Caracterizarea personajului principal, Vitoria Lipan

Caracterizarea personajului principal, Vitoria Lipan

Romanul "Baltagul" de M. Sadoveanu este un adevarat "poem al naturii si al sufletului omului simplu", o "Miorita in dimensiuni mari" (G. Calinescu) si, mai mult, prin eroina principala, V.L., care da sensul intregului roman, acesta devine "romanul unui suflet de munteanca".

El este o scriere memorabila nu numai prin continut si semnificatii, ci si prin personajele lui. Astfel, pe langa personaje principale: Vitoria Lipan, Nechifor Lipan si Gheorghita, un rol aparte in roman il au si pesonajele secundare sau episodice: parintele Daniel, baba Maranda, negustorul David etc. Majoritatea acestor personaje sunt caractere puternice, de o mare complexitate, specifice acelei lumi patriarhale pe care ele o reprezinta.

V. L. este personaj principal al romanului, imaginar, fiind prezenta in toate momentele actiunii si polarizand in jurul ei, toate celelalte personaje. Romanul poate fi socotit cartea acestei eroine devenite tip reprezentativ de erou popular. Ca eroina populara, ea intruneste calitatile fundamentale ale omului simplu de la tara, in care se inscriu cultul pentru adevar si dreptate, respectarea legilor stramosesti si a datinilor stravechi, de aceea "ea nu e o individualitate ci un exponent al spetei". (G. Calinescu)

Portretul fizic sumar reiese din caracterizarea directa, Sadoveanu restrangand trasaturile eroinei la cele care sugereaza, pe de o parte frumusetea si farmecul ei fizic, in pofida varstei, iar pe de alta parte ingrijorarea femeii pentru tacerea sotului ei si zbuciumul sufletesc: "Ochii ei caprii in care parca se rasfrangea lumina castanie a parului erau dusi departe", "acei ochi aprigi si inca tineri cautau zari necunoscute".

Gandindu-se la Nechifor Lipan, care intarzia, Vitoria este foarte nelinistita si se autoizoleaza de lumea din jur: "in singuratatea ei femeia incerca sa patrunda la el", apoi "se desfacuse incet de lucruri si intrase oarecum in sine".

Prin caracterizare indirecta, Mihail Sadoveanu dezvaluie starile sufletesti si trasaturile morale ale eroinei, care reies din faptele, gesturile si vorbele acesteia. Axa fundamentala a sufletului femeii o constituie dragostea si credinta fata de sot. Nechifor Lipan este centrul universului ei: "asa-i fusese draga in tinereta Lipan, asa ii era si acum, cand aveau copii mari cat dansii". Din aceasta iubire statornica izvoraste si ingrijorarea ei fata de intarzierea sotului.

Vitoria Lipan este un personaj exponential care sintetizeaza trasaturile oamenilor de la munte. Femeie credincioasa, ea respecta obiceiurile stramosesti. Astfel, inainte de a pleca, se consulta cu preotul, dar respinge ideea ca sotul ei ar intarzia la petreceri mai mult de o zi sau doua, pentru ca dragostea lor este profunda si trainica: "stie ca-l doresc si nici eu nu i-am fost urata". Credinta puternica in Dumnezeu o face sa mearga la Manastirea Bistrita, unde se roaga Sfintei Ana sa-i lumineze sufletul si mintea pentru aflarea adevarului. De asemenea posteste douasprezece saptamani. Se spovedeste preotului si se impartaseste inainte de plecare, pentru curatirea sufletului de pacate, sau de orice pornire nepotrivita. Credinta pare ca-i intareste hotararea nestramutata de a nu se intoarce pana nu da de urma lui Lipan.

Ca orice femeie a lumii satului arhaic, Vitoria Lipan este si superstitioasa, caci ea crede in vise si semne, in descantece si vraji. Ea nu uita sa mearga si la vrajitoarea satului, baba Maranda, desi nu crede in prezicerea acesteia, ca Nichifor ar fi parasit-o pentru alta femeie "cu ochii verzi".

