Plante tropicale

Palmieri

a. Trachycarpus fortunei

Denumire stiintifica: Trachycarpus fortunei

Denumiri comun: Palmierul morisca

Aspect si prezentare: Trachycarpus fortunei, una din cele 8 specii cultivate de Trachycarpus, este o planta exotica deosebita. Este, mai precis, un palmier cu tulpina unica, capatand aspectul unei coloane de culoare bruna si formeaza in varf cateva frunze mari, rasfirate in evantai. Se inmulteste prin seminte, plantate primavara cand temperaturile incep sa creasca usor (22-24 grade Celsius). Pentru a germina mai usor, semintele se pun la inmuiat in apa calduta. Incoltesc in 6 - 8 saptamani. Desi se stie ca palmierii adora umiditatea atmosferica, putem spune ca Trachycarpus fortunei este una din exceptiile de la regula. Doar exemplarele cultivate in ghivece, ca plante de apartament, necesita in anotimpul cald, pulverizarea periodica a frunzisului. Cei cultivati direct in gradina, nu au nevoie de acest tratament special.

Yucca elata sau arborele de sapun

Arborele de sapun (Yucca elata) este un tip de palmier ce se gaseste in deserturile Sonora si Chihuahua. Este o planta inalta de 3-5 m, cu frunze ascutite si lungi de 1m. Florile sunt albe, in

forma de clopot iar fructele sunt sub forma

unor capsule maronii.

Poarta denumirea de arbore de sapun deoarece in interiorul tulpinii groase se gaseste o substanta bogata in saponina. Aceasta substanta in contact cu apa formeaza o spuma abundenta si perisitenta.

Demult, oamenii din aceste zone foloseau aceasta substanta ca inlocuitor al sapunului si al samponului. Din frunzele acestui arbore locuitorii fac diverse impletituri. Prelucrarea lemnului acestui  arbore este un proces periculos, iritant pentru mucoasa nazala, de aceea este necesara protectia folosind masti.

Anthurium sau 'planta flamingo'

Anthurium, aceasta eleganta planta de interior, numita si 'planta flamingo' - datorita asemanarii cu pasarea cu acelasi nume, este o planta tropicala originara de pe continentul american.

Face parte din familia Aracae, din care mai fac parte si Spathiphyllium, Monstera, Dieffenbachia, Aglaonema, Philodendron etc.

Din cele 600 de specii de Anthurium, doar doua din acestea s-au raspandit ca plante de cultura: Anthurium scherzeranium si Anthurium andreanum.

Este o planta care in trecut era cunoscuta in mod deosebit ca floare taiata, dar in ultimii ani este tot mai mult apreciata si ca planta la ghiveci datorita elegantei deosebite, a contrastului intre culoarea intunecata a frunzelor si cea viu colorata a florilor.

La noi in tara cultura lor este posibila numai in interior, unde li se pot asigura conditii optime, plantele fiind iubitoare de multa caldura, umiditate si lumina, dar fara soare direct.

Planta este perena, creste sub forma de tufa si este foarte decorativa prin florile sale galbene sau portocalii, reunite intr-o inflorescenta cilindrica, subtire si usor ondulata, numita spadice, la baza careia se afla o spata, ce seamana cu o frunza mare pieloasa, cerata, colorata in rosu, portocaliu, roz, alb, cafeniu, vernil.

Frunzele sunt persistente, pieloase, verzi, lucioase, de diferite forme: oblonge, cordiforme, rotunde, sustinute de petioluri lungi. Anthurium se dezvolta bine in camere cu ferestre estice sau sudice, bine iluminate dar fara soare direct. O lumina slaba va avea ca efect reducerea numarului de flori sau absenta infloririi, precum si cresterea deformata a frunzelor.

Pentru udare, se recomanda a se folosi apa fara calciu, de preferat apa de ploaie. Anthurium este o specie cu radacini suculente, de aceea suporta mai bine un deficit de apa decat un surplus al acesteia. In perioada de vegetatie, temperatura ideala este de 17-25 grade Celsius, iar pamantul trebuie sa fie permanent umed, dar sa nu musteasca.

Dupa perioada de vegetatie intensa din timpul verii, spre toamna se recomanda un oarecare repaus al plantei, perioada in care planta se umbreste usor, se mentine la o temperatura de 16-18 grade Celsius si se uda mai putin. Udarile excesive sau lipsa drenajului pot duce la ingalbenirea frunzelor sau la distrugerea sistemului radicular, cu compromiterea totala a plantei.

La transplantare, este esentiala calitatea pamantului. Se recomanda un substrat bogat in substante nutritive, bine drenat, format din turba, pamant de gradina, pamant de padure si nisip.
Anthurium este sensibila la paduchii de frunze, afide, tripsi, iar daca in camera este cald si aer uscat, atunci este atacata usor si de catre paianjenul rosu. Se recomanda pulverizarea cu apa pe frunze cel putin o data la doua zile. Daunatorii pot fi combatuti cu substante specifice procurate de la fitofarmacii.

O alta problema ce poate aparea este ciuperca Rhizoctonia, care se instaleaza datorita umiditatii excesive din sol si care determina putrezirea bazei plantei. Se combate cu fungicide aplicate direct pe pamant.

Hibiscus

Hibiscus rosa-chinensis sau trandafirul chinezesc este o planta des intalnita in casele noastre. Originar din China, el creste natural in zonele tropicale, subtropicale si mediteraneene.
Este deosebit de decorativ prin florile sale (ce sunt viabile numai 24 ore), care apar continuu de primavara pana toamna.
Lumina
Sunt plante ce iubesc lumina, iar dupa adaptare pot fi expuse in soare direct toata ziua. Totusi protejarea sa de razele puternice ale soarelui la orele pranzului il vor ajuta sa infloreasca mai mult.
Pentru o crestere echilibrata, se recomanda rasucirea periodica cu 90 grade a ghiveciului
Temperatura
Hibiscus-ul iubeste caldura, temperaturi cuprinse intre 20 si 30 grade Celsius. Daca temperatura este mai ridicata, trebuie crescuta si umiditatea atmosferica din jurul plantei.

El poate fi plantat in gradina pe timpul verii sau amplasat pe o terasa descoperita, dar iarna este necesara amplasarea lui in spatii incalzite
Inmultire
Se inmulteste relativ usor prin butasi.

Dieffengachia,speciei din zona padurilor tropicule

Datorita aspectului spectaculos al frunzelor sale, dieffenbachia este o planta indragita si des utilizata atat in decorarea caselor cat si a birourilor sau a spatiilor publice.

Ea poate fi asezata in incaperi mari, luminoase, gradini de iarna, solitar sau in combinatii cu alte plante care au aceleasi cerinte fata de factorii de mediu, formand aranjamente decorative.
Dieffenbachia este o specie originara din zona padurilor tropicale din America Centrala si Africa de Sud. Aceasta planta este foarte decorativa si cautata datorita foliajului frumos panasat si a tulpinii groase, ce capata odata cu varsta aspectul unui trunchi frumos imbracat cu frunze mari. Ea are tendinta de a se degarnisi de frunzele bazale, pastrandu-si doar un manunchi de frunze in varf. Florile, albe, neinteresante comparativ cu frunzele, apar doar la plantele de mai multi ani si sunt tipice familiei Araceae, din care face parte. Genul Dieffenbachia cuprinde cca 35 de specii, din care s-au obtinut numeroase varietati si cultivaruri (camilla, compacta, bertina, tropic snow, supertropic, lemon snow, mars, vesuvius, reflector etc.). Diferentele intre acestea constau in dimensiunea plantei, marimea frunzelor si modelul acestora.
Planta are o crestere rapida si continua, daca dispune de conditii optime de dezvoltare. Necesita o atmosfera calda si umeda. Temperatura optima este de 20-22 grade C vara iar pe timpul iernii minim 13-15 grade C. Este o planta care iubeste lumina, factor indispensabil pentru o frumoasa colorare a frunzelor, dar totusi nu suporta soarele direct care provoaca aparitia unor pete la nivelul frunzelor. Umbrirea este necesara vara, in orele cu insolatie, in timp ce iarna planta trebuie sa dispuna de un loc
bine luminat. Un alt factor important pentru o buna dezvoltare a acestei specii este apa. Aceasta se administreaza regulat pe tot parcursul anului, astfel incat pamantul sa fie in permanenta usor reavan. Umiditatea aerului ar fi bine sa fie peste 80%, acest lucru realizandu-se prin pulverizarea zilnica, in cursul diminetii a frunzelor cu apa, in perioada de vara. Dieffenbachia prefera un substrat fibros, bogat in substante nutritive, foarte poros, usor
penetrabil. de catre radacinile groase si de catre apa utilizata la udare. Substratul folosit la plantare trebuie sa contina pamant de

