Mass-media, forme si mijloace de comunicare

Mass-media, forme si mijloace de comunicare

Conceptul de mass-media ( medii ) este considerat, adesea, in literatura de specialitate sinonim cu cel de comunicare de masa. Conceptul de mass-media desemneaza mijloacele de transmitere a informatiei in randul unui numar mare de oameni. Termenul s-a format prin sinteza dintre:

- un cuvant englez ( "mass" ) care vizeaza masa de consumatori

- un cuvant latin ( "media" ), la plural care vizeaza mijlocul, suportul mesajelor transmise.

Mediile fac parte integranta din viata noastra. Multe dintre asestea si-au pierdut caracterul de noutate. Acum, cand apelul la medii tine de gesture reflexe ( de deschiderea radioului sau a televizorului ) sau banale ( de cumpararea unui ziar sau a unei reviste ), dependenta omului la medii este evidentiata pregnant de starea de nemultumire iscata de imposibilitatea temporara a accesului la ele ( nu mai gaseste la chiosc revista preferata, o defectiune il impiedica sa urmareasca la radio sau la televizor emisiunea favorita ). Caracterizarea mediilor presupune raportarea acestora la comunicarea umana si la tipurile de relatii pe care aceaasta le intemeiaza.

Universul mediilor se caracterizeaza printr-o mare varietate. Un mod simplu de a structura formele mediilor foloseste drept criteriu suportul mesajului. Pe baza acestui criteriu presa poate fi scrisa si audiovizuala. Presa scrisa include ziarele si revistele. Publicatiile se deosebesc dupa :

ritmul de aparitie; pot fi publicatii zilnice ( cotidiene ), saptamanale, lunare, trimestriale, semestriale si anuale.

tiraj ( numarul de exemplare tiparite pentru fiecare editie )

format ( de tip ziar sau de tip revista )

aria de circulatie; pot fi publicatii locale, regionale, nationale

continut: specializat si generalist( mozaic ).

Presa audiovizuala include:

- radioul

televiziunea

complexele multimedia bazate pe folosirea calculatoarelor; acestea au permis crearea unor retele informationale intre oamenii din cele mai indepartate zone geografice ale Planetei. Complexele multimedia includ:

posta electronica ( e-mail ), world wide web care permite accesul unui numar foarte mare de oameni la banci de date din diverse "site"-uri, teletextul ( transmiterea textelor scrise prin canalul de televiziune ), jocurile video, televiziunea digitala.

1.1 Consumatorul de mesaje transmise prin mass- media

In limba romana exista mai multi termini pentru a-i desemna pe cei care recepteaza mesajele transmise prin mass-media. De cele mai multe ori, termini precum: public, radio-ascultator, telespectator, cititor, sunt considerati sinonimi in sensul ca toti cei desemnati prin acesti termini sunt receptorii( destinatarii ) mesajelor transmise prin mass-media. Ei sunt consumatorii de mesaje.

In general, prin consummator intelegem o persoana care foloseste bunuri si servicii pentru satisfacerea nevoilor sale. Diversitatea si multitudinea nevoilor oamenilor( de la cele de baza, elementare cum ar fi, spre exemplu nevoia de hrana, de imbracaminte, de locuinta pana la cele complexe, superioare- nevoia de informare, divertisment, educatie cultura ), presupune consumul unei varietati de bunuri si servicii.

Mesajele, indifferent de continutul si forma pe care o imbraca, au si ele drept destinatie consumul, sunt, deci, in masura sa satisfaca o nevoie. Fie ca este vorba de un mesaj de informare sau unul care contine idei si opinii, de divertisment sau mesaj cu continut educational, mesajul este un bun cultural, rezultat al unei actiuni umane, destinat unui potential comparator, in vederea consumului ( cultural ). Urmand intru totul legile economiei de piata, mesajele ajung la consummator prin intermediul pietei, prin vanzare - cumparare.

