INTRODUCERE IN MASS-MEDIA - De la comunicare la mass-media

INTRODUCERE IN MASS-MEDIA

Obiective

Cursul reuneste, sub forma unei sinteze, cele mai importante etape ale constituirii sistemului mass-media, de la ,,protoistoria" fenomenului pana la cele mai recente realizari din domeniu, cunoscute sub denumirea multimedia.

Consta in realizarea unei imagini de ansamblu asupra acestor componente studiate secvential, dar si din perspectiva determinatiilor existente intre informatia teoretica si fixarea acesteia in actul jurnalistic. Se va pune un accent deosebit pe insusirea dictionarului de termeni vehiculati in mass-media si inserarea lor in specificul comunicational al fiecaruia dintre mijloacele de comunicare in masa.

La finalizarea cursului studentii trebuie sa posede cunostinte privind terminologia de specialitate din domeniu si sa-si insuseasca informatia vehiculata in acest moment referitor la continutul si activitatile din mass-media.

I. De la comunicare la mass-media

Spirala evolutiva a istoriei umanitatii are origini indepartate si incerte. Din vechime pana la aparitia lui homo sapiens, cu care se deschide epoca vorbirii si a limbajului articulat, s-a scurs 99,94 % din timpul existential pentru speta umana.

Incepand cu secolul al XV-lea, omenirea patrunde in ,,galaxia Gutenberg". Inventia tiparului si, ulterior, prima revolutie tehnologica fac posibila aparitia primelor forme de manifestare (ziarele) din care s-ar putea revendica sistemul mass-media.

Industriile culturale se dezvolta ca un ansamblu de activitati efectuate pentru producerea de bunuri (ulterior si servicii) culturale caracterizate de procedee de executie in serie.

181

Intre 1930 si anul 2000 se disting trei momente ale dezvoltarii sistemului, caracterizate de o extraordinara viteza evolutiva. Pe rand, presa, radioul, televiziunea sunt supuse unui proces accelerat de up-gradare, componentele sistemului functionand, cu un termen imprumutat din biologie, simbiotic.

II. Mass-media. Istoric. Definitii

Istoric. Mass-media este o expresie forjata de sociologii ameri-canii in anii '50. Ca termen generic semnifica orice mijloace de comunicare in masa, care desemneaza in acelasi timp un intermediar spre a transmite mesajele catre o persoana, grupuri de persoane, o multime in sensul de masa umana eterogena, dupa o schema prestabilita, a comunicarii. Sunt necesare cateva precizari despre sensul originar al termenilor mass si media.

Masses provine din latina, iar ca lexem neolatin este consemnat in limba franceza a secolului al XV-lea. Chiar si in limba latina avea, pe langa sensul principal de ,,gramada de obiecte", si intelesul de ,,populatie amestecata, plebee". Avea asadar si acceptiunea sub care se regaseste, prin filiera franceza, in Anglia evului mediu, primind, in ce priveste sorturile de oameni, conotatii peiorative, precum "de jos" sau ,,de la baza". Termenul evolueaza in limbajul politic, semnificand pe rand ,,multime", ,,populatie comuna", in continuare cu sens peiorativ. In societatea moderna el substituie doua acceptiuni: (a) masa, ,,gloata", ,,ignorant", ,,instabil", iar (b) "o forta sociala potential pozitiva". Cat priveste comunicarea de masa / mass-media, termenul se refera la membrii relativ numerosi ai unei audiente, izolati in casele lor, considerati ca ansamblu al populatiei.

Deoarece, sub dictatura proletariatului, functiunile mass-media erau subordonate unui model dirijist, dictionarele romanesti nu insista asupra caracteristicilor acestui cuvant cu trimitere la mijloacele de comunicare. Masa eterogena a populatiei era inlocuita de sintagma ,,opinia publica", intr-o acceptiune oarecum deformata. Astfel, dupa DEX, editia a II - a, 1996, in limba romana masa, - e, s.f. provine din fr. masse si desemneaza: 1. Multime compacta de oameni, considerata ca o unitate; grupare mare de oameni cu anumite caractere comune; cercuri largi ale populatiei. 2. Ingramadire de elemente (de aceeasi natura ori diferite care alcatuiesc impreuna un singur corp. 3. Cantitatea de materie a unui corp considerata ca o marime caracteristica in raport cu volumul (in fizica). 4. Totalitatea

182

creditelor sau datoriilor unui falit; fond banesc al unei succesiuni sau al unei intreprinderi lucrative (in domeniul juridic).

