Caracterizarea personajelor nuvelei realiste Ana, Ghita, Lica din Moara cu noroc de Ioan Slavici

Caracterizarea personajelor nuvelei realiste Ana, Ghita, Lica din Moara cu noroc de Ioan Slavici

Aspecte teoretice   

Personajului este privilegiat, in specia nuvelei, asupra lui este focalizat epicul; intamplarile prezentate sunt cruciale pentru existenta protagonistului, caci prin ele se contureaza destinul, evolutia si profilul lui moral-psihologic. Personajul nuvelei realiste este "tipic in imprejurari tipice", tipicitatea sa presupunand faptul ca el este reprezentativ pentru o clasa sau un intreg grup social. Avand preferinta pentru "insul marunt", pentru omul banal, proza realistilor propune personaje apartinand diverselor clase sociale, de cele mai multe ori modeste ca statut, pe care, prin abundenta detaliilor, le prezinta veridic si verosimil in situatii si aspecte ale existentei lor de zi cu zi. Personajele nuvelelor realiste nu sunt idilizate, fiind conturate de un narator obiectiv si, adesea, omniscient.

Ioan Slavici este unul dintre "marii clasici" pe care i-a dat literaturii romane epoca junimista. Nuvele precum Padureanca, Gura satului, Budulea tachii, Moara cu noroc, ca si romanul Mara, prezinta un scriitor cu o viziune profund realista, interesat de complicatiile psihologice, de dramele de constiinta si de dezbaterea etica. Intemeietor al "realismului psihologic", Slavici ilustreaza, in intreaga sa proza, tara Zarandului (zona Aradului natal), cu targurile ei semi-rurale si satele surprinse intr-o epoca bine determinata istoric, a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in care seninatatea moralei patriarhale este pastrata doar de generatia varstnica, pe cand noua generatie incarneaza mentalitatea capitalista, intemeiata pe lacomie, pe dorinta de castig, de parvenire si, pentru a-si atinge telurile pragmatice, hotarata sa-si asume riscuri.

Ghita   

Titu Maiorescu, sublinia, in studiul sau, Literatura moderna si strainatatea, apartenenta personajelor realiste la paturile umile ale societatii. Proza lui Slavici este, din acest punct de vedere, emblematica. Protagonistul nuvelei 'Moara cu noroc' a lui Slavici, Ghita, face parte din categoria oamenilor umili. Cizmarul sarac, modest, harnic, linistit si cinstit, Ghita, intra incontact cu o civilizatie in care isi croiesc drum, cu violenta, noile relatii sociale si in care banul incepe sa aiba puteri nelimitate. Protagonistul nuvelei concentreaza in devenirea sa intreaga problematica a operei: consecintele distrugatoare pe care le are asupra constiintei si sufletului uman "patima" banului, setea de imbogatire.

Nuvela se deschide cu replia incarcata de intelepciune batraneasca a soacrei, personaj "porte-parole", masca a scriitorului insusi: '- Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca-i vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit.' Ghita se abate de la acest adevar fundamental, alegand sa dea 'norocul vechi' pe ' norocul nou', mutandu-se cu Ana si copiii la hanul de la 'Moara cu noroc'. Loc aflat la intretaierea dintre bine si rau, carciuma trebuie sa devina 'coliba' - camin familial - pentru aceasta familie. Se profileaza astfel, inca din incipitul nuvelei, opozitia intre doua mentalitati, cea partriarhala (reprezentata de batrana) si cea capitalista (al carei exponent este Ghita), ce va deveni, pe parcurs, schema ideologica a nuvelei: raportul antagonic intre cumintenie, asezare si, respectiv, risc, aventura. Fostul cizmar, devenit acum carciumar, intra in contact cu oameni care nu impartasesc vechea morala a satului. Apar primele semne inselatoare ale bunastarii, scriitorul insistand pe scena de familie de la sfarsitul saptamanii, infatisand armonia si bucuria din familie la numararea castigului: 'sambata seara locul se deserta si Ghita, ajungand sa mai rasufle, se punea cu Ana si batrana sa numere banii, si atunci el privea la Ana, Ana privea la el, amandoi priveau la cei doi copilasi, caci erau doi acum, iara batrana privea la catespatru si se simtea intinerita, caci avea un ginere harnic, o fata norocoasa, doi nepotei sprinteni, iara sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un castig bine facut.' Intreg continutul nuvelei va reprezenta instrainarea de aceste valori familiale, morale: respectul dintre generatii, iubirea si increderea intre membrii familiei. Ghita si Ana, personaje mobile (din punct de vedere psihologic care evolueaza), sufera un proces de modificare interioara ireversibila, evolutia lor ca personaje insemnand, implicit, degradarea morala.