Pe piata mesajelor media, producatorii de mesaje sunt purtatorii ofertei, iar consumatorii ( cumparatorii ) sunt purtatorii cererii; cererea si oferta se afle intr-o permanenta relatie functionala, se conditioneaza reciproc, niciuna nu poate face abstractie de cealalta. Problema care se pune, din perspectiva consumatorului este urmatoarea: ce ne determina sa dorim sa consumam mesajele transmise prin mass-media? De ce, spre exemplu, un adolescent isi foloseste o parte din banii de buzunar pentru a-si cumpara o revista sin u pentru a-si cumpara o minge? De ce, adolescentele decid adesea, sa cumpere o revista de moda desi aceasta achizitie presupune renuntarea la cumpararea unei esarfe?

Specialistii sunt de parere ca motivele care fundamenteaza comportamentul consumatorilor de mesaje pot fi intelese si explicate in functie de ipostazele sub care se prezinta personalitatea umana (ca fiinta bio-psiho-socio-culturala ).

Oamenii sunt motivate de anumite nevoi biologice, psihologice si sociale. O asemenea pozitie a fost sustinuta de A.Maslow care in 1954 a realizay o ierarhie a nevoilor umane afirmand ca oamenii au o baza rationala pentru nevoi, incepand cu somnul, hrana, caldura, apoi siguranta si corectitudinea, continuand cu nevoia de a apartine unui loc, nevoia de iubire, de statut social, incarcand, astfel, sa capete controlul asupra mediului inconjurator. El a clasificat nevoile ( trebuintele ) in cinci categorii, in functie de ordinea aparitiei lor, sub forma unei piramide:

-trebuinte fiziologice, trebuinte de securitate, trebuinte de afiliere, trebuinte de stima din partea celorlalti si trebuinte de autorealizare.In realizarea trebuintelor exista o relatie

de succesiune: spre exemplu, o nevoie cum este cea de securitate nu devine pregnanta decat atunci cand cea anterioara (fiziologica) este satisfacuta.

Piramida lui Maslow

Trebuintele din varful piramidei( de stima si autorealizare ) sunt superioare, caracteristice finite umane. In acest context, participarea la un meci de fotbal, vizionarea unui program tv intr-in mediu familial, activitatile de divertisment, de informare, de educatie, sunt componente ale motivelor comportamentale bazate pe piramida trebuintelor. Desi motivele psihologice legate de asteptarile, dorintele, interesele consumatorilor sunt importante, ele nu pot fi responsabile, in exclusivitate, de comprtamentul consumatorilor de mesaje mass-media.

In unele situatii, comportamentul oamenilor este determinat de motivele economice. Avem in vedere corelatia existenta intre nevoi si resurse. Nevoile oamenilor sunt nelimitate, intr-o continua multiplicare si diversificare. Satisfacerea acestora presupune antrenarea unor resurse limitate si din aceasta cauza, comportamentul oamenilor trebiue sa fie rational, respectiv sa incerce sa-si satisfaca anumite nevoi, consumand mai putine resurse. Banii si timpul liber pot fi considerate resurse care permit satisfacerea nevoilor culturale ale consumatorilor.

Pe de alta pate, atunci cand analizam comportamentul consumatorului trebuie luata in considerare dimensiunea sociala a personalitatii, calitatea de cetatean a consumatorului. Oamenii sunt integrati grupurilor sociale, isi insusesc modelele culturale, normele si traditiile comunitatii din care fac parte. Ei se vor comporta asemenea celorlati membrii ai grupuilui sin u de putine ori isi vor fundamenta comportamentul de consummator in functie de valorile unanim acceptate. Tinerii reprezinta din acest punct de vedere un grup social cu trasaturi specifice, ceea ce se regaseste in comportamentul lor de consumatori de mesaje.

