CONTRIBUTIA DANSULUI SPORTIV LA DEZVOLTAREA BIOLOGICA A TINERILOR

CONTRIBUTIA DANSULUI SPORTIV LA DEZVOLTAREA BIOLOGICA A TINERILOR

1. Efectele dansului sportiv asupra tinutei corporale

Tinuta sau postura, reprezinta pozitia pe care o adoptam intr-un anumit moment, cat si actiunile care modifica sau influenteaza pozitia corpului. Pozitia capului si gatului, a segmentelor inferioare si superioare, a trunchiului, modul cum stam sau cum ne miscam exprima o varietate de stari psihice si influenteaza in mod negativ sau pozitiv chiar relatiile interumane.

Dansul sportiv, in contextul procesului instructiv-educativ din lectiile de educatie fizica, are ca obiectiv pastrarea unei bune capacitati motrice. Pe langa aceasta tinerii trebuie sa dobandeasca:

tinuta corporala deosebita;

expresie motrica;

invatarea, perfectionarea si consolidarea continutului motric specific fiecarui dans studiat, formarea bazelor generale ale tehnicii, insusirea unui repertoriu cat mai variat;

cunostinte muzicale, legate de muzica in general si de genurile muzicale care acompaniaza dansul sportiv, in special;

comportament civilizat, invatarea bunelor maniere, relatia dintre sexe, comportament civic;

psihic cat mai echilibrat cu dezvoltarea calitatilor de vointa, curaj, perseverenta, stapanire de sine;

educarea capacitatii de apreciere a actiunilor motrice a altor subiecti;

educarea capacitatii de apreciere a propriilor actiuni motrice;

dezvoltarea capacitatilor coordinative;

formarea schemei corporale; plasamentul corpului si a segmentelor corpului in diferite directii si planuri cat mai corect;

Ca orice disciplina sportiva compusa dintr-un continut tehnic cu caracter estetico-artistic in concordanta cu muzica, pentru practicarea tractiuni, factori mecanici statici si dinamici. Acestea actioneaza pozitiv prin marirea aportului de sange si substante nutritive, miscarea determinand existenta si forma articulatiilor. De amplitudinea miscarilor depinde intinderea suprafetei articulare. Grosimea cartilajului articular corespunde presiunii exercitate asupra suprafetei articulare. Articulatiile devin mai rezistente la cei care fac exercitii fizice, dansul are o contributie importanta la intarirea acestora mai ales la nivelul membrelor inferioare - articulatia gleznei, genunchiului, articulatia coxo-femurala. Mobilitatea articulatiilor si ligamentelor este mentinuta la parametrii normali si chiar dezvoltata prin exercitiile care constituie pregatirea organismului pentru temele din dans cat si prin dansul propriu-zis.

Prin practicarea dansului ca mijloc al educatiei fizice, se realizeaza o osificare mai buna prin mijloacele specifice pe care le are la indemana. Contributia acestuia la intarirea si maturizarea sistemului osos atat la femei cat si la barbati, se realizeaza si prin tinuta corecta si indreptarea unor deficiente de postura. Obisnuirea tinerilor sa faca exercitii fizice si dupa terminarea studiilor, contribuie la prevenirea unor boli ca osteoporoza, oasele fiind mult mai fragile, diminuarea mobilitatii articulare, predispozitii ale curburilor coloanei vertebrale la scolioze, cifoze, etc.

Sistemul muscular ca si cel osos se afla in pragul maturizarii. La aceasta varsta tinerii isi maresc volumul muscular capatand o capacitate de forta mai crescuta si este chiar recomandat sa se lucreze pentru dezvoltarea fortei generale si segmentare. Deosebirile dintre barbati si femei exista si sunt semnificative. Dupa realizarea diferitelor probe fizice cu ambele sexe, s-a constatat ca:

tonusul muscular este in general mai crescut la barbati fata de femei;

forta diferitelor grupe musculare este mai scazuta la femei - in special centura scapulo-humerala;

supletea musculara si ligamentara este mai crescuta la femei si mai scazuta la barbati (Ionescu, A. si Mazilu, V., 1968).

Muschii sunt organele active ale miscarii. Forma, lungimea, grosimea si proprietatile lor functionale fundamentale, mecanismele biochimice si nervoase ale contractiei, ca si structura intima a fibrei musculare sunt determinate de caracteristicile miscarilor pe care le executa.

In dansul sportiv se activeaza intreaga musculatura a corpului, inclusiv cea faciala, deoarece este nevoie de expresie corporala dar si faciala, la un nivel care determina intensificarea si generalizarea circulatiei sangelui, deschiderea capilarelor, activizarea schimburilor nutritive in intregul organism. Contractiile nu sunt de intensitate maximala, forta de contractie musculara este raportata la coregrafie, genul de dans si partener(a). Dansul este indragit de foarte multi tineri, la nivel de masa, deoarece creeaza placere, este accesibil si mentine tonusul muscular, crsste capacitatea functionala in special a excitabilitatii neuromusculare.

