Bunica - de Barbu Stefanescu Delavrancea

Bunica - de Barbu Stefanescu Delavrancea

O vaz, ca prin vis.

O vaz limpede, asa cum era. Nalta, uscativa, cu parul alb si cret, cu ochii caprui, cu gura stransa si cu buza de sus crestata in dinti de pieptene, de la nas in jos.

Cum daschidea poarta, ii saream inainte.

Ea baga binisor mana in san si-mi zicea:

- Ghici

- Alune!

- Nu.

- Stafide!

- Nu.

- Naut!

- Nu.

- Turta-dulce!

- Nu.

Pana nu ghiceam, nu scotea mana din san.

Si totdauna sanul ei era plin.

Ii sarutam mana.

Ea-mi da parul in sus si ma saruta pe frunte.

Ne duceam la umbra dudului din fundul gradinii.

Ea isi infigea furca cu caierul de in in brau si incepea sa traga si sa rasuceasca un fir lung si subtire. Eu ma culcam pe spate si lasam alene capul in poala ei.

Fusul imi sfaraia pe la urechi. Ma uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se parea ca se scutura o ploaie albastra.

- Ei, ce mai vrei? imi zicea bunica.

Surasul ei ma gadila in crestetul capului.

- Sa spui

Si niciodata nu ispravea basmul.

Glasul ei dulce ma legana; genile mi se prindeau si adormeam; uneori tresaream s-o intrebam cate ceva; ea incepea sa spuie, si eu visam inainte.

- A fost odata un imparat mare, mare

- Cat de mare?

- Mare de tot. Si-si iubea imparateasa ca ochii din cap. Dar copii nu avea. Si ii parea rau, ii parea rau ca nu avea copii

- Bunico, e rau sa nu ai copii?

- Fireste ca e rau. Casa omului fara copii e casa pustie.

- Bunico, dar eu n-am copii si nu-mi pare rau.

Ea lasa fusul, radea, imi dasfacea parul carliontat in doua si ma saruta in crestetul capului.

Cate-o frunza se dasprindea din ramuri si cadea leganandu-se. Eu ma luam cu ochii dupe ea si ziceam:

- Spune, bunico, spune.

- Si asa, ii parea grozav de rau ca nu avea copii. Si nu mai putea de parere de rau ca nu are copii Intr-o zi veni la el un mos batran, batran, ca-si tara barba pe jos de batran si de cocosat ce era. Si era mic, mic de tot

- Cat era de mic?

- Poate sa fi fost, asa, cam ca tine.

- Va sa zica, nu era mic, mic de tot

- Era mic, da' nu asa mic de tot. Si cum veni ii zise: 'Maria-ta, ai doi meri in gradina, unul langa altul, ca nu stii care sunt ramurile unuia si care sunt ale altuia; si cand infloresc nu stii care sunt florile unuia si care sunt ale altuia; si asti doi meri infrunzesc, infloresc, se scutura si mere nu fac. Maria-ta, sa stii ca atunci cand or lega rod asti doi meri, imparateasa o sa ramaie grea si o sa nasca un cocon cu totul si cu totul de aur' Piticul se duse, si imparatul alerga in gradina, si cauta, cauta peste tot locul, pana dete peste ai doi meri. Merii se scuturasera de flori, ca sub ei parca ninsese, dar rod nu legasera.

- De ce nu legau rod, bunico?

- Stiu eu? Dumnezeu stie

Era asa de cald asa de bine in poala bunichii o adiere incetinica imi racorea fruntea norii albi, alunecand pe cerul albastru, ma ameteau inchideam ochii.

Ea spunea, spunea inainte, mulgand repede si usurel firul lung din caierul de in.

- Si se gandi imparatul ce sa faca, ce sa dreaga ca merii sa faca mere. Unii il sfatuiau ca sa-i ude mereu; si i-a udat mereu; altii ziceau sa le dea mai mult soare; si imparatul a taiat toti pomii de jur imprejur. Si merii infloreau in fitece saptamana, si se scuturau, si rod nu legau. Intr-o zi veni la imparat o baba batrana, batrana si zbarcita, ca mine de zbarcita, si mica, mica, ca tine de mica

- Ca mosu de mica?

- Da, ca mosu

- Atunci nu era mica de tot

- Asa mica de tot nu era. Si zise imparatului: 'Maria-ta, pana n-oi mulge un ulcior de lapte de la Zana Florilor, ce doarme dincolo de Valea Plangerii, intr-o campie de musetel, si n-oi uda merii cu laptele ei, merii nu leaga rod. Dar sa te pazesti, maria-ta, ca indata ce te-or simti florile, incep sa se miste, sa se bata, si multe se apleaca pe obrajii ei, si ea se dasteapta, ca doarme mai usor ca o pasare; si vai de cel ce l-o vedea, ca-l preface, dupe cum o apuca-o toanele, in buruiana pucioasa or in floare mirositoare, dar d-acolo nu se mai misca'

- Dar ce, ai adormit, flacaul mamei?

Tresaream.

- A, nu stiu unde ai ramas la-a-a Zana Florilor

Auzisem prin vis.

Pleoapele-mi cadeau incarcate de lene, de somn, de multumire. Si ma simteam usor, ca un fulg plutind pe o apa care curge incet, incetinel, incetisor

Si bunica spunea, spunea inainte, si fusul sfar-sfar pe la urechi, ca un bondar, ca acele cantece din burienile in care adormisem de atatea ori.

- Si imparatul a incalecat pe calul cel mai bun

- Cel mai bun inganam eu, de frica ca sa nu ma fure somnul.

- s-a luat o dasaga cu merinde si a plecaaat

- s-a plecaaat

- Si s-a dus, s-a dus, s-a dus

- s-a dus, s-a dus

- Pana a dat de o padure mare si intunecoasa

- intunecoasa

- de nu se vedea prin ea. Si acolo si-a legat calul d-un stejar batran, s-a pus dasagele capatai si a inchis ochii ca sa se odihneasca. Si pasamite padurea canta si vorbea, ca era fermecata. Si cum ii aducea soapte de departe, de pe unde ea era ca un fum, imparatul adormi, si dormi, si dormi

Cand m-am dasteptat, bunica ispravise caierul.

Dar basmul?

Cu capul in poala bunichii, niciodata n-am putut asculta un basm intreg.