Multe alte motive pot fi invocate pentru a explica si prevede comportamentul consumatorului de mesaje. Ponderea acestora se schimba continuu fara a se impune ierarhizarii valorice. Important este ca pe piata mesajelor media, producatorii ( ofertantii ) si consumatorii ( cumparatorii ) se intalnesc, avand drept bun cultural de schimb - mesajul transmis prin mass-media.

1.2 Manipularea prin mass-media

1.2.1 Manipularea

Conform Dictionarului de Sociologie, manipularea reprezinta actiunea de a determina un actor social (persoana, grup, colectivitate etc.) sa gandeasca si sa actioneze intr-un mod compatibil cu interesele initiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici ca persuasiunea, care distorsioneaza intentionat adevarul, lasand impresia libertatii de gandire si decizie.Spre deosebire de influenta de tipul convingerii rationale, prin manipulare nu se

urmareste intelegerea mai profunda a situatiei, ci inculcarea unei intelegeri convenabile, recurgandu-se la inducerea in eroare cu argumente falsificate, cat si la apelul palierelor emotionale sau non-rationale. In cazul manipularii, intentiile reale ale celui care transmite mesajul raman insesizabile celui manipulat.

Din punct de vedere politic, manipularea reprezinta o forma de impunere a intereselor unei clase, grup, colectivitati nu prin mijloace coercitive, la indemana totusi puterii, ci prin inducere in eroare. Din acest motiv, recurgerea la aceasta cale in situatii de divergenta de interese devine tot mai frecventa in societatea actuala, manipularea fiind un instrument mai eficient si mai puternic decat utilizarea fortei.

1.2.2 Formele si modurile generale de manipulare : persuasiunea, dezinformarea, intoxicarea(prin minciuna, zvon etc.)

Persuasiunea.

Prin persuasiune intelegem actiunea de a convinge intr-un mod sau altul pe cineva sa faca sau sa aleaga un lucru. Este actiunea prin care autorul unui mesaj sustine o idee, incercand sa convinga auditoriul. Persoana care ia decizia o face de multe ori pe baza altor tipuri de argumente decat cele logice sau cele logico-corecte, fiind convinsa de "necesitatea" sau "importanta" aparenta a actiuni sau lucrului respectiv.

Persuasiunea nu contine intentionalitate negativa (nu ascunde fapte ci le

evidentiaza doar pe cele favorabile); ea tine de forta argumentarii, de puterea de convingere a vorbitorului, de modul in care acesta este capabil sa-si puna intr-o lumina cat mai buna ideea sustinuta. Datorita structurii sale complexe si a limbajului specific, care imbina forta cuvantului cu atuurile artei actoricesti (tonul, mimica, expresivitatea miscarii),televiziunea are cel mai persuasiv tip de mesaj dintre toate mijloacele de comunicare in masa

Dezinformarea

Dezinformarea reprezinta orice interventie asupra elementelor de baza ale unui proces de comunicare, interventie ce modifica deliberat mesajele vehiculate cu scopul de a determina in receptori anumite atitudini, reactii, actiuni dorite de un anumit agent social. Uneori este considerata ca fiind echivalenta cu propaganda neagra deoarece

vehiculeaza informatii false. Etimologia cuvantului vine si sustine aceasta legatura. Desinformation (< rusa dezinformatsia "numele unei divizii KGB raspunzatoare cu propaganda neagra ). O alta definitie acceptata si destul de influenta este cea data de R. Shultz si R. Godson (1986) "conceptul descrie ansamblul informatiilor false, incomplete, eronate, care sunt indreptate, alimentate, confirmate catre o tinta ce reprezinta un individ, un grup sau o tara."

