Domeniile de viata ale Globului

Domeniile de viata ale Globului

Principalele domenii de viata de pe Glob sunt: domeniul acvatic (dulcicol si marin), domeniul terestru si domeniul subteran.

In cadrul acestor domenii materia vie este organizata in populatii (formate din indivizii aceleiasi specii), biocenoze (formate din totalitatea organismelor vii ce ocupa un anumit teritoriu geografic sau acvatoriu) si biomuri care inglobeaza totalitatea biocenozelor de pe suprafete foarte intinse. Biocenoza impreuna cu mediul sau abiotic (biotopul) formeaza ecosistemul. Organizarea materiei vii la nivelul ecosistem-ecosfera si biocenoza-biosfera este vazuta diferit de cercetatorii ecologi; unii considera ecosistemul ca element de structura al ecosferei si biocenoza element de structura al biosferei; alti ecologi definesc biomul ca fiind un ecosistem major, sau macroecosistem, cuprinzand un complex de biotopuri si biocenoze. Apreciind ca neadecvat termenul de biom pentru un complex format din parte vie si parte nevie, C. Parvu (1999) considera ca intre ecosistem si ecosfera se interpune, ca sistem de organizare, ecobiomul, care este un ecomacrosistem, iar intre biocenoza si biosfera, biomul.

Mentionam ca in curs s-au folosit termenii formatiune bioecologica si biom, avandu-se in vedere, pe de o parte, uzitarea lor in literatura de specialitate, dar si datorita descrierii mai detaliate a invelisului viu.

Biomul reprezinta deci un nivel de organizare a materiei vii ce cuprinde totalitatea biocenozelor de pe un teritoriu / acvatoriu relativ mare si care se caracterizeaza printr-o structura in general asemanatoare si valori anumite ale factorilor fizici, mai ales ale temperaturii si umiditatii. Notiunea de biom se aplica atat pentru formatiunile mediului terestru, cat si pentru cele din mediile de viata acvatice.

Pe suprafata pamantului biomurile acvatice marine si oceanice ocupa 361 milioane km², respectiv 71%, iar biomurile terestre, 149 milioane km², respectiv 29% din suprafata. In ambele emisfere predomina suprafetele ocupate de mari si oceane; raportul este de 1/1,5 pentru emisfera nordica (boreala), numita si continentala, si de pentru emisfera sudica (australa), numita si oceanica.

Domeniul acvatic cuprinde doua categorii de biomuri: limnicoli, ce se dezvolta in apele continentale, si biomuri marine si oceanice.

Domeniul terestru, datorita heterogenitatii conditiilor ecologice pe care le ofera, prezinta o mare diversitate a biomurilor. De la nord spre sud se succed: deserturile reci, tundra, taigaua, padurile mixte de conifere si foioase, padurile de foioase si tufarisurile cu frunze cazatoare din zona temperata, stepele din zona temperata, savanele tropicale, padurile sclerofile rare tropicale, padurile tropicale cu frunze cazatoare si padurile tropicale umede cu frunze persistente.

1. Biomurile acvatice

Luandu-se in consideratie mai multe criterii, oceanul planetar a fost impartit in ape continentale si ape maritime si oceanice. Chiar daca domeniul marin ofera continuitate, cele cinci oceane comunicand dintotdeauna intre ele, barierele ecologice au delimitat clar zonele litorale de cele pelagice si cele abisale, pentru fiecare dintre acestea recunoscandu-se regiuni biogeografice distincte.

Formatiunile limnicole se clasifica in urmatoarele tipuri:

ecosisteme de izvoare si ape curgatoare (ce formeaza biomul lotic) - un fluviu cu izvoarele, paraiele si raurile pe care le dreneaza formeaza un biom lotic;

ecosisteme de ape statatoare -lacuri (biomul lacustru);

balti (biomul palustru);

ecosisteme de mlastini (biomul mlastinilor);

ecosisteme de delta (biomul deltaic).

Indiferent de tipul lor, ecosistemele acvatice contin doi biotopi: masa de apa sau pelagialul si substratul sau bentalul, populate de pelagos sirespectiv, bentos.

Pelagosul reprezinta totalitatea organismelor vii care traiesc in masa de apa si cuprinde urmatoarele biocenoze:

planctonul alcatuit din fitoplancton, zooplancton si bacterioplancton, ce populeaza intreaga masa a apei;

neustonul alcatuit ca si planctonul din produditori, consumatori sidescompunatori, dar populeaza suprafata neagitata a apelor continentale si marine;

pleustonul format din grupari de hidrobionti vegetali si animali care plutesc pe suprafata ecosistemelor acvatice;

nectonul este format din grupari de populatii sau grupari de consumatori (cefalopode, pesti, mamifere), care se deplaseaza activ in masa apei.

Bentosul este format din biocenoze legate mai mult sau mai putin de substrat. Lanturile trofice sunt complete in etajul luminat si incomplete in etajele profunde in care sunt prezenti numai consumatorii si descompunatorii.

Vom prezenta mai intai principalele biomuri acvatice si intr-un subcapitol separat regiunile biogeografice marine ale Globului.

1. 1. Biomurile acvatice continentale

l. l. 1. B io m u l lot ic

Aceasta formatiune este constituita din biocenoze foarte diferite, fiind un adevarat mozaic de la izvoare pana la varsarea in mare, ca o consecinta a heterogenitatii conditiilor pe traseul respectiv: altitudine, compozitia chimica a apei si viteza de curgere, natura si structura substratului.

Biocenozele biomului, atat cele planctonice, cat si cele bentonice, sunt structurate in cele trei niveluri trofo-energetice (producatori, consumatori, descompunatori), dar circuitul substantelor si fluxul de energie au un caracter de tranzit- multe dintre vietuitoare sunt transportate in aval, neparticipand la circuitul materiei in locul in care au luat nastere. Aceste biocenoze sunt foarte diferentiate intre ele: paraiele si raurile de munte au hidrobionti specializati la viata de curent acvatic, in general rece, cu debitul scazut si bogat in oxigen solvit (fig.43). Curentul apei este factorul esential in selectia si stabilirea compozitiei biocenozelor, functie de care s-au dezvoltat adaptari morfo-fiziologice si de comportament la hidrobiontii caracteristici:

rizomi puternici pentru fixarea plantelor de substrat;

frunze filiforme in masa apei, tulpini groase si ramificate;

algele adera la substrat si secreta mucilagii pentru a nu opune rezistentii trecerii apei si o fixare mai buna de substrat;

fauna nevertebrata are dimensiunile corpului mult reduse, corpul puternic aplatizat dorso-ventral, mai rar lateral, pentru o aderentii cat mai buna; unele au ventuze, carlige, gheare de prindere;

pestii au corpul filiform si sunt foarte buni inotatori.

Biocenozele dominante ale raurilor si fluviilor sunt potamoplanctonul format din fitoplancton si zooplancton (dominat de rotifere, copepode si eladocere), perifitonul, bentosul si nectonul.

Bentosul are, functie de heterogenitatea conditiilor ecologice, biocenoze foarte diverse:

lotice, in locurile cu curgere rapida a apei, si biocenoze lentice unde curgerea apei este lina;

psamoreofile (de nisip), argiloreofile (de argila), peloreofile (de mal) si litoreofile (de piatra), functie de natura substratului.

Producatorii primari sunt reprezentati de microfite (dominat de diatomee, euglenoficee si cloroficee) si macrofite: muschiul de apa (Fontinales), piciorul cocosului fluviatil (Ranunculus fluviatilis), dretea (Callitriche), bobornicul (Veronica), bradisul (Myriophyllum verticillatum), broscarita (potamogeton); la malul apei sunt prezente asociatii cu stuf(Phragmites australis), papura (Typha), diferite specii de rogoz (Carix) etc.

Fauna piscicola din paraie, rauri si fluvii este caracteristica: in apele noastre de munte traiesc pastravul de munte (Salmo trutta lario), lostrita (Nucho hucho), pe Bistrita, zguivoaca (Cottus gobio), boistsanul (Phoxinus phoxinus), lipanul, molanul, mreana, cleanul, scobarul etc. In raurile de ses se intalnesc bibanul (Percafluviatilis), tinul (Tz,.ncatinea), crapul (Ciprinus carpio), zvarluga, boarta, platica, scobarul etc. In Dunare traiesc morunsul (Vimba vimba carin ata), crapul, somnul (Silurus glanis), salaul vargat, mreana (Barbus barbus), fusarul, pietrarul, rasparul, cega (Acipenser ruthenus), viza (Acipenser nudiventris), dunarita (Sabanejewia bulgarica), ultimele cinci specii fiind caracteristice Dunarii; dintre migratorii care ajung in Dunare pentru a se reproduce fac parte moronul, nisetrul si pastruga.