Cuvantul media provine din limba latina, iar in engleza, terenul (de formare al conceptului) si evolutia sa au fost urmatoarele: incepe sa ,,circule" curent in secolul al XVI-lea cu sensul de interventie ori intermediere intre diferiti agenti fizici sau substante chimice. Filosoful Fr. Bacon arata in 1605 ca atunci cand scrie se exprima prin (inter)mediul cuvintelor. ,,Vazul solicita trei lucruri: obiectul, organul si mediul", afirma in 1621 Burton. Doua secole mai tarziu intrebuintarea cuvantului e atestata in legatura cu presa: "prin intermediul curioaselor noastre publicatii" (1795), iar incepand cu ultima suta de ani devine larg utilizat o data cu aparitia mijloacelor de comunicare de masa, presa, radioul, televiziunea.

Astazi media are trei acceptiuni considerate a fi convergente: (a) sensul mai vechi de interventie sau intermediere a reactiilor produse de agenti ori intre substante; (b) mediu de transmitere in comunicarea de masa, fie ca e vorba de tipar, sunet sau imagine si (c) termenul specializat prin care un ziar sau un post de radio/tv este privit ca un mediu pentru altele, cum ar fi reclama.

Incepand cu deceniul al VI-lea al secolului, media a inceput sa fie utilizat si singur cu acelasi inteles (mass-media)mai ales de catre specialistii din presa franceza.

Definitii. Noul concept, rezultat prin sintagma mass-media, comporta mai multe intelesuri. Dintre acestea notam: a. Serviciu de mediere (mediator) intre realitatile de gradul I evenimentiale si populatie. b. Relatia instantanee cu orice punct din timp sau din spatiu in cadrul unui sistem cultural deschis. c. Comunicarea de masa este practica si produsul care ofera divertisment si informatii unei audiente formate din persoane necunoscute. d. ,,Media" se refera simultan la mai multe lucruri diferite:

(/) ansamblul mesajelor create cu ajutorul acestor tehnici;(//) o tehnica anume, la un mod de folosire a acestei tehnici.

Canalul mediatic In Dictionnaire des Mdias, (sub directia lui Francis Balle, Larousse-Bordas, 1998, p. 149), autorii disting trei tipuri de canale mediatice, numite de acestia simplu, media: a. [canale] media autonome (carti, ziare, afise, anunturi si reclame publicitare). Raportul dintre mesaj si suport este unul de tipul forma si continut. Fenomenul de decodificare este instantaneu si accesibil

183

(direct) cu conditia stapanirii codului lingvistic respectiv. b. [canale] media de difuzare (radioul, televiziunea), c. [canale] media de comunicare ( telefonia, telefaxul, internetul, telexul, telegrafia, posta electronica). Acestea refac comunicarea directa, dialogata, intre persoane sau grupuri de persoane despartite de distante mari.

Suportul mediatic. Sintagma suport mediatic este inteleasa in sens restrictiv ca element pe "suprafata" caruia se transmite informatia. El nu este nici cod (context arbitrar, creator de inteligibilitate) si nici canal (mediu), acestea fiind auxiliare ale sale si avand, intr-o singura situatie istorica data, adica atunci cand s-a inventat limbajul, rolul simultan de canal si suport.

Structura schemei prestabilite a comunicarii: emitator - cod - receptor. Caracteristicile comunicarii de masa. ,,Schema" comunicarii de masa este intr-o apreciabila masura apropiata celei din comunicarea lingvistica. Ambele sunt conditionate de existenta unui mesaj care, spre a fi pus in act, necesita un emitator si un receptor. Intre acestea exista, de asemenea, un canal si un cod de transmitere a mesajului.

III. Structura sistemului mass-media

Comunicarea mediatica pe suport de hartie. Pe suportul de hartie acestea s-au manifestat sub urmatoarele forme: (a) carti, (b) ziare si reviste (c) afise, fluturasi, vignete, postere (d) panouri publicitare.

Cartea este un termen conventional prin care se desemneaza orice fel de document tiparit. Ea se concretizeaza material, prin intermediul tiparului, pe file de dimensiuni egale, protejate de o coperta avand un continut tematic unitar si servind ca mijloc de informare cu valente instructiv-educative. Poate fi considerat primul, in ordine cronologica, dintre componentele mass-media. Vreme indelungata cartea nu a existat decat sub forma de manuscris, volumele multiplicandu-se prin copiere. Cartile aparute inainte de inventarea tiparului se numeau incunabule. In evul mediu, intregul proces de confectionare a cartilor se desfasura in manastiri, pana in secolul al XII-lea cartile netrecand de pragul bibliotecilor monastice. Starea de lucruri s-a modificat o data cu aparitia universitatilor si nasterea literaturilor nationale. Universitatile organizau si controlau confectionarea in serie a cartilor destinate invatamantului si livrau profesorilor si studentilor numai exemplarele autorizate.