De regula, actiunea de dezinformare presupune existenta unei structuri sistemice

alcatuita din : unul sau mai multi comanditari, specia listi (planificatori si controlori),

intermediari (agentii de influenta) si relee

Intoxicarea

Forma de dezinformare, intoxicarea consta in suprasaturarea surselor cu

informatie falsa in blocarea canalelor de comunicare cu mesaje mincinoase, diversioniste

fie pentru a pregati opinia publica pentru o lovitura de proportii, fie pentru a discredita un mesaj corect asteptat. Instrumentele sale de baza sunt zvonurile, barfele si comunicatele tendentioase. Intoxicarea este operatia de 'anesteziere' a publicului in scopul acceptarii unei diversiuni majore sau pentru a-l face neincrezator, ostil in fata unui adevar care urmeaza a fi comunicat.

Prin intermediul televiziunii, intoxicarea poate produce adevarate razboaie

ale imaginii, din care iese invingator cel care a investit cel mai mult in propria sa imagine si care a sabotat cel mai bine imaginea celuilalt. Exemplul cel mai apropiat in acest sens il reprezinta modurile in care au fost mediatizate de catre combatanti conflictele etnice si razboaiele din fosta Iugoslavie. (Televiziunea sarba a produs un clip in care portretele lui Bill Clinton, Madeleine Albright, Tony Blair, Hitler erau mixate pe fondul zvasticii naziste, peste care scria Criminali de Razboi. La randul lor, aliatii au prezentat dramele refugiatilor albanezi, ca efect al epurarii etnice, in paralel cu rememorarea atrocitatilor comise evreilor in lagarele de concentrare de la Auschwitz.

Minciuna

O specie mai putin tratata, de mesaj deliberat fals, este minciuna. Deoarece este un concept cu puternice amprente morale si culturale, subiectul nu a interesat, pana acum cativa ani, decat pe filosofi, teologi, antropologi si pe psihologi (s-au facut studii cu precadere pe copii). Este ciudat desi putem spune ca intalnim minciuni pretutindeni, atat in public, cat si in viata privata, la orice nivel social si in toate socitatile trecute sau prezente.Un ziarist britanic spunea ca anii '80 reprezinta decada minciunilor (Lott, 1990).

In 1991, Bradlee afirma "am impresia ca in ultimii ani minciunile au luat proportiile unei epidemii fata de care am devenit cu totii imuni"5. A minti este pentru oameni un obicei care dureaza de milenii si nu o lamentabila inovatie de ultima ora, iar dupa cum considera Ruskin (1905, p. 351-352) inducerea in eroare nu a fost considerata intotdeauna si oriunde un act condamnabil. La grecii antici sentimentul de admiratie pentru cei care reuseau sa pacaleasca un strain era uzual.

Zvonul

Zvonul reprezinta o afirmatie prezentata drept adevarata fara a exista posibilitatea sa i se verifice corectitudinea.

Zvonurile tind sa se ajusteze intereselor individului, apartenentei sociale sau rasiale, prejudecatilor personale ale celui care le transmite. Individul care propaga zvonul se loveste de dificultatea de a sesiza si de a retine in obiectivitatea lor elemente ale lumii exterioare. Pentru a putea sa le utilizeze, ei trebuie sa le adapteze si sa le structureze conform modelului lor de intelegere si in functie de interesele personale. Pentru public, zvonul evoca ceva misterios, aproape magic. Zvonurile cresc, zboara, serpuiesc, mocnesc, circula. Circulatia zvonului apare ca un sistem de canalizare a fricii si a incertitudinilor in fata unei situatii ambigue. Ea este corelata cu forma, cantitatea, calitatea si credibilitatea informatiei oficiale sau formale. Cu cat cea din urma este mai saraca, incompleta sau putin credibila, cu atat se intensifica propagarea zvonului. Din acest motiv in societatile totalitare zvonurile au o mare raspandire (informatia oficiala este gestionata strict).

Pentru profesionistii din media, lipsa de control a zvonului evoca spectrul unei defectiuni a fiabilitatii informatiei, defectiune ce trebuie eliminata. Pentru cetatean si pentru omul politic, lipsa controlului denota lipsa cenzurii si accesul la o realitate obscura sau ascunsa.

