Rolul perceptiei mass-media in confruntarile informationale

rolul perceptiei mass-media in confruntarile informationale

Analiza confruntarilor mediatice si informationale din timpul conflictelor armate majore, desfasurate in ultimele decenii, arata ca, desi se poate vorbi despre o matrice comuna a actiunilor intreprinse de armata si de mass-media, fiecare situatie relevanta a cunoscut particularitati, care s-au coagulat apoi intr-un trend predictibil. Solutia pool system-ului, aplicata de americani in timpul operatiunii "Furtuna Desertului" din 1991, devenise previzibila dupa experientele mediatice, considerate drept ineficiente, in Grenada (1983) si, mai ales, in Panama (1989). In aceeasi perspectiva s-au inscris actiunile in forta, din punct de vedere informational, ale NATO in 1996, dupa labila prestatie in acest domeniu din anii precedenti a FORPRONU in Bosnia-Hertegovina. trauma informationala, suferita de NATO ca urmare a absentei jurnalistilor occidentali in teren in timpul razboiului cu Iugoslavia din 1999 (la fel ca si in cazul Afganistanului in timpul operatiunii "Enduring Freedom"), a determinat, cu siguranta, pentru Pentagon si Casa Alba, in cadrul confruntarii informationale din primavara anului 2003, decizia sa iasa la rampa - perfect constiente de enorma miza politica a razboiului impotriva Irakului - cu solutii informationale noi, pe cit de riscante, pe atit de spectaculoase si care au fost aplicate in corelatie cu deja traditionalele formule de lupta informationala.

Conditiile desfasurarii confruntarii in cauza erau marcate, de data aceasta, de nuante noi. Astfel, daca in 1991 mass-media nord-americane au detinut monopolul asupra mediatizarii razboiului, inclusiv in ceea ce privea lumea arab-musulmana, acest lucru nu a mai fost valabil si in 2003, cind, datorita televiziunii Al Jazeera (si nu numai) lumea araba a avut posibilitatea sa urmareasca razboiul cu proprii lor ochi si nu doar cu cei ai lui Peter Arnett de la CNN. De asemenea, daca razboiul din 1991 a avut girul expres al Consiliului de Securitate si suportul al cvasitotalitatii opiniei publice mondiale, in primavara lui 2003 mass-media au urmat interesele nationale si trendul atitudinii majoritatii populatiei (consumatorii de media), ceea ce, iarasi, a diversificat pina la maximum modul de abordare si interpretare a acestui nou razboi, transmis in direct.

Confirmarea consistentei "jurnalismului incorporat" a clarificat de facto dilema situatiei corespondentului de razboi - combatant sau necombatant, iar conflictul de interese si uriasele mize puse in joc de cel de-al doilea razboi din Golful Persic au dezvaluit in mare masura limitele neutralitatii si impartialitatii mass-media ca institutie: asa cum jurnalistul incorporat a devenit un soldat supus tuturor vicisitudinilor razboiului, tot asa interesul si sentimentul national au spulberat pretentiile de impartialitate absoluta si indiscutabila a mass-media - fie acestea cu vocatie locala sau internationala, provenind din lumea euro-atlantica sau musulman-araba. Desigur, aceasta asertiune a partizanatului mediatic nu are pretentia unui verdict imuabil, absolutizarea ideii ca mass-media ar fi iremediabil supuse unor interese (nationale, politice, economice, etnice, etc.) fiind la fel de falsa ca si opusul acesteia. In cazul celui de-al doilea razboi din Golful Persic s-a vazut, poate mai mult decit in precedentele conflicte armate, dispersia de opinii si atitudini ale marilor institutii de presa prezente activ in teatrul de operatii, fiecare dintre acestea urmind o linie convergenta cu linia statului (Statele Unite, Marea Britanie, Franta) sau civilizatiei de provenienta (arab-musulmana).

