Pinul

Pinul (Pinus sylvestris) e mai rar la noi. In tarile nordice formeaza paduri dese, de cele mai multe ori plantatii vechi. Nu creste razlet, ca zada ori in paduri izolate de restul lumii, ci se amesteca printre molizi si brazi, in lungul Carpatilor. Ii plac locurile mai cu soare, putin umede si nu se teme de gerurile mari. De aceia se urca si spre partea de sus a bradului, dar se scoboara si pana jos, la fag.

Se deosebeste de brad si la port si la frunze. Odata mai raspandit, a fost exilat de concurentii lui in locuri putin accesibile. Mai numerosi se intalneste in Bucovina, in Carpatii sudici, in M-tii Bihorului chiar pana la 1020 m. Creste si in locuri cu mlastini (tinoave). Cat e tanar, are si pinul o coroana ca o piramida. Mai pe urma se pierde regula observata cu stricteta la molid. Se iau la intrecere in crestere si alte crengi, in cat la port se apropie mai mult de foioase, mai ales ca si ramificatia trunchiului incepe mai din sus. Fata de molift si brad, e cel mai rezistent la furtuni. Moliftul adesea se prabuseste desradacinat, caci n'are decat radacini laterale. Bradul cade mai mult rupt; radacinile lui se tin mai bine infipte, caci se pastreaza si radacina mijlocie ca un tarus. La pin aceasta e si mai desvoltata, asa in cat el e si mai bine intepenit.

Trunchiul pinului are culoare roscata la inceput. Coaja devine scortoasa mai tarziu. Se deosebeste lesne dupa frunzele lungi, subtiri, iesite cate doua din varful unei ridicaturi scurte, mugurii inchirciti. O crenguta de pin desfrunzita se recunoaste tocmai dupa aceste noduri de sustinere ale frunzelor, care nu cad decat tot la 2-4 ani. Poti cunoaste pinul si dupa cucuruzi,,,porci' numiti in Ardeal, mai lemnosi de cat ai bradului si in forma de para; solzii sunt ca niste scuturi. Cand sunt stransi dau conului de pin o infatisare frumoasa ca si cand ar fi sculptat maestrit.