| CATEGORII DOCUMENTE |
| Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
| Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
| Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
Ontogeneza sistemului vizual
1.1 Organizarea
Incepand cu a treia saptamana embrionul uman prezinta doua vezicule optice iesite
dintr-o invaginatie a diencefalului. Aceste vezicule se apropie de epiteliul de suprafata in contact cu care se va forma un grup celular amorsa a viitorului cristalin. Fiecare vezicula va constitui o retina si epiteliul sau pigmentar.
Intre cinci si sase saptamani embrionul are practic aceleasi structuri ca nevertebratele cele mai evoluate. Irisul se dezvolta treptat si muguri ai pleoapelor exista inca in saptamana a opta. La aceasta varsta cristalinul este sferic. Structurile oculare statice (cornee, iris, cristalin, retina, umoare) sunt prezente foarte devreme.
Armonizarea lor insa depaseste perioada prenatala. Structurile dinamice cum sunt muschii ciliari si muschii irisului au dezvoltare esential post natala. Cresterea lor se poate intinde pana la varsta de cinci ani.
In cursul dezvoltarii embrionare cand apar primele structuri oculare, ele ocupa pozitii foarte laterale. Dezvoltarea craniului face ca orbitele sa fie aduse intr-un plan de fata. La nastere frontalizarea s-a terminat de mult.
Retina iese dintr-o foita ectodermica care este constituenta a creierului si sistemului nervos.
In saptamana a cincea apar zonele marginale a ceea ce se va numi retina. In saptamana a sasea se amorseaza o diferentiere a zonelor centrale si periferice.
La sapte saptamani apar celulele care vor constitui conurile si bastonasele. Macula se diferentiaza dupa trei luni. Dupa cinci luni si jumatate incepe dezvoltarea centrului fovei prin subtierea stratului de celule ganglionare si rezulta o depresiune. Nervul optic contine 106 fibre din care 90 % ajung la cortex prin corpii geniculati laterali care tin loc de releu pentru macula. Pe plan functional ochiul este gata sa vada cu toate ca nu este lumina. Nu este exclus ca in viata intra-uterina chiar in absenta luminii sa se inregistreze senzatii de lumina, permitand astfel amorsarea maturizarii cailor nervoase cu reflexe indispensabile functionarii ulterioare.
Aceste stimulari 'vizuale' ar fi mai ales de natura tactila, datorate variatiilor de presiune ale mediului osmotic. Acest inceput de functionare a retinei favorizeaza de la nastere raspunsurile adaptive la socurile de lumina, cum ar fi reflexul pupilar.
Precocitatea maturizarii functionale a sistemului vizual este confirmata la copii prematuri. Un prematur ajuns la varsta de noua luni este in avans fata de noul nascut la termen. La nastere activitatea nervoasa este in mare parte sub control subcortical, ceea ce explica caracterul reflex al raspunsurilor motrice la senzatii.
1.2 Dinamogeneza
Structurile oculare aparute foarte devreme in perioada prenatala isi vor putea juca rolul in procesul de focalizare chiar de la nastere.
In primele zile cand noul nascut este pus in contact cu lumina exterioara punerea la punct este neregulata. Amplitudinea acestor neregularitati scade in timpul dezvoltarii. Variatiile se datoresc instabilitatii tuturor functiilor vegetative.
Noul nascut inainte de a atinge hipermetropia fiziologica trece prin stari provizorii de hipermetropie, a caror amplitudine se reduce repede. Cand incepe manipularea de obiecte copilul priveste de foarte aproape. Focalizarea trebuie sa urmareasca aceste acrobatii ale privirii si sa se adapteze la diferite planuri de fixare.
Schimbarile de distanta activeaza ajustarile dioptrice si le dezvolta amplitudinea, supletea si precizia.
De la nastere la varsta adulta, lungimea ochiului trece de la 17,5 mm la 24 mm, volumul sau se dubleaza, diametrul corneii creste de la 10 la 12 mm, raza de curbura a corneii de la 6,7 la 7,8 mm, volumul cristalinului de la 72 la 163 mm3.
Noul nascut avand deja reflexe de orientare si fixare, roteste ochii in directia obiectului care il intereseaza. Postura oculara fata de un stimul este esential monoculara. Cei doi ochi nu functioneaza impreuna.
Noul nascut fixeaza mai usor obiectele apropiate decat cele departate. Foarte repede copilul incepe sa foloseasca musculatura simetrica pentru a realiza convergenta. Convergenta se realizeaza la inceput prin sacade scurte. Cu timpul amplitudinea sacadelor scade si convergenta se mentine. Fixarea binoculara necesita efort muscular care oboseste. Copilul inchide ochii adesea. Pe masura ce spatiul de interes devine mai mare, convergenta scade, ceea ce permite o aliniere binoculara precisa care se perfectioneaza in acelasi timp cu miscarile mainilor (coordonare ochi mana). Se realizeaza astfel centrare binoculara fara tendinte posturale de divergenta sau convergenta.