Acest parti-pris mediatic a fost vizibil inca dinainte de inceperea propriu-zisa a operatiunilor militare, atunci cind conflictul s-a purtat fie in culisele sau la masa verde a tratativelor politico-diplomatice, fie in coloanele ziarelor, in reportajele si talk-show-urile de televiziune sau in cifrele sondajelor de opinie. De fapt, originea celui de-al doilea razboi din Golful Persic s-a aflat nu in pericolul reprezentat de potentialele arme de nimicire in masa ale regimului Saddam Hussein, ci in divergenta intereselor strategice, economice, culturale sau etnice pentru una din cele mai fierbinti zone ale globului - Orientul Mijlociu, precum si in noua orientare, proactiva, a strategiei de securitate nationala americana. De altfel, evolutia centrelor de greutate a discursurilor presedintelui Bush intre prima si a doua jumatate a lunii martie a cunoscut o trecere rapida de la obiectivul dezarmarii NBC a Irakului, la eliberarea poporului irakian de tiranie si democratizarea tarii.

Se pot distinge trei mari centre de putere concurente privind interesele in Irak si, implicit, trei atitudini mediatice si informationale diferite: Statele Unite si Marea Britanie, statele arabe (cu exceptia Kuweitului) si nucleul european dur coagulat in cancelariile din Paris, Berlin si Bruxelles. In jurul acestor trei centre au gravitat, fluctuind la o distanta mai mare sau mai mica, si alti actori ai scenei internationale, in functie de propriile interese si de oscilatiile opiniei publice nationale, precum si de evolutia operatiunilor militare. Surprinzator de labila a fost replica informationala a Irakului, fie si numai in comparatie cu prestatia mult mai virulenta din urma cu doisprezece ani, de data aceasta Saddam mizind - cu succes - pe sprijinul propagandistic al statelor arabe.

Razboiul din Irak a fost prezentat publicului american pe trei paliere: primul si cel mai spectaculos a fost cel al corespondentelor de pe front, transmise pentru televiziuni, radio sau presa scrisa de catre jurnalistii incorporati. Al doilea palier, care l-a contrabalansat pe primul, atit ca frecventa, cit si in ceea ce priveste continutul, a fost cel al declaratiilor si briefing-urilor de presa ale oficialilor din Pentagon (fie acestia de la Washington sau de la Doha) si Casa Alba. In fine, enormul spatiu editorial alocat razboiului a fost completat cu deja nelipsitii comentatori si analisti militari si politici, majoritatea apartinind corpului ofiterilor americani in rezerva sau in retragere (aceasta practica a fost consacrata de catre britanici in 1982, cu ocazia razboiului argentiniano-britanic din insulele Falkland/Malvine, pentru a deveni apoi o practica comuna in spatiul media euroatlantic in timpul unor conflicte armate).

Una din primele probleme de perceptie asupra mersului razboiului cu care s-a confruntat administratia Bush a fost cea a asteptarilor initiale exagerate ale opiniei publice americane privind dezintegrarea rapida a regimului Saddam ca urmare a tavalugului militar "shock and awe", a unor dezertari masive, precum si a revoltei shiitilor din Sud si a kurzilor din Nord. Aceasta entuziasta prezumptie a fost infirmata insa dupa doar citeva zile de la patrunderea trupelor anglo-americane in Irak, ea fiind spulberata si de incidente - minore pentru evolutia generala a operatiilor militare, dar intens exploatate mediatic - precum doborirea elicopterului Apache (una din mindriile armatei americane) de un tir anonim de la sol, distrugerea unui avion britanic de catre o racheta americana Patriot (friendly fire), capturarea unor militari americani - aratati ulterior la televizor in intreaga lume (acestia au fost eliberati de infanteristii marini abia dupa cucerirea Bagdadului pe 13 aprilie), atentatul cu grenada savirsit de un sergent american de religie musulmana asupra ofiterilor sai superiori chiar in interiorul unei baze americane (fapt deosebit de grav din punctul de vedere american) sau "pauza operationala a ofensivei" justificata printr-o puternica furtuna de nisip. Avalansa relatarilor mass-media referitor la aceste incidente a creat in scurt timp impresia ca lucrurile nu merg tocmai conform celor prevazute initial de Pentagon.

