Dracila

Dracila (Berberis vulgaris) zis si lemn-galben. Se recunoaste usor dupa smocurile de frunze insirate pe crengute. Frunzele sunt ovale, cu dinti pe margini, marunti si ascutiti. Stau gramada, pentru ca sunt pe niste crengute inchircite. La baza lor se gasesc ca aparate, tepi ascutiti. Florile sunt galbene ca lamaia, ciucura ca niste strugurasi. Fiecare floare are o minunata alcatuire a staminelor pentru a improsca polenul. Fiind foarte sensibile, de indata ce sunt atinse de trompa unei insecte, staminele se apleaca intr'o clipa peste stigmat, varsand tot polenul din sacii dela varf, cu un capac ce se deschide de sus in jos. Mandru e copacelul toamna. E un tablou. Crengutele sunt galbui, frunzele de un rosu deschis ca al trandafirului, iar fructele adevarati cercelusi de margean.

Lemnul e frumos colorat si inauntru, galben de pucioasa sau galben roscat; e foarte cautat in marchetarie. Scoarta se foloseste in medicina ca intaritoare. Din radacina se scoate o vopsea galbena iar din fructe se scoate acid malic. Sunt acrisoare si frunzele tinere gustate cu placere de animale. De aceia i se zice in popor si acris-rosu. E frumos acest arboras, dar si mult rau aduce, prin faptul ca gazdueste o ciuperca rea, care da rugina graului.

Fig. 98. Crenguta de dracila cu flori si fructe.

Fig. 99. Crusanul.