Catre Galateea - Nichita Stanescu, comentariu

Catre Galateea

Nichita Stanescu

Iti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile
si umbra ta, si tacerile tale, si sanul tau
ce cutremur au si ce culoare anume,
si mersul tau, si melancolia ta, si inelul tau, si secunda
si nu mai am rabdare si genunchiul mi-l pun in pietre
si ma rog de tine,
naste-ma.

Stiu tot ce e mai departe de tine,
atat de departe, incat nu mai exista aproape -
dupa-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea
si tot ce e dincolo de ele,
si atat de departe, incat nu mai are nici nume.
De aceea-mi indoi genunchiul si-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l ingana.
Si ma rog de tine,
naste-ma.

Stiu tot ceea ce tu nu stii niciodata, din tine.
Bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi,
sfarsitul cuvantului a carui prima silaba tocmai o spui
copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
raurile - miscatoare umbre ale sangelui tau,
si pietrele, pietrele - umbre de piatra ale genunchiului meu,
pe carc mi-I plec in fata ta si ma rog de tine,
naste-ma. Naste-ma.

Poezia "Catre Galateea" face parte din volumul Dreptul la timp, publicat in 1965, care marcheaza trecerea spre un lirism interiorizat, reflexiv, specific celei de-a doua etape de creatie a lui Nichita Stanescu.

IPOTEZA Poezia "Catre Galateea" de Nichita Stanescu este o arta poetica, apartinand neomodernismului.

Este o arta poetica, deoarece, prin mijloace artistice, este redata conceptia autorului despre poezie (atributele ei specifice) si despre rolul poetului (raportul acestuia cu lumea si creatia).

CURENT LITERAR, TRASATURI

Neomodernismul este curentul iterar din a doua jumatate a secolului al XX-lea, aparut in conditiile unui "dezghet ideologic", prin care se intelege toleranta autoritatilor comuniste fata de manifestarile culturale. Aceasta toleranta este prezenta atata timp cat creatiile literare nu contrazic ideologia comunista.

Tinerii poeti se intorc la modelele interbelice: Ion Barbu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, George Bacovia, dar aplica o conceptie noua modernismului interbelic, concretizata in: integrarea miturilor; ruptura tragica a sinelui, perceperea dureroasa a timpului; limbajul nu mai este mijloc de exprimare, ci scop in sine, de aceea i se exploreaza capacitatea de expresie si de frumusete.

Reprezentantul de seama al neomodernismului in literatura romana este Nichita Stanescu. Particularitatile creatiei sale se regasesc si in poezia "Catre Galateea", acestea fiind: integrarea miturilor, reprezentarea abstractiilor in forma concreta, avand ca efect plasmuirea unui imaginar poetic inedit; transferul bivalent intre concret si abstract; ambiguitatea limbajului; subtilitatea metaforei; ironia si spiritul ludic. Poezia stanesciana contrariaza permanent asteptarile cititorului.

Poezia "Catre Galateea" se incadreaza in neomodernism si prin rasturnarea relatiei creator-opera, prin inversarea rolurilor: artistul este cel "nascut' de opera. Poezia prezinta relatia inversata dintre artist si opera, dar si relatia timp-opera, in cadrul unui cuplu inedit: Creatorul/Timpul si femeia, Galateea/Opera.   

ELEMENTE DE COMPOZITIE, STRUCTURA

1.Titlul este sugestiv pentru o arta poetica, in care se infatiseaza relatia dintre artist si opera, prin aluzia la vechiul mit al lui Pygmalion. Sculptorul din Cipru, indragostit de una dintre statuile sale de fildes, se roaga zeitei Afrodita s-o insufleteasca pentru el. Din casatoria cu Galateea, opera-femeie plasmuita de artist, se naste un fiu numit Pathos (in greaca, "suferinta", "patima"). Sensul mitului este acela ca patosul artistului insufleteste opera.

Nichita Stanescu reinterpreteaza mitul in sensul unei rasturnari de roluri. Atribuind eului liric ipostaza creatorului "nenascut', poezia se constituie ca o fierbinte ruga adresata operei de a-1 crea ca fiinta vie. Prezenta prepozitiei "catre" din titlu este pusa in relatie cu caracterul adresat al discursului liric, care se realizeaza ca o invocatie catre Galateea, simbol al fiintei iubite si al misterului vietii.