O alta caracteristica a biomului lotic este neconcordanta dintre nivelurile trofice, consumatorii avand o pondere mult mai mare comparativ cu producatorii primari. Lanturile trofice se bazeaza in mare masura pe materie organica provenita din ecosistemele de uscat invecinate.

Biomurile lotice din zonele temperate si nordice au o dinamica sezoniera in circuitul materiei si energiei, cu o dezvoltare maxima a efectivelor numerice vara, si o reducere toamna si iarna cand multe specii supravietuiesc sub forma de stadii latente (spori, oua, chisti). Aceasta dinamica poate fi mult perturbata de viituri.

1.1.2. B io m u l     la c u s t r u

Acest biom cuprinde totalitatea ecosistemelor lacustre de pe suprafata Pamantului. Indiferent de origine, suprafata sau adancime, lacurile, ocupand 1,8% din suprafata Pamantului, ofera conditii trofice foarte variate, in functie de care se si clasifica in oligotrofe, mezotrofe, eutrofe si distrofe; caracterul trofic indica de fapt tipul de ecosistem lacustru: oligo-, mezo-, eutrof.

Ecosistemele lacustre oligotrofe se dezvolta in lacurile montane formate pe roci cristaline, cele eutrofe ocupa majoritatea lacurilor de pe glob, iar cele mezotrofe se dezvolta prin eutrofizarea lacurilor oligotrofe. In lacuri putin adanci, colmatate, uneori cu depozite de turba pe fund (in Peninsula Scandinava), se intalnesc ecosisteme lacustre distrofe cu planctonul, bentosul si fauna piscicola foarte sarace.

Caracteristicile generate ale ecosistemelor lacustre sunt:

1. Cuprind doua biotopuri: unul reprezentat de masa de apa (pelagialul) si un alt biotop reprezentat de substrat (bentalul) (Fig. 44.).

2. Biocenozele lacustre grupate inpelagos si bentos se diferentiaza in cenoze vegetale si animale, mai mari sau mai mici, strict specializate la viata in anumite locuri din ecosistem; vom da cateva exemple de astfel de cenoze cu specii mai reprezentative:

neuston - format din fitoneuston (lintita, pestisoara), zooneuston nevertebrate mici si foarte mici) si bacterioneuston;

plancton - format din fitoplancton (alge silicioase sau diatomee, alge albastre-verzi sau cianoficee, alge verzi sau cloroficee), zooplancton (protozoare, viermi, artropode) si bacterioplancton;

necton - format din specii de animale ce inoata activ in masa apei: insecte acvatice, unii crustacei, broasca testoasa de apa si, animalele tipice nectonului - pestii;

fitobentos - bine reprezentat in zona litorala, format din plante mari ce constituie macrofitobentosul (sageata-apei, buzduganul, stanjenelul-galben, nufarul-alb si cel galben, piciorul-cocosului de apa), si plante mici (alge uni- si pluricelulare) ce constituie microfitobentosul;

zoobentos - format din specii de scoici, melci, viermi, larve de insecte, crustacei; zoobentosul de litoral se deosebeste de cel de profunzime, iar variatiile de substrat determina faciesuri diferite ale acestor zoocenoze;

fauna fitofila cuprinde alte organisme animale care se integreaza in structura ecosistemului: nevertebrate si vertebrate mici care traiesc pe plantele plutitoare si in desisul stufarisului, amfibieni ce traiesc pe malul lacului, unii acvatici in perioada de reproducere (tritoni, salamandre), altii permanent (brostele), reptile acvatice (broasca testoasa de apa, sarpele de casa, sarpele de apa), numeroase specii de pasari ce-si procura hrana din apa (starci, rate salbatice, pelicani, lisita, gainusa de balta, vulturul-pescar) si cateva mamifere de apa (nurca, chitcanul de apa, bizamul) (Fig. 45.).

3. Functionarea sistemului se bazeaza pe legaturile trofice concretizate in lanturi trofice (Fig. 46.), in care fiecare specie reprezinta o veriga in circulatia materiei si energiei, rezultatul final al acestui circuit, fiind productia biologic a finala;

4. Prezinta un ritm circadian si unul sezonier.

5. In cadrul dinamicii pe un timp mai indelungat, se pot inregistra fenomene ireversibile ce duc la trecerea ecosistemului acvaticin unul terestru.

l.l.3. Biomul palustru

Este constituit din ansamblul ecosistemelor de balta de pe suprafata Globului. Suprafata baltilor este variabila in timp sispatiu, iar adancimea variaza de la cateva zeci de centimetri la 2-3m. Se intalnesc pe toate formele de relief si functie de insusirile de troficitate pot dezvolta patru tipuri de ecosisteme palustre (tat. palustris =balta): oligotrof, mezotrof, eutrof, politrof.

Ecosistemele oligotrofe se dezvoltii in baltile cu substrat nisipos sau argilos acid tara mal din zona forestiera. Mineralizarea substantelor organice are loc lent si incomplet cu depunerea unor sedimente turboase.

Ecosistemele palustre cu troficitate mai ridicata (mezo- si eutrofe) au cenoze bogate de fitoplancton dominate de alge verzi (Chlorococcales) si alge albastre-verzi (Cyanophyceae) ce produc inflorirea de vara a apei, diatomee si cianoficee (Oscillatoria, Microcystis), ce produc inflorirea de toamna. Din macrofitobentos domina bradisul (Myriophyllum), mararul-de-balta (Potamogeton), piciorul-cocosului de apa (Ranunculus aquatilis), buzduganul (Sparganium), papura (ljJpha), stuful (Phragmites australis). Baltile politrofe au compozitia producatorilor primari diferita de baltile eutrofe, in sensul dominiirii altor grupe de alge (Volvocales, Chlorococcales, urmate de Cyanophyceae); vegetatia macrofita este mult mai bogata, iar productivitatea este foarte ridicata. Aceste ecosisteme au o mortalitate ridicata, concentratia de oxigen in scadere si de saruri, crescanda, fiind factori limitanti. Zooplanctonul este format din nevertebrate si vertebrate adaptate la conditiile critice prin care poate trece ecosistemul, mai ales vara pe timp de seceta. Multe dintre specii insa, sunt comune cu cele intalnite in ecosistemul lacustru (situatie relevata si de compozitia fitoplanctonului).

Ca structura si functionare ecosistemul palustru si cel lacustru sunt asemanatoare.

1.1.4. Biomul    mlastinos

Biomul mlastinilor cuprinde totalitatea ecosistemelor de mlastina de pe suprafata Terrei. Mlastinile sunt formatiuni intermediare intre unitatile acvatice si uscat, neaerisite si, ca urmare, generatoare de turba.

Pe Glob, suprafata mlastinilor insumeaza aprox. 350 milioane ha, iar in tara noastra, aprox. 7 000 ha (C. Parvu, 1999).

Clasificarea mlastinilor se face in functie de mai multe criterii:

- Dupa provenienta apei se deosebesc:

mlastini topogene (alimentate de ape de infiltratie) corespund mlastinilor eutrofe;

mlastini ombrogene (alimentate din precipitatii) corespund tinovului oligotrof din Europa nordica-oceanica;

mlastini soligene (alimentate din precipitatii siprin viituri care imbogatesc mlastina in substante nutritive)- corespund mlastinilor mezotrofe.

- Dupa insusirile de troficitate se deosebesc trei tipuri de mlastini, respectiv de biomuri:

eutrofe- prezente mai ales in zona tropicala;

mezotrofe - in zona temperata;

oligotrofe - prezente in zona rece temperata a emisferei nordice.

Biomul mlastinilor eutrofe

Apa acestor mlastini este bogata in saruri minerale si are pH acid, slab acid sau neutru, favorizand dezvoltarea vegetatiei de balta. Turba formata din resturi de trestie si rogoz este macerata si pamantoasa, activitatea biologica fiind mai activa in aceste mlastini, comparativ cu tinoavele.