Vitoria stie sa interpreteze semnele vremii, visele si crede in superstitii. Astfel, vantul care suiera "prin crengile subtiri ale mestecenilor", padurea care "dadu si ea zvon", brazii "mai negri decat de obicei" si mai ales norul negru de deasupra Ceahlaului sunt pentru ea tot atatea semne ale vremii care prevestesc o nenorocire. Visele sunt o alta sursa de ingrijorare, deoarece, atunci cand il viseaza pe Nechifor Lipan "cu spatele intors catre ea, trecand spre asfintit o revarsare de ape" si "cu fata incolo", Vitoria intelege ca sotul ei nu se va mai intoarce acasa. Alt semn rau prevestitor vine din superstitii mitice in care ea crede cu toata fiinta: atunci cand cocosul s-a intors "cu secera cozii spre focul din horn si cu pliscul spre poarta", Vitoria este convinsa ca "da semne de plecare" si se hotaraste sa mearga in cautarea lui Lipan.

Eroina respecta cu aceeasi fermitate si credinte religioase si-l roaga pe preot sa faca slujbe pentru ca Dumnezeu s-o lumineze, sa-i arate calea pe care trebuie s-o urmeze ca sa-si gaseasca barbatul.

Nelinistea, zbuciumul si framantarile Vitoriei Lipan semnifica labirintul interior, un drum al cautarii pe care-l parcurge cu mintea si cu sufletul, de la ingrijorare la certitudinea ca ceva rau s-a intamplat cu sotul ei. Labirintul interior constituie un mijloc artistic de caracterizare indirecta specific prozei sadoveniene.

In exterior, Vitoria pare mereu aceeasi, dar viata ei interioara e profunda, acolo in sine "se oranduieste totul". Asadar, eroina impresioneaza prin luciditatea si stapanirea de sine, pentru ca, desi initial se hotarase sa-l trimita doar pe Gheorghita in cautarea lui Nechifor, isi da seama ca acesta are nevoie de mintea si experienta ei, si pleaca impreuna.

Vitoria dovedeste o inteligenta deosebita, manifestata intr-o diversitate de imprejurari.

In primul rand, reuseste sa-l convinga pe Gheorghita de necesitatea plecarii la drum, argumentand cu faptul ca "jucariile au stat. De acum trebuie sa te arati barbat".

In al doilea rand, reface in minte drumul pe care ar fi trebuit sa-l urmeze Lipan, culege cu abilitate informatii de la cei din jur, dovedind ca intuitia ei nu a dat gres.

Femeie aspra si energica, Vitoria calatoreste intre "rasaritul si asfintitul soarelui", pe parcursul drumului aratandu-se inteleapta si dotata cu un acut simt al investgatiei. Buna cunoscatoare a firii oamenilor este un bun psiholog si stie sa se comporte adecvat in situatii din cele mai diverse, cu scopul de a culege informatii ce ar interesa-o. Astfel, la nunta intalnita, ea simuleaza veselia, mascandu-si nelinistea si supararea: "Arata vesela fata si limba ascutita".

Felul ei de a vorbi dovedeste incontestabil o inteligenta nativa. Uneori, cuvintele ei sunt veritabile maxime: "Eu te cetesc pe tine, macar ca nu stiu carte" sau "cine nu cearta, nu izbuteste" sau "cel ce spune multe, stie putine". Vorba Vitoriei este cand insinuanta, atunci cand vrea sa afle vesti, cand hotarata, drastica, neiertatoare fata de copii sau fata de cei care i se impotrivesc sau incearca sa o impiedice. Alteori, vorbele sunt ironice, muscatoare sau sensibile, afectuoase, in functie de imprejurari si de persoana careia i se adreseaza.