frunze, turba si muschi sau carbune vegetal, care ii asigura porozitatea. In fiecare primavara se recomanda transplantarea totala la plantele tinere, iar la cele mature, doar o transplantare partiala, adica inlocuirea stratului de la suprafata ghiveciului, pe 10-15 cm. adancime cu un amestec proaspat de pamant. In cursul perioadei de vegetatie planta trebuie fertilizata de doua ori pe luna cu ingrasaminte complexe. Frunzele pot fi curatate de praf cu ajutorul unui burete sau a unei carpe moi si umede, apoi sterse cu o carpa uscata pentru a-si recapata luciul. Inmultirea plantei se realizeaza prin butasi din varfurile cu frunze si din fragmente de tulpina. Butasii pot fi pusi la inradacinat fie
direct in ghivece pe un substrat de turba amestecata cu nisip sau in perlit. Durata inradacinarii este de 3-4 saptamani iar prinderea butasilor este conditionata de caldura multa, in jur de 25-28 grade C si umiditate relativa ridicata, de 90-95%. Bolile frecvente
care afecteaza aceasta planta sunt virozele si bacterioza. Aceasta se manifesta pe tulpini si pe frunze sub forma de rani cu masa gelatinoasa, mai ales dupa prelevarea butasilor in scopul inmultirii. Este bine ca dupa recoltarea butasilor, planta mama sa se culce pentru ca seva sa se scurga si rana sa se poata cicatriza mai rapid. Daunatorii periculosi care ataca aceasta specie sunt paduchii de frunze si paianjenul rosu. Acestia pot fi combatuti prin tratamente cu produse fitosanitare adecvate iar prevenirea aparitiei lor se realizeaza prin asigurarea unei umiditati relative necesare plantei. Planta se dezvolta bine daca i se respecta cerintele fata de factorii de mediu. Altfel pot apare diferite simptome prin care planta emite semnale de alarma, cum ar fi: ingalbenirea frunzelor care poate fi cauzata de excesul de apa si lipsa caldurii, sau de insuficienta luminii care face ca frunzele sa-si piarda culoarea. Petele brune de pe frunze pot fi determinate de aerul rece si pamantul uscat, sau de razele directe ale soarelui.

Miltonia,orhideea padurilor tropicale

MAI MULT DESPRE: floare, Miltonia, orhidee

Miltonia sau Miltoniopsis este originara din America de Sud. Aceste plante, in marea lor majoritate, cresc in padurile tropicale, avand flori de lunga durata si foarte parfumate. Hibrizii moderni pot fi cultivati in ambianta unei locuinte, daca se acorda o atentie deosebita atmosferei, substratului de cultura si udarii.
Solul:
Miltonia nu agreeaza un substrat de cultura ce incepe a se descompune, fapt pentru care se recomanda transplantarea anuala a acestor plante, in cursul lunilor de toamna, intr-un amestec usor, ce dreneaza foarte bine. Se foloseste, in general, un amestec de scoarta de copac sau o mixtura de lana minerala (toarsa din calcar), ambele avand o buna capacitate de retinere a apei.
Nu este permis ca radacinile plantei sa se usuce, dar in acelasi timp este important ca vasul sa aiba o buna scurgere, astfel incat planta sa nu stea niciodata in apa. Avand in vedere frunzisul fin, subtire si pseudobulbii de dimensiuni mici, Miltonia nu trebuie tinuta intr-o atmosfera calda, cu niste curenti de aer ce ar putea duce la deshidratarea plantei. Atmosfera cea mai potrivita pentru Miltonia este una cu temperaturi moderate si o buna umiditate atmosferica.
Umiditate:
Se recomanda a se uda cel putin o data pe saptamana, chiar mai des, daca solul pare a fi uscat excesiv. Se fertilizeaza o data la fiecare 2 luni, de-a lungul sezonului de crestere a plantei, folosind un ingrasamant echilibrat, solubil in apa (o lingura la cca. 3 l apa). Nu trebuie aplicate ingrasaminte in cursul lunilor de toamna si iarna. Florile Miltoniei dureaza pe planta aproximativ 6 saptamani, insa nu dureaza la fel de mult ca si floare taiata (de aceea nu sunt potrivite pentru aranjamente florale).

Cerintele plantei fata de lumina sunt asemanatoare cu cele ale Phalaenopsis sau Paphiopedilum - lumina stralucitoare, dar indirect.

Kedrostis Africana

Denumire stiintifica: Kedrostis africana

Denumiri sinonime: Bryonia Africana, Coniandre africana

Familie: Cucurbitaceae

Origine: Africa

Aspect si prezentare: K.africana este una din cele aproximativ 25 de specii de Kedrostis, majoritatea originare de pe continentul african. O planta cataratoare, ruda a cunsocutilor dovlecei, care se ajuta adesea de ramurile lungi flexibile si de carcei pentru a se sprijini de suporturile de crestere.

In tara noastra este rar intalnita, datorita originilor sale exotice si dificultatii de procurare. Interesanta este forma ingrosata a bazei tulpinii, care are aspectul unei nuci ce pe masura trecerii timpului capata proportii deosebite, putand ajunge chiar si la 50 cm. Acest caudex, caci despre el este vorba, este de fapt ceea ce intriga si atrage totodata la aceasta planta. 

 Lumina intensa este recomandata ca una din conditiile principale de cultivare a acestei mici minunatii. Cateva ore de soare direct pe zi vor garanta cresterea unui frunzis frumos, delicat, de culoare verde intens, dar mai ales densitatea acestuia si prin urmare si dezvoltarea caudexului.

Caldura va fi si ea in stransa legatura cu lumina, Kedrostis africanaavand nevoie de temperaturi moderate, cuprinse de regula intre 15 si 26 grade Celsius. In perioada de repaus, planta tolereaza si cateva grade sub limita minima precizata dar, nu mai putin de 12 grade Celsius.

Nu pretinde udari abundente, dimpotriva, cantitatile de apa administrate vor fi moderate, astfel    incat sa nu existe riscul putrezirii radacinilor. Vara sunt suficiente 2 udari pe saptamana iar in restul anului, ideala este udarea la interval de 8-10 zile.

Are nevoie de umiditate ridicata numai in perioada calda, mai ales pentru evitarea unor eventuale atacuri cu insecte daunatoare (afide si acarieni). Iarna pretinde pulverizarea frunzelor, doar daca temperatura depaseste 20 grade Celsius.

Ca majoritatea plantelor cu caudex, Kedrostis africana necesita un substrat de cultura specific cactusilor si suculentelor, bazat pe mranita, turba si nisip. Se poate prepara un amestec echilibrat din pamant lutos de gradina, nisip, pietris

fin maruntit si turba usoara.

 Este recomandat sa folositi doar ingrasaminte lichide pentru cactusi, pe care sa le diluati in apa de udare si sa le aplicati numai in perioada de vegetatie (din primavara pana toamna).

 Inflorirea se produce arareori la exemplare cultivate in conditii de interior. In zona de origine, floricele mici stelate de culoare alb-galbuie apart imp de cateva saptamanai, incepand cu sfarsitul primaverii, si lasad apoi loc unor fruncet mici de culoare rosu-oranj.

Se poate inmulti si prin butasi de ramura, dar numai exemplarele obtinute din seminte vor forma acel caudex pronuntat atat de decorative si de impresionant.

Alte specii si varietati: K.hirtella, K.ledermannii, K.nana, K.rigidiuscula, K.longipedunculata, K.gilgiana, K.natalensis, K.mollis, K.cinerea.

Dendrobium

Denumire populara: orhidee Dendrobium, orhidee de Singapore
Denumire stiintifica: Dendrobium sp.
Familie: Orchidaceae
Inaltime: 61 cm
Diametru: 61 cm
Expunere:medie; 25 - 50% umbra, lumina mai puternica iarna
Toleranta la caldura: medie
Temperatura:   21 - 30 C ziua,  7 - 18 C noaptea
Udare: pamantul trebuie tinut umed, mai uscat iarna
Umiditate: Fertilizare: de doua ori pe luna, mai putin iarna
Perioada de inflorire: primavara, toamna, iarna

Descriere
Dendrobium formeaza cel mai mare grup de orhidee, care contine mai mult de 1500 de specii si probabil mii de hibrizi. Ele sunt raspandite din Asia orientala si tropicala pana in Australia. Dimensiunile orhideelor Dendrobium variaza destul de mult - unele sunt mai mici decat o cutie de chibrituri, pe cand altele sunt specimene robuste, masurand mai mult de 1 metru in inaltime. Ca mai toate orhideele, Dendrobium sunt plante epifite care au nevoie de lumina multa si o buna circulatie a aerului. Unele orhidee Dendrobium sunt perene, iar altele au frunze cazatoare. Unele au pseudobulbi, iar altele au radacini unite, asemanatoare rachitei. Datorita complexitatii acestui gen de orhidee, unele varietati pot inflori greu sau chiar deloc cand sunt cultivate ca plante de interior. Tulpinile orhideei pot fi mai inalte de 60 cm si pot avea chiar mai mult de 20 de flori. Acestea dureaza intre 6 - 8 saptamani si sunt excelente ca flori taiate. Culorile includ aproape toate nuantele curcubeului - roz, lavanda, rosu, galben, portocaliu si multe combinatii. Orhideele de culoarea lavandei sau cele albe apar din abundenta pe plante bine dezvoltate si sunt foarte rezistente in timp; ele fac parte dintr-un grup prolific si apar frecvent direct pe tulpina. Dupa ce fiecare lastar a produs cateva radacini aeriene, acesta poate fi desprins de planta-mama si planta separat; lastarul va inflori mai des dupa un an. Desi paleta de culori este foarte variata, majoritatea hibrizilor de orhidee Dendrobium care se gasesc in magazine sunt de obicei de culoarea lavandei, albi, auriu-galbeni sau combinatii ale acestor culori. Unele din speciile mai neobisnuite si chiar si hibrizi deosebiti, pot fi albastrui, ivorii, portocaliu sau rosu vibrant sau pot avea desene exotice. Majoritatea orhideelor perene nu sunt parfumate, desi speciile cu frunze cazatoare pot avea parfum de citrice sau coacaze.