Dintre macrofite predomina muschii, plantele ierboase si lemnoase. Mentionam cateva specii reprezentative: muschi de mlastina cu aspect de pernute (Marchantia polymorpha, Aulacomnium palustre, Calliergon cuspidatum), muschiul de apa (Riccia fluitans) lintita (Lemna), trestia (Phragmites australis), papura (Iypha latifolia, T angustifolia), rourica (Glyceria fluitans), pipirigul (Bolboschoenus maritimus), pipirigutul (Eleocharispalustris), rugina (Juncus effusus), rogozul (Carex vulpina, C. hirta. C. riparia), pufulita (Epilobium palustre) etc.; dintre plantele lemnoase amintim: aninul negru (Alnus glutinosa), aninul alb (Alnus incana), mesteacanul (Betula verrucosa), mesteacanul pufos (Betula pubescens), salcia (Salix fragilis, S. alba, S. cinerea), plopul (Populus tremula).

Sub aspect faunistic se constata preponderenta populatiilor de nevertebrate: gasteropode, spongieri, viermi, acarieni, insecte. Dintre vertebrate, mai des intalnite sunt brostele, unele reptile, pasari (care nu sunt insa specifice mlastinilor), rozatoare.

Biomul mlastinilor oligotrofe

Acest biom cuprinde totalitatea mlastinilor oligotrofe de pe Glob, raspandite mai ales in Alaska, Canada si Europa de Nord. La noi in tara se situeaza la altitudini cuprinse intre 700 si 1600m., fiind favorizate de clima rece si umeda. Substratul geologic al mlastinilor oligotrofe fiind de natura silicioasa, dura (sisturi cristaline, eruptive, gresii), nu elibereaza in mediu elemente chimice biogene, astfel ca concentratia acestora este foarte redusa. Reactia chimica este intotdeauna acida (pH = 3,5-5). Ca fizionomie aceste mlastini se remarca prin suprafata convexa, bombata, cu tendinta de extindere pe terenurile din jur. Zona de marginea tinovului avand contact cu solul mineral, are o troficitate mult mai buna si, ca urmare, flora si fauna au caracter mezotrof sau eutrof. Covorul vegetal se caracterizeaza printr-o flora saraca in specii, dar cu populatii abundente. Vegetatia este constituita dintr-un covor des de muschi de turba, numit popular bungeac (Sphagnum magellanicum, Sph rubellum, Sph cuspidatum, Sph squarrosum.Sph jlexuosum), ce creste in amestec cu alte specii de muschi (Polytrichum, Drepanocladus), ferigi (din genurile Equisetum, Lycopodium. Athyrium, Dryopteris), plante vasculare. Dintre speciile ierboase in sfagnete creste: Drosera rotundifolia (Fig. 47), D. intermedia, Carex rostrata, C. limosa, C. paucijlora, C. paupercula, Andromeda polyfolia, Eriophorum vaginatum etc., iar dintre cele lemnoase, mai frecvente sunt Betulapubescens, B. nana, B. humilis, B. verrucosa, Salix aurita, Pinus silvestris.

La noi in tara, cele aprox. 200 tinoave, raspandite mai ales in Muntii Apuseni si Carpatii Orientali (cele din Carpatii Meridionali sunt mai putin tipice) adapostesc numeroase relicte glaciare (E. Pop, 1960).

Fauna este numeroasa si variata - formata in special din organisme microscopice si mici: protozoare, rotifere, viermi, melci, scoici, larve de insecte. Din padurile inconjuratoare, unele animale mari (reptile, pasari, mamifere), gasind hrana suficienta, se instaleaza in aceste biocenoze.

1. 1.5. Biomul deltaic

Acest biom cuprinde o varietate de ecosisteme acvatice, semiacvatice si terestre situate la locul de varsare a fluviilor in lacuri, mari si oceane.

Aceste formatiuni teritoriale, numite delte, se caracterizeaza in primul rand prin acumularea unor cantitati imense de aluviuni.

Exista mai multe criterii de clasificare a deltelor, respectiv a biomurilor deltaice:

dupa domeniul in care se formeaza, se deosebesc delte lacustre si delte marine;

dupa dinamica si starea la zi, se deosebesc delte care avanseaza, delte care se retrag si delte stationare;

dupa varsta si evolutia lor in timp exista delte tinere, delte mature si delte batrane.

Caracteristici ale biomului deltaic.

Deltele sunt unitati ecologice complexe, cu un echilibru in permanenta schimbare, datorita transformarilor geomorfologice, hidrologice, chimice si biologice care au loc la intrepatrunderea proceselor marine cu cele fluviale. Ritmul schimbarilor - foarte rapid uneori -, miscareade subsidenta, transgresiunile siregresiunile marine, ca si interventia omului prin desecari, defrisari sau inundatii, duc la inlocuirea unor biocenoze cu altele.

Diversitatea biotopurilor deltaice (bratele fluviului, canale, lacuri sau ghioluri, balti, japse, plaur, grinduri, terenuri inundabile) si a conditiilor ecologice explica varietatea biocenozelor: plancton, bentos, necton - in formatiunile acvatice - si, pajisti, tufarisuri, paduri pe grinduri si solurile aluvionare nisipoase sau loessoide.

In majoritatea deltelor lumii stufarisurile sunt foarte bine reprezentate, exceptie fac cele ecuatoriale si subtropicale in care predomina papirusul si cele arctice in care se dezvolta asociatii de tundra.

Plaurul este o formatiune plutitoare cu grosimea de 0,8-2,0 m ce ia nastere prin impaslirea rizomilor si radacinilor plantelor si colmatarea cu aluviuni a acestei retele. Pe plaur creste stuful in amestec cu feriga de plaur (Thelypteris palustris), tataneasa (Symphytum officinale), izma (Mentha), cupa-vacii (Calystegia sepium) etc. Asociatiile acvatice sunt edificate de Potamogeton, Myriophyllum, Ceratophyllum, Vallisneria, Najas, Nymphaea alba, Nuphar luteum, Trapa natans (Fig. 48.) etc.

In deltele fluviilor ce se varsa in Oceanul Pacific si Oceanul Indian din zona ecuatoriala si subecuatoriala, cu flux si reflux, este specifica vegetatia de mangrove cu specii ca Avicenia, Ceriops, Rhizophora, Soneratia(Fig.49.).

Fauna deltelor este foarte bogata ca numar de specii si de indivizi. Nectonul format din pesti si alte vertebrate este foarte bine reprezentat. Mentionam cateva specii:

- pesti: somonul in deltele fluviilor Amur si Obi, morunul (Huso dauricus) in delta fluviului Amur, stiuca (Esox) in delta Dunarii si cea a Delta fluviului Amur, nisetrul siberian sisomonul (Oncorhynchus) in deltele siberiene Enisei si Lena, stiuca americana in delta fluviului Mississippi, pestele pirania (Pigocentrus piraya) din estuarul fluviului Amazon; dintre migratori, sturionii, scrumbia de Dunare vin pentru reproducere in apele dulci ale deltei Dunarii, iar anghila din fluviile si deltele Europei occidentale migreaza in Marea Sargasselor din Oceanul Pacific pentru a se reproduce pentru ca puietul sa se intoarea in apele dulci de unde au plecat;

- amfibieni: numeroase specii de broaste, tritoni, salamandre;

- reptile: brose testoase, soparle (iguana verde- Iguana iguana in estuarul Amazonului, varanul cu dungi in mlasinile de mangrove), serpi (anaconda- Euzectes muinus - din estuarul fluviului Amazon si fluviile Americii Centrale, sarpele piton si cobra regalii: (Najahannah) din deltele Gangelui si Brahmaputrei, pitonul regal (Pytonregius) din deltele fluviilor africane, sarpele cu clopotei (Crotalus horridus) din delta fluviului Mississippi, alti serpi comuni mai multor delte: sarpele de apa (Natrix, vipera etc.), crocodili (in deltele fluviilor din America, Asia sud-estica, America de Sud si Centrala si Australia - respectiv, crocodilul Nilului (Crocodylus niloticus), gavialul Gangelui (Gavialus gangeticus), aligatorul american (Aligator mississippensis) din delta fluviului

Mississippi si delta fluviului Rio Grande del Norte, aligatorul chinezesc (Aligator sinensis) din delta fluviului Ianm;

- pasari: se remarca marea diversitate ornitologiea a deltelor, in general, si a Deltei Dunarii in special (aprox. 300 de specii), (C.Parvu, 1999); se diferentiaza mai multe tipuri de pasari:

- tipul european: rate, gaste salbatice, lisite, gainuse de balta, starci, pescarusi, nagatul si pasari rapitoare;

- tipul mediteranean: prigoria, vulturul plesuv sur, vulturul plesuv alb, lacustarul si soimul;

- tipul mongolic: vulturul plesuv negru, soimul dunarean;

- in ghioluri sunt nelipsiti pelicanul comun (Pelechlnus onocrotalus),pelicanul cret (P.crispus), califarul alb, egreta alba (Egretta alba), egreta micii, lebada muta (Cynus olor), lopatarul, cormoranul (Phalacrocorax), tiganusul (Plegadis) etc.;

- iarna Delta Dunarii este populata de specii de pasaj de tip arctic si siberian- specii de garlite, rate si gaste care vin toamna si pleaca primavara;

- alte delte mari ale globului sunt caracterizate de alte specii de pasari: flamingo sud-american in delta fluviului La Plata, a fluviului Colorado si in delta fluviului San Francisco, flamingo mic in deltele fluviilor americane, cormoranul alb si pelicanul alb in delta fluviului Mississippi, delta fluviului Rio Grande del Norte si a fluviului Colorado, ibisul in delta Nilului, delta fluviului Congo, delta fluviului Tigru si delta fluviului Eufrat, harpia din estuarul Amazonului si delta fluviului San Francisco (aceasta se hraneste cu maimute si lenesi pe care ii vaneaza din copaci);

- in multe delte din tinuturile calde traiesc papagali, pescarusi si unele galiforme.

- mamifere: chitcanul de apa (Neomys fodiens), nevastuica mica (Mustella nivalis), nurca (Lutreola lutreola), vidra (Lutra lutra), bizamul (Ondatra zibethica), castorul (Castor fiber) (acesta a disparut din Delta Dunarii), sobolanul de bambus (Thyronomis), mangusta Mango, mistretul (Sus scrofa attila), porcul de India (Sus cristatus) in deltele Indiei, hipopotamul Nilului (Hipopotamus amphibius) prezent in Nil si fluviile din Africa de vest (Fig. 50), rinocerul indian (Rinoceros unicomis), rinocerul american (R. africanus), rinocerul alb (Ceratotherium simum) prezent in cateva exemplare in deltele din Africa de sud, mai multe specii de maimute in padurile din estuarul fluviului Amazon si a fluviului Orinoco; dintre mamiferele carnivore amintim lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes), tigrul bengalez (Tigris tigris),jaguarul (Panthera onea) in estuarul fluviului Amazon si delta fluviului Orinoco, leopardul sau pantera (Panthera pardus) din deltele tropicale.

1.2. Biomurile marine si oceanice

1.2.1. Biomul marin

Fiecare mare este considerata un biom cu trasaturi specifice, atat sub aspectul conditiilor ecologice (temperatura, salinitate, densitate, transparenta, curenti marini, valuri), cat si al compozitiei in specii de plante si animale. Concentratia in saruri le diferentiaza in mari saline si mari salmastre (Marea Neagra face parte din aceasta categorie).

Temperatura apei la suprafata marilor secundare, a marilor marginale, a marilor mediteraneene si a marilor cu adancimi mici difera sezonal pe longitudine si latitudine. Transparenta este diferita de la o mare la alta si depinde de cantitatea de suspensii din apa, salinitatea, temperatura si intensitatea curentilor marini influentand limpezimea apei. Sunt renumite pentru aspectul limpede Marea Rosie, Marea Mediterana si Marea Antilelor.

Conditiile ecologice privind temperatura, transparenta,oxigenarea, concentratia in substante biogene au rol fundamental in stimularea activitatii producatorilor primari, de care se leaga toate lanturile trofice din pelagial (C.Parvu, 1999).

Biocenozele biomului marin sunt planctonul (format din fito-, zoo- si bacterio plancton, precum si fauna piscicola) si bentosul (format din fitobentos, zoobentos, descompunatori si necton). Vom exemplifica grupele dominante pentru fiecare din biocenozele enumerate:

- fitoplanctonul, format din alge unicelulare (diatomee, dinoflagelate, siliciflagelate, cloroficee) de apa dulce, aduse de apele curgatoare (acestea raman in spatiul de varsare in orizontul superficial) si de apa sarata ce domina restul spatiului marin;

- zooplanctonul, cuprinzand organisme animale mici (protozoare, copepode, larve de moluste) si mari (meduze, urocordate, cefalocordate) care plutesc sau inoata in masa apei si se hranesc cu fitoplancton;

- fitobentosul, constituit din alge unicelulare (domina diatomeele) si alge marl (rosii, verzi si brune), dispuse in functie de luminozitatea orizontului acvatic;

- zoobentosul, format din nevertebrate si vertebrate grupate in functie de natura substratului in psamobionte (de nisip), litobionte (de piatra), pelobionte (de mal); cuprinde scoici, gasteropode marine, crustacee, viermi, pesti etc.;

- nectonul, format in general din pesti si moluste (sepii si caracatite) (Fig.51).

Marea Neagra reprezinta, ca toate marile de altfel, un biom de sine statator, cu trasaturi specifice care-l individualizeaza. Are o suprafata de 413 448 km², perimetrul de aprox km, adancimea medie de 1197 m, iar cea maxima de 2245 m; aportul anual de apa este de 390 km³, fluviile cele mai mari care se varsa in mare fiind Dunarea, Donul, Nipru si Nistru. Salinitatea de numai 17-20 in zona litorala, si 21-22 la 200 m adancime, spre deosebire de alte mari si oceane care au 30-35 , ii confera caracterul de mare salmastra. Marea Neagra se leaga de Marea Mediterana prin stratatoarea Bosfor, lunga de 30 km si adanca de 27 m (max 33).

Evolutia istorica inscrie urmatoarele etape:

- perioada sarmatica, pana in miocenul superior, Marea Neagra tacea parte dintr-un complex marin separat de Marea Mediterana numit Marea Sarmatica, ce unea si Marea Caspica si Lacul Aral, acoperind un teritoriu vast intre bazinul Vienei, estul Muntilor Urali si Oceanul Arctic, in care apareau sub forma de insule Muntii Carpati, Caucaz, nordul Dobrogei si sudul Crimeei; fauna acestei mari avea caracter tropical;

-la inceputul pliocenului, miscarile orogenetice duc la fragmentarea complexului marin in bazine mai mici, actualul bazin al Marii Negre si o parte din bazinul caspic facand parte din Marele Lac Pontic;

- in pliocenul mediu, cu cca. 7,5 milioane ani in urma, prin scindarea Lacului Pontic iau nstere bazinul pontic si bazinul aralo-caspic;

- in pleistocen, cu cca. 2,5 milioane ani in urma, bazinul pontic se fragmenteaza in bazine mai mici, care ulterior s-au colmatat, ramanand un singur bazin ce coincide cu perimetrul actual Marii Negre;

- glaciatiunile pleistocene au influentat nivelul apei, legatura cu Marea Mediterana inducand modificari foarte importante in flora si fauna; prabusirea pragului care despartea cele doua mari cu formarea stratatorii Bosfor (probabilla inceputul Holocenului) a dus, ca urmare a cresterii salinitatii, la disparitia a foarte multe specii de animale, o mica parte din fauna retragandu-se la gurile fluviilor unde apa este mai putin sarata.

Prin istoria, sezarea si conditiile de viatii, Marea Neagra este considerata un unicum hydrobiologicum (C. Parvu, 1999).

Cele doua domenii - pelagial si bental- sunt structurate astfel:

- epipelagialul- masa de apa situata deasupra infralitoralului pana la 15m adancime;

- mezopelagialul- masa de apa situata deasupra circalitoralului pana la adancimea de 100-120 m adancime;

- infrapelagialul- masa de apa de la marginea externa a platformei continentale, respectiv deasupra adancimii de 120m pana la aprox. 200m adancime;

- provincia oceanica - zona de la infrapelagial in larg.

Domeniul bental este impartit in urmatoarele etaje:

- etajul supralitoral- zona de tarm stropita de valuri; tarmul reprezentatde plaje este populat de alge microscopice, amfipode, diptere si coleoptere, viermi, crustacee; tarmul format din faleze de calcar sarmatic este populat de alge albastre la suprafata si diatomee in zona aproape imersa; fauna este formata din moluste, crustacei, alte nevertebrate mici.