Instrumentul pe care soarta i-l arunca lui Ghita spre a-i servi drept ispita spre o lume lipsita de orice moralitate, dar care aduce bunastare materiala, este Lica Samadaul ce traieste de pe urma faradelegilor, fiind, de ochii lumii, seful porcarilor din padurile de stejar din jurul Ineului, dar, pe ascuns, hot si talhar vestit. La prima intalnire cu Ghita, acesta ii da de inteles carciumarului ca el este, de fapt, stapanul locului si ca Ghita, daca vrea sa ramana in continuare carciumar la moara, va trebui sa devina "omul lui", sa asculte orbeste de el: 'Eu vreau sa stiu intotdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face []. Cred ca ne-am inteles?!' Ghita stie, de acum, 'racit in tot trupul', ca soarta lui depinde de acest 'om rau si primejdios', asa cum il intuieste Ana. Pentru ca e constient de pericol, Ghita isi ia masuri de protectie: cumpara doua pistoale de la Arad, isi ia o sluga, pe Marti, un ungur 'inalt cat un brad', si doi caini pe care ii invata sa fie rai, in ciuda faptului ca Ana nu ii poate suferi. Lica ii va oferi "cinci grasuni" drept rasplata lui Ghita, dar acesta refuza, pentru ca nu vrea sa-i fie dator lui Lica, dar pe urma ii pare rau de pierderea suferita. Framantat de griji si de ganduri contradictorii, Ghita se schimba brusc in relatiile cu familia: 'se facuse de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucru de nimic, nu mai zambea ca inainte, ci radea cu hohot incat iti venea sa te sperii de el'. Pe parcursul "afacerilor", Lica se dovedeste generos, stie sa-i exploateze carciumarului patima pentru castig si sa ii obtina complicitatea. Lui Ghita ii trece prin minte ca prietenia Samadaului ar fi o sursa sigura de imbogatire pentru el: 'Daca se punea bine cu dansul, putea sa-i mearga de minune, caci oamenii lui Lica sunt darnici.' Pentru prima data, Ghita isi simte familia ca pe o povara: 'Ghita intaia oara in viata lui ar fi voit sa nu fi avut nevasta si copii, pentru ca sa poata zice: prea putin imi pasa! se gandea la castigul pe care l-ar putea face in tovarasia lui Lica, vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneau parca ochii: de dragul aestui castig ar fi fost gata sa-si puna pe un an, doi capul in primejdie.' In prima etapa a transformarii carciumarului, are loc in sufletul si constiinta lui o permanenta confruntare intre fondul sau cinstit si ispita imbogatirii. Sufletul ii este sfasiat de trairi contradictorii. Vrea sa plece de la moara, dar renunta la aceasta idee, gandindu-se la castigul usor de aici. Pe tot parcursul intamplarilor, el ascunde familiei adevarata sa relatie cu Lica. Autoreprosurile, remuscarile sincere si dureroase pe care si le face izvorasc din fondul sau de umanitate, nealterat inca: "Iarta-ma, Ano! ii zise el. Iarta-ma cel putin tu ca eu n-am sa ma iert cat voi trai pe fata pamantului'. In alta imprejurare, sarutand pe unul dintre copii, le zice: "Sarmanilor mei copii, voi nu mai aveti, cum avusesera parintii vostri, un tata om cinstit, tatal vostru e un