CALIGULA - intre nebunie si luciditate-

CALIGULA

- intre nebunie si luciditate-

Caligula

Vita et regnum

Ø     Natus Agrippinae, 12 a .D, in Antium, ex gente Iuliae.

Ø     Inter milites iuventas sua evenit. Hos     cognomentum

Caligula filio Germanico dabunt.

Ø     Anno 37 a.D, Tiberio morto, a praetoribus imperator

facitur

Ø     Iubet multitudinem pecuniae et honores civibus

et senatoribus dari.

Ø     Iam tum cupidines grandes habebat.

Magnum numerum civium interimit, caput suus omnibus statuis mittit.

Ø     Furore sua cognita, coniuratio in imperatorem tribuni Caesius Chaerea si Cornelius Sabinus faciunt.

Ø     A mano eis vita decesiit (41).

Caligula, Imperator

Copilaria si adolescenta

Nascut in tabara, crescut in razboaiele parintesti,

Era o prevestire ca va deveni imparat.

(poezie contemporana domniei lui)

Caius Caesar, fiu al lui Germanicus si al Agrippinei Maior, s-a nascut in ajunul calendelor lui septembrie (31 august, anul 12 a.D.). Controversa in privinta locului sau natal este abordata de Suetonius in lucrarea Vietile celor doisprezece Cezari: acesta s-ar fi nascut, conform lui Cneius Lentului Gaetulicus, la Tibur (vechi oras in Latium) sau in satul Ambiatium, in tinutul Treveri, opinie sustinuta de Plinus cel Tanar, in timp ce Suetoniu descopera in actele oficiale ca adevaratul loc de nastere al lui Caius Caesar ar fi la Antium (afirmatie sustinuta si de predilectia viitorului imparat pentru acest oras, care isi va exprima dorinta de a muta capitala Imperiului aici).

In copilarie si-a insotit tatal in campaniile din Germania. Educatia tanarului coincide in mare parte cu participarea la miscarile si viata din taberele militare ale imperiului, alaturi de acesta. Crescut printre soldati, purtand uniforma lor, Caius fusese poreclit cu afectiune de acestia Caligula, caligula fiind o cizma joasa, incaltamintea specifica militarilor romani. La varsta de noua ani a ramas orfan de tata, urmand sa traiasca impreuna cu bunica sa Antonia.

Caligula a avut o vreme de suferit din cauza relatiilor incordate dintre imparatul Tiberius si mama sa, la care se adaugau uneltirile prefectului pretoriului, Seianus. La educatia tanarului Caius a contribuit si imparateasa Livia, in a carei casa a fost adapostit dupa ce Agippina a fost trimisa de imparat in exil, si la ale carei funerarii a tinut in fata rostrelor discursul funebru.

Instalarea in fruntea Imperiului

Caius Caesar Germanicus este al treilea imparat roman, predecesorul lui fiind Tiberius. Acesta din urma (despre care se banuia ca ar fi dispus moartea tatalui lui Caligula, Germanicus) urat de senatori, dar si de publicani, care se simteau atinsi de politica sa de economii bugetare, de plebea urbana, care vede cum se raresc jocurile si distribuirile gratuite de hrana, moare in 37 a.D, la varsta de 79 de ani.

Entuziasmul este cu atat mai mare pentru a-l primi cum se cuvine pe succesorul sau, Caligula, un tanar de 24 de ani, fiu al renumitului si foarte popularului Germanicus.

Antecedentele accederii la putere a lui Caius Caesar incep cu momentul in care Tiberius a realizat ca Seianus urmareste sa imbrace purpura imperiala, si l-a adoptat in consecinta pe Caligula (in 25 e.n.), odata cu fratii sai, Nero si Drussus, iar in 31 e.n., i-a acordat toga virila si l-a proclamat oficial mostenitorul sau.

Neexistand nici o regula care sa asigure succesiunea imperiala,, Caligula se va orienta spre armata. La moartea lui Tiberius (17 martie 37 e.n.), Caligula a fost proclamat imparat de garzile pretoriene, cu acest prilej inregistrandu-se prima interventie a pretorienilor in probleme de succesiune, recunoscut de senat si de comitii, care au anulat testamentul lui Tiberius, prin care acesta il lasa mostenitor si pe Tiberius Gemellus.

