Violenta in televiziune: reconsiderarea efectelor

Violenta in televiziune: reconsiderarea efectelor

Fotiade considera ca "nu toate formele de violenta genereaza raspunsuri emotionale negative, asa cum termenul de violenta in sine este perceput si interpretat diferit in culturi si societati distincte. Multi oameni gasesc continutul violent socant, repugnant, altii - excitant, antrenant, chiar distractiv. Aceste raspunsuri au loc ca urmare a ceea ce privim. Din acest punct de vedere le-am putea numi efecte. Totusi, este necesar sa facem diferentierea intre raspunsurile emotionale, efectele comportamentale, cum ar fi imitatia, sau alte influente ideologice pe termen lung" .

In aceeasi nota, continua Fotiade, posibilitatea ca reprezentarea violentei la televizor sa determine privitorii sa ia masuri impotriva ei a fost aproape ignorata in cercetare. Jurnalista il aminteste pe Martin Barker, profesor de studii de film si Televiziune, care observa faptul ca: "principalul efect al unui film de groaza este sa ne ingrozeasca si nu sa ne determine sa devenim groaznici". Prin anii ΄70, o serie de programe si filme animate de televiziune din Marea Britanie, despre care se considera ca promoveaza violenta, au fost cenzurate. Studiile care au stat la baza acestei decizii au ignorat pur si simplu latura morala a programelor care includea, printre altele, mesaje explicite despre respectarea legii. In ansamblu, scopul acestor programe era unul pozitiv, binele invinge raul" . Portretizarea violentei era cea care se producea in acest context, explica Fotiade, exemplificand prin Superman si Batman, filme animate, devenite clasice ale genului, care constituisera atunci obiectul cenzurii astfel argumentate.

In continuarea articolului sau, Fotiade vorbeste despre David Buckingham, director la Centrul de Studiu al Copiilor, Tinerilor si Mass-Media din Londra, care considera ca violenta nu poate fi tratata ca o singura categorie al carei sens poate fi luat de-a gata, asa cum se intimpla de cele mai multe ori.

El a devenit interesat de ceea ce inteleg copiii atunci cind se uita la televizor si a putut observa ca uneori este foarte greu sa iti dai seama ce li se pare copiilor infricosator sau tulburator. A remarcat, de pilda, aflam din articolul din Dilema Veche, ca "violenta factuala" (cea din cadrul stirilor) este cea care genereaza anxietate mai mult decit cea "fictionala". S-au facut studii care au semnalat ca expunerea la continut violent televizat ii determina pe copii sa imite si sa devina mai antisociali sau "violenti".

Urmare a cercetarilor sale, Buckingham considera aceasta concluzie cel putin inadecvata. Copiii imita ceea ce vad la televizor, asa cum imita ceea ce observa la parintii lor, la prietenii lor, la personajele din carti etc. Mai mult, Guy Cumberbatch, alt cercetator care a urmarit comportamentul copiilor atunci cind se uita la televizor, a constatat ca privitorul poate invata de la televizor cum sa realizeze diverse acte, dar ca sa le puna in practica are nevoie de motivatie. Asadar, bariera care ne opreste sa comitem acte de violenta este mai degraba motivationala decit bazata pe cunostintele pe care le putem obtine si prin intermediul televizorului.

Cercetatorii amintiti mai sus nu incearca sa afirme ca televiziunea nu influenteaza. Tot ce fac este sa atraga atentia asupra faptului ca efectele mass-mediei nu trebuie evaluate in termeni de "cauza si efect", ca si cind oamenii ar raspunde identic la acelasi tip de mesaj, lucrurile fiind mult mai nuantate. Relatia noastra cu mass-media este mult mai bogata, conchide Nicoleta Fotiade. Implica filtre de gindire si contributia unor factori sociali la receptarea mesajelor. In acest context, este dificil sa demonstrezi ca intre mesajele media si comportamentul oamenilor exista o legatura cauzala asemeni celei dintre o simpla apasare pe telecomanda si schimbarea canalului TV.