Cartea a suscitat un interes din ce in ce mai mare incepand cu secolul al XV-lea, cand tiparul mobil a revolutionat, prin inlocuirea

184

procedeelor manuale, tehnica de realizare. Inventia i se atribuie lui Johannes Gutenberg, prima carte tiparita fiind Biblia cu 42 de randuri (1456), dar unii istorici sunt inclinati sa ia in considerare teza poligenezei tiparului. Cert este ca acest procedeu de multiplicare a informatiei a revolutionat istoria civilizatiei umane deschizand accesul acesteia in ,,Galaxia Gutenberg", cum a afirmat Marshall Mc Luhan.

Presa scrisa: ziarele si revistele (magazinele) ilustrate. Tipologia lor. Aparitia mass-media trebuie pusa pe seama tirajelor mari, ,,de masa" ale ziarelor, devenite o realitate abia in secolul al XIX-lea, in urma perfectionarii continue a inventiei lui Gutenberg, cat si a consecintelor generale ce au decurs din prima revolutie tehno-logica: masinile de imprimare, de turnat si cules litere (linotip) precum si utilizarea tuturor suprafetelor (fata/verso) ale suportului de hartie.

Ziarele cunosc, de la aparitie si pana la constituirea in componenta a sistemului mass-media, propria lor istorie. Magazinele sau revistele ilustrate, cum li se mai spune, reprezinta un alt domeniu de interes al publicului larg, semn ca apartin mass-media. Aceste publicatii cu caracter eterogen, scrise fara pretentii de stil, destinate sa satisfaca, prin natura lejera a subiectelor, cele mai multe gusturi, au aparitie ritmica, de obicei saptamanala sau lunara.

Tipologia publicatiilor (ziare si reviste) urmeaza mai multe criterii de clasificare, intre care se numara: Periodicitatea, criteriu in functie de care se stabilesc urmatoarele tipuri de publicatii: cotidiene (din lat. cotidiem ,,in fiecare zi"); saptamanale (cu 52 de aparitii anual), numite si hebdomadare (din gr. epta ,,sapte") specializate pe domenii diverse, uneori avand ele insesi subdiviziuni; bilunare (bimensuale), care cuprind numai reviste de cultura generala; lunare (mensuale) reviste de cultura profesionala destinate cititorilor pasionati din diverse domenii; trimestriale, care se adreseaza unui public elitist, de inalta specializare, publicatiile avand caracter stiintific si prezentandu-se in format carte spre a fi stocate cu usurinta. Alte criterii privesc: tirajul publicatiilor, formatul, aria de difuzare (proximitatea), domeniul (continutul). c. Afise, postere (autocolante), vignete (sigle), panouri publicitare, fluturasi. Afisele detin un rol mai putin important in sistemul si industria aferenta din mass-media. Acestora li se pot adauga fluturasii (utilizati si in campaniile publicitare), autocolante oferite cumparatorilor sau virtualilor clienti si panourile publicitare, in marile orase. *Alte forme,

185

de underground comunicational: graffitti, anunturi (private, adminis-trative, obscene), bilete-anunt.