Pentru ameliorarea eficacitatii, sistemul binocular isi creeaza o rezerva functionala, adica pastreaza o usoara tendinta de divergenta, care permite instantaneu sa realizeze o alta aliniere pe un alt punct din spatiu.
Dezvoltarea motricitatii oculare
Motricitatea oculara este mai avansata ca motricitatea generala la noul nascut dar este putin controlata. Miscarile sunt reflexe. Copilul are reflexul de compensare care intareste reflexul de orientare. In saptamana a treia dupa nastere apare reflexul de versiune care permite urmaririle vizuale. Valorile versiunilor cresc treptat. Apare ochiul director care preia sarcina de a fixa si va comanda celalalt ochi.
Coordonarea oculara
Cei doi ochi sunt structural legati inainte de nastere, dar noul nascut are monocularitate. Relatii noi se nasc de indata ce fiecare ochi are o monocularitate satisfacatoare si cand cele doua linii de privire se vor intalni pe punctul de fixare. Aceasta este etapa 'binocularitate', care implica centrare simultana si vedere simultana. Se realizeaza receptia simultana a doua imagini si se activeaza muschii oculomotori pentru a realiza convergenta.
A treia etapa a coordonarii binoculare este coordonarea corticala mai mult senzoriala, la care se adauga utilizarea supla a mecanismelor de convergenta si divergenta pentru ca fuziunea realizata sa se mentina in toate punctele spatiului.
A patra etapa a coordonarii oculare este stereo-ocularitatea. Este vorba de asocierea intre diferitele puncte din spatiu si sistemul vizual, asociere senzori-motrice al carei rezultat imediat este aprecierea distantelor.
Dezvoltarea posturii generale
In primele zile copilul se gaseste frecvent in pozitie de ghemuire (indoire), de strangere, a bratelor si picioarelor. Foarte curand se va exersa reflexul tonic al gatului (RTG). Acest reflex este declansat fie de o stimulare vizuala, fie tactila, fie auditiva si se caracterizeaza prin rotirea capului spre partea stimulului si prin extensia bratelor si picioarelor spre acea parte. Postura este asimetrica.
Dupa 20 de saptamani musculatura gatului este intarita si capul se mentine mai ferm in plan median.
Acesta este Reflexul Simetro-Tonic (RST).
Reflexul se realizeaza prin ghemuirea (replierea) bratelor si picioarelor spre un plan median. Postura este simetrica. Progresele tonice permit copilului sa se aseze sa stea in patru labe si apoi in picioare.
Copilul isi asigura o diversitate de pozitii prin utilizarea alternata si/sau combinata a bratelor si picioarelor. Atitudinea lui este denumita 'bilaterala'.
Putin cate putin aceasta etapa este depasita printr-o preferinta pentru una sau alta din parti care devine parte dominanta.
Dezvoltarea motricitatii generale
Locomotricitatea reprezinta esentialul activitatii motrice a copilului. In primele saptamani copilul nu este capabil sa se deplaseze. Aparitia reflexului (RST) va favoriza tararea care pune in joc membrele simultan.
Apare apoi atitudinea bilaterala caracterizata prin utilizarea coordonata a membrelor. Rezulta mersul in patru labe si apoi in picioare, manipularea bilaterala, o mana asista pe cealalta in miscarile sale fara sa realizeze acelasi gest.
Progresiv se va stabili o preferinta functionala, o parte a corpului devenind dominanta pe plan motor ca si pe plan postural.
Dezvoltarea coordonarii generale
In prima etapa aceasta coordonare se stabileste datorita, in particular, exercitarii Reflexului Tonic al Gatului, o coordonare intre elementele motoare de fiecare parte a corpului.
Monocularitatea pune in relatie cand elementele motoare din dreapta cand cele din stanga ca si cum corpul ar fi constituit din doua parti functional independente. Reflexul simetrotonic dezvolta duolateralitatea, marcata de activitatea simultana a celor doua brate si celor doua picioare.
In acelasi timp se va realiza o disociere, apoi o coordonare intre zonele de sus si jos ale corpului, intre membrele superioare si inferioare.
In a treia etapa coordonarea va depasi simplul cuplaj de elemente simetrice pentru a ajunge la o reala punere in comun de elemente prioceptive si motoare, de o parte si de alta a axei mediane. Ia nastere contra - lateralitatea capabila sa unifice membrele pare chiar in actiuni antagoniste. Aceasta coordonare permite la mersul in patru labe sa se inainteze membrul anterior drept in acelasi timp cu membrul posterior stang.