- etajul mediolitoral- si de fund din zona de spargere a valurilor, pana la adancimea de 0,5 m, populata de cenoze diferite, in functie de substratul nisipos sau stancos, formate din scoici, gasteropode, crustacei, viermi, decapode si chiar pesti;

- etajul infralitoral- portiunea de fund imersa de la 0,5m la 15m adancime diferentiata in sectoare nisipoase, stancoase si maloase, fiecare cu cenoze specifice:

biocenoze cu Lentidium si Donax, cea mai bogata si importanta asigurand hrana a numerosi pesti, pe nisipuri;

biocenoze de Mytilus-Actinia, biocenoze omogenede Mytilus si biocenoze de Cystoseira-Mytilus (unde campuri intregi de alge sunt populate de o microfauna foarte bogata) pe stanci.

- etajul circalitoral- situat de la limita inferioaraa fanerogamelor marine (15 m) pana la limita inferioara a malurilor cu scoica Modiolus phaseolinus (120 m); este populat de doua biocenoze: biocenoza midiilor de adanc (25-45 m) si biocenoza faseolinelor (sub 70 m), intre care se gaseste o biocenoza de tranzitie (Mytilus-Modiolus) de amestec de midii si faseoline.

- etajul periazoic - apartine numai Marii Negre si ocupa marginea exterioara a platformei continentale pana la cca.200m adancime; malurile albe calcaroase (de Modiolus) sunt populate de biocenoza hidropolipului Bougainvillina asociat cu nematode (viermi) si foraminifere.

- sub adancimea de 200 m exista numai bacterii reducatoare de sulf si cateva specii de fauna bentala.

Biocenozele bentale contin specii cu nutritie foarte diversa: limnivorele consuma mal, suspensivorele consuma resturi din suspensiile aflate in masa apei, filtratoarele retin prin filtrare microorganismele din apa, detritivorele consuma resturi organice; alte specii sunt fitofage, carnivore, necrofage etc. Compozitia biocenozelor releva o diversitate de specii foarte mare, iar numarul si tipurile de biocenoze, de asemenea.

Vom face cateva referiri la asociatiile de animale din masa apei (necton) formate din pesti si mamifere marine.

Ichtiofauna este formata din cca. 140specii, dintre care 60% sunt forme mediteraneene, 18% relicte si 22 % de origine dulcicola. Dintre pestii pelagici amintim: scrumbia albastra (Scomber scomber), palamida (Sarda sarda), scrumbia-de-Dunare (Alosa pontica), migratoare, scrunibia-de-mare (Alosa maeotica), rizefaca (Alosa caspia normanni), relicta ponto-caspica, rechinul ciinele-de-mare, hamsia (Engraulis encrasicholius ponticus) si sprotul (Spalttus sparttus) ce constituie hrana preferatii pentru multi pesti mai mari. Intre pestii cu valoare economica mare se numara: morunul (Huso huso), lung de 1,7-4(9) m, de 100-280 (1300)kg, nisetrul (Acipenser guldens taedti colchicus)de 80-120cm si 12-15 kg, pastruga (Acipenser stellatus) de 80-140 cm si 7-9 kg, toate trei specii fiind migratoare in Dunare pentru reproducere. Dintre pestii bentonici mentionam: barbunul, calcanul, cambula, limba-de-mare, vulpea-de-mare etc.

Mamiferele cuprind cateva specii de delfin din genurile Delphinus, Phocaena, Tursiops si cateva cuiburi de foci (Monachusalbiventer), relicte glaciare aflate pe tarmul stancos dintre Sabla si Caliacra (C. Parvu, 1999).

1.2.2. Biomul oceanic

Oceanele constituie cele mai mari biomuri ale planetei Pamant, care desi au comunicat dintotdeauna, prezintii diferentieri intre ele, cat si in cadrul lor, ca o consecintai a barierelor ecologice foarte eficiente care delimiteaza zone distincte in repartitia florei si faunei acvatice.

Oceanul Atlantic, al doilea ca suprafata, avand forma sinuoasa, este cuprins intre cele doua Americi, in partea vestica, si Europa siAfrica, in partea estica.

Oceanul Pacific are forma eliptica, ocupa mare parte din emisfera sudica si este marginit de Asia, Australia, Americade Nord si America de Sud.

Oceanul lndian este deschis spre sud si se margineste cu Africa, Asia, Australia, iar in sud cu Oceanul Austral.

Oceanul Arctic are forma triunghiulara, este delimitat de Groenlanda, arhipelagul insulelor arctice americane, Peninsula Alaska, tarmurile Rusiei si Norvegiei si reprezinta cea mai mare intindere de apa inghetata de pe planeta.

Oceanul Austral reuneste sudul oceanelorAtlantic, Pacific si Indian; fenomene meteorologice si fizice deosebite il delimiteaza de celelalte oceane.

Structura generala a bazinului oceanic

Profilul unui bazin oceanic releva urmatoarea structura, prezentata in Fig. 52.

- Regiunea treptei continentale formata din:

platoul continental, cu zonele prelitorala, litorala sisublitorala, corespunzand asa-numitei zone neritice;

taluzul continental (abruptul sau panta), care se intinde de la limita inferioara a platoului continental, situata la 200 m adancime, pana la 1500-2000m adancime; zona este numita batiala si este afotica;

- Regiunea abisala este formatii din:

abisul sau profundalul, care continua abruptul continental dar cu o panta mai lina pana la adancimea de 6000-8000m; zona este numita abisala;

gropile abisale sau jgheaburile ating adancimi de peste 11000m; in Oceanul Pacific existii 13 gropi, cea mai adancii fiind Groapa Marianelor ce atinge 11 516m; in Oceanul Atlantic sunt 3 gropi, iar in Oceanul Indian una.

Daca structurarea de mai sus se face plecand de la configuratia reliefului cuvetei oceanice, pe baza criteriului conditii fizico-chimice si biologice ale apei se releva urmatoarea structura:

pelagialul sau domeniul pelagic, cuprinzand masa apei si,

bentalul, cuprinzand fundul bazinului, incepand cu linia ce separa uscatul de ape si pana la cele mai mari adancimi.

Pelagialul se diferentiaza pe verticala in mai multe zone:

zona epipelagica, ce corespunde zonei de fotosinteza a producatorilor primari;

zona mezopelagica, cuprinsa intre zona epipelagica si adancimea la care dispare lumina (corespunde izotermei de 10sC);

zona bathipelagica, cuprinsa intre mezopelagic si 2500 m adancime (corespunde izotermei de 4sC);

zona abisopelagica, situata intre 2500 si 6000 m adancime;

zona hadopelagica (ultraabisala), coboarii sub 6000 m si este foarte saraca in specii.

Pe orizontala se diferentiaza o regiune neritica, a apei aflate deasupra platoului continental, de la suprafata pana la adancimea de 200m, si o regiune oceanica, ce incepe la marginea platoului continental si se intinde in larg.

Bentalul se diferentiaza in sapte etaje:

etajul supralitoral, corespunzand zonei de tarm stropite sau umectate, cu biocenoze ce suporta emersia;

-etajul mediolitoral, situat la contactul apa-uscat, unde au loc mareele obisnuite;

etajul infralitoral, acoperit continuu de apa; limita inferioara este de 15-20 m;

etajul circalitoral se incadreaza intre etajul infralitoral si adancimeala care apar algele sciafile;

etajul batial corespunde taluzului si fundului mai putin adanc;

etajul abisal se intinde de la poala taluzului continental pana la 6000m adancime;

etajul hadal sau ultraabisal se situeaza sub 6000m si este populat de bacterii ce suporta presiuni de 700-1000 atmosfere.

Primele trei etaje constituie sistemul litoral sau fital, in care se gaseste vegetatie clorofiliana, iar ultimele trei etaje constituie sistemul profundal sau afital, lipsit de luminii si fotosinteza.

Proprietatile fizice ale apei se refera la temperatura, densitate, transparenta si culoarea apei, ceata, vascozitate, radioactivitate, acustica apei.

Temperatura apei oceanice depinde de latitudine, apropierea sau departarea de coasta, curentii oceanici calzi sau reci, adancime. In regiunile polare temperatura nu poate scadea sub -2sC, punctul de inghet al apei sarate (si aceasta creste usor cu adancimea); in regiunile ecuatoriale, temperatura trece de 25sC. Variatiile zilnice pot ajunge la 5s, in zonele de coasta, si nu depasesc ls in largul oceanului.

