Cornul

Cornul (Cornus mas), este unul din cei mai inalti arbusti dela noi, ajungand si 7 metri, gros cat incheietura manei, putand trai si 100 de ani. Se multumeste cu terenurile cele mai sarace. E unul din vestitorii primaverii. Abea si-a scos clopotelul grabit floricica si cornul e gata si el. Bucuria tiganului, cand s'a ales un copac. Dar desi infloreste inaintea altora, coarnele nu sunt coapte de cat hat tarziu, dupa visine si cirese. Pacaleala tiganului lacom.

In vreme de iarna se cunoaste lesne dupa mugurii mici, cate doi fata in fata si altii, care vor da florile, umflati ca niste bombite.

Fig. 93. Corn inflorit si cu fructe.

Si dupa frunze se recunoaste usor. Sunt ovale, cu varful ascutit, cu dunga neteda si cu frumoase nervuri, aproape paralele cu marginile frunzei. Florile marunte, desfasurate inainte de a da copacul frunzele, sunt galbene ca niste stelute cu petale.

Stau buchetele in lungul crengutelor verzui, cu dungulite roscate si cu 4 muchi spre varf.

Coarnele, verzi si acre la inceput, incep repede a se rumeni, pe urma a se inmuia st a lua culoarea margeanului. Spanzura ca niste cercelusi, cate 2-3, dela subsuoara frunzelor, spre toamna galbene-roscate.

Lemnul cornului prea putin se foloseste, de si e tare, greu, trainic; cel mult se fac din el bastoane. Coarnele se pastreaza uscate; sunt bune si de durere de pantece, fiind astrigente ca si scoarta copacelului.