2. Tema este aceea a cunoasterii-nastere revelata in procesul de creatie.

3. Lirismul subiectiv reiese din confesiunea eului liric cu privire la adoratia fata de opera, dar si din atitudinea poetica directa, ilustrata de marcile subiectivitatii: alternarea verbelor de persoana I si a II-a singular ("stiu"-"nu stii"), ale adjectivului pronominal posesiv "meu"-"tau".

4. Compozitional, poezia are trei secvente poetice, marcate prin organizarea strofica. Cele trei strofe incep cu verbul "stiu' si se incheie cu imperativul "naste-ma', ceea ce confera simetria compozitionala. Simbolul rugaciunii, "genunchiul", constituie un element de recurenta, iar gestul adoratiei se repeta gradat in fiecare strofa.

Discursul liric se organizeaza gradat in jurul celor doua simboluri: Artistul, sub semnul lui "stiu' si Opera, cu puterea ei enigmatica de a-1 "naste' (de a-i da dreptul la timp), adica al celor doua notiuni: a sti si a fi nascut.

IMAGINAR POETIC

Prima secventa reda, in enumeratie, atributele operei, "stiute' numai de artist si reprezentate in forma concreta a insusirilor femeii iubite: umbra, tacerile, sanul, mersul, melancolia, inelul.

Patima barbatului, cunoasterea elementelor operei, exprimate patetic in adresarea directa "iti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile" motiveaza dorinta de a deveni artist: "si nu mai am rabdare si genunchiul mi-l pun in pietre/ si ma rog de tine,/ naste-ma'.

A doua secventa depaseste cadrul atributelor concrete, revelate. Artistul cunoaste si inefabilul operei, ceea ce nu este legat de planul existentei, orizontul cunoasterii poetice, exprimat metaforic prin indicii temporali si spatiali: "dupa-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea'.

Jocul cuvintelor in rostirea poetica antreneaza categoriile aproapelui si departelui (rezonanta eminesciana): "Stiu tot ce e mai departe de tine,/ atat de departe, incat nu mai exista aproape'.

Ruptura intre planul constiintei si al expresiei, in cadrul operei-poezie, este redata in mod dramatic: "Stiu tot []/ si tot ce e dincolo de ele,/ si atat de departe, incat nu mai are nici nume'. Metafora "genunchiul pietrelor' sugereaza o alta relatie a artistului-poet cu lumea decat in strofa anterioara: trecerea de la perceperea exterioara/de la contemplatie, la comunicarea intima, iar lumea se organizeaza prin cantec dupa chipul si asemanarea lui, ca in mitul lui Orfeu, cel care imblanzea pana si fiarele prin cantecele sale.

Verbul "ingana' poate avea, ca sens conotativ, atat verbul "canta', cat si verbul "imita'. Prin cantec/poezie, lumea reala devine o copie/imitatie (mimesis) a lumii plasmuite de artist. Se observa o alta rasturnare a unui mit antic: ideea in sens platonician, viziune amplificata in strofa a treia.
Elementele lumii insesi (copacii, raurile, pietrele) sunt doar "umbre' ale artei. Materia se naste din opera, dobandeste sens din ea, iar artistul este o punte de legatura intre opera si materie.

Ultima secventa poetica il infatiseaza pe creator ca suflet al operei: "Bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi. Viata miraculoasa a operei nu tine doar de constiinta artistului, ci de intreaga existenta. Opera naste propriul univers prin intermediul artistului care are harul cunoasterii si se ofera ca model al lumii, umanizand-o.

Reprezentarea abstractiilor in forma concreta are ca efect plasmuirea unui univers poetic original, cu un imaginar propriu, inedit. Treptele cunoasterii poetice sunt ierarhizate in cele trei strofe, de la perceptibil/fenomen la imperceptibil/esenta: I - "iti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile //; II - "Stiu tot ce e mai departe de tine'; III - "Stiu tot ceea ce tu nu stii niciodata, din tine'. Elementele imaginarului poetic, forme concrete ale abstractiunilor, sunt si elemente ale cunoasterii poetice.

CONCLUZIA

Catre Galateea de Nichita Stanescu este o arta poetica, apartinand neomodernismului, prin integrarea miturilor, prin reprezentarea abstractiilor in forma concreta, prin subtilitatea metaforei, prin insolitul imaginilor artistice si prin ambiguitatea mesajului liric.