La inceputul domniei a fost foarte popular in randurile armatei si ale poporului de rand, mai ales datorita memoriei tatalui sau. Noul principe a acordat pretorienilor un donativum, iar plebei i-a distribuit bani si grane. Caligula le-a impartit cetatenilor Romei cei 90.000.000 de sestertii pe care Tiberiu ii lasase mostenire, adaugand 300 de sesterti pentru fiecare din cei doua sute de mii de romani beneficiari ai graului oferit de statul roman. Ajuns la tron la varsta de 24 de ani, Caligula a castigat la inceput, prin comportarea sa, simpatia tuturor. Le-a redat celor din comitia puterea de a alege magistratii, a promis impozite moderate si multe jocuri, i-a rechemat pe cei exilati de Tiberius si a adus solemn la Roma cenusa mamei sale. Parea ca noul imparat contrasteaza din toate punctele de vedere cu predecesorul sau, intr-atat era de generos, de jovial, de sociabil. In primele trei luni ale domniei sale, populatia Romei a sacrificat zeilor nu mai putin de 160.000 de animale, exprimandu-si astfel recunostinta pentru ca fusese binecuvantata cu un imparat atat de fermecator si binefacator.

Monarhul Oriental

Puterea neingradita de nimeni si de nimic avea sa-i ia mintile, in curand, noului imparat, care va deveni in curand prototipul unui monarh "oriental".

In anul 38, Caligula a plecat in Gallia care fusese invadata de tribul german al chattilor. Armatele romane, conduse de Servius Sulpicius Galba, i-au alungat pe invadatori dincolo de Rin. Imparatul a intentionat sa intreprinda o expeditie de cucerire in Britania. In cele din urma, s-a multumit sa primeasca supunerea lui Adiminius, fiul lui Cynobellinus, regele britanilor, care, alungat de tatal sau, venise la Roma. Incepand cu anul 38, Caligula a manifestat tendinte despotice, incercand sa instaureze o monarhie de tip elenistic. A adus din Grecia statui celebre carora le-a taiat capetele si le-a inlocuit cu al sau, comportament care i-a facut pe contemporanii lui sa-l considere bolnav. A vrut sa-si aseze statuia chiar si in templul din Ierusalim, ceea ce a dus la izbucnirea unei puternice rascoale in Iudeea. Caligula, care aratase initial un mare respect Senatului roman, a inceput in curand sa-i dea ordine si sa pretinda din partea lui o supunere de tip oriental. Se spune ca isi intindea piciorul pentru a fi sarutat de senatori, iar acestia ii multumeau pentru onoarea pe care le-o facea.

Aceste inclinatii pot fi puse pe seama faptului ca imparatul admira Egiptul si moravurile sale, pe care le-a introdus, in consecinta, pe scara larga la Roma: isi dorea sa fie adorat ca un zeu, la fel cum fusesera adorati faraonii. A facut din religia lui Isis un cult oficial al statului roman si s-a gandit sa mute capitala imperiului la Alexandria, dar s-a temut de reactia poporului roman. Suetoniu spunea ca "practica incestul cu toate surorile lui", socotindu-l un excelent obicei egiptean. La Roma se credea ca n-a existat femeie romana de rang inalt care sa nu fi cazut prada poftelor lui. Intre aceste aventuri si excesele de homosexualitate, Caligula si-a gasit timp sa se casatoreasca de trei ori (cu Livia Orestillia, Lollia Paulina si Caesonia).

