Genurile presei. Particularitati de redactare.

Stirea de presa. Trasaturi si functii specifice

Stirea este genul ziaristic fundamental, fara de care presa isi pierde ratiunea de a fi (nu mai trebuie sa argumentam afirmatia ca principalele rosturi ale presei sunt informarea privind actualitatea si comentarea acesteia). Daca presa scrisa, in special cea cotidiana, nu ar avea prea mult de suferit in absenta comentariilor din paginile ziarelor, in absenta informarii, a carei forma de manifestare principala este stirea, ziarele si-ar inceta aparitia. "Noi informam, comentariul il faceti dumneavoastra!" este motto-ul multor institutii de presa. De altfel, o atitudine contrara, de genul: "Noi comentam, informatia v-o procurati singuri!" este de neimaginat. Motivele sunt evidente. Dar chiar si prima varianta trebuie privita cu mari rezerve. Daca stirea este un demers pur informativ, promovarea stirii presupune, fara indoiala, un comentariu.

Comentata sau nu, stirea ramane principala forma de expresie jurnalistica destinata informarii. Sinonimia informatie-stire in limbajul redactional curent nu este intamplatoare, desi nu functioneaza si la nivel teoretic, intrucat informatia are un inteles mult mai larg decat stirea. "Intr-un prim sens, informatia numeste un element particular de cunoastere sau de judecata accesibil oricui, sub orice forma. Intr-o alta acceptiune informatia delimiteaza o nevoie sociala de comunicare intre membrii unei colectivitati sau intre diversele grupuri ale societatii. In fine, termenul de informatie vizeaza ansamblul mijloacelor si instrumentelor care asigura, intr-o societate data, comunicarea intre oameni."[1] Diferentele intre informatie si stire de presa sunt evidentiate, in tari cu o bogata traditie de presa, chiar la nivelul limbii, facandu-se o delimitare intre informatie si stirea de presa:

Aceasta delimitare exista si in limba romana: termenul indeobste folosit este "stire", termen care, spre deosebire de "informatie", elimina confuziile, facand trimitere directa la genul publicistic in discutie.

Stirea este, mai intai de toate, o punere in forma si presupune prelucrarea si structurarea datelor, a faptelor ce au ca suport un eveniment real si transformarea acestora intr-un discurs purtator de sens, iar mai apoi materializarea discursului pe un suport media. Teoretizand, putem spune ca stirea reprezinta transformarea unui eveniment real intr-un eveniment mediatic, dar lucrurile nu sunt asa simple cum par. Transformarea in discutie este departe de a fi una pur mecanica si perfect inocenta.

Un slogan al presei anglo-saxone spune: "Facts are sacred"[2] si este impartasit de toata lumea presei, de teoreticieni si jurnalisti deopotriva, cel putin la nivelul deontologiei profesionale. Asta nu inseamna ca pornind de la fapte si adevaruri incontestabile nu se pot "fabrica" stiri cu mesaje total divergente sau chiar contradictorii. Alegerea evenimentelor reale care sunt transformate in evenimente mediatice si ierarhizarea acestora din urma pot face diferenta intre informare si dezinformare. Pentru aceasta situatie un bun exemplu il constituie presa din statele cu regim totalitar, aflata sub controlul strict al autoritatilor si unde discursul este mereu intr-o flagranta contradictie cu faptele care il fundamenteaza.

A informa inseamna a selecta, cu maximum discernamant, acele fapte care pot face subiect de stire. Ziaristul este istoricul clipei, nu grefierul acesteia, spunea Albert Camus. Ziaristul nu se poate multumi cu simpla consemnare a unui eveniment sau fapt, el trebuie sa-i descifreze semnificatia, noutatea, mecanismele de producere, consecintele, sensul si importanta pe care le are pentru cei care sunt beneficiarii ultimi ai actului comunicarii prin presa: cititorii.

Stirea de ziar (de presa scrisa, in general), trebuie sa depaseasca handicapul pe care il are in raport cu stirea de radio si cu cea de televiziune. Cu atat mai dificila misiunea ziaristului de a redacta articolele asa incat sa raspunda la intrebarile fundamentale si totodata sa sublinieze acele elemente care nu pot fi transmise prin intermediul radioului sau al televiziunii, sa evidentieze antecedentele, implicatiile, perspectivele evenimentului; sa explice de ce si cum a fost posibil evenimentul relatat.

Gazetarul de presa scrisa are, totusi, un atu: stirea de ziar poate fi recitita, comentata, interpretata in orice moment, in timp ce, in cazul stirilor de la radio sau televizor, o secunda de neatentie din partea ascultatorului sau telespectatorului il poate impiedica pe acesta sa inteleaga sensul informatiei.