1.3 Publicitatea ca mesaj

Publicitatea se ocupa cu promovarea bunurilor, serviciilor, companiilor si ideilor, de cele mai multe ori prin mesaje platite. Scopul direct ale acestor mesaje este stimularea dorintelor clientilor potentiali, si formarea asociatiilor pozitive in legatura cu produsul sau compania promovata, scop care este atins prin folosinta metodelor de manipulare psihologica mai mult sau mai putin subtile.

Vanzatorii vad reclama ca o parte constituenta a strategiei generice de promovare a acestora. Alte componente ale promovarii sunt reclamele, relatiile publice, vanzarile personale si promovarea de vanzari.

Publicitatea o putem defini ca fiind orice forma platita de prezentare si promovare impersonala a ideilor, bunurilor sau serviciilor prin mijloace de informare in masa (ziare, reviste, programe de radio, de televiziune si Internet ) de catre un sponsor bine precizat. Multe organizatii folosesc publicitatea pentru a transmite unui anumit public mesaje referitoare la ele insele, la produsele si serviciile lor sau la modul lor de comportament, cu scopul de a determina un raspuns din partea acestuia. Raspunsul poate fi de natura perceptuala: de exemplu, consumatorul isi formeaza anumite pareri in legatura cu un produs sau o marca, ori acestea pot fi schimbate de catre reclama. El poate fi de natura comportamentala: de exemplu, consumatorul cumpara produsul sau sporeste cantitatea cumparata. La publicitate nu apeleaza numai firme, ci si organizatii cu scop nelucrativ si institutii sociale, cum ar fi institutiile filantropice, muzeele si organizatiile religioase care isi promoveaza cauza in randul unui public divers. Publicitatea este o buna metoda de a informa si a convinge, cu scopul de a crea preferinte pentru un anumit produs sau de a-i motiva pe consumatori sa consume un anumit produs.

1.3.1 Tipuri de publicitate

Obiectivele publicitatii se pot clasifica dupa scop: acela de a informa, de a convinge sau de a reaminti. Confruntate cu un mediu in continua dezvoltare si cu o concurenta tot mai puternica intreprinderile si-au diversificat si multiplicat formele de realizare a publicitatii. Acestea pot fi grupate, in functie de o serie de criterii validate de practica, astfel:

a) In functie de obiectivul vizat de mesajul publicitar, se disting publicitatea de produs(serviciu), care scoate in evidenta caracteristicile acestuia, utilitatea lui in consum; publicitatea de marca; publicitatea institutionala, axata pe intreprindere;

b) In functie de aria geografica de raspandire a mesajului, publicitatea poate fi locala, regionala, nationala si internationala;

c) Dupa destinatarul mesajelor publicitare se pot delimita: publicitatea destinata consumatorilor (utilizatorilor) finali, publicitatea destinata intermediarilor;

d)Dupa tipul mesajului difuzat, publicitatea poate fi de natura factuala si de natura emotionala;

e) In functie de efectul intentionat, publicitatii i se poate atribui fie o actiune directa, cu efect imediat, fie una intarziata, cu efecte ce urmeaza a se produce in timp.

f) Dupa sponsor, publicitatea se diferentiaza in functie de agentul finantator, care poate fi producatorul, intermediarul sau alti agenti economici.

g) In functie de influenta exercitata asupra cererii, publicitatea poate fi destinata fie influentarii cererii primare, fie influentarii unei cereri selective, contribuind la deplasarea cererii pentru o anumita marca.

Publicitatea de informare

Publicitatea de informare este folosita in special atunci cand se lanseaza pe piata o noua categorie de produse. In acest caz, obiectivul il constituie crearea unei cereri primare. Astfel, producatorii de aparate pentru compact-discuri i-au informat initial pe consumatori despre avantajele oferite de CD-uri in privinta sunetului si comoditatii.