Ingrijire
Dendrobium are nevoie de lumina puternica; pamantul din ghiveci trebuie lasat sa se usuce putin intre udari, atunci cand orhideea nu este in floare. Planta prefera compostul bine aerisit, format fie din fibre de feriga sau copac, fie pe baza de scoarta de copac si turba. Indiferent de compostul folosit, acesta trebuie sa fie aerisit, usor si sa nu se stranga in jurul radacinilor. Radacinile de orhidee Dendrobium nu tolereaza pamantul ud, imbibat cu apa; aceasta situatie duce inevitabil la putrezirea radacinilor. Stropirea ocazionala a foliajului cu apa ajuta la mentinerea umiditatii, mai ales in zilele toride. Orhideele suporta temperaturi de 7-35 C, idealul fiind intre 16-30 C. Schimbarea ghiveciului la orhidee se face o data la doi ani, primavara, dupa ce a inflorit, sau cand incepe sa dea lastari noi (cand iese din perioada de repaus). Folositi un amestec de 10 parti scoarta de copac fin maruntita si 1 parte compost pentru orhidee, pentru ghivece mai mici. Planta poate fi tratata cu fertilizator (25-9-9), pe toata perioada anului, intr-o concentratie de 1 lingurita la 3 litri.

Inmultire
Dendrobium poate fi inmultita prin butasi prelevati din tulpinile batrane (taiati dintre sectiuni) si asezati in compost proaspat, uscat. Planta se va ezvolta in curand de la noduri. Dendrobium este una din putinele tipuri de orhidee care infloresc din pseudobulbi/tulpini si pe lastarii tineri

Abutilon

Abutilon este un arbust original din regiunile tropicale ale Americii de Sud,avand frunzele de culoare verde intens,adesea cu margini zimtate,deosebit de frumoase,asemanatoare cu frunzele de artar,fiind uneori patate cu nuante de crem,galben sau oranj.

Asarum

Este un gen excelent pentru a acoperii panantul din zonele impadurite.Unele au frunzele frumoase,lucioase,de culoare verde si altele au culorii de variatii splendide,chear si ciclame.Aceste plante au o crestere inceata pana la moderat,cu radacinile carnoase ce au nevoie de aproximativ un an pentru a se stabiliza.

Brugmansia

Creste repede ajunge pana la 3 metri inaltime.Frunze: mari si catifelate.Fori:albe,crem,galbene,portocali,lila,roz,caisa,simple sau batute.Au o forma de trompete si un parfum superb.Inflorire: din iulie pana in septembrie.Amplasare: semiumbra pana la umbra.La soare au nevoie de multa apa.

Alocasia

Este foarte setoasa,continutul mare de apa din petiolurile frunzelor fiind acumulat in urma udarilor dese de care au nevoie. Vara se poate uda,in functie de cantitatea de lumina si caldura de care dispune,la fiecare 2-3 zile.

FLORA INDONEZIANA

Flora bogata a Indoneziei include multe specii rare de plante tropicale. Rafflesia arnoldi, care se оntвlneste numai оn anumite zone ale Sumatrei, este cea mai mare planta din lume. Aceasta planta parazit creste pe anumite liane, dar nu produce frunze. Din aceeasi zona a Sumatrei provine o alta specie gigant, Amorphophallus tatinum, cea mai mare inflorescenta a genului.
Plantele carnivore (Nepenthea spp) sunt reprezentate prin multe specii оn diferite zone din Indonezia de Vest.
Оn aceasta zona se оntвlnesc nenumarate specii de orhidee, cu diferite dimensiuni, de la cea mai mare, orhidea-tigru Grammatophyllum Speciosum la specia cea mai mica, fara frunze, Taeniophyllum, care se poate mвnca si este folosita de localnici atвt ca medicament, cвt si ca ornament la obiectele artizanale. Solul padurilor este bogat оn humus, care favorizeaza cresterea luxurianta a nenumarate specii de ciuperci, inclusiv specia luminescenta si ovidium.
La 5 iunie 1990, оn cadrul unei ceremonii pentru a marca Ziua Mondiala a Mediului, trei plante au fost declarate plante nationale ale Indoneziei:
-melati (Jasminum sambac), o floare mica, alba, cu miros dulceag, care joaca un rol important оn multe ceremonii culturale si traditionale indoneziene, a fost declarata Floarea Nationala;
-anggrek bulan sau orhideea lunii (Phalaenopsis amabilis), o specie cu flori albe, a fost declarata Floarea magica
-Rafflesia arnoldi, o planta fara tulpina si frunze, care creste pe tulpinile si pe radacinile altor plante si оmprastie un miros de putred, a fost declarata Specie Rara (оn pericol de disparitie). Aceasta planta parazita poarta numele lui Sir Thomas Stamford Raffles si al Doctorului Arnold care au descoperit floarea (cea mai mare din lume) оn 1818 оn padurea Bengkulu, Sumatra de sud-est, cвnd Raffles era Locotenent Guvernator оn Bengkulu, sub dominatia temporara britanica (1814-1825) din Indonezia, care a urmat ocupatiei olandeze оn Franta оn timpul Razboiului napoleonian.
Flora Indoneziei abunda de asemenea оn specii lemnoase. Familia dipterocarp este renumita pentru cherestea (meranti), rasina, ulei vegetal si tengkawang - nuci. Copacul Gonystylus produce cherestea de buna calitate pentru mobila. Alte produse valoroase ale padurii sunt: lemnul de santal, abanos, cheresteaua Palembang. Lemnul de tek este produsul padurilor plantate de oameni оn Java.
Deoarece flora este atвt de variata, multi oameni din Indonezia traiesc bine de pe urma resurselor naturale. Se cunosc circa 6000 specii de plante care sunt folosite direct sau indirect de oameni. Un exemplu remarcabil оn vremurile moderne оl constituie folosirea plantelor оn producerea medicamentelor traditionale pe baza de plante sau Jamu. Florile sunt indispensabile оn ceremonii si ritualuri traditionale.

Tillandsia Cyanea

Informatii generale:

Aspect
frunzele sunt inguste si lungi in forma de rozeta;
- florile au culorile bleu sau roz.

Ingrijire: prefera lumina directa a soarelui, temperaturile ridicate, iarna mai mici de 14 grade C;
- prefera umiditatea ridicata;
- replantarea se face in pamant permeabil de turba, lipsit de calcar;
- frunzele se pulverizeaza cu ingrasamant in solutie;
- se inmulteste prin diviziunea lastarilor.nu

Boli, daunatori - paduchele cu scut;
- udarea exagerata duce la putrezirea plantei

Adauga un comentariu

Din cauza abundentei comentariilor de tip SPAM pe care le-am receptionat in ultima perioada am fost obligati sa modificam platforma de comentare!
Drept consecinta formularul de adaugare este mai complex si necesita completarea corecta a tuturor campurilor.
Atentie! Comentariile ce contin injurii , jigniri, reclame obscure vor fi sterse si vor atrage dupa ele interzicerea accesului utilizatorului respectiv pe toate sectiunile site-ului!
Va multumim pentru intelegere!

Nume:
E-mail:
Subiect:
Mesaj:

Stapelia - Steaua serifului

Familie Asclepiadaceae

Stapelia este o planta suculenta care provine din Africa de Sud si Namibia, si care include aproximativ 50 de specii. Florile sunt ciudate, in forma de stea, cu cinci petale de culoare rosie, purpurie sau galbena, adeseori cu dungi. Suprafata petalelor poate fi lucioasa sau acoperita cu peri, iar majoritatea speciilor produc un  miros urat, de putrefactie, pentru a atrage insectele.

Stapelia este o planta suculenta care provine din Africa de Sud si Namibia, si care include aproximativ 50 de specii. Florile sunt ciudate, in forma de stea, cu cinci petale de culoare rosie, purpurie sau galbena, adeseori cu dungi. Suprafata petalelor poate fi lucioasa sau acoperita cu peri, iar majoritatea speciilor produc un  miros urat, de putrefactie, pentru a atrage insectele.

Ingrijire Majoritatea speciilor de Stapelia sunt usor de crescut. Altele, mai ales cele cu tulpini acoperite cu peri si cu flori neobisnuite sunt mai pretentioase si necesita o udare atenta in timpul perioadei de crestere; eventual, apa sa fie amestecata cu un fertilizator pentru a tine planta sanatoasa. In timpul verii, cand este foarte cald si inainte ca florile sa se deschida se uda des. Pe perioada de iarna nu se uda. Temperatura apei trebuie sa fie de minim 10C, avand grija ca planta sa nu se ude. O sursa de caldura poate ajuta plantele mai firave sa treaca peste lunile reci. In habitatul lor natural, majoritatea speciilor de Stapelia cresc sub tufe si prefera umbra, insa ca plante de interior ele pot fi expunse la soare nu prea puternic.

