Conflictul psihologic in nuvela "In vreme de razboi"

Conflictul psihologic in nuvela "In vreme de razboi"

Ion Luca Caragiale este un clasic prin capacitatea de a individualiza carctere,rigoarea constructiei epice,limpezimea expresiei si prin extraor- dinara concizie a stilului. In opera sa de factura clasica,Caragiale s-a im- pus ca un moralist ,un observator critic al oamenilor respectiv personaje-lor si un inepuizabil creator de tipologii.

In ultima sa perioada de creatie,prozatorul abordeaza nuvela psihologi- ca si fantastica,dovedind o meticulozitate de tip naturalist,cercetand ca- zuri-limita,unele cu substrat patologic, invocand factorul ereditar.

Nuvela psihologica se orienteaza spre universul actualitatii imediate; este analizat procesul de integrare a individului patriarhal in modernitate si a efectelor dramatice asupra vietii sufletesti(tipul inadaptatului); con- flictele vizeaza nivelul existential al personajului, nu numai pe cel social (cotidian) sau sentimental, dar pot sa implice si mentalul colectiv; descopera complexitatea sufletelor simple (tarani,hangii,jandarmi); teme-

le predilecte: frica, obsesia cu tot ceea ce ele presupun (exacerbarea perceptiei, alienarea, stari onirice), erosul; analiza psihologica se impune in contextul preocuparii stiintifice legate de ereditate,de tipurile umane,de psihologia varstelor.

Nuvelele de factura psihologica ale lui Caragiale,abordand cu precade-re sfera onirica si a obsesionalului, denota certe influente naturaliste, mai ales prin analiza minutioasa a reactiilor pur fiziologice ale personajelor supuse deopotriva unor presiuni interne(factorii ereditari, boli, procese de constiinta) si externe(mediul social, relatiile intrafamiliale, profesiuni).

Termenul de oniric desemneaza visul.El este apreciat drept o activitate cerebrala independenta de vointa omului, care poate contine sugestii des-pre personalitatea ascunsa a acestuia.Trebuie precizat faptul ca, in timp ce visul este o activitate mentala pozitiva, onirismul marcheaza acele stari negative din sfera psihicului vizand adesea domeniul patologicului. Cea mai cunoscuta forma de onirism este halucinatia, careia i se adauga cata- lepsia (visul de deces) si cosmarul , in timpul nopti. Toate aceste manifes-

tari inregistreaza aceleasi etape in producerea lor : absenta luciditatii, in-

constienta sau constiinta partiala in raport cu faptele exterioare, modifica-rea sau chiar anularea spatiului si a timpului. Onirismul lui Caragiale nu dezvaluie reverii paradisiace ci denota o materialitate agresiva. Eroii lui Caragiale nu se abandoneaza vedeniilor cumplite care le tortureza con- stiinta si erup din subconstient, alterandu-le simtiul realitatii. Obsesiile, prelungite in halucinatii si cosmaruri , tensioneza spiritul unor personaje pana la pierderea mintii din cauza deliratiilor. Asa se intampla si in cazul eroului din nuvela "In vreme de razboi", evoluand de la conflictul real(Razboiul pentru Indepenta, cand are loc actiunea) pana la cel psiho- logic al eroului aflat in plin razboi cu el insusi.

Nuvela "In vreme de razboi" este cea mai izbutita nuvela a lui Caragi-ale, este o nuvela psihologica alaturi de "O faclie de Paste" , "Pacat", "Doua loturi". A fost publicata in"Gazeta Sateanului" in 1898 si este con- siderata de autor in mod impropriu schita. Referindu-se la aceasta nuvela, George Calinescu recunostea influenta naturalista la fel ca in nuvelele "O faclie de Paste" si "Pacat" intrrucat in ambele se insista asupra rolului factorului ereditar din moment ce un frate innebuneste (Stavrache) iar ce- lalalt a ajuns talhar fiind popa si delapidator ca ofiter(Iancu Georgescu).

G. Calinescu afirma ca este vorba aici despre un defect ereditar, o eredita-te incarcata, maladiva.

Nuvela sondeaza un caz de anxietate a unui hangiu obsedat ca va fi a-tacat de un bandit. Stavrache, personajul principal, are un frate popa care de asemenea este si conducatorul unei bande de talhari. Talharii sunt prinsi, mai putin popa care merge la fratele sau sa-i ceara ajutor. Acesta ii propune sa se inroleze intr-un regiment militar care tocmai se oprise pe la han. Popa este acceptat in regiment si porneste sa lupte in Razboiul de In-