Publicitatea de convingere

Publicitatea de convingere devine tot mai importanta pe masura ce concurenta se intensifica. In aceasta situatie, obiectivul firmei este acela de a crea o cerere selectiva. De pilda, cand aparatele cu CD au fost acceptate de marea masa a consumatorilor, Sony a incercat sa-i convinga pe acestia ca marca sa oferea cel mai bun raport calitate-pret. Publicitatea de convingere s-a transformat partial in publicitate comparativa, prin care o firma isi compara direct sau indirect produsul cu unul sau mai multe produse ale altor firme. Unul dintre cei mai frecventi utilizatori ai publicitatii comparative se gasesc in industria automobilelor. In Marea Britanie, producatorul coreean Hyundai a incercat sa sporeasc gradul de cunoastere al masinilor sale printr-o serie de eforturi sub sloganul : "Chiar si un ceainic are o garan ie mai mare decat un Rover".

Utilizarea publicitatii comparative este uneori riscanta, mai ales atunci cand comparatiile nu sunt corecte si se transforma in denigrari la adresa marcii rivale. Metoda respectiva este admisa in SUA si Marea Britanie, dar in unele tari europene ea este interzisa. In Belgia si Germania, publicitatea comparativa este considerata o forma de concurenta neloiala. Nici chiar relativ inofensiva reclama la berea Carlsberg, purtand sloganul "Cea mai buna bere din lume", n-a putut fi lansata in aceste tari. In mod similar, reclama cu sloganul "Ne straduim din rasputeri" apartinand firmei Avis specializata in inchirierea automobilelor, nu a fost admisa in Germania pentru ca, desi nu s-a dat nici un nume, se presupunea ca firma Hertz - numarul unu in domeniul respectiv - era singurul concurent serios al acesteia.

Eforturile de a elabora o directiva europeana care sa armonizeze regulile existente la nivelul UE in privinta publicitatii comparative au esuat pana in prezent. Dar pana cand va fi adoptata o astfel de directiva, firmele regionale care apeleaza la publicitate trebuie sa respecte in continuare legislatia si codurile nationale. Acest stil de comunicare va exista probabil intotdeauna, sub o forma sau alta, deoarece publicitatea are, in esenta, un caracter comparativ; in definitiv scopul celui care-si face publicitate este de a convinge consumatorul sa raspunda la oferta sa si nu la oferta altuia.

Publicitatea de reamintire

Publicitatea de reamintire este importanta pentru produsele ajunse in etapa de maturitate, pentru ca ea mentine interesul consumatorilor fata de produs. Reclamele costisitoare difuzate, de exemplu, de Coca-Cola la televiziune au scopul de a reaminti oamenilor despre existenta sa, nu doar de a-i informa sau convinge.

Creatorul reclamei trebuie, de asemenea, sa aleaga un anumit ton pentru aceasta. Mesajele pozitive care evoca fericirea, sentimentul realizarii, veselia tind sa fie mai eficiente decat mesajele pe un ton negativ. De asemenea, creatorul reclamei trebuie sa utilizeze cuvinte memorabile si atragatoare. In sfarsit, formatul reclamei influenteaza atat impactul acesteia cat si costul ei. O unica schimbare a designului reclamei poate avea o influenta hotaratoare asupra efectului sau. Ilustratia este primul lucru pe care-l observa cititorul si de aceea ea trebuie sa fie suficient de expresiva pentru a-i atrage atentia. Apoi titlul trebuie sa-l determine efectiv pe om sa citeasca reclama. In fine, textul, care este partea principala a reclamei, trebuie sa fie simplu dar convingator. In plus, toate aceste elemente trebuie combinate intr-un mod eficient. Chiar si asa, o reclama intr-adevar deosebita va fi observata de mai putin de 50% din totalul persoanelor expuse la ea, dintre care: aproximativ 30% isi vor aminti ideea principala formulata in titlu, circa 25% isi vor aminti numele firmei care-si face publicitate, iar mai putin de 10% vor citi cea mai mare parte a textului. Din pacate, reclamele care nu se remarca prin ceva nu vor reusi sa obtina nici macar performantele mentionate anterior.

