GENUL PUBLICISTIC -INCERCARE DE DEFINITIE

Daca publicistica semnifica ansamblul publicatiilor intr-o anumita perioada, avand ca obiect exprimarea opiniei publice, dar si informarea cititorilor cu privire la evenimentele si problemele zilei, atunci publicistica de televiziune ar aduna toate genurile pe care le-am regasi in programele de televiziune, pe care le recunoastem potrivit unor conventii, care la un moment dat au raspuns asteptarilor noastre de a fi informati si de a ne distra.

Definitia genului nu prea exista, dar in studiile consultate putem remarca relevanta unor cercetari. In 1990, John Swales arata in lucrarea sa"Genre Analysis" ca genul cuprinde o clasa de evenimente comunicationale, ai carei membri cunosc si recunosc un set de scopuri comunicative. Aceste scopuri sunt recunoscute de membrii experti ai comunitatii potrivit discursului originar, si de aceea constituie determinativul conceptului de gen. Aceasta determinare impune structura schematica a discursului, dar influenteaza si impune constrangeri atat la nivel formal, cat si al continutului. Scopul comunicarii este un aspect privilegiat de clasificare generica si criteriul care opereaza pentru a respecta aspectul scopului, fiind sensibil comparabil cu retorica discursiva a intregului text generic.

Swales considera criteriul scopului cel mai relevant intr-o clasificare a genurilor. Auxiliar acestui criteriu, autorul considera ca potrivit structurii, stilului, continutului si publicului tinta putem descoperi modele de trasaturi pe care le aplicam entitatii deja existente.

Bhatia largeste sensul oferit de Swales prin accentuarea necesitatii de a combina aspectele socio-culturale (chiar etnografice) si psiholingvistice (incluzandu-le pe cele cognitive) ale construirii textului, dar printr-o interpretare pur lingvistica. Tony Bex in lucrarea "Variety in Written English" defineste genul ca o colectie de texte a caror functie este determinata de rolul autorilor si de formula de adresare catre receptori.

Uneori specialistii fac diferenta intre gen si tipul de text jurnalistic. Potrivit lui Biber, genurile sunt actualizari ale textului jurnalistic, indiferent de suport, care se stabilesc conform unor criterii externe- scop, subiect, tema, etc, iar tipul de text este clasa de texte grupate pe baza unor asemanari din punct de vedere lingvistic, indiferent de csasa generica.

Tipurile de text sunt definite in termenii co-ocurentei tiparelor printre trasaturile lingvistice dominante ale acestuia. Punctul de plecare al lui Biber consta in observatia potrivit careia trasaturile lingvistice tind sa fie coprezente in mod sistematic decat doar la intamplare. De exemplu, intr-un text unde pronumele de persoana I sunt prezente, persoan a-II-a tinde si ea sa fie prezenta. Totusi substantivele, prepozitiile si atributele adjectivale sunt rare, iar media lungimii cuvintelor este redusa.

Pentru televiziune ar fi fost indicat sa luam in consideratie si contextul. Genul este nivelul unde scopurile comunicative ale textului se interfereaza cu registrul. Legat de acest ultim termen, Halliday, Mc Intosh si Strevens apreciaza ca limba variaza in functie de diverse situatii, iar numele pe care-l porta varietatea lingvistica potrivit uzului este registru. Intr-o alta lucrare Halliday dezvolta ideea registrului, ca o configuratie de resurse semantice pe care un membru al unei culturi o asociaza de obicei cu o situatie tipica, ceea ce il face accesibil intr-un context social dat. Revenind la aceasta combinatie intre scopul comunicativ si registru care este importanta, genul este definit in termenii scopului de comunicare, adica de a spune ce sa faca pentru a realiza un scop dorit in comunicare

Studiile referitoare la publicistica de televiziune sunt diverse, dar abordarea "textualista"se concentreaza asupra programelor ca genuri publicistice, decat asupra industiei si economiei, adica a managementului si marketingului de televiziune. Trei zone de interes s-ar putea desprinde in literatura studiilor de televiziune-de la definirea textului de televiziune ca sistem semiotic sincretic, la analiza textelor de reprezentare a societatii in aceste mesaje sau la investigarea audientei programelor de televiziune.

In lucrarea sa Graeme Burton propunea cateva elemente cheie in definirea conceptului de gen. Institutia de presa, care are in proprietate resursele umane si materiale pentru o productie de televiziune, cea care finanteaza si impune o serie de constrangeri privind difuzarea programului, este factorul determinant in codarea mesajului televizual, doarece trebuie sa obtina profit potrivit efectelor create de mesaj prin codarea elementelor de limbaj pentru a castiga audienta.