Este de preferat sa fie plantate in ghivece de pamant, mai ales speciile delicate. De asemenea, pentru ca radacineile sa nu stea in umezeala, este bine sa se aseze un strat de pietricele la fundul ghiveciului. Unii crescatori prefera sa foloseasca ingrasamant mineral pentru a micsora sansele ca radacina plantei sa fie atacata de ciuperci.

Inmultire
Prin seminte sau prin taierea tulpinilor (primavara, inainte sa inceapa perioada de crestere).

Cateva specii:

-Stapelia flavo-purpurea
-Stapelia gigantea
-Stapelia grandiflora
-Stapelia hirsuta
-Stapelia cactiformis (Larryleachia cactiformis)
-Stapelia engleriana (Tromotriche engleriana)
-Stapelia flavirostris (Stapelia grandiflora)
-Stapelia melanantha (Orbeopsis melanantha)
-Stapelia nobilis (Stapelia gigantea)
-Stapelia variegata (Orbea variegata)

Schlumbergera Truncata

Informatii generale:
Aspect:
- planta de inaltime mica, liber ramificata,infloreste in perioada Craciunului;
- florile sunt albe, roz sau rosu-oranj.

Ingrijire
- ingrasamintele vor fi bogate in potasiu;
- iarna prefera lumina filtrata;
- prefera umiditatea mai mare; - frunzele vor fi pulverizate cu apa.

Boli, daunatori:
paduchele cu scut si paianjenii

Syngonium Podophyllum

Informatii generale
Aspect:

- panta tropicala, agatatoare, cu tulpina de pana la 1,5-2 metri;
- frunzele sunt compus palmate, mai mult sau mai putin colorate si ondulate.

Ingrijire:
- prefera locurile luminoase, ferite de razele soarelui;
- se inmulteste prin butasi de lastari;
- replantarea de face in amestec de pamant de flori si frunze;
- prefera temperatura camerei si umiditatea ridicata;
- frunzele se pulverizeaza cu apa.

Boli, daunatori: - paduchii de frunze

SINAPIS ALBA

1. Tema: prezentarea generala a plantei, studii privind caracteristicile plantei
2. Prezentare generala
2.1 Denumirea
- denumire stiintifica: SINAPIS alba L.
- denumire populara: Mustar alb
- denumirea in limba engleza: White mustard
- denumirea in limba franceza: Moustarde blanc
2.2 Clasificare botanica
- familia cruciferae
2.3. Raspandire geografica
- planta exclusiv de cultura, in flora spontana avand o arie restransa
- intalnit nativ in regiuni mediteraniene, America de Sud, Australia, Noua Zeelanda, Crimea
- in tara:
- zone foarte favorabile: Campia Timisului, Campia Crisurilor
- zone favorabile: Baragan, Dobrogea, Campia Olteniei
2.4. Structura fitochimica
- specie anuala erbacee
- radacina - pivotanta si ramificata
- tulpina - erecta, inalta de 50-100 cm, ramificata, pubescenta de forma cilindrica
- floarea este construita din 4 sepale verzi, 4 petale galbene, lungi de 7-9 mm, 6 stamine dintre care 4 lungi si doua scurte, ovar superior si un pedicel pubescent lung de 4-5 cm. Florile sunt grupate in raceme dense care se dezvolta pe masura ce plantele infloresc.
- Fructul - este format dintr-o silecva formata dintr-o portiune pubescenta care in partea inferioara contine semintele (3-6), si dintr-o portiune alungita in forma de rostru, mai subtire, situata in varful silecvei. Silecvele sunt situate altern pe tulpina, intr-o pozitie orizontala formand un unghi aproape drept cu tulpina sau cu ramurile.
- Samanta prezinta o forma sferica sau elipsoidala
2.5. Conditii pedoclimatice
Solul - Nu manifesta cerinte deosebite fata de sol dar nu sunt favorabile pentru o dezvoltare optima solurile argiloase, cu exces de umiditate, precum si cele nisipoase care nu retin apa. De asemenea reactioneaza negativ in cazul cultivarii pe soluri acide sau saraturi. Cele mai indicate sunt solurile cu reactie neutra sau slab alcalina. De asemenea productii mari se obtin pe soluri luto-nisipoase, permeabile si bogate in humus.
Temperatura - Mustarul alb rezista la temperaturi scazute, in fazele timpurii de vegetatie rezistand pana la -50C. O data cu inaintarea in vegetatie plantele rezista mai putin la temperaturi scazute. Semintele germineaza la temperaturii joase (10C).
Apa - Cerintele fata de umiditate sunt diferite in decursul perioadei de vegetatie. Se intalnesc astfel doua perioade critice, in care este necesara o buna aprovizionare a solului cu apa: perioada germinarii semintelor cand apa contribuie la uniformizarea rasaririi si perioada dezvoltarii intense a plantelor cand au un sistem radicular insuficient dezvoltat.
2.6. Compozitia chimica si evolutia biochimica
- masa verde contine 15% masa uscata, 2-3% proteine, 5-8% carbohidrati, 1.5-3% fibre [JD]
- semintele au umiditatea 7,2% si contin 27.6% proteine, 29.7% lipide, 20.8% azotati, 10.3% fibre, mucilagii, mirozinaza, sinalbozid, s.a. [Has].
- semintele contin acid cathartic datorat eliberarii de H2S in contact cu apa.
Dozele mari pot fi periculoase deoarece pot fi produse sulfide, cianuri, etc. Principiul activ al mustarului alb este sinalbinul - sub actiunea fermentului (mirozinazei) se dedubleaza in mediul apos in glucoza, sulfat acid si izotiocianat de p-hidroxibenzil care insa nu este volatil ca izotiocianatul de alil , dupa ecuatia:
Sinalbinul (C30H42N2S2O15) a fost denumit si studiat de Will si Laubenheimer (1870), poate fi obtinut din semintele de mustar. Cristalele lui sunt aproape incolore, usor solubile in apa calda, putin solubil in alcool si insolubil in eter [H-J].
Dezvoltarea optima se produce daca este semanat primavara devreme.
Epoca optima de recoltare este situata in faza maturitatii semintelor, care se coloreaza in galben auriu , intreaga planta fiind de culoare galbena.
2.7. Evolutia sistemului postrecoltare, procesare
Dupa recoltare este obligatorie conditionarea semintelor. Se pot utiliza in acest sens selectoare pentru cereale sau vanturatori. Dupa conditionare acestea se aseaza in strat subtire pentru uscare astfel ca umiditatea sa ajunga la 10%.
Semintele se ambaleaza in saci si se pastreaza in magazii curate si uscate datorita prezentei mucilagiilor in cantitati apreciabile semintele intregi de mustar pot fi utilizate ca laxativ [E-P].
2.8. Boli si daunatori
Mozaicul cruciferelor - ingalbeneste frunzele pe care apar dungi si inele de culoare bruna, ca urmare a intepaturilor purecilor si a paduchilor. Ataca intreaga planta in tot timpul vegetatiei mana cruciferelor - produce pete neregulate pe frunze, pe partea superioara a frunzelor la inceput, petele sunt de culoare galbena, mai tarziu bruna cenusie, iar pe partea inferioara apare un praf alb cenusiu
Arsura radacinilor - brunifica primele frunze, ingalbeneste tulpinile, dupa care planta se usuca. Ca urmare radacinile se subtiaza si putrezesc. Aceasta boala ataca intreaga planta in prima faza de crestere. Se combate prin asolament cu revenirea mustarului pe acelasiu loc dupa 7-8 ani, evitarea terenurilor umede si prin smulgerea imediata a plantelor bolnave
Hernia radacinilor - radacinile prezinta portiuni ingrosate, frunzele au o culoare albastra verzuie. Pentru a deosebi atacul de hernie de cel al gargaritei, trebuie retinut ca umflaturile produse de boala sunt pline, spre deosebire de cele provocate de gargarita, care sunt goale. Hernia radacinilor ataca plantele in tot timpul vegetatiei si se combate prin asolament de 4-5 ani si introducerea de var in teren.