Asa cum Fox News a fost marele cistigator pe piata media americana, televiziunea Al Jazeera din Doha - Quatar (aceeasi locatie ca si Comandamentul Central american), aparuta in 1996 (dar despre care lumea intreaga a aflat abia dupa inceperea razboiului din Afganistan, in toamna lui 2001), a fost, fara indoiala, liderul mediatic al lumii arab-musulmane, avind o audienta de 40 milioane de telespectatori in intreaga lume. Dispunind de un numar considerabil de mare de echipe de reporteri si cameramani in orasele irakiene aflate sub asaltul aero-terestru anglo-american, Al Jazeera a devenit sursa primordiala de informatii si, mai ales, de imagini terifiante necenzurate - unele la limita suportabilitatii - referitoare la victimele civile. In acelasi timp, Al Jazeera a fost televiziunea care a functionat aproape ca un releu de retransmitere in intreaga lume a imaginilor furnizate de televiziunea irakiana.

La fel cum s-a intimplat si in razboiul din 1991, confruntarea armata terestra si aeriana din Golful Persic a fost dublata si in 2003 de una informationala. Atit irakienii, cit si anglo-americanii au aruncat in lupta toate mijloacele si resursele informationale de care dispuneau pentru descurajarea adversarului si pentru sustinerea moralului si a vointei combative a propriilor trupe si populatii. La fel ca si in 1991, irakienii au fost coplesiti de tavalugul anglo-american, cu toate ca in primavara lui 2003, spre deosebire de precedentul conflict, ei au fost substantial sprijiniti de cvasitotalitatea potentialului informational musulmano-arab din Orientul Mijlociu.

Campaniile informationale ale Irakului s-au sprijinit pe trei piloni: galvanizarea energiilor combative ale armatei si populatiei prin discursurile si aparitiile televizate ale lui Saddam Hussein (foarte frecvente in timpul razboiului din 1991), oripilarea opiniei publice mondiale si amplificarea sprijinului pan-arab prin exacerbarea imaginilor cu victime civile si prizonieri americani, exagerarea pierderilor provocate inamicului sau dezmintirea unor infringeri sau retrageri irakiene si, in sfirsit, presiunea unor pedepse capitale pentru cei care ar fi fost tentati sa dezerteze.

Dat fiind faptul ca dictatorul irakian a fost tinta directa a unor atacuri cu rachete asupra posibilelor sale locatii, aparitiile sale la televiziunea irakiana au constituit obiect de analiza nu atit in privinta continutului discursului si a mesajului in sine, cit daca respectivele imagini fusesera inregistrate inainte sau dupa atac, cu alte cuvinte, daca Saddam mai era sau nu in viata. Primul discurs televizat al lui Saddam de dupa inceperea ostilitatilor, din 24 martie, a avut rolul de a arata atit americanilor, cit si arabilor ca presedintele Irakului era in viata si-i indemna pe fedaini, pe membrii partidului baas, pe oamenii simpli si pe cei din triburile locale sa-i loveasca pretutindeni pe invadatori, asigurindu-i ca victoria era a lor. Pentru ca vorbele sa fie sustinute de puterea imaginilor, discursul a fost ilustrat cu secvente infatisindu-l pe Saddam primind defilarea trupelor sale. Analistii au remarcat imediat ca retorica lui Saddam - recunoscut ca ateu - incepuse sa se apropie din ce in ce mai mult de cea a lui Ossama Ben Laden, prin apelul insistent la invocatii sacre. Razboiul sfint - Jihad-ul - a fost invocat de Saddam abia pe 1 aprilie, dar nu printr-o aparitie directa, asa cum anuntase televiziunea irakiana, ci prin intermediul ministrului informatiilor, Muhammad Said al-Sahhaf. Absenta imaginii lui Saddam a dat din nou nastere la speculatii privind moartea sau ranirea dictatorului, ceea ce a anulat in mare parte, efectul stimulativ al invocatiilor, amenintarilor sau imprecatiilor demnitarului irakian. In sfirsit, ultimele imagini cu Saddam, transmise de televiziunea irakiana, au frizat ridicolul: intr-un film de douasprezece minute cu imagini de arhiva, retransmis de citeva ori, Saddam aparea linistit si zimbitor in mijlocul cetatenilor din Bagdad, in timp ce americanii ocupasera deja aeroportul international al capitalei. Ridicole au fost si prestatiile ministrului irakian al informatiilor, care se ambitiona in cursul conferintelor de presa zilnice, tinute in fata jurnalistilor straini, sa debiteze afirmatii (unele contradictorii sau absurde) si declaratii belicoase, care nu aveau nici un suport in realitatea desfasurarii operatiilor militare in curs. Un alt laitmotiv al campaniei informationale irakiene a fost cel al victimelor civile provocate de erorile de bombardament, tema la care, in primul rind, Al Jazeera si-a adus o contributie substantiala.