Dependenta. Stavrache primeste o scisoare falsa conform careia fratele sau murise pe front, iar el mosteneste toata averea acestuia. Stavrache ia in stapanire averea fratelui mort.Apare un element psihic nou: presimtirea neprevazutului. Desi scrisoarea il linisteste, el este chinuit de o indoiala, iar mai apoi va cadea prada halucinatiilor. Hangiul este obsedat de vedenia fratelui mort, are presimtirea ca acesta se va intoarce sa-si ceara averea. In aceste halucinatii ii apare fratele in diferite ipostaze, odata po-pa in-cearca sa-l omoare, iar a doua oara Stavrache incearca sa-l omoare. De fiecare data fratele ii spune acelasi lucru: "gandeai c-am murit, neica?". Ca sa scape de halucinatii, Stavrache merge la preot rugandu-l sa-i faca sfestanie acasa. Cel mai dramatic moment pentru Stavrache are loc intr-o seara cand la han vin doi oameni sa ceara mancare si adapost peste noapte unul dintre oameni fiind chiar fratele lui Stavrache, popa, care venise sa ceara 15000 de lei de la fratele sau pentru ca ii cheltuise pe ai regimentului. La vederea fratelui, Stavrache este cuprins de spaima, crede ca are din nou halucinatii si incepe sa confunde planul real cu cel al halucinatiei. Starea de tensiune ii genereaza acestuia o criza a incordarii care culmineaza cu o explozie violenta a acestuia si in final cu nebunia. Eroul cu chipul ingrozit, cu parul valvoi, cu mainile inclestate si cu buze- le pline de spuma roscata se repezi la fratele sau incercand sa-l ucida. Cu multa greutate cei doi reusesc sa-l imobilizeze, iar atunci cand i se pune o lumanare in fata incepe sa cante popeste, semn ca innebunise.

Dialogul are un rol important in observare evolutiei psihice a eroului. In capitolul intai al nuvelei dialogul dintre Stavrache si fratele sau este un dialog comprimat, cu indicatii scenice si cu interogatii. In capito-lul al doilea dialogul dintre Stavrache si avocat releva nelinistea hangiului desi acesta cauta sa se autolinisteasca. In ultimul capitol dialogul nervos cu fetita venita dupa gaz si tuica subliniaza avaritia, necinstea si lacomia hangiului. Ultimul dialog, dintre Stavrache si fratele sau, prevesteste dez-nodamantul: nebunia hangiului Stavrache.

Un alt factor cu rol foarte important in analiza psihologica a eroului il reprezinta natura. Exista o stranie concordanta intre manifestarile elemen-telor patologice si intamplarile, starile sufletesti dar si manifestarile natu-rii. Toate intamplarile mai importante din nuvela se petrec noaptea: noap-tea vine preotul la Stavrache dupa ajutor, noaptea ii apare lui Sravrache fratele sau in deliruri, seara tarziu vine fetita la han dupa gaz si tuica, tot noaptea vine Iancu Georgescu la han dupa 15000 de lei. Natura este per- ceputa prin impresionabilitatea eroului, elementul auditiv este predomi-nant: taraitul ploii de toamna, picaturile de ploaie care se preling de pe stresini si cad ritmic pe fundul unui butoi dogit, impresia ca aude afara "cantec de trambite". Avem de-aface cu un peisaj autumnal cu nuante simboliste: sunetul butoiului dogit creeaza un fel de cantare care sublinia-za obsesia si pregateste aparitia preotului.

Intalnim in nuvela o serie de elemente vizuale: ploaia, zapada, mazari-chea care se transforma apoi intr-un vant vrasmas, intr-un crivat, drumul era pustiu, iar crivatul se dezlantuia. Lupta dintre Stavrache si fratele sau se desfasoara intr-un cadru de natura adecvat: cand viscolul care tine de doua zile atinge culmea intensitatii, atunci hangiul tintuit la podea de fra-tele sau, incepe sa cante popeste, semn ca innebunise.

In nuvelele sale psihologice Caragiale ironizeaza intr-un fel slabiciuni-le oamenilor comuni, caracterul lor slab, aspiratiile lor care exista doar pe plan material. Nuvela "In vreme de razboi" se aseamana din mai multe puncte de vedere cu o alta nuvela psihologica a lui Caragiale: "O faclie de Paste" desi semnificatiile nebuniilor eroilor din cele doua nuvele sunt di-ferite. "Nebunia in care esueaza Stavrache se desparte intr-un anumit loc de cea a lui Leiba Zibal, inscriindu-se pe un traseu cu alte sensuri. Am putea spune ca pricina nebuniei sale se afla in el insusi si, odata pusa in

miscare, ea se profileaza in forme bulversante, care nu mai pot fi oprite. Stavrache are doua slabiciuni: cultul legaturii de sange si pofta averii."[1]