1.4 Jurnalistul si rolul lui in societate

Un jurnalist este o persoana implicata in activitatea literara sau publicistica din jurul unei aparitii periodice (publicatie sau, prin extensiune, transmisiune prin televiziune, radio, Internet s.a.). Jurnalistul, atunci cand in discutie este o persoana afiliata unei publicatii (ziar, revista s.a.), mai este numit gazetar sau ziarist. Pentru realizarea de materiale care presupun interactiunea cu alte persoane (reportaje, interviuri), jurnalistul delegat se numeste reporter. Uneori, asistentii tehnici (fotografi, operatori, microfonisti s.a.) ai unui reporter sunt numiti tot jurnalisti.

La origine, sensul cuvantului "jurnalist" avea acelasi inteles cu termenii "gazetar" sau "ziarist", dar si-a extins semnificatia in ultimii ani drept consecinta a evolutiei similare a cuvantului englezesc, journalist. In plus, in limba engleza cuvantul acopera si intelesul cuvantului critic din romana; de exemplu, sintagma music journalist se traduce drept "critic de muzica".

Totalitatea activitatilor specifice si a competentelor de care da dovada un jurnalist in acest sens poarta denumirea de jurnalism.

Pentru a putea vorbi despre rolul jurnalistului in societate, trebuie sa definim mai intai despre ce societate vorbim. Si asta pentru ca nu este totuna sa fii jurnalist intr-o societate deschisa, democratica ori intr-una totalitara, dictatoriala. Istoria recenta a Romaniei ne ofera, prin contrastele prilejuite de saltul de la dictatura la democratie, posibilitatea de a intelege mai bine atat ce inseamna o societate armonios dezvoltata, cat si transformarile profesiei de jurnalist.

Sa aruncam o privire asupra Romaniei de dinainte de decembrie 1989. Simplificand putin, atunci, societatea era structurata in doua entitati: conducatorul ( in cazul particular al epocii, Ceausescu ) si poporul. De altfel una dintre lozincile frecvent auzite era "Ceausescu si Poporul". In aceasta ecuatie, poporul era o masa omogena de oameni, redusi la conditia de ascultatori si executanti ai hotararilor Conducatorului. Unul dintre principalele instrumente ale puterii - Securitatea - avea atributiunea explicita de a controla comunicarea intre oameni si de a descuraja exprimarea libera, critica la adresa regimului. Rolul jurnalistului intr-o astfel de societate a fost - si este inca in sistemele totalitare care au supravietuit dezghetului din 1980-1990 - limitat la transmiterea mesajelor autoritatii catre cetateni. Asta in ceea ce priveste domeniul informatiilor despre sistemul social si politic. In rest, viata culturala, faptul divers, sportul, permiteau in masura in care nu existau interferente cu political, functionarea jurnalistului in parametrii mai apropiati de normalitate.

Una dintre calitatile fundamentale ale unei societati deschise, sau democratice, este definita prin relatia dintre stat si cetatean: statul este in slujba cetateanului iar nu jandarmul acestuia. Apoi, cetatenii au dreptul sa se asocieze intre ei pentru a-si promova interesele commune. Asocierea poate sa porneasca de la nivelul de asociatie neguvernamentala pentru care ajung patru personae ca sa o infiinteze - pana la sindicate sau partied. Prin intermediul acestor forme de organizare, vocea cetateanului este mult amplificata si devine eficienta in participarea la deciziile institutiilor statului. Asa este ( sau, cel putin ar trebui sa fie ) posibil ca, incepand de la nivelul unei primarii de comuna sau de sector si mergand pana la Guvern si Parlament, administrarea sociatatii sa fie tot mai armonizata cu interesele cetatenilor. Cand am vorbit, mai sus, despre "vocea cetateanului" am inclus in aceasta categorie si una dintre functiile mass-media si anume, aceea de vehicul al opiniei publice. Importanta acestei activitati este fundamentala pentru garantarea functionarii democratice a societatii. Aceasta este ratiunea pentru care "dreptul la libera exprimare a opimiei" este consfintit in Constitutiile tarilor democratice.