Prin dans creste capacitatea de forta si rezistenta musculara, se intensifica tonusul muscular pentru a putea face fata problemelor programului de lucru. Tesutul adipos care la femei este mai evident se diminueaza si se modeleaza odata cu musculatura prin exersarea pasilor si figurilor de dans.

Cercetarile arata ca practicarea exercitiilor fizice, determina activarea sporita a cantitatii de glicogen din muschi. Muschii antrenati la randul lor utilizeaza economicos glicogenul in timpul manifestarilor fizice, produc acid lactic, dar intarzie aparitia oboselii.

Dansul sportiv, prin actiunea asupra sistemului muscular, modeleaza si structureaza corpul, dezvolta o capacitate de effort mai mare, mentine supletea musculara si ligamentara.

Sistemul respirator la aceasta varsta de 18-30 ani, are unele particularitati, in functie de sex. Dupa Georgescu, M. (1988):

greutatea plamanilor este mai mare la barbati, 505-479 g, fata de femei, 468-417 g;

barbatii au respiratia de tip costal inferior si abdominala, iar femeile de tip costal superior;

dansului este nevoie de educarea muzicalitatii si expresivitatii miscarilor, conditie obligatorie pentru a avea rezultatele scontate.

Mijloacele pentru educarea esteticii miscarii, in maniera specifica dansului, sunt imprumutate din dansul clasic.

Pentru tinuta corecta, maniera eleganta de asezare a segmentelor corpului este realizata cu varfurile picioarelor usor rasucite spre inafara, genunchii intinsi, bazinul drept, musculatura fesiera incordata, coloana vertebrala dreapta, cu umerii coborati, abdomenul controlat cu musculatura in tonus, gatul degajat, bratele pe langa corp, barbia la orizontala.

In miscare, corpul trebuie sa-si pastreze frumusetea prin intinderea gleznei in sectiunea standard si rasucirea labei piciorului, in dansurile latino-americane, prin continuarea miscarii bratelor pana la nivelul degetelor, prin pozitii si miscari ale capului in concordanta cu intregul corp. Fiecare dans are un mod specific de exprimare nonverbala, cu un anumit caracter pe care trebuie sa se deruleze coregrafia, muzica fiind cea care dicteaza. Prin dansul sportiv estetica miscarii corporale se dezvolta datorita manierei de lucru pe care trebuie sa-l insuseasca practicantii acestei discipline atat prin exercitiile din dansul clasic, miscari gimnice cat si prin exercitiile specifice.

Este un sport tehnic, cu caracteristici artistice pronuntate, iar acestea au efect asupra intregii dezvoltari a tinerilor.

Expresia motrica nu se rezuma numai la demonstrarea tehnicii corecte si estetice, ci ea cuprinde modul de interpretare al caracterului dansului si a muzicii, precum in mod deosebit expresivitatea faciala si colaborarea dintre parteneri.

Efectele fiziologice si hormonale ale practicarii dansului sportiv

Dupa Ionescu, A. si Mazilu, V., (1968), in conditii normale, cresterea si dezvoltarea corpului se desfasoara continuu pana la maturitate, cu perioade mai intense si perioade de stagnare sau mai putin intense, cu cat ne apropiem de sfarsitul perioadei evolutive.

In axiologia moderna legile cresterii si dezvoltarii sunt grupate dupa criterii diferite. Cea mai cuprinzatoare este gruparea urmatoare:

I - Legea cresterii inegale si asimetrice a tesuturilor si organelor

II - Legea ritmului diferit de crestere si dezvoltare

III - Legea schimbarii proportiilor si a raporturilor dintre organism si partile sale componente

IV - Legea marilor alternante in crestere si dezvoltare

V - Legea cresterii si dezvoltarii diferentiate pe sexe

Nu ne propunem sa dezvoltam aceste legi, dar o referire la ultima dintre ele trebuie sa facem,deoarece in ceea ce discutam mai departe diferentierea intre sexe trebuie realizata, deoarece studiul cuprinde un esantion mixt si caracteristicile pentru fiecare sex credem ca ar trebui anuntate.

Procesul de crestere se opreste in general la fete in jurul varstei de 17-19 ani, iar la baieti continua pana la 21-25 ani. Cresterea si dezvoltarea inegala si uneori asimetrica, aritmica, alternanta si diferentiata pe sexe, nu este intamplatoare, ci se supune unor legi superioare de coordonare si echilibru, pe etape evolutive, care tind sa transforme progresiv copilul in tanar si de acolo in adult. Limitele de varsta pentru finalizarea cresterii corporale este data diferit de cercetatori, dar in medie ea se situeaza intre anii mai sus mentionati.