ticalos.' Ghita este, la inceput, doar informatorul samadaului, iar servicile pe care i le face acestuia par nevinovate; in realitate insa, pe baza informatiilor primite, Lica Samadaul pune la cale jafuri si omoruri. Asadar, fara sa vrea si indirect, Ghita este partas la aceste faradelegi. Dupa ce impumuta bani de la carciumar, Lica i-i va retuna 'cu camata, cu cametele cametelor', la o data pe care o va socoti de cuviinta; carciumarul se vede astfel depinzand de succesul actelor necurate ale Samadaului. De la calitatea de informator, Ghita va aluneca incet-incet la cea de "tainuitor", de alibi, al talharului la jafurile comise, facandu-se vinovat in fata legii de aceste fapte. Dupa 'calcarea arendasului jidov', Lica urmeaza a fi judecat, dar il are ca alibi la proces pe Ghita, iar acesta este nevoit sa dea marturie falsa. De acum, Ghita este un om compromis in fata semenilor: 'Ghita, ca om insotit cu un raufacator, nu putea nici el sa scape cu obrazul curat'. In capitolul al Xlll-lea al nuvelei, Lica ii plateste lui Ghita "imprumutul" si "camata" datorate, cu bani proveniti din jefuirea arendasului si din uciderea aristocratei, stiind ca Ghita, accepand banii, va fi de aici inainte partas la cele doua jafuri. De altfel, acum samadaul nu se mai fereste de Ghita, caruia ii spune pe sleau: 'Ai fost om cinstit, Ghita, si am facut din tine om vinovat'. Din acest punct al actiunii, schimbarea lui Ghita este fara intoarcere. Lica este cel ce ii face carciumarului demonstratia firii sale slabe, dominata de doua slabiciuni: cea pentru bani si cea pentru Ana ('slabiciunea pentru femei, ba chiar mai rau, slabiciunea pentru o singura femeie'), marturisindu-i ca prin acestea l-a subjugat si l-a manipulat. Abia acum, Ghita se hotaraste sa il demaste pe Lica: 'Te crezi tu mai rau decat mine?! sa vedem! Te duc la spanzuratoare chiar de-ar fi sa merg si eu cu tine!' Pentru a-si pune in aplicare planul si pentru a nu fi stingherit in marea confruntare cu Lica, pe care o presimte apropiindu-se, isi trimite familia la rude, cu ocazia sarbatorilor de Paste. Ana insa ii incurca planurile, voind sa-si petreaca sarbatorile cu el. Hotararea de a-l demasca pe Lica il va costa nu numai casnicia, ci chiar viata. Dupa dezmatul de la carciuma incins chiar in timpul liturghiei pascale, semn a-l indepartarii totale de la morala si de la traditii, Ghita este pus in fata unei alegeri: ca sa-l dea prins pe Lica lui Pintea, trebuie sa i-o arunce ca momeala pe Ana. Punctul culminant al transformarii lui Ghita este cel in care devine el insusi criminal, dupa modelul samadaului. Desi se stie vinovat de a o fi tradat el insusi pe Ana, pentru ca a plecat lasand-o cu Lica, sperand insa ca se va intoarce la timp si ca ea nu ii va ceda acestuia, o ucide: ' numai din nebunie si totodata pentru a o scuti de rusine, stiind ca oricum viata lor nu mai putea fi din acel moment aceeasi. [] nu mai pot trai, iara pe tine nu te pot lasa vie in urma mea.' La scurt timp, va muri si el, ucis de omul lui Lica.

