Genul Ulmus L

Genul Ulmus L.

Include aproximativ 30 de specii de arbori si arbusti din emisfera nordica cu o raspandire larga in Europa, Asia si America de Nord.

Lujerii sunt geniculati, frunzele cazatoare, asezate distic, cu baza asimetrica si margini dublu-serate. Florile sunt hermafrodite, mici, apar foarte devreme primavara, inaintea infrunzirii si sunt grupate in fascicule sesile sau pedunculate. Fructul samara orbiculara eliptica, obovata, turtita, inconjurat complet de o aripioara membranoasa, stirbita, purtand stigmatele persistente la partea superioara si urmele caliciului la baza. Coacere si diseminare sunt timpurii, la cateva saptamani dupa inflorire.

Ulmus minor Mill. (Ulmus foliacea Gilib., Ulmus glabra Mill., Ulmus campestris Auctnon L., Ulmus carpinifolia Gled.) - ulm de camp

Specie indigena, raspandita de la Oceanul Atlantic pana la Marea Caspica (Fig.33). Limita sudica a arealului trece prin Africa de Nord si Asia, iar limita nordica urmeaza aproximativ paralela de 55⁰. La noi se intalneste mai frecvent la campie si dealuri joase. Pe versanti insoriti, cu soluri bogate, urca uneori pana in zona montana inferioara, pe Tampa la Brasov urca la 900 m altitudine. De regula este specie de amestec, diseminata in sleauri sau cvercete. Rar in silvostepa sau lunci formeaza arborete pure (ulmete) pe suprafete mici.

Este o specie relativ termofila, rezistenta la seceta, la ingheturi tarzii si timpurii. Gerurile de iarna ii produc gelivuri. Este foarte pretentios fata de bogatia substantelor nutritive a solului. Este o specie cu mari posibilitati de adaptare in ceea ce priveste umiditatea solului. Fata de lumina se comporta diferit, dupa statiune. Pe solurile fertile suporta umbrirea destul de bine. Este o specie de semiumbra. Variabilitatea ecologica intraspecifica mai trebuie studiata, deocamdata au fost diferentiate 2 ecotipuri climato-edafice:

- populatii de lunca, pe soluri umede, aluvionare, uneori chiar grele, compacte;

- populatii de soluri relativ uscate, afanate in silvo-stepa.

Este un arbore de marimea I, pana la 30-35 (40) m inaltime si 1-2 m in diametru. Inradacinarea este pivotant-trasanta, mult dezvoltata lateral, la varste inaintate cu numeroase radacini superficiale, din care drajoneaza. Tulpina dreapta, elagata, ingrosata la baza; ritidomul timpuriu, cenusiu-inchis, pietros, adanc brazdat longitudinal. Coroana este conica pana la globulara, regulata, cu ramuri ascendente. Lujerii anuali subtiri, bruni-roscati, glabri sau pubescenti, cei de doi ani glabri, au crapaturi fine, longitudinale, de culoare galbuie. Mugurii sunt ovoizi, acuti, bruni-violacei, distici, cu solzi stirbiti, scurt pubescenti sau glabri, pe margini albicios-ciliati. Frunzele eliptice pana la obovate, de 5-9 (10) cm lungime, sunt acuminate, evident asimetrice la baza, dublu-serate pe margini, prinse pe un petiol relativ lung, de 0,6-1,2cm (fig.138). La maturitate, pe fata, sunt glabre, netede, lucioase, pe dos cu smocuri de peri albi numai la subsuoara nervurilor, in rest scabre (aspre) pubescente; uneori au numeroase glande punctiforme rosii in lungul nervurilor secundare (fac exceptie frunzele puietiolr si cele de pe craci lacome, care sunt frecvent aspre, usor paroase, fapt pentru care nu trebuie folosite la determinari). Florile hermafrodite, apetale, sunt grupate in fascicule sesile, de culoare bruna-violacee; apar foarte devreme primavara (prin martie-aprielie), inainte de infrunzire. Fructele sunt samare turtite, eliptice sau obovate, de 1,5-2 cm lungime, usoare. Samanta este plasata excentric, mai sus de mijlocul unei aripioare membranoase, stirbita la varf pana in dreptul semintei.