Densitatea apei marine este in legatura cu temperatura si salinitatea, diferentele de densitate determinand schimbarea nivelului oceanului si formarea curentilor marini.

Transparenta depinde de cantitea de materii organice si minerale aflate in suspensie. Aceasta creste odata cu salinitatea si temperatura apei,astfel ca apele ecuatoriale sunt mai transparente decat cele din regiunile polare.

Proprietatile chimice ale apei oceanice se refera la salinitate si gazele dizolvate in apa. Cantitatea de saruri din apa marina este in medie 35 g la litrul de apa, din care peste 77 % este NaCl. Salinitatea este influentata de evaporare, vanturi, curenti verticali, precipitatii, varsarea apelor curgatoare dulci in ocean. Apele din zonele tropicale si ecuatoriale au salinitatea mai ridicata la suprafata, iar cele de la poli au salinitatea mai redusa la suprafata prin topirea ghetii.

Alti factori de mediu care influenteaza viata si repartitia vietuitoarelor sunt vanturile, valurile, mareele, curentii oceanici.

Biomul oceanic este format din totalitatea biocenozelor din mediul oceanic si reprezinta cel mai mare cadru de viata al Pamantului (C. Parvu, 1999). Ca o consecinta a conditiilor ecologice uniforme, in spatiul oceanic biocenozele sunt foarte extinse si au o mare stabilitate si complexitate.

Planctonul reprezinta cea mai mare comunitate de viata, respectiv cea mai mare biocenoza existenta pe Terra. Ea ocupa masa apei, este alcatuita din verigile principale ale unui lant trofic (fitoplancton, zooplancton, bacterioplancton) si se structureaza in:

planctonul neritic ce traieste in apele de deasupra platformei continentale si

planctonul oceanic care traieste in largul apei.

Fitoplanctonul este format din organisme vegetale mici (alge), localizate in zona fotica (luminata). Diatomeele utilizeaza in mai mare masura radiadiatiile albastre din spectru si mai putin pe cele rosii si verzi. Radiatia albastra patrunde la o adancime mai mare, si, ca urmare, diatomeele vor fi mai numeroase la acest nivel. S-a constatat ca in apa oceanelor fotosinteza are randament maxim la o luminozitate mai slaba din care ele utilizeaza 20%; daca lumina este putemica, algele utilizeaza doar 2%. Sinteza maxima de substanta organica are loc la adancimea medie de 25 m.

Lumina in corelare cu alti factori ecologici (temperatura, miscarile apei care determina migratia elementelor biogene din depozitele submarine, existenta unui aport de ape dulci in zona) determina variatii locale, latitudinale si sezoniere ale dezvoltarii planctonului. Variatiile latitudinale au caracter sezonier pronuntat. La poli densitatea maxima a fitoplanctonului se produce in cursul verii polare. In regiunile subpolare si temperate dezvoltarea fitoplanctonului are doua maxime: primavara si toamna. In regiunile tropicale siecuatoriale fitoplanctonul este sarac in specii si are variatii sezoniere reduse.

Analiza pe specii releva predominanta diatomeelor. In Antarctica sunt frecvente speciile: Thalassiosira antarctica, Chaetoceros cryophilus si Fragilaria curta, in Arctica, T. hyalina, F. oceanica; in zona temperata sunt frecvente specii cosmopolite care suportii variatii mari de temperatura din aceleasi genuri; in zona tropicala domina specii din genurile Planctionella, Chaetoceros, Peridinum.

Productia primara din ocean este foarte importanta pentru bilantul energetic si al materiei de la suprafata planetei.

Zooplanctonul este format din totalitatea organismelor animale, de la protozoare la pesti, ce plutesc sau inoata in masa de apa, de la suprafata pana la cele mai mari adancimi. In componenta acestuia intra: protozoare (radiolari, foraminifere), cnidari (meduze, hidre, corali - Fig. 53), rotifere, viermi inelati, crustacei, moluste, echinoderme; multe din aceste grupe se caracterizeaza printr-un schelet silicios, calcaros, feruginos, chitinos, ce se acumuleaza pe fundul bazinului formand recifele coraligene, depozite de radiolari, namoluri albastre, rosii, calcaroase provenite din resturi heterogene ale faunei mentionate, in mediul batial, si maluri cu globigerine (foraminifere cu schelet calcaros), maluri cu radiolari (protozoare cu schelet silicios).

In functie de regiunea topografica, se diferentiaza un zooplancton neritic si un zooplancton oceanic.

O alta impartire a zonei planctonului se face pe criteriul componentei organismelor din structura in zooholoplancton, format din animalele care au toate stadiile de dezvoltare in plancton, si zoomeroplancton, format din animale care traiesc numai un anumit timp sub forma libera, trecand celelalte stadii sub forma pasiva pe fundul bazinului, intrand deci in structura biocenozelor bentonicole.

Animalele zooplanctonice sunt foarte diverse, adaptate la conditii extreme pe care oceanul le ofera temperaturi coborate, presiuni ridicate, lipsa luminii, curenti putemici etc.. Mentionam cateva dintrea daptarile acestora:

unele au o mare mobititate, inotand activ sau deplasandu-se cu ajutorul unor organe de propulsie;

altele au capacitatea de a se mentine in stare de plutire;

pana la adancimea de 500 m adancime, majoritatea sunt transparente, iar cele neustonice au culoarea albastruie, sub 500 m zooplancteri au culori foarte diverse;

multe animale matine au organe fosforescente;

hranindu-se cu fitoplancton, au organe de filtrare bine dezvoltate

protificitatea este mare, larvele iesite din oua formand adevarate carduri.

Functie de presiune zooplancterii se dispun etajat, majoritatea speciilor fiind stenobate, au adaptari pentru o anumita adancime, si mai putine euribate (rezistenta la variatii mari de presiune). De exemplu, in regiunea arctica 80% din populatiile zooplanctonului traiesc intre o si 10 m adancime, 12% intre10 si 200 m si numai 8% la adancimi mai mari (E.A.Pora, L.Oros, 1974). Adancimile la care ne-am referit sunt relative deoarece au loc migratii pe verticala:

- nictimerale - zooplancterii care traiesc ziua la suprafata, noapte: migreaza spre adanc, si invers, alte grupe;

- sezoniere - determinate de variatiile luminii si temperaturii.

Zooplanctonul se afla in relatii de interdependenta cu fitoplanctonul aceste relatii sunt directe atunci cand planctonul este sarac si maximu respectiv minimul de dezvoltare ale fito- si zooplanctonului coincid, si indirecte, cand dezvoltarea celor doua grupe mari nu coincid, se produc fenomene precum inflorirea fitoplanctonului, in cadrul lantului trofic general, echitibrul dinamic deplasandu-se continuu.

Nectonul este biocenoza formata din cefalopode, moluste, reptile, pesti, pasari si mamifere care traiesc in pelagial. Cefalopodele sunt reprezentate de decapode (sepia si calmarul) si octopode (caracatita si Argonauta) ce variaza ca dimensiuni intre 3 cm si 15m (Architeuthis) si traiesc intre suprafata si 3500 m adancime.

Reptilele din oceane cuprind serpii de mare si brostele testoase marine (Chelonia mydas). Serpii sunt frecventi pe tarmul Indiei si Thailandei, iar brostele triesc in Oceanul Indian (trei specii) si Marea Caraibilor (o specie).

Pestii constituie cel mai numeros si diversificat grup din necton. In apele neritice (de deasupra platformei continentale) dintre tropice triesc clupcide (heringi), scrumbia albastra, tonul, cei mai mari rechini, numeroase specii frumos colorate ce se hranese cu corali. In zona temperata triesc specii precum heringul, scrumbia albastra, sardelele, hamsiile, somonul, anghila, lufarul, stavridul. Apele arctice si antarctice sunt mai sarace in specii.

Pasarile sunt reprezentate de 17 specii de pinguini ce traiesc pe coastele Americii de Sud, sudul Americii si tarmurile Antarcticii. Genul Spheniscus este mai nordic, de zona temperata, iar pinguinul imperial (Aptenodytes forsterl) si specia Pygoscelis papua traiesc pe tarmurile Antarcticii.

Mamiferele oceanice sunt delfinii si balenele. Balenele pot atinge greutatea de 15-20 t si o lungime de 20-30 m. Foca, morsa si ursul polar sunt mamifere amfibii, procurandu-si hrana din apa, dar odihnindu-se si nascand pui pe uscat.