Pentru Caligula, guvernarea nu era decat o activitate secundara, care putea fi lasata in seama subalternilor. Extravagantele lui au epuizat curand visteria pe care Tiberiu o lasase atat de prospera. Caligula nu se imbaia cu apa mai mult sau mai putin parfumata, ci se scalda pur si simplu in parfumuri. Doar unul dintre banchetele pe care le-a organizat a costat zece milioane de sesterti. A construit putin pentru poporul Romei (a terminat templul lui Augustus si teatrul lui Pompei, lucrari incepute de Tiberius, si a inceput construirea unui apeduct in regiunea Tibrului si un amfiteatru langa Campul lui Marte). Din ordinul lui, inginerii au amenajat la Baia un pod de vase, la inaltarea caruia au folosit atat de multe ambarcatiuni, incat Roma avea sa sufere de foame, in lipsa unei flote comerciale capabile sa asigure importul graului. A cheltuit toate sumele aflate in tezaurul public, motiv pentru care a introdus impozite noi, a reintrodus lex majestatis si a executat multi oameni avuti ori influenti, pentru a le lua averile sau pur si simplu din placerea de a ucide (Macro, prefectul pretoriului, M. Iulius Silanus, unul dintre socrii sai, Ptolemaios, regele Auretaniei, multi senatori si cavaleri romani). Asasinarea lui Ptolemaios a dus la izbucnirea unei rascoale in Mauretania, reprimata cu greu abia in timpul domniei lui Claudius. Pentru a-si finanta nesfarsitele saturnalii, Caligula a reintrodus practica de a i se oferi cadouri imparatului (primea personal aceste daruri pe terasa palatului) si i-a obligat pe cetateni sa-l treaca in testamentul lor drept mostenitor. De asemenea, a inventat numeroase taxe, printre altele impozitul zilnic pe veniturile prostituatelor, egal cu ceea ce prostituatele obtineau din intalnirea cu un client. Acest impozit era mentinut chiar si dupa ce o prostituata reusea sa se casatoreasca. In acelasi scop, al suplimentarii veniturilor imperiale, i-a acuzat de tradare si i-a condamnat la moarte pe unii romani instariti, doar pentru a le confisca bunurile. Caligula scotea personal la licitatie gladiatori si sclavi, obligandu-i pe aristocrati sa participe la licitatie si sa-i faca oferte. In contrapartida, i-a silit pe senatori si cavaleri sa lupte ei insisi in arena. Apogeul cruzimii Fanatic al teatrului, Caligula a subventionat multi actori, el insusi declamand si dansand in particular; pentru a face rost de spectatori, ii convoca pe sefii senatului de parca ar fi avut de dezbatut probleme capitale, apoi le prezenta realizarile lui de artist ambulant. Din varful bazilicii Iulia, lui Caligula ii placea sa arunce monede de aur si de argint; nimic nu-l amuza mai mult decat privelistea incaierarilor care se iscau in multime pentru a pune mana pe bani. In timpul curselor de care, era atat de pasionat de echipa "verzilor", incat daruia sume fabuloase campionilor lor. Pentru calul sau, Incitatus, a construit un grajd din marmura cu iesle din fildes. Isi invita calul la cina si l-a propus drept candidat la consulat. Cruzimea lui Caligula a ajuns sa depaseasca orice imaginatie. Suetoniu povesteste ca, lipsind carnea pentru hrana fiarelor salbatice destinate luptelor de gladiatori, Caligula a ordonat sa li se arunce prizonierii drept hrana. Pe alti detinuti i-a pus in custi si i-a taiat in doua cu fierastraul. La fel de crud s-a dovedit a fi si cu membrii familiei sale. Conform lui Dio Cassius, Caligula a obligat-o pe bunica sa, Antonia, o femeie remarcabila, sa se sinucida. Cat despre Claudius, unchiul lui Caligula, acesta a ramas in viata pentru ca era sau se prefacea a fi un idiot, un individ sters, mereu cu nasul in carti. Caligula a pornit un razboi si impotriva filosofiei. A exilat si condamnat la moarte multi invatati. Seneca a scapat doar pentru faptul ca, fiind bolnav, s-a crezut ca mai are foarte putin de trait. In anul 41 e.n., Caesius Chaerea, unul din sefii garzii pretoriene, a fost cel care, prin pumnalul sau, a eliberat Roma de unul dintre cei mai paranoici imparati pe care aceasta i-a avut vreodata.

Un portret imperial

Caligula, a domnit doar patru ani, dar a reusit in aceasta scurta perioada de timp sa-si creeze imaginea unui despot odios. In vremea sa, caracteristicile institutiei imperiale s-au apropiat tot mai mult de cele ale unei monarhii orientale. Caligula a ramas peste secole un simbol al cruzimii si terorii.

Imparatul se falea cu talentul sau de luptator, de gladiator, de conducator de cvadriga, dar avea crize de epilepsie si, la anumite intervale, mergea cu greutate avea dificultati in a-si aduna gandurile. Se zicea despre el ca la auzul tunetului se ascundea sub pat, desi in public, in repetate ocazii, se asezase langa statuia lui Zeus in templul acestuia, obligandu-I pe cetatenii care veneau sa se roage zeului sa admita superioritatea conducatorului lor in raport cu acesta. Il chinuiau insomniile: se plimba noaptea prin palat, chemand zorii. Era inalt, gras, cu picioarele subtiri (Suetoniius), avea tamplele adancite si ochii afundati in orbite ii dadeau un aspect respingator, cu care altminteri se mandrea; in fata oglinzii, exersa felurite de schimonoseli capabile sa-i sperie pe cei din jur. Primise o educatie aleasa; orator elocvent, avea o minte ascutita, un simt al umorului si o ironie lipsita de scrupule, care nu cunosteau nici o limita.