Anthurium, numita si Planta flamingo este o planta de circa 80 cm inaltime cu frunze cordiforme, cu petiolul lung, rigid. Frumusetea unica este data de spatele cerate, viu colorate ce inconjura inflorescenta de forma unui tirbuson. Este o planta spectaculoasa mai ales daca este cultivata intr-un recipient suspendat. Florile rezista mult timp, iar pentru aspectul lor deosebit sunt folosite adesea sub forma de aranjamente florale si buchete.
Categoria palmierilor care pot fi crescuti in conditii de interior cuprinde un numar mare de specii care se potrivesc cu aproape orice decor.
Rhapis excelsa este un palmier de 1-2 m inaltime, rizomatos, de forma unei tufe cu tulpini usor inclinate ce amintesc de bambus. Frunzele palmate au forma unor buchete. Ele sunt divizate intr-o multitudine de pinule cu extremitatile dantelate.
Archontophoenix cunninghamiana (Palmierul regal) poate atinge chiar si 4 metri in ghiveci. Originar din Australia uimeste prin tulpinile sale inelate si frunzele de 1-2 metri lungime, arcuite elegant.
Cocos nutifera (Cocotierul) atinge 2-3 metri in ghiveci. Frunzele sale, mult decupate ating 1-2 metri.
Latania loddigesii (Latanierul) este un palmier mare, de circa 2-3 metri inaltime, cu stipul lung si inelat. Frumusetea este data de frunzele lungi de 1-1,5metri cu pinule reunite cate 20 sub forma unor evantaie 'gigant'.
Speciile de Bromeliacee schimba de asemeni decorul casei. Multe specii pot fi crescute cu usurinta in interior datorita faptului ca se adapteaza relativ repede.
Aechmea este o planta epifita, tulburator de frumoasa. Are frunzele de peste 1 metru lungime, usor arcuite, dispuse intr-o rozeta de forma unei palnii. Acestea sunt de culoare gri-verzui cu striatii intunecate. Florile mici, tubulare apar pe o inflorescenta mare formata din bractee viu colorate ce persista mai multe luni. Fructele carnoase si colorate persista si sunt la fel de decorative ca si florile.
Billbergia (Lacrima reginei) este o planta, epifita, rizomatoasa ce formeaza rozete voluminoase. Frunzele lungi de 40-50cm au forma unor panglici iar florile tubulare, albastre sau violet sunt protejate de bractee rosii sau roz si formeaza inflorescente pendente.
Guzmania este o planta epifita ce formeaza o rozeta din mijlocul careia se ridica o inflorescenta de bractee colorate. Frunzele de forma unor panglici pot fi verzi sau dungate si se suprapun formand rozeta bazala caracteristica bromeliaceelor. Florile sunt mici, alb galbui, nesemnificative dar sunt insotite de bractee mari, intens colorate ce formeaza inflorescente uluitoare.
Tillandsia (Fiica aerului) este tot o bromeliacee epifita care pentru a supravietui si inflori nu are nevoie neaparat de substrat. Aceasta planta se dezvolta pe o piatra, o bucata de lemn sau o scoarta de copac (un arbust sau un palmier din caminul dumneavostra). Frunzele sunt variate in raport cu specia de la cenusii, la verde crud, mai inguste sau mai late, netede sau prevazute cu diversi solzi sau spinisori. Florile sunt tubulare grupate in spice aplatizate purtate de o tulpina florala scurta. La unele specii, inflorescenta este insotita de bractee intens colorate si persistente.
Spathiphyllum wallisii (Crinul pacii) este o alegere reusita pentru ca se adapteaza repid la conditii din apartament si nu necesita o ingrijire laborioasa. Decoreaza prin frunzele erecte, lanceolate, arcuite, cu petioluri lungi si prin spatele sale albe, diafane ce protejeaza inflorescentele galbene, in forma de spic. In plus, aceasta planta este incadrata in categoria speciilor care purifica aerului din locuinta dumneavoastra.
Alpinia zerumbet (Clopotelul de fildes) este o planta rizomatoasa de forma unei tufe, cu frunzele mari, erecte colorate in verde inchis. Florile de forma unor clopotei, diversi colorati si parfumati sunt grupate in ciorchini pendenti.
Costus speciosus (Ghimbirul de Malaesia) este un arbust de circa 2 metri inaltime cu tulpini lungi, carnoase si frunze mari, lanceolate, verzi inhis, infasurate sub forma unei spirale in jurul tulpinii. Desi nu rezista decat o singura zi, florile sunt mari, extrem de delicate, albe, stavezii si intens parfumate.

Inamicul padurilor tropicale: biocombustibilul

Potrivit cercetarii, fermierii de la tropice ar putea taia paduri intregi pentru a cultiva terenul defrisat cu plante ce pot fi folosite la producerea biocombustibilului.

'Daca lucrurile stau asa, putem spune ca atunci cand vom folosi biocombustibil produs la tropice vom arde de fapt paduri tropicale intregi in rezervoarele masinilor noastre', a explicat Holly Gibbs, cercetatorul care a coordonat studiul, informeaza NewsIn.

Astfel, politicile agricole care favorizeaza culturile de plante pentru producerea de biocombustibil ar putea contribui paradoxal la procesul rapid de schimbare climatica. Potrivit oamenilor de stiinta, un astfel de pericol este foarte aproape daca politicile care privesc energia nu vor lua in considerarea si potentialele efecte asupra padurilor tropicale.

Predictiile lui Holly Gibbs sunt bazate pe un studiu realizat prin analizarea mai multor imagini din satelit efectuate intre anii 1980-2000. Este primul studiu care face o evaluare detaliata a cailor de expansiune a agriculturii in regiunea tropicala, iar Gibbs considera ca datele obtinute pot contribui la luarea unor decizii prudente in ceea ce priveste viitoarele politici pentru producerea de biocombustibil.

Tari precum Brazilia, Indonezia si Malaezia au un climat ideal pentru cultivarea plantelor pentru producerea de biocombustibil si au raspuns deja cererii crescute pentru asemenea produse alimentare si furajere, crescand productia de trestie de zahar, soia si ulei de palmier. De exemplu, zonele destinate cultivarii de soia in Brazilia au crescut cu 15% pe an din 1990, iar productia de ulei de palmier a Indoneziei s-a triplat in anii '90, iar intre 2000 si 2007 s-a dublat.

Cercetatorii sunt de parere ca biocombustibilii joaca un rol important in expansiunea recenta a terenului cultivat. Deja, interesul pentru acest tip de combustibil a declansat un semnal de alarma din cauza rapiditatii cu care a crescut productia acestora - productia globala de etanol a crescut de patru ori, iar cea de biodiesel de 10 ori intre 2000 si 2007.

Mai mult, subventiile pentru agricultura din Indonezia si SUA ofera stimulente pentru cresterea productiei acestor plante. Culturile cele mai bune pentru actuala generatie de biocombustibili, uleiul de palmier si trestia de zahar sunt si cele mai potrivite pentru a fi cultivate in tarile tropicale.

Studiul lui Gibbs este primul care studiaza terenurile pe care se dezvolta noi culturi. Asfetl, in timp ce producatorii de biocombustibili spun ca planteaza soia sau ulei de palmier pe terenuri degradate sau deja dezafectate, ONG-urile sustin ca padurile amazoniene si mlastinile din sud-estul Asiei reprezinta aceste surse de teren.

Daca plantele pentru biocombustibili sunt cultivate in locul padurilor, acest proces provoaca emiterea unei cantitati uriase de dioxid de carbon, deoarece copacii taiati sunt de obicei arsi. Potrivit cercetarii, padurile tropicale sunt cele mai mari depozite de carbon din lume, stocand mai mult de 340 de miliarde de tone de carbon. Pe de alta parte, daca aceste culturi sunt plantate pe terenuri degradate, ar putea avea, per total, un efect pozitiv asupra mediului.

Padurea tropicala

Sub denumirea de padure tropicala se intelege vegetatia care creste in zonele cu clima tropicala umeda.

Caracteristic acestei paduri este o vegetatie foarte deasa aproape de nepatruns, cu o clima calda si umeda, dupa atolul de corali urmeaza din punct de vedere a densitatii florei si faunei, padurea tropicala. Regiunile padurilor tropicale cu o vegetatie verde tot timpul anului, alcatuiesc un sistem ecologic adaptat la clima calda cu o temperatura medie anuala de 25 grade Celsius, cu oscilatii de temperatura medie anuala de 0,5 - 0,6 grade Celsius si o cantitate de precipitatii de 2.500 mm.

Intinse paduri tropicale, in prezent, sunt in Africa, America de Sud, America Centrala, Asia de Sud ca si zona ecuatoriala a Australiei, in general zona de intinere a acestor paduri sunt zona ecuatoriala, exceptie facand regiunea Amazonului, regiunea Anzilor Cordilieri prin evaporarea intensa a apei din Oceanul Pacific care sub forma de ceata ajunge in regiunea Anzilor, sau regiunea Africii de est cauzat de efectul Pasat - Muson.

In anul 1950 suprafata de intindere a padurii tropicale a fost apreciata la 15 - 16 milioane km patrati ca 11 % din suprafata globului, pana in anul 1980 50 % din aceasta suprafata a fost distrusa de catre om. In anul 1950 in padurile tropicale braziliene se estimeaza ca traiau 1.000.000 de indieni , azi 80 % din acea populatie nu mai este, padurile reducandu-si ponderea semnificativ.

Copacii in padurea tropicala cresc sub forma de etaje, astfel exista sase etaje de vegetatie care nu se pot delimita clar, totusi , - pe sol sunt plantele ierboase, tufisuri, arbusti. Solul are un strat subtire de humus cu o capacitate redusa de hrana.

Procesele de transformare a substantelor sunt accelerate in aceasta regiune din cauza climei calde si umede, prin desisul de radacini absorbtia hranei e rapida, cu o fotosinteza intensa.Dar numai 5 % din hrana este absorbita din sol de catre plante, o parte din sursa de hrana cade ca materii in descompunere pe frunzis, sau pe sol, iar prin lipsa anotimpurilor exista tot timpul anului frunze cazute care sunt supuse imediat unor procese de descompunere, prin capacitatea redusa de depozitare a stratului subtire de humus, aceste substante in descompunere sunt imediat absorbite de plante.

Furnicile si termitele, joaca un rol important in aceste procese complexe de simbioza, si de transformare a biomasei vegetale in proteina animala, fiind intermediari intre producator si consumator, in prezent se cerceteaza procesele de transformare care au loc in coroana arborilor din etajele superioare a padurii tropicale.