Poate ca, dincolo de fanatismul razboinic nativ al arabilor, a functionat cel mai bine si sistemul de teroare si amenintarile capitale pentru potentialii dezertori, practicate pe scara larga in armata irakiana. Relatarile prizonierilor sau dezertorilor irakieni contin numeroase marturii despre acte de teroare si executii publice, comise de ofiterii superiori irakieni, gata de orice pentru a-si tine oamenii sub control si a-i face sa lupte pina la sacrificiul suprem.

In ceea ce priveste campania informationala americana, aceasta a avut o misiune extrem de delicata, deoarece trebuiau atinse simultan obiective divergente. Redemonizarea lui Saddam si a regimului sau trebuia sa limiteze cit mai mult contra-reactia de mitizare a liderului irakian ca un nou Saladin - erou al lumii musulmane (asa cum il descria la inceputul lunii aprilie editorialistul cotidianului pakistanez de limba engleza Dawn. Pe de alta parte, campania trebuia sa fie cit mai convingatoare pentru opinia publica internationala, ostila razboiului. Actiunile de demoralizare a armatei irakiene trebuiau, la rindul lor, sa menajeze cultura, traditiile si susceptibilitatile arabe, deja inflamate de ceea ce era perceput drept o invazie si o agresiune nejustificata. Nu in ultimul rind, majoritatea metropolitana americana care sprijinea razboiul trebuia mentinuta cu orice pret. Astfel, intr-un rastimp foarte scurt, laitmotivul amenintarii armelor chimice detinute de Saddam, care constituise casus belli in faza confruntarilor diplomatice, a cazut in umbra, pentru a fi scos la lumina cel al eliberarii poporului irakian de sub teroarea regimului dictatorial, operatiunea fiind denumita nu intimplator "Eliberarea Irakului" - "Iraqi Freedom". Aceasta schimbare de strategie informationala a fost evidenta, mai ales, in continutul interventiilor publice ale presedintelui Bush dinaintea, in momentul declansarii ultimatumului si in timpul campaniei militare.