Marea tensiune pe care o degaja confruntarea dintre Ghita si Lica este amplificata de celelate conflicte dintre personaje. Printre numeroasele conflicte ale nuvelei, conflictul latent intre generatii, intre Ghita si soacra lui, il arata pe carciumar ca un exponent al noii clase, burghezia avida de bani si dispusa la risc si aventura pentru a-i dobandi. Conflictele psihologice, interioare, sunt cele care stapanesc sufletele a doar doua personaje, al Anei si al lui Ghita, singurele personaje mobile ale nuvelei. Mereu mai adanc implicat in relatia cu Lica, Ghita sufera o degradare interioara progresiva: de la sot tandru si iubitor, la informator si apoi partas la faradelegile samadaului, si, in cele din urma, la criminal.

Personajele nuvelei par sa aiba o conceptie fatalista asupra destinelor lor: 'Ei! ce sa-mi fac! Asa m-a lasat Dumnezeu!' declara Ghita in monologul sau, iar batrana incheie nuvela prin fraza: 'Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data '. George Calinescu observa adancimea dostoievskiana a unora dintre personajele lui Slavici: "Noutatea si valoarea deosebita a nuvelei 'Moara cu noroc' consta in realizarea personajelor, in analiza psihologica manuita cu atata maiestrie intrucat justifica cu totul apropierea de Dostoievski'.

Ana

Toate personajele nuvelei Moara cu noroc fac parte din "umanitatea marunta", ei sunt fosti tarani, deveniti, odata cu schimbarile economic-sociale ale lumii lor, mici mestesugari, arendasi, carciumari sau negustori. Unul dintre personajele feminine al nuvelei Moara cu noroc este Ana, sotia lui Ghita. Naratorul o descrie in primele randuri ale nuvelei, prin intermediul vorbelor batranei: "Ana imi parea prea tanara, prea asezata, oarecum prea blanda la fire" - nepotrivita pentru rolul de crasmarita. Tineretea si fragilitatea ei sunt niste aparente, ea se dovedeste, pe parcursul intamplarilor, o femeie puternica, ce are propria ei vointa, o personalitate accentuata, capabila sa iubeasca si sa dispretuiasca cu intensitate. Portretul fizic, realizat direct de catre narator, trimite la fondul ei moral in care tandretea, duiosia si caldura sufleteasca ar fi putut da echilibru caminului ei: "Ana era tanara si frumoasa [] frageda si subtirica [], spintena si mladioasa." Ana oscileaza intre sentimentul datoriei si al iubirii conjugale si dispretul fata de Ghita pe care il crede manjit si incapabil sa se opuna lui Lica. Existenta sa conjugala din momentul in care se muta la han inseamna o progresiva instrainare de Ghita care, pentru ca s-o protejeze, ii ascunde multe din cele ce se petrec la carciuma. Asa cum Ghita din "om nevinovat" devine "om vinovat", si Ana devine, dintr-o tanara sotie inocenta si supusa autoritatii sotului ei, o femeie cuplabila.

