Creanga de aur - Model epic in romanul interbelic

Creanga de aur

Citim in continuare din "Creanga de aur", romanul sadovenian din 1933:

"Mai tarziu, dupa cuvios si bland sfat, doamna casei calauzi pe strain pana in chilia unde ii facuse asternut si-i duse candela aprinsa. Statu dreapta si trista langa stalpul usii si-si ingadui a ruga pe prea iubitul oaspete sa-i dea stiri despre Maica Domnului de la sfanta manastire Sakkoudion. Astepta de prea multi ani de la Prea Curata un sprijin in aceasta necajita si intristata viata. A rugat de multe ori pe prea sfintitul Platon s-o pomeneasca in rugaciunile lui. Nadajduieste ca Prea Sfanta nu o va uita.

Orice jertfa isi are rasplata, ii raspunse cu glas de prietenie strainul.

Poate ai vorbit, cinstite domnule, despre asta, cu prea sfintitul Platon?

Am vorbit, doamna.

Si prea sfintitul Platon a pus la picioarele Panaghiei ruga mea?

Doamna, vorbi Breb, intelepciunea cea mare care sta deasupra vietii si a mortii a scris de mult hotararile ei.

O, prea iubite al nostru oaspete, cum pot cunoaste aceste hotarari? Unde sunt scrise? Cand se vor plini? Caci, iata, zilele vietii noastre curg catre sfarsit. N-am avut alta bucurie decat iubirea pentru sotul meu si pentru copiii mei. Iar in aceasta iubire, am gasit multa suferinta.

Hotararile au fost scrise de mult, zise iar strainul, ridicandu-se de la locul lui. Veni domol spre batrana si ea nu se infricosa la apropierea lui.

Kesarion inalta bratul drept si, cu palma, ii atinse fruntea. Intr-o clipire si ca-ntr-o oglinda, batrana isi vazu frumusetea stralucita a tineretii, cat sta sub cer si in vesnicie ca o zeita.

Intorcand ochii cu un oftat, se vazu pe sine insasi, aievea: o copila de saisprezece ani sta in cadru usii, zambind. Zambea propriei sale fiinti, mai mult decat batranei Teosva.

Catre strain clipi cu sfiala, inclinandu-si o clipa fruntea lucie. Avea par negru si greu, ochi mari, adumbriti de gene lungi. Rotunzimea obrazului era delicata si a soldului plina.

<<O! Vedenie a frumusetii eterne>>, suspina Kesarion in adancul fiintei sale.

Intinse iar bratul, aratand doamnei Teosva pe nepoata sa.

Cine e aceasta copila, doamna mea?

E Maria, copila fiicei mele vaduve Ipatia.

Binevoieste, doamna, a o ruga sa incerce acest condur.

Kesarion trase dintre lucrurile lui, asezate in scoarta de inorog la capataiul patului, o incltare mica de piele rosie, pe fata careia era cusut cu fir de argint un starc alb luandu-si zborul si invaluindu-si motul.

Batrana facuse un pas si intinse mana.

Nu gasi nici o privire, nici un cuvant de mustrare pentru indrazneala nepoatei sale de a parasi gineceul si a veni sa-si arate nasusorul curios catre strain. Deosebea in vorbele lui o struna de aur, pe care numai ea o auzea sunand. Deci hotararile Prea Curatei se savarsesc.

<<Incepe sa se intample ceva>>, sopti ea in sine, fara cuvant, primind pe palma intinsa condurul.

Era usor si mic. Numai piciorul ei de altadata ar fi putut intra in el. Il dadu copilei. Aceasta isi lepada papucul de piele groasa si-si vari in condur piciorusul, miscandu-si degetele, care pareau a avea o bucurie a lor proprie. Privind starcul cand intr-o parte, cand din alta, copila zambea. Isi ridica privirile, atintindu-le asupra strainului si-si pastra zambetul pana ce inflorira si ochii aceia inghetati de care se sfiise in prima clipa.

<<Viclenia unei copile e de multe ori mai primejdioasa si mai inveninata decat a unei curtezane>>, cugeta egipteanul; si inima lui de pulbere il umili, primind lovitura unei clipe, singura in vesnicie si nemuritoare.

Copila, grai el cu blandeta, pastreaza acest condur, pana vei primi parechea lui."