Comploturi impotriva imparatului   

Arbitrariul politicii interne si externe, extravagantele si cruzimile, fastul serbarilor si risipirea tezaurului strans de predecesorul sau, masurile fiscale opresive, declanseaza mai multe conspiratii menite sa puna capat regimului sau.

Impotriva lui Caligula au fost organizate trei comploturi. Primele doua - cel din 39, condus de Cornelius Lentulus Gaetulius, si cel din 40, condus de Sextus Papinius - au fost descoperite si reprimate cu cruzime. Caligula a poruncit ca participantii la comploturi sa fie chinuiti. Mercenarii sai au primit ordin sa-si omoare victimele provocandu-le mai intai rani usoare, dar numeroase, astfel incat sa simta din plin venirea mortii. Cel de-al treilea complot, cel din 41 e.n., la care au participat senatori, cei doi prefecti ai pretoriului, doi tribuni ai cohortelor pretoriene (Caesius Chaerea si Cornelius Sabinus) si liberti ai palatului, a reusit sa-l inlature pe imparat. Nemaisuportand obscenitatile pe care Caligula ii poruncea sa le savarseasca, Caesius Cherea l-a ucis pe imparat intr-un tunel secret care ducea la teatru, la 24 ianuarie 41. Romanilor nu le-a venit sa creada; cei mai multi s-au temut ca imparatul farsor e dornic sa-i cunoasca pe cei care s-ar bucura de moartea lui, cum facuse de altfel in trecut, orchestrand raspandirea unei asemenea vesti. Abia dupa ce pretorienii i-au ucis sotia si copilul, romanii au fost convinsi de moartea tiranului. In acea zi, spune Dio Cassius, Caligula a aflat ca nu era zeu. Destinul i-a curmat brusc viata, folosindu-se de aceeasi garda pretoriana, aceeasi care il si adusese in functie cu patru ani in urma si a carei protectie o cumparase atata timp pe sume uriase.

Numele lui este supus de Senat unei damnatio memoriae. Ii va succede la tron Claudiu I, unchiul sau, proclamat imparat de garda pretoriana. .

Caligula, zeul

Farsa finala a lui Caligula avea sa fie aceea de a se proclama zeu, egalul lui Jupiter insusi. A pretins sa fie zeificat in timpul vietii, si-a construit si dedicat un templu, unde statuia sa a fost asezata intre Castor si Pollux pentru a fi adorat odata cu acestia. Templul sau a fost inzestrat cu un cler special si cu o rezerva de victime selectionate pentru sacrificii, iar calul sau preferat a devenit unul dintre preotii acestui templu. Statuile celebre ale lui Ianus si ale altor zei au fost decapitate pentru a li se inlocui capul cu chipul imparatului. Uneori, conversa cu o statuie a lui Jupiter, si nu ezita sa-i adreseze adesea reprosuri. I se construise un mecanism care ii permitea sa raspunda tunetului si fulgerului lui Jupiter, imitand la perfectie deopotriva tunetul si fulgerul. Caligula sustinea ca insasi zeita Lunii a coborat din cer pentru a se impreuna cu el, dar, la 39 de ani, acest "zeu" era epuizat de excese, atins probabil de o boala venerica, avea tenul livid si ochii adanciti in orbite aruncau o privire sinistra.

Perioada in care Roma a fost condusa de Caligula, Imparatul nebun, reprezinta unul dintre cele mai fascinante momente ale istoriei. Caius Cezar Germanicus a ajuns la tron la virsta de 24 de ani. Inteligent, extrem de cultivat, complexat din cauza fizicului sau, dezvolta doua pasiuni: teatrul si Drusilla, cea mai frumoasa dintre cele trei surori ale sale. Isi incepe domnia in adulatia romanilor si a legiunilor. Cinci ani mai tirziu, urit de toti, este asasinat tocmai de oamenii care aveau datoria sa-l protejeze. Viata lui Caligula poate fi descrisa ca un destin de un tragism ce traverseaza secolele, devenind un simbol al tiraniei si absurdului istoriei care naste uneori monstri.

Caligula - Albert Camus

Subiectul operei

Intorcandu-se dupa o absenta de trei zile, Caligula revine la Roma cu o perceptie schimbata asupra rolului lui de conducator al Imperiului. In virtutea acestor noi idei, instituie legi care socheaza membrii senatului si, ulterior intreaga Roma. Avandu-i alaturi doar pe Helicon si pe Caesonia, care il iubea si fiind condus de idealuri marete, el incearca sa schimbe Roma, dorind sa intre in istorie intr-un mod cu totul inedit si sa ii faca pe cetatenii acesteia sa devine liberi, dar vom vedea ce inseamna libertatea in viziunea sa.