Instinctul feminin ii spune Anei ca Lica "e om rau si primejdios". Ea isi avertizeaza sotul in legatura cu acest lucru si ii spune ca "nu e bine sa te dai prea aproape de el". Ana nu stie insa cat de implicat e Ghita in afacerile samadaului, dar banuielile ii sunt intarite de complicitatea dintre sotul ei si Lica, dovedita in noaptea calcarii arendasului si, ulterior, cu prilejul procesului. Banuielile Anei devin certitudini atunci cand gaseste in sertarul cu bani bacnota cu coltul rupt pe care ea insasi o refuzase de la tanara femeie ce fusese apoi ucisa in preajma hanului de catre samadaul cu care era complice in "spalarea" bijuteriilor talharite de acesta. Anterior, existasera si alte momente care au agravat neintelegerile dintre soti, iar transfirmarea lui Ghita, din sot si tata iubitor, intr-un om mereu ursuz, ascuns, o face pe Ana sa se instraineze de el. Traseul decaderii Anei incepe de la chefurile cu lautari organizate la carciuma, cu prilejul carora este jucata de Lica, si in care un rol important il joaca slujnica Uta. De sarbatoarea Pastelui, la un an dupa stabilirea familiei la han, Ana refuza sa plece la rudele de le Ineu. Lica este neplacut surprins, caci venea la han cu serparul plin de banii talhariti de la arendas si cu o traista cu "scule" (giuvaere) de pret, obtinute de la femeia ucisa. Cu acesti bani necurati urma sa-i plateasca lui Ghita "imprumutul" si "camata" banilor pe care i-i luase anterior, chiar fara acceptul acestuia, atunci cand ii ceruse cheile de la sertarele unde carciumarul isi tinea banii castigati de la calatori. Pentru a-l dezvata pe Ghita de "slabiciunea" lui pentru Ana, i-o cere si aranjeaza ca hangiul sa se faca nevazut de la carciuma pentru ca Ana sa se trezeasca singura cu samadaul. Dupa cheful in timpul caruia Ana joaca patimas cu Lica, dandu-i impresia ca s-a lasat cucerita de puterea lui diabolica de seductie, Ana se gaseste singura cu acesta si crede ca sotul ei a cedat-o. Dispretul pentru slabiciunea si lasitatea barbatului ei i le marturiseste lui Lica: "Tu esti om, Lica, iar Ghita nu e decat muiere imbracata in haine barbatesti, ba mai rau decat asa." Profund ranita in orgoliul ei femin, Ana ii cedeaza lui Lica, iar acesta, pentru intaia data in viata sa de talhar isi pierde capul si isi uita serparul cu dovezile care-l incriminau. Intre timp, Gita pleaca dupa Pintea, neputand crede ca Ana, "Ana lui", ii va ceda samadaului. Scena injunghierii Anei este una dintre cele mai tulburatoare ale nuvelei, tocmai pentru ca e plina de blandete, lipsita de furia pe care gelozia ar presupune-o. Ana ii spune barbatului ei ca nu vrea sa moara. Ghita incearca sa-i alunge frica spunandu-i: "am sa te omor cum mi-as omori copilul meu". Ea il cearta ca nu i-a spus unde se duce, dar in acele clipe Lica se intoarce la han si in clipa cand Ghita scoate cutitul, Ana striga dupa ajutor. Inainte de a muri, cu ultimele puteri, ea se razbuna pe samadau pentru ca a intinat-o si i-a distrus casnicia: "ii musca mana si isi infipse gherarele in obrajii lui".

In viziunea unui scriitor moralist, traseul personajului feminin se contureaza ca decadere morala treptata, de la dezmatatele petreceri, la adulter. Acceptarea raului sub impulsul fascinatiei pe care o exercita, ca si orgoliul revansei erotice, din pricina careia si-a intinat idealurile familiale, o conduc pe Ana la o ispasire tragica.   

Lica Samadaul   

Lica Samadaul este un personaj static (sub raport psihologic), care nu evolueaza si nu parcurge o drama situata la nivelul constiintei. Cruzimea il situeaza deasupra oricaror sovaieli sau slabiciuni omenesti; principala sa trasatura este dorinta oarba de a stapani oamenii, de a-i controla tocmai prin slabiciunile lor. Portretul lui Lica este alcatuit in maniera "comportamentista", in capitolul al III-lea al nuvelei, prin aglomerare de detalii fizionomice si vestimentare, de gesturi si atitudini, din care se contureaza interioritatea sa, portretul moral.

Personaj negativ, cu statut de personaj principal, (chiar daca nu de protagonist), Lica are o frumusete virila, salbatica: barbat de "treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc". In ciuda meseriei sale de porcar, Lica poarta "camasa subtire si alba ca floricelele", "pieptar cu bumbi de argint" si "bici de carmajin". Detaliile portretului fizic ii confera un aer demonic, asemanator celui al demonului/ proscrisului romantic. "Serparul" si "biciul" pe care le poarta asupra sa sunt semne ale puterii virile si ale violentei.