Audienta este cea careia productia i se adreseaza si de la care primeste institutia de presa raspuns potrivit sondajelor de opinie, anchetelor, grupurilor de discutie, etc-ca instrumente de sondare a opiniei publice, dar ea este consumatorul de produs mediatic, dar si de publicitate, in cazul unei televiziuni comerciale, al carei statut depinde de vanzarea spatiului de publicitate. Contextul social determina regulile productiei media privind codarea mesajului, ceea ce confera productiei unicitate si reprezentare.

Acest factor al productiei de presa aduce in prim-plan teoria codarii si decodarii din perspectiva careia produsul mediatic trebuie sa aiba o anume intentie de comunicare pe care consumatorul trebuie s-o accepte si sa adere la ideile, atitudinile si valorile pe care le cultiva acest mesaj. Tot in acest demers intentional se afla reprezentarea contextului social pe baza informatiilor pe care produsul le ambaleaza de asa maniera, incat telespectatorul sa le identifice prin repetitie la produsele de acelasi tip. Tom Burns considera ca ar exista pentru fiecare program de televiziune o lume proprie care poate fi recunoscuta de orice telespectator indiferent de canalul de televiziune, pe care il urmareste. Aceasta lume pe care producatorul de gen       o creeaza trebuie sa aiba un anume ambalaj, dar si un continut potrivit scopului comunicational-de a informa, de a educa sau de a distra-de aici si amestecul de intentii-conceptul de edinfotainment.

Orice produs mediatic va avea in structura identitara un gen, pe care il vom analiza ca forma si continut. Acest ultim aspect face din mesajul televizual un purtator de semnificatie, de idei si de valoare raportand semnificatia continutului la societate, la cultura acesteia. Astfel producatorul de gen va coda mesajul co o anume intentie pentru a tine seama de publicul sau tinta, va respecta conventiile de gen care prin repetitie va crea streotipii ale lumii pe care mesajul o re-creeaza la nivelul semnificatiilor si formei produsului.

REPREZENTARE

INFORMATIE SI PROPAGANDA

GENURI REALISM

NARATIUNI

PRODUCTIE IDEOLOGIE

MEDIA MESAJE

MEDIATIZARE CULTURA

PRODUS MEDIATIC

INSTITUTIA DE PRESA      TIPURI DE AUDIENTE

PROPRIETATE RASPUNS

CONTROL RATE DE AUDIENTA

FINANTARE EFECTE

CONSTRANGERI PROFIT

C O N T E X T S O C I A L

Intr-o noua interpretare genul publicistic ar putea fi definit ca tipul sau categoria de produs mediatic creat si receptat potrivit unor forme pe care producatorii de mesaj mediatic le-au convenit, care creeaza stereotipii purtatoare de semnificatie, care prin repetitie sunt recunoscute de consumatorul de produs si sunt considerate conventii de gen.

Studiile deja existente au aratat ca atunci cand ceva se repeta este si crezut odata cu trecerea timpului, in consecinta repetarea unor aspecte generice-titlul programului, ora de difuzare, genericul de inceput sau sfarsit, moderatorul discutiei, prezentatorul programului, ilustratia muzicala, scopul comunicarii, etc. creeaza obisnuinte telespectatorului, fidelizandu-l. In acest sens, putem remarca faptul ca ar co-exista trei elemente generice, indisolubil legate intre ele: categoria de gen, continutul mesajului mediatic televizual, adica tratarea informatiei, si forma produsului, adica formatul pe care mesajul il face recunoscut de publicul-tinta.

PRODUS MEDIATIC

CODURI CONVENTII

Repetitia producatorului Valoarea mesajului

PRODUCATOR PUBLIC

Recrearea semnificatiilor

Succes comercial PROFIT Functii

Termenul de gen nu acopera intotdeauna si in acelasi fel elementele generice, de aceea exista concepte cu care opereaza doar producatorul de mesaj televizual, dar pe care publicul tinta le recunoaste atunci cand le recepteaza, chiar daca mai mult ca sigur le spune altfel. Pentru un jurnalist, producator de mesaj, pe care-l codeaza intr-un anume fel este necesar sa stapaneasca terminologia de gen pentru a fi capabil sa castige audienta.

Nu toate genurile au aceleasi elemente cheie, deoarece pot exista combinatii pentru a realiza unicitatea produsului mediatic, ceea ce determina doza de creativitate a reprezentarii. Totusi un element cheie este comun producatorilor sa raspunda orizontului de asteptare al telespectatorului pentru a-l emotiona.