In cele din urma, este pusa la cale o conjuratie de catre apropiatii lui, pe care ii umilea constant si care nu erau de acord cu ideile si practicile lui.

Opera lui Camus permite doua tipuri de interpretari cu privire la personalitatea lui Caligula. Modul in care personajul lui Caligula este descris lasa cititorului sentimente contradictorii, atat de admiratie sau mila cat si de groaza si repulsie.

Caligula , lucidul

In viziunea patricieilor, Caligula aparea drept un imparat desavarsit, "scrupulous si lipsit de experienta", chiar sensibil. Aceasta viziune se schimba odata cu intoarcerea lui, cand afirma ca a fost plecat sa gaseasca luna, si toti isi dau seama de schimbarea ce a avut loc in timpul in care a lipsit. Caligula realizeaza ca poate parea nebun in ochii celorlalti, dar sustine ca nimic nu il mai satisface si ca "simte nevoia de imposibil". Nevoia de imposibil este principiul pe care se cladeste idea unei noi Rome, cu cetateni liberi. Caligula sustine ca, in acel moment, el este singurul om liber, adica singurul capabil de o detasare completa fata de lucrurile lumesti, cel care intelege ce este durerea, cel care poate face orice ii trece prin minte, neavand nicio limita, urmarind chiar "sa faca posibil ceea ce este imposibil".

- "Va urasc pentru ca nu sunteti liberi."

- "Du-te,Cherea, si tu , Scipion, si anuntati Romei ca in sfarsiti s-a adus libertatea si ca,odata cu ea, incepe o mare incercare"

Caligula urmarea sa schimbe mentalitatile romanilor, obligandu-i sa vada esentialul, sa treaca peste "nimicurile" vietii de zi cu zi ("minciuna voastra acorda prea multa importanta fiintelor si lucrurilor") si sa fie liberi in gandire si condusi de virtute. Pentru a atinge acest scop el, instituie noi legi si actioneaza intr-un mod exagerat, tocmai pentru a-si demonstra punctele de vedere. O prima schimbare are loc in momentul in care intendentul vine sa il anunte pe Caligula ca exista probleme cu tezaurul public care trebuie rezolvate urgent. Caligula ii da dreptate intendentului cu privire la importanta problemei tezaurului si, cu o usturatoare ironie, anunta legea ce urma a fi instituita imediat : toti patricienii vor trebui sa-si dezmosteneasca copiii si sa-si faca testamente in favoarea statului. Pe masura nevoilor statului, se vor trimite persoane la moarte dupa o lista intocmita in mod arbitrar. El afirma ca "e mai cinstit sa jefuiesti direct cetatenii decat sa strecori taxe indirecte in pretul merindelor de care nu se pot lipsi. A guverna inaseamna a fura, (.)iar eu voi fura deschis".

In momentul in care ceilalti incearca sa-l faca sa se razgandeasca, el spune categoric "daca tezaurul are vreo importanta, atunci viata omeneasca n-are niciuna.(.)Toti cei care gandesc ca tine trebuie sa admita acest rationament si sa considere viata lor egala cu zero de vreme ce considera ca banii sunt totul. De fapt, eu am hotarat sa fiu logic si,pentru ca puterea sta in mainile mele, veti vedea cat o sa va coste aceasta logica."

Aceasta logica a lui pare foarte fireasca, ideea conform careia cine guverneaza - fura este adevarata pana in zilele noastre si a fost dintotdeauna, iar hotararea lui de a fura deschis este una foarte corecta si indrazneata. Mai mult, el incearca sa-i dezvete pe oameni sa mai puna banul pe primul loc si vrea sa-i oblige sa vada esentialul. Pedepseste aspru pe cei care nu se dezvata de obiceiul de a considera banii un lucru capital.

Caligula afirma ca vrea sa schimbe ordinea lucrurilor si are ca mijloace puterea nemarginita a statutului si a mentalitatii sale.Nu vrea sa mai aiba parte de odihna pana nu face ca "soarele sa apuna la rasarit, suferinta sa scada si oamenii sa nu mai moara si sa fie fericiti." Doreste sa "ofere acestui secol darul egalitatii".