Variabilitatea morfologica intraspecifica este pronuntata, se cunosc o serie de forme si varietati:

Ulmus minor var suberosa, cu lujeri de doi ani si mai vechi cu muchii suberoase;

Ulmus minor var stricta (Lindl.) Rehd., cu coroana piramidala, cu ramuri ascendente;

Ulmus minor f. pendula, cu lujeri pendenti;

Ulmus minor var. dampieri, cu coroana columnara, frunzele ingramadite pe lujerii scurti;

Ulmus minor var. dampieri f. wredii, cu frunzele galbene-aurii,

Ulmus minor var. umbraculifera, cu coroana deasa, globuloasa;

Ulmus minor var. variegata,cu frunze cu pete albe.

Formeaza hibrizi naturali:

- U. x ambigua (U. minor x U. procera)

- U. x holandica (U. minor x U. glabra ) in parcuri.

Ulmul de camp ajunge la maturitate la varste relativ mici (10-20 ani). Fructificatiile sunt dese, aproape anuale si abundente, fructele se coc in mai-iunie si se imprastie imediat. Lastareste si drajoneaza abundent, puietii cresc repede, pot coplesi si elimina puietii de stejar, la 5 ani ating inaltimi de 3-5 m. Longevitatea este de 300-400 ani.

Pagube importante sunt provocate de Ophiostoma ulmi, agent fitopatogen care opreste circulatia sevei prin obturarea vaselor lemnoase, ceea ce a dus la uscarea masiva a ulmilor din Europa.

Lemnul este colorat, alburnul lat, duramenul brun-inchis, greu, trainic, elastic, rezistent, se disting bine inelele anuale, este apreciat in producerea mobilierului masiv, a furnirelor, placajelor, decoratiunilor interioare, in constructii.

Valoarea silviculturala este mare, este o importanta specie de amestec in padurile de lunca si de sleau, stimuleza cresterea si elagajul stejarului, poate fi introdus pe terenurile uscate din silvo-stepa si pe terenuri degradate.

In spatiile verzi se remarca indeosebi prin formele si varietatile cu coroana globuloasa sau piramidala, cu ramuri pendente sau cu frunze galben-aurii. Se poate folosi cu bune rezultate in aliniamente in regiuni calde si secetoase.

Ulmus procera Salisb. (Ulmus campestris L.) - ulm de camp, ulm paros de camp.

Specie indigena, raspandita in centrul vestul si estul Europei. La noi se intalneste sporadic, la campie si dealuri; din punst de vedere morfologic este asemanator cu Ulmus minor, mai ales iarna.

Atinge inaltimi pana la 30 m si are tulpina dreapta, scoarta de culoare inchisa, ritidom adanc brazdat. Coroana este larga (la arborii izolati), lujerii des si scurt pubescenti. Frunzele subrotunde pana la lat-ovate, cu petiolul mai scurt, de 4-6 mm, pe fata sunt verzi-inchis, scabre, pe dos totdeauna mai mult sau mai putin aspre si pubescente, iar la subsuoaranervurilor au smocuri de peri albiciosi. Samarele aproape rotunde, sau lat-eliptice, au samanta excentrica, atingand fundul crestaturii.

Cultivaruri rezistente la grafioza:

Ulmus procera cv. Bea Schwartz.; Ulmus procera cv. Christine Buisman.

Ulmus glabra Huds. (Ulmus montana With, Ulmus scabra Mill) - ulm de munte

Specie indigena, la care pe directia est-vest, arealul coincide cu cel al ulmului de camp, este mai extins spre nord-vest si nord, aproximativ 70⁰ latitudine nordica in Suedia, limita sudica lasa in afara unele zone mediteraneene, din arealul ulmului de camp (fig.33). La noi este raspandit diseminat sau in palcuri, din regiunea de deal pana in cea de munte, altitudinea maxima fiind de 1100 - 1300m, in chei sau pe grohotisuri calcaroase, poate sa formeze mici arborete pure sau apare in amestec cu paltinul.