Etapa de bilateralitate - Cele doua parti ale corpului nu sunt echivalente fata de actul motor dat, ele devin complementare. O mana rasuceste piulita intr-un sens, cealalta mana tine surubul pe loc sau il invarteste in sens invers.
Unilateralitatea se caracterizeaza prin predominanta coordonarilor motrice pentru una din cele doua parti ale corpului.
Dezvoltarea functionala a sistemului nervos
Cercetarile au aratat ca circa 90% din microneuronii necesari activitatilor mentale superioare se dezvolta dupa nastere. Bogatia de microneuroni de asociere este functie de calitatea si diversitatea stimularilor primite de copil in cursul primilor ani. Desi cortexul exista de la nastere el nu este practic utilizat pana ce o masa suficienta de informatii si relatii nu s-au dezvoltat.
In afara de experientele vizuale, tot ce este trait motor si senzorial de copil contribuie in mod important si indispensabil.
E
C
E
P
T
I
E
|
E X E C U T I E |
|
STIMULARE |
SENZATIE
Fig. 1.1
Pe plan senzorial aceasta maturizare determina trei nivele de integrare : senzatiile, perceptiile, reprezentarile. Senzatia se poate defini ca urma lasata de reactia unui receptor fata de o stimulare data Exista senzatia numai daca bucla stimulare - reactie - retro - reactie este realizata (fig 1.1).
Pe plan vizual toate stimularile vor constitui bagajul de senzatii. Este important pentru copilul mic sa aibe un mediu inconjurator vizual bogat si sa primeasca in permanenta stimulari.
Perceptiile
Progresele motoare ale copilului vor conduce repede la realizarea de asociatii intre aceste diverse experiente si astfel iau forma perceptiile care constituie primul pas spre cunoastere.
Perceptiile pot fi: perceptii simple si perceptii complexe.
Perceptia simpla este alcatuita din cel putin doua senzatii de aceeasi natura.
Perceptia complexa este alcatuita din cel putin doua senzatii de natura diferita.
Reprezentarea
Cand experienta copilului devine importanta noi asociatii - care pun in joc micro-neuronii de asociere - dau nastere reprezentarilor.
Acest al treilea nivel de integrare se localizeaza in zona frontala a cortexului, numit centrul gandirii. Aceasta capacitate de reprezentare pe plan vizual, permite degajarea completa de stimulare reala. La acest stadiu este posibila acumularea de simboluri.
Dezvoltarea comunicarii
Relatia mediu-organism trece prin trei faze:
a) faza de asimilare a stimulilor din mediul inconjurator (senzatii)
b) faza de adaptare la mediu (perceptia)
c) faza de interiorizare (reprezentarea).
Desi organele senzoriale sunt prezente de la nastere, utilizarea lor este progresiva si functie de maturizarea lor. Prima comunicare care se stabileste cu mediul este asigurata la nastere simultan prin toate simturile care reactioneaza la o schimbare brusca a mediului
a) variatia temperaturii
b) variatia sunetelor
c) variatia luminii prin trecerea de la lumina la intuneric
d) variatia 'relatiei' cu mediul prin sectionarea cordonului ombilical si respiratie aeriana autonoma.
Fiecare din simturi asigura un minim de relatii cu noul mediu si foarte repede simtul tactil va prelua dominanta asupra celorlalte.
Stabilirea contactului cu mama este esential pentru o buna dezvoltare a comunicarii. Pipaitul este in aceasta perioada un suport important al echilibrului visceral afectiv si psihologic al copilului. Dezvoltarea sensibilitatii tactile este importanta pentru progresul identificarii vizuale pentru ca permite mielinizarea si maturizarea centrelor asociative primare intre senzatiile tactile si vizuale.
Contactul cu gura serveste pentru recunoasterea obiectelor. In paralel, perfectionarea auzului permite perceptii ale obiectelor mai departate. Aparitia limbajului vorbit favorizeaza organizarea perceptiilor. Perioada intrebarilor este indispensabila pentru copil, vederea intareste comunicarea auditiva. Vorbitul apoi lectura permit ca treptat comunicarea vizuala sa devina mai importanta. Copilul se initiaza la un nou cod conventional de comunicare odata cu invatarea (insusirea) sistemului grafo-lexic.
Dezvoltarea identificarii vizuale
Se pot considera patru perioade principale in viata copilului, care se succed inlocuindu-se treptat una pe alta.