Comunicarea pe suport electronic

a. Comunicarea pe suport audio: telegraful electric. Un pas important in evolutia tehnologiei spre telegraful electric l-a constituit descoperirea proprietatilor electromagnetului. Samuel F. B. Morse, este creatorul sistemului telegrafic care i-a permis sa transmita mesaje. Pe 27 iulie 1886, Cyrus W. Field a montat cabluri peste Oceanul Atlantic transmitand mesaje cu o viteza incredibila. Telegrafia fara fir. Scotianul James Maxwell elaboreaza o teorie matematica a undelor electromagnetice, necunoscute pana la el, despre care se presupunea ca se deplaseaza cu viteza luminii. In 1888, germanul Heinrich Hertz demonstreaza existenta acestor unde si concepe un aparat pentru a le genera si detecta. Pe la inceputul anilor 1890, un italian de numai 20 de ani, Guglielmo Marconi, demonstreaza posibilitatea transmiterii mesajelor codate fara a se folosi de un fir electric. Sistemul audio. Utilizarea undelor hertziene (radio-ul). In 1906, in ajunul Craciunului, operatorii radio de pe vapoarele aflate pe oceanul Atlantic, de-a lungul coastei Statelor Unite, au auzit pentru prima oara in casti vocea umana. Reginald A Fessenden concepuse un aparat care permitea radiodifuzarea unor semnale infinit mai complexe decat semnalele morse. La inceputul anilor '30 se impune o alta noutate tehnica. Emisia cu modulatie de amplitudine (AM), care prezenta dezavantajul de a fi supusa perturbarilor si interferentelor este inlocuita cu aceea de modulatie de frecventa (FM). Pe langa avantajele privind calitatea impecabila a sunetului, noua modalitate de difuzare in eter a programelor radio a impus stereofonia. Sistemul audio-video. Proiectia de imagini si realizarea de imagini in miscare. Savantul belgian Joesph Plateau (sec. al XIX-lea) poate fi considerat inventatorul prototipului aparatului de filmat. Plateau a creat un mecanism greoi si complicat, numit fenakistiscop sau fantascop, care ,,punea in miscare" o imagine multiplicata pe un cilindru sau pe o rola de hartie, unde aceeasi fiecare secventa continea o infima modificare. Acesta este stramosul aparatului de proiectie modern. Filmul (mut) devine o realitate in laboratorul lui Thomas Alva Edison, unde au fost concepute aparatul de filmat si proiectorul de imagine. Kinetoscopul (din v. gr. kinetos ,,miscare" + scopeo ,,a privi"), cum se numeste, a devenit disponibil pentru public, contra

186

unei taxe, in 1894. Cinematograful sonor a fost realizat prin aplicarea pe marginea peliculei de celuloid a benzii electromagnetice de redare a sunetului (1920). Formele de realizare si prezentare a imaginilor de film au evoluat de la alb-negru la color (1940) si apoi tridimensional, asa-numitul cinematograf ,,in relief "(1957).

b. Audio-video: Televiziunea (a. cu antena, b. prin cablu, c. satelit), videorecorder.

Cel mai nou dintre mijloacele de comunicare, televizorul, a mostenit multe din traditiile radioului. S-ar putea spune, pentru exactitate, ca le-a preluat imbunatatindu-le. Tehnologia electronica a televiziunii a fost perfectionata in anii 1920-1930. Apar, dupa aceea, Televiziunea prin retea (off-the-air), Televiziunea prin cablu si Sistemele de transmitere directa prin satelit. (DBS). ^* Sisteme de stocare a informatiei.Intra in aceasta categorie fonograful, inventat de Edison, pelicula foto si de cinema, gramofonul si pick-up-ul, magnetofonul, inventat de danezul Valdemar Poulsen (1898), perfectionat de rusul Nazarisvilli (1920) si modernizat de germanul Pflemmer (1928) iar mai recent magnetoscopul sau videorecorderul. La inceputul anilor '70, banda video pe role a fost inlocuita de versiunea pe caseta, video casette recorder (VCR) ale carei dimen-siuni s-au redus, cea mai mica fiind video 8, (mm) prin intermediul carora se puteau realiza copii dupa emisiunile tv sau dupa alte casete prin metodele utilizate si la magnetofoane. Paralel cu sistemul Ampex functioneaza sistemul Betamax, produs de japonezi. O alta firma japoneza, corporatia Matushita, a realizat video home system (VHS) ,,sistem video pentru acasa", a carui raspandire s-a extins, printre altele, fiindca permitea inregistrarea unor programe de doua ori mai mari (ca desfasurare) pe o singura caseta.

Noi sisteme mass-media

Ultimul patruns in ,,familie" este asa-numita componenta multimedia. Ca termen la moda, multimedia este considerata un salt tehnologic asemanator aparitiei presei, radioului si televiziunii, fiecare la timpul lor. Aceasta noua revolutie trebuie legata de anii 80, cand s-a produs transformarea semnalului analog (sunet, voce, imagine) in semn digital inteles de calculator. Prin aceasta transformare a fost posibila inmagazinarea unui volum urias de informatii, fiind necesara compresia lor. Reunind televizorul si faxul printr-un calculator, se pot primi sau transmite, printr-o simpla apasare pe taste, mesaje, se poate

187

dialoga cu partenerii conectati la retea oriunde pe glob s-ar afla acestia, putem avea acces la imagini, carti sau enciclopedii. Multimedia asigura accesul individului la informare usor si rapid.