O categorie insemnata (80 %) din vegetatia regiunii o constituie plantele agatatoare (lianele) si plantele ca ferigile, ciupercile, muschii, orhideele, bromelii , care contribuie la imbogatirea humusului. Daca ar fi sa avem o experienta a unei zile in padurea tropicala ea ar arata asa.

Decursul zilei in padurea tropicala:
. ora 6:00 Soarele rasare intr-un timp scurt, este ceata. temperatura (20 grade Celsius)
. pana la ora 10:00 evaporare intensa, temperatura (20-25 grade Celsius)
. pana la ora 13:00 formare de nori mari, temperatura (28 grade Celsius)
. intre orele 14 -17:00 in timpul ploii furtuni puternice, temperatura (30 - 31 grade Celsius)
. de la ora 17:00 apare din nou soarele, temperatura (28 grade Celsius)
. ora 18:00 apusul soarelui intr-un timp scurt, temperatura (26 grade Celsius)
. dupa ora 18:00 noaptea . ste intuneric, temperatura intre (20 - 23 grade Celsius)

Padurile tropicale sunt areale caracterizate prin vegetatie vasta, temperatura ridicata si precipitatii tot timpul anului. Padurile tropicale sunt cele mai diversificate ecosisteme de pe Terra. Desi ocupa aproape 7% din intinderea uscatului ele contin mai mult de 50% din flora si fauna Pamantului. Un hectar de padure tropicala poate contine pana la 600 de specii de copaci. Si mai impresionant poate fi numarul animalelor, care intr-o singura padure pot fi mai multe decat animalele existente in toate insulele britanice.

Padurile tropicale de asemenea joaca un rol important in clima, absorband dioxidul de carbon, ele absorb mai mult dioxid de carbon decat orice ecosistem de pe Terra. Pentru a clasifica o padure ca fiind tropicala trebuie ca regiunea in care se afla padurea respectiva sa aiba o temperatura medie ridicata si precipitatii bogate. Padurile care implinesc aceste conditii se gasesc spre ecuator in America centrala si de sud, Asia, Africa si Australia. O alta caracteristica a padurii tropicale este aceea ca coroanele copacilor sa comunice. In sudul Americii se afla o mare padure de acest tip ce acopera 3 de milioane kilometri patrati si se intinde din bazinul Amazonului pana in tarile vecine.

O alta padure de acest fel se intalneste in arhipelagul Malaesiei, unde padurea include si insulele Sumatra si Borneo, peninsula Malaesia si Republica Filipine. O alta padure principala in Asia se afla in insula Noua Guinee si se intinde pana in nordul Australiei. In Africa, cele mai multe din padurile tropicale sunt adunate spre coasta Atlanticului si a bazinului raului Congo. In regiunile din emisfera sudica si nordica, padurile tropicale se intalnesc in mici zone unde precipitatiile si umiditatea sunt ridicate, acestea se gasesc in nord-vestul Pacificul si in sud-vestul Canadei.

Aceste paduri difera de cele de la tropice prin diferite specii de arbori.
In padurile tropicale temperatura medie anuala ajunge la 25 grade C, iar cea minima lunara la 18 grade C, aceste paduri nu se intalnesc unde temperatura este aproape de 0 grade, aceasta padure continand plante si animale care nu sunt adaptate la inghet. Temperatura intr-o padure tropicala nu depinde numai de distanta de la ecuator ci si de altitudine. O padure tipica tropicala nu se intalneste la mai mult de 1000 metri deoarece dinferentele de temperatura dintre zi si noapte ar distruge ecositemul.

In padurea tropicala nu se intalneste un anotimp secetos asa ca precipitatiile lunare sunt pe undeva la 100 mm. Dca intradevar ele au o perioada de seceta, acestea sunt scurte si imprevizibile. In multe climate, evaporatia ploilor este purtata in alte zone, dar in padurea tropicala, aproape 50 % din precipitatii vin din evaporatii locale. Aceste evaporatii sunt purtate de vant, ridicate in atmosfera si ciclul continua.

Solul padurii tropicale este sarac in substante hranitoare care pot fi consumate de plante. Aceste substante au fost " spalate " de pe sol de precipitatiile bogate, arborii absorb decat substantele care ii ajuta sa intretina tesutul viu. Cand copacii din padurile tropicale mor, substantele harnitoare se intorc in sol prin descompunere, iar alte organisme vi le absorb imediat.
Ecosistemele padurilor tropicale contin mai multe plante si animale decat oricare ecositem de pe Terra. Desi zonele padurilor tropicale s-au micsorat si s-au obisnuit cu schimbarile climatice in cateva milioane de ani, padurile tropicale sunt unele din cele mai vechi ecosisteme de pe Pamant. Ca rezultat, acestea servesc ca locuinta pentru milioane de diferite specii, unele se intalnesc doar in aceste paduri.

Desi contin numeroase specii,padurile tropicale sunt uniforme in toate zonele. Majoritatea copacilor au trunchiuri inalte, si au crengi ce pornesc aproape de la coroana. Plantele padurii tropicale au multe caracteristici fizice care apartin unui anumit habitat, cum ar fi bananierul, care are niste frunze largi pentru a capta cat mai multa lumina, cea care nu este interceptata de patura de frunze ale arborilor mai inalti.

Planta Rafflesia: Uriasa planta Rafflesia este cea mai mare floare din lume, cantareste pana la 7 kg si masoara pana la 91 cm. Gasindu-se in padurile tropicale din Malaezia si Indonezia, planta emana un miros de carne putrezita pentru a atrage unele specii de muste.

In unele cazuri, frunzele plantelor tinere pot fi de 10 ori mai mari decat cele ale unor plante adulte. Padurile tropicale, contin de asemenea si plante insectivore, care isi procura unele substante folositoare prin capturarea insectelor in frunzele lor. Insecta este prinsa intr-o cavitate, ce se afla in centrul plantei, si contine sucuri digestive. In padurea tropicala se intalnesc, de asemenea si liane care se urca pe copacii, astfel expunandu-si frunzele si florile la lumina.

Padurea tropicala este o padure caracterizata de vegetatie bogata si temperaturi relativ ridicate si precipitatii tot timpul anului.

Chiar daca se intind pe mai putin de 7% din suprafata Terrei, padurile tropicale reprezinta cele mai diversificate ecosisteme biologice.

Un hectar de padure tropicala poate contine peste 600 de specii de copaci. Chiar mai impresionant este numarul si diversitatea speciilor de animale care numesc padure tropicala casa lor. Dintr-un studiu a reiesit ca in radacina unui singur copac din padurea tropicala s-au gasit mai multe specii de furnici decat in toate Insulele Britanice.

Padurile tropicale joaca deasemenea un rol important in reglarea temperaturii globale prin absorbirea dioxidului de carbon. Plantele in mod natural absorb dioxid de carbon si elimina oxigen prin procesul de fotosinteza, iar padurile tropicale absorb mai mult dioxid decat oricare alt ecosistem de pe pamant. Emisiile globale de dioxid de carbon au crescut cu aproape 30 % in ultimul secol.

Pentru a intra in categoria padurilor tropicale, o padure trebuie sa aiba un baldachin inchis, in care coroanele copacilor se ating, formand o padure umbroasa in interior. In completare, temperatura si precipitatiile trebuie sa fie ridicate si relativ chiar tot timpul anului. Padurile care indeplinesc aceste conditii se gasesc de o parte si de alta a ecuatorului, in America Centrala si de Sud, Asia, Africa si Australia.

In America de Sud, o vasta zona impadurita a Bazinului Amazonian din Brazilia si a tarilor invecinate reprezinta de departe cea mai mare padure tropicala din lume. Inconjoara mai mult de 3.5 milioane km patrati, cam jumatate din intinderea totala a padurii tropicale.

Una din cele 2 mai intinse paduri tropicale din Asia este situata de-a lungul Arhipeleagului Malaezian, incluzand insulele Borneo si Sumatra, Peninsula Malaeziana si Republica Filipina, iar cealalalta se regaseste in special in insula Noua Guinee si in Australia nordica. In Africa, majoritatea padurii tropicale este situata de-a lungul coastei Atlanticului si a bazinului raului Congo.

Caracteristicile padurilor tropicale

Temperatura

Padurile tropicale sunt in mod obisnuit calduroase, temperatura anuala fiind de 25 grade Celsius. Ele nu se gasesc unde temperatura este apropiata de 0 grade Celsius deoarece plantele de aici si animalele nu sunt adaptate pentru a face fata frigului. Temperatura intr-o padure tropicala nu depinde doar de distanta de ecuator ci si de altitudine. Odata cu cresterea altitudinii, temperatura noptii scade semnificativ, astfel padurile tropicale tipice nu se gasesc la altitudini mai mici de 1000 m.

Precipitatii

Padurile tropicale pot varia de la 1.8 m cubi pana la 9 m de precipitatii anual. Lucrul care se distinge intr-o adevarata padure tropicala este distributia precipitatilor in timpul unui an- nu sunt anotimpuri secetoase. In mod obisnuit, in fiecare luna, cad mai mult de 100 mm de pricipitatii. Daca o padure tropicala are perioade uscate, ele sunt de obicei scurte si imprevizibile.