Perioada 1-a de la nastere la trei luni
Perioada 2-a de la trei luni la 12 luni
Perioada 3-a de la 12 luni la 42 luni
Perioada 4-a de la 42 luni la 6 ani
In perioada 1-a copilul are senzatii vizuale, tactile, auditive fara nici o alta forma de decodificare. Senzatiile vor stimula foarte devreme reflexe vizuale innascute care vor declansa primele comportamente de identificare. Reflexele initiale vor face ca privirea sa se indrepte spre sursa luminoasa care se misca. Ochii vor inregistra variatii de intensitate determinate de deplasari ale petelor de lumina si umbra. Se amorseaza sensibilitatea la miscare.
Miscarile reflexe ale mainilor au o importanta deosebita prin asocierea reflexa care se construieste ducand la coordonarea ochi-mana.
Perioada 2-a Locomotia si manipularea intra in joc. Apucarea, care in prima perioada era reflexa devine voluntara. In aceasta perioada copii incep sa aiba preferinta pentru obiecte colorate. Ei au reactie selectiva fata de culoare.
Deplasandu-se in patru labe copii vor apuca diverse jucarii si le vor privi. Asezandu-se isi elibereaza mainile si castiga astfel posibilitatea de manipulare. Cunoasterea tactila pe care o acumuleaza este insotita de o discriminare vizuala a diferitelor forme.
Discriminarea formelor este insotita de perceptia mai precisa a datelor. Deplasarile ii permit copilului sa vada obiectele sub diferite unghiuri, el exploreaza spatiul inconjurator si acumuleaza o constiinta vizuala difuza care ii permite sa caute o anumita jucarie.
In timpul primelor doua etape copilul este in principal tactil. Pipaitul devine un mod de informare privilegiat. Interesul poate fi declansat prin stimulare auditiva sau de un obiect viu colorat, dar el va fi confirmat prin manipulare tactila.
Perioada 3-a de la 1 an la trei ani si jumatate copilul incepe sa mearga si astfel creste sensibil campul sau de investigatii, spatiul sau vizual progreseaza simultan si devine mai distal. Progresele in locomotie participa la elaborarea mai fina a coordonatelor vizuale ale spatiului. Spatiul vizual se structureaza.
In acelasi timp cu locomotia progreseaza manipularea. Prin pozitia in picioare si sezand, mainile sunt eliberate si pot participa la jocuri mai complexe. Apucarea cu mana este mai precisa si mai delicata. Manipularea obiectelor mici este insotita de observarea lor meticuloasa si va favoriza dezvoltarea identificarii vizuale a detaliilor, ameliorarea acuitatii vizuale si a simturilor de relief.
Devine posibil controlul fiecarui deget ceea ce duce la utilizarea de scule, in particular a creionului pentru a trasa pe hartie urme ale miscarii mainii. Aceste trasaturi de creion vor fi sursa unei stimulari vizuale si corectiile succesive aduse de centrii motori responsabili cu trasarea. Observatiile vizuale ale rezultatului acestor corectii vor constitui bazele grafismului, act vizuo-motor prin excelenta. Simultan se dezvolta perceptia culorilor.
Pe un plan general predominanta senzoriala este auditiva. In cautarile sale copilul va cere adultului sa repete unele cuvinte, sa numeasca obiectul pe care il tine in mana. Astfel incepe reprezentarea simbolica cu suport verbal.
Perioada a 4-a
In aceasta perioada manipularea permite utilizarea de scule din ce in ce mai complexe ca urmare a unei mai bune independente si al unui mai bun control al degetelor. Copii incep sa coloreze, sa retraseze desene si apoi sa deseneze ei insisi. Imaginile grafice dau o noua extensie perceptiei vizuale, permitandu-i sa se exerseze pe obiecte vizibile direct dar si pe reproducerile lor. Formele se generalizeaza pentru a se ajunge la determinarea vizuala a formelor clasice, forme geometrice simple cum ar fi cercul, patratul, triunghiul.
Presimbolismul
Copilul devine putin cate putin capabil sa reproduca si in acelasi timp sa perceapa
reproducerile ca entitati. Exista tendinta generala de a reprezenta. In paralel expresia grafica este insotita mai des de directionalitate care va servi ca baza a perceptiei orientate.
Spatiul vizual va fi orientat dupa o dominanta dreapta sau stanga, servind ca referinta pentru activitatea grafica viitoare.
Copilul va fi gata pentru o noua instruire, aceea a cititului si scrisului, care fac apel in mod fundamental la o activitate vizuala si la capacitatea de reprezentare.
In perioada a patra vederea devine activitatea senzoriala predominanta. Imaginea vizuala care elaboreaza si prepara pentru lectura, se exercita in conditiile cele mai diverse si participa activ la dezvoltarea inteligentei.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1227
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