Multimedia are ca domeniu de manifestare intersectia a trei mari ramuri comunicationale: informatica, telecomunicatiile si audiovizualul, compatibilizate prin procesul de numerizare, prin care calculatorul poate realiza sinteza de ansamblu a informatiei. a. Computerul. Primul computer electronic a fost construit in 1946 si se baza pe tehnologia tuburilor cu vid. Era folosit exclusiv de oamenii de stiinta, fiind considerat un fel de creier artificial, ceea ce a si dus la o competitie permanenta intre acesta si inteligenta umana. b. Internetul ,,reteaua internationala" Reprezinta un sistem mondial de retele de calculatoare interconectate, care inlesneste serviciile de comunicare a datelor cum ar fi deschiderea unei sesiuni de lucru la distanta, transferul de fisiere, posta electronica si grupurile de discutii. Internet este o cale de a conecta retelele existente. c. e-mail ,,posta electronica". Una dintre utilizarile computerului in sistem mass-media poate fi considerata e-mail. Posta electronica foloseste reteaua pentru a transmite si a receptiona mesaje. d. Book Publishing ,,Cartea pe computer". Tehnologia computerelor permite realizarea de programe pentru tehnoredactarea presei, operatiune care a plasat in desuetudine cateva meserii adiacente presei. e. Videotextul reprezinta un sistem mass-media prin care se obtine transmiterea informatiilor, cum ar fi principalele stiri, cotatia la bursa, rezultatele sportive, adresele utile, filmele saptamanii etc., printr-un sistem de televiziune prin cablu. f. Teleshoping .Este un sistem de vanzare la distanta, insotit de obicei si de clipuri publicitare, in care se prezinta calitati al unor produse precum, noutatea, fiabilitatea si costurile promotionale ale acestora. In ceea ce priveste maniera de distribuire a acestor aplicatii, ele se regasesc in formule on-line si off-line, considerate concurente. Fiecare prezinta avantaje si dezavantaje, off-line fiind mai putin costisitor.

IV . Structuri constituite pe modelul comunicational

A. Relatii publice. Asocierea relatiilor publice la sistemul mass-media dateaza de scurt timp. Legatura serviciilor de relatii publice cu publicul nu este la fel de stransa, cum e cazul mediilor de larga difuziune (presa, radio, tv), dar nici nu poate fi ignorata. In schimb, intre relatiile publice si presa exista un gen de cooperare cu

188

avantaje reciproce, in sensul ca numeroase dintre activitatile din cadrul sistemului relatiilor publice apeleaza in mod constant si pe scara larga la serviciile presei. Ziaristul Ivy Ledbetter Lee, absolvent al universitatii Princeton si fost reporter de afaceri la revista ,,World" din New York, este considerat primul consilier de relatii publice din istorie. El a intocmit o declaratie de principii care semnala sfarsitul epocii ,,la naiba cu publicul", in sensul ca publicul nu mai putea fi ignorat in maniera tipica oamenilor de afaceri si nici inselat in maniera agentilor de publicitate.

B. Publicitatea. Termenul englezesc advertisment (,,instiintare", ,,reclama") apare pe o Biblie din anul 1665, cu sensul de ,,instiintare", iar din 1660 advertisment incepe sa fie utilizat ca titlu pentru informatiile comerciale puse in circulatie de proprietarii de pravalii. Anunturile editorilor de carti debutau si ele cu cu acest termen.

O evolutie spectaculoasa a reclamelor s-a produs o data cu aparitia ziarelor, care au dezvoltat foarte repede sectiuni speciale de reclama clasificata.

V. Functiile mass-media

Relatia dintre mass-media si societate poate fi definita ca una interactiva. Mass-media ,,reda" trairile, reactiile sociale, evenimentele care au captat atentia generala, fiind o istorie a diurnului. In timp ce exercita influente asupra vietii sociale modificand actiunile umane (individuale sau de grup), mass-media se lasa modelata de solicitarile si asteptarile celor ce formeaza publicul. Complexitatea legaturilor dintre mass-media si celelalte institutii ale statului, dintre aceasta si grupurile sau persoanele care compun societatea s-a aflat in atentia unui numar mare de specialisti proveniti din toate sferele de interes ale domeniului, de la jurnalistica, psihologie, sociologie si filosofie, la politica si drept. Acestia au descris functiunea mass-media din perspectiva lor profesionala stabilind pentru fiecare dintre segmentele inainte amintite un anume tip de interactiune cu consecinte favorabile (creatoare de functii) si nefavorabile, autoare de disfunctii.