Solul

In ciuda varietatii mari, una din caracteristicile padurii tropicale este solul sarac in nutrienti care pot fi absorbiti de radacinile plantelor. Minerale nutritive din soluri sunt spalate de precipitatiile bogate si de temperaturile ridicate de-a lungul sutelor de ani. Pentru a compesa lipsa de nutrienti din soluri majoritatea copacilor absorb nutrienti pe care ii gasesc si ii pot retine in tesuturile lor. Cand copacii tropicali mor, sunt eliberati nutrienti in sol prin descompunere.

Structura padurilor tropicale

Structura padurilor tropicale este diferita de cea a altor paduri datorita faptului ca are mai multe straturi de vegetatie. Cele 3 staturi de vegetatie sunt stratul superior, stratul din mijloc si stratul inferior.

Stratul inferior este format din palmieri, plante ierboase (ca ghimbirul salbatic) si puieti de copaci. Doar 2% din lumina soarelui penetreaza atatea frunze si ramuri de deasupra, asa ca speciile de plante din stratul inferior au dezvoltat caracteristici speciale pentru a face fata nivelului scazut de lumina. Intre stratul inferior si baldachin este unu sau mai multe straturi mijlocii, formate din plante lemnoase, ca arbusti si copaci de inaltime medie.

Stratul superior este reprezentat de baldachin, in care coroanele copacilor formeaza un strat continuu care capteaza majoritatea apei de ploaie si lumina soarelui, incalzind padurea. Inaltimea baldachinului variaza de la regiune la regiune, putand ajunge de la 20 pana la 50 de m.

Plante

Desi contin numeroase specii de plante, padurile tropicale sunt in mod remarcabil uniforme in aspectul general. Majoritate copacilor au trunchiuri inalte si subtiri care nu se ramifica decat aproape de coroana. Scoarta copacilor din padurea tropicala tinde sa fie subtire si neteda, exceptie o fac palmierii.

Padurile raspandite in zona dintre cele doua tropice,cunoscute sub numele de paduri tropicale,ocupa aproape 55% din suprafata totala a padurilor de pe glob.
Considerate adeseori speranta,'Eldorado-ul' silviculturii viitorului,iar alteori simple visuri utopice,padurile tropicale retin din ce in ce mai mult atentia biologilor entuziasmati de complexitatea si bogatia lor floristica si structurala,ecologilor preocupati de apararea si conservarea mediului ambiant al planetei,economistilor ingrijorati de viitorul omenirii,dar ma9I ales a silvicultorilor interesati in gospodarirea aurului verde al planetei.
In timp ce cu numai 25-30 ani in urma de estima ca padurile tropicale sunt o sursa inepuizabila de lemn,in prezent se pune tot mai acut problema conservarii acestor resurse,salvarii lor de la o exploatare irationala si de la o disparitie prematura,pt. a putea mentine la un potential de productie cat mai ridicat si pt. a-si pute exercita rolul lor ecologic de protectie a mediului ambiant,atat la nivel regional,cat si la nivelul Terrei in general.


PARTICULARITATILE EDAFICE.

Conditile climatice deosebite ale zonei intertropicale au importante repercusiuni asupra formarii si evolutiei solurilor din aceasta zona.
Astfel,temperaturile ridicate si constante,ca si cantitatile mari de precipitatii,influenteaza in primul rand dezagregarea si alterarea rocilor.In conditiile unui climat cald si umed,alterarea silicatilor este completa,rezultand acizi liberi de fier si de aluminiu.Acest tip de alterare se numeste alterare alitica sau lateritizare.
Viteza de alterare este influentata de temperatura si precipitatii.De aceea ,in zona calda intertrpoicala,hidroliza-principalul proces de alterare a silicatilor-este favorizata de temperaturile ridicate si de precipitatiile abundente.Odata cu cresterea umiditatii are loc si o legivare mai intensa a sarurilor si bazelor si mai redusa a siliciei si oxizilor de fier si de aluminiu.


COMPOZITIA FLOREI TROPICALE

Particularitatile ecologice ale lumii tropicale sunt oglindite si amplificate la nivelul florei si vegetatiei.Profund diferentiatata fata de flora regiunilor temperate,flora reginunilor intertropicale se caracterizeaza prin anumite particularitati sistematice.
Abundenta Pterodophitelor constituie prima caracteristica sistematica importanta a florei tropicale.Pteridophitele prezinta o multitudine de specii si forme incepand de cu ferigile arborescente si termiand cu specii minuscule aparute din muschi,printre care dealtfel si traiesc.
Zone de extindere maxima a ferigilor constituie padurile ecuatoriale.Dintre Pteridophitele zonei intertropicale,trei grupe sunt tipic tropicale si anume:Gleicheniaceae,Schizeacea si Marattiaceae. Prima grupa formeaza adevarate arborete in regiuni rarite.Cyatheaceele,acre nu sunt tipic tropicale,cuprind forme arborescente din genurile Cyathea,Diksonia si Alsophyla.
Polypodiaceele sunt,de asemenea foarte abundente constituind aproape majoritatea speciilor tropicale.Ele sunt reperzentate prin genurile :Asplenium,Polydodium, Pteris etc.
Familia Palmierilor este in mare parte tipic tropicala.
Cei mai multi reprezentanti au port aborescent,altii lianescent,ca de ex. Calamus,care poseda dispozitive de agatare aparute prin transformarea frunzelor sau inflorescentelor.Multi palmieri sunt bine cunoscuti fie pt. portul lor frumos,fie pt. rolul lor economic:Oreodoxa regia sau palmierul columnar,f. decorativ,Cocos nucifera sau cocotierul,una dintre sursele mondiale de materii grase.




POSIBILITATEA ECONOMICA A PADURILOR TROPICALE

Intre productivitatea biologica si cea economica a padurilor dense umede tropicale exista adeseori un decaalj considerabil, generat de accesibilitatea acestora, precum si de stadiul actual de cunoastere a valorii tehnologice si de utilizarea a multitudinii de specii ce compun aceste specii ce compun aceste paduri.
Cum majoritatea padurilor tropicale sunt situate in tari subdezvoltate sau in curs de dezvoltare, in care infrastrucuta generala este deficitara iar densitatea populatiei extrem de redusa decalajul este si mai evident.
Datorita acestui fappt cu toata productivitatea lor biologica considerabila, padurile dense umede tropicale, sibilitatea dificile si in tari slab dezvoltate din punct de vedere economic, au o posibilitate economica f. scazuta.
Padurile dense umede tropicale sunt deci slab exploatate.


TRATAMENTELE APLICATE IN PADURILE UMEDE TROPICALE

Problemele silvotehnice ridicate de padurile dense umede tropicale sunt extrem de complexe, datorita complexiatatii si heterogenitatii acestor ecosisteme.
Multitudinea de specii cu temperamente si insusiri din cele mai diferite, pe de o parte, ca si complexitatea organizatorica si structurala a acestor paduri,pe de alta parte,fac imposibila adoptatrea unor metode silvotehnice cu caracter general.
Masurile silvotehnice aplicabile acestor paduri sunt destul de complexe, iar exerimentarile sunt destul de recente pt. a putea trage concluzii defin

Padurile, podoaba planetei noastre, cuprind, ca un imens brau verde, muntii, colinele, malurile apelor, campiile si dealurile. Lemnul padurilor a fost folosit din cele mai indepartate timpuri . Alaturi de piatra si argila , lemnul a oferit omului posibilitatea de a-si realiza primele arme de vanatoare, primele unelte si locuinte. Dupa descoperirea focului a avut un rol important si in pregatirea hranei.

Padurile ofera adapost pentru animale si om. Ele reprezinta nu refugiu din calea zgomotului, a soarelui puternic, a vantului, e o oaza de liniste si aer curat. Ce e mai placut decat sa stai la umbra unui copac in zilele calde de vara, sa asculti trilurile pasarilor si vantul fosnind prin frunze?

Padurile sunt surse de lemn, latex, rasini, fructe si seminte. Lemnul este un material important si in industria mobilei, a hartiei, industria chimica si in constructii. Multe plante si animale care traiesc in paduri reprezinta o sursa de hrana pentru oameni.
Pentru ca sa nu distruga aceasta comoara omul a infiintat rezervatii naturale in care se pastreaza peisajul natural, oferind plantelor si animalelor conditii optime de viata. Omul a fost strans legat de padure, de natura in general. A aratat aceasta prin opere literare insemnate. Marele Mihai Eminescu a elogiat padurea in versuri de neuitat.

Calathea

Genul Calathea cuprinde aproximativ 300 de specii permanent verzi, perene, rizomatoase, originare din regiunile subtropicale ale Americii de Sud.

Se cultiva pentru frumusetea lor si pentru efectul decorativ caracteristic conferit de frunzele ovale - acestea prezinta pe fata superioara desene in nuante de verde si galben, carora le corespund pe fata inferioara frumoase desene purpurii. Contrastul de culori obtinut, formele si distributia desenelor de pe frunze amintesc, intr-un fel, de penele de paun.

Cateva specii produc si flori gratioase. Aceste flori poarta uneori numele de 'maranta'; multe dintre speciile de Calathea au fost incluse in genul Maranta, fiind foarte asemanatoare cu plantele acestui gen.

Cultivare:

Calathea creste bine intr-un ambient umed, la umbra si la temperaturi nu mai mici de 18 grade Celsius. Daca radacinile au ocupat ghiveciul, replantarea se efectueaza in martie, in perioada de repaus vegetal. Pentru aceasta operatie, folositi un compost dens, imbogatit cu elemente nutritive.

