CASTANUL

(Castanea vesca)

Vazuta din cerdacul capelei de deasupra arhondaricului, gradina manastirii Horezului te face sa-ti razemi capul pe mana sprijinita de balustrada si sa tot privesti. De jur imprejur muntii sunt imbracati cu fagi; unde si unde cate un molid isi inalta sulita intunecata deasupra rotocoalelor ca de metal. Jos, in gradina manastirii, stau incarcati de roade meri si peri stufosi, ori pruni mai scunzi, iti atrag atentia cati-va arbori, cu un verde mai deschis, cu coroana larga, rotunda. Deodata ti se par ca-s nuci, mai ales ca lucesc, colorate mai deschis, fructe rotunde ce samana din departare cu nucele. La Manastirea Surpatele din Valcea, restaurata prin credinta si energia catorva calugarite, se prinde mai bine, deosebirea, caci cresc alaturea, isi impletesc crengile. Atras de aceasta aparenta asamanare, dar si de deosebirea de culoare, te aproprii. Vezi ca numai portul e la fel; incolo este o mare deosebire intre nuc si castan. E vorba de castanul nobil, care nu e neam cu acel din bulevardele oraselor.

Castanul este un arbore din partile mai calde. In Grecia, Italia ori Franta de sud sunt livezi si chiar paduri de castani. La noi se intalnesc numai in partea de sud si de vest a tarii. In Oltenia e raspandit in petece mici, dela Baia-de-Arama pana'n Olt, tot la poalele muntelui si in jurul manastirilor. La Manastirea Tismana ocupa aproape 90 hectare; se ridica pana la 500-600 m. inaltime. Traesc in Banat pe valea Sasarului pana'n spre Baia-Sprie. S'au gatit si in Hunedoara la Raul-de-mori, in jurul locului unei vechi manastiri. Rezleti se urca si pe Valea Cernei.

Fig. 84. Frunze si fruct de Castan (K.).

Cum de au ajuns la noi? Foarte probabil au fost adusi de calugarii greci, care au servit la manastirile din Oltenia. La Baia-Mare, insa, mai probabil au fost plantati, desi sunt cercetatori care inclina spre parerea ca ar fi ramasiti din timpuri vechi, deci crescuti locului. Principal insa nu este cum au ajuns la noi, ci ca pot trai la noi si cresc tot asa ca si in Grecia. E dovada ca exista in cuprinsul tarii parti cu clima mai dulce, asemenea cu cea din jurul Mediteranei.

Traesc castanii pana la adanci batranete, atingand dimensiuni insemnate. I. Conea citeaza de pe culmea Nereazului, intre Tismana si Gornovat, exemplare cu diametrul aproape de 3 m (2,60). Avea unul o scorbura mare incat oamenii faceau focul si se culcau in ea.

Si mai inseamna ceva. Daca n'am avea prea mult belsug in toate, ne-am sili ca sa intindem cultura castanilor, in tinuturile pe unde pot creste, ca sa nu mai trimetem bani in strainatate spre a aduce castanele, care se vand, coapte, pe strazile oraselor noastre.

Cat sunt tineri, castanii in adevar nu se deosebesc la port, de nuci. Au aceiasi stralucire a scoartii netede, a frunzelor ca si aceiasi ramificatie.

Mai in varsta, aduc la port cu stejarii. Scoarta e crapata, iar crengile sunt noduroase si sucite, pare ca ar fi chinuite de mani nevazute.

Superficial priviti, seamana si cu castanii porcesti. Doar nu degeaba acestora li s'a dat numele de castani. Si unii si altii au fructele ghimpoase, stranse gramada la varful ramurelelor mladioase. Mai cu seama spre seara, cand castanul adevarat se pregateste de odihna, si-si strange ceva frunzele din varf, intorcand in sus dosul lor mai argintiu, asemanarea este si mai mare.

Fig. 85. Portul castanului Nereazu-Tismana. * (cliseu Ing. V. Al. Ionescu).

Totusi cata deosebire ! Deosebire in port, deosebire in frunze si mai ales in flori. Podoaba de primavara a castanilor porcesti, acele frumoase candelabre cu flacaii albe, lipsesc la castanii nobili. Acestia au florile verzui, discrete, fara podoaba colorata, insirate gramezi-gramezi, dealungul unei codite lungi, subtiri, delicate.

Frunzele castanului din lungul bulevardelor, sunt ca palma cu degetele; ale castanului nobil sunt simple, elegant zimtuite pe margini si de forma unui varf de lance.

De aceia copacii acestia sunt frumosi. Ceasuri intregi in apus de soare, ii priveam, pe dealurile de langa Baia-Mare. Nu erau fara expresiune. Cat soarele ii bateau in plin, transpirau vanjosenie si fericire de traiu. Voinici, ramurosi, cu frunzele verzi, stralucitoare, tineau isonul in cantecul general al bucuriei de vieata. Cu cat soarele scapata dupa deal, cu atat fata lor se posomora, luand aer mai incruntat. Cand umbra se lasa de tot, frunzele din varf straluceau in imbracamintea lor argintie; se sucesc asa in cat pare ca invalesc, spre aparare, fruncteie plapande, cu invalis ghimpos, ingramadite in varful ramurelelor. In intunericul serii, par fosforescente.

In toata infatisarea lui, castanul are ceva din mandria stejarului, mai ales cand spatiul ii permite sa se intinda, roata, sa-si desfasoare intreaga podoaba a crengilor. Trunchiul noduros, arata truda de a invinge greutatile si victoria impotriva furtunei.

Abia zambeste. O unda de vant se furiseaza prin padure. Mestecenii isi tremura frunzele delicate; plopii si le scutura cu freamat scurt, tremurator. Castanul numai la sfarsit, cand unda trece, abia isi clatina putin frunzele cu un fasiit slab, ca de aripi de liliac.

Ca copil isbucneste repede, pe urma isi ia de seama, cladindu-si pe indelete scheletul lemnos, caci boarea de pe coastele Dalmatiei ori Mistralul de pe coasta Frantei, repede il invata cat de anevoioasa e vieata si cat de inselatoare e graba. Abia dupa 50 ani, la locul lui de obarsie, incepe sa deie flori si fructe, cu care se impodobeste apoi pe fiecare an, pana la adanci batranete.

Si dela el totul se foloseste. Lemnul e resistent ca si cel de stejar; doar crapa mai usor. Sustinerea galeriilor dela Baia-Mare, s'a facut cu lemn de castan. E taninos, de unde intrebuintarea lui la dubirea pieilor. In special insa frunctele, dulci si carnoase, sunt o avere.