NEAMURILE PARULUI

Perii si merii, au ajuns prin munca omului sa deie fel de fel de varietati, intocmai precum toate rasele de hulubi, dela cei gusati la cei jucausi, se trag din aceiasi specie, care mai traeste, salbateca, tot asa dela merii cu mere domnesti, pana la cele ca de ceara, parfumate, se trag toti din merii padureti, cari cresc si prin padurile noastre.

Parul-paduret (Pirus communis) traeste prin padurile de dealuri putandu-se urca si pana la 1000 m. Crescut in voie, isi desfasoara o coroana destul de deasa si larga, bogata in frunze. Acestea, scortoase cam ascutite la varf, slab dintate pe margini, au codite lungi si sunt lucii, verzi inchise pe fata, mai ales pe dos.

Pe la inceputul lunii Mai, frunzele sunt aproape inecate de pusderia florilor boghioase, stranse in manunchiuri la capatul unor mici crengute cu putine frunzulite mai mici. Stralucesc florile prin albul sidefat al celor 5 petale largi si prin stropii de aur roscat al anterelor numeroase.

Fructele, goarte sau pere padurete, sunt mici, rotunjoare, pietroase si acrute. Numai cand se trec de copt sunt galbui si moi, dar tot cam fac gura punga. Cu toate ca la noi parul e nesocotit, aiurea se bucura de mare catare. Mai intai din pricina lemnului sau roscat, des si tare. Se poate taia bucati, atat in lung cat si in curmezis, fara deosebire. Lasat sa se usuce bine, caci altfel crapa lesne, e cautat pentru sculptura in lemn, pentru facerea obiectelor trainice, litere pentru tipar sau si mobile. Neindoindu-se si nescazand dupa ce se usuca, din lemn de par se fac linii, echere iar mangalul este neintrecut. Fructele la noi cad pe jos si le mananca porcii. Aiurea se pun la murat.

La fel e cu Marul-paduret (Malus communis) cu frunzele mai mari, pasloase pe fata de jos. Si florile sunt mai boghioase, mirositoare, dar mai putine decat la par. Merele padurete, mici, sunt acrute.

Creste si el stufos, pe la poalele padurilor sau pe langa poeni, si nu e asa de spinos ca parul, care poarta niste suliti in varful fiecarei crengute.

Fig. 74. Spinii parului paduret. (Baznosanu-Ionescu).

Fig. 75. Crenguta de mar paduret. (K.)

Si lemnul marului e de pret, dar nu atat ca al parului; nu e asa de trainic si de fin. Se fac din el teascuri, spite de roate, cozi de ciocane, iar ca lemn de foc, de si bun, e in urma fagului. Din coaja lui, mai ales de pe smicele, femeile scot o vopsea galbena pentru oua, iar din mere aiurea se capata bautura racoritoare numita cidru.

Si marul si parul paduret se urca spre munte. In Carpatii sudici de regula sunt inlocuiti printr'o ruda a lor de aproape barcoace (Cotoneaster vulgaris), un copacel care creste greu, cu muguri pufosi, cu frunze marunte, pasloase la coada, cu floricelile marunte cate 2-5 la subsuoara frunzelor. Florile sunt trandafirii si cu un paharel carnos sub ele, din care va iesi fructul rotund si rosu ca sangele. Nu prea are intrebuintare, decat cel mult ca da bun lemn de ars. Se intalneste pana'n Dobrogea de sud ori Basarabia. Se cultiva insa prin parcuri, din pricina frumoaselor fructe care adauga, spre toamna, culorile lor vii, la frunzisul colorat ori decorul fructelor dela alti pomi.

Fig. 76. Barcoace (K.).

Fig. 77. Mosmoane.

Pe dealuri si spre ses, cresc mosmonii (Mespilus germanica) cu frunzele lungarete, cam inguste si cu puf usor pe fata de sus. Florile sunt frumoase, boghioase, singuratece; tin mult. Din ele iese un fruct carnos, ca un merisor, cu un capat retezat si infundat, pe margine avand cele cinci varfuri ale sepalelor lungi si subtiri. La inceput fructul e galben-roscat, mai pe urma devine cafeniu-deschis si cu puncte albicioase. Lemnul e cautat, caci se poate lustrui, dand si mangal bun. Coaja si frunzele se folosesc la tabacit pieile. Fructele, mosmoane ori mostochine, sunt bune de mancat, dupa ce se tin mai multa vreme pe un asternut de paie.

Frumoasa podoaba huceagurilor si marginelor de padure, dau alte doua rudenii mai departate ale marului si anume: Paduceii.

Cresc pe la noi doua soiuri: paducelul - raspandit - cu florile mari (Crataegus oxyacantha), un copacel cu frunze micute, impartite la varf in trei; sunt pe fata mai inchise, pe dos mai galbui. Florile mari, gramada, albe cu punctele roscate ale anterelor, au in mijloc cate 5 stigmate. Fructele sunt frumoase, rosii, ca si ale maciesului, dar sunt mai scurte, iar inlautru au numai 2-3 samburi.

Maracinul (Crataegus monogyna), mai comun, se deosebeste prin frunzele mai adanc crestate, iar florile mai mici au numai un stigmat in mijloc.

Fig. 78. Paducel

Fig. 79. Fructe de maracin (Des. D-na E. Saulea-Bocec).

Si unul si altul isi apara florile si frunzele prin ghimpi subtiri, ascutiti, rai, atat la varful crengutelor cat si la muguri, pe de laturi.

Se intrebuinteaza mult ca garduri vii, caci pot fi tunsi. Tepii de pe crengi sunt tot atat de rai ca si cei de gledice.