Avea o poala fermecata, si un glas, si un fus cari ma furau pe nesimtite si adormeam fericit sub privirile si zambetul ei.

Bunicul - de Barbu Stefanescu Delavrancea

Se scutura din salcami o ploaie de miresme.

Bunicul sta pe prispa. Se gandeste. La ce se gandeste? La nimic. Innumara florile care cad. Se uita-n fundul gradinii. Se scarpina-n cap. Iar innumara florile scuturate de adiere.

Pletele lui albe si crete parca sunt niste ciorchini de flori albe; sprancenele, mustatile, barba peste toate au nins anii multi si grei.

Numai ochii bunicului au ramas ca odinioara: blanzi si mangaietori.

Cine tranti poarta?

- Credeam ca s-a umflat vantul o, bata-va norocul, cocoseii mosului!

Un baietan s-o fetita, rosii si bucalai, sarutara manele lui 'tata-mosu'.

- Tata-mosule, zise fetita, de ce zboara pasarile?

- Finca au aripi, raspunse batranul sorbind-o din ochi.

- Poi, ratele n-au aripi? de ce nu zboara?

- Zboara, zise baiatul, dar pe jos.

Batranul coprinse intr-o mana pe fata si in cealalta pe baiat.

- O, voinicii mosului!

Si zambi pe sub mustati, si-i privi cu atata dragoste, ca ochii lui erau numai lumina si binecuvantare.

- Tata-mosule, da' cocorii un' se duc cand se duc?

- In tara cocorilor.

- In tara cocorilor?

- Da.

- Dar randunelile un'se duc cand se duc?

- In tara randunelilor.

- In tara randunelilor?

- Da.

- Tata-mosule, as vrea sa-mi creasca si mie aripi si sa zbor sus de tot, pana in slava cerului, zise baiatul netezindu-i barba.

- Daca ti-o creste tie aripi, zise fata, mie sa-mi prinzi o presura si un sticlete.

- Da ha ha poi ce fel si mie?

Fata se intrista.

Batranul o mangaie si zise baiatului:

- Bine, sa prinzi si pentru tine, sa prinzi si pentru ea.

- Tie doua si mie doua nu e-asa, tata-mosule?

- Fireste, tie doua, lui doua si mie una.

- Vrei si tu, tata-mosule? intreba baiatul cu mandrie.

- Cum de nu?! Mie un scatiu.

Ce fericiti sunt!

Baiatul incaleca pe un genuchi si fata pe altul. Bunicul ii joaca. Copiii bat in palme. Bunicul le canta 'Mai cazace, cazacele, ce cati noaptea prin argele'

O femeie uscativa intra pe poarta cu doua doniti de apa. Copii tacura din ras si bunicul din cantec.

E muma lor si fata lui.

Cum il vazu, incepu:

- I tata, si d-ta iar ii razgai o sa ti sa suie in cap

Bunicul ridica mana in sus, aducand destele ca un preot care binecuvinteaza, si zise prelung:

- Lasati pe copii sa vie la mine!

- Biiine, tata, biiine dar stii o, bata-i focul de copii!

Femeia intra in casa.

- Sa-i bata norocul si sanatatea, sopti mosul ca si cum ar fi mustrat pe cineva, si saruta in crestetul capului si pe unul, si pe altul.

Si iar incepu rasul, si jocul, si cantecul.

Se osteni bunicul. Statu din joc. Copiii incepura sa-l mangaie.

Din vorba in vorba, copiii se facura stapani pe obrajii bunicului.

- Partea asta este a mea.

- Si partea asta, a mea!

- Mustata asta este a mea.

- Si asta, a mea!

La barba se-ncurcara. Bunicul ii impaca, zicandu-le:

- Pe din doua.

Si copii o si daspicara, cam repede, ca batranul stranse din ochi.

- Jumatate mie.

- Si jumatate mie.

Si dupa ce o impartira frateste, incepu lauda.

Baiatul:

- Mustata mea e mai lunga.

Fata:

- Ba a mea e mai lunga!

Si baiatul intinse d-o mustata si fata de alta, ba a lui, ba a ei sa fie mai lunga.

Pe bunic il trecura lacramile, dar tacu si-i impaca zicandu-le:

- Amandoua sunt deopotriva.

- S-a mea, s-a ei!

- S-a mea, s-a lui!

La obraji cearta se aprinse mai tare.

- Partea mea e mai frumoasa.

- Ba a mea, ca e mai alba!

Bunicul zambi.

- Ba a mea, ca e mai calda!

- Ba a mea, ca e mai dulce!

- Ba a mea, ca nu e ca a ta!

- Ba a mea, ca are un ochi mai verde!

- Ba a mea, ca are un ochi si mai verde!

Bunicul abia se tinea de ras.

- Ba a mea!

- Ba a mea!

Si baiatul, infuriindu-se, trase o palma in partea fetei.

Fata tipa, sari de pe genuchiul batranului, se repezi si trase o palma in partea baiatului.

Baiatul, cu lacramile in ochi, saruta partea lui, si fata, suspinand pe a ei.

Mama lor iesi pe use si intreba rastit:

- Ce e asta, vermi neadormiti!

Obrajii bunicului erau rosii si calzi. Si surazand fericit, raspunse fie-sei:

- Lasati pe copii sa vie la mine!

Frumoasa din padurea adormita

A fost odata, in vremurile de demult, un imparat si o imparateasa.

Intr-o buna zi, imparateasa nascut o fetita atit de frumoasa ca imparatul nu-si mai incapea in piele de bucurie. In bucuria lui, imparatul dadu o mare petrecere unde pofti toate rudele, prietenii si ursitoarele, ca sa-i inzestreze fiica cu fel si fel de daruri: frumusete, bucurie, virtute, bogatie, noroc.

La petrecere sosira, rind pe rind, sapte ursitoare poftite de imparat la ospat, iar bucatele au fost servite de pe talere de aur. Deodata, petrecerea a fost deranjata de un musafir nepoftit, era o ursitoare, de care nu mai auzisera de foarte multa vreme. Pesemne ca ursitoarea cea rea venise sa se razbune pe rege pentru ca uitase s-o invite. Cind petrecerea era pe sfirsite, ursitoarele au trecut pe rind pe linga leaganul fetitei si au inzestrat-o cu daruri alese. Ursitoarea cea rea se apropie si ea de leaganul fetitei si cu glas tunator spuse:

'-Inainte de a implini 18 ani, copila se va intepa la deget cu un fus si va muri.'