A. Functia de informare cuprinde: a. Informatii generale reprezinta conectarea la complexitatea fenomenelor din societatea moderna si se refera la o un tip de agenda intrata in constiinta opiniei publice. b. Informatiile de prevenire sunt datele referitoare la starea vremii, prognozele economico-financiare, informatiile vizand prevenirea

189

unor boli, unor incendii sau a unor accidente rutiere, precum si mesajele prin care diferitele oficialitati anunta schimbari ori perturbari in functiunea sistemelor sociale: noi numere de telefon sau noi adrese ale institutiilor de interes public, noi legi, noi reglementari sau proceduri legale, noi trasee si orare ale transportului in comun etc.

B. Functia de interpretare. Prin functia de interpretare se intelege necesitatea de a prezenta realitatile inconjuratoare ordonat si coerent, dupa o anumita ierarhie si adecvand-o genurilor publicistice, daca ne vom referi la presa. Aceasta se manifesta, concretizat in forme proprii de exprimare, in genuri jurnalistice bine determinate, cum sunt: editorialul, comentariul, cronicile, pamfletele. In media electronice (radio, tv, internet) functia de interpretare se manifesta prin emisiuni documentare si dezbateri de idei.

C. Functia de legatura se refera la posibilitatea pe care o creeaza canalele media ca multimi de oameni sa fie conectate in acelasi timp la un eveniment care-i desparte in timp si spatiu. Functia de legatura creeaza o biosfera informationala de contacte directe, refacand un dialog altfel imposibil.

D. Functia de culturalizare este privita de o parte a specialistilor cu multa circumspectie. Adresandu-se tuturor celor conectati intr-un tip de retea, mass-media dispune teoretic de totalitatea persoanelor de pe glob si, in consecinta, trebuie sa apeleze la un mesaj exprimat prin intermediul unui limbaj posibil de a fi inteles de toata lumea, formu-landu-se idei cu forta persuasiva, prin acea mediere intre emitator si receptorii posibili.

E. Functia de divertisment are tendinta de a ocupa prim-planul multora dintre ofertele mass-media. Ea porneste de la posibilitatea oamenilor de a avea tot mai mult timp liber, pe de o parte, iar pe de alta, din avantajul scaderii drastice a preturilor bunurilor culturale difuzate prin mass-media. Cu toate ca ponderea mesajelor de divertisment este diferita de la un canal la altul, numerosi specialisti vorbesc despre nasterea unei societati numita fie a ,,spectacolului" (M. de Certeau, G. Auclair), fie a ,,divertismentului" (N. Postman), fie a ,,efemerului" (G. Lipovetski), fie a ,,hedonismului" (G. Maffessoli).

190

VI. Influente si determinari. Mass-media si sistemele sociale

Aceste perspective se refera la statutul presei si la cel al jurnalis-tilor in stransa legatura cu sistemul politic din statul respectiv, cu evolutia istorica a relatiilor sociale din tara respectiva, gradul de cultura profesionala si constiinta al jurnalistilor, deplasand fondul problemei in domeniul unei filosofii a profesiei, altfel spus al misiunii existentiale a mass-media si a determinarilor existente intre aceasta misiune si cei care o profeseaza. Numerosi cercetatori s-au ocupat de acest continut propunand solutii la fel de numeroase asupra carora s-au vazut nevoiti sa adauge noi observatii, intrucat presa este unul dintre cele mai sensibile sisteme la schimbarile sociale si, in acelasi timp, un fidel seismograf al miscarilor din interiorul societatii.

A. Modelul autoritarist este determinat de momentul aparitiei presei in Europa dominata politic de monarhii, constituite pe principiul teocentrismului. Monarhii europeni, ca reprezentanti sau unsi ai divinitatii, isi exercitau un rol paternalist manifestat prin stabilirea a ceea ce este folositor sau nu pentru individ. Aparitia presei pe o asemenea treapta de evolutie istorica reprezenta o noutate ale carei consecinte nu puteau fi cunoscute de la bun inceput. De aceea, inca de la aparitie, presa a intrat in atentia unora dintre institutiile statului care o priveau cu destule rezerve. Un control asupra acesteia s-a instituit prin restrictii si privilegii. Din aceasta ,,formula" de existenta a presei au evoluat, conform cu realitatile, modelul liberal si cel comunist.