Imensul angrenaj informational american pus in miscare de cel de-al doilea razboi din Irak a avut o importanta componenta, destinata sustinerii a ceea ce Le monde a numit "frontul interior". "USA Freedom Corps" - Corpul libertatii Statelor Unite ale Americii - a lansat o intreaga campanie de spijin moral al militarilor americani angajati in lupta pe frontul irakian, trimitindu-le printre altele si mesaje dedicate nominal prin e-mail, concepute de Pentagon, de genul Draga soldat al armatei americane, iti multumim ca aperi libertatea noastra sau Multumim pentru sacrificiul tau si pentru faptul de a-ti fi dedicat viata pentru a face lumea noastra mai sigura. Te afli in gindurile noastre de zi cu zi si ne rugam pentru intoarcerea ta cit mai rapida acasa. Puternica industrie publicitara americana s-a angajat si ea in efortul national de razboi, punind la dispozitia mass-media si departamentului securitatii interne serviciile sale de cercetare si productie, coordonatorul acestor campanii fiind Peggy Conlon, presedinta consiliului de administratie al lui Ad Council. Unul din obiectivele acestei campanii a fost acela de a-i explica cetateanului american prin anunturi publicitare ce trebuie sa faca in eventualitatea unui atac terorist: sa-si pregateasca o trusa de urgenta pentru 72 de ore (continind apa, hrana, medicamente si elemente de protectie diverse), sa aiba pus la punct un plan de reactie in cadrul familiei si sa-si procure brosura "Fii pregatit". Un alt obiectiv al campaniei, sustinut de industria publicitara americana, s-a concentrat pe revitalizarea si stimularea efortului voluntar al cetateanului prin spoturi publicitare articulate pe ideea sentimentului patriotic, pe mindria de a fi american si pe solidaritatea in jurul drapelului american. La 11 aprilie 2003, atunci cind rasturnarea regimului Saddam Hussein devenise o evidenta clara, presedintele George W. Bush si premierul Tony Blair s-au adresat populatiei pentru prima data, timp de citeva minute, prin intermediul televiziunii irakiene, care fusese crutata de distrugere tocmai pentru a putea fi folosita ulterior ca mijloc de comunicare. Mesajele - subtitrate in araba - fusesera inregistrate cu ocazia intilnirii la nivel inalt Bush-Blair din Irlanda de Nord de pe 8 aprilie, in care cei doi lideri discutasera viitorul Irakului post-Saddam. Pe un agreabil fundal portocaliu, cei doi lideri au incercat sa evite cu multa grija a fi perceputi ca niste cuceritori si au dat asigurari privind ajutorarea populatiei irakiene, viitorul democratic al Irakului si retragerea trupelor imediat dupa normalizarea situatiei. Aceste discursuri au marcat debutul campaniei informationale anglo-americane post-razboi in Irak, destinate nu numai pentru atenuarea traumelor post-conflictuale si a resentimentelor antiamericane, dar si pentru pregatirea si educarea societatii irakiene in spiritul unui stat de drept cu institutii democratice.

Despre cel de-al doilea razboi din Golful Persic si primul conflict armat major din mileniul trei vor curge, fara indoiala, valuri de comentarii si analize, inclusiv in ceea ce priveste aspectele sale informationale. Emblematice vor ramine insa cele citeva elemente de noutate pe care conflictul armat din primavara lui 2003 le-a propulsat in practica operatiunilor militare: atragerea si angajarea mass-media de partea militarilor prin formula jurnalistilor incorporati, pierderea monopolului informational al marilor puteri prin dispersia centrelor de informare mass-media si, mai ales, polarizarea partizanatului mediatic in functie de interesele nationale aflate in disputa. Aceste trei schimbari majore ale peisajului informational mondial vor determina noi strategii si doctrine de aparare. In acelasi timp, razboiul din Irak a demonstrat inca o data ca, desi tot superioritatea puterii militare este cea care decide in final soarta unui conflict armat, componenta informationala si-a adjudecat definitiv o pondere majora in balanta jocului politic.

Practica mediatica ofera destule exemple in acest sens. conform unui studiu publicat la Washington, cu cit te uiti mai mult la stiri la televiziunile comerciale, cu atit mai mult esti indus in eroare cu privire la elementele cheie ale razboiului din Irak si ale urmarilor acestuia. Si cu cit te uiti mai mult la canalul Fox News al lui Rupert Murdoch, in particular, cu atit mai mult perceptia despre razboi se deformeaza, dezvaluie raportul Programului pentru Atitudini Politice Internationale al Universitatii din Maryland (PIPA). Bazat pe citeva studii nationale, realizate impreuna cu Knowledge Networks din California incepind din iunie, PIPA a aflat ca 48 la suta din public crede ca SUA a gasit dovezi privind legaturile dintre Irak si al-Qaeda inainte de razboi; 22 la suta cred ca trupele au gasit arme de distrugere in masa in Irak si 25 la suta cred ca intreaga lume a fost de partea SUA in razboiul impotriva Irakului. De fapt, toate aceste trei opinii sint eronate.