In ceea ce priveste cerintele ecologice, este mai putin exigent fata de caldura (mezoterm) decat ulmul de camp, dar mai pretentios fata de umiditatea atmosferica (umidofil), fata de precipitatii (mezofil) si fata de umiditaea din sol (mezofit). Este pretentios fata de bogatia solului in substante nutitive. Caracterul de specie tipica de diseminatie este mai accentuat decat la ulmul de camp. Prefera soluri bine drenate. Are temperament de semiumbra.

Este in mod obisnuit, arbore de marimea a II-a, rar pana la 30 m inaltime. Tulpina, dreapta sau cu crestere neregulata, are scoarta neteda in tinerete (de aici denumirea de "glabra"), cu ritidom mai inchis, cu crapaturi inguste. Are coroana mai larga, si mai neregulat ramificata- in masiv; lujerii vigurosi, bruni-verzui sau roscati, scabru pubescenti, lipsiti de crapaturi longitudinale, dar cu lenticele numeroase; mugurii ovo-conici, obtuzi, brui-negriciosi, violacei, pubescenti, prevazuti cu peri aurii, lucitori. Frunzele sunt eliptice pana la obovate, asimetrice, acut dublu-serate, de 8-16 cm lungime, scurt petiolate (0,3-0,5 cm), aspre (rar netede) pe fata, pe dos pubescente, cel putin de-a lungul nervurilor; caracteristic, lung si brusc acuminate la varf, uneori, in special pe lastari, cu trei varfuri acuminate (tendinta de trilobare). Florile sunt mai mari; samarele, de pana la 2,5 cm lungime, lat-eliptice pana la rotunde, cu aripa incretita, mai moale si de culoare mai verzuie; samanta asezata central, neatinsa de stirbitura (fig.139). Se coc ceva mai tarziu, prin mai-iunie.

Varietati:

Ulmus glabra var purpurea, cu frunze purpurii;

Ulmus glabra var. pendula, cu lujeri pendenti, coroana aplatizata.

Dupa insusirile biologice legate de fructificatie (putere germinativa, periodicitatea fructificatiei, maturitate, usurinta diseminarii) se aseamana cu ulmul de camp. Lastareste mai slab si nu drajoneaza. Creste rapid in tinerete.

Longevitatea este de 100-200 de ani.

Mai putin sensibil la atacurile    de ofiostoma (Ofiostoma ulmi).

Lemnul mai putin valoros, cu vase largi, durabilitate redusa, alburn lat, duramen brun-galbui.

Importanta silviculturala este mare, este un valoros arbore de amestec in padurile montane, in molidisurile de productivitate inferioara ridica valoarea.

Ulmus laevis Pall. (Ulmus effusa Willd.) - velnis, vanj.

Specie indigena, cu areal destul de intins in Europa (fig.33). La noi ocupa suprafete mult mai mici decat ceilalti ulmi. Se intalneste sporadic la campie si coline si indeosebi in luncile si zavoaiele din sudul si sud-vestul tarii.

Prezinta o amplitudine termica destul de larga. La noi manifesta preferinte pentru climate blande; este mai putin pretentios fata de troficitatea solului decat ceilalti ulmi si are temperament mai de lumina.

Este un arbore cu tulpina dreapta, zvelta, costata la baza, inalt de pana la 30-35 m . Ritidomul se formeaza de timpuriu si prezinta pete cenusii-albicioase si solzi subtiri, exfoliabili. Lujerii sunt geniculati, subtiri, uneori aproape pendenti, brun-verzui, glabri, lucitori. Mugurii, conici sau fusiformi, ascutiti, de pana la 1 cm lungime, au solzii bruni-deschisi, neciliati si prevazuti pe margine cu o dunga lata, de culoare bruna mai inchisa. Frunzele, eliptice sau obovate, dublu-serate, acuminate, au petiolul scurt, de cca. 0,5 cm (fig.140). Caracteristice sunt pronuntat asimetrice, des si moale pubescente pe fata inferioara. Florile sunt grupate in fascicule de cate 20-25, cu pedunculi de 3-6 ori mai lungi decat florile. Samarele sunt pendente, lung si inegal pedunculate (0,6-3 cm), ovate, mai mici (cca. 1cm) decat la speciile anterioare, evident cicliate pe margini, adanc stirbite la varf.