Dansul sportiv prin continutul sau, exercita asupra subiectilor o serie de influente benefice. Ele se pot grupa in influente locale si generale, immediate sau tardive, rapide sau lente, trecatoare sau stabile si lista ar putea continua.

Noi o sa abordam o alta clasificare din punct de vedere gerontologic, perioada 15-30 ani se incadreaza in etapa varstei tinere, iar dupa Winter (citat de Bota, A., 2000), aceasta etapa este denumita varsta adulta precoce (18-30 ani).

Pentru adultul neantrenat poate fi descrisa ca o perioada cu o relativa conservare a capacitatii de performanta motrica.

Schiopu, U. (1995), imparte in trei subetape perioada adolescentei:

preadolescenta, intre 14 si 16 ani;

adolescenta propriu-zisa, intre 16 si 18 ani;

adolescenta prelungita, intre 18 si 25 ani.

Ultima perioada, adolescenta prelungita, este legata de dobandirea statututlui de adult si este caracterizata de intensa maturizare biologica, intelectuala si morala.

La adolescente, sistemul osos reprezinta 68-72% din greutatea oaselor barbatului, avand dimensiuni mai mici in lungime, cat si in diametrele osoase (Bota, A., 2000). La aceasta varsta s-a incheiat cresterea in lungime si osificarea oaselor. La 18 ani se termina procesul de sudare a oaselor bazinului.

Oasele craniului au un proces mai lent, cresterea masivului osos facial inceteaza spre 23 ani.

Dupa Kulcsar, S. (2000), oasele membrelor se definitiveaza in jurul varstei de 20-22 ani.

Sistemul osteo-articular este influentat prin exercitarea unor presiuni, cantitatea de sange care iriga tesutul pulmonar impreuna cu sangele functional circulant este in medie 5 l/min la barbati si      3 l/min la femei;

mobilitatea toracelui este mai mare la barbati decat la femei;

frecventa respiratorie (F.R.) este de 14-18 resp/min la barbati si de 18 resp/min la femei;

amplitudinea miscarilor respiratorii este de 500 ml la barbati si 400 ml la femei;

capacitatea vitala si ventilatia maxima este in medie 4100 - 4400 ml la barbati si 3100 - 3200 ml la femei;

debitul respirator maxim la barbatii sportivi este intre 150 si      180 l/min, iar la femeile sportive este intre 100 si 120 l/min. Neantrenatii au limite de 80-100 l/min.

consumul maxim de oxigen VO2 maxim este aproximativ 2000 ml/min (35 ml/kgcorp/min.) la femei si cu 30% mai mare la barbati.

In timpul unei probe de dans, partenerii isi executa o anumita coregrafie prestabilita si exersata pentru formarea stereotipului dinamic. Printr-o respiratie cat mai corecta, instalarea oboselii se poate intarzia, astfel incat organismul sa poata suporta un volum mai mare de lucru. Utilizarea oxigenului la nivel muscular determina o posibilitate de efort prelungita.

Prin antrenament, dansul contribuie la realizarea unei respiratii corecte, la cresterea volumului respirator prin reprize de exercitii dinamice, la dezvoltarea rezistentei generale a organismului.

Dupa Bota, C. (2000), modificarile tardive in sistemul cardio-vascular vizeaza atat indicatorii fiziologici, dar si aspectele structurale si morfologice.

Acestea se refera la modificarile dimensiunilor inimii, diminuarea frecventei cardiace, cresterea volumului sistolic, debitul cardiac, tensiunea arteriala, modificari ale densitatii capilarelor in muschii scheletici, VO2/puls maxim.

Prin antrenament, inima se adapteaza avand modificari ale morfologiei, structurii si caracteristicilor functionale.

Prin intreruperea programului de antrenare, aceste modificari dispar, parametrii morfologici si functionali ajung la valorile initiale.

Dimensiunile inimii se modifica in functie de gradul de antrenabilitate, la sportivi fiind mai mari fata de nesportivi.

Cordul, cel mai important organ al aparatului cardio-vascular, creste si se dezvoltaiin raport cu varsta, sexul tipul constitutional, cu greutatea si inaltimea corpului. Inima creste in greutate de la nastere pana la maturitate de 12 ori:

volumul cordului la adultii/tinerii neantrenati este de 600-800ml sau 11-12 ml/kgcorp, fata de 900-1300ml, respectiv 14-17 ml/kgcorp la sportivi care practica eforturi de lunga durata;

masa cardiaca (greutatea cordului), la neantrenati este in medie 300g, la sportivi pana la 500g. Exista diferente ale dimensiunilor inimii si in functie de sex, la femei fiind de 225 g. (Demeter, A.,1972);