Spre deosebire de mediile audio-vizuale, stirea de presa cunoaste mai multe forme de exprimare, in functie de maniera de punere in pagina. Desigur, supratitlul, titlul si subtitlul au importanta lor, dar nu sunt singurele elemente care potenteaza demersul jurnalistic astfel exprimat. Un alt element la care gazetarul poate recurge pentru a da "greutate" stirii este sapoul.[3] Folosit mai ales in redactarea interviurilor, sapoul constituie introducerea (nu de putine ori substituie lead-ul) materialului, continand date menite a captiva cititorul si a-l determina sa citeasca articolul. Practica de presa din tara noastra releva o anume retinere a jurnalistilor de a folosi sapoul, chiar si in transcrierea interviurilor.

Desi nu putem vorbi despre o tipologie a sapoului, se poate vorbi despre trei tipuri fundamentale de sapou:[4]

Sapoul informativ (se poate substitui lead-ului)

Sapoul incitativ

Sapoul mixt

la care se aduga alte doua tipuri (cf. Marc Chapelle):

Sapoul de actualizare

Sapoul de rememorare

Marcel Tolcea distinge, la randu-i, sapoul de justificare, care-i ofera jurnalistului posibilitatea de a sterge impresia ca el se considera specialist in tematica abordata.[5]

Stirea de radio

Asemenea stirii de televiziune, beneficiaza de un canal de comunicare capabil sa transmita informatia simultan cu derularea evenimentului relatat. Specific stirii de radio este, in primul rand, concretetea, stirile de radio fiind mai degraba flash-uri. Principalele caracteristici ale unei stiri de radio sunt:

universalitatea - o stire de radio poate fi transmisa aproape oricand si oriunde;

efemeritatea - ascultatorul nu are posibilitatea sa stocheze informatia transmisa prin intermediul radioului (cati ascultatori inregistreaza stirile de la radio?!);

continuitatea presupune transmiterea in mod repetat a stirii, pe parcursul aceleasi zile, metoda impusa de efemeritatea stirii radiofonice.

oralitatea - stirea de radio este produsa pentru a fi ascultata. Aceasta trasatura impune si modalitati specifice de redactare, presupune utilizarea unui vocabular accesibil ascultatorului cu pregatire medie, a unor propozitii sau fraze scurte, precum si evitarea folosirii termenilor tehnici, a aglomerarilor de cifre sau a notiunilor abstracte.

In cazul stirii radiofonice, care nu are titlu, trebuie sa se acorde o atentie sporita introducerii, care trebuie sa trezeasca interesul ascultatorului si sa-l determine sa asculte pana la capat.

Nici in cazul stirilor de radio, valoarea de informare si redactarea nu sunt singurele elemente ce determina succesul (sau esecul) demersului jurnalistic. Radioul se evidentiaza prin oralitate; elemente ca: respiratie, accente, timbrul vocii au o mare importanta in procesul de comunicare prin intermediul acestui canal media. Intro-ul (lead-ul) are un rol mai degraba decorativ, este doar o schita a schitei stirii; intrebarile fundamentale Cine? Ce? Cand? Unde? Cum? De ce? isi afla raspunsul in continut (spre deosebire de stirile de ziar, al caror intro raspunde la intrebarile: Ce? Unde? Cand?). Tot ca trasatura specifica, stirea de radio concentreaza informatia (85-90%) in primele fraze, in timp ce finalul stirii contine consideratii, elemente "de atmosfera", "de culoare"(10-15%).

Stirea de televiziune

Stirea de televiziune prezinta avantajul de a beneficia de trei componente esentiale ale comunicarii: imaginea, sunetul si textul scris, de unde si impactul sau foarte puternic asupra publicului.

Desi pare o metoda infailibila de a transmite un mesaj sau o informatie, stirea de televiziune trebuie sa respecte cateva reguli clare, pe langa cele carora trebuie sa i se supuna stirea in general. Aceste reguli au fost stabilite empiric, dar au fost recunoscute ca fiind perfect valabile si de catre teoreticieni:

Generalizarea presupune intarirea mesajului transmis de imagine prin afirmatii si comentarii de ordin general, care pot explica intr-o mai mare masura cauzele sau consecintele evenimentelor, istoricul acestora.

Concretizarea De multe ori, imaginile in sine sunt anonime, fiind necesare precizari, cum ar fi: nume, functie, titluri etc (daca e vorba despre o persoana), locatie, titulatura (daca in stire apar imagini cu o cladire, institutie etc.)

Interpretarea dirijata reprezinta elementul cel mai delicat al redactarii unei stiri de televiziune. Imaginile pot transmite, de regula, mai multe tipuri de mesaj, in functie de felul cum sunt selectate si prezentate, dar si de textul care le insoteste. Avand in vedere ca este foarte dificil de realizat o delimitare clara intre persuasiune si manipularea oneroasa a publicului, nu putine sunt vocile care acuza televiziunea de dirijare, influentare a opiniei publice.

Suplimentarea stirii cu informatii care nu se gasesc in imagine se impune atunci cand, pentru a intelege sensurile si implicatiile evenimentului, este nevoie ca in textul stirii de televiziune sa fie inserate acele elemente cheie ce nu sunt prezentate in imagini.