Aceste lucruri par a se petrece intr-un basm. Printul cel frumos soseste pe neasteptate la casa lui Filaret si a Teosvei. In unul din sacii adusi pe magari se afla un condur care intra de minune in piciorul fetei si-i da dreptul sa devina printesa. Alegerea e o rasplata meritata pentru frumusetea si virtutea ei, dar si pentru credinta Teosvei si sfintenia lui Filaret. Este un basm ceremonios. Fiecare gest seamana cu o miscare indelung studiata de balet. Batrana doamna, rapita, isi vede o clipa in gand tineretea. Ca intr-o metamorfoza, sub chipul ei de demult apare in prag Maria. Kesarion aduce papucul rosu. Teosva face un pas si intinde mana. Aici fraza se curma; urmatoarea incepe de la capat. Miscarile sunt incete, suspendate de lungi pauze.

Pana la proba condurului, Kesarion tine secret motivul vizitei sale. El e mesagerul episcopului Platon si deopotriva a destinului. Ca si gesturile, cuvintele au un anumit substart. Kesarion spune Teosvei ca hotararile au fost luate mai demult si ca orice jertfa isi are rasplata. E mai mult decat disimularea unui adevar pe care-l cunoaste (el a venit sa ia pe Maria la Bizant); e o filosofie intreaga: intelepciunea cea mare sta deasupra vietii. Viata nu e decat o umbra si o reflectare. Kesarion, Filaret sau Maria sunt niste marionete trase pe sfori de o forta necunoscuta. Singurul care se ridica la intelegerea acestor lucruri este Kesarion. Filaret e generos, dar sfintenia lui e la fel de oarba ca si asteptarea Teosvei sau inocenta Mariei. Daca totul e dinainte hotarat, nimeni nu are vreo initiativa. In definitiv, nici Kesarion, care se deosebeste de ceilalti doar prin constiinta fatalitatii pentru el, lumea e o carte de hieroglife, care poate fi citita: de scris, o scrie Dumnezeu. Citind-o, omul devine intelept, supunandu-se necesitatii. Revolta este exclusa, caci ordinea superioara nu admite tulburari. Kesarion se stie instrumentul proniei ceresti sau al destinului.

In romanul lui M. Sadoveanu, Kesarion a fost trimis de magul din Muntele ascuns la Bizant, ca sa afle ce a schimbat in viata oamenilor crestinismul ("As dori sa aflu daca popoarele lor sunt mai fericite si daca preotii legii noua au sporit c-un dram intelepciunea"). Kesarion Breb se va inapoia dupa saisprezece ani cu un raspuns ce poate fi formulat pe scurt asa: nu numai ca noua religie nu a schimbat nimic, dar schimbarea insasi este cu neputinta; ceea ce se schimba sunt numai aparentele; temelia lumii ramane mereu aceeasi. Alte masti, aceeasi piesa. Sceptismul sadovenian este de doua feluri: legat, pe de-o parte, de fatalismul de sorginte orientala al gandirii scriitorului, legat, pe de alta, de o viziune imobilista, in care singurul lucru ce se poate intampla este repetarea sub infatisari noi a unei unice esente. Totul e scris dinainte:de la viata la moartea inparatilor la destinul Mariei din Amnia. "Creanga de aur" fiind povestea initierii lui Breb, ea contine trei momente distinctive: invatatura in Egipt, din care personajul se alege cu acel model abstract al lumii pe care l-am sugerat mai inainte; sederea in Bizant, spre a verifica practic acest model, si retragerea in Muntele ascuns, odata experinta consumata. Cu alte cuvinte, invatatura, experienta si renuntarea. Kesarion e nevoit sa plece in lume, sa coboare in Infern, cum spune Alexandru Paleologul in "Treptele lumii sau calea catre sine a lui Mihail Sadoveanu".

Se intoarce totusi dezamagit si se retrage definitiv in pestera sacra din munte. Cercul se inchide, insa nu mai aparent conform previziunilor. Intr-un anumit punct s-a produs o fisura. Sa revenim la scena incercarii pantofului. La vederea Mariei, "vedenie a frumusetii eterne", inima lui Breb se umple de iubire. Nu e o surprinza. Experienta personajului implica dragostea si invingerea ei. Dar printul care aduce Cenusaresei pantoful nu e decat un intermediar sau, mai bine, un mediator. Nu pentru sine o cauta pe fata, ci pentru Constantin, dezmatatul fiu al Irinei, si viitorul imparat al Bizantului. A alege, dar pentru altul. Iar Constantin "face parte din acele vietati in care intarzie formele fara constiinta". Este o ordura. Maria va indura umilinte infioratoare, victima nevinovata a soartei. Iata ca jertfa nu-si are rasplata si faptura cea mai pura din toate sufera fara motiv. Kesarion se pedepseste la post negru si la singuratate. El se considera vinovat si e chinuit de remuscare. In centrul acestui roman foarte trist se afla o intrebare fara raspuns si o remuscare fara leac.