I .3. Regiunile biogeografice marine si oceanice

Raspandirea animalelor si plantelor marine este diferita de cea din domeniul terestru, fiind influentatii de barierele ecologice si mai putin de evolutia paleogeografica, cele cinci oceane comunicand larg intre ele din totdeauna. Barierele ecologice sunt reprezentate de zonele abisale pentru speciile litorale, de marile putin adanci pentru speciile abisale si de zonele de uscat pentru organisrnele pelagice. Barierele enumerate si factorii termici determina o regionare diferita pentru cele trei categorii de specii: litorale, abisale si pelagice (Fig. 54.).

Regionarea zonei litorale

Ca o consecinta a zonalitatii climatice, speciile marine litorale (care traiesc deasupra platformei litorale) se grupeaza in trei mari unitati, corespunzand unor importante centre de evolutie:

flora si fauna tropicala;

flora si fauna nordica temperata si rece;

flora si fauna sudica temperata si rece.

Intre aceste supraregiuni exista zone de tranzitie, mai inguste sau mai largi, functie de sehimbarile termice bruste (datorate unor curenti marini) sau treptate, zone caracterizate printr-un amestec de flora si fauna din cele doua unitati.

a. Supraregiunea tropicala

Cuprinde patru tinuturi izolate intre ele corespunzand:

Oceanului Indian si tinuturilor vestice ale Oceanului Pacific;

coastelor vestice ale Americii tropicale (celor estice ale Oceanului Pacific);

coastelor estice ale Americii (celor estice ale Oceanului Atlantic in regiunea tropicala; - coastele vestice ale Africii.

Litoralul vestic (pacific) si cel estic (atlantic) al celor doua Americi se aseamana foarte mult, astfel incat ele sunt considerate o singura regiune. Flora si fauna din cele trei regiuni arata inrudiri evidente desi zonele sunt izolate, numerosi taxoni avand o raspindire circumtropicala: unele familii de corali recifali, de echinoderme, crustacee decapode, pesti; dintre plante, unele alge litorale din specii de Rhizophora si Avicennia din formatiunile de mangrove. In cele ce urmeaza vom caracteriza pe scurt cele trei regiuni litorale tropicale:

Regiunea indo-vest pacifica este cea mai intinsa si bogata, sub aspect faunistic, dintre cele trei regiuni. Cuprinde toata zona tropicala a Oceanului Indian si zonele vestice si centrale ale Oceanului Pacific, pana in Japonia, Hawaii si Insula Pastelui. Regiunea reprezinta principalul centru de evolutie si raspandire a grupelor dominante si competitive de animale marine, asa cum este sudul Asiei pentru cele terestre.Vom prezenta in continuare citeva caracteristici ale regiunii:

- majoritatea grupelor marine (spongieri, corali, crini de mare, arici de mare, crustaceele decapode, pesti)sunt reprezentate de un numar foarte mare de specii;

- fauna, desi raspandita pe un vast areal are caracter unitar, multe specii (mai ales cele cu mobilitate mare) traind in toata regiunea: pesti, moluste,crustacee etc.;

- endemismul este foarte pronuntat mai ales la nevertebratele cu mobilitate mai mica: moluste (genul Nautilus), scoica gigantica Tridacna, numeroase echinoderme; dintre pesti sunt endemici crosopterigianul Latimeriacha/umnae pe coastele Madagascarului si zona corespunzatoare a continentului african, doua familii de rechini si mai multe familii de pesti ososi;de asemenea endemice sunt si singura familie de serpi marini Hytrophidae, foca Monachus si genul Dugong dintre sirenieni (mamifere ierbivore marine).

Unele particularitati ale diverse lor parti ale regiunii au dus la separarea mai multor provincii:

provincia malaeza, cu cea mai mare diversitate faunistica, considerata centrul de raspandire al faunei in regiune;

provincia insulelor Polineziei, relativ mai saraca in specii decat prima provincie, continand numeroase endemisme;

provincia insulelor Hawaii se diferentiaza mai mult de primele doua provincii printr-un numar mare de endemisme si lipsa a numeroase specii prezente in celelalte doua provincii; desi provincia este mai apropiata de coastele Americii, decat de cele ale Japoniei, ca fauna afinitatile sunt indo-vest pacifice;

alte provincii cum sunt cea sud-japoneza, cea nord-australiana si ceaa litoralului nordic si vestic al Oceanului Indian (inclusiv Marea Rosie), prezinta anumite grupe caracteristice, ce le diferentiaza de alte provincii.

Regiunea tropical-americana margineste cele doua Americi, pe partea estica si vestica, zona litorala estica (atlantica), fiind mai extinsa deoarece curentii calzi inainteaza mult dinspre ecuator spre nord si spre sud. In dreptul coastelor vestice, dimpotriva, curentii reci dinspre sud si dinspre nord inainteaza spre ecuator.

Fauna celor doua coaste litorale este foarte asemanatoare datorita originii lor comune si separarii lor recente prin exondarea istmului Panama in pliocen. Unitatea faunei regiunii este relevata side numarul mare de genuri endemice pe cele doua zone litorale: 33 de genuri de crabi, 68 genuri de pesti, celenterate, stele de mare etc. Perechile de specii gemene (una atlantica, alta pacifica) s-au diferentiat dupa izolarea recenta a celor doua zone litorale.

Exista si deosebiri intre faunele pacifica si atlantica ce au dus la separarea a doua subregiuni si anume:

subregiunea atlantic-americana, a doua ca diversitate in lume dupa cea indo-vestpacifica si prezentand afinitati cu regiunile indo-vestpacifica si vest-africana prin unii taxoni supravietuitori ai faunei Marii Tethys;

subregiunea pacific-americanii, a carei fauna este mult mai saraca, speciile comune cu regiunea indo-vest pacifica fiind putine la numar si cu posibilitati mari de raspandire.

Regiunea vest-africana cuprinde zona estica a Oceanului Atlantic, in dreptul coastelor Afiicii. Datorita curenplor reci ce inainteaza spre ecuator, regiunea este cea mai mica dintre regiunile tropicale si cu fauna mai saraca chiar decat cea vest americana, cuprinzand specii endemice si neendemice, majoritatea comune cu subregiunea atlantic-americana, multe altele cu regiunea mediterano-atlantica si foarte putine cu regiunea indo-vestpacifica.

Regiunea mediterano-atlantica cuprinde Marea Mediterana impreuna cu zonele vecine ale litoralului european si african al Atlanticului, intre Marea Manecii si Capul Verde. Desi este o zona de amestec intre fauna tropicala si cea nordica, cu limite greu de trasat, formeaza o regiune distincta. Ca diversitate faunistica este mai bogata in specii decat regiunea Atlanticului de nord si mai saraca decat cea tropicala. Regiunea contine numeroase specii endemice, dar putine genuri endemice, supravietuitori ai Marii Tethys. Numarul elementelor tropicale este destul de ridicat, unele specii fiind din categoria celor circumtropicale (tonul, pestele zburator, chefalul mare), altele comune cu regiunea indo-vest pacifica (caracatita Octopus macropus). Exista un numar mare de specii comune cu zona boreala a Oceanului Atlantic (vulpea de mare, sprotul, cambula, scrumbia albastra).

Apartenenta Marii Mediterane de Marea Tethys pana in oligoeen, avand un climat tropical pana in eocen, in oligocenunul subtropical, pentru ca in neogen climatul sa devina treptat temperat, si perioadele glaciare din cursul cuaternarului explica amestecul de fauna tropicala cu elemente boreale, racirile si reincalzirile postglaciare ducand la disparitiaa numeroase grupe din cele doua tipuri de fauna. Se considera ca amestecul de fauna din regiunea mediterano-atlantica este cel mai puternic, mai intim din lume.

Prin deschiderea canalului de Suez cu Marea Rosie la inceputul secolului, Mediteranaa fost pusa in legatura cu regiunea indo-vestpacifica, trecerea organismelor din Marea Rosie fiind mai inceata la inceput datorita unor portiuni din canalul Suez cu apa foarte sarata, si mai intensa in ultimele decenii ca urmare a indulcirii apei in portiunile respective. Temperaturile ridicate ale apei din canalul Suez si competitivitatea mai mare a faunei indo-vest pacifice, explica patrunderea faunei din Marea Rosie in Mediterana si nu invers.

b. Regiunea nordica

Zona nordica cu climat boreal si rece reprezinta al doilea centru de evolutie pentru fauna marina litorala. Ca centru de evolutie independent, zona nordica reprezinta o unitate de acelasi rang cu supraregiunile tropicala si sudica, dar faunele subdiviziunilor pe care le cuprinde (arctica, boreal-pacifica si boreal-atlantic a) sunt atat de asemanatoare incat nu pot fi considerate subregiuni si, ca atare supraregiunea nordica cuprinde o singura regiune, cu acelasi nume.