In mod obisnuit, televiziunea transmite simultan doua mesaje: unul vizual si altul verbal. Nu este o regula universal valabila, specificul stirii transmise putand impune renuntarea la componenta verbala. O relatare de la locul unei catastrofe, prezentand imagini dramatice, poate distrage atentia telespectatorilor de la comentariul crainicului, dupa cum un comentariu foarte interesant (prin continut sau persoana care-l formuleaza) diminueaza impactul imaginilor care-l insotesc. Fiind in general interdependente, intre imagine si cuvant pot aparea relatii de:

Concurenta

Redundanta

Complementaritate

Stirea de televiziune este un produs media complex, la realizarea caruia contribuie o serie de factori (umani si tehnologici). De asemenea, la realizarea unei stiri tv trebuie sa se tina cont si de alte elemente decat cele care influenteaza tratarea stirilor in presa scrisa. Stirile (ca si reportajele, anchetele sau interviurile) de televiziune sunt mult mai concise decat cele din presa scrisa si sunt conditionate de imaginile disponibile.

Structura unei stiri de televiziune cuprinde patru parti distincte, fiecare avand un rol bine definit:

Capul video sau intro (headline) este echivalentul sapou-lui din presa scrisa si al lead-ului stirilor de radio; este destinat prezentarii de catre crainic si concentreaza esenta stirii in doua-trei propozitii; are menirea de a capta atentia telespectatorilor, determinandu-i sa urmareasca tot materialul.

Corpul stirii (Story-ul propriu-zis) reprezinta dezvoltarea stirii. Practic, cu acesta incepe stirea de televiziune propriu-zisa, in care vocea este suprapusa imaginii.

Sincronul poate fi considerat echivalentul vox-ului inserat in stirile radio sau cu citatul din presa scrisa; pentru a completa sau detalia informatia, este inserat in stire un scurt interviu cu un personaj implicat in eveniment. O stire poate sa cuprinda mai multe sincroane, mai ales atunci cand este vorba despre un subiect controversat cu puncte de vedere contradictorii. In acest caz se impune realizarea si inserarea in corpul stirii a unor sincroane de la toate partile implicate. Atunci cand anumite surse refuza sa se lase intervievate, reporterul poate sa prezinte pozitia sau atitudinea sursei respective cu mentiunea ca sursa nu a putut sa fie contactata ori nu a dorit sa faca vreo declaratie.

Background-ul (punerea in context) este ultima etapa in procesul de realizare al unei stiri de televiziune si consta in relevarea elementelor contextuale, generale, in care se incadreaza evenimentul despre care se relateaza. In acest fel, background-ul ajuta la intelegerea importantei informatiei respective, de catre telespectatori.

Sunt cazuri in care in constructia unei stiri de televiziune se utilizeaza si alte elemente, cum ar fi extro-ul (outro-ul) sau stand-up-ul.

Extro-ul (outro-ul) este un text citit de prezentator in situatiile speciale; folosit mai ales atunci cand este vorba de evenimente recente sau aflate in plina desfasurare si in legatura cu care au aparut elemente noi, de ultima ora, care schimba sau completeaza stirea deja montata.

Stand-up -ul este folosit mai ales in cazul relatarilor despre evenimente "de ultima ora" (atunci cand nu exista imagini pentru a sustine informatia) sau atunci cand este prezentata pozitia unei oficialitati care nu doreste sa apara la televizor.

Stirea de agentie

Principala caracteristica a stirii de agentie este posibilitatea de a reveni asupra faptului relatat, atunci cand apar elemente noi. In cazul unui eveniment important, pe masura derularii evenimentului, agentia produce, de regula, o stire de anunt (flash), mai apoi o stire mai ampla (adaugand elemente care au aparut intre timp) si, la inchiderea "editiei", o stire de sinteza (eventual insotita de fotografii).

Indiferent ca este vorba despre o stire de ziar, de televiziune, de radio sau de agentie, parcurgerea unor etape bine definite (fiecare avand importanta sa in procesul laborios, deloc facil, al redactarii unei stiri) este obligatorie. Forma finala, sub care informatia, stirea, articolul ajunge in paginile ziarului sau in emisiunile de stiri este determinata de politica editoriala si de orientarea institutiei media, insa procedura urmata pentru redactarea materialului respectiv este, in linii mari, aceeasi, si anume:

Selectarea informatiilor

Alegerea unghiului de abordare

Scrierea unei prime variante

Conceperea unui "intro" (lead-ul, in cazul stirilor de radio sau televiziune)

Redactarea textului

Titrarea

In ciuda prejudecatii cu privire la scriitura de presa, cazurile in care un jurnalist scrie un articol dintr-o data, fara efort, sunt rarisime. Un articol sau o stire presupune un proces laborios, materialul poate fi rescris de mai multe ori, de fiecare data cu alte nuante. Nu de putine ori, urmare a interventiei editorului, anumite aspecte pot fi atenuate iar altele potentate; articolul (stirea) propune, astfel, o alta abordare a evenimentului despre care relateaza.