Fructifica la varste mici si aproape anual. Lastareste bine, drajoneaza slab.

Longevitate pana la 100-200 de ani.

Este atacat de Ophiostoma ulmi, dar este mai putin sensibil decat ulmul de camp.

Lemnul in comparatie cu cel al celorlalte specii de ulm este inferior acestora, duramenuleste de culoare mai deschisa si este mai noduros.

Importanta forestiera este ceva mai mica, se poate introduce in statiuni de lunca.

Ulmus pumila L. - ulm de Turkestan.

Specie exotica, raspandita in Siberia, Mongolia si China (Fig.33). La noi a fost introdus in culturi ornamentale si forestiere, mai ales in regiunea de campie.

Creste intr-un climat excesiv-continental, este foarte rezistent la seceta si geruri. La noi sufera putin din cauza ingheturilor tarzii. Are mare amplitudine de adaptare la conditiile edafice. Rezista bine la soluri grele, compacte, uscate si pietroase si pe soluri degradate, pe terenuri saraturoase. Are temperament mai de lumina decat ceilalti ulmi.

Este utilizat la impadurirea terenurilor degradate, compacte, calcaroase, unde salcamul vegeteaza greu "salcamul solurilor compacte calcaroase", uscate, terenuri saraturoase.

Realizeaza inaltimi mici, pana la 15 m. Inradacinarea este foarte puternica, dezvoltata lateral si in profunzime. Tulpina are tendinta de infurcire; prezinta scoarta cenusie-deschisa si formeaza ritidom cu crapaturi destul de adanci. Coroana este deasa, mult ramificata. Lujerii sunt subtiri, cenusii-pubescenti, distici, cu internoduri scurte; exemplarele tinere au uneori ramurile indreptate in sus, prezentand o forma fastigiata. Mugurii sunt mici, de 1,5-3 cm, ovoizi, glabri, bruni-intunecati. Frunzele, eliptice sau eliptic-lanceolata, de 2-7 cm lungime, acuminate, simetrice, glabre, au marginea imperfect dublu serata (sau simplu serata), petioli de 2-4 mm lungime, glabri. Infrunzeste primavara devreme (fig.141). Florile, mici, violete, iar samarele sunt orbiculare, de 1-1,5 cm, la varf adanc si lat crestate, samanta centrala.

La noi se intalneste frecvent Ulmus pumila var pinnato-ramosa, cu port elegant, piramidal.

Ulmul de Turkestan fructifica incepand de la 5 ani. Lastareste, nu drajoneaza. Creste activ in tinerete (50 cm/an), ulterior ritmul scade foarte mult.

Longevitate 100 de ani.

Este o specie cu mare valoare ornamentala, se preteaza la tundere (garduri vii) si este folosit in aliniamente, arbori izolasi, in grupuri, in masiv.

Ulmus hollandica Mill. (Ulmus minor x Ulmus glabra)

Hibrid natural, cultivat in parcuri si ca arbore de alei.

Ulmii se obtin din samanta, marcote, butasi si drajoni. Samarele se seamana imediat dupa recoltare, la 5-6 mm adancime. Marcotajul musuroit este des utilizat la obtinerea hibridului Ulmus hollandica. Formele ornamentale se obtin prin altoire (metoda in ochi dormind, altoirea da vara , august); altoirea de primavara se face in coroana (in despicatura sau in triangulatie). Inmultirea prin butasi de radacina se foloseste in Olanda pentru Ulmus minor.