In fond, desi seamana cu un basm, "Creanga de aur" este un roman pedagogic si metafizic, a carui tema este invalidarea de catre experienta a legii generale. Ni se da a intelege ca nici un model al lumii nu este fara cusur. Inteleptul Breb este pedepsit pentru vanitate. A invatat pe marinarii de pe corabie raspunsul la ghicitoare. A crezut ca stie toate raspunsurile. Dar, iata, o intrebare foarte simpla il pune in incurcatura: caci existenta nu este in fond elucidabila filosofic.

Modalitatea artistica a "Crengii de aur" e diferita atat    de aceea a romanelor sadoveniene din prima perioada cat si de a "Baltagului".

Indoiala sau tristetea, remuscarea lui Kesarion sau suferinta Mariei sunt o pura atmosfera ce se sublimeaza intr-un halou insotind pretutindeni personajele ca pe niste umbre fidele peste care nu pot sari. Obiectele sunt pline de sensul Povestii, dar n-au consistenta. Sunt fundamentale, nu reale, asemeni elementelor naturii in poemele anticilor. In "Creanga de aur" singurul plan perceptibil este acela simbolic. Dealtfel, personajele se misca si se exprima inlauntrul unui tipar prestabilit care nu ingaduie surprize. Cate fraze spune cu totul Maria? Cate gesturi face cu totul Breb? Ele sunt reduse la un minim necesar simbolizarii. Pentru a intelege o scena nu e nevoie sa privesti inapoi, caci fecare moment al naratiunii isi contine explicatia. Pantoful ne trimite la Cenusareasa iar saracia lui Filaret la aceea a lui Iov. Parabola ca si basmul opereaza cu clisee, efectul provenind din recunoastere, nu din noutate.

"Creanga de aur" adauga noutatea unui erou care, numai el, duce cu sine in pestera sacra o intrebare fara raspuns. Marea cunoastere a legilor lumii nu l-a putut opri sa abata raul asupra celei mai inocente fapturi din cate a intalnit. Ne putem intreba impreuna cu el: de ce a trebuit sa fie sacrificata Maria? Numai ca Breb sa se purifice deplin, prin suferinta, de cele lumesti? Eroul n-ar fi in acest caz decat instrumentul destinului nemilos. Venind spre ea, stia Breb toate acestea? Ar fi trebuit sa le stie, daca este cu adevarat intelept: dar nu poate evita incercarea, caci reprezinta punctul cel mai de sus al initierii lui. Exista totdeauna cruzime in initiere.

Basmul sta in regimul naiv al jocului: el este amoral, in masura in care moralul se opune greutatii si deci jocului. Jocul e o viata fericita in care totul se imparte fara rest; domeniul moralului incepe cu dilema insolubila, cu impartirea imperfecta, care da mereu un mic rest.

In "Creanga de aur" binele face rau. Maria vine nechemata in camera lui Breb si primeste spre proba pantoful rosu pe care este cusut cu fir de argint un starc alb. Maria isi vara piciorul in pantof ca si cum s-ar juca. Isi misca degetele cu placere copilareasca si priveste starcul, cand dintr-o parte, cand din alta: cele doua priviri nu cantaresc condurul, ci il admira. Maria nu stie ca i se decide soarta. Ridica privirile asupra lui Breb care se simte izbit de revelatia unui sentiment nemaiincercat: dragostea pentru fata. Si, in loc sa-i ia inapoi condurul care o lega simbolic de Imparat, ii promite perechea lui. Mediatorul isi joaca rolul pana la capat. Acesta este momentul in care Breb devine un erou problematic (sau demonic) de roman si in care structura basmului se metamorfozeaza in structura romanesca.    Romanul se afla la jumatatea drumului dintre basm (absenta oricarei opozitii) si tragedie (deplina ruptura). "Creanga de aur" ar fi ramas un basm, daca Breb nu s-ar fi indragostit de Maria (si el stie si recunoaste ca dragostea aceasta sta la baza tuturor nefericirilor: "Marita stapana, vorbi el cu voce moale, nefericirea nu ti-a adus-o purtarea imparatului, ci iubirea mea") sau daca, indragostindu-se nu i-ar fi promis perechea pantofului, adica daca ar fi schimbat jocul. Solul binelui si al rasplatei datorate virtutii s-a metamorfozat intr-un mesager al raului care, in loc sa rasplateasca, pedepseste.