Subregiunea arctica cuprinde OceanulArctic, cea mai mare parte a marilor Bering, Ohitk si coastele Groenlandei (afara de zona litorala sud-vestica). Sunt prezente endemisme din toate grupele de animale.

Unele genuri de pesti sunt exclusiv arctice si subarctice, altele genuri dintre crustacee si pesti sunt predominant arctice, dar sunt prezente si in apele dulci din Scandinavia, nordul Siberiei, regiuni din America de Nord. Dintre pinipede, aproape exclusiv arctice sunt genurile Odobaenus (morsa) si Cystophora.

Subregiunea boreal-pacifica are o fauna foarte bogata, grupele faunistice fiind mai bine reprezentate decat in celelalte subregiuni. Sunt prezente mai multe familii si genuri endemice de pesti si crustacee.

Arealul subregiunii este discontinuu, cuprinzand litoralul est-asiatic si pe cel nord-american; coasta nordica a Pacificului apartine subregiunii arctice. In ansamblu, fauna este mult mai bogata pe coasta nord-americana.

Subregiunea boreal-atlantica cuprinde coastele atlantice ale Europei de Nord, inclusiv Marea Nordului, Marea Baltica etc., coastele Islandei siAmericii de Nord. S-a apreciat ca fauna este de 5-8 ori mai saraca decat cea boreal-pacifica. Printre speciile endemice sau aproape endemice se numara si unele de importanta economica cum ar fi: heringul si codul sau morua. Grupul de pesti cel mai bine reprezentat in Atlanticul boreal este familia Gadidae, cu 20 de specii exclusiv nord-atlantice.

Marea Baltica este o mare salmastra cu apa ce se indulceste puternic spre est, fapt ce explica scaderea spre est a numarului de specii marine atlantice si cresterea numairului de specii dulcicole. Trebuie mentionat un fenomen interesant: raspandirea amfiboreala (in subregiunile boreal-atlantica si boreal-pacifica) a unor specii sau genuri de pesti si crustacee. Acest fapt ar fi un indiciu al originii comune a efavuonleuiadtann cPealecitfrieciusludberNegoiurdn.i nordice, dintr-o fauna care s-a format s

c. Supraregiunea sudica

Aceasta supraregiune este considerata cu mult mai complexa decat celelalte doua, faunele litorale ale continentelor sudice fiind izolate intre ele prin prezenta unor zone abisale foarte extinse. Exista un numar redus de taxoni superiori de animale litorale (pesti, crustaeee si pinipede, dintre mamifere) cu raspandire circumantarctica, prezente in toate tinuturile sudice reci si temperate. Acest fapt argumenteaza ideea unui al treilea mare centru evolutiv pentru fauna litorala marina. Pe langa elementele cu origine sudica se gasesc si foarte multe genuri de origine tropicala, acest amestec de fauna amintind de regiunea mediteranean-atlantica.

Supraregiunea sudica se diferentiaza in sase unitati: una antarctica, doua de climat rece (numite adesea subantarctice, dar si antiboreale deoarece corespund subregiunilor boreal-atlantica si boreal-pacifica) si trei de clima temperata. Primele trei unitati sunt considerate ca reprezentand subregiuni ale unei singure regiuni (P. Banarescu, N. Boscaiu, 1973).

Regiunea antarctica si antiboreala ocupa continentul Antarctida, zona rece a Americii de Sud si arhipelagul Kerguelen din sudul Oceanului Indian. Fauna cuprinde un numar mare de taxoni endemici (eu mult mai mare decat cel din regiunea nordica) de scoici, cefalopode, echinoderme, pesti, pinguini si pinipede.

Regiunea se subimparte in trei subregiuni: subregiunea antarctica, subregiunea Kerguelen, subregiunea antiboreal-sudamericana (ce cuprinde Tara-de-Foc, insulele Falkland si coastele Americii de Sud pana la 42-47slat S).

Regiunea sud - si sud-vest africana este alcatuita din specii endemice in eea mai mare parte, putine specii fiind de origine circumantaretica (pinguinul Spheniseus demersus si foca Aretocephalus pusillus), majoritatea avand diferite origini: indo-vest-pacifica, vest africana si specii cu raspandire la cei doi poli.

Regiunea sud - australiano - neozeelandeza cuprinde coastele Australiei la sud de regiunea indo-vest-pacifica, cele ale Noii Zeelande si ale micilor insule vecine. Majoritatea speciilor sunt endemice, cele mai multe avand origine indo-vest-pacifica si circumantarctica.

Regiunea peruvian-nord-chileana cuprinde litoralul dinspre Pacific al Americii de Sud intre 42s si 60s lat. S inclusiv arhipelagul Galapagos. Fauna de amestec are peste 50% dintre specii endemice de origine tropical-americana, circumantarctica, cu raspandire bipolara.

Separarea timpurie a continentelor sudice explica particularitatile faunei litorale sudice.

Regiunile temperate sudice se caracterizeaza printr-un amestec de specii tropicale si specii circumantarctice, primele fiind mai competitive si, prin urmare, preponderente.

l.3.2. Regionarea zonei abisale

Fauna abisala cuprinde animalele ce traiesc sub 200 m adancime, separandu-se functie de conditiile ecologice 0 fauna arhibentala (intre 200 si 1000 m adancime), o fauna abisala propriu-zisa (intre 1000 si 6000 m) si o fauna ultra-abisala sau hadala (sub 6000 m).

Conditiile ecologice specifice adancurilor oceanice cu resurse alimentare reduse cantitativ din cauza intunericului, uniformitate termica, presiune crescanda cu adancimea, precum si alte cauze legate paleoevolutia Globului, explica numarul de specii mult mai mic comparativ cu cele litorale. Ca origine, fauna abisala provine din cea litorala prin adaptare la conditiile respective (acest fapt este un fenomen continuu ce se petrece si astazi). Ca varsta si loc de origine se constata o mare heterogenitate: speciile au varste geologice foarte diferite, unele provenind din fauna rece nordica, alte specii provenind din fauna litorala tropicala, iar alte specii fiind arhaice exclusiv abisale.

Zona abisala se imparte in patru regiuni mari: indo-pacifica, atlantica, arctica si antarctica, cea arctica fiind cea mai bine individualizata dintre ele.

Fauna ultraabisala, reprezentata de izopode si holoturii, provine din cea abisala si contine specii endemice pentru fiecare fosa oceanica in parte, astfelca fiecare fosa ultra-abisala este considerata o subdiviziune distincta a regiunii in care se incadreaza.

V 1.3.3. Regionarea zonei pelagice

Fauna pelagica cuprinde speciile ce traiesc in masa superioara a apei, unele bune inotatoare (nectonice din care fac parte pestii, cetaceele dar si numeroase specii de nevertebrate), iar altele, animalele planctonice, care se lasa purtate de curenti si valuri. Organismele batipelagice formeaza o categorie aparte de organisme pelagice de mari adancimi (sub 200 m). Posibilitatile de raspandire fiind mari numeroase specii sunt cosmopolite, unele pentru apele calde, altele pentru apele reci.

Zona pelagica se diferentiaza in trei regiuni: tropicala (cu doua subregiuni: indo-pacifica si atIantica), nordica si sudica, separarea acestora fiind o consecinta a zonalitatii climatice.

V2. Biomurile terestre

Succesiunea zonelor climatice de la ecuator spre poli ,in stransa legatura cu influenta exercitata de intinderile oceanice ori de masele continentale, reflectata de variatiile mari de temperatura si precipitatii (cantitativ si ca distributie anuala) determina o dispunerea formatiunilor vegetate sub forma de fasii cu limite mai mult sau mai putin sinuoase. Figurile 55, 56 prezinta simplu, dar foarte sugestiv, aceasta repartitie a principalelor formatiuni vegetale (biomuri) de la ecuator la poli, iar in Fig. 57 este prezentata dispunerea formapunilor vegetale functie de latitudine si altitudine.