Cand banuieste complotul impotriva lui, Caligula ii umileste mai rau pe patricieni, cu vadita placere, ii pune sa serveasca la masa precum sclavii. Totusi, nu ii pedepseste, ci se amuza pe seama lor. Nici chiar cand are dovada conspiratiei in mainile lui il lasa pe conducatorul conjuratilor liber, arde dovada si il indeamna pe conjurat sa-si continue planurile, ca sa-i redea linistea in cele din urma. Aceasta atitudine demonstreaza ca este deasupra unor astfel de incercari banale de a-l dobori, considera ca are lucruri mai importante de facut decat sa se ocupe de asa ceva. Cand i se vorbeste despre conspiratie, el ignora subiectul, preferand sa vorbeasca despre luna pe care vrea sa o aiba. Mai mult, pe masura ce timpul trece, se simte tot mai obosit si se gandeste deja la odihna care va urma planului sau. In plus, intr-un fel, il intelege si il admira pe Cherea, liderul conjuratilor, pentru curaj si pentru sinceritate. In orice caz, este constient de pericolul ce planeaza asupra lui, fusese inca de la inceput, se asteptase la un complot, dar le lasa conjuratilor libertatea de a-si urma drumul, asa cum si-l urmeaza si el pe al lui. De asemenea, arzand dovada conspiratiei, Caligula isi demonstreaza puterea de a face orice, si chiar, asa cum spune el, de "a-i reda nevinovatia" si spune ca nici chiar zeii nu lasa asa ceva nepedpsit, insa el este, din acest punct de vedere, mai presus de zei.

Caligula resuseste sa-l faca si pe Scipion, un inamic inversunat, sa treaca de partea lui din proprie initiativa, in urma unei discutii despre poezie, apoi despre singuratate, cand afirma ca in singuratate il urmaresc fantomele tuturor celor pe care i-a omorat, ca si cei pe care i-a iubit etc. dar spune ca a invatat sa treaca peste aceste amintiri chinuitoare si singurul lui refugiu este dispretul. Dispretul pur, lucid fata de tot ceea ce este slabiciune. Tanarul poet Scipion il intelege pe Caligula, iar sentimentele de compatimire iau locul celor de ura care ii umpleau pana atunci inima, din cauza uciderii tatalui sau si in pofida razbunarii pe care o planuia impotriva lui Caligula.

Un alt argument pentru afirmarea luciditatii lui Caligula este modul in care se comporta cu patricienii, cu apropiatii sai, jucand cu ei un fel de teatru, testandu-i mereu si punandu-le nervii si virtutea la incercare. Spre exemplu, pentru a vedea reactia lor, o pune pe Caesonia sa ii anunte ca este grav bolnav sau mort si observa reactiile. Pe cel ce, fatarnic, a afirmat ca si-ar da averea ca sa-l salveze, il face sa se tina de cuvant. La fel procedeaza si cu cel ce, fericit la auzul vestii bolii lui Caligula si plin de falsa durere, cere zeilor sa ia viata lui in schimb. Caligula nu admite ca vreun om sa isi incalce cuvantul, asadar, cu vadita ironie, il trimite pe acela la moarte. De asemenea, testeaza mereu loialitatea oamenilor ce il inconjoara si vrea sa le gaseasca limita. In acest scop, il numeste mereu pe un patrician batran "frumoasa lui"sau se afiseaza cu sotia unui alt patrician, stiind ca acesta o iubeste si nu suporta sa o vada langa el. Prin aceste incercari incearca sa-i dezvete in primul rand de a fi condusi de orgoliu. Ca o confirmare a acestei trasaturi de caracter a patricienilor, motivele lor pentru a complota impotriva lui Caligula se refera doar la umilintele si la ranirea orgoliului lor, iar singurul condus de dorinta de a combate nedreptatile facute impotriva romanilor este Cherea, conducatorul lor.

In cazul unei executii, unele dintre vorbele lui favourite erau chiar "Ceea ce-mi place cel mai mult e nepasarea mea". Actele sale de cruzime se pot explica tot prin faptul ca el se considera deasupra suferintelor omenesti, insignifiante fata de adevaratele suferinte, cum ar fi imposibilitatea atingerii unui ideal maret. Ca in cazul tuturor celor care absolutizeaza totul, Caligula urma sa se loveasca inevitabil de relativitatea realitatii si astfel, de imposibilitatea infaptuiri unui astfel de ideal, atat de radical si aproape de neinteles.