Raportul 'Erori de perceptie, mass-media si razboiul din Irak' a relevat faptul ca pe cit o persoana avea mai multe perceptii eronate, cu atit mai mult persoana in cauza sustinea razboiul si se baza pe televiziunile comerciale pentru stiri asupra subiectului. Studiul va declansa, probabil, o dezbatere publica si profesionala: de ce stirile din mass-media - in special cele televizate - nu au fost mai sceptice in privinta declaratiilor ante-razboi ale administratiei Bush, in particular, in raport cu armele de distrugere in masa ale Irakului si legaturile cu al-Qaeda. Per ansamblu, conform PIPA, 60 la suta din cei chestionati sustineau cel putin una dintre cele trei erori mentionate. Treizeci la suta dintre respondenti nu aveau nici una dintre aceste perceptii gresite. Surprinzator, procentul celor care sustin asemenea erori a crescut usor. In iulie, de exemplu, sondajele au aratat ca 45 la suta din populatie credea ca fortele SUA au gasit 'dovezi clare in Irak cum ca Hussein lucra impreuna cu al Qaeda'. In septembrie - 49 la suta credeau asa ceva. La fel, cei care erau convinsi ca trupele au gasit arme de distrugere in masa in Irak erau mai multi: de la 21 la suta in iulie la 24 la suta in septembrie. Unul din cinci respondenti credea chiar ca Irakul a folosit arme chimice sau biologice in timpul razboiului. Stabilind ce factori duc la confuzii, PIPA a luat in calcul o serie de variabile ale datelor. S-a constatat o strinsa legatura intre respondentii cu perceptiile cele mai eronate si sprijinul lor pro-razboi. Numai 23 la suta dintre cei care nu sustineau ideile de mai sus erau pro-razboi, in timp ce 53 la suta din cei ce aveau una dintre perceptiile de mai sus sustineau razboiul. Dintre cei care credeau ca armele si dovezile privind al-Qaeda au fost descoperite in Irak si ca lumea intreaga sustine SUA, un surprinzator 86 la suta au spus ca ei sustin razboiul. Mai specific, dintre cei care cred ca Washingtonul a gasit dovezi ale legaturilor dintre Saddam si al-Qaeda, doua treimi sustineau ca recurgerea la atac a fost cea mai buna solutie. Razboiul era sustinut numai de 29 la suta dintre cei care nu credeau ca s-au gasit asemenea dovezi. Sursele stirilor au fost si ele cauza diferentelor majore de perceptie, conform PIPA, care a intrebat mai mult de 3.300 de respondenti de unde isi procura informatiile. Optzeci la suta au indicat televiziunea, iar 19 la suta ziarele. Dintre cei care au indicat televiziunile, 30 la suta au mentionat doua sau trei posturi; 18 la suta, Fox News; 16 la suta - CNN; 24 la suta - cele trei mari retele - NBC (14 la suta), ABC (11 la suta), CBS (9 la suta); si trei la suta - cele doua posturi publice National Public Radio (NPR) si Public Broadcasting Service (PBS).

In razboiul din Golf (cit si in cel din Iugoslavia - n.n.), nu foarte relevant in armamente, datorita enormei diferente de greutate specifica dintre antagonisti, s-a remarcat, prin aspecte de maxima noutate, un lucru care pina atunci nu s-a conturat intr-o forma atit de clara si globala, si anume: influentarea si modificarea atitudinii opiniei publice internationale, a adversarului si fortelor sale armate prin manipulare, intoxicare, dezinformare, diversiune etc.[1] de aici concluzia ca razboiul si confruntarea au intrat in domeniile cele mai exoterice ale cunoasterii umane[2], ceea ce pune in lumina posibilitatea proiectarii unei dimensiuni psihologice a oricarei strategii de securitate nationala. Ca urmare, am sublinia ca problemele cu privire la definirea dimensiunii psihologice a strategiilor nationale de securitate care au preocupat si sint in atentia unor state se refera la:

concentrarea eforturilor asupra modului de instrumentare a politicii traditionale cu aspecte ce au fost si sint strict de apanajul serviciilor de informatii si ale structurilor de influentare psihologica cu accent pe realizarea unei doctrine asupra modului in care se poate infaptui controlul instrumentelor folosite in confruntarea psihologica, in asa fel incit sa le confere acestora o semnificatie strategica;

evaluarea posibilitatilor si resurselor de promovare a acelorasi interese politico-militare in conditiile reducerilor majore in cheltuielile militare si existenta unui cadru legislativ international limitativ privind folosirea mijloacelor violente, a fortei armate;

insusirea invatamintelor acumulate pina in prezent si proiectarea evolutiei si amploarei confruntarilor psihologice;

evidentierea si eliminarea obstacolelor de natura conceptuala, politica, culturala si juridica pentru folosirea mai eficienta a formelor si procedeelor psihologico-politice in strategia securitatii nationale prin angrenarea factorilor puterii de stat (economic, diplomatic si militar), a resurselor de orice natura, care pot contribui la desfasurarea confruntarii psihologice.

Poate fi retinut, ca baza pentru dezvoltarile conceptuale care vor urma, punctul de vedere mai dezvoltat al col. dr. Radu Ion in care se sustine ca fie ca este vorba de un decident individual sau de unul colectiv (dovada a esentialitatii modelului), rezulta, in principiu, existenta urmatoarelor posibilitati ale agresiunii informationale, cu metodele si procedeele aferente:

falsificarea premiselor interpretarii prin crearea (prezentarea) unei realitati false, dar credibile pentru cel agresat (metoda utilizata este cea a dezinformarii prin manipulare informationala si prin diversiune);

alterarea conditiilor interpretarii valide "intoxicarea informationala" (metoda consta in intimidarea prin demonstratie de forta si amenintare, exces de informatii voit contradictorii), administrarea de informatii "fierbinti" cu mare doza de afectivitate negativa ("imagine-soc", "biciuirea emotiilor", crearea de "vid informational" favorabil proliferarii zvonurilor etc.).

In esenta, cele prezentate constituie tabloul posibilitatilor influentarii si agresiunii psihologice cu precizarea ca existenta acestor posibilitati la nivelul tertiar comporta si o anume specificitate. Dar, revenind la conceptul clausewitzian privind scopul final al razboiului, rezulta ca supunerea, infringerea vointei unui stat inamic inseamna, in ultima instanta, schimbarea atitudinii si comportamentului acelui stat in functie de interesele urmarite de agresor, iar schimbarea de atitudine si comportament (materializata, in general, prin acceptarea infringerii, a conditiilor impuse, de regula, prin tratatele de pace, precum si a unei conduite a statului invins vis--vis de invingator, in functie de cum dicteaza interesele celui din urma) se poate realiza prin violenta si/sau influentare-persuasiune.

De regula, percepem situatia politica internationala in termenii comportamentului statelor intre ele, dar trebuie retinut faptul ca societatea, statul, in ultima instanta, inseamna o agregare de indivizi avind ca liant apartenenta si loialitatea acestora fata de stat. Din acest motiv, consideram ca interactiunea dintre stat si indivizi face ca opiniile si atitudinile indivizilor si grupurilor de indivizi sa poata defini trasaturile si natura intereselor statului in functie si de specificitatea valorilor culturale, traditiilor si experientei acumulate de statul respectiv.

In interstitiul acestei interactiuni este locul favorabil in care trebuie si pot actiona formele si procedeele confruntarii informationale. Tocmai in acest sens Ron D.McLaurin subliniaza ca "aceasta interactiune nu poate avea loc in lipsa comunicarii" si ca "operatiile de razboi informational sint, in ultima instanta, acte de comunicare, de impact informational, in sensul generic al termenului, scopul acestora, insa, urmareste sa afecteze perceptiile, atitudinile si opiniile liderilor si prin aceasta sa le influenteze comportamentul" .