La auzul acestor vorbe toti incremenira. A saptea ursitoare, care n-apucase sa urseasca, facu un pas inainte si spuse:

'-Nu am puterea sa ridic blestemul dar pot sa-l indrept. Atunci cind fata se va intepa cu fusul, sa nu moara ci sa cada intr-un somn adinc din care numai sarutul unui print indragostit o poate destepta.

Inca din ziua aceea, imparatul dadu porinca sa se arda toate fusurile din imparatie, iar cine s-ar fi opus acestei porunci ar fi fost intemnitat pe viata. Fetita crescu si se facu domnita frumoasa, prietenoasa si cuminte. Intr-o buna zi, hoinarind singura prin palat, dadu de o usa ferecata tocmai in virful turnului.

'-Pe aici nu am mai fost niciodata, ar fi bine sa arunc o privire, gindi ea.' Deschise usa si zari o batrinica care statea si torcea de zor dintr-un fuior de in.

'-Batrinico ce faci aici, ce rasucesti asa de repede? intreba fata curioasa din calea afara. Pot sa incerc si eu?'

In clipa cind lua fusul in mina si incerca sa toarca, se intepa la deget si cazu intr-un somn adinc. Imparatul indurerat ceru ajutor ursitoarei celei bune.

Aceasta auzind vestea rea, incaleca pe balaurul urias, credinciosul ei prieten si zburara iute ca gindul si ca vintul spre palat. Cu bagheta ei fermecata adormi intreg palatul, pe imparat, pe imparateasa, pe bucatar, pe ucenic, pe pisica si chiar pe soricel. Dupa ce adormi intreaga curte, de jur imprejurul palatului incepu sa creasca maracinis care cuprinse toti peretii chiar si steagul din virful turnului. Ani de zile, pe acele meleaguri n-a mai calcat picior de om.

Feciorul imparatului vecin afla taina palatului ascuns in maracinis din spusele unui mosneag batrin. El se hotari ca trebuie sa vada cu ochii lui adevarul celor aflate si isi croi carare cu palosul prin maracinisul incilcit pina la poarta castelului. Inauntru domnea o liniste apasatoare. Strajerii, curtenii, imparatul, imparateasa, orataniile, toate vietuitoarele dormeau. Printul strabatu una cite una incaperile palatului. Deodata vazu o usa intredeschisa, in fata careia sforaiau doi strajeri si intra fioros. Facu ochi mari de uimire cind vazu, dormind pe un pat mare o domnita nemaipomenit de frumoasa si pe loc se indragosti de ea.

Se apleca sa o sarute. Dar de indata ce o atinse, frumoasa domnita se trezi si il privi cu drag si, o data cu ea, tot palatul se trezi din somnul adinc de care era cuprins. Si, dupa ce au facut o nunta de nu s-a mai pomenit, au trait fericiti pina la adinci batrineti

Elefantelul curios

A fost odata, demult, un elefantel foarte curios. Intr-o zi s-a trezit cu o noua intrebare: 'ce maninca crocodilul seara?'

Asa ca a plecat prin padure sa intrebe animalele si s-a intilnit cu ursuletul si-l intreaba:

- Ursuletule, ce maninca crocodilul seara?

- Nu stiu, a raspuns ursuletul, dar du-te la lac si vei afla.

Si a plecat mai departe elefantelul sa caute lacul. Pe drum s-a intilnit cu o broscuta:

- Broscuto, ce maninca crocodilul seara?

- Nu stiu, a raspuns broscuta, dar du-te la lac si vei afla.

In apropiere de lac, elefantelul s-a intilnit cu sarpele boa:

- Sarpe, ce maninca crocodilul seara?

- Nu stiu, a raspuns si sarpele, dar uite lacul aici, sunt sigur ca vei afla raspunsul.

Tocmai atunci iesea din apa crocodilul. Elefantelul s-a apropiat de el, dar nu stia ca vorbeste chiar cu crocodilul:

- Scuza-ma te rog, stii cumva ce maninca crocodilul seara? Crocodilul siret ii spune:

- Vino mai aproape sa-ti spun la ureche sa nu ne auda nimeni.

Elefantelul s-a apropiat si crocodilul -hat!, l-a apucat de nas, ca pe vremea aia elefantelul avea un nas ca toate nasurile, micut asa ca al tau.

Si cum se chinuia bietul elefantel sa scape din gura crocodilului a venit repede, repede sarpele boa, care se afla in apropiere si a inceput sa-l traga pe elefantel de coada. Si atita a tras crocodilul de nas si sarpele boa de coada , ca pina la urma sarpele a reusit sa-l salveze pe elefantel, dar nasul i se intinsese atit de tare ca aproape ii atirna pe jos. Si uite asa, de atunci are elefantelul trompa.

Cum l-a pacalit Broscuta pe Leu

A fost odata un Leu care domnea peste o padure mare.

Leul era mare si fioros, si toate celelalte animale se temeau de el. In fiecare dimineata ele trebuiau sa mearga sa gaseasca de mancare pentru Leu. Apoi trebuiau sa o duca la grota lui la timp pentru micul dejun.

Intr-o dimineata Broscuta s-a trezit foarte tarziu. 'Vai de mine,' isi spuse ea. 'Nu am nimic de mancare pentru Leu si deja a trecut de micul dejun. Ce ma fac?'

Broscuta s-a gandit si s-a gandit. Stia ca trebuie sa mearga la grota Leului. Dar daca se ducea fara mancare, el ar fi inghitit-o pe ea in loc.

Intr-un final i-a venit o idee. 'Stiu,' si-a zis ea. 'Il voi pacali pe domnul Leu asa de rau incat va uita complet de acest mic dejun'. Si hop, hop, hop a plecat spre grota Leului.

Leul statea la intrare si astepta. 'Ai intarziat, Broscuto,' a racnit el. 'Si unde-mi este mancarea?'

'Vai, domnule Leu, un lucru teribil mi s-a intimplat,' a spus Broscuta. 'Cind am plecat dimineata de la balta, un alt leu a sarit la mine si mi-a luat mancarea pe care ti-o aduceam.'