Din aprilie pana in septembrie, udati-o abundent, zilnic. Pentru a produce mai multa umiditate, stropiti planta cu apa sau asezati-o pe o tava plina cu pietris ud. In aceasta perioada, administrati-i ingrasaminte lichide la fiecare 2-3 zile.

Chiar si toamna si iarna, umbra si umiditatea aerului sunt fundamentale; in aceste anotimpuri, planta nu trebuie udata abundent, ci doar atat cat sa se mentina pamantul umed.

Reproducere:

Inmultirea se face prin divizarea plantelor care au crescut suficient. La sfarsitul lui martie sau in aprilie, puteti diviza planta si transfera segmentele de rizomi in acelasi compost ca cel indicat pentru plantele adulte. Tineti-le la umbra, intr-un ambient foarte umed, si udati-le cu grija.

Pericole si precautii:

Asemanator tuturor plantelor originare din padurile tropicale, Calathea pretinde un ambient umed si lumina 'filtrata'. Daca frunzele devin palide sau prezinta 'arsuri', acestea indica faptul ca planta a fost expusa prea mult direct la soare si, de aceea, trebuie asezata intr-un loc mai aparat.

Daca marginile frunzelor se rasucesc (dand frunzei forma de cornet) si devin brune, inseamna ca aerul este prea uscat si, prin urmare, este necesar sa pulverizati apa pe frunze si sa asezati ghiveciul pe o tava cu pietris ud.

Parazitul cel mai periculos este paianjenul rosu, care poate infesta fata inferioara a frunzelor - se combate cu acaricide specifice.

Specii si varietati horticole:

Calathea grandiflora are frunze incretite, de culoare verde stralucitor, lungi de circa 30 de cm. Produce uneori flori galbene, grupate in forma de spice tubulare.

Calathea insignis (sin. Calathea lancifolia) este o planta cu aspect de tufa, inalta de 30-40 de cm. Prezinta frunze lungi si inguste, cu marginea ondulata. Fata superioara este verde-galbena, cu pete verde inchis, diferite ca dimensiuni, ce se intind de la nervura centrala spre margini. In schimb, fata inferioara este maro-purpurie.

Calathea makoyana se deosebeste prin frunzele ovale, lungi de pana la 15 cm, purtate de pedunculi lungi si subtiri, care se ramifica din tulpinile principale. Fata superioara a frunzelor este verde-argintie, cu pete ovale verde inchis si situate de-a lungul nervurilor, iar cea inferioara are pete purpurii.

Calathea ornata prezinta frunze subtiri si fragile, purtate de petioli lungi. Frunzele tinere sunt complet albe sau au striatii albe, dar, cu timpul, pot deveni verzi-aramii, cu fata inferioara rosiatica.

Varietatea 'Sanderiana' are frunze late, brune-verzi si strabatute de dungi subtiri, albe sau roz, care se ramifica in 2-3 directii, de la centru spre margini. Varietatea 'Roseolineata' are, in schimb, dungi roz inchis.

Calathea veitchiana se recunoaste prin frunzele dure, pergamentoase, ovale, lungi de circa 30 de cm, cu desene in diferite nuante de verde.

Inalta chiar si de 60 de cm, Calathea zebrina prezinta frunze verde-smarald, cu dungi mai inchise, care pornesc de la nervura centrala intr-o directie aproximativ orizontala.

Plantele tropicale

Plantele tropicale au nevoie de lumina solara in cantitati diferite. Se poate observa acest lucru prin faptul ca plantele isi schimba coloritul frunzelor sau florilor. Daca plantele dumneavoastra au culoarea frunzelor de un verde inchis veti observa ca se schimba in verde deschis sau chiar galben daca sunt expuse unei lumini puternice. Tot ce aveti de facut pentru a le proteja este sa le schimbati locul sau sa atenuati cumva lumina naturala.

Majoritatea plantelor tropicale prefera lumina naturala, dar daca acest lucru nu este posibil puteti folosi la fel de bine si lumina artificiala. Trebuie sa tineti cont de faptul ca plantele tropicale au nevoie de lumina cu tonuri albastre sau rosii pentru a-si produce hrana.

Referitor la sol, acesta trebuie sa asigure aerisirea radacinilor si drenaj pentru apa, mentinand in acelasi timp umiditatea potrivita. Unele composturi sunt deja fertilizate pentru a ajuta planta sa se aclimatizeze mai repede.

Este indicat sa udati o data pe zi. Daca puneti pamantul potrivit atunci acesta va mentine umiditatea necesara pentru o zi intreaga. Pentru a mentine aceasta umiditate nu trebuie sa amplasati plantele langa o fereastra deschisa unde exista destul soare si vant. Expunerea constanta a plantelor la soare puternic sau vant duce la uscarea solului.

Anthurium,numita si Planta flamingo

Anthurium, numita si Planta flamingo este o planta de circa 80 cm inaltime cu frunze cordiforme, cu petiolul lung, rigid. Frumusetea unica este data de spatele cerate, viu colorate ce inconjura inflorescenta de forma unui tirbuson. Este o planta spectaculoasa mai ales daca este cultivata intr-un recipient suspendat. Florile rezista mult timp, iar pentru aspectul lor deosebit sunt folosite adesea sub forma de aranjamente florale si buchete.
Categoria palmierilor care pot fi crescuti in conditii de interior cuprinde un numar mare de specii care se potrivesc cu aproape orice decor.
Rhapis excelsa este un palmier de 1-2 m inaltime, rizomatos, de forma unei tufe cu tulpini usor inclinate ce amintesc de bambus. Frunzele palmate au forma unor buchete. Ele sunt divizate intr-o multitudine de pinule cu extremitatile dantelate.
Archontophoenix cunninghamiana (Palmierul regal) poate atinge chiar si 4 metri in ghiveci. Originar din Australia uimeste prin tulpinile sale inelate si frunzele de 1-2 metri lungime, arcuite elegant.
Cocos nutifera (Cocotierul) atinge 2-3 metri in ghiveci. Frunzele sale, mult decupate ating 1-2 metri.
Latania loddigesii (Latanierul) este un palmier mare, de circa 2-3 metri inaltime, cu stipul lung si inelat. Frumusetea este data de frunzele lungi de 1-1,5metri cu pinule reunite cate 20 sub forma unor evantaie 'gigant'.
Speciile de Bromeliacee schimba de asemeni decorul casei. Multe specii pot fi crescute cu usurinta in interior datorita faptului ca se adapteaza relativ repede.
Aechmea este o planta epifita, tulburator de frumoasa. Are frunzele de peste 1 metru lungime, usor arcuite, dispuse intr-o rozeta de forma unei palnii. Acestea sunt de culoare gri-verzui cu striatii intunecate. Florile mici, tubulare apar pe o inflorescenta mare formata din bractee viu colorate ce persista mai multe luni. Fructele carnoase si colorate persista si sunt la fel de decorative ca si florile.
Billbergia (Lacrima reginei) este o planta, epifita, rizomatoasa ce formeaza rozete voluminoase. Frunzele lungi de 40-50cm au forma unor panglici iar florile tubulare, albastre sau violet sunt protejate de bractee rosii sau roz si formeaza inflorescente pendente.
Guzmania este o planta epifita ce formeaza o rozeta din mijlocul careia se ridica o inflorescenta de bractee colorate. Frunzele de forma unor panglici pot fi verzi sau dungate si se suprapun formand rozeta bazala caracteristica bromeliaceelor. Florile sunt mici, alb galbui, nesemnificative dar sunt insotite de bractee mari, intens colorate ce formeaza inflorescente uluitoare.
Tillandsia (Fiica aerului) este tot o bromeliacee epifita care pentru a supravietui si inflori nu are nevoie neaparat de substrat. Aceasta planta se dezvolta pe o piatra, o bucata de lemn sau o scoarta de copac (un arbust sau un palmier din caminul dumneavostra). Frunzele sunt variate in raport cu specia de la cenusii, la verde crud, mai inguste sau mai late, netede sau prevazute cu diversi solzi sau spinisori. Florile sunt tubulare grupate in spice aplatizate purtate de o tulpina florala scurta. La unele specii, inflorescenta este insotita de bractee intens colorate si persistente.
Spathiphyllum wallisii (Crinul pacii) este o alegere reusita pentru ca se adapteaza repid la conditii din apartament si nu necesita o ingrijire laborioasa. Decoreaza prin frunzele erecte, lanceolate, arcuite, cu petioluri lungi si prin spatele sale albe, diafane ce protejeaza inflorescentele galbene, in forma de spic. In plus, aceasta planta este incadrata in categoria speciilor care purifica aerului din locuinta dumneavoastra.
Alpinia zerumbet (Clopotelul de fildes) este o planta rizomatoasa de forma unei tufe, cu frunzele mari, erecte colorate in verde inchis. Florile de forma unor clopotei, diversi colorati si parfumati sunt grupate in ciorchini pendenti.
Costus speciosus (Ghimbirul de Malaesia) este un arbust de circa 2 metri inaltime cu tulpini lungi, carnoase si frunze mari, lanceolate, verzi inhis, infasurate sub forma unei spirale in jurul tulpinii. Desi nu rezista decat o singura zi, florile sunt mari, extrem de delicate, albe, stavezii si intens parfumate.