In tot ceea ce face, ea dovedeste tenacitate, darzenie si vointa de neinfrant, deoarece ea nu renunta si-si va realiza dorinta de a-l gasi pe Nechifor Lipan si de a-i pedepsi pe ucigasi. Astfel, prin aceste puternice trasaturi morale, spiritul ei justitiar invinge, ea putand astfel sa-si reia viata, cu indeletnicirile ei pasnice.

Discretia si inteligenta, tenacitatea si darzenia, imbinate cu o logica impecabila o ajuta sa descopere ramasitele barbatului iubit in rapa de sub Crucea Talienilor. Durerea si deznadejdea se impletesc cu ultimul strigat de iubire pentru cel pierdut pe veci, chemandu-l cu numele lui tainic, de alint. Desi impovarata de durere, Vitoria se simte eliberata, deoarece toate cautarile au luat sfarsit. Forta ei morala este uluitoare, deoarece isi inabusa durerea si, cu multa prezenta de spirit, se dovedeste a fi in continuare o buna crestina si pastratoare a traditiei. Astfel, ea aprinde faclie langa mort, are grija ca priveghiul si inmormantarea sa se desfasoare dupa toate regulile datinei.

Adevarata masura a inteligentei, a abilitatii si a tactului Vitoriei se manifesta la praznicul de pomenire, unde cheama, pe langa localnici si autoritati, si pe presupusii ucigasi. Ea creeaza o atmosfera de teama, sub pretextul ca mortul ia spus totul. Dovedeste un uimitor rationament de detectiv, creand mai intai o stare de tensiune psihologica pentru Calistrat Bogza, cu intrebari atacatoare, pastrand un calm si stapanire demne de admirat. Setea de adevar si spiritul ei justitiar inving pana la urma ticalosia criminalilor. Datina inmormantarii si pedepsirea ucigasilor vvin dintr-o credinta straveche a poporului si sunt implinite dupa legi nescrise: "cine ucide om nu se poate sa scape de pedeapsa dumnezeiasca". Odata implinita datoria, viata reintra in normal, Vitoria asumandu-si responsabilitatea totala a familiei sale.

In relatie cu celelalte personaje, Vitoria apare in ipostaza de mamaa devotata, grijulie si atenta la evolutia copiilor, pe care ii invata sa respecte datina si sa fie priceputi in ale gospodariei. Fata de Gheorghita dovedeste toleranta, aparandu-l de mania lui Nechifor Lipan, iar fata de Minodora este mai aspra, mai neinduratoare, pentru ca vrea s-o educe in spiritul traditiei.

Ca sotie, Vitoria dovedeste dragoste si credinta sotului, asteptandu-l rabdatoare din lungile lui calatorii. Din iubirea ei statornica izvorasc ingrijorarea si zbuciumul ei.

Trasaturile ei deosebite o fac sa fie admirata de cei din jur, incepand cu Gheorghita care gandeste ca "mama asta trebuie sa fie farmacatoare, cunoaste gandul omului". De altfel, si Calistrat Bogza este uimit de inteligenta ei.

Actiunile eroinei, gandurile, vorbele sale contureaza un personaj complex, prin spirit justitiar, sete de adevar, inteligenta, luciditate, stapanire de sine, devotament, tenacitate. Dialogul si relatiile cu alte personaje ale romanului evidentiaza o buna cunoastere a sufletului omenesc, o logica impecabila si o autentica vocatie de detectiv. Modalitatile de caracterizare sunt cu totul aparte, deoarece Mihail Sadoveanu foloseste pe langa caracterizarea directa si indirecta, mijloacele artistice ale introspectiei psihologice-labirintul interior, memoria fictiva, credintele stramosesti, mentalitatea ancestrala-care determina faptele, vorbele si atitudinile eroinei, construind un caracter complex prin trasaturi si trairi.

Toate aceste trasaturi au facut ca ea sa fie numita fie "un Hamlet feminin"(G. Calinescu) sau o Antigona lui Sofocle, sau, mai simplu "un suflet tenace si aspru de munteanca, un caracter aspru de o vointa salbatica, aproape neomeneasca".(Perpessicius)