'Cum?' a racnit Leul. 'Un alt leu in padure?'

'Oh, da,' a spus Broscuta. 'Are ochii mari si galbeni, coama bogata si dinti ascutiti ca ai tai.'

Leul a sarit in picioare. 'Du-ma imediat la balta ta Broscuta,' i-a ordonat el. 'Am sa gasesc acel leu si am sa-l alung!'

Si hop, hop, hop inapoi spre balta a plecat Broscuta cu Leul in urma ei.

Cand au ajuns, Broscuta s-a prefacut ca se uita in toate partile. 'Nu vad acel leu niciunde,' a zis ea. 'Probabil se ascunde pe fundul baltii.'

Leul s-a uitat jos in apa. Si a vazut in ea fata unui leu exact ca el, care il privea. Avea ochii mari si galbeni, coama bogata si dinti ascutiti ca si ai lui.

Bineanteles ca Leul se vedea reflectat in apa, dar el nu stia de asta. A sarit la fata care-l privea PLEOSC! si a nimerit exact in mijlocul baltii!

Ah, cat de prost s-a simtit Leul. 'Nu este nici un alt leu in balta!' a strigat el. 'Am fost pacalit!' Era asa de rusinat incat a iesit din apa si a luat-o la fuga cat a putut de repede.

Broscuta era tare multumita de isprava ei. Pacaleala a functionat! Cu un zambet mare pe buze, s-a dus hop, hop, hop mai departe sa le povesteasca si celorlalte animale ca Leul a plecat si ca de acum incolo vor putea trai linistite.

Pestisorul de aur

A fot o data ca niciodata un pescar batran, care locuia impreuna cu sotia sa in apropierea tarmului unei mari indepartate. Bordeiul lor era neingrijit si darapanat, iar batranul, slabit de povara anilor, abia isi mai ducea zilele. Nu mai iesea pe mare, la pescuit, de teama ca n-ar putea face fata valurilor mai puternice. Indraznea doar sa se urce in barca lui veche, legata de o radacina uscativa de pe tarm, de unde isi arunca in apa undita. Prindea doar pestisori mai mici, cu care nu reuseau sa-si potoleasca foamea.

Nevasta lui era o femeie tare rea, infumurata si certareata, mereu nemultumita. Zi de zi se plangea de viata pe care o duceau si nu contenea sa-si invinovateasca barbatul pentru neajunsurile lor. Intr-o buna zi, pescarul isi arunca undita in apa, nadajduind sa prinda cat mai mult peste. Trecu o buna bucata de vreme de cand statea chircit cu undita in mana. Deodata, insa se petrecu o minune: prinse un pestisor mic, din cale afara de frumos si de stralucitor. Nu mai vazuse ceva asemanator: era poleit cu aur.

Pestisorul, cu glas de om, ii ceru pescarului sa-l lase in viata si sa-l arunce in apa. Pescarul era un om milostiv, insa era teama de gura spurcata a nevestei, gandindu-se ca se va intoarce acasa fara hrana. In cele din urma, cruta viata bietei fiinte, hotarandu-se sa o lase sa se intoarca in imparatia apelor. Pestisorul, drept rasplata, ii promise pescarului ca-i va indeplini trei dorinte. Insa batranelul, trecut prin atatea necazuri, nu mai credea in minuni. Isi spuse doar ca l-ar fi maniat pe Dumnezeu daca nu ar fi crutat viata micului pestisor auriu.

Cand pescarul se intoarse acasa cu traista goala, nevasta il dojeni aspru. Pentru a o imbuna, ii povesti intamplarea ciudata de care avu parte, ba pomeni si de promisiunile pestisorului de aur. Pret de cateva clipe, nevasta lui se arata neincrezatoare; isi spuse ca are un papa-lapte de barbat, mult prea milostiv. Asta trebuie sa fi fost pricina pentru care crutase viata pestisorului. Dar, sireata cum era, se hotara sa puna la incercare promisiunea facuta de pestisor. Porunci batranului sa se intoarca indata pe tarm si sa-i ceara pestisorului sa-i indeplineasca o dorinta.

Pescarul porni inspre mare si, cam sovaielnic, il striga pe pestisor. Acesta nu intarzie sa se arate, iar pescarul ii destainui ce-i ceruse nevasta sa-i porunceasca. Ii ceru o covata mai mare, in locul celei vechi, ponosite. Pestisorului nu i se paru greu sa-i indeplineasca dorinta si-i promise pescarului ca sotia lui va fi multumita. Auzind acestea, pescarul porni agale spre casa. Cand ajunse aici, spre mirarea lui, vazu in odaia mica a casutei o covata mare si frumoasa, cum nu-i fusese dat sa vada vreodata. Nevasta sa statea nerabdatoare langa vas, clatinandu-si capul in semn de uimire. Acum dadea crezare puterii nemaipomenite a pestisorului de aur si nu trecu mult timp ca nascoci din nou o dorinta demna de lacomia ei.

Gandindu-se ca aceasta covatica nu-i este de ajuns, isi trimise din nou barbatul la malul marii, pentru a cere pestisorului de aur sa-i indeplineasca cea de-a doua dorinta. De asta-data, femeia vroia o casa frumoasa si impodobita, pe locul celei darapanate. Zbiera cat o tinea gura, fugarindu-l pe bietul pescar. Vorbele-i taioase se auzira pana departe si pescarul nu avu incotro decat sa-l cheme din nou pe facatorul de minuni. Om cinstit, cumpatat si modest, ii era rusine de lacomia sotiei sale. Se temea ca pestisorul se va supara daca il cauta dupa atat de putin timp. Poate isi va spune ca este si el la fel de necinstit si de lacom ca si nevasta sa. Isi ascunse rusinea, isi lua inima-n dinti si-l chema pe pestisor, cu glasul cu care o sluga il cheama pe stapan. Ii aduse la cunostinta cea de-a doua dorinta a femeii. Pestisorul il asigura ca dorinta ii era ca si indeplinita, iar la intoarcere va gasi o casa noua, incapatoare, din care nu va lipsi nimic.