Nevoia societatii de a comunica a generat mass-media, si o profesie specifica - jurnalistul. Misiunea de baza a jurnalistului este asadar, transmiterea informatiei. In ziare si in emisiunile radio-Tv acest rol este concretizat in articolele/emisiunile de informare. Aici, autorul, cand relateaza despre un eveniment, trebuie sa raspunda la urmatoarele intrebari: "cine?", "unde?", "cand?", "ce?". Produsele jurnalistice care raspund acestor intrebari - si atat! - se numesc stiri, reportaje, anchete - toate genurile jurnalistice care se limiteaza la relatarea unor evenimente. Dar informatia nu "traverseaza" pur si simplu jurnalistul, fara a fi modificata. Jurnalistul a dezvoltat alte cateva functii, care decurg din cea de informare. Jurnalistul poate sa vina in intampinarea destinatarului informatiei ( cititor, telespectator etc. ), punandu-i la dispozitie interpretarea situatiilor despre care comunica, incercand a identifice semnificatii, cause, consecinte etc. - aceasta este numita functie explicativa.

Asta inseamna ca in afara celor patru intrebari de mai sus, jurnalistul incearca sa raspunda unei a cincea : "de ce?". In acest caz, este implicate capacitatea de intelegere a jurnalistului insusi: cat cunoaste el din domeniul in care s-a petrecut evenimentul, care este nivelul sau general de inteligenta, etc. Interventia jurnalistului in transmiterea informatiei poate fi chiar mai importanta decat atat. Uneori el isi asuma rolul de "judecator" care da verdicte de "bine" - "rau" sau "frumos" - "urat" celor implicate in evenimentele descries in articolele de informare. Asta inseamna ca jurnalistul emite judecati de valoare sau, altfel spus, ca isi manifesta atitudinea, ceea ce inseamna ca este asigurata functia evaluativa a jurnalistului. Genu journalistic prin care aceasta functie se manifesta este articolul/emisiunea de opinie, editorialul.

Pentru asigurarea functiei de baza a mass-media - informarea - este important ca evaluarea pe care o face chiar jurnalistul - si care exprima un punct de vedere personal al respectivului autor - sa fie separate in interiorul paginilo de ziar sau a programelor radio - Tv. Cititorul/telespectatorul trebuie sa fie prevenit atunci cand se face trecerea de la functia informativa la cea evaluative. Daca acest lucru nu se intampla, exista riscul ca un cititor mai putin vigilent sa preia atitudinea jurnalistului in legatura cu un eveniment, fara sa-si dea seama ca nu este vorba decat despre punctual de vedere al unei alte personae, si ca s-ar putea ca el, consumatorul, sa aiba alta parere.

In sfarsit jurnalistul, poate sa-si assume si o functie educativ - formativa. Acesta este un nivel superior de informare in care consumatorul este inarmat cu instrumente ( informatii ) care s ail ajute sa evalueze el insusi evenimentele. Cu alte cuvinte, spre deosebire de situatia in care jurnalistul ofera judecati de valoare gata preparate, in acest caz sunt oferite criteriile care sa-i permita acestuia sa-si construiasca singur evaluarile. In ceea ce intelegem de obicei prin mass-media - ziare de mare tiraj, radioul, televiziuni, aceasta functie este mai putin reprezentata. Mai mult spatiu este dedicat informatiei si formarii in presa de specialitate si in primul rand, scolii - care este si ea un extreme de puternic mijloc de comunicare in masa.