Particularitatile cresterii, dezvoltarii si inmultirii plantelor lemnoase

Ritmul de crestere este specific fiecarei specii. Exista specii incet crescatoare: Quercus, Taxus, Buxus; repede crescatoare Robinia, Populus, Salix, Betula, Pseudotsuga, Paulownia.

In ritmul de crestere al speciilor, de-a lungul existentei, apar schimbari. La Abies alba cresterea este foarte inceata in primii ani, redusa pana la 15-20 ani, apoi se activeaza. La Ginkgo biloba, cresterea este inceata in primii ani apoi devine destul de viguroasa.

Ritmul de crestere este dependent de conditiile stationale (sol, panza de apa freatica, ger, poluare, etc.).

Maturitatea plantelor lemnoase (varsta la care se reproduc prin samanta), este tot o caracteristica a speciei; varsta este mai mare la arbori (cu unele exceptii: Salix caprea la 3-4 ani); mai redusa la arbusti; speciile din masiv fructifica mai tarziu decat exemplarele izolate.

Fructificatiile se produc la diferite varste in functie de specie, de conditiile stationale si de pozitia din arboret. Astfel la Ailanthus si specii din Rosaceae fructificatia se produce la 5-6 ani; Gleditsia, Betula la 8-10 ani; Magnolia kobus la 10- 12 ani; Pseudotsuga, Thuja occidentalis, Pinus sylvestris la 15-20 ani; Tilia, Carpinus, Larix la 20-25 ani, Acer pseudoplatanus, Quercus, Ulmus, Picea, Fraxinus, Acer la 30-40 ani; Fagus la 40-50 ani; Abies alba la 60-70 ani.

Periodicitatea de fructificatie la multe specii este anuala, Ginkgo biloba, Ulmus sp. Tilia sp. Acer sp., la Abies alba, Tsuga canadensis, Pseudotsuga menziesii periodicitatea este 2-3 ani, la Fagus sylvatica, Quecus petraea,Q. cerris la 4- 6 ani , la Quercus robur 6-10 ani.

Deoarece arborii fructifica la varste inaintate si unele specii periodic, pentru a obtine material semincer heterogen, in silvicultura au fost infiintate plantaje pentru a obtine material genetic valoros, inmultirea s-a facut prin altoirea genotipurilor valoroase, altoaiele provin din arbori "elita" pe baza de teste de provenienta.

Longevitatea este caracteristica speciilor, determinate genetic, dar si de conditiile de mediu si de modificarile antropice (interventii dorite sau accidentale). Longevitatea arborilor este mai mare decat a arbustilor, exceptie face Buxus sempervirens.

Varste medii atinse de specii din tara in conditii stationale corespunzatoare:

- longevitate foarte mica, sub 50 ani: Salix caprea, Robinia hispida, Ailanthus altissima;

- longevitate mica, 50-100 ani: Populus tremula, Salix alba, specii din genurile Sorbus, Betula, Prunus;

- longevitate medie, 200-300 ani: Platanus sp., Populus nigra, Celtis, Pinus sylvestris;

- longevitate foarte mare, > 300 ani: Larix, Abies alba, Quercus, Taxus.

Arbori mai longevivi - Taxodium distichum poate ajunge pana la 5000-6000 de ani, Sequoia giganteia pina la 3000-4000 ani iar Taxus baccata mai mult de 1000 de ani. Aceste performante se realizeaza numai in conditii stationale foarte bune si arealul natural al acestor specii. Longevitatea este redusa la factorii de stres climatici, edafici, biotici, antropici.

Capacitatea de lastarire este o insusire a plantelor lemnoase, care asigura regenerarea vegetativa a acestora. Specii care lastaresc bine sunt: Tilia, Acer, Carpinus, Rhus thyphina si o mare parte a arbustilor. Singura specie de rasinoase care are capacitate normala de inmultire vegetativa, lastari, butasi, marcote este Taxus baccata. Capacitatea de lastarire a lianelor influenteaza suprafata care este acoperita de acestea. Specii care lastaresc puternic invadeaza si inhiba dezvoltarea altor specii, cum ar fi: Clematis vitalba, Carpinus betulus care duce la fenomenul de carpinizare.

Capacitatea de butasire este o insusire bine dezvoltata la unele specii, la acestea butasirea este o metoda apreciata de inmultire de ex. la Salix, Populus, Forsythia, iar foarte greu se butasesc speciile: Quercus, Fraxinus, Acer, Fagus, Ulmus.

Capacitatea de drajonare. In functie de existenta mugurilor adventivi pe radacina, drajonarea la unele specii este foarte puternica, la Robinia pseudacacia, Syringa vulgaris, Clematis vitalba, Rhus typhina; sau moderata la Chaenomeles, Forsythia. Marea capacitate de drajonare, ca mijloc de inmultire a plantelor sau fixarea in terenuri degradate (erodate) poate fi utila, pe de alta parte poate stanjeni dezvoltarea altor plante din asociatie sau populatie.

Capacitatea de marcotare naturala, apare la specii a caror ramuri ajung la sol: Juniperus horizontalis, Cotoneaster, liane; constitue o metoda foarte eficienta de inmultire a acestor specii.

Capacitate de inmultire vegetativa au aproape toate angiospermele, dar numai putine gimnosperme. Capacitatea de inmultire vegetativa este mare la plantele tinere si se reduce treptat cu varsta.