Cu ocazia primei vizite a Samadaului la han are loc si prima intalnire dintre el si carciumarul Ghita, acesta fiind primul secret pe care Ghita il va avea fata de familia lui. Inca de la inceput, Lica ii sugereaza carciumarului ca el este adevaratul stapan al carciumii, si ca trebuie sa fie informat de tot ce misca in zona. Prima confruntare directa intre cele doua personaje cu caractere puternice, Ghita si Lica, are loc in momentul in care Lica soseste la han cu oamenii sai, pe nesimtite, ca un adevarat hot caruia cainii lui Ghita nu ii semnaleaza apropierea. Lica ii da lui Ghita, cu acest prilej, o veriga de sarma pe care se afla semnele turmelor sale si ii cere sa-l informeze depre trecerea tuturor turmelor. Desi aparent, serviciul pare inofensiv, pe baza informatilor primite de la Ghita, Lica pune la cale un sir de infractuni, iar Ghita devine complice la ele, fara a avea posibilitatea de a se opune. Samadaul incepe sa se comporte ca un adevarat stapan: cere cheile de la sertarele unde hangiul isi tine banii si ii ia, promitandu-i ca ii va returna "cu camata, cu camata cametelor", la o data pe care o va socoti de cuviinta. Prin astfel de metode, Lica il va stapani din ce in ce mai mult pe Ghita deoarece ii intuieste slabiciunile: "pe om nu-l poti stapani decat cu patimile sale". In momentul in care justitia incepe sa cerceteze jefuirea arendasului, Ghita este nevoit sa depune marturie in favoarea Samadaului. Lica scapa cu "basma curata" si dupa urmatoarele sale jafuri si crime, dar, in schimb, Ghita plateste cu onoarea sa, fiind compromis in ochii lumii si suspectat de Ana.

Dupa terminarea procesului, cand se simte stapan pe situatie, Lica nu mai este amenintat de Ghita si ii marturiseste fara teama crimele comise, vorbindu-i despre placerea ce o simte atunci cand vede curagand "sangele cald". Daca intaia data a ucis "din nevoie", a doua crima a facut-o "din remuscare" fata de prima, iar "acum sangele cald e un fel de boala, care ma apuca din cand in cand.". Cu aceasta ocazie, cutremurat, Ghita intuieste natura demonica a "tovarasului" si adversarului sau: "Tu nu esti om, Lica, ci diavol".

In raport cu oamenii, Lica ii domina pe toti, controlandu-le slabiciunile. Avand o inteligenta rece, cruda, lipsit fiind de scrupule si de orice omenie, fiind inzestrat cu forta de a domina, Lica stie ca cea mai frecvent intalnita slabiciune a oamenilor este lacomia. Platind generos, el cumpara si ascultarea, si constiinta celorlalti. O slabiciune mult mai periculoasa decat cea pentru bani este slabiciunea pentru femei. Tocmai de aceea, i-o cere lui Ghita pe Ana, spunandu-i: "are sa-ti vina greu acu o data; de aici inainte esti lecuit pe vecie". In timp ce Ghita pleaca la Ineu cu scopul de a-l "da prins" pe Lica jandarmului Pintea, Ana este convinsa ca sotul ei a cedat-o, astfel ii cedeaza si ea lui Lica. La intoarcere, Ghita gaseste dovada adulterului Anei (serparul uitat al lui Lica) si o ucide, absolvind-o de vina adulterului. Lica le va ordona oamenilor sai sa-l ucida pe hangiu si sa dea foc hanului, iar la scurt timp, urmarit de Pintea, se sinucide pentru a nu fi prins viu de justitie: "Pintea il gasi cu capul sfarmat la tulpina stejarului si ramase neclintit si cuprins de fiori". Deoarece jandarmul nu este dispus sa recunoasca in fata oamenilor ca Lica i-a scapat si de aceasta data, ii ia cadavrul si i-l arunca in apa raului. Moartea lui Lica, in ciuda intentiei teziste a scriitorului, are in ea ceva maret si straniu, fiind marturia orgoliului salbatic al acestui personaj puternic, conturat in registru negativ. Scriitorul nu-i acorda nicio trasatura care sa-l umanizeze, sa-l imblanzeasca, dar sugereaza, subtil, ca farmecul feminin pe care Ana l-a exercitat asupra acestui om liber, neconstrans de prejudecatile moralei curente omenesti, i-a fost fatal. In galeria de personaje realiste a nuvelei, Lica este singurul configurat dupa legi romantice, amintind de tipologia demonului sau de cea a proscrisului.