B. Modelul liberal pune accentul pe autonomia presei, stabileste ca nu exista autonomie absoluta, dar ca e preferabil ca intre autoritarismul de tip statal si cel al societatii (oamenilor) sa functioneze cel de-al doilea. Conform conceptiei liberale, omul este detinatorul unor drepturi naturale, fundamentale si inalienabile; el nu-si pierde aceasta autoritate in fata noilor institutii ale statului, care se sprijina pe dreptul sau liber de a-i alege pe conducatori, alegere din care decurge si dreptul de a-i controla. Conform conceptului de egalitarism, promovat de doctrina liberala, presa nu contribuie numai la circulatia ideilor si a informatiilor, ci si la controlarea instantelor Puterii, ca a patra putere, sau ca un caine de paza al societatii. Astfel, dupa modelul liberal, presa nu are doar libertate de expresie, ci si o mare responsabilitate asupra actului jurnalistic.

C. Modelul comunist deriva din exacerbarea sablonului autorita-rist. Ar fi poate mai nimerit sa se numeasca model dirijist intrucat, nu numai in statele comuniste, ci si in unele dictaturi, el pare a functiona

191

dupa aceleasi principii. Considerat a se fi nascut la inceputul secolului, o data cu Revolutia din Octombrie, si aproape epuizat ca experienta istorica, modelul acesta a reprezentat un recul chiar si fata de structurile din care se revendica. In cadrul acestui model, presa devine principala parghie ideologica a puterii si sub pretextul educarii maselor, a mobilizarii lor in scopul realizarii marilor deziderate ce le aveau in fata. Presa de acest tip a ocolit in mod sistematic adevarul. Controlul total asupra structurilor organizatorice ale presei, functiunilor ei economice, desfasurarii in teritoriu, asupra componentei redactiilor (pe baza de dosar) si, in cele din urma, asupra informatiei a devenit atributia aparatului de propaganda. Presa dirijista are, preconceputa, propria ei imagine despre realitate, iar atunci cand aceasta nu se potriveste este cu atat mai rau pentru realitate. De aceea, informatia inceteaza de a mai contine entropic imaginea adevarului, ci idei oficiale furnizate drept informatii.

D. Modelul serviciului public este la moda astazi, desi poate fi contestat din multe puncte de vedere. Acesta este mai degraba teoretic decat pragmatic. Numit si al responsabilitatii sociale, acest model aseaza intr-o relatie interactiva trei institutii: statul, societatea si presa. Se bazeaza pe principiul ca libertatea presei este o datorie publica si porneste de la premisele teoretice al modelului liberal, dar si de la considerentul ca acesta a abdicat de la principiile sale fundamentale. Modelul serviciului public poate fi considerat o treapta evolutiva a tiparului liberal, concentrata asupra noilor raporturi stabilite in societate, dupa revolutia tehnologica din mass-media (radio-televiziune-multimedia) si avand printre determinatii dezvoltarea constiintei. Conform acestui model, locul central in mass-media il constituie dezbaterile de presa asupra rolului acesteia ( mai ales in sensul eliminarii practicilor excesive, orientate comercial), ca si o exigenta profesionala sporita in directia favorizarii tehnicilor de informarea exacta si corecta a publicului.

VII. Mass-media si viata politica

Rolul determinant al politicului in actuala organizare a societatilor lumii civilizate e incontestabil. Politicul este nu doar principalul motor al functiunii unei societati, ci chiar ,,imaginea" acesteia. Daca se accepta rolul de ,,putere" al presei, asa cum se afirma si despre puterea politica, se va vedea ca exercitarea puterii de catre mass-media difera mult de formele de manifestare ale puterii politice. O alta relatie a presei cu Puterea este functia de public relation pe care o joaca presa prin sistemul

192

publicitar. Puterea se foloseste de presa pentru a lansa campanii de presa, ofera spre publicare comunicate sau chiar plateste reclama. Este o tendinta a politicienilor de a apela al presa fara a se folosi de ziaristi ca intermediari. In aceste cazuri, mesajul apartine omului politic sau partidului si este conceput conform unei strategii de PR, fiind un text explicit si nu mediat, in sensul de ,,tradus". De altfel, privitor la imaginea omului politic in mass-media, acesta este interesat de o reprezentare transparenta a actelor sale (fiindca el insusi apeleaza la un mediu transparent) si chiar sa detina capacitatea de ubicuitate, in sensul de fi prezent pe cat mai multe canale de presa pentru a atinge segmente tot mai mari de public, in scopul de a face vizibila politica de partid sau actele de guvernare. Asa se explica preocuparea constanta a oamenilor politici de a asigura mediatizarea actiunilor sau declaratiilor facute si, in aceeasi maniera, presiunea pe care birourile de presa o exercita asupra jurnalistilor o data cu inflatia de produse cu finalitate comunicationala: anunturi, conferinte de presa, dosare, brosuri, publicatii specifice, site-uri pe Internet, scrisori personalizate (informatii suplimentare se regasesc in capitolul despre mass-media si relatiile publice).