frecventa cardiaca de repaus este de 72 b/min la barbatii neantrenati si de 75 b/min la femeile neantrenate;

volumul sistolic (VS) in repaus la neantrenati este de 55-75 ml, iar VS maximal de 80-110 ml, la femei dimensiunile cordului determina ca VS in repaus sa fie de 55-60 ml, fata de 70-75 ml la barbati (proportia se pastreaza si la VS maximal);

debitul cardiac (DC) este de 5 l/min la barbatii neantrenati si 4,5 l/min la femeile neantrenate in conditii de repaus, DC maximal creste pana la 14-16 l/min la neantrenati fata de 20-25 l/min la antrenati;

tensiunea arteriala este dupa Demeter, A. (1984), mai mica la femei in comparatie cu cea a barbatilor de aceeasi varsta, respectiv 115,65 mmHg la femei fata de 124,75 mmHg la barbati, in effort TA la femei arata cresteri mai mici decat la barbati, fiind un atu in eforturile de rezistenta.

Dansul sportiv contribuie la realizarea unei mai bune vascularizari a intregului organism, hranirea tesuturilor se realizeaza mai bine, sangele este oxigenat. Prin practicarea dansului sportiv, tinerii nesportivi isi imbunatatesc debitul cardiac si rezistenta organismului la efortul zilnic.

La varsta cuprinsa intre 18-25 ani, odata cu stabilizarea fizica se realizeaza si cea a secretiilor hormonale si in principal a axului hipotalamo-hipofizar implicat in eficienta reglarilor corespunzatoare. Este perioada de perfectionare a tehnicii si de dobandire a tuturor calitatilor fizice, specifice unei discipline sportive.

Echilibrul proportiilor corpului, atingerea nivelului parametrilor biologici si functionali ai adultului, stabilitatea psihica si nivelul intelectual, fac ca aceasta etapa sa fie considerata "a doua varsta de aur a invatarii". Hipofiza, prin hormonii sai, influenteaza cresterea celulelor nervoase si stimuleaza intens producerea hormonilor sexuali si implicit maturizarea.

Hormonii creeaza un fond general de adaptare la efort prin mobilizarea resurselor functionale si mentinerea homeostaziei generale prin:

directionarea metabolismului glucidic si hidromineral;

adaptarea la stress;

adaptarea prompta a termoreglarii;

adaptarea circulatiei si respiratiei la cerintele efortului.

In functie de starea de antrenament, de starea emotionala a subiectului, de volumul si intensitatea efortului, se produc diferite constelatii endocrine care asigura eficient atat mobilizarea rapida a functiilor implicate in efort cat si mentinerea lor la nivelul corespunzator solicitarii.

3. Particularitatile efortului in dansul sportiv

Putem caracteriza efortul din aceasta disciplina sportiva tinand cont de faptul ca durata fiecarui dans in competitiile de gen este de 1,15-1,30 minute, iar o repriza de dans din sectiunile latino sau standard inseamna 5x1,30 min.

Putem spune, tinand cont de durata si de repertoriul motric ca efortul este de tip anaerob lactacid si aerob.

Efortul se afla in permanenta intrepatrundere intre cele doua variante de consum de energie, astfel incat este foarte dificil sa spunem ca predomina unul mai mult decat celalalt.

In anumite probe cum ar fi jive-ul si quick stepul, efortul tinde sa devina mai mult anaerob lactacid, deoarece se lucreaza cu intensitate mult mai mare, mult mai rapid, cu saltari energice si sustinute, cu deplasari mari intr-o unitate de timp mult mai scurta decit in celelalte tipuri de dans, iar dansatorii sunt in datorie de oxigen la finalul celor doua probe.

La polul opus se situeaza rumba, valsul lent si slow foxtrot-ul, unde miscarile sunt line si lente, iar efortul este clar de tip aerob. Diferenta de intensitate a efortului o poate realiza coregrafia pe care o are fiecare pereche cu variatii de ritm si tempo pe o muzica cu tempo prestabilit.

Celelalte dansuri sunt caracterizate din punctul nostru de vedere printr-un efort mixt, trecerea de la efortul aerob la cel anaerob lactacit se realizeaza fara o delimitare clara. Coregrafia perechii poate determina schimbarea de tip de efort in functie de maiestria executiei, gradul de complexitate in alcatuirea succesiunii pasilor si de viteza cu care se realizeaza miscarile.

Sportul este responsabil de mobilizarea rezervelor componente performantiale, care la noi se refera in mod special la factorii de natura biologica, psihologica sociala si artistica. Este din ce in ce mai dificil sa ajungem in partea superioara a clasamentului in competitiile de gen, deoarece perfectionarea in timp a disciplinei devine o conditie esentiala a specialistilor ceea ce determina sportivii spre autodepasire de la o competitie la urmatoarea.