Pescarul merse inspre casa, cu capul plecat. Spre mirarea lui, in locul bordeiului darapanat, se afla o casa mare, nou-nouta, dar nevasta lui statea in prag, tot mohorata, scrasnind din dinti de nemultumire. "Te pomenesti ca nu-i sunt de ajuns toate bogatiile din lume", asa ca ii povesti barbatului sa faca din nou cale-intoarsa si sa se-infatiseze inaintea pestisorului. Urma sa i se-indeplineasca cea de-a treia dorinta: vroia un palat. Pestisorul ii indeplini dorinta desi parea deja satul si plictisit de lacomia lor. Cand barbatul se intoarse acasa, nu-i veni sa-si creada ochilor. In locul casei era un palat care se inalta falnic in tinutul acela parasit ce pana nu mult fusese parca uitat de Dumnezeu. Nevasta-sa era acum imparateasa si se asezase deja pe locul de cinste din sala mare a palatului. Cand isi vazu barbatul la poarta, ii adresa niste vorbe dispretuitoare, izvorate din inima ei haina, de piatra. Il goni de la palat, strigandu-i ca este un biet muritor, impovarat de ani, si ca ar face bine sa-si caute norocul in alta parte. Il izgoni ca pe un dusman si-i spuse sa ia seama ca nu care cumva sa indrazneasca sa mai puna piciorul in palatul ei.

Batranul pescar parasi palatul si porni incotro vazu cu ochii, iar pentru drum nu i se dadu nici macar o bucata de paine. Paznicii palatului il inghiontira si-l batjocorira. I se interzise sa se mai apropie vreodata de palat. Bietul pescar nici nu intelegea bine ce se petrecea. Cazu pe ganduri, stia ca doar pestisorul de aur putea sa-i dea vreun sfat. Cobora din nou la tarm si-l chema inca o data desi cele trei dorinte fura deja indeplinite. Totusi, pestisorul se arata si acum. Batranul ii povesti de necazul care dadu-se peste el, de trufia nevestei sale, facand din ea o fiinta nemiloasa si rauvoitoare. Pe el il izgonise din palat, intr-o lume a suferintei si a deznadejdii. Avea o ultima rugaminte, pornita din suflet. Ii ceru pestisorului sa naruie palatul si sa faca sa dispara bogatiile primite, iar acasa vroia s-o gaseasca pe nevasta lui asteptand in usa subreda a vechiului lor bordei, in care sa domneasca pacea si impacarea.

Lacomia nevestei pescarului il supara din cale-afara pe pestisor, astfel ca se indura de sufletul necajit care venise sa-si jeleasca amaraciunea. Hotara sa faca dreptate si sa-i indeplineasca aceasta ultima dorinta. Il imbuna pe bietul pescar si-l trimise acasa. Nu mai era nici urma de palat, de curte imparateasca si de multimea de servitori care forfoteau prin palat sa-i faca pe plac stapanei. Disparuse si mantia imparateasca, purpurie. Cand vazu vechea lor casuta, cu peretii scorojiti, se simti cu sufletul impacat; inauntru isi gasi nevasta, nestatornica si nemultumita, cum era si mai inainte. Totul era ca la inceput: viata lor era lipsita de bucurii si de bogatii, asa cum fusesera obisnuiti. Pescarul mai iesea din cand in cand la pescuit, dandu-si toata silinta sa prinda cat mai multi pestisori in carligul unditei. Duceau o viata grea, plina de griji, dar pescarul stia ca era tocmai viata pe care si-o dorise, desi nevasta continua sa-l dojeneasca pe nedrept in fiecare zi.

Punguta cu doi bani - de Ion Creanga

Era odata o baba si un mosneag. Baba avea o gaina, si mosneagul un cucos; gaina babei se oua de cate doua ori pe fiecare zi si baba manca o multime de oua; iar mosneagului nu-i da nici unul. Mosneagul intr-o zi perdu rabdarea si zise:

- Mai baba, mananci ca in targul lui Cremene. Ia da-mi si mie niste oua, ca sa-mi prind pofta macar.

- Da' cum nu! zise baba, care era foarte zgarcita. Daca ai pofta de oua, bate si tu cucosul tau, sa faca oua, si-i manca; ca eu asa am batut gaina, si iacata-o cum se oua.

Mosneagul, pofticios si hapsin, se ia dupa gura babei si, de ciuda, prinde iute si degraba cucosul si-i da o bataie buna, zicand:

- Na! ori te oua, ori du-te de la casa mea; ca sa nu mai strici mancarea degeaba.

Cucosul, cum scapa din manile mosneagului, fugi de-acasa si umbla pe drumuri, bezmetec. Si cum mergea el pe-un drum, numai iata gaseste o punguta cu doi bani. Si cum o gaseste, o si ia in clont si se intoarna cu dansa inapoi catre casa mosneagului. Pe drum se intalneste c-o trasura c-un boier si cu niste cucoane. Boierul se uita cu bagare de seama la cucos, vede in clontu-i o punguta si zice vezeteului:

- Mai! ia da-te jos si vezi ce are cucosul cela in plisc.

Vezeteul se da iute jos din capra trasurei, si c-un feliu de mestesug, prinde cucosul si luandu-i punguta din clont o da boieriului. Boieriul o ia, fara pasare o pune in buzunar si porneste cu trasura inainte. Cucosul, suparat de asta, nu se lasa, ci se ia dupa trasura, spuind neincetat:

Cucurigu ! boieri mari,

Dati punguta cu doi bani !

Boierul, inciudat, cand ajunge in dreptul unei fantani, zice vezeteului:

- Ma! ia cucosul ist obraznic si-l da in fantana ceea.

Vezeteul se da iarasi jos din capra, prinde cucosul si-l azvarle in fantana! Cucosul, vazand aceasta mare primejdie, ce sa faca? Incepe-a inghiti la apa; si-nghite, si-nghite, pana ce-nghite toata apa din fantana. Apoi zboara de-acolo afara si iarasi se ia in urma trasurei, zicand:

Cucurigu ! boieri mari,

Dati punguta cu doi bani !

Boierul, vazand aceasta, s-a mirat cumplit si a zis:

- Ma! da' al dracului cucos i-aista! Ei, las' ca ti-oiu da eu tie de cheltuiala, mai crestatule si pintenatule!