VIII. Controlul juridic al mass-media

Principiile legislatiei vietii private s-au generalizat in ultimii cincizeci de ani pe masura ce limitarile penale ale presei (cenzura, delictul de opinie, privarea dreptului de semnatura, interdictii de natura ideologica) au cunoscut o reducere a fortei legislative. Se face astfel distinctia intre oficialitate (cu drepturi tot mai limitate in ce priveste controlul activitatilor de informare si dezvaluire ale mass-media), care ar putea fi privita ca o notiune abstracta - institutie bazata pe reguli de functiune si nu pe oameni - si pe indivizi, ale caror relatii cu presa, fiind interpersonale, sunt de domeniu civil. Independente sau combinate intre ele, violarile dreptului la viata privata pot fi clasificate in patru domenii: (a) intruziunea, (b) dezvaluirea de fapte jenante, (c) punerea intr-o lumina falsa, (d) publicarea numelui si imaginii fara acordul persoanei. Intruziunea in viata privata cuprinde un numar mare de fapte avand ca punct comun spatiul privat (locuinta, proprietatea, interiorul unei institutii private), actiunile si relatiile intime (de familie, prieteni, viata amoroasa) ca si documentele aflate in posesia persoanei si care o privesc numai pe ea. Intruziunea presupune ,,violarea de domiciliu" pentru a patrunde si procura informatii din universul personal fara

193

acordul persoanei sau al unui organism abilitat (care este procuratura, care mandateaza justitia si politia). Dezvaluirea de fapte jenante se poate produce uneori si retroactiv, in situatia in care presa apeleaza la pasaje de existenta privata derulate cu mult timp inainte, dar necunoscute opiniei publice. Chiar daca referirile se fac la persoanele publice sau la personalitatile (din lumea sportului, muzicii, filmului etc.) este discutabil daca se poate invoca si trecutul acestora. Numele si imaginea delicventului minor sunt de obicei protejate pe considerentul etic ca minorul trebuie sa se indrepte, iar sansele sale de a fi educabil sunt mai mari decat ale adultului. Atat etica profesiei, cat si legea il obliga pe ziarist la un comportament discret. Victimele provenind din catastrofe sau in urma unui viol prezinta un mare interes pentru presa, iar relatarea de catre mass-media a acestor agresiuni reprezinta o suferinta in plus la cea suportata deja de acestea sau de rudele lor. Lumina falsa reprezinta interpretarea incorecta a unor fapte reale prin atasarea, de obicei contextuala, a unor informatii imaginate. Se obtine astfel o inlantuire intre credibil si imaginar a carei reprezentare este in aparenta logica. Noul adevar, numai in parte bazat pe realitate, este menit sa aduca daune onoarei si respectabilitatii unor persoane. Expresii precum ,,se pare", ,,am putea concluziona", ,,se zice", ,,se aude", ,,e posibil" si altele utilizate de ziaristi limiteaza drastic sansele unui proces. Cele mai grave acuzatii de punere intr-o lumina falsa apar insa atunci cand prin dezacordul fatis dintre titlu, ori prin insasi substanta relatarii se obtine, cu sau fara voie, un neadevar. Aceasta practica se numeste fictionalizare si se manifesta prin titluri bomba acoperind relatari ambigue sau de-a dreptul distorsionate asupra vietii personale si afacerilor unor oameni.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

***, Dictionnaire des Mdias, (sub directia lui Francis Balle) ditions Larousse-Bordas, Paris, 1998.

Chisu Lucian, Introducere in mass-media, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2002.

Coman Mihai, Introducere in sistemul mass-media, Editura Polirom, Iasi, 1999.

Jeanneney Jean-Nel, O istorie a mijloacelor de comunicare, Iasi, Institutul European, 1997.

Le Roy Wilson Stan, Mass-media/Mass culture -an introduction, McGraw-Hill, Inc., 1993, 3-rd edition.