Conform trairilor celor doi eroi, cauza principala si comuna a nebunii-lor lor este frica de moarte. Nebunia lui Stavrache este oarecum o conse-cinta a lacomiei lui, a avaritiei lui, astfel obsesia ca fratele sau ar putea veni sa-i ceara averea inapoi este cauza principala a nebuniei lui, pe langa caracterul sau slab. Desi o scrisoare il anunta pe hangiu ca fratele sau a murit eroic pe front, in somn ii apar unele semne care il infatiseza pe dis-parut viu si revendicativ. Fraza esentiala care duce in cele din urma la ne-bunia hangiului "gandeai c-am murit, neica?" ii apare acestuia in haluci-natii rostita de preot, iar in momentul cand fraza este rostita de preot in fata hangiului, in plan real, acesta innebuneste de-a binelea. Perioada in care moartea lui Iancu Georgescu era invaluita in incertitudine a fost una de anxietate oscilanta pentru hangiu. Trecerea frazei amintite mai sus, din gura fantasmei din halucinatii, in vocea reala a fratelui se abate asupra mintii buimacite a hangiului ca o lovitura de maciuca. In loc sa-i raspun-da fretelui, Stavrache, pierdut, isi etaleaza intr-un mod naturalist-simboli-zant rasul nebun. La scurt timp rasul se transforma intr-un racnet ingrozi-tor, se lupta cu fratele lui si cu prietenul acestuia, imobilizat fiind de aces-tia "rade cu hohot" iar la vederea lumanarii aprinse canta popeste. Mo-mentul nebuniei absolute a lui Stavrache coincide cu dezlantuirea naturii, cu nebunia naturii. "Hangiul sfarseste <<vesel>>, zambetul, rasul, racnetul si cantecul popesc vin gradat de dincolo de sanatoasele hotare ale mintii, acum spulberate, si rasuna ironic, ridiculizand iluzia ca maleficul semn al destinului ar fi putut sa fie neadevarat: <<Gandeai c-am murit, neica?>>" .

In nuvela "In vreme de razboi" autorul nu cauta sa explice evoltia psi-hologica spre nebunie printr-un sir de intamplari ci printr-o situatie cheie, in cazul nostru situatia cheie fiind halucinatiile lui Stavrache. "Concentra-rea intamplarilor e mai putin evidenta in<<Pacat>> sau <<In vreme de razboi>>, dar centrul de greutate cade in amandoua pe cate o situatie che-ie: zbaterea popii Nita sa impiedice incestul, halucinatiile lui Stavrache. Unele pagini capata rosturi de prolog si gradatia duce in toate trei scrierile la incheierea violenta , la dementa lui Zibal si Stavrache, la uciderea co-piilor in<<Pacat>>" .

Caragiale a reusit si prin intermediul acestor nuvele psihologice cum sunt "In vreme de razboi", "O faclie de Paste", "Pacat" si "Doua loturi", la fel ca si in operele sale dramatice, sa surprinda zbaterile si aspiratiile oamenilor in general, aspiratii care au fost si vor fi mereu actuale in viata omului comun, dorinta lor de parvenire, lacomia oamenilor, slabiciunile unor fiinte lumesti, frica de adevar si toate acestea incheindu-se de cele mai multe ori intr-un mod tragic pentru toti cei care le experimenteaza. Caragiale isi pedepseste eroii prin neimplinirea dorintelor si prin neferici-rea acestora lasandu-i sa se lupte pentru fericire, pentru implinire pana la nebunie, stadiu in care ajung, din pacate, in continuare, foarte multi oameni actuali din tipologia personajelor lui Caragiale.

"Randamentul naturalismului tine de aceasta hartuiala pe care Cara-giale o dezvolta in suita de scene conflictuale<<in scara>>, procedare clinica pusa in practica de Zola insusi. Iar ritmul interior al nuvelei atesta, daca mai era nevoie, puterea noptii, a intunericului asupra zilei si luminii, a groazei metafizice asupra inconstientului emotional. Natura omeneasca isi etaleaza aici o parte din moralitatea ei proiectata in drama, in nebunie, pornita din sete arzatoare de avere" .

BIBLIOGRAFIE    Caragiale, I.L., "O faclie de Paste", "Pacat", "In vreme de razboi", Editura Garamond, Bucuresti.

Dersidan, Ion, "Nordul caragialian", Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2003.   

Fanache V., "Caragiale", Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997.

Iosifescu, Silvian, "Dimensiuni caragialiene", Editura Eminescu, 1972.

Tomus, Mircea, "Caragiale dupa Caragiale", Editura Media Concept, Sibiu, 2004.

I.L. Caragiale comentat de Henri Zalis, Colectia "Scriitori romani comentati", Editura Recif.