Ca rezultat al "maniei" informatiilor, "sindrom al razboiului din Golf", s-au amalgamat si confundat, in plan operational si al scopurilor, concepte si domenii care nici macar din punctul de vedere al logicii formale nu pot fi confundate, fiind definite de sustinatorii "razboiului informational" ca forma unica atotcuprinzatoare de manifestare a confruntarilor viitorului. Astfel de definiri conceptuale, in viziunea lui Peter Emmett, includ, ca tinte ale confruntarii informationale, sistemele electronice, dar nu si mintea umana .

Iata de ce, in opinia noastra, esenta confruntarii informationale consta in patrunderea in "imparatia mintii umane" prin informatie. Numai in acest fel informatia inseamna putere, dar ea nu este substituent al puterii unui stat. Informatia este doar un component al revolutiilor si in domeniul militar, insa ea nu este niciodata cauza acestora.

confruntarea informationala ca o forma superioara de confruntare in care se urmareste, cu precadere, realizarea acelorasi scopuri politice prin mijloace, altele decit cele clasic-violente, poate fi definita ca un ansamblu complex si extrem de mobil de masuri, activitati si actiuni organizate si desfasurate de catre structuri cu grade diferite de specializare, utilizind forme si procedee adecvate in vederea dobindirii si folosirii informatiilor pentru modificarea atitudinilor si comportamentului in relatie amicala (sau nu) cu un partener sau grup de parteneri in scopul realizarii unor obiective de interes national.

Daca practica istorica a dovedit ca exista un instrument psihologic al puterii de stat si ca strategiile de securitate ale statelor moderne incorporeaza o dimensiune psihologica, atunci ar fi o eroare conceptual-strategica sa se inverseze planurile de importanta, iar dimensiunea respectiva sa fie inlocuita, de exemplu, cu una de "razboi electronic" sau de protectie si atac al sistemelor de calcul, asa cum se incearca a se sustine in unele lucrari si demersuri oficiale din Romania.

In definitiv, este evident ca sustinerea prioritatii unui asa-zis "razboi electronic" constituie, de fapt, o incercare de construire a unui mare edificiu de sisteme informationale, neoperante in contextul confruntarii informationale. Insa doar timpul si experienta militara acumulata din studiul conflictelor vor fi in masura sa confirme daca o astfel de constructie este robusta sau va fi numai echivalentul strategic al unui castel de nisip.

Literatura:

Agresiune si aparare psihologica Bucuresti: Editura Academiei de Inalte Studii Militare, 1994.

Richard W. Bloom. Propaganda si masurile active / Manual de psihologie militara. - New York: Editura John Wiley & Sons Ltd., 1991.

Josef Borogosz. Psihologia - al patrulea gen de arma. - Biblioteca centrala a Ministerului Apararii Nationale, Biroul Informare Bibliografica, Expres Informatia. - Bucuresti, 1992, nr.3.

C. J. Caswell. Operatiile de razboi psihologic: un multiplicator de forte neglijat - London: Colegiul interarme, 2004.

Septimiu Chelcea. Memorie sociala si identitate nationala. Institutul National de Informatii, 2004 .

Carl von Clausewitz. Despre razboi. - Bucuresti: Editura Militara, 1982.

Peter Emmett. Mania informatiilor - o noua manifestare a sindromului razboiului din Golf // Rusi Journal, 1996, februarie.

Radu Ion. Imaginea de sine si comportamentul militarilor in situatii limita /teza de doctorat. - Bucuresti: Editura Academiei de inalte Studii Militare, 1999.

Ron D. McLaurin. Propaganda militara. Razboiul si operatiile psihologice. - New York: Praeger Bublishers, 1982.

Ioan Mircea Pascu. Armele si politica. - Bucuresti: Editura Politica, 1989.