In ultimele sale momente, Caligula este dezamagit de faptul ca nu a obtinut luna, asadar nu si-a atins scopul, si de constatarea fricii lui, o slabiciune pe care a persecutat-o la altii. El este destul de lucid incat sa-si recunoasca vina, dar sustine ca toti sunt vinovati, mai mult sau mai putin, si ca nu poate fi condamnat. Mai mult, afirma ca isi va regasi "acel imens gol in care inima se potoleste", asadar va fi iar deasupra lucrurilor. Pe masura ce conjuratii se apropie pentru lovitura finala, el atinge apogeul disperarii, intinzand mainile in fata oglinzii si strigand ca nu exista "nimic in lumea asta, si nici in cealalta, care sa fie pe masura lui", spune ca a cautat in zadar imposibilul "intre hotarele lumii, intre propriile lui hotare" , dar ca " n-a apucat pe drumul cel bun si libertatea lui nu e cea buna". Inainte sa intre conjuratii, el ramane deznadajduit la gandul ca "vor fi vinovati pe vecie". Totusi, dupa ce conjuratii intra si dupa ce lovitura i-a fost data, el isi regaseste, inainte de moarte, locul in care va fi nemuritor, desupra tuturor lucrurilor, ultimele lui cuvinte fiind : "In istorie, Caligula, in istorie! Tot mai sunt viu! "

Caligula, nebunul

Cea de-a doua interpretare a personalitatii lui Caligula dupa citirea piesei lui Camus ar fi punerea actiunilor sale pe seama unei boli patologice. Privit ca un om nebun ce pierde controlul asupra sa si asupra perceptiei despre lume, multe din faptele sale pot fi explicabile.

• Desi aparent ar putea parea ca are teluri inalte, precum atingerea imposibilului si a libertatii absolute, toate aceste scopuri sunt de fapt pretexte pentru a realiza actiuni repugnante si macabre care in contextul bolii ii provoaca placere. Un argument in favoarea nebuniei sale sunt numeroasele contradictii dintre spusele si actiunile personajului, completa sa incoerenta fiind o dovada concludenta a haosului de care este condus.
• Dominat de halucinatia unei lumi imposibile, Caligula respinge orice existenta a sentimentelor. Cand Cherea il intreaba daca a fost plecat din cauza durerii provocate    de moartea Drusillei, sora sa cu care comitea incest, Caligula respinge vehement existenta vreunei suferinte ca si cand acest sentiment ar fi unul rusinos si nu uman. Cu aroganta afirma ca moarte unei femei este un eveniment minor care nu l-ar putea macina. Cu toate acestea intreaga sa schimbare de atitudine se realizeaza in urma mortii acesteia fapt ce demostreaza ca evenimentul a declansat un dezechilibru in sistemul mental si sufletesc al personajului.
• Incoerenta este o trasatura de baza a actiunilor lui Caligula. Omoara oameni fara motiv considerandu-i "nimicuri", dar tine la promovarea liberatii absolute. Dorinta nemarginita de a stapani totul si puterea nelimitata oferita de pozitia sa, il fac sa devina ahtiat de a se juca cu vietile celorlati oameni. Ajunge de la o dorinta acuta de a fi papusarul subalternilor sai, la dementa, care se intensifica pe masura ce observa ca nimeni nu il poate opri si ca poate avea drept de viata si de moarte asupra supusilor.
• Nebunia sa se poate observa in episodul in care dupa ce rosteste afirmatia absurda ca iubirea este contrariul fericirii, incepe sa urle si sa izbeasca in toate obiectele din jurul sau. Didascaliile indica faptul ca personajul Caligula incepe sa izbeasca haotic in gong. Caligula isi pierde controlul asupra sa si urla: " Sa intre vinovatii. Am nevoie de vinovati. Si toti sunt. Vreau sa intre condamnatii la moarte. Vreau sa am publicul meu(.). Le voi arata ce n-au vazut niciodata, pe singurul om liber din acest imperiu." Continua sa urle si in timp ce rade isteric, o pune pe Caesonia sa se uite in oglina si sparge oglinda cu reflectia ei. Se aseaza in fata cioturilor de oglinda ramase si spune ca nu a mai ramas nimic, ca totul este aminire, pentru ca apoi sa se infiga inaintea oglinzii intr-o atitudine dementa, punand degetul pe oglinda si privind fix spunand cu o voce triumfatoare: "Si totusi cine ramane? Caligula!"
• Profaneaza imaginea zeilor si se crede deasupra acestora. Comite actiuni care arata ca si-a pierdut controlul. Se suie pe un piedestal si se costumeaza grotesc in Venus, denumindu-se Caligula-Venus. Ii pune pe cetateni sa il contempleze in aceasta postura si sa recite rugaciunea inchinata lui.