Si cum ajunge acasa, zice unei babe de la bucatarie sa ia cucosul, sa-l azvarle intr-un cuptor plin cu jaratic si sa puna o lespede la gura cuptorului. Baba, canoasa la inima, de cuvant; face cum i-a zis stapanu-sau. Cucosul, cum vede si asta mare nedreptate, incepe a varsa la apa; si toarna el toata apa cea din fantana pe jaratic, pana ce stinge focul de tot, si se racoreste cuptoriul; ba inca face s-o aparaie prin casa, de s-au indracit de ciuda harca de la bucatarie. Apoi da o bleanda lespezei de la gura cuptiorului, iesa teafar si de-acolo, fuga la fereastra boierului si incepe a tranti cu ciocul in geamuri si a zice:

Cucurigu ! boieri mari,

Dati punguta cu doi bani !

- Mai, ca mi-am gasit beleaua cu dihania asta de cucos, zise boieriul cuprins de mierare. Vezeteu! Ia-l de pe capul meu si-l zvarle in cireada boilor s-a vacilor; poate vreun buhaiu infuriat i-a veni de hac; l-a lua in coarne, si-om scapa de suparare.

Vezeteul iarasi ia cucosul si-l zvarle in cireada! Atunci, bucuria cucosului! Sa-l fi vazut cum inghitea la buhai, la boi, la vaci si la vitei; pan-a inghitit el toata cireada, s-a facut un pantece mare, mare cat un munte! Apoi iar vine la fereastra, intinde aripele in dreptul soarelui, de intuneca de tot casa boierului, si iarasi incepe!

Cucurigu ! boieri mari,

Dati punguta cu doi bani !

Boierul, cand mai vede si asta dandanaie, crapa de ciuda si nu stia ce sa mai faca, doar va scapa de cucos.

Mai sta boierul cat sta pe ganduri, pana-i vine iarasi in cap una.

- Am sa-l dau in haznaua cu banii; poate va inghiti la galbeni, i-a sta vreunul in gat, s-a ineca si-oiu scapa de dansul.

Si, cum zice, umfla cucosul de-o aripa si-l zvarle in zahnaua cu banii; caci boieriul acela, de mult banarit ce avea, nu-i mai stia numarul. Atunci cucosul inghite cu lacomie toti banii si lasa toate lazile pustii. Apoi iesa si de-acolo, el stie cum si pe unde, se duce la fereastra boierului si iar incepe:

Cucurigu ! boieri mari,

Dati punguta cu doi bani !

Acum, dupa toate cele intamplate, boierul, vazand ca n-are ce-i mai face, i-azvarle punguta. Cucosul o ia de jos cu bucurie, se duce la treaba lui si lasa pe boier in pace. Atunci toate paserile din ograda boiereasca, vazand voinicia cucosului, s-au luat dupa dansul, de ti se parea ca-i o nunta, si nu altaceva; iara boierul se uita galis cum se duceau paserile si zise oftand:

- Duca-se si cobe si tot, numai bine ca am scapat de belea, ca nici lucru curat n-a fost aici!

Cucosul insa mergea tantos, iar paserile dupa dansul, si merge el cat merge, pana ce ajunge acasa la mosneag, si de pe la poarta incepe a canta: 'Cucurigu !!! cucurigu !!!'

Mosneagul, cum aude glasul cucosului, iesa afara cu bucurie; si, cand isi arunca ochii spre poarta, ce sa vada? Cucosul sau era ceva de spariet! elefantul ti se parea purice pe langa acest cucos; s-apoi in urma lui veneau carduri nenumarate de paseri, care de care mai frumoase, mai cucuiete si mai boghete. Mosneagul, vazand pe cucosul sau asa de mare si de greoiu, si incunjurat de-atata amar de galite, i-a deschis poarta. Atunci cucosul i-a zis:

- Stapane, asterne un tol aici in mijlocul ograzii.

Mosneagul, iute ca un prasnel, asterne tolul. Cucosul atunci se asaza pe tol, scutura puternic din aripi si indata se umple ograda si livada mosneagului, pe langa paseri, si de cirezi de vite; iara pe tol toarna o movila de galbeni, care stralucea la soare de-ti lua ochii! Mosneagul, vazand aceste mari bogatii, nu stia ce sa faca de bucurie, sarutand mereu cucosul si dezmerdandu-l.

Atunci, iaca si baba vine nu stiu de unde; si, cand a vazut unele ca aceste, numa-i sclipeau rautacioasei ochii in cap si plesnea de ciuda.

- Mosnege, zise ea rusinata, da-mi si mie niste galbeni!

- Ba pune-ti pofta-n cuiu, mai baba! Cand ti-am cerut oua, stii ce mi-ai raspuns? Bate acum si tu gaina, sa-ti aduca galbeni; c-asa am batut eu cucosul, stii tu din a cui pricina si iaca ce mi-a adus!

Atunci baba se duce in poiata, gabuieste gaina, o apuca de coada si o ia la bataie, de-ti venea sa-i plangi de mila! Biata gaina, cum scapa din manile babei, fuge pe drumuri. Si cum mergea pe drum, gaseste si ea o margica s-o inghite. Apoi rapede se intoarce acasa la baba si incepe de pe la poarta: 'Cot, cot, cotcodac !' Baba iesa cu bucurie inaintea gainei. Gaina sare peste poarta, trece iute pe langa baba si se pune pe cuibariu; si, dupa vrun ceas de sedere, sare de pe cuibariu, cotcodocind. Baba atunci se duce cu fuga, sa vada ce i-a facut gaina! Si, cand se uita in cuibariu, ce sa vada? Gaina se ouase o margica. Baba, cand vede ca s-a batut gaina joc de dansa, o prinde s-o bate, s-o bate, pan-o omoara in bataie! Si asa, baba cea zgarcita si nebuna a ramas de tot saraca, lipita pamantului. De-acu a mai manca si rabdari prajite in loc de oua; ca bine si-a facut ras de gaina si-a ucis-o fara sa-i fie vinovata cu nemica, sarmana!

Mosneagul insa era foarte bogat; el si-a facut case mari si gradini frumoase si traia foarte bine; pe baba, de mila, a pus-o gainarita, iara pe cucos il purta in toate partile dupa dansul, cu salba de aur la gat si incaltat cu ciubotele galbene si cu pinteni la calcaie, de ti se parea ca-i un irod de cei frumosi, iara nu cucos de facut cu bors.

Cei trei purcelusi

Au fost odata ca niciodata trei purcelusi care traiau impreuna cu parintii lor. Desi erau inca purcelusi, ei crescusera indeajuns ca sa porneasca in lume sa-si gaseasca norocul.

