia tarii.

Partidul politic, in viziunea lui Dimitrie Gusti, este, prin definitie: 1). o asociatie libera; 2). de cetateni; 3). uniti in mod permanent de idei si conceptii comune; 4). care exprima interesele unor grupuri sociale; 5). si al carui scop este de a ajunge la putere si de a guverna. Aceasta definitie a partidului politic cuprinde, astfel, toate elementele lui constitutive, adica, acele elemente fara de care un grup social nu poate fi conceput ca partid politic.

Esential este ca un partid politic reprezinta un grup de oameni care se unesc in scopul realizarii unor obiective cu caracter politic. El cuprinde cea mai constienta parte, cea mai activa si cea mai organizata, a unor paturi, grupuri sociale, care exprima interesele acestora, si conduce lupta politica pentru promovarea intereselor respective.

De accentuat, in acest context, ideea asocierii libere, deoarece oamenii adera la un partid in mod voluntar, deliberat, optional, in timp ce individual fac parte, volens nolens, dintr-o clasa sociala sau dintr-o comunitate. O astfel de precizare are o importanta deosebita, deoarece ofera posibilitatea diferentierii partidului de clasa, de familie si de alte "unitati sociale" sau de "asociatii efemere". Asociatia trebuie formata numai din cetatenii statului respectiv, intrucit deciziile cu privire la destinele unei natiuni, ale unui stat nu pot fi incredintate unor straini. Rezidentii din orice tara, fara statut de cetateni ai statului-gazda, pot constitui asociatii, organizatii politice, dar nu si partide care sa guverneze. Partidul este o asociatie permanenta, asa cum misiunea lui tine de implicarea in toate etapele istorice ale vietii politice, si nu doar intr-o anumita perioada.

Au existat, in istoria Romaniei, organizatii politice care au purtat chiar nume de partide (exemplu: Partida nationala din Moldova si Muntenia), dar care aveau drept scop doar un obiectiv de moment, trecator si provizoriu (infaptuirea Unirii principatelor, in cazul indicat), si care s-au dizolvat dupa implinirea misiunii asumate.

Partidul trebuie sa reprezinte anumite grupuri sociale pentru ca el sa aiba o legatura cu masele, sa poata constitui o forta politica reala. In istoria miscarilor politice sint cunoscute grupuri politice, fara o legatura consistenta cu poporul, cu natiunea, cum este camarila, alcatuita din oameni politici venali, adunati in jurul monarhului pentru a-l adula si a-i sustine programele, pentru a-i finanta chiar obiectivele dictatoriale, militare etc. in schimbul unor privilegii substantiale cu caracter economic . Regele Carol al II-lea s-a bazat pe o astfel de grupare in exercitarea dictaturii monarhice dintre anii 1938-1940, cazurile generalului Franco in Spania si al dictatorului Somoza in Nicaragua fiind si ele relevante in acest sens.

Tocmai prin caracterul sau reprezentativ partidul politic se deosebeste de toate acele grupuri politice ce-si propun scopuri de guvernare, fara a se constitui in partide, lipsindu-le unitatea si legaturile organice cu o clasa sau grup social.

Partidul politic trebuie sa lupte, prin intermediul mijloacelor de persuasiune, pentru a ajunge la putere, la rotatia guvernarii, deoarece numai in aceasta ipostaza orice partid isi poate valida capacitatea sa de forta politica conducatoare, poate demonstra justetea si valabilitatea programului politic propus. Prin acest element constructiv, partidul politic se deosebeste inca o data de acele asociatii care-si propun scopuri profesionale, culturale, filantropice sau pur economice, si care nu-si stabilesc drept obiectiv, in mod direct, obtinerea puterii de stat.

reprezentind interesele economico-sociale bine determinate, partidul politic ajunge sa fie purtatorul conceptiilor sau ideilor unor certe categorii sociale. Astfel, un partid politic are intotdeauna radacini adinci, necesare, in viata sociala, si anume, in substratul ei economic (concentrate sub forma de interese), cit si in cel spiritual (cristalizate in idei). Partidul politic este, prin urmare, asa cum sublinia reputatul sociolog Dimitrie gusti, un produs conjugat, ideologic si economic, al unei stari sociale, intr-un moment istoric dat. Din aceasta decurge concluzia ca antagonismul partidelor isi are radacini sociale in antagonismul intereselor economice si al ideilor, al doctrinelor ce se confrunta.

Cea mai importanta activitate desfasurata de partide politice vizeaza accederea la putere, ele reprezentind, astfel, o parte integranta a mecanismului regimului politic si a democratiei pluraliste. Partidele politice conduc lupta pentru cucerirea puterii politice, ceea ce presupune cistigarea unui numar cit mai mare de voturi in campaniile electorale pentru a dobindi o pozitie solida in Parlament. Obtinerea pozitiei majoritare in Parlament ofera partidului posibilitatea de a forma guvernul.

Partidele politice dispun in activitatea lor de: 1). mijloace de raspindire a doctrinei, a ideologiei proprii (ziare, reviste, tipografii, emisiuni radio si tv, aparat de propaganda); 2). mijloace financiare provenite din cotizatii, donatii, subscriptii, subventii etc. respectiv, partidele organizeaza actiuni pentru influentarea electoratului, atragerea de noi membri, sondarea opiniei publice si inriurirea asupra starii de spirit a societatii.

Este relevant faptul ca partidele politice sint elemente de baza ale sistemului politic contemporan, fara care nu poate functiona democratia reprezentativa. In acelasi timp, trebuie recunoscut drept adevarat faptul ca partidele din statele Europei de Est au o precaritate de fond, sesizabila prin instabilitatea lor, prin vulnerabilitatile structurale si de pondere: "sistemul de partide in aceste societati este un organism inca fragil, care se poate fringe usor, el nu poate avea aceeasi autonomie, aceeasi capacitate de autoreglare ca intr-o societate democratica" (G. Voicu).

Referinte

Dimitrie Gusti. Partidul politic. Sociologia unui sistem al partidului politic // D. Gusti. Opere. - vol. IV. - Bucuresti: Editura Academiei, 1970.

Virgil Magureanu. Studii de sociologie politica. - Bucuresti, 1997.

sergiu Tamas. Dictionar politic. Institutiile democratiei si cultura civica. - bucuresti: editura Academiei romane, 1993. - p. 37.

Ion Vladut. Dimitrie Gusti - sociolog al dreptului // sociologie romaneasca, 2000, N 3-4, pp.

George Voicu. Pluripartidismul. O teorie a democratiei. - Bucuresti, 1998, p. 312.

mircea vulcanescu. Scoala sociologica a lui Dimitrie Gusti // http://biblioteca.euroweb.ro/vulcan/gusti.htm.