"Tu, Caligula- Venus zeita a durerilor si a dansului,

Nascuta din valuri, vascoasa si amara, sarata si inspumata,

Tu care esti ca un ras si un regret, un dezgust si o insufletire,

Invata-ne pe noi indiferenta care face sa renasca iubirile

Dezvaluie-ne noua ca adevrul acestei lumi e lipsa oricarui adevar

Si da-ne noua putera de a trai la inaltimea acestui adevar fara seaman

Ii pune pe toti martorii la eveniment sa ii spuna ca unui zeu:     " copleseste-ne pe noi cu darurile tale, lumineaza-ne noua chipurile cu nepartinitoarea ta cruzime, cu ura ta absolut obiectiva; deschide deasupra ochilor nostri mainile tale pline de flori si de cruzime'. Dupa ce acestia rostesc rugaciunea, Caligula le promite ca dorintele lor vor fi indeplinite. Dupa acest circ, ii roaga pe toti participantii la eveniment sa dea vestea in intreaga Roma ca au vazut un miracol, adica pe Venus insasi si ca aceasta le-a vorbit cu chipul lui Caligula. La sfarsit adauga: "O clipa! La iesire, s-o luati pe coridorul din stanga. Pe cel din dreapta, am pus soldati sa va asasineze

Fiind acuzat de profanare, dupa ce da anumite explicatii, schimba subit subiectul, dandu-I pe toti afara pentru ca i se pare foarte urgent sa se dea cu lac pe unghiile de la picioare. Nu mai are niciun simt al importantei lucrurilor, punand pe acelasi nivel profanarea cu lacul de unghii.

• Un alt episod in care Caligula are halucinatii si arata simptome clare ale nebuniei este atunci cand, intr-o discutie cu Caesonia, acesta afirma ca este foarte ciudat    atunci cand nu omoara pentru ca se simte singur. Sustine ca nu se simte bine decat printre mortii lui si ca oamenii din planul realului ii provoaca un gol fara fund in care nu poate privi. Recunoaste cu propriie cuvinte ca a pierdut controlul atunci cand spune: "Suntem doar vreo doi trei in istorie care am facut cu adevarat experienta, care am atins aceasta fericire dementa". Incepe sa isi vada dementa ca pe un fel firesc de a fi si integreaza in ideea libertatii absolute toate crimele comise. Nebunia se impleteste cu malitia, Caligula neezitand sa ii reaminteasca lui Scipion, de fiecare data cand are ocazia, de faptul ca i-a omorat tatal.
• Caligula ii convoaca pe patricieni la palat si ii lasa sa astepte si sa creada ca vor fi pedepsiti. De fapt, doreste sa le arate un dans conceput de el, aparand "imbracat in rochie scurta de dansatoare, cu flori pe cap,apare ca o umbra chinezeasca inapoia cortinei din fund, mimeaza cateva miscari ridicule de dans si dispare." Apoi spectatatorii sunt intrebati daca le-a placut spectacolul si de frica toti raspund ca a fost minunat. Singur, Cherea, spune vadit rece: " de mare arta!", motiv pentru care este laudat.

• Sustine vehement vindecarea orgoliilor, pe care le considera nedemne. Cu toate acestea, orgoliul sau intrece orice limita: ii pune pe patricieni sa ii pupe picioarele, se culca cu sotiile acestora profitand de pozitia superioara lor si se proclama mai presus de zei.

• Incoerenta si placerea provocata de crimele comise sunt trasaturile sale centrale. Atribuite unui om in deplinatatea facultatior mintale, masacrele comise cu buna stiinta ar fi de nesuportat. Deciziile luate de Caligula il dezumanizeaza si cruzimile de care era capabil nu se pot atribui unui om sanatos. In nebunia sa, isi creeaza un univers imaginar pe care il ghideaza dupa propriile reguli haotice si nu realizeaza ca aplicabilitatea acestora este imposibila in planul realului.

• Fiind amenintat de o moarte iminenta, Caligula revine la sentimente umane si are unul dintre putinele momente de luciditate de-a lungul operei, cand isi condamna singur practicile: "Libertatea mea nu-i cea buna". Totusi, Caligula isi intampina moartea cu un "ras smintit" si "intr-un ultim hohot, razand si horcaind, Caligula urla: <Tot mai sunt viu!>"

Bibliografie

C.Suetonius Tranquillus, Vietile celor doisprezece Cezari

Ed. Gramar, Bucuresti, 2005,

cap. Caius Caesar Caligula, pag. 157-210; pag 347-351

Albert Camus, Caligula

Ed. Univers, Bucuresti 1970

Caligula pag 19-91

Dio Cassius, Istoria Romanilor

Internet:

https://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=4688

https://www.freedict.com/onldict/lat.html

https://www.dictionar.us/roman-latin/