Au plecat ei de acasa si au mers ce au mers pina ce primul purcelus s-a simtit tare obosit. Tocmai atunci a trecut pe linga ei un om cu o caruta plina de fin, iar primul purcelus le-a zis fratilor sai: 'Eu ma opresc aici. Finul este usor si moale ca sa-mi fac o casuta cum imi place.' Si ceilalti doi frati l-au imbratisat si au plecat iar la drum. La un moment dat al dolea purcelus s-a simtit obosit si vazind trecind pe linga el un om cu caruta plina de lemne, i-a spus fratelui lui: 'Lemnul acesta este numai bun pentru casuta mea asa ca ma opresc aici.' Cel de al treilea purcelus si-a continuat drumul pina a ajuns la un pietrar, care facea piatra de construit. Purcelusul s-a gindit ca piatra este cea mai potrivita ca sa-si faca o casuta rezistenta asa cum era si el.

Noaptea, in timp ce primul purcelus s-a asezat comfortabil in patul lui de fin, a auzit un zgomot afara. S-a uitat prin peretii de paie ai casutei si a inceput sa tremure de frica, caci afara era un lup mare si flamind. Lupul a inceput sa-l roage pe purcelus sa-i deschida usa, dar la refuzul purcelusului a tras aer puternic in piept si a suflat peste casuta. Finul a zburat in toate partile, iar purcelusul, profitind de neatentia lupului a luat-o la fuga spre casa celui de al doilea purcelus.

A doua seara, in timp ce cei doi frati se aflau la masa, au auzit zgomot afara. S-au uitat prin fereastra casutei de lemn si s-au ingrozit cind au vazut pe lupul cel mare si flamind. Lupul a inceput sa-i roage sa deschida usa, dar la refuzul purcelusilor a tras aer puternic in piept si a suflat peste casuta. Casuta de lemn a ramas aproape neclintita. Dar cind lupul a incercat si a doua oara sa sufle peste casuta, lemnele au zburat in toate partile, iar cei doi purcelusi au profitat de neatentia lupului si au luat-o la fuga spre casa celui de al treilea purcelus.

Seara urmatoare, cei trei frati isi incalzeau picioarele la focul din soba. Au auzit un zgomot afara si s-au ingrozit de frica cind l-au vazut pe lupul cel mare si mai flamind ca niciodata. Lupul a inceput sa-i roage sa deschida usa, dar la refuzul purcelusilor a tras aer puternic in piept si a suflat peste casuta. Dar casuta nu s-a darimat. Lupul a incercat si a doua, si a treia oara, dar tot degeaba, casuta a continuat sa ramina neclintita. Enervat peste masura si epuizat de atita suflat, lupul s-a catarat pe acoperisul casei si si-a dat drumul in casuta pe cos. Intre timp insa, purcelusii vazind ca nu au nici o scapare, au pus pe foc un ceaun mare, plin cu apa.

Cind lupul s-a catarat pe cos, apa era fierbinte, cind a inceput sa coboare de-a lungul cosului apa clocotea, iar cind a ajuns jos, a aterizat direct in ceaunul cu apa fiarta. Lupul, urlind de durere, a luat-o la fuga prin casuta si apoi a tisnit prin perete direct spre padure, de unde nu s-a mai intors niciodata.

Purcelusii, stiindu-se in siguranta de acum incolo, au construit o alta casa mai mare, cu peretii din piatra, cu masa si dulapul din lemn si cu paturi din fin moale. Era cea mai buna casa din lume si ei au trait in ea fericiti pentru totdeauna.

Cinci pani - de Ion Creanga

Doi oameni, cunoscuti unul cu altul, calatoreau odata, vara, pe un drum. Unul avea in traista sa trei pani, si celalalt doua pani. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei rachiti pletoase, langa o fantana cu ciutura, scoate fiecare panile ce avea si se pun sa manance impreuna, ca sa aiba mai mare pofta de mancare.

Tocmai cand scoasera panile din traiste, iaca un al treile drumet, necunoscut, ii ajunge din urma si se opreste langa dansii, dandu-le ziua buna. Apoi se roaga sa-i deie si lui ceva de mancare, caci e tare flamand si n-are nimica merinde la dansul, nici de unde cumpara.

- Poftim, om bun, de-i ospata impreuna cu noi, zisera cei doi drumeti calatorului strain; caci mila Domnului! unde mananca doi mai poate manca si al treilea.

Calatorul strain, flamand cum era, nemaiasteptand multa poftire, se asaza jos langa cei doi, si incep a manca cu totii pane goala si a be apa rece din fantana, caci alta udatura nu aveau. Si mananca ei la un loc tustrei, si mananca, pana ce gatesc de mancat toate cele cinci pani, de parca n-au mai fost.

Dupa ce-au mantuit de mancat, calatorul strain scoate cinci lei din punga si-i da, din intamplare, celui ce avusese trei pani, zicand:

- Primiti, va rog, oameni buni, aceasta mica multamita de la mine, pentru ca mi-ati dat demancare la nevoie; veti cinsti mai incolo cate un pahar de vin, sau veti face cu banii ce veti pofti. Nu sunt vrednic sa va multamesc de binele ce mi-ati facut, caci nu vedeam lumea inaintea ochilor de flamand ce eram.

Cei doi nu prea voiau sa primeasca, dar, dupa multa staruinta din partea celui al treilea, au primit. De la o vreme, calatorul strain si-a luat ziua buna de la cei doi si apoi si-a cautat de drum. Ceilalti mai raman oleaca sub rachita, la umbra, sa odihneasca bucatele. Si, din vorba in vorba, cel ce avuse trei pani da doi lei celui cu doua pani, zicand:

- Tine, frate, partea dumitale, si fa ce vrei cu dansa. Ai avut doua pani intregi, doi lei ti se cuvin. Si mie imi opresc trei lei, fiindc-am avut trei pani intregi, si tot ca ale tale de mari, dupa cum stii.

- Cum asa?! zise celalalt cu dispret! pentru ce numai doi lei, si nu doi si jumatate, partea dreapta ce ni se cuvine fiecaruia? Omul putea sa nu ne deie nimic, si atunci cum ramanea?

- Cum sa ramaie? zise cel cu trei pani; atunci as fi avut eu pomana pentru partea ce mi se cuvine de la trei pani, iar tu, de la doua, si pace buna. Acum, insa, noi am mancat degeaba, si banii pentru pane ii avem in punga cu prisos: eu trei lei si tu doi lei, fiecare dupa numarul panilor ce am avut. Mai dreapta imparteala decat aceasta nu cred ca se mai poate nici la Dumnezeu sfantul

- Ba nu, prietene, zice cel cu doua pani. Eu nu ma tin ca mi-ai facut parte dreapta. Haide sa ne judecam, si cum a zice judecata, asa sa ramaie.

- Haide si la judecata, zise celalalt, daca nu te multamesti. Cred ca si judecata are sa-mi gaseasca dreptate, desi nu m-am tarat prin judecati de cand sunt.

Si asa, pornesc ei la drum, cu hotararea sa se judece. Si cum ajung intr-un loc unde era judecatorie, se infatoseaza inaintea judecatorului si incep a spune imprejurarea din capat, pe rand fiecare; cum a venit intamplarea de au calatorit impreuna, de au stat la masa impreuna, cate pani a avut fiecare, cum a mancat drumetul cel strain la masa lor, deopotriva cu dansii, cum le-a dat cinci lei drept multamita si cum cel cu trei pani a gasit cu cale sa-i imparta.

Judecatorul, dupa ce-i asculta pe amandoi cu luare aminte, zise celui cu doua pani:

- Si nu esti multamit cu imparteala ce s-a facut, omule?

- Nu, domnule judecator, zise nemultamitul; noi n-am avut de gand sa luam plata de la drumetul strain pentru mancarea ce i-am dat; dar, dac-a venit intamplarea de-asa, apoi trebuie sa impartim drept in doua ceea ce ne-a daruit oaspetele nostru. Asa cred eu ca ar fi cu cale, cand e vorba de dreptate.

- Daca e vorba de dreptate, zise judecatorul, apoi fa bine de inapoieste un leu istuialalt, care spui c-a avut trei pani.

- De asta chiar ma cuprinde mirare, domnule judecator, zise nemultamitul cu indrazneala. Eu am venit inaintea judecatei sa capat dreptate, si vad ca dumneata, care stii legile, mai rau ma acufunzi. De-a fi sa fie tot asa si judecata dinaintea lui Dumnezeu, apoi vai de lume!

- Asa ti se pare dumitale, zise judecatorul linistit, dar ia sa vezi ca nu-i asa. Ai avut dumneata doua pani?

- Da, domnule judecator, doua am avut.

- Tovarasul dumitale, avut-a trei pani?

- Da, domnule judecator, trei a avut.

- Udatura ceva avut-ati vreunul?

- Nimic, domnule judecator, numai pane goala si apa race din fantana, fie de sufletul cui a facut-o acolo, in calea trecatorilor.

- Dinioarea, parca singur mi-ai spus, zise judecatorul, ca ati mancat toti tot ca unul de mult; asa este?

- Asa este domnule judecator.

- Acum, ia sa statornicim randuiala urmatoare, ca sa se poata sti hotarat care cata pane a mancat. Sa zicem ca s-a taiat fiecare pane in cate trei bucati deopotriva de mari; cate bucati ai fi avut dumneata, care spui ca avusi doua pani?

- Sese bucati as fi avut, domnule judecator.

- Dar tovarasul dumitale, care spui ca avu trei pani?

- Noua bucati ar fi avut, domnule judecator.

- Acum, cate fac la un loc sese bucati si cu noua bucati?

- Cincisprezece bucati, domnule judecator.

- Cati oameni ati mancat aceste cincisprezece bucati de pane?

- Trei oameni, domnule judecator.

- Bun! Cate cate bucati vin de fiecare om?

- Cate cinci bucati, domnule judecator.

- Acum, tii minte cate bucati ai fi avut dumneta?

- Sese bucati, domnule judecator.

- Dar de mancat, cate ai mancat dumneta?

- Cinci bucati, domnule judecator.

- Si cate ti-au mai ramas de intrecut?

- Numai o bucata, domnule judecator.

- Acum sa stam aici, in ceea ce te priveste pe dumneta, si sa luam pe istalalt la rand. Tii minte cate bucati de pane ar fi avut tovarasul d-tale?

- Noua bucati, domnule judecator.

- Si cate a mancat el de toate?

- Cinci bucati, ca si mine, domnule judecator.

- Dar de intrecut, cate i-au mai ramas?

- Patru bucati, domnule judecator.

- Bun! Ia, acus avem sa ne intelegem cat se poate de bine! Vra sa zica, dumneta ai avut numai o bucata de intrecut, iar tovarasul dumitale, patru bucati. Acum, o bucata de pane ramasa de la dumneta si cu patru bucati de la istalalt fac la un loc cinci bucati?

- Taman cinci, domnule judecator.

- Este adevarat ca aceste bucati de pane le-a mancat oaspetele dumneavoastra, care spui ca v-a dat cinci lei drept multamita?

- Adevarat este, domnule judecator.

- Asadar, dumitale ti se cuvine numai un leu, fiindca numai o bucata de pane ai avut de intrecut, si aceasta ca si cum ai fi avut-o de vanzare, deoarece ati primit bani de la oaspetele dumneavoastra. Iar tovarasul dumitale i se cuvin patru lei, fiindca patru bucati de pane a avut de intrecut. Acum, dara, fa bine de inapoieste un leu tovarasului dumitale. Si daca te crezi nedreptatit, du-te si la Dumnezeu, si las' daca ti-a face si el judecata mai dreapta decat aceasta!

Cel cu doua pani, vazand ca nu mai are incotro sovai, inapoieste un leu tovarasului sau, cam cu parere de rau, si pleaca rusinat.

Cel cu trei pani insa, uimit de asa judecata, multameste judecatorului si apoi iese, zicand cu mirare:

- Dac-ar fi pretutindene tot asemenea judecatori, ce nu iubesc a li canta cucul din fata, cei ce n-au dreptate n-ar mai nazui in veci si-n pururea la judecata.

Corciogarii, porecliti si aparatori, nemaiavand chip de traiu numai din minciuni, sau s-ar apuca de munca, sau ar trebui, in toata viata lor, sa traga pe dracul de coada

